Avertizare meteo: Ploi torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului, până luni, în cea mai mare parte a țării
Profit.ro,
22 mai 2025 10:30
Meteorologii anunță că, până luni seară, în cea mai mare parte a țării se vor semnala ploi torențiale, însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului. Pentru 20 de județe din Moldova, Muntenia, estul Transilvaniei și sud-vestul Dobrogei și pentru municipiul București a fost emisă o avertizare Cod galben de furtuni, chiar vijelii și grindină. În zona Capitalei, temperaturile vor ajunge, în următoarele două zile, la 27-28 de grade, dar vremea va fi instabilă, iar începând de duminică se va răci, maximele fiind prognozate la 20 de grade.
• • •
Alte ştiri de Profit.ro
Acum câteva minute
09:40
Numărul de angajați ai ASF a scăzut sub pragul de acum 10 ani. Record de investitori, fondurile de pensii private au urcat la noi maxime istorice # Profit.ro
Numărul de angajați ai ASF a scăzut constant în ultimii ani, ajungând în prezent sub 500 de salariați, prag sub care s-a mai aflat doar în urmă cu 10 ani.
Acum câteva minute
09:20
VIDEO Un avion cu 20 de persoane la bord s-a prăbușit în SUA. Nu s-a înregistrat nicio victimă # Profit.ro
Un avion la bordul căruia se aflau 20 de persoane s-a prăbușit în statul american Tennessee, însă nicio persoană de la bord nu a murit, iar mai multe dintre ele au fost conduse cu elicopterul la spital, potrivit autorităților locale, relatează AFP.
09:20
Acțiunile Tesla au înregistrat săptămâna trecută cea mai mare pierdere din 2025, în rândul celor mai mari companii din lume # Profit.ro
Acțiunile Tesla au înregistrat în acest an cea mai mare pierdere a capitalizării de piață în rândul celor mai mari companii din lume, cu o scădere de 29,3%, echivalentă cu aproximativ 380 de miliarde de dolari, relatează Reuters.
09:10
Vinul zilei: un Sauvignon Blanc din Noua Zeelandă, cu note olfactive de flori albe și flori uscate, caise și piersici încă necoapte. Gust bine rotunjit, cu mere dulci, piersici zemoase și caprifoi. Bun și de răcorit, și de veselit cu prietenii # Profit.ro
Recomandarea de astăzi: Leefield Station Sauvignon Blanc 2023, este un vin proaspăt și elegant din inima Noii Zeelande. Proaspăt, aromat și echilibrat, acest Sauvignon Blanc este o alegere inspirată pentru zilele calde sau cinele lejere cu preparate ușoare.
09:00
Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 6,81%, în primele patru luni din 2025, până la 17.253, față de 16.153 în perioada similară din 2024, conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC).
09:00
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 7,6%, în luna aprilie 2025, comparativ cu luna precedentă, până la 594,9 milioane de lei, de la 552,5 milioane de lei în februarie, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor (MF).
09:00
Cum a ajuns un startup românesc în Columbia. Totul a început de la un mesaj primit pe LinkedIn. “America Latină este Europa de Est pe steroizi.” # Profit.ro
Fără să fi vizitat Columbia și fără legături directe cu regiunea, antreprenorul român Andrei Crețu a decis să lanseze acolo startup-ul său de spații de lucru flexibile, Pluria, după un simplu mesaj primit pe LinkedIn.
Acum 15 minute
08:50
Israelul a aprobat un plan pe trei ani care va reduce deficitul bugetar la mai puțin de 3% din PIB până în 2028, față de un nivel estimat de 5% în acest an, transmite Reuters.
08:40
HARTĂ Vremea continuă să fie caniculară. Cod galben în mai multe județe. În sudul și estul țării vor fi perioade de instabilitate atmosferică # Profit.ro
Meteorologii anunță că vremea continuă să fie caniculară, iar local vor apărea furtuni.
Acum 11 ore
21:50
Constructorul auto francez Renault urmează să se instaleze în Ucraina pentru a produce drone.
21:40
Pe Autostrada Moldovei, lotul 2 al tronsonului Ploiești-Buzău, sunt amenajate acum primele parcări.
Acum 14 ore
19:00
GRAFIC Proprietarii Dedeman concurează cu afacerile din energie. Cele mai profitabile companii # Profit.ro
Profitul net cumulat al celor mai mari 25 de companii din România a fost anul trecut de 29,1 miliarde lei, în creștere cu 3,39% față de 2023.
18:30
Un fenomen neașteptat ia amploare în industria modei și colecționării.
17:50
China vrea să detensioneze relația cu Uniunea Europeană: Va facilita exportul pământurilor rare și a găsit un compromis în disputa legată de coniac # Profit.ro
China a declarat că este dispusă să accelereze examinarea și aprobarea exporturilor de pământuri rare către firmele din Uniunea Europeană. În același timp, autoritățile de la Beijing au anunțat că vor finaliza până pe 5 iulie investigația comercială asupra importurilor de coniac european, relatează Reuters.
17:20
Ordinul președintelui american, Donald Trump, de a interzice cetățenilor din 12 țări să intre în Statele Unite intră în vigoare luni, după miezul nopții.
16:50
Bulgaria a avut în aprilie o rată a șomajului de 3,3%.
16:20
Președintele american, Donald Trump, trimite Garda Națională la Los Angeles.
15:50
Zeci de mii de oameni s-au adunat la Madrid pentru o demonstrație organizată de principalul partid conservator de opoziție din Spania, Partidul Popular.
15:30
Louis Vuitton, nou record în România. Anul trecut a fost un incident, cu retragere cu scuze # Profit.ro
Brandul francez Louis Vuitton a avut anul trecut în România afaceri de 119,8 milioane lei, de la 98,3 milioane lei în 2023.
15:00
Investitorii străini, care își exprimaseră anterior interesul pentru România. au la acest moment ezitări similare antreprenorilor autohtoni, având în vedere impredictibilitatea măsurilor fiscale pregătite.
14:30
Germania elaborează planuri de extindere rapidă a rețelei sale de buncăre și adăposturi antiatomice, a declarat cel mai înalt oficial guvernamental din domeniul protecției civile.
14:00
Frații Winklevoss, care l-au acuzat pe Mark Zuckerberg că le-a furat ideea Facebook, primii miliardari bitcoin, marchează un nou moment de expansiune pentru industria crypto # Profit.ro
Gemini, platforma de criptomonede fondată de frații miliardari Tyler și Cameron Winklevoss, a depus, confidențial, documentația pentru o ofertă publică inițială (IPO) în SUA, conform Reuters.
13:30
Președintele Nicușor Dan se duce, marți, în vizită oficială în Republica Moldova.
13:00
Armata rusă desfășoară o ofensivă în regiunea ucraineană Dnipro, la granița cu Donețk.
13:00
Președintele Ungariei, Tamas Sulyok, a ajuns a Praid, unde și-a exprimat solidaritatea față de oamenii afectați de dezastrul din urma inundațiilor.
12:30
Producătorii de băuturi spirtoase se confruntă cu un mix de provocări dificile: tarife vamale, boicoturi și schimbări ale consumului # Profit.ro
Producătorii de băuturi spirtoase din întreaga lume se confruntă cu ”un cocktail” de provocări serioase, pe fondul tensiunilor comerciale și al schimbărilor în obiceiurile de consum. Mișcările de boicot și tarifele vamale riscă să amplifice tendințele de declin deja existente, relatează CNBC.
11:50
AI-ul Google dobândește o nouă funcție inspirată de la ChatGPT - posibilitatea programării sarcinilor.
11:10
”Familia Bitcoin” își ascunde codurile de criptomonede pe patru continente, după o serie de răpiri șocante a unor membri marcanți ai sectorului # Profit.ro
O serie de răpiri violente care au vizat directori din industria cripto a zguduit comunitatea și a determinat o adevărată revoluție de securitate printre cei mai vizibili membri ai sectorului criptomonedelor, transmite CNBC.
10:50
Rubla rusească, ”surpriza” anului 2025: Cea mai performantă monedă din lume, în pofida sancțiunilor și a prețurilor scăzute ale petrolului # Profit.ro
În pofida unui război prelungit, a scăderii prețurilor petrolului și a sancțiunilor severe, rubla rusească a înregistrat o creștere spectaculoasă în 2025, devenind, conform Bank of America, cea mai performantă monedă din lume, cu un avans de peste 40%. Această revenire puternică contrastează cu deprecierea severă din ultimii doi ani, potrivit CNBC.
10:20
WWDC 2025 va aduce interfețe noi pentru dispozitivele Apple și îmbunătățiri de productivitate # Profit.ro
Luni începe ediția din acest an a conferinței WWDC, pe care Apple o folosește pentru a anunța cele mai noi funcții software ale propriilor dispozitive.
10:00
Senatorul PNL Lucian Rusu susține că este ”foarte probabil” să existe o reducere a TVA pentru energie electrică, el precizând că la discuțiile din grupul de lucru privind programul de guvernare dedicat domeniului energiei a propus ca TVA să fie coborâtă la 9 la sută.
Acum 23 ore
09:50
Armata Română cumpără o flotă de vehicule tactice ușoare Enok AB 4×4, de fabricație germană, echipate cu sistemul de rachete antitanc Spike # Profit.ro
Armata Română cumpără o flotă de vehicule tactice ușoare Enok AB 4×4, de fabricație germană, echipate cu sistemul de rachete antitanc Spike. Numărul nu a fost precizat, dar livrările vor avea loc până la final de 2026.
09:40
Donald Trump spune că relația sa cu Elon Musk s-a încheiat și avertizează cu ”consecințe serioase” dacă acesta îi va finanța pe democrați # Profit.ro
Președintele american Donald Trump a declarat că relația sa cu Elon Musk, miliardarul și fostul său susținător, s-a încheiat și a avertizat că vor exista ”consecințe serioase” dacă Musk va finanța candidații democrați în alegerile viitoare, care ar putea vota împotriva planului său fiscal și de cheltuieli, transmite Reuters.
09:30
Theodor Stolojan, despre măsurile fiscale: Înainte de a căuta noi taxe, trebuie să ne gândim ce sistem de impozite și taxe avem în prezent. A sosit timpul să modificăm cota unică # Profit.ro
Fostul președinte PNL Theodor Stolojan a afirmat că trebuie făcută o analiză serioasă a fiecărui sector public, înainte ca viitorul guvern să ia măsuri fiscale. Stolojan a subliniat că, înainte de a fi introdusă o eventuală taxă pe tranzacțiile bancare, trebuie ca guvernanții să spună de ce au nevoie de aceasta.
09:20
Dolarul rămâne cea mai importantă monedă pentru rezervele valutare ale statelor, dar analiștii atrag atenția privind viabilitatea politicii fiscale americane și sustenabilitatea datoriei publice a SUA.
09:10
Vinul zilei: o șampanie spectaculoasă, cu note de floare de viță-de-vie, tei, citrice, toast, miere, fructe negre, biscuiți și pâine proaspăt coaptă. Savuroasă ca atare sau alături de pește, fructe de mare sau sushi # Profit.ro
Vinul de duminică, Champagne Philipponnat Royale Réserve Brut, este o expresie clasică, elegantă și echilibrată a regiunii Champagne. Această șampanie reunește tradiția și rafinamentul casei Philipponnat, fiind realizată dintr-un cupaj dominat de Pinot Noir, cu arome complexe și un perlaj fin și persistent.
09:00
Stadiul lucrărilor la drumul de legătură dintre Autostrada A1 (Arad - Timișoara) și DN 69 se apropie de 70%, a declarat ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu.
09:00
Ion Țiriac a lăsat un Ferrari 10 ani într-o parcare, Mult peste Federer, Djokovic și Nadal la avere. Excentricitățile unui miliardar # Profit.ro
Ion Țiriac este subiectul unui reportaj în presa străină, cu anunțul că a acumulat o avere de peste 2,1 miliarde de dolari datorită viziunii sale de afaceri după retragerea din sport și cu observația că cei mai mari tenismeni ai lumii, deși considerați bogați, nici măcar nu se apropie la acest moment de averea românului.
08:50
Rata creditelor neperformante era, la finele lunii martie 2025, de 2,53%, în creștere față de nivelul din decembrie 2024, de 2,48%.
08:50
Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea în primele patru luni din 2025 a fost de 6.584, în scădere cu 13,3% comparativ cu perioada similară din 2024, conform datelor publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC).
7 iunie 2025
19:00
Constructorul român Umbrărescu continuă lucrările pe șantierul autostrăzii dintre localitățile Margina și Holdea, unde a adus peste 700 de muncitori.
19:00
Faliment - Club istoric de fotbal, la care au fost Hagi, Răducioiu, Sabău, Lucescu, dispare după 114 ani # Profit.ro
Brescia Calcio, unul dintre cluburile istorice din fotbalul italian, își va declara falimentul și va dispărea după 114 ani de existență.
18:50
ULTIMA ORĂ ANUNȚ Construcția Autostrăzii Unirii merge mai departe, tensiunile dintre UMB și CNIR au fost depășite # Profit.ro
Construcția Autostrăzii Unirii (A8) merge mai departe, tensiunile dintre UMB și CNIR au fost depășite, anunță ministrul Transporturilor.
18:00
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru Bulgaria.
17:50
VIDEO Furtuni violente, incendii și grindină mai mare decât mingile de ping-pong în mai multe regiuni # Profit.ro
O serie de furtuni intense au afectat săptămâna aceasta mai multe regiuni din Europa.
17:20
Nestle, proprietarul unor mărci precum Nescafe, KitKat și Milo, lansează un avertisment: „AI nu e magie”.
16:50
Un clasament a fost realizat acum pe baza comentariilor de pe platforma Reddit formulate de sute de turiști.
16:30
Cel puțin modelele Pro ale iPhone-urilor de anul viitor ar putea beneficia de pe urma unui nou cip mai mic, construit de taiwanezii de la TSMC.
16:00
VIDEO Ce face Mercedes când se plictisește? Un nou record în Guiness Book la mersul cu spatele cu camionul # Profit.ro
Camionul Mercedes-Benz eActros 600, complet electric, un camion articulat, cu semiremorcă, având o lungime de 6,23 metri numai capul tractor, la care se adaugă semiremorca, a reușit să doboare recordul mondial la mersul în marșarier.
15:40
O coadă imensă este la Mausoleul lui Lenin, din Piața Roșie, Moscova.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.