Hackerii utlizează kituri specifice pentrru a crea instantaneu pagini de phishing cu aspect credibil

Profit.ro, 19 mai 2025 08:40

Phishing-ul rămâne o amenințare deosebit de tenace în peisajul securității cibernetice, iar atacatorii apelează la kituri dedicate care generează automat astfel de pagini web înșelătoare, susțin experții Eset, într-un articol de specialitate publicat recent pe blogul din România.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Profit.ro

Acum câteva minute
11:30
Compania de inteligență artificială Midjourney a fost chemată în tribunal de două dintre cele mai mari companii de film din Statele Unite, Disney și Universal.
11:30
Acum câteva minute
11:20
Echipele CESTRIN au venit pe teren pentru efectuarea determinărilor tehnice la Podul de la Vadu Pașii de pe A7, unul dintre cele mai lungi din țară.
Acum câteva minute
11:10
Sentimentul de încredere european asupra pieței de capital din România s-a situat la cote înalte în ultimele 12-14 luni și cred, în acest context, că bursa are nevoie de noi listări, iar ele vor veni în perioada următoare, a transmis Alexandru Petrescu, președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), la Profit Piața de Capital.forum - Ediția a V-a.
11:10
Indicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 7,15%. Indicele ROBOR la 3 luni este cel în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei.
11:10
Priimăria capitalei a creat noi benzi unice pentru autobuzele STB, pe trei artere esențiale din centrul Bucureștiului – în zone recunoscute pentru traficul intens.
11:10
Sesiunea de miercuri a început cu un val de entuziasm, generat de cifrele sub așteptări din raportul privind inflația (CPI), care au reaprins speranțele privind o posibilă reducere a dobânzilor în lunile următoare. Un alt factor de impuls a fost un mesaj postat președintele Donald Trump, care a sugerat că un acord comercial cu China ar fi fost deja încheiat, însă lipsa unor confirmări ulterioare a diminuat rapid încrederea inițială.
11:10
16,3 miliarde de euro este valoarea cumulată a portofoliilor locale ale celor mai mari investitori imobiliari, conform datelor centralizate de Bucharest Real Estate Club (BREC) și Romania Property Club (RPC), de la Cushman & Wakefield Echinox.
Acum câteva minute
10:50
Firma de avocatură Filip & Company a acordat asistență juridică Sameday, parte a grupului Dante International S.A. (eMAG), în procesul de achiziție a firmei de curierat Cargus. Finalizarea tranzacției este condiționată, printre altele, de obținerea aprobărilor din partea autorităților competente.
10:50
Inteligența artificială dezvoltată de Meta va oferi posibilitatea editării clipurilor video, cu funcții potrivite viralizării pe rețelele sociale.
10:50
Sentimentul de încredere european asupra pieței de capital din România s-a situat la cote înalte în ultimele 12-14 luni și cred, în acest context, că bursa are nevoie de noi listări, iar ele vor veni în perioada următoare, a transmis Alexandru Petrescu, președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), la Profit Piața de Capital.forum - Ediția a V-a.
10:40
Posesorii smartphone-urilor Pixel 6a vor observa, după unul din următoarele update-uri, cum autonomia acestora va scădea brusc.
10:40
România beneficiază pe piețele externe de un interes foarte mare pentru obligațiunile ofertate, dar este păstrată strategia conform căreia nu va mai ieși cu o nouă emisiune publică de obligațiuni la extern până când nu va fi adoptat noul pachet de măsuri fiscale, România, a transmis directorul Trezoreriei, Ștefan Nanu, la evenimentul Profit.ro - Piața de Capital.forum.
Acum 5 minute
10:30
Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au verificat în ultimele 24 de ore 450 de operatori economici și au dat amenzi de peste 1,5 milioane de lei. De asemenea, au fost oprite definitiv de la comercializare produse în valoare de 35.000 de lei. Pentru 12 unități a fost luată măsura închiderii temporare, până la remedierea deficiențelor.
10:20
În trimestrul I 2025 au fost date în folosință 10.962 locuințe, în scădere cu 398 locuințe, față de trimestrul I 2024, arată datele Institutului Național de Statistică (INS).
10:10
Jamie Dimon, CEO-ul JPMorgan Chase, avertizează că economia SUA ar putea ”să se deterioreze” în lunile următoare, pe fondul epuizării efectelor politicilor fiscale și monetare de sprijin din perioada pandemiei, transmite CNBC.
10:00
Investițiile nete realizate în economia națională au însumat 37,48 miliarde de lei, în primul trimestru al acestui an, în creștere cu 4,3%, comparativ cu trimestrul I 2024, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică.
09:40
Meta Platforms a lansat un nou ”model AI al lumii”, destinat să îmbunătățească înțelegerea mediului tridimensional și a mișcărilor obiectelor fizice de către roboți și vehicule autonome, relatează CNBC.
Acum 2 ore
09:20
Manifestațiile se înmulțesc în Statele Unite împotriva politicii dure în materie de imigrație a lui Donald Trump, în pofida desfășurării de militari în Los Angeles și a promisiunii președintelui de a nu lăsa niciodată „legea străzii să domnească în America”.
09:10
Dr. Loosen Riesling Dry 2023 este un vin alb sec din regiunea Mosel, Germania, recunoscut pentru prospețimea sa vibrantă și aromele citrice expresive. Elegant și bine echilibrat, este companionul perfect pentru zilele calde de vară.
09:10
Rata anuală a inflației a făcut un salt semnificativ în mai, la 5,5% pe an, față de 4,9% în luna precedentă, spre estimarea superioară a analiștilor. Inflația lunară a accelerat și ea la cel mai ridicat nivel din ultimele trei luni.
09:10
Inspectorii Antifraudă, direcție a ANAF, au identificat prejudicii de aproape 5 milioane de lei aduse bugetului de stat de către două firme, din București și Iași. Firma din București nu a virat la stat integral impozitul și contribuțiile reținute din salariile angajaților și a introdus în contabilitate achiziții fictive de carburanți, în timp ce la societatea din Iași, pe lângă problema nedeclarării impozitelor și contribuțiilor pentru salarii, administratorul a retras peste 630.000 de lei din conturile firmei în scop personal.
09:10
Grupului aeronautic european Airbus și-a îmbunătățit estimările privind cererea mondială de avioane în următorii 20 de ani, spunându-le investitorilor și furnizorilor că industria transportului aerian va depăși actualul val de tensiuni comerciale, transmite Reuters.
09:00
Țițeiul european (Brent) a ajuns miercuri seara la 70 de dolari pe baril, după mai bine de două luni în care s-a tranzacționat sub această valoare, dar pare și finalul tendinței de scădere care durează de șase luni.
09:00
Directoratul Național de Securitate Cibernetică avertizează că antreprenorii și companiile devin tot mai frecvent ținte ale tentativelor de fraudă telefonică, fiind contactați de infractori care susțin că sunt reprezentanți ai autorităților.
08:50
Asociația Declic a anunțat miercuri, printr-un comunicat de presă, că a obținut la Tribunalul Cluj, în primă instanță, demolarea barajului Surduc din județul Buzău, de pe râul Bâsca Mare, parte a amenajării hidroenergetice Surduc-Siriu a companiei de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat însă, joi, că informația nu este adevărată.
08:50
Președintele Donald Trump a lansat site-ul dedicat "gold card", o viză permanentă pentru Statele Unite după modelul green card, vândută cu cinci milioane de dolari, anunțând că o listă de așteptare a fost deja deschisă.
08:30
Aurul a devenit al doilea cel mai important activ de rezervă din lume, după dolarul american, în 2024, potrivit unui raport publicat miercuri de Banca Centrală Europeană (BCE), citat de CNBC.
08:20
Acțiunile europene au încheiat tranzacțiile cu pierderi ușoare, indicele regional Stoxx 600 coborând cu 0,19%, dar bursa londoneză a sfidat tendința, indicele FTSE 100 urcând cu 0,13%, până la un nivel record de 8.864,35 de puncte, transmite CNBC.
08:00
După mai multe scăderi înregistrate în acest an, Dacia reușește în sfârșit o lună foarte bună pe cea mai mare piață a mărcii, Franța, având o creștere de peste 10% pe o piață care frânează puternic de mai multă vreme, relevă datele analizate de Profit.ro.
08:00
Autoritățile decidente și CEO redutabili participă astăzi, de la ora 9.30, la conferința Profit.ro Piața de Capital.forum Provocări pe piața de capital în perioadă de tensiuni economice și sociale - Ediția a V-a.
07:50
Compania Chimcomplex, ce deține activele Oltchim, a finalizat o operațiune de buy-back, acțiunile dobândite urmând să fie distribuite conducerii și angajaților.
07:40
Contapp, o platformă românească de contabilitate, a fost creată pentru a ajuta antreprenorii să-și gestioneze mai ușor obligațiile fiscale și raportările necesare pentru buna funcționare a afacerilor.
Acum 6 ore
07:30
Antreprenoarea gălățeană Ana Savin vrea să extindă conceptul de restaurant Stage Nice Dining și în Brașov, cel mai probabil în cursul anului următor.
07:30
07:20
Persoanele care primesc pensie specială, pensie de serviciu sau indemnizație de serviciu ar urma să își piardă acest beneficiu dacă sunt condamnate pentru fapte de corupție, conform unui proiect analizat de Profit.ro.
07:10
Investitorii care au construit și pus în funcțiune prima instalație de stocare de energie electrică de sine stătătoare racordată la sistemul energetic național al României au ″recidivat″ în domeniu, acum la pachet cu un parc fotovoltaic, și tocmai au primit licență de exploatare comercială pentru noua capacitate, relevă date analizate de Profit.ro.
07:00
Vânzările de autoturisme din Marea Britanie au crescut în luna mai cu un procent redus, imnpulsionate mai ales de creșterile pe segmentele electric și hibrid.
Acum 12 ore
01:00
Preluarea Cargus, un curier home delivery, va ajuta Sameday să acopere mai bine zonele urbane, a declarat pentru Profit.ro Lucian Baltaru, directorul general al Sameday și acționar al companiei.
01:00
Biroul de Operațiuni Imobiliare Externe (Bureau of Overseas Buildings Operations – OBO) din cadrul Departamentului de Stat de la Washington a semnat un contract de achiziție a unei clădiri rezidențiale de lux din Pipera, în care ar urma să locuiască o parte din personalul Ambasadei Statelor Unite la București.
01:00
Grupul imobiliar M Core, al cărui principal acționar este magnatul imobiliar britanic Caspar MacDonald-Hall – cu legături strânse cu Familia Regală, a cumpărat de la dezvoltatorul imobiliar Speedwell, controlat de milionari din Belgia, un teren din Galați pe care va construi un parc de retail cu Lidl și Leroy Merlin ca ancore principale, potrivit surselor Profit.ro din piața imobiliară.
01:00
Curtea de Apel București (CAB) a decis, printr-o hotărâre definitivă, să modifice o sentință anterioară, caz semnalat de Profit.ro, în urma căreia un angajat al Amazon Development Center România, centrul de dezvoltare din Iași al gigantului american, a obținut obligarea companiei la plata unor daune morale în sumă de 200.000 lei și încetarea "actelor de hărțuire morală", precum și anularea măsurii de plasare a sa în programul de îmbunătățire profesională Pivot.
01:00
Nissan este recunoscut pentru performanțele pickup-urilor sale, Navara fiind unul dintre cele mai apreciate autovehicule comerciale din segmentul camionetelor pick-up de dimensiuni medii. Pentru a-și folosi la maxim reputația din aceste segment, producătorul japonez a dezvoltat un pickup accesibil, în parteneriat cu chinezii de la Dongfeng.
Acum 13 ore
22:00
Concursurile, demonstrațiile sau spectacolele în care animalele sunt supuse unui efort excesiv ar urma să fie interzise, iar nerespectarea acestei prevederi va fi amendată cu până la 50.000 lei. În caz de deces al animalului sancțiunea va fi chiar închisoare de până la 3 ani, conform unui proiect analizat de Profit.ro.
21:20
Bursa a pierdut jumătate de procent pe fondul unor volume în echivalent a 10 milioane euro, dar concentrate pe câțiva emitenți.
21:00
Producătorul francez de anvelope Michelin a avut în România, în 2024, afaceri de 5,6 miliarde lei, de la 5,3 miliarde lei în 2023, cea mai mare cifră din istoria companiei, relevă datele analizate de Profit.ro.
21:00
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, lansează un avertisment, la Summitul Ucraina – Europa de Sud-Est, arătând că istoria ne-a arătat că, atunci când agresorii nu sunt opriți din timp, costul păcii devine insuportabil.
20:20
Brandul chinezesc Leapmotor, intrat în portofoliul Stellantis odată cu achiziția unui pachet de acțiuni de către compania europeană, își continuă expansiunea pe piața din Europa, deși a fost nevoită să oprească producția modelului T03 în uzina din Polonia.
20:00
Persoanele singure cu venit net lunar de maxim 2.574 lei, familiile cu venit net lunar/membru de cel mult 1.784 lei, precum și alte categorii de consumatori casnici de electricitate aflați în sărăcie energetică vor beneficia de sprijin de la stat, sub forma unui tichet de valoare denumit tichet de energie, pentru a-și plăti facturile de curent electric, după eliminarea plafonării prețurilor finale, de la 1 iulie 2025.
19:50
Fraudele bazate pe inteligența artificială provoacă pierderi uriașe pe piața cripto, astfel că în 2024 pierderile provocate de fraude cripto au atins un total de 4,6 miliarde de dolari, arată un raport al Bitget, jucător mondial în schimbul de criptomonede.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.