MAI: 322 de posibile incidente electorale sesizate la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale/ Peste 80 nu s-au confirmat, iar alte 27 au fost transmise la BEC, AEP şi birouri electorale/ Ce au vizat cele mai multe sesizări şi ce a mai detectat MAI
Un număr de 322 de posibile incidente electorale au fost sesizate, duminică, la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, iar mai mult de 80 dintre acestea nu s-au confirmat în urma verificărilor, în timp ce 27 de sesizări nu au fost de competenţa structurilor Ministerului Afacerilor Interne, fiind transmise spre soluţionare Biroului Electoral Central (22), Autorităţii Electorale Permanente (trei) şi unor birouri electorale judeţene (două), a declarat purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef de poliţie Monica Dajbog. Sursa citată a precizat că nu s-au înregistrat incidente deosebite, cele mai multe sesizări vizând fotografierea sau filmarea buletinului de vot de către alegători în timpul votării. Totodată, MAI a detectat şi investigat aproximativ 2.300 de conturi „maliţioase” de pe reţele de socializare care propagau informaţii false care puteau afecta procesul electoral şi ordinea publică inducând panică printre cetăţeni şi neîncredere în instituţiile publice.
Alte ştiri de News.ro
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.