Record de participanți la partida de șah „Magnus Carlsen - Restul Lumii”. Câți șahiști s-au unit să-l învingă pe fostul campion mondial

Digi24.ro, 20 mai 2025 19:30

Meciul de șah online dintre Magnus Carlsen și 143.000 de jucători din întreaga lume, desfășurat timp de 46 de zile, a început pe platforma Chess.com la 4 aprilie și s-a încheiat după 32 de mutări, stabilind un record mondial de participare, informează The Guardian.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Digi24.ro

Acum 8 ore
00:20
Ilie Bolojan este gata să ducă negocierile pentru guvernare, i-a anunțat el pe liberali în ședința de miercuri seară. Nu ar fi de dorit guvern minoritar, a subliniat el. PNL așteaptă ca PSD să se hotărască, iar unii dintre liberali au susținut, în continuare, că preferă ca PSD să nu fie în viitorul guvern.
00:10
Formaţia Tottenham Hotspur a câştigat, miercuri seară, Europa League, învingând în finala de la Bilbao rivala din Premier League Manchester United, scor 1-0. Pentru clubul lui Radu Drăguşin este primul astfel de trofeu după 41 de ani. Tottenham a câştigat Cupa UEFA în 1972 şi în 1984. Drăguşin nu a făcut parte din lotul pentru finală, dar a făcut deplasarea în Spania pentru a fi alături de colegii săi, relatează News.ro.
21 mai 2025
23:30
În ciuda unei scurte crize pe piețele financiare, cei mai bogați 10 americani și-au mărit averea cu 365 de miliarde de dolari în ultimul an, potrivit unei analize recente realizate de Oxfam, informează CNN.
23:20
Eurodeputatul PNL Siegfried Mureşan recunoaşte că executivul UE transmite un mesaj corect atunci când refuză în acest moment discuţia despre prelungirea PNRR, solicitată într-un raport votat marţi de comisiile de specialitate ale Parlamentului European, dar spune că succesul demersului este posibil şi se bucură de un sprijin larg în toate ţările UE, iar România ar putea fi o voce importantă în aceste discuţii.
Acum 12 ore
22:50
Primarul din Sinaia, Vlad Oprea, arestat preventiv, miercuri seară, după ce a încălcat termenii controlului judiciar, a ajuns la spital în prima seară de arest. El a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti.
22:30
Secretarul american al Apărării Pete Hegseth a acceptat avionul Boeing 747 oferit de Qatar preşedintelui Donald Trump pentru a fi folosit ca avion prezidenţial, a anunţat miercuri Pentagonul, în pofida acuzaţiilor de corupţie din partea opoziţiei democrate, relatează AFP.
22:20
Serviciile militare de informații ruse (GRU) au accesat camerele de supraveghere ale țărilor NATO - inclusiv România - aflate la punctele de trecere a frontierei cu Ucraina, cu scopul de a putea urmări și perturba fluxul ajutoarelor occidentale destinate Kievului, conform serviciilor de informații britanice, informează The Guardian.
22:10
George Simion a declarat miercuri seară, la Realitatea TV, că Gigi Becali i-ar fi vorbit în noaptea alegerilor, când l-a vizitat la Parlament, despre ce „șmecherii” ar fi făcut cu el dacă ajungea președinte. Liderul AUR spune că s-a înșelat în privința lui Becali și că acesta nu a fost niciodată prietenul lui. „Am fost păcălit”, susține el. 
22:10
Italia înăsprește regulile pentru descendenții din dispora care vor să obțină pașaportul italian. Guvernul condus de Giorgia Meloni a transmis că a schimbat legea pentru a preveni „abuzurile” și „comercializarea” pașapoartelor, informează BBC.
21:50
Într-o secție din Alba Iulia au fost inversate voturile lui Nicușor Dan și George Simion, anunță primarul
21:40
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a promulgat, miercuri, legea care prevede ca reducerea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule să fie condiţionată şi de obligativitatea prezentării dovezii achitării amenzii aplicate ca urmare a săvârşirii contravenţiei.
21:20
Groenlanda a acordat miercuri permis de exploatare pe 30 de ani unui grup minier danezo-francez, care vizează extragerea unei roci asemănătoare cu cea adusă de NASA de pe Lună, ce ar putea oferi o alternativă prietenoasă cu mediul în producția de aluminiu, informează Reuters.
21:10
Peste 49.000 de persoane au fost arestate în Ucraina după ce au încercat să fugă traversând ilegal frontiera, de la instituirea legii marţiale, în 2022, în urma invaziei ruse, anunţă grănicerii ucraineni.
21:10
Curtea Constituțională a României a publicat, miercuri, cererea lui George Simion de anulare a alegerilor prezidențiale, precizând că aceasta va fi dezbătută joi. Printre motivele invocate de șeful AUR se numără „dezinformarea electoratului” și „denigrarea” sa, dar și „intervențiile străine în desfăşurarea procesului electoral”. Simion face inclusiv o comparație între Nicușor Dan și Călin Georgescu.
20:30
Cântăreţul Bruce Springsteen, o legendă a muzicii rock americane, a lansat miercuri un mini-album live, "Land of Hope and Dreams", care conţine mesajul său împotriva guvernului "corupt" al lui Donald Trump, o declaraţie ce i-a adus o serie de insulte copioase din partea preşedintelui american în urmă cu câteva zile, informează AFP.
20:30
Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, a pomenit doar numele candidatului AUR la alegerile prezidențiale din România, George Simion, și l-a omis pe cel al președintelui ales, Nicușor Dan, într-un comentariu făcut în cadrul unei conferințe de presă. Totodată, Zaharova a calificat drept „patetice” și „ridicole” acuzațiile Bucureștiului referitoare la interferențele Rusiei în alegerile prezidențiale din România, se arată într-un comunicat publicat miercuri de ambasada Federației Ruse la București.
20:10
Parlamentul Iranului a aprobat miercuri un pact de parteneriat strategic pe 20 de ani între Moscova şi Teheran, a anunţat media de stat. Acordul presupune o întărire a legăturilor bilaterale, inclusiv o cooperare mai strânsă în domeniul apărării, informează Reuters.
20:10
Consiliul Național al Audiovizualului atrage atenția, miercuri, printr-un comunicat lansat pe rețelele sociale, asupra riscurilor tot mai mari generate de conținutul manipulator din mediul online, în special în contextul alegerilor prezidențiale.
20:00
Vizita unor diplomaţi în nordul Cisiordaniei ocupate a fost întreruptă miercuri de ceea ce armata israeliană a prezentat ca fiind tiruri de somaţie, după ce Autoritatea Naţională Palestiniană a denunţat tiruri „directe”, cu „muniţie reală”, într-un incident ce a stârnit o serie de reacţii de dezaprobare în mai multe cancelarii occidentale, inclusiv la Bruxelles. În acel grup erau și diplomați din România.
20:00
Secretarul de stat Marco Rubio s-a abţinut, miercuri, să-l califice pe preşedintele rus Vladimir Putin drept „criminal de război”, afirmând că prioritare acum sunt negocierile pentru a pune capăt războiului în Ucraina, relatează AFP, potrivit Agerpres.
19:30
Finlanda a finalizat primii 35 km dintr-un gard înalt de 4,5 metri pe care îl construieşte la graniţa sa estică, închisă acum, cu Rusia pentru a opri migranţii să treacă prin zone nepopulate, a declarat miercuri Garda de frontieră finlandeză, potrivit Reuters.
19:30
Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a avertizat miercuri că este „inacceptabil” faptul că armata israeliană a tras focuri de armă în apropierea unei delegații diplomatice, care includea oficiali europeni, în timpul unei vizite în Cisiordania, informează POLITICO.
19:20
Primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea, a fost ridicat de către poliţişti, miercuri după amiază, de la locuinţa sa, în baza mandatului de arestare emis de judecătorii bucureşteni care au admis solicitarea DNA de înlocuire a controlului judiciar pe cauţiune cu arestul preventiv. El va fi depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova, situat în municipiul Câmpina.
18:50
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a comentat, miercuri, gestul făcut unii români care s-au filmat în timp ce își taie cartea de identitate sau paşaportul și spune că cel care câştigă alegerile trebuie să fie conştient că există mulţi oameni care nu l-au votat, care trebuie respectați.
18:30
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a vorbit miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, la Palatul Cotroceni, despre modurile în care noul Guvern ar putea evita majorarea taxelor. Întrebat și despre un posibil acord cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), Bolojan a avertizat că e de evitat o astfel de situație. 
18:30
Ministerul Afacerilor Interne atrage atenția asupra apariției, în spațiul online, a unor mesaje și materiale cu caracter manipulator, menite să inducă în eroare opinia publică în legătură cu desfășurarea procesului electoral.
18:20
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, miercuri, despre contestarea alegerilor de către George Simion la CCR, că alegerile prezidențiale au fost bine organizate şi au reflectat voinţa cetăţenilor. El a mai spus că nu au fost incidente majore, iar procesul electoral s-a desfăşurat în buna regulă, iar timp de două zile nu au fost semnale publice că ar fi ceva probleme.
18:10
Parlamentarii demisionari din POT o acuză pe lidera formaţiunii, Anamaria Gavrilă, de „sete de putere”, susţinând, totodată, că idealurile lor au fost înlocuite de „poziţionări extremiste, rigide” şi chiar „isterice”. Cei șase deputați care au demisionat, miercuri, și din grupul parlamentar al Partidului Oamenilor Tineri spun că „o promisiune colectivă de schimbare a fost transformată într-o formă de autoritarism personal”.
18:00
Curtea Constituțională a României (CCR) va dezbate joi, 22 mai, cererea lui George Simion de anulare a alegerilor prezidențiale. Cererea a fost înregistrataă azi la CCR, însă Curtea a atras atenția că solicitarea solicitarea făcută de Georges Simion nu a fost semnată în mod corespunzător.
Acum 24 ore
17:50
Constantin Toma, primarul social-democrat al Buzăului, care a cerut demisia întregii conduceri a PSD, a spus la Digi24 că în partid nu se face „nicio reformă” după demisia lui Marcel Ciolacu și preluarea funcției de președinte interimar de către Sorin Grindeanu. El critică varianta ca PSD să intre în opoziție, pentru că acolo „va fi înghițit” de partidele suveraniste AUR, de POT și de SOS. Parlamentarul PSD Florin Manole i-a dat replica spunând că ori minte, ori nu a înțeles ce s-a discutat la ședința de ieri a PSD. El a precizat că nu s-a decis ce va face partidul și că liderii PSD au „un mandat larg” pentru a negocia cu președintele ales și cu celelalte partide.
17:40
Forţele de ordine italiene au anunţat miercuri o vastă operaţiune împotriva temutei mafii calabreze 'Ndrangheta vizând 200 de persoane într-o anchetă, dintre care pe numele a 97 au fost emise mandate de arestare.
17:20
Mircea Abrudean (PNL) a declarat în exclusivitate pentru Digi24, la emisiunea Studio Politic, că „România are nevoie de stabilitate”, iar acest lucru poate fi realizat de „o coaliție cât mai consolidată, care să includă toate partidele pro-europene”. Președintele Senatului a subliniat că liberalii nu fug de responsabilitate și trebuie găsită cea mai bună formulă de „a avea un guvern stabil”.
17:20
Întregul proces electoral pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 s-a desfășurat într-un climat de integritate, corectitudine și transparență, transmite miercuri Autoritatea Electorală Permanentă (AEP). De asemenea, atrage atenția că acuzațiile lansate în mediul online de către un competitor electoral sunt complet false și nefondate.
17:20
Sumele alocate partidelor politice pot fi reduse, dar mai ales reglementate după modelul fundațiilor germane, astfel încât finanțările să fie direcționate către pregătirea membrilor acestor partide, a apreciat miercuri președintele interimar al României, Ilie Bolojan.
17:00
Ultimii kilometri ai secţiunii 5 a autostrăzii Sibiu-Piteşti se apropie de finalizare, iar din momentul dării lor în trafic, în luna iunie, se va putea circula pe autostradă, de la Bucureşti la Curtea de Argeş, pe o distanţă de aproximativ 140 kilometri, a anunţat, miercuri, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.
17:00
Ilie Bolojan a declarat miercuri, în cadrul ultimei sale conferințe ca președinte interimar al României, întrebat dacă își dorește funcția de prim-ministru în noul Guvern, că „pentru a fi un premier eficient ai nevoie de majoritate parlamentară, de o autoritare. Nu e vorba de dorință”. 
16:40
Autoritatea Naţională Palestiniană (ANP) a declarat marţi că soldaţi israelieni au deschis focul cu "muniţie reală" asupra unor diplomaţi străini, între care şi din România, care participau la o vizită organizată sub auspiciile sale la Jenin, o zonă aflată în centrul unei ofensive militare israeliene în nordul Cisiordaniei ocupate, relatează France Presse.
16:40
Kremlinul a indicat miercuri că planurile preşedintelui Donald Trump pentru scutul antirachetă „Domul de Aur” ar putea impune reluarea, în viitorul previzibil, a contactelor între Moscova şi Washington cu privire la controlul armelor nucleare.
16:00
 Nicuşor Dan a transmis mulţumiri, într-un mesaj postat pe platforma X, preşedintelui SUA, Donald Trump, după ce acesta a anunţat numele noului ambasador SUA la Bucureşti. Preşedintele ales al Românieu a declarat că aşteaptă cu nerăbdare să colaboreze cu Donald Trump şi cu administraţia acestuia pentru a consolida Parteneriatul Strategic.
16:00
Un susținător al liderului AUR, George Simion, a fost dus la audieri după ce l-a amenințat cu moartea pe președintelui ales Nicușor Dan pe o rețea socială. Polițiștii s-au autosesizat și l-au identificat pe bărbat.
16:00
O navă din „flota fantomă" de petroliere ruseşti a efectuat manevre „suspecte" în proximitatea unui cablu energetic care leagă Polonia de Suedia, a afirmat miercuri premierul polonez Donald Tusk, relatează Reuters.
15:50
Gardienii unei închisori din Costa Rica au prins o pisică în timp ce încerca să sară gardul perimetral cu droguri lipite de corp. Animalul transporta marijuana și cocaină în două pachete atașate de corp cu bandă adezivă, relatează CBS News. Imaginile au fost publicate de autorități.
15:50
Europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea a recunoscut că „noul președinte ales nu e membru al niciunui partid, iar rezultatul alegerilor e clar”. Piperea a afirmat că „Nicușor Dan nu e independent, are sistemul în spatele său”, dar că, „cu aproape 900.000 de voturi avans”, legitimitatea lui „este foarte mare”.
15:50
Campania de donare de sânge a ajuns, din nou, în Parlamentul României. Este a patra oară când Digi24 este alături de angajații care aleg să salveze vieți și care au rămas partenerii campaniei "Avem același sânge ". Donarea de sânge rămâne unul dintre cele mai simple gesturi prin care putem face bine.
15:40
Comisia Europeană a prezentat miercuri o strategie privind piaţa unică, cu scopul de a crea o piaţă internă europeană mai simplă, mai fluidă şi mai puternică. Potrivit unui comunicat al Executivului comunitar, citat de Politico, strategia stabileşte acţiuni mai puternice pentru a reduce „barierele existente”, care frânează comerţul şi investiţiile în interiorul UE și ajută IMM-urile să îşi desfăşoare activitatea.
15:30
Daniel David dezaprobă introducerea unei materii denumite „Educaţie sexuală” în şcoli. Ministrul Educaţiei a adăugat, însă, că susține ideea educației pentru sănătate, care să includă noțiuni despre intimitate fără „inferințe ideologice”, o „educaţie sexuală necolorată ideologic, ci foarte pragmatic, natural”, aşa încât „să ştii lucrurile importante pentru un om în viaţa asta”.
15:20
„Avem același sânge” - O sănătate mai bună în urma donării de sânge
15:20
Liderii PNL au, miercuri, de la ora 18:00, o întâlnire informală, la Vila Lac, pentru discuţii privind mandatul de negociere cu noul preşedinte ales Nicuşor Dan, pentru formarea Guvernului şi a unei noi majorităţi parlamentare. La reuniunea de partid ar urma să participe şi preşedintele interimar Ilie Bolojan.
14:40
Premierul interimar Marian-Cătălin Predoiu a avut, joi la Palatul Victoria, o întrevedere cu reprezentanții companiei americane Sig Sauer. Discuțiile au fost despre inițierea unor proiecte de investiții în industria de armament românească.
14:40
Gigi Becali a declarat, miercuri, în direct la Digi24 că l-a avertizat pe George Simion după pierderea alegerilor, că „o să dea de belele” și i-a cerut „să recunoască cu bărbăție că a pierdut”. Într-o reacție dură, omul de afaceri spune că liderul AUR este „acaparat de TikTok”, comentând și acuzațiile acestuia de corupție: „Eu sunt corupt fără dosare penale și mă apără sistemul. Care e sistemul ăsta?”.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.