Împuternicirea răului sau de ce trebuie respins extremismul
Contributors.ro,
18 mai 2025 07:30
Răul se află în fiecare dintre noi. Da, și în tine! Chiar dacă toți credem că imaginea pe care o vedem în fiecare zi în oglindă este a unui om bun, undeva răul te urmărește. Cam așa cum ne spuneau părinții când eram mici, că pe un umăr avem un înger bun și pe celălalt […] Articolul Împuternicirea răului sau de ce trebuie respins extremismul apare prima dată în Contributors.
• • •
Alte ştiri de Contributors.ro
Acum câteva minute
09:30
Situația bugetului este deosebit de critică. Am ajuns aici după ani, nu puțini, în care au fost acordate pomeni peste pomeni din bani publici, fără ca veniturile statului să fie vreodată colectate așa cum trebuie. Așa am ajuns la un deficit de 9,3% din PIB în 2024, adică avem cheltuieli de 4 lei la fiecare […] Articolul Fumigene sau soluții pentru echilibrarea bugetului? apare prima dată în Contributors.
Acum câteva minute
09:20
În 1960, o tânără de 26 de ani, Jane Goodall, urca zilnic pe un deal din Gombe, Tanzania, cu un carnețel, binoclu și uimirea unui copil care descoperă o lume magică. De acolo, din înălțimea frunzelor, a început să documenteze o lume necunoscută – aceea a cimpanzeilor sălbatici. În doar câteva luni, observațiile sale aveau […] Articolul Oglinzile biologiei. Cum ne devorăm elitele apare prima dată în Contributors.
Acum 4 ore
06:10
Rusia, China, Iran, Coreea de Nord, Venezuela, Zimbabwe sunt țările despre care vorbește cu lux de amănunte, cu o exemplară competență a analizei și, foarte adesea, bazându-se și pe ceea ce a văzut cu ochii proprii, Anne Applaubam, laureată din anul 2004 a Premiului Pullitzer pentru non ficțiune, în cartea Axa autocraților Carte apărută în […] Articolul O carte pentru optimiști apare prima dată în Contributors.
Acum 13 ore
20:00
Estul care (încă) rezistă – Moldova, România și defensiva liberală a Uniunii Europene # Contributors.ro
Prima vizită la Chișinău a noului președinte al României, Nicușor Dan, are o încărcătură specială. Dincolo de simbolistica primei interacțiuni dintre șefii a două state care împărtășesc o relație unică, bazată pe o comunitate de istorie, limbă și cultură, interacțiunea dintre Maia Sandu și Nicușor Dan prinde contur în condițiile în care cei doi devin […] Articolul Estul care (încă) rezistă – Moldova, România și defensiva liberală a Uniunii Europene apare prima dată în Contributors.
Acum o zi
08:00
„Doar 2 din 10 studenți români lucrează in timpul facultății”, titra un articol recent, fapt ce plasează România la coada Europei. Comparativ, media UE a studenților care activează in câmpul muncii este 59% (link aici), in top fiind țări precum Olanda (70%) sau Germania (65%). In încercarea de a lua pulsul local, mi-am abordat […] Articolul Despre muncă și alți demoni apare prima dată în Contributors.
07:30
Un IT-ist român sub 30 de ani, om cu facultate și apoi serviciu în Anglia, îmi trimite un titlu dintr-un ziar recent: „Marian Vanghelie a scăpat definitiv de condamnarea pentru mită de 30 milioane euro”. Știam. Fostul primar fusese condamnat în primă instanță, iar apelul n-a mai apucat să se judece. Instanțele au tras cu […] Articolul Politicieni „proeuropeni”, chiar nu vă e rușine? apare prima dată în Contributors.
07:20
Ideea generală vehiculată azi, este că Guvernul nu are de unde lua bani. Are, deoarece incompetența, dovedită inclusiv zilele acestea, produce pierderi incomensurabile. Deci înlăturarea incompetenței și corupției de fapt produce valoare. Scenarii distopice ce pot deveni reale Ia imaginați-vă că v-ați rupt un picior și ajungeți la spital, la UPU. Acolo, în loc să […] Articolul Energia pe înțelesul tuturor apare prima dată în Contributors.
Acum 2 zile
07:30
În cele câteva minute pe care le petrec în sală înainte ca reprezentația să înceapă, spectatorii pot asculta o suită de cântece în limba engleză. Așa cum vor fi și cântecele integrate în spectacol. Muzica respectivă căreia regizorul Radu Iacoban i-a conferit principalul rol în constituirea a ceea ce îndeobște se definește prin sintagma spațiu […] Articolul Rigoare apare prima dată în Contributors.
07:10
Luna trecută am luat parte la EU Pharmaceutical Law Forum la Bruxelles, un eveniment care aduce laolaltă decidenți europeni, avocați specializați și experți din industria farmaceutică pentru a discuta cele mai sensibile teme din domeniul reglementării medicamentelor. Printre prezentările tehnice și dezbaterile de politici publice, un mesaj aparent simplu mi-a rămas întipărit în minte. Jordi […] Articolul Obligația statului de a răspunde pacienților cu soluțiile medicinei de azi apare prima dată în Contributors.
8 iunie 2025
08:40
Zilele acestea, spațiul public, dar și o parte din cel virtual, vuiește sub spectrul schimbării. În unele cercuri se știe că acum e momentul, acum se fac cărțile. Nu e timp de pierdut cu analize și discuții. Acum trebuie acționat. Așa se face că soluții sunt înaintate, propuneri sunt formulate, articole scurte sunt scrise și […] Articolul Despre „performanță, eficiență și eficacitate” în administrație publică apare prima dată în Contributors.
7 iunie 2025
10:00
Există distopii al căror potențial de întrupare în realitate încă ne procură fiori pe șira spinării (1984, de pildă), după cum există distopii care își fac loc atât de firesc printre noi încât nu le mai percepem diformitatea. În această din urmă categorie aș plasa piesa lui Jules Romains Knock sau triumful medicinei. Scrisă în […] Articolul Avatarii doctorului Knock apare prima dată în Contributors.
07:40
Dragi români harnici și cinstiți, care vă plătiți toate taxele, impozitele și contribuțiile # Contributors.ro
Băi fraierilor, harnici și cinstiți, care vă plătiți toate taxele, impozitele și contribuțiile, acum vă cerem și mai mult, trebuie să puneți umărul să iasă țara din impasul economic. Trebuie, nu-i așa, să fim solidari, să strângem din dinți, să ne unim la greu, să aducem mai mulți bani la buget, să reducem printr-un efort […] Articolul Dragi români harnici și cinstiți, care vă plătiți toate taxele, impozitele și contribuțiile apare prima dată în Contributors.
06:50
De ce e incorect ca un parlamentar să își păstreze mandatul când părăsește partidul pe lista căruia a fost ales # Contributors.ro
Un mic „studiu de caz” Că tot vorbim de suveranism, art. 2(1) din Constituția României spune că „suveranitatea națională aparține poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative”. Nu are rost să căutăm acum definiții. Mergem la art. 61(1), din care aflăm că „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate […] Articolul De ce e incorect ca un parlamentar să își păstreze mandatul când părăsește partidul pe lista căruia a fost ales apare prima dată în Contributors.
6 iunie 2025
07:20
Un avertisement sau, mă rog, disclaimer, proiectat atât la începutul cât și la sfârșitul filmului, disclaimer cu funcții de coperte, ne înștiințează că ceea ce vom vedea că se petrece în Exorcizarea s-a întâmplat aievea. În America anului 1928. Că exorcizarea prezentată în film cu lux de amănunte este cea mai documentată dintre toate operațiunile […] Articolul Relativizare apare prima dată în Contributors.
06:40
Președintele României va efectua curând prima sa vizită externă în plan bilateral la Chișinău. Nicușor Dan continuă astfel o cutumă și o obișnuință a șefilor de stat ai României, care are o dublă relevanță – strategică și simbolică. Mai mult, vizita sa poate construi semne puternice ale unei noi relații între România și Republica Moldova. […] Articolul Relațiile cu Republica Moldova, quo vadis? O posibilă nouă bornă semiotică apare prima dată în Contributors.
06:10
„Este o plăcere să vă salut la final de Giro d’Italia. Să știți că sunteți modele pentru tinerii din întreaga lume. Vă mulțumesc pentru ceea ce faceți. Sper că, așa cum ați învățat să aveți grijă de corpul vostru, veți avea grijă și de sufletele voastre! Dumnezeu să vă binecuvânteze!”[1]Papa Leon al XIV-lea Nu este […] Articolul Il giro, pedalando tra montagne e valli apare prima dată în Contributors.
5 iunie 2025
20:00
Recent, dl deputat Claudiu Năsui a propus un plan de 13 tăieri de cheltuieli, printre care, la punctul 11: „Tăierea granturilor și a finanțării de tip nucleu pentru INCD-uri, rămân finanțate din veniturile pe care le iau din servicii prestate.” Această propunere demonstrează o profundă necunoaștere a sistemului de cercetare din România și, mai ales, […] Articolul „Cercetarea sub asediu: o greșeală strategică cu ecouri periculoase” apare prima dată în Contributors.
09:40
Fragmentarea din România atinge astăzi cote istorice și, la fel ca în alte state europene, acest lucru se dovedește o vulnerabilitate politică și socială. Unii votează din frustrare, alții din teamă. Fiecare scrutin este pe viață și pe moarte de parcă cei care au votat diferit trebuie disprețuiți și alungați din țară. Opiniile diferite sunt […] Articolul Momentul constitutional al României apare prima dată în Contributors.
4 iunie 2025
18:40
430 de mii de locuitori și-au schimbat domiciliul în anul 2023. De unde și unde au plecat # Contributors.ro
• Introducere • Privire retroactivă 1968-2023 • Migrația pe medii și regiuni de dezvoltare • Structura pe vârste a migranților • Remarci finale • Referințe Introducere Migrația internă a populației îmbracă două forme, schimbările de domiciliu (reședința principală) și schimbările reședinței obișnuite. Schimbările de domiciliu înseamnă în bună măsură și schimbări ale reședinței obișnuite (locul […] Articolul 430 de mii de locuitori și-au schimbat domiciliul în anul 2023. De unde și unde au plecat apare prima dată în Contributors.
10:50
E timpul să vorbim despre lucrurile serioase pe care președintele Nicușor Dan are responsabilitatea să le gestioneze și să le rezolve. Deunăzi a apărut informația că luna asta va avea loc prima ședință a CSAT sub administrația prezidențială Dan, în cadrul căreia urmează ca marea evaziune fiscală să fie inclusă printre amenințările la adresa siguranței […] Articolul Cine controlează SRI-ul când SRI-ul începe să controleze tot? apare prima dată în Contributors.
06:00
Nu știu câți dintre cei ce vor parcurge rândurile ce urmează în care îmi propun să dau seama despre cel mai recent volum de nuvele apărut în România al Ludmilei Ulițkaia ( Trupul sufletului, traducere de Luana Schidu, Editura Humanitas Fiction, București, 2025) știu despre existența unei piese de teatru numită Melodie varșoviană. Scrisă de […] Articolul Concentrare apare prima dată în Contributors.
3 iunie 2025
20:00
Politicile socio-demografic de optimizare a migrației internaționale ar putea beneficia, din plin, de o mai bună cunoaștere a diferitelor tipuri de migrație. În acest sens, orientăm analiza de față pentru a cunoaște mai bine caracteristicile migrației de revenire în țară și a imigrării românilor în diferite țări ale Uniunii Europene (UE), în ultimii cinci ani […] Articolul De la reveniri în țară și emigrări la politici apare prima dată în Contributors.
2 iunie 2025
22:50
Alegerile din Polonia au fost până la urmă câştigate de Karol Nawrocki, candidat independent, susţinut în ultima parte a campaniei de PiS. De fapt, au fost câştigate de Nawrocki sau pierdute de contra-candidatul său Rafal Trzaskowski? Mai degrabă, a doua variantă. Vom încerca să oferim o explicaţie pentru a înţelege de ce Trzaskowski nu a […] Articolul Alegerile din Polonia: clivajul politic persistă apare prima dată în Contributors.
08:40
Proprietăți imobiliare din centrele urbane mari din România însumează valori de capital substanțiale peste nivelul optim, privând astfel economia reală de lichidități necesare investițiilor din domeniile inovației tehnologice, producției manufacturiere avansate și altele. Cu alte cuvinte, capitalul financiar productiv, de altfel limitat, este blocat în investiții imobiliare adeseori pasive. Articolul Proprietari, neo-feudali și capitaliști apare prima dată în Contributors.
08:20
Un concert de văicăreli și plânsete din partea mediului de afaceri care, la unison, ne anunță că totul este foarte rău. Chiar credeți că este foarte rău? Chiar credeți că aveți taxe, impozite și contribuții mari? Haideți să vă arăt ce este foarte rău. Haideți să vă arăt ce înseamnă taxe, impozite și contribuții mari. […] Articolul Stimați oameni de afaceri, fiți optimiști! apare prima dată în Contributors.
08:00
Acest text a demarat ca răspunsuri la un interviu care nu a mai avut loc. Mulțumindu-i lui Eugen Istodor care l-a propus si formulat câteva dintre întrebări, am decis sa păstrez formatul inițial. Reflectând ulterior asupra întrebărilor lui și răspunsurilor mele, variate ca domenii si teme, am constatat totuși o tema comuna si importanta, punctată […] Articolul Universități, academii si filantropii: excelență prin recunoștiință publică apare prima dată în Contributors.
08:00
Alegerile prezidențiale din 2025 au evidențiat importanța Europei în discursul politic românesc, iar formarea unui nou guvern poate fi momentul ideal pentru regândirea priorităților noastre la Bruxelles. În acest peisaj, este esențial ca următorul guvern de la București să vină la Bruxelles cu o agendă strategică, coerentă și profesionistă. Din păcate, în ultimii ani, prea […] Articolul Muieți îs posmagii? România la Bruxelles: de la reacție la inițiativă apare prima dată în Contributors.
08:00
90 de ani de istorie vie: Viața doamnei Agafia, între dictatură, război și demnitate # Contributors.ro
Există destine care nu cer lumină, ci o tăcere deplină în fața demnității. În ziua alegerilor prezidențiale din România, pe 18 mai 2025, mi-am dat întâlnire după slujba de duminică în fața unei biserici greco-catolice din Suceava, cu o femeie de 90 de ani care poartă în ea, cu seninătate și luciditate, aproape un secol […] Articolul 90 de ani de istorie vie: Viața doamnei Agafia, între dictatură, război și demnitate apare prima dată în Contributors.
05:10
M-am tot gândit și răzgândit. Însă în cele din urmă biruit-a gândul, vorba cronicarului, și iată că aștern pe ecranul computerului câteva considerații despre cea de-a treizeciștreia ediție a Galei premiilor UNITER, desfășurată în Sala Mare a Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova, în seara zilei de 26 mai 2025. Ezitările mele au ținut în […] Articolul Gala Premiilor UNITER-ediția 2025 apare prima dată în Contributors.
1 iunie 2025
09:30
Latif, șoferul de taxi, un ins jovial de vreo 50 de ani, îmi arată spre dreapta: „încolo, 190 de kilometri de bumbac”. Apoi spre stânga: „încolo, 170 de kilometri de fistic”. Suntem în nordul Mesopotamiei, undeva în Turcia de Est, aproape de granița cu Siria, aflată pe dreapta, dincolo de lanurile de bumbac. Taxiul galben […] Articolul Un taxi spre leagănul civilizației apare prima dată în Contributors.
31 mai 2025
20:50
Jurnalul de la Păltiniș în lectura autorului. Despre cum lucrurile sunt și altceva decât par a fi Unul dintre primele lucruri pe care le-am auzit și, mai apoi, a trebuit să le învăț de-a lungul formării mele în psihanaliză a fost faptul că există o diferență semnificativă între a auzi și a asculta. Nu mă […] Articolul Dans cu o carte apare prima dată în Contributors.
07:40
La două săptămâni de când ne-am ales noul Președinte al României, au început deja discuțiile și consultările pentru viitorul guvern. Peste 6 milioane de oameni au ales viziunea România Onestă, exprimând astfel prin votul lor modul în care doresc să arate viitorul guvern. Ministerul justiției va juca, conform viziunii Președintelui Dan, un rol cheie în […] Articolul Se caută ministru al justiției cu competențe unice apare prima dată în Contributors.
07:30
Cu un nou președinte și în curând, un nou guvern, România are oportunitatea de a reseta și felul în care face politică europeană. Dacă până acum România a fost, cu câteva excepții, spectatoare a marilor decizii politice europene, de aici înainte putem fi mai pro-activi și mai implicați, ridicându-se la înălțimea potențialul de al 6-lea […] Articolul Să trecem la treabă: 10 priorități de politică europeană pentru România apare prima dată în Contributors.
07:20
În cadrul cursului Earth’s Climate, predat în acest semestru studenților masteranzi și doctoranzi de la Brooklyn College și Graduate Center of CUNY, am folosit mai multe seminare pentru dezbateri pe tema Reality Check: The „Green” Energy Between Illusion and Delusion, cu sub-tema Today’s energy and environmental policies aren’t simply unsustainable—they’re steering us headlong into a […] Articolul Să vorbim (și) despre cupru… apare prima dată în Contributors.
30 mai 2025
09:20
„În fața provocărilor timpului nostru, fie că vorbim despre securitate, economie sau apărarea democrației, știm că putem conta unii pe alții. Prin solidaritate și acțiuni concrete vom depăși obstacolele, vom proteja valorile noastre și vom construi un viitor stabil și prosper pentru cetățenii noștri.”[1]Maia Sandu Aprilie 2025, comunicat emis de BERD[2]: Banca Europeană pentru Reconstrucție […] Articolul Înfrățirea de la Giurgiulești apare prima dată în Contributors.
06:20
La 27 ani de la prima Misiune imposibilă, Tom Cruise își ia adio de la rolul căruia îi datorează poate celebritatea (ceea ce nu înseamnă însă că Ethan Hunt ar fi cel mai realizat personaj din cariera lui) cu o Răfuială finală ce poate fi caracterizată cel mai bine prin adjectivul spectaculos. Un spectaculos care, […] Articolul Cu sufletul la gură apare prima dată în Contributors.
29 mai 2025
15:50
Scrisoare deschisă către Gabriel Cercel Dragul meu Gabi, Nici nu știi ce cadou neașteptat mi-ai făcut de ziua mea cu textul Enigma diasporei! Mă conving din nou, după isprava noastră comună intitulată Întâlnire în jurul unei palme Zen (Humanitas, 2011) că, dintre tinerii care mi-au traversat viața în anii profesoratului la Filozofie, ai fost unul […] Articolul Ce-ar fi să ne despărțim definitiv de o jalnică utopie? apare prima dată în Contributors.
09:10
România nu își mai poate permite să rămână un actor de mâna a doua, reactiv și lipsit de voce, dacă vrea să evite alunecarea țării spre euroscepticism și instabilitate. Soluția nu este întoarcerea spatelui aliaților occidentali, așa cum greșit propune extrema dreaptă, ci dimpotrivă asumarea unui rol mai activ și vizibil în interiorul familiei europene. Articolul O Românie asertivă într-o Europă unită apare prima dată în Contributors.
08:00
Într-o excelentă serie de articole publicate pe platforma contributors.ro[1], Dumitru Sandu analizează rolul votului comunitar, la nivelul unităților teritorial administrative de pe teritoriul național, în opțiunile pentru candidații la funcția prezidențială. Gradul de dezvoltare urbană a localității pare că a fost un predictor mai robust al opțiunilor din turul I, compartiv cu cele din runda […] Articolul Configurațiile demografice ale votului în diaspora apare prima dată în Contributors.
07:40
Comisia Europeană a publicat miercuri, 28 mai, ceea ce numește drept „abordare strategică a Uniunii Europene pentru regiunea Mării Negre”. Acest document, realizat la presiunea guvernului român, ar trebui să reprezinte un pas important pentru creșterea rolului UE în ecosistemul strategic din Marea Neagră. Însă relevanța și eficacitatea acestui document depinde de alinierea la standardele […] Articolul „Strategia” UE pentru Marea Neagră: O analiză critică apare prima dată în Contributors.
28 mai 2025
08:40
România nu are soluții ideale în următoarea perioadă. Cel puțin 2025, 2026 și 2027 vor fi mai dificili. Dar pentru gestionarea cât mai bună a anilor următori este, cred, important să fie evitate pe termen scurt câteva capcane, chiar dacă aceasta va duce la mai multă gâlceavă politică și poate chiar la blocarea unora dintre […] Articolul Câteva capcane de evitat pe termen scurt de România apare prima dată în Contributors.
08:10
În subtila, extrem de empatica prefață la ediția franceză a Corespondenței purtată între anii 1946-1959 de Albert Camus cu René Char, ediție apărută la celebra Gallimard, prefață reprodusă ca atare și în ediția românească apărută în anul 2025 în traducerea lui Vasile Savin, la editura ieșeană Polirom, Frank Paneille încearcă să răspundă la întrebarea dacă […] Articolul Elogiu prieteniei apare prima dată în Contributors.
27 mai 2025
14:30
În convalescența colectivă pe care au lăsat-o în urmă aceste campanii electorale și alegeri prelungite, care, dacă punem la socoteală și alegerile locale și europarlamentare din vara trecută, au consumat vreo patru anotimpuri din viața noastră, o întrebare frământă astăzi România: ce este în mintea și în sufletul diasporenilor care au votat așa cum au […] Articolul Enigma diasporei: ispita unei țări curate și puțină filozofie apare prima dată în Contributors.
11:00
Să nu uităm că în seara turului II al alegerilor prezidențiale, toți am stat cu ochii pe circumscripția nr. 43, „diaspora”, unii temându-se, iar alții sperând că rezultatul de acolo va da peste cap rezultatul național! N-a fost așa. Chiar dacă a ieșit pe locul al II-lea în străinătate, un candidat și-a păstrat locul […] Articolul Despre „diaspora electorală”. Puțină aritmetică și fantezie apare prima dată în Contributors.
11:00
Ne referim la amendarea Legii nr. 208 din 20 iulie 2015 (privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente) a legii nr. 370 din 20 septembrie 2004 și a Titlul IX Infracțiuni electorale din Codul Penal. În numărul de miercurea trecută, din 21 mai, Corriere della Sera, […] Articolul Amendarea cu urgență a legilor electorale și a Codului Penal apare prima dată în Contributors.
08:50
Depunerea jurământului de către Preşedintele Nicuşor Dan încheie cea mai dramatică dintre crizele politice din România de după 2007. O dată cu validarea alegerii sale, republica se poate angaja, timid, pe un drum al reconstrucţiei . Deceniul lui Klaus Iohannis trebuie să servească ca un îndreptar: erorile predecesorului pot fi, pentru cel care îi urmează, […] Articolul Preşedintele şi Republica: despre posibilitatea unei reconstrucţii apare prima dată în Contributors.
26 mai 2025
16:20
Ura trebuie să înceteze, să înceapă vindecarea rănilor. Apel fără precedent la împăcarea româno-maghiară # Contributors.ro
Sâmbătă, 24 mai 2025, liderul opoziției ungare Péter Magyar și-a încheiat la Oradea marşul „Un milion de pași pentru pace și solidaritate națională”, început în urmă cu 11 zile la Budapesta. În fața celor peste 3.000 de pelerini prezenți în Cetatea Oradea, maghiari sosiți din Ungaria dar și din România, Péter Magyar s-a adresat și […] Articolul Ura trebuie să înceteze, să înceapă vindecarea rănilor. Apel fără precedent la împăcarea româno-maghiară apare prima dată în Contributors.
15:40
Alegerile din România: președintele-cetățean și potențialul unui val de redemocratizare în Europa Centrală și de Est # Contributors.ro
Introducere În 1999, Timothy Garton Ash (Ash 1999) argumenta că „Europa Centrală” a fost un construct cultural reșapat și folosit politic în anii ’90 de către statele Grupului de la Vișegrad pentru a legitima simbolic „reîntoarcerea în Europa” a fostelor țări comuniste. Dincolo de un simplu trop geografico-cultural de sorginte interbelică, reconectarea la această identitate […] Articolul Alegerile din România: președintele-cetățean și potențialul unui val de redemocratizare în Europa Centrală și de Est apare prima dată în Contributors.
10:40
O privire înăuntrul educației de afară. Episodul 3 Nici când am scris Episodul 1 al impresiilor mele despre învățământul britanic și nici când am urat cititorilor succes la învățătură și alegeri la finalul Episodului 2 nu mi-am imaginat o fertilizare atât de iute a terenului conversațional despre învățătură, analfabetism funcțional și politică. În vremuri mai […] Articolul Evoluționistul Charles Dickens și cele două trenuri apare prima dată în Contributors.
08:10
Steagul taberei democratice pro-europene a fost dus de un candidat competent, echilibrat, cinstit și generator de încredere și speranță, un candidat cu o parteneră de viață (și de campanie), Mirabela Grădinaru, care, prin naturalețe, decență și sinceritate, a fost, de asemenea, de un real ajutor. Dar, așa cum a spus și Nicușor Dan in mijlocul […] Articolul Câteva concluzii despre alegeri înainte de a trece „de mâine, la muncă!” apare prima dată în Contributors.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.