Bărbat din Bucureşti, cercetat sub control judiciar după ce a făcut apel, pe TikTok, la „o nouă revoluţie”, chemând rezerviştii şi foştii condamnaţi la închisoare să intre cu forţa în clădirea Guvernului şi să „aresteze pe toţi”

G4Media, 19 mai 2025 12:10

Un bărbat din Bucureşti este cercetat sub control judiciar, fiind inculpat pentru comiterea infracţiunii de instigare publică, după ce a făcut apel, pe TikTok la...   G4Media.ro.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de G4Media

Acum 5 minute
17:40
Chiar și atmosfera planetei are o tentă roșiatică, singurele pete de culoare diferită fiind calotele glaciare, care apar albe, deși ușor colorate în roz din...   G4Media.ro.
17:40
Fostul preşedinte Traian Băsescu vorbeşte, luni, într-o postare, despre instituţia bizară “COALIŢIA”, care a fost populată de tot soiul de listaci cu funcţii în partide...   G4Media.ro.
17:40
Nicio întâlnire între preşedintele rus Vladimir Putin şi preşedintele american Donald Trump nu se află în pregătire, în prezent, anunţă luni un purtător de cuvânt...   G4Media.ro.
Acum 15 minute
17:30
Președintele ales Nicușor Dan a avut luni o discuție cu Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, căreia i-a transmis că România va continua să sprijine Republica...   G4Media.ro.
17:30
Premierul Benjamin Netanyahu a declarat luni că Israelul va „prelua controlul asupra întregii” Fâşii Gaza, unde armata israeliană a ucis 52 de persoane de noaptea...   G4Media.ro.
Acum o oră
17:00
Liderul partidului extremist AUR, George Simion, a postat, luni, pe Facebook, un mesaj video în care recunoaște că nu are „semnale majore de fraudă la...   G4Media.ro.
17:00
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat luni pe reţelele sociale că „a dat instrucţiuni pentru a forma un grup naţional de negociere permanent şi extins”....   G4Media.ro.
17:00
Manchester City are parte de un sezon modest, în pericol pentru trupa lui Pep Guardiola fiind chiar prezența în viitoarea ediție de Champions League. Antrenorul...   G4Media.ro.
16:50
Lituania a anunţat luni că a depus o plângere la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) împotriva Belarus pentru organizarea „contrabandei cu migranţi la scară largă”,...   G4Media.ro.
Acum 2 ore
16:40
Sâmbătă, LandSpace Technology, o companie privată chineză, a lansat cu succes o rachetă alimentată cu metan, care a plasat pe orbită șase sateliți. Aceasta marchează...   G4Media.ro.
16:40
Uniunea Europeană va propune săptămâna aceasta miniştrilor de Finanţe din grupul statelor puternic industrializate (G7) să reducă actualul plafon de preţ, de 60 de dolari...   G4Media.ro.
16:30
Fostul președinte al României, Ion Iliescu, l-a felicitat pe președintele ales pentru victoria în alegerile prezidențiale și se declară convins că va exercita „această responsabilitate...   G4Media.ro.
16:30
România va continua să colaboreze cu partenerii europeni, fiind „o voce activă şi de încredere” în construcţia UE, i-a transmis luni preşedintele ales, Nicuşor Dan,...   G4Media.ro.
16:30
Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că, în zona de curriculum, „trebuie să predăm mai puțin, dar mai...   G4Media.ro.
16:30
Vameşii polonezi au confiscat 5 tone de anvelope pentru aeronave civile Boeing care urmau să tranziteze Belarusul şi să ajungă în Rusia, a anunţat luni...   G4Media.ro.
16:20
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat, luni, că a avut o discuție cu președintele ales al României, Nicușor Dan, pe care l-a invitat să viziteze...   G4Media.ro.
16:20
Marcel Ciolacu le va transmite luni colegilor din PSD, în cadrul unei întâlniri informale la Vila Lac, că marți își va depune mandatul de președinte...   G4Media.ro.
16:10
Președintele Consiliului Județean Timiș Alfred Simonis a declarat, luni, la Antena 3, că, în opinia sa, partidele politice pro-europene nu trebuie să intre, toate, la...   G4Media.ro.
16:10
Ministrul eston al apărării, Hanno Pevkur, a avertizat într-un interviu apărut luni în publicaţia germană Bild cu privire la creşterea ameninţării ruse după încetarea ostilităţilor...   G4Media.ro.
16:10
Marea Britanie a convenit luni cea mai semnificativă resetare a legăturilor comerciale şi de apărare cu Uniunea Europeană de la intrarea în vigoare a Brexitului,...   G4Media.ro.
16:00
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Belgia că a fost anunţată o grevă naţională pentru data...   G4Media.ro.
16:00
Peste 800 de blocuri şi imobile din Capitală rămân fără apă caldă pentru lucrări de înlocuire, modernizare şi de reparaţii pe conductele reţelei termice, transmite...   G4Media.ro.
15:50
Preşedintele ales Nicuşor Dan i-a transmis, luni, un mesaj de răspuns prim-ministrului italian Giorgia Meloni, care l-a felicitat pentru victoria în alegeri, în care afirmă...   G4Media.ro.
15:50
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a prezentat joi, o statistică pe un eșantion de 100 de români – cum arată situația la nivel de...   G4Media.ro.
15:50
Dominic Fritz, președintele interimar al USR, a făcut o conferință de presă luni, după turul doi al alegerilor prezidențiale, în urma căruia Nicușor Dan a...   G4Media.ro.
Acum 4 ore
15:40
Prima reacție a lui George Simion pe X, acolo unde și-a revendicat victoria în noaptea alegerilor anunțând că este ”noul președinte”, a fost să-l felicită...   G4Media.ro.
15:40
O nouă revoluție militară se profilează la orizont, una silențioasă, dar profundă. Inteligența artificială devine rapid nu doar un instrument auxiliar în planificarea și analiza...   G4Media.ro.
15:40
Charles Leclerc a fost învins pentru prima dată în acest sezon al Formulei 1 de coechipierul Lewis Hamilton (excepția venea doar din cursa de tip...   G4Media.ro.
15:40
Armata israeliană le-a ordonat luni locuitorilor din Khan Yunis şi din oraşele învecinate din sudul Fâşiei Gaza să părăsească imediat zona, relatează agenția de știri...   G4Media.ro.
15:30
Claudiu Târziu, fostul numărul doi în partidul extremist AUR, a anunțat luni demararea discuțiilor pentru constituirea unui pol conservator care să reunească “toate partidele și...   G4Media.ro.
15:30
Brazilia, cel mai mare exportator mondial de carne de pasăre şi principalul furnizor de carne de pasăre al Uniunii Europene, nu mai are voie să...   G4Media.ro.
15:30
Prima reacție a lui George Simion pe X, acolo unde și-a revendicat victoria în noaptea alegerilor anunțând că este ”noul președinte”, a fost să-l felicită...   G4Media.ro.
15:20
Capitalele UE au convenit să lanseze un fond de împrumuturi pentru armament în valoare de 150 de miliarde de euro, susținut de bugetul comun al...   G4Media.ro.
15:20
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a discutat la telefon cu preşedintele ales al României, Nicuşor Dan, pe care l-a felicitat pentru încrederea oferită de cetăţenii...   G4Media.ro.
15:10
Duminică, România a ținut frontul. Votul de la prezidențiale a fost crucial nu doar pentru români, ci și pentru Europa și Administrația Trump. Rusia a...   G4Media.ro.
15:10
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis luni după-amiaza atenţionări nowcasting Cod galben de averse şi descărcări electrice pentru municipiul Bucureşti şi localităţi din judeţele Giurgiu,...   G4Media.ro.
15:10
Banca JPMorgan a declarat luni că victoria în alegeri a primarului centrist al Bucureştiului, Nicuşor Dan, reduce riscul politic pe viitor, iar o scădere a...   G4Media.ro.
15:10
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, prezintă luni, 19 mai, de la ora 15.00 „Raportul de diagnostic al educației și cercetării din România. Realizările prezente...   G4Media.ro.
15:10
Primarul municipiului Suceava, Vasile Rîmbu, a fost achitat în dosarul în care a fost acuzat de fapte de corupţie, în baza unei decizii definitive luate,...   G4Media.ro.
14:50
Statele Unite au autorizat transferul tancurilor Abrams scoase din uz din Australia în Ucraina, transmite Meduza. Potrivit Australian Broadcasting Corporation (ABC), prima livrare — cuprinzând...   G4Media.ro.
14:50
Ministrul francez al Agriculturii, Annie Genevard, s-a declarat luni „favorabilă” unei extinderi, la grâu, a „frânelor de urgenţă” introduse deja pentru a reduce exporturile de...   G4Media.ro.
14:50
Primarul PSD din Buzău, Constantin Toma, a declarat luni că toată conducerea PSD trebuie să-şi depună demisiile sau să fie demişi, după alegerile prezidenţiale, el...   G4Media.ro.
14:50
14:40
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a felicitat pe Nicușor Dan pentru victoria în alegerile prezidențiale. “Tocmai am avut o convorbire cu @NicusorDanRO pentru a-l...   G4Media.ro.
14:20
Primarul municipiului Miercurea-Ciuc, Korodi Attila, a cerut, luni, într-o conferinţă de presă, aplicarea legii în cazul grupurilor legionare, punctând faptul că lipsa de reacţie a...   G4Media.ro.
14:10
Vânzările de bijuterii fine au accelerat și au ajuns la creșteri de două cifre în ultimele luni ale anului fiscal 2025, într-un an plin de...   G4Media.ro.
14:00
Până la 50% din vânzările de camioane grele din China ar putea fi electrice până în 2028, față de aproximativ 10% în 2024, a declarat...   G4Media.ro.
14:00
Kremlinul a descris luni alegerile prezidenţiale din România ca fiind „ciudate”, reafirmând că Georgescu, candidatul pro-rus care a câştigat alegerile anulate anul trecut, a fost...   G4Media.ro.
14:00
Rusia își sporește prezența militară la granița cu Finlanda, scrie cotidianul New York Times, pe baza unei analize a imaginilor din satelit. Imaginile, confirmate de...   G4Media.ro.
13:50
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), care administrează cele două aeroporturi ale capitalei, anunţă că marţi, 20 mai, va da în folosinţă o nouă parcare la...   G4Media.ro.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.