O firmă de ridesharing din București a fraudat statul cu peste 6,7 milioane de lei. Ce au descoperit inspectorii ANAF

Digi24.ro, 16 mai 2025 09:50

Inspectorii Direcţiei generale antifraudă fiscală (DGAF) au identificat un prejudiciu de peste 6,7 milioane de lei, în domeniul ridesharing, la o societate din Bucureşti, a informat, vineri, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Digi24.ro

Acum 2 ore
00:50
Fosta ambasadoare a SUA în Ucraina Bridget Brink, care a demisionat din funcție în luna aprilie, după aproape trei decenii în serviciul diplomatic al Statelor Unite, explică, într-un op-ed publicat pe Detroit Free Press, de ce a decis să iasă din sistemul diplomatic american, după ce a servit „cu mândrie cinci președinți”. Brink spune că cei trei ani la Kiev au fost cea mai dificilă slujbă din cariera sa și își motivează demisia prin faptul că este în dezacord cu modul în care Donald Trump conduce politica externă a SUA. „Cred că singura modalitate de a asigura interesele SUA este să apărăm democrațiile și să ne opunem autocraților. Pacea cu orice preț nu este deloc pace – este o capitulare”, scrie fosta ambasadoare.
Acum 4 ore
00:10
Gran Canaria a introdus noi reguli stricte pentru turiștii care vizitează plajele din zona Agaete, în încercarea de a combate turismul excesiv și de a proteja mediul înconjurător. Printre interdicțiile impuse se numără fumatul, inclusiv utilizarea țigărilor electronice, petrecerile pe plajă, utilizarea umbrelor neautorizate, gătitul, sau colectarea scoicilor.
00:00
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat vineri că europenii continuă să pregătească sancţiuni împotriva Rusiei „în coordonare” cu Statele Unite, pe care le-ar impune dacă Moscova va continua să refuze o încetare a focului în Ucraina, relatează AFP, preluat de Agerpres.
00:00
Poliția americană este în alertă, după ce unsprezece prizonieri au evadat dintr-o închisoare din New Orleans, au anunţat vineri autorităţile din acest oraş turistic din sudul Statelor Unite. Un bărbat fugar a fost deja prins, anunță NBC News.
00:00
Un poliţist israelian a fost rănit vineri într-un atac cu cuţitul în Oraşul Vechi din Ierusalim, a anunţat poliţia, precizând că agresorul a fost „neutralizat”, relatează AFP si News.ro.
16 mai 2025
23:40
Actorul și cântărețul Tudor Chirilă a avut, în ultimele zile, mai multe postări pe rețelele de socializare prin care a transmis mesaje pentru românii din străinătate, dar a și comentat prestația din Franța a candidatului George Simion.
23:20
După ce George Simion a fost apostrofat de moderatorul unei televiziuni franceze pentru că face „declarații care ar putea afecta relațiile diplomatice” dintre România și Franța, candidatul AUR a încercat să își nuanțeze poziția într-o conferință de presă susținută vineri la Paris. Acesta a mai spus că turul al doilea al alegerilor prezidențiale este, de fapt, o competiție între România și Franța. 
23:20
Nicuşor Dan a declarat, vineri, despre solicitarea liderei POT, Anamaria Gavrilă, de a face un consult psihiatric, că ”e nevoie de bun simţ în politică”. Întrebat dacă a făcut vreodată un test IQ, candidatul independent la alegerile prezidențiale a spus că nu a făcut şi îi pare rău că nu l-a făcut la tinereţe, pentru că funcţiona ceva mai bine decât la 55 de ani.
23:20
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, care are și cetățenia română, a votat, vineri, pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale din România.
23:20
Tăierile de fonduri USAID creează haos, arată Reuters într-un material publicat în exclusivitate. Rațiile alimentare, care ar putea aproviziona 3,5 milioane de persoane timp de o lună, zac în depozite din întreaga lume, din cauza reducerilor ajutorului american, și riscă să devină inutilizabile, potrivit unor persoane familiarizate cu situația, citate de agenția de presă.
22:40
Israelul și-a intensificat, în ultimele zile, campania militară. Loviturile israeliene asupra Fâșiei Gaza au ucis peste 250 de persoane începând de joi dimineață, au anunțat autoritățile sanitare locale, denunțând una dintre cele mai extinse reprize de bombardament lansată de armata israeliană, care ar pregăti, totodată, și o nouă ofensivă terestră în enclava palestiniană, potrivit Reuters. Președintele american Donald Trump, care a încheiat vineri un turneu în Orientul Mijlociu fără niciun progres aparent către o nouă încetare a focului, a recunoscut criza foametei în creștere din Gaza și necesitatea livrărilor urgente de ajutoare.
22:30
Actorul și comediantul Cosmin Nedelcu a transmis un mesaj adresat românilor din diaspora, după ce candidatul AUR la prezidențiale, George Simion, a lipsit de la dezbaterile electorale pentru a se întâlni cu liderii unor partide extremiste din Europa. „Sunt fix ăia care v-au scuipat și v-au umilit când v-ați mutat la ei în țară. Cu rasismul lor v-au umplut de o parte din ura pe care o simțiți acum”, a scris Micutzu pe Facebook.
Acum 6 ore
22:20
Biserica Ortodoxă a Rusiei a lansat programe teologice în orașele Ekaterinburg și Rostov pe Don care vizează formarea preoților pentru a lucra alături de armată, informează Moscow Times.
22:10
Călin Georgescu a declarat că nu vrea nimeni să iasă din Uniunea Europeană, iar țara noastră nici măcar nu are cum să facă asta, la ce datorii are România. „Politica externă este egal America, ca să fiu foarte clar, inclusiv pe zona economică, deci totul vrem să facem cu America”, a adăugat el. La rândul său, candidatul AUR la alegerile prezidențiale George Simion a spus că „nu ne vom retrage din nicio alianță” și „suntem în ele pentru că ne-am câștigat dreptul”.
22:00
O reclamă Adidas, făcută din drone cu lumini multicolore şi reprezentând un pantof de sport, a indignat vineri opinia publică şi autorităţile din Grecia pentru că pe fundalul său se vedea Acropola din Atena, transmite AFP, preluată de Agerpres.
22:00
Libra Bank a blocat conturile AUR, alături de conturile a trei companii la care prim-vicepreședintele partidului, Marius Lulea, e asociat, anunță Economedia, care citează surse guvernamentale. Oficialii băncii spun că au luat decizia de a bloca conturile respective în contextul în care Marius Lulea nu și-a declarat sursa averii. Mai mult, Libra Bank a sesizat Oficiul Național de Prevenire a Spălării Banilor cu privire la „tranzacții suspecte” efectuate de AUR.
21:50
Această săptămână a început cu patru lideri europeni, care stăteau sfidător la Kiev alături de Volodimir Zelenski, transmițându-i un ultimatum lui Vladimir Putin: semnați un armistițiu acum sau împreună cu Donald Trump vă vom obliga să faceți acest lucru, cu sancțiuni și alte măsuri dure.
21:40
Călin Georgescu, aflat alături de George Simion la Realitatea TV, i-a trasat principalele linii de politică externă candidatului AUR, în cazul în care câștigă alegerile, iar el va fi premierul României. În tot acest timp Simion nu a comentat nimic, ascultând cuminte și dând apărobator din cap la spusele lui Georgescu. Fostul candidat la alegerile prezidențiale din 2024 a afirmat că singura protecție a României vine din partea SUA și nu a NATO, pentru că „ NATO e de fapt, SUA”. De asemenea, Georgescu atrage atenția că trebuie să avem o relație bună cu premierul Israeului Benjamin Netanyahu pentru că „este frate de cruce” cu Trump. Și, în plus, „mântuitorul nostru Isus Hristos s-a născut în Israel.
21:40
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a transmis un mesaj după ce a participat la Summitul Comunității Politice Europene de la Tirana, dedicat discuțiilor despre siguranța și reziliența democratică a Europei, inclusiv războiul Rusiei împotriva Ucrainei, competitivitate și provocări legate de mobilitate.
21:00
George Simion a declarat, vineri seară, la Realitatea Plus, că se va „ține de cuvânt” în ceea ce privește numirea lui Călin Georgescu în funcția de premier, dacă reprezentantul AUR va ajunge președintele țării. Călin Georgescu, prezent la aceeași emisiune televizată, a afirmat că își asumă funcția și că vor forma un tandem.
20:40
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică avertizează, vineri, cu privire la o tehnică sofisticată prin care atacatorii reuşesc să distribuie malware într-un mod extrem de discret şi greu de detectat. Metoda constă în utilizarea invitaţiilor trimise prin platforma Google Calendar, scrie News.ro.
20:40
Papa Leon al XIV-lea ar urma să locuiască în Palatul Apostolic al Vaticanului, spre deosebire de regretatul papă Francisc, care a preferat să stea într-un hotel din oraşul-stat, conform unor oficiali ai Sfântului Scaun, transmite vineri Reuters, potrivit Agerpres.
Acum 8 ore
20:20
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale, Nicuşor Dan, a declarat vineri, despre declaraţiile făcute de George Simion în Franţa, că inclusiv o televiziune eurosceptică din Franţa a spus că acesta preia discursul lui Vladimir Putin, el arătând că a fost o declaraţie nefericită şi total deplasată faţă de poporul francez. Nicuşor Dan a mai spus că a primit mesaje de la Emmanuel Macron, Donald Tusk, Maia Sandu, care sunt îngrijoraţi de perspectiva ca George Simion, care spune că nu vrea să ajute Republica Moldova, nu vrea să ajute Ucraina, nu vrea să participe la programul de înarmare al Uniunii, să ajungă preşedintele României, relatează News.ro. Candidatul independent a mai spus că primele vizite în calitatea de președinte le-ar face la Chișinău, Washington sau Bruxelles, iar faptul că Donald Trump l-ar sprijini pe Simion este „o minciună”, pentru că nu există „nicio dovadă în sensul ăsta”.
20:20
Consilierul prezidențial Cristian Diaconescu a declarat, întrebat vineri la Digi24 despre tentativele Rusiei de a influența alegerile prezidențiale din 18 mai, că astfel de atacuri sunt periculoase pentru democrației, nu doar pentru România, deoarece „discutăm de un întreg pachet de valori democratice la nivel european și euroatlantic”. MAI a avertizat că în online sunt promovate „reclame malițioase” prin „campanii de native-ads cu legături cu Federația Rusă” pe site-uri clonate după cele ale instituțiilor publice, televiziunilor și agențiilor presă.
20:20
În luna iunie, România continuă drumul către Cupa Mondială din 2026, competiție organizată de Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic.
20:20
Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri, despre campania electorală, că pentru el a fost o luptă pentru adevăr, existând „foarte multe dezinformări” privind propria persoană, precum faptul că nu şi-ar fi botezat copiii, că nu ar deține o diplomă de Bacalaureat sau că ar fi „omul lui Soroș”. ANCOM ar fi trebuit să fie în contact direct cu TikTok şi cu Meta, a precizat, totodată, Nicușor Dan, citat de news.ro.
20:20
Actorul Mihai Bobonete le transmite românilor să meargă la urne, într-un mesaj video publicat pe rețelele sociale. El spune că s-a documentat înainte de a-și forma opțiunea electorală și critică lipsa de la dezbateri a unuia dintre candidați.
19:50
Statele Unite vor începe în acest an discuţiile cu aliaţii săi europeni în legătură cu reducerea forţelor americane din Europa, a afirmat, vineri, ambasadorul SUA la NATO, Matthew Whitaker, transmite Reuters, citată de Agerpres.
19:50
Ștefan Bănică Jr. a anunțat vineri pe Facebook pe cine va vota duminică, la alegerile prezidențiale. El spune că „cei indeciși sau care nu au votat până acum din diferite motive, duminică pot face diferența”. „Ca persoană publică, am tras un semnal de alarmă când am considerat necesar”, subliniază artistul în postare.
19:50
Președintele rus Vladimir Putin l-a numit pe generalul-colonel Andrei Mordvicev, care a condus asaltul asupra orașului Mariupol în 2022, în funcția de comandant al forțelor terestre ruse, a anunțat presa rusă controlată de stat pe 15 mai.
19:40
Conducerea Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) anunţă că s-a întâlnit cu ambii candidaţi la alegerile prezidenţiale pentru a le prezenta problemele din sistemul de educaţie. FSLI arată că discuţia cu George Simion, candidatul AUR, a durat circa cinci minute, „fiind aduse la cunoştinţă doar o parte a problemelor din sistemul educaţional pe care am dorit să i le prezentăm”. Întâlnirea cu Nicuşor Dan, candidat independent, a avut loc vineri şi a durat aproximativ 30 de minute, fiind discutate nemulţumiri legate de finanţarea educaţiei, nivelul de salarizare, politizarea sistemului de învăţământ, protecţia dascălilor, birocraţie, iar acesta a recunoscut că problemele trebuie rezolvate, unele imediat, iar altele gradual. „Suntem o federaţie sindicală echidistantă faţă de politică şi considerăm că fiecare membru de sindicat este capabil să ia propriile decizii în privinţa votului”, arată reprezentanţii FSLI.
19:30
Compania de transport feroviar din Franţa, SNCF, care nu avea o regulă clară pentru cazul în care un animal de companie ajungea sub un tren staţionat în gară, a decis, după mai bine de doi ani de deliberări, că într-o astfel de situaţie plecarea unui astfel de mijloc de transport poate fi întârziată maximum 20 de minute, conform unui nou protocol consultat de AFP și citat de Agerpres.
19:20
Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului, Valentin-Alexandru Jucan, a fost reales pentru un al doilea mandat de vicepreședinte în conducerea Platformei Europene a Autorităților de Reglementare în domeniul Audiovizualului. Alegerile au avut loc vineri, în cadrul reuniunii EPRA organizate la Chișinău.
19:20
În timpul discuțiilor cu Ucraina de la Istanbul, delegația rusă a amenințat că va cuceri regiunile Harkiv și Sumî. Acest lucru a fost raportat de corespondentul The Economist, Oliver Carroll, care a citat o „sursă informată”.
19:10
Fostul tenismen Horia Tecău a transmis un mesaj video în care îi îndeamnă pe români să iasă șa vot și să-și asume cu responsabilitate propriile opțiuni. El subliniază importanța valorilor în viața civică: „să aleg în primul rând adevărul, să aleg ce vreau să trăiesc în viața mea: bunătate, respect, libertate, profesionalism”.
19:10
Ministerul Afacerilor Interne avertizează asupra unei campanii de influențare a procesului electoral al turului al doilea al prezidențialelor. Astfel, printr-o rețea de pagini de tip Doppleganger sunt impersonate pagini oficiale de internet ale unor instituții publice, televiziuni și agenții de presă și făcute acțiuni „de dezinformare fiind realizate într-o manieră nedisimulată, ieșind practic de sub pragul de detecție sub care s-au situat anterior”.
19:10
Problemele gastrointestinale l-a împiedicat pe liderul extremei drepte André Ventura să facă un ultim apel către alegători înainte de alegerile naționale de duminică din Portugalia.
19:00
Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, s-a arătat vineri deschis faţă de ideea organizării de alegeri legislative anticipate, poziţie adoptată în premieră după începerea protestelor antiguvernamentale în urmă cu şase luni, transmit DPA şi Tanjug.
19:00
Organizatorii marşului Pride de la Budapesta, ameninţat de o interdicţie după adoptarea unei noi legi ungare, au cerut vineri Uniunii Europene să ia măsuri împotriva guvernului lui Viktor Orban şi iniţiativelor acestuia de restrângere a drepturilor comunităţii LGBT+, relatează AFP.
18:50
Vineri, tribunalul comitatului Chautauqua din New York a emis sentința pentru Hadi Matar, în vârstă de 27 de ani, din New Jersey, la aproape trei luni după ce a fost condamnat pentru tentativă de omor de gradul al doilea asupra lui Salman Rushdie, potrivit The Guardian.
18:40
Fosta ambasadoare a SUA în Ucraina Bridget Brink, care a demisionat din funcție în luna aprilie, după aproape trei decenii în serviciul diplomatic al Statelor Unite, explică, într-un op-ed publicat pe Detroit Free Press, de ce a decis să iasă din sistemul diplomatic american, după ce a servit „cu mândrie cinci președinți”. Brink spune că cei trei ani la Kiev au fost cea mai dificilă slujbă din cariera sa și își motivează demisia prin faptul că este în dezacord cu modul în care Donald Trump conduce politica externă a SUA. „Cred că singura modalitate de a asigura interesele SUA este să apărăm democrațiile și să ne opunem autocraților. Pacea cu orice preț nu este deloc pace – este o capitulare”, scrie fosta ambasadoare.
18:30
Autorităţile din judeţul Prahova au emis, vineri, trei mesaje RO-Alert, după ce urşi au fost văzuţi în zone locuite de oameni. Două dintre avertizări au fost trimise locuitorilor şi turiştilor aflaţi în staţiunea Sinaia, al treilea fiind transmis persoanelor aflate pe raza comunei Cornu.
Acum 12 ore
18:20
Candidatul proeuropean în alegerile prezidenţiale din România, Nicuşor Dan, este ţinta unei campanii de dezinformare şi de propagandă care se intensifică înaintea celui de-al doilea tur, prin documente falsificate, „deepfake”-uri şi atacuri personale, potrivit unor analişti citați de AFP, transmite News.ro.
18:20
Procurorul-șef al Curții Penale Internaționale (CPI), Karim Khan, a demisionat, temporar, vineri, până la finalizarea anchetei pentru abuz sexual legată de presupusele sale acțiuni împotriva unui membru junior al personalului, informează Euronews.
18:20
Cântăreţul american Chris Brown, inculpat în Marea Britanie pentru vătămare corporală în urma unui incident petrecut în 2023 într-un club de noapte, va rămâne în detenţie până la următoarea audiere, programată la mijlocul lunii iunie, a decis vineri justiţia britanică.
18:20
Noul papă dorește să găzduiască negocierile de pace dintre Rusia și Ucraina, după ce summitul de la Istanbul nu a reușit să reunească principalii actori ai conflictului, scriu jurnaliștii Politico. În urma neprezentării președintelui rus Vladimir Putin la negocierile de pace din Turcia, pe care el însuși le-a sugerat, Vaticanul a calificat rezultatul drept „tragic” și a declarat că papa Leon al XIV-lea dorește să pună Sfântul Scaun la dispoziția celor două părți, pentru a le găzdui, într-un efort de a pune capăt războiului.
18:20
O betonieră s-a răsturnat vineri după-amiază de pe podul din Agigea, în zona de acces către Portul Constanţa Sud. Şoferul a fost transportat la spital cu elicopterul SMURD, fiind conștient în momentul intervenției.
18:10
Președintele Volodimir Zelenski și mai mulți lideri europeni de rang înalt au avut o convorbire telefonică cu președintele SUA, Donald Trump, vineri, 16 mai, a anunțat liderul ucrainean pe Telegram, potrivit Kyiv Independent.
18:00
Comisarii de mediu din judeţul Prahova anunţă că au dat amenzi în valoare totală de 300.000 de lei unor rafinării din zona municipiului Ploieşti, după ce staţiile de monitorizare a calităţii aerului amplasate în apropierea platformelor industriale au indicat depăşiri ale concentraţiilor de hidrogen sulfurat.
17:50
Rusia a predat vineri Kievului corpurile a 909 militari ucraineni ucişi în luptele din Ucraina, care a predat în schimb Moscovei corpurile a 34 de soldaţi ruşi, au anunţat responsabili ruşi şi ucraineni.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.