Robert Fico se întoarce la locul tentativei asasinării sale şi atacă presa şi opoziţia
News.ro,
16 mai 2025 11:00
Premierul slovac Robert Fico s-a întors la locul atentatului în care era să moară în urmă cu un an, unde a atacat din nou presa şi opoziţia, relatează AFP.
• • •
Alte ştiri de News.ro
Acum 5 minute
21:40
Papa Leon al XIV-lea ar urma să locuiască în Palatul Apostolic din Vatican, spre deosebire de predecesorul său, Papa Francisc, care a preferat un hotel din Vatican, potrivit mai multor oficiali, relatează Reuters.
Acum 15 minute
21:30
Nicuşor Dan, întrebat dacă are încredere în medici: Da, avem un medic de familie foarte bun / Cum crede că trebuie crescuţi copiii / Cea mai grea întrebare pe care i-a pus-o fiica sa: Ce este Sfântul Duh # News.ro
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Nicuşor Dan a afirmat, vineri seară, că are încredere în medici, că familia sa are un foarte bun medic ale cărui sfaturi le urmează cu stricteţe, mai ales când vine vorba despre copii. Întrebat ce fel de educaţie oferă copiilor, candidatul independent a afirmat: ”Este foarte important este să iei copilul foarte în serios”.
Acum 30 minute
21:20
Călin Georgescu, despre Simion: Fiecare am trecut prin momentele anilor din tinereţe şi sigur important este să învăţăm. Suntem o echipă / Simion: Am învăţat multe de la Georgescu. Am învăţat calm, echilibru # News.ro
Fostul candidat la Preşedinţia României Călin Georgescu a afirmat despre relaţia cu preşedintele AUR, George Simion, candidat la alegerile prezidenţiale, că ”fiecare am trecut prin momentele anilor de tinereţe” şi că important este să învăţăm. Georgescu a adăugat că formează o echipă cu Simion. Liderul AUR a precizat că a învăţat multe de la Călin Georgescu, printre care calm şi echilibru.
Acum o oră
21:10
Cinci jucători, printre care şi Jannik Sinner, s-au retras de la turneul ATP 500 de la Hamburg # News.ro
Cu doar o săptămână înainte de Roland Garros, mai mulţi jucători şi-au anunţat retragerea de la turneul ATP 500 de la Hamburg. Printre aceştia se numără Jannik Sinner (locul 1 ATP), italianul Lorenzo Musetti (9) şi americanul Tommy Paul (12), relatează L'Equipe.
21:00
Nicuşor Dan şi partenera sa povestesc cum au ales numele copiilor – Fetiţa – Aheea – primul copil a fost pentru ei ”o redescoperire a miracolului vieţii” / Numele băiatului, ales din Calendarul ortodox # News.ro
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Nicuşor Dan şi partenera sa Mirabela Grădinaru au povestit, vineri, cum ales numele copiilor - Aheea şi Antim.
20:50
Baschet masculin: U BT Cluj – CS Vâlcea, scor 105-85, în primul meci din semifinalele Ligii Naţionale # News.ro
Campioana U BT Cluj a câştigat vineri, pe teren propriu, primul meci din cinci programate în semifinalele Ligii Naţionale, scor 105-85 (55-39), cu CS Vâlcea. În cealaltă semifinală se duelează vicecampioana CSM Oradea şi CSO Voluntari.
20:50
Bărbatul care l-a înjunghiat pe scriitorul Salman Rushdie pe scenă în 2022 a fost condamnat la 25 de ani de închisoare # News.ro
Bărbatul găsit vinovat de înjunghierea lui Salman Rushdie pe scena unei conferinţe din New York în 2022, agresiune în urma căreia autorul a rămas fără vedere la un ochi şi cu o mână paralizată, a fost condamnat vineri la 25 de ani de închisoare, relatează AP.
Acum 2 ore
20:30
Directoratul de Securitate Cibernetică avertizează: Risc cu impact ridicat Malware livrat prin Google Calendar / Cum este realizat atacul # News.ro
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică avettizează, vineri, cu privire la o tehnică sofisticată prin care atacatorii reuşesc să distribuie malware într-un mod extrem de discret şi greu de detectat. Metoda constă în utilizarea invitaţiilor trimise prin platforma Google Calendar.
20:20
Nicuşor Dan: În opinia mea şi a unor specialişti cu care m-am consultat, creşterea TVA e o măsură nefericită / Cred că putem să ne încadăm în ţinta de 7% deficit, pe care am stabilit-o la finalul acestui an # News.ro
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale, Nicuşor Dan, a declarat vineri, că în opinia sa şi a unor specialişti cu care s-a consultat, creşterea TVA e o măsură nefericită. El a precizat că putem să ne încadăm în ţinta de 7% deficit, pe care am stabilit-o la finalul acestui an.
20:20
Irina Begu, locul 83 WTA, a fost eliminată, vineri, în semifinalele turneului de categorie WTA 125 de la Parma.
20:20
Nicuşor Dan, despre solicitarea liderei POT, Anamaria Gavrilă, de a face un consult psihiatric: Cred că e nevoie de bun simţ în politică / Ce spune despre un test de IQ # News.ro
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Nicuşor Dan a declarat, vineri, despre solicitarea liderei POT, Anamaria Gavrilă, de a face un consult psihiatric, că ”e nevoie de bun simţ în politică”. Întrebat dacă a făcut vreodată un test IQ, Nicuşor Dan a spus că nu a făcut şi îi pare rău că nu l-a făcut la tinereţe, pentru că funcţiona ceva mai bine decât la 55 de ani.
20:10
Partenera lui Nicuşor Dan: A fost o campanie mai provocatoare decât celelalte / Cel mai tare m-a afectat faptul că în această campanie a fost adusă familia, relaţia dintre Nicuşor şi copii / Cum s-au cunoscut cei doi # News.ro
Partenera lui Nicuşor Dan, Mihaela Grădinaru, a afirmat, vineri seară, că nu se aştepta ca această campanie electorală să fie altfel decât cele prin care au trecut până acum, dar a afectat-o faptul că au fost aduşi în discuţie copiii. Întrebată ce va face în 19 mai, partenera lui Nicuşor Dan a precizat că nu şi-a făcut nicio proiecţie, dar ştie că la ora 09.00 va merge la serviciu.
20:10
Superliga, play-out: Oţelul Galaţi – Farul Constanţa, scor 0-0, în ultima etapă a play-out-ului # News.ro
Formaţia Oţelul Galaţi a remizat, vineri, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Farul Constanţa, într-un meci din etapa a noua, ultima a play-out-ului Superligii.
20:10
Nicuşor Dan, despre numirea premierului: O să fie foarte multe runde informale cu partidele / Marcel Ciolacu a făcut foarte multe greşeli, în special ca premier / Sunt bucuros că majoritatea liderilor PSD înclină către direcţia pro-occidentală # News.ro
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat la alegerile prezidenţiale, a declarat, vineri, despre numirea premierului, în cazul în care câştigă duminică alegerile, că vor fi foarte multe runde informale cu partidele. Despre liderul PSD Marcel Ciolacu, el a arătat că acesta a făcut foarte multe greşeli, în special ca premier, dar a precizat că este bucuros că majoritatea liderilor PSD înclină către direcţia pro-occidentală. Despre scenariul numirii unui premier şi din afara partidelor politice dacă toate aceste partide nu ajung la un consens, Nicuşor Dan a spus că vrea să evite un circ în care un prim-ministru se duce să cerşească voturi în Parlament.
20:00
Partenera lui Nicuşor Dan: A fost o campanie mai provocatoare decât celelalte / Cel mai tare m-a afectat faptul că în această campanie a fost adusă familia, relaţia dintre Nicuşor şi copii / Cum s-a cunoscut cei doi # News.ro
Partenera lui Nicuşor Dan, Mihaela Grădinaru, a afirmat, vineri seară, că nu se aştepta ca această campanie electorală să fie altfel decât cele prin care au trecut până acum, dar a afectat-o faptul că au fost aduşi în discuţie copiii. Întrebată ce va face în 19 mai, partenera lui Nicuşor Dan a precizat că nu şi-a făcut nicio proiecţie, dar ştie că la ora 09.00 va merge la serviciu.
19:50
Nicuşor Dan, despre sistemul de educaţie în vremea când a fost elev: În primul rând, nu era inegalitatea între sat şi marele oraş, calitatea educaţiei era mai bună / În momentul acesta, meseria de profesor învăţător nu este valorizată de statul român # News.ro
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri, despre sistemul de educaţie, în vremea când a fost elev, că în primul rând, nu era inegalitatea între sat şi marele oraş, iar calitatea educaţiei era mai bună. El a precizat că în momentul acesta, meseria de profesor învăţător nu este valorizată de statul român, şi deşi au mărit salariile, nu a fost suficient pentru ca această meserie să fie atractivă.
Acum 4 ore
19:40
Nicuşor Dan spune că primele deplasări externe le-ar face la Chişinău, Washington sau Bruxelles / E o minciună că George Simion este sprijinit de Donald Trump, nu este nicio dovadă în sensul ăsta # News.ro
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Nicuşor Dan spune că primele deplasări externe le-ar face la Chişinău, Washington sau Bruxelles, el arătând că este o minciună că George Simion este sprijinit de Donald Trump şi că nu este nicio dovadă în sensul ăsta.
19:30
Cybertruckuri în Qatar, cămile regale şi promisiuni de trilioane de dolari: De ce statele din Golf ”s-au implicat total” pentru vizita lui Trump # News.ro
Dacă ţările din Golful Persic ar organiza un concurs de popularitate, preşedintele Donald Trump ar fi, fără îndoială, regele balului. În cadrul vizitei sale de patru zile în regiune, liderul american a fost întâmpinat cu spectacole de proporţii în Arabia Saudită, Qatar şi Emiratele Arabe Unite, relatează CNBC.
19:30
Nicuşor Dan: O televiziune eurosceptică din Franţa a spus că domnul Simion preia discursul lui Vladimir Putin. A fost o declaraţie nefericită, total deplasată faţă de poporul francez / Macron, Tusk, Maia Sandu, îngrijoraţi # News.ro
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale, Nicuşor Dan, a declarat vineri, despre declaraţiile făcute de George Simion în Franţa, că inclusiv o televiziune eurosceptică din Franţa a spus că acesta preia discursul lui Vladimir Putin, el arătând că a fost o declaraţie nefericită şi total deplasată faţă de poporul francez. Nicuşor Dan a mai spus că a primit mesaje de la Emmanuel Macron, Donald Tusk, Maia Sandu, care sunt îngrijoraţi de perspectiva ca George Simion, care spune că nu vrea să ajute Republica Moldova, nu vrea să ajute Ucraina, nu vrea să participe la programul de înarmare al Uniunii, să ajungă preşedintele României.
19:20
Spaniolul Carlos Alcaraz s-a calificat, vineri, în finala Internazionali BNL d'Italia, la Roma, trecând în semifinale de Lorenzo Musetti.
19:20
Lider sindical: Ambii candidaţi promit schimbarea, deşi eu cred că unul va încerca o schimbare în bine, iar celălalt în rău / Nu voi vota niciodată un candidat care a promis să disponibilizeze 500.000 dintre bugetari # News.ro
Presedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Fiscală "Solidaritatea", Dorin Modure, afirmă, vineri, că România ane nevoie de o schimbare majoră şi ambii candidaţi înscrişi în cursa electorală promit această schimbare. ”Eu cred că unul va încerca o schimbare în bine, iar celălalt în rău”, a transmis liderul sindical, adăugând că nu va vota niciodată un preşedinte care a promis că va disponibikiza 500.000 de bugetari.
19:20
Nicuşor Dan, despre campanie: A fost o luptă pentru adevăr / Au fost foarte multe dezinformări: Că nu mi-am botezat copiii, că nu am luat Bacalaureatul, că sunt omului lui Soros / ANCOM ar fi trebuit să fie în contact direct cu TikTok şi cu Meta # News.ro
Primarul Capitalei, candidat în turul doi la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri, despre campania electorală, că din partea lui a fost o luptă pentru adevăr, el precizând că au fost foarte multe dezinformări, precum faptul că nu şi-a botezat copiii, că nu mi-a luat bacalaureatul, că esteomului lui Soros, iar ANCOM este cea care ar fi trebuit să fie în contact direct cu TikTok şi cu Meta.
19:10
Jocul video Fortnite este acum offline pe iOS la nivel global, după ce Apple l-a blocat, anunţă Epic Games # News.ro
Jocul Fortnite nu mai este disponibil pe dispozitivele iOS din întreaga lume, a anunţat vineri Epic Games, după ce Apple a blocat încercarea companiei de a relansa titlul în App Store-ul din Statele Unite, transmite CNBC.
19:00
Reţeaua de site-uri clonate, care imită imaginea paginilor oficiale ale unor instituţii publice, televiziuni şi agenţii de presă, a fost reactivată / Ministerul de Interne: Acţiunile de dezinformare, realizate într-o manieră nedisimulată # News.ro
Ministerul de Interne anunţă, vineri, că reţeaua de site-uri clonate, care imită imaginea paginilor oficiale ale unor instituţii publice, televiziuni şi agenţii de presă, a fost reactivată şi de data aceasta acţiunile de dezinformare sunt realizate într-o manieră nedisimulată. Direcţionarea utilizatorilor către paginile false se realizează prin intermediul reclamelor maliţioase de pe o serie de site-uri de tip clickbait, ale căror link-uri sunt postate în secţiunea de comentarii de către administratorii celor peste 2.000 de pagini de Facebook.
18:50
Oregano produs de Eurosalt Manufacturing SRL, retras din magazinele Penny, Carrefour şi Auchan întrucât conţine compuşi toxici # News.ro
Magazinele Penny, Carrefour şi Auchan retrag de la vânzare toate loturile de oregano produs de Eurosalt Manufacturing SRL, indiferent de data de valabilitate, întrucât conţine compuşi toxici. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume produsul şi să îl distrugă sau să îl returneze.
18:40
Comisarii ANPC au verificat operatorii economici de la depozitele Antrefrig din Capitală şi au dat amenzi de peste 200.000 de lei / Printre nereguli: produse cu mucegai, rafturi şi tavan cu zonă de rugină, produse ţinute la o temperatură nerecomandată # News.ro
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au veriticat, vineri, operatorii economici de la depozitele Antrefrig din Sectorul 2 al Capitalei şi au descoperit mai multe nereguli, printre care produse cu mucegai, ambalaje cu capacul murdar, rafturi şi tavan cu zonă de rugină, produse ţinute la o temperatură nerecomandată de producător. Echipele de control au dat amenzi de peste 200.000 de lei.
18:30
Delegaţia ucraineană urmează să părăsească Istanbulul vineri seara, după eşecul primelor negocieri de pace directe cu Rusia din primăvara lui 2022 # News.ro
Delegaţia trimisă de către preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski să negocieze vineri cu Rusia la Istanbul urmează să părăsească oraşul turc vineri seara, declară AFP o sursă dinăuntrul acesteia.
18:20
Preşedintele CNAS, la Congresul Naţional de Securitate şi Sănătate în Muncă: Depistarea precoce a bolilor grave este şi în interesul angajatorilor, care pot evita astfel pierderea capacităţii de muncă a angajaţilor pe perioade îndelungate # News.ro
Preşedintele CNAS, Horaţiu-Remus Moldovan, a a participat, vineri, la Congresul Naţional de Securitate şi Sănătate în Muncă , unde a prezentat principalele posibilităţi de colaborare între medicii de medicina muncii şi furnizorii de servicii medicale aflaţi în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate, în scopul protejării sănătăţii angajaţilor, în calitatea acestora de persoane asigurate.
18:20
FSLI, întâlniri cu ambii candidaţi la alegerile prezidenţiale, pentru prezentarea problemelor din Educaţie: Fiecare membru de sindicat este capabil să ia propriile decizii în privinţa votului # News.ro
Conducerea Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) anunţă că s-a întâlnit cu ambii candidaţi la alegerile prezidenţiale pentru a le prezenta problemele din sistemul de educaţie. FSLI arată că discuţia cu George Simion, candidatul AUR, a durat circa cinci minute, ”fiind aduse la cunoştinţă doar o parte a problemelor din sistemul educaţional pe care am dorit să i le prezentăm”. Întâlnirea cu Nicuşor Dan, candidat independent, a avut loc vineri şi a durat aproximativ 30 de minute, fiind discutate nemulţumiri legate de finanţarea educaţiei, nivelul de salarizare, politizarea sistemului de învăţământ, protecţia dascălilor, birocraţie, iar acesta a recunoscut că problemele trebuie rezolvate, unele imediat, iar altele gradual. ”Suntem o federaţie sindicală echidistantă faţă de politică şi considerăm că fiecare membru de sindicat este capabil să ia propriile decizii în privinţa votului”, arată reprezentanţii FSLI.
18:10
Cupa Mondială de Kaiac-Canoe de la Szeged: Două probe, patru curse, două finale pentru Cătălin Chirilă # News.ro
Cătălin Chirilă, cel mai valoros canoist român, a reuşit vineri să treacă de serii şi semifinale în probele de simplu, pe distanţa de 500 m, respectiv 1000 m, la Cupa Mondială de Kaiac-Canoe de la Szeged.
18:10
Trei mesaje RO-Alert emise de autorităţile din Prahova, după apariţia unor urşi în localităţi # News.ro
Autorităţile din judeţul Prahova au emis, vineri, trei mesaje RO-Alert, după ce urşi au fost văzuţi în zone locuite de oameni. Două dintre avertizări au fost trimise locuitorilor şi turiştilor aflaţi în staţiunea Sinaia, al treilea fiind transmis persoanelor aflate pe raza comunei Cornu.
18:10
Macron denunţă drept ”inacceptabil” ca Rusia să ignore din nou un apel la un armistiţiu în Ucraina, în urma unei convorbiri la telefon cu Trump, cu omologii săi din Ucraina, Germania, regatul Unit şi Polonia în marja summitului CPE de la Tirana # News.ro
Preşedintele francez Emmanuel Macron denunţă drept ”inacceptabil” faptul că Rusia nu a răspuns, din nou, unui apel la un armistiţiu ale Statelor unite şi europenilor în Războiul din Ucraina, relatează AFP.
17:50
Expoziţiile „Secrete întreţesute” şi „De la meşteşug la muzică” sunt prezentate de Muzeul Naţional de Artă al României în cadrul Romanian Design Week, în perioada 16-25 mai.
17:50
Rusia şi Ucraina au discutat la Istanbul despre un armistiţiu, o întâlnire Putin-Zelenski şi un schimb ”masiv” de câte 1.000 de prizonieri ”în zilele următoare”, anunţă Vladimir Medinski. Rusia, ”mulţumită” de rezultat şi ”pregătită să continue contactele # News.ro
Negociatorii-şefi ucrainean şi rus au anunţat vineri, după negocieri la Istanbul, că au discutat despre posibilitatea instaurării unui armistiţiu în Războiul din Ucraina, organizarea unei întâlniri între preşedinţii rus Vladimir Putin şi ucrainean Volodimir Zelenski, şi un schimb de 1.000 de prizonieri de fiecare parte, relatează AFP.
Acum 6 ore
17:40
O betonieră s-a răsturnat de pe podul din Agigea, la intrarea în Portul Constanţa / Conducătorul auto a fost preluat de elicopterul SMURD # News.ro
O betonieră s-a răsturnat, vineri după-amiază, de pe podul din Agigea, la intrarea în Portul Constanţa Sud Agigea, iar conducătorul auto a fost preluat de elicopterul SMURD şi dus la Spitalul Judeţean Constanţa. Victima era conştientă.
17:30
AFP: Campanie virulentă de dezinformare împotriva candidatului proeuropean în alegerile prezidenţiale din România, Nicuşor Dan # News.ro
Candidatul proeuropean în alegerile prezidenţiale din România Nicuşor Dan este ţinta unei campanii de dezinformare şi de propagandă care se intensifică înaintea celui de-al doilea tur, prin documente falsificate. ”deepfake”-uri şi atacuri personale, potrivit unor analişti, relatează AFP.
17:20
Fotbalistul echipei Yunnan Yukun, Alexandru Ioniţă, a înscris un gol în meciul câştigat, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, în faţa formaţiei Meizhou Hakka, în etapa a 13-a campionatului Chinei.
16:40
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, convorbire video cu Nicuşor Dan: Sunt conştient de ce este în joc, în acest moment, o miză pentru România şi pentru noi toţi / Ceea ce este important pentru noi este ca România să îşi continue parcursul european # News.ro
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a avut vineri o convorbire video cu candidatul independent Nicuşor Dan, în care a declarat că este conştient de ceeea ce este în joc, în acest moment şi că reprezintă o miză pentru România şi pentru noi toţi. Macron a firmat că ceea ce este important pentru ei este ca România să îşi continue parcursul european. Nicuşor Dan a spus, la rândul lui, că legăturile dintre Franţa şi România trebuie lărgire şi întărite. ”Trebuie să trecem peste această duminică, pentru ca direcţia României să fie clar spre Europa”, a mai spus Nicuşor Dan.
16:40
FRF, mesaj către români înaintea alegerilor prezidenţiale: “Ai timp să scrollezi? Fă-ţi timp să votezi! E un meci prea important ca să stai pe margine” # News.ro
Federaţia Română de Fotbal (FRF) îi îndemnă pe români să meargă la vot duminică, în turul doi al alegerilor prezidenţiale, în care se înfruntă Nicuşor Dan şi George Simion.
16:30
Reuniunea de la Istanbul între delegaţiile Rusiei şi Ucrainei s-a ”terminat”, după o oră şi 40 de minute, anunţă Ankara. Ucraina acuză Rusia de cereri teritoriale ”inacceptabile”. O reluare a negocierilor, ”posibilă” vineri, dar neprevăzută pentru moment # News.ro
Prima reuniune între delegaţiile Rusiei şi Ucrainei din martie 2022 s-a încheiat vineri, la Istanbul, după aproximativ o oră şi 40 de minute de discuţii, anunţă o sursă de la Ministerul turc de Externe, relatează AFP.
16:30
Prahova: Amenzi de 300.000 de lei, date de Garda de Mediu după ce staţiile de monitorizare din preajma rafinăriilor au arătat depăşiri ale concentraţiilor de hidrogen sulfurat # News.ro
Comisarii de mediu din judeţul Prahova anunţă că au dat amenzi în valoare totală de 300.000 de lei unor rafinării din zona municipiului Ploieşti, după ce staţiile de monitorizare a calităţii aerului amplasate în apropierea platformelor industriale au indicat depăşiri ale concentraţiilor de hidrogen sulfurat. Garda de Mediu anunţă că a trimis către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Prahova rezultatele controalelor, pentru ca DSP să stabilească, la rândul său, care este impactul asupra sănătăţii populaţiei.
16:20
Macron: ”Amestecuri” în viitoarele alegeri din Europa, în România, ”subminează integritatea democraţiilor noastre” # News.ro
Preşedintele francez Emmanuel Macron denunţă vineri ”amestecuri” în viitoarele alegeri din Europa - şi anume în România - care ”subminează integritatea democraţiilor noastre”, cu două zile înaintea scrutinului, relatează AFP.
16:20
BNR: Rata anuală a inflaţiei îşi va prelungi evoluţia fluctuantă până în trimestrul III 2025. Incertitudini şi riscuri mari decurg din evoluţia viitoare a preţurilor energiei şi alimentelor # News.ro
Rata anuală a inflaţiei îşi va prelungi evoluţia fluctuantă până în trimestrul III 2025, pe fondul unor efecte de bază şi al expirării schemei de plafonare a preţului la energia electrică, arată raportul Băncii Naţionale a României (BNR). Inflaţia va descreşte apoi, timp de patru trimestre, pe o traiectorie semnificativ mai ridicată decât cea din prognoza precedentă, coborând abia în trimestrul I 2026. Potrivit băncii centrale, incertitudini şi riscuri mari decurg din evoluţia viitoare a preţurilor energiei şi alimentelor, corelată în mare măsură cu mişcarea cotaţiilor materiilor prime, precum şi din măsurile de politică comercială adoptate de state dezvoltate. Consiliul de administraţie al BNR a analizat şi aprobat Raportul asupra inflaţiei, ediţia mai 2025, document ce încorporează datele şi informaţiile disponibile până la data de 30 aprilie 2025.
16:10
Reuniunea de la Istanbul între delegaţiile Rusiei şi Ucrainei s-a ”terminat”, anunţă Ankara. Ucraina acuză Rusia de cereri teritoriale ”inacceptabile”. O reluare a negocierilor, ”posibilă” vineri, dar neprevăzută pentru moment # News.ro
Prima reuniune între delegaţiile Rusiei şi Ucrainei din martie 2022 s-a încheiat vineri, la Istanbul, după aproximativ o oră şi 40 de minute de discuţii, anunţă o sursă de la Ministerul turc de Externe, relatează AFP.
16:10
Realitatea plus a fost amendată de CNA cu 10.000 de lei, pentru că nu a respectat regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale # News.ro
Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis vineri să sancţioneze postul Realitatea Plus cu amendă de 10.000 de lei. Radiodifuzorul nu a respectat dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit. b) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual şi nici prevederile art. 6 alin. (1) lit. c din Decizia CNA nr. 86 din 25 februarie 2025 privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2025, la difuzarea emisiunii „Culisele statului paralel” din 14.05.2025.
16:00
Caravana Cinematografică „Anul Nou care n-a fost” ajunge în curând la Cluj-Napoca, Alba Iulia, Gherla, Sibiu şi Râmnicu Vâlcea # News.ro
„Anul Nou care n-a fost”, desemnat cel mai bun film de lungmetraj Gala Premiilor Gopo 2025, unde a adunat în total 10 trofee, va ajunge în mai multe oraşe din România în luna mai. Într-un demers realizat cu susţinerea Ministerului Culturii, Ministerului Educaţiei şi Cercetării, IICMER şi CNSAS şi al primăriilor şi consiliilor judeţene, Caravana Cinematografică „Anul Nou care n-a fost” va continua cu proiecţii şi dezbateri la Cluj - Napoca (17 mai), Alba Iulia (18 mai), Gherla (19 mai), Sibiu (20 mai), Râmnicu Valcea (22 mai).
15:50
Atac cibernetic împotriva Partidului Platforma Civică al premierului polonez Donald Tusk, cu două zile înaintea alegerilor prezidenţiale # News.ro
Site-uri ale Partidului Platforma Civică (PO, centru) care se află la putere în Polonia nu puteau fi accesate vineri, din cauza unui atac cibernetic, cu două zile înaintea primului tur al alegerilor prezidenţiale prevăzute duminică, anunţă vineri biroul premierului Donald Tusk, relatează AFP.
15:50
Guvernul transmite că informaţiile sau teoriile conspiraţioniste care circulă în spaţiul online, potrivit cărora Guvernul sau alte instituţii ”ar pregăti fraudarea alegerilor”, sunt complet nefondate şi fac parte dintr-un efort de dezinformare # News.ro
Guvernul României transmite, vineri, că informaţiile sau teoriile conspiraţioniste care circulă în spaţiul online, potrivit cărora Guvernul sau alte instituţii ale statului „ar pregăti fraudarea alegerilor”, sunt complet nefondate şi fac parte dintr-un efort de dezinformare menit să submineze încrederea în procesul democratic.
15:50
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis vineri menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an şi menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.
15:50
Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea Wine Point de către Finestore Distribution SRL şi Match Point SRL # News.ro
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Finestore Distribution SRL şi Match Point SRL intenţionează să preia compania Wine Point SRL.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.