Eduard Hellvig: 'La 150 de ani de liberalism, PNL îşi caută o nouă busolă'
Bursa,
25 mai 2025 09:20
Eduard Hellvig declară că, la 150 de ani de liberalism, PNL îşi caută o nouă busolă, el precizând că, dacă reuşesc să transforme aniversarea într-un restart strategic, partidul poate reveni în cursă, cu motoarele turate corect şi cu sprijin popular revigorat iar dacă nu, riscă să rămână doar un popas în ambuteiajul istoriei
• • •
Alte ştiri de Bursa
Acum câteva minute
22:40
CFR Călători informează că, începând cu data de 3 iunie 2025 şi respectiv 4 iunie 2025, vor circula patru noi trenuri PNRR pe ruta Braşov - Bucureşti Nord - Constanţa şi retur.
Acum o oră
21:50
Preşedintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, şi omologul său polonez, Andrzej Duda, au reiterat marţi că la următorul summit NATO de la Haga (24-26 iunie) vor susţine împreună ca toţi membrii Alianţei Nord-Atlantice să aloce pentru apărare 5% din PIB, transmite EFE, de la care relatăm cele ce urmează.
21:50
Secretarul general al ONU Antonio Guterres a condamnat marţi tirurile din apropierea unui centru de distribuţie a ajutoarelor în sudul Fâşiei Gaza, soldate cu 27 de morţi, potrivit Crucii Roşii.
21:30
Investiţiile climatice stagnează în Europa, a avertizat, marţi, la Bruxelles, Institutul pentru Economie Climatică (I4CE), într-un studiu care evidenţiază decalajul în ceea ce priveşte energia eoliană şi renovarea energetică a clădirilor, relatează AFP, care afirmă cele ce urmează.
Acum 2 ore
21:00
Afirmaţia fostului preşedintele rus Dmitri Medvedev potrivit căreia Rusia caută doar o and #39;victorie rapidă and #39; şi and #39;distrugerea completă and #39; a guvernului ucrainean a fost calificată marţi de către senatorul american Lindsey Graham drept un and #39;moment rar de onestitate and #39;.
20:40
Iranul declară îmbogăţirea uraniului pe teritoriul său drept linie roşie în negocierile nucleare # Bursa
Ministrul iranian de externe Abbas Araghchi a declarat marţi că dreptul Iranului de a îmbogăţi uraniu pe teritoriul său constituie o and #39;linie roşie and #39;, în urma propunerii formulate de Statele Unite pentru un nou acord privind programul nuclear iranian, relatează AFP, de la care relatăm cele ce urmează.
20:30
Parisul îi reaminteşte lui Netanyahu declaraţiile din 2009, când se pronunţa pentru soluţia cu două state # Bursa
Şeful diplomaţiei franceze Jean-Noël Barrot a făcut marţi apel la Benjamin Netanyahu să revină la ideea unei soluţii cu două state, invocând afirmaţii făcute de premierul israelian din 2009.
20:10
Autorităţile ruse au acuzat marţi Kievul că s-ar afla în spatele exploziilor produse în weekend în regiunile Kursk şi Briansk, în urma cărora şapte persoane au murit şi peste 100 au fost rănite, inclusiv minori, scrie presa internaţională.
20:00
Varşovia protestează după ce o publicaţie israeliană l-a numit pe preşedintele ales and #39;revizionist al Holocaustului and #39; # Bursa
Diplomaţia poloneză a anunţat marţi că a protestat pe lângă publicaţia online The Times of Israel care l-a calificat drept and #39;revizionist al Holocaustului and #39; pe noul preşedinte ales Karol Nawrocki, considerat un politician naţionalist.
19:40
Grupul MOL şi compania petrolieră de stat a Republicii Azerbaidjan, SOCAR, au convenit asupra principalelor clauze ale unui contract de explorare, dezvoltare şi partajare a producţiei pentru o nouă zonă onshore situată în regiunea Shamakhi-Gobustan, potrivit unui comunicat emis redacţiei. Acordul marchează o nouă etapă în parteneriatul strategic dintre cele două companii, fiind semnat la Forumul energetic de la Baku de Zsolt Hernadi, preşedinte şi CEO al Grupului MOL, şi Rovshan Najaf, preşedintele SOCAR.
19:40
În ultimul deceniu, România a traversat o perioadă de instabilitate fiscală accentuată, fapt ce a atras nemulţumirea mediului de afaceri, care cere predictibilitate şi stabilitate.
Acum 6 ore
19:20
Prime Kapital, unul dintre cei mai activi dezvoltatori imobiliari din România, anunţă că, începând cu 1 iunie 2025, lucrările de construcţie la suprastructura Fazei 2 Avalon Estate avansează în ritm alert, marcând o etapă semnificativă în evoluţia uneia dintre cele mai apreciate comunităţi rezidenţiale cu circuit închis din România.
19:10
Curtea Constituţională a Germaniei a respins contestaţia formulată de Alianţa Sahra Wagenknecht (BSW, populist) faţă rezultatele alegerilor parlamentare din februarie.
19:00
Prim-ministrul olandez Dick Schoof demisionează după retragerea PVV din coaliţia de guvernare # Bursa
Prim-ministrul olandez Dick Schoof şi-a anunţat marţi demisia, cel mai probabil deschizând calea pentru alegeri anticipate, la câteva ore după ce Geert Wilder, liderul Partidului Libertăţii (PVV, anti-islam), a retras formaţiunea din coaliţia de dreapta de guvernare din cauza lipsei de sprijin pentru politici mai aspre în materie de migraţie, transmite Reuters, care afirmă cele ce urmează.
19:00
Secretarul general al ONU le cere rebelilor houthi din Yemen să elibereze zeci de lucrători umanitari # Bursa
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, le-a cerut marţi rebelilor houthi din Yemen să elibereze zeci de lucrători umanitari, inclusiv personal ONU, arestaţi în urmă cu mai bine de un an, relatează AFP, de la care transmitem cele ce urmează.
19:00
Imaginile din satelit arată că atacul Ucrainei a distrus şi avariat bombardiere strategice în profunzimea teritoriului Rusiei # Bursa
Ucraina ar fi distrus mai multe bombardiere strategice ruse în urma unui atac cu drone lansat în profunzimea teritoriului Rusiei, potrivit imaginilor din satelit şi analizelor realizate de experţi citaţi de Reuters, de la care relatăm cele ce urmează.
18:40
Un seism cu magnitudinea 5,3 pe scara Richter s-a produs după-amiază în sud-estul insulei greceşti Creta.
18:20
Hello Holidays extinde segmentul premium şi anunţă investiţii de peste 2 milioane euro în infrastructură # Bursa
Operatorul de turism Hello Holidays continuă să dezvolte segmentul de circuite premium, lansat în 2023, şi anunţă investiţii de peste 2 milioane de euro în 2024, în transport şi infrastructură operaţională, confrom unui comunicat emis redacţiei.
18:20
Experţii din Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei au făcut săptămâna trecută mai multe scenarii cu privire la impactul asupra facturilor de energie al unei măsuri de scădere a TVA, iar diferenţa ar fi, în cazul unei TVA de 9%, din semestrul al doilea, de 900 milioane lei, comparativ cu încasările de anul trecut, a declarat preşedintele ANRE, George Sergiu Niculescu.
18:10
Gigantul rus Gazprom a abandonat, pe tăcute, planurile care vizau dezvoltarea unui nou hub de distribuţie a gazelor naturale în Turcia, închizând astfel uşa unei posibile oportunităţi de a recuceri un cap de pod pe piaţa din Europa, pierdută în urma invaziei ruseşti din Ucraina, transmite Bloomberg.
18:00
Ambasada Rusiei la Londra a declarat că Moscova nu are nicio intenţie de a ataca Regatul Unit, respingând acuzaţiile guvernului britanic privind creşterea ameninţării ruse şi înmulţirea atacurilor cibernetice zilnice.
17:50
Preşedintele american Donald Trump a promis amenzi consistente împotriva statului California după victoriile unei adolescente transgender într-un campionat local de atletism care au generat controverse în Statele Unite, informează AFP, care afirmă cele ce urmează.
17:30
Ucraina a fost invitată la summitul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) de la sfârşitul lunii iunie la Haga, a anunţat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, după ce a avertizat că absenţa ţării sale de la această reuniune ar fi însemnat o and #39;victorie and #39; pentru omologul său rus Vladimir Putin, care se opune virulent aderării Kievului la Alianţă.
Acum 8 ore
17:20
Grupul ELBI, format din companiile ELBI Electric and Lighting şi ELBI Energy Projects, anunţă o cifră de afaceri cumulată de aproximativ 556 milioane de lei (echivalentul a 111,7 milioane de euro) pentru anul 2024. În pofida unui context economic volatil, grupul a reuşit să menţină o traiectorie stabilă, cu rezultate în creştere faţă de anul anterior, conform unui comunicat emis redacţiei.
17:20
Schneider Electric anunţă lansarea în România a staţiei de încărcare pentru vehicule electrice Schneider Charge Pro.
17:20
Agenţia de comunicare Golin îşi extinde portofoliul de clienţi din zona companiilor listate printr-un nou parteneriat cu Agroland Grup, un business antreprenorial românesc activ în retail agricol, agribusiness, producţie alimentară şi nutriţie animală, conform unui comunicat emis redacţiei.
17:20
TIBCO Antique Market 2025 la ROMEXPO: succes şi interes crescut pentru vintage şi produse de larg consum # Bursa
Cea mai recentă ediţie a evenimentului TIBCO Antique Market, desfăşurată înperioada 29 mai - 1 iunie la ROMEXPO, Pavilionul C2, s-a încheiat.
17:10
Preşedintele francez Emmanuel Macron se va deplasa în cursul după-amiezii la Roma pentru o întrevedere şi un dineu cu şefa guvernului italian Giorgia Meloni, într-o încercare de a surmonta dezacordurile existente, având în vedere că dialogul a decurs într-un mod complicat între cei doi lideri, adeseori pe poziţii de rivalitate.
17:10
La un an de la intrarea pe piaţa locală, Inter Computer România - parte din grupul Inter Computer Group, unul dintre cei mai importanţi parteneri IBM Platinum din Europa Centrală şi de Est - anunţă rezultate solide şi planuri ambiţioase pentru anul viitor, conform unui comunicat emis redacţiei. După ce în 2024 a semnat contracte în valoare de 3 milioane de euro în doar nouă luni, compania îşi propune pentru 2025 atingerea unei cifre de afaceri de 5 milioane de euro, mizând pe extinderea portofoliului de clienţi şi pe tehnologii strategice.
17:10
MET Energia Italia şi compania italiană de top din industria metalurgică, Eredi Gnutti Metalli, au anunţat semnarea unui Contract de Achiziţie a Energiei (Power Purchase Agreement - PPA) pe o perioadă de 10 ani.
16:50
Cancelarul Friedrich Merz apără respingerea solicitanţilor de azil, în pofida unei decizii judecătoreşti # Bursa
Cancelarul german Friedrich Merz şi-a apărat cu fermitate marţi politica de respingere a solicitanţilor de azil la graniţă, considerată luni ilegală de o instanţă, în timp ce opoziţia îl acuză că este pregătit să and #39;încalce legea and #39; pentru a reduce imigraţia, transmite AFP, de la care transmitem cele ce urmează.
16:50
Ucraina afirmă că a deteriorat fundaţiile podului Kerci din Crimeea în cadrul unei operaţiuni speciale # Bursa
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a asigurat marţi că a deteriorat într-o operaţiune specială fundaţiile podului Kerci, care leagă peninsula Crimeea de Rusia continentală, detonând 1.100 de kilograme de explozibili plasaţi sub apă, informează EFE, de la care relatăm cele ce urmează.
16:40
Călătoriile de afaceri reprezintă cel mai dinamic segment al vânzărilor companiei româneşti de călătorii EXIMTUR pentru anul 2024, în creştere cu 10% faţă de anul anterior.
16:40
CFR Călători informează că, începând cu data de 3 iunie 2025 şi respectiv 4 iunie 2025, vor circula patru noi trenuri PNRR pe ruta Braşov - Bucureşti Nord - Constanţa şi retur.
16:30
SoftServe, una dintre principalele companii globale de consultanţă IT şi servicii digitale, anunţă că angajaţii săi din România au obţinut peste 150 de certificări profesionale în doar trei ani de la intrarea companiei pe piaţa locală, timp în care au fost parcurse peste 9.500 de ore de învăţare, conform unui comunicat emis redacţiei. În total, peste 40% din angajaţi sunt certificaţi. Totodată, compania se implică activ în formarea viitorilor profesionişti IT, având colaborări cu patru universităţi de top şi trei asociaţii studenţeşti, dar şi iniţiative proprii dedicate studenţilor, cum ar fi seria de workshop-uri tehnice Tech Nights.
16:30
Yoshua Bengio lansează LawZero, o iniţiativă AI menită să protejeze oamenii de inteligenţa artificială periculoasă # Bursa
Yoshua Bengio, unul dintre pionierii inteligenţei artificiale şi laureat al premiului Turing, lansează LawZero, o organizaţie non-profit care îşi propune să dezvolte un sistem AI dedicat protejării oamenilor de riscurile generate de alte sisteme inteligente, scrie Biziday, de la care transmitem cele ce urmează. Noua iniţiativă, susţinută cu 30 de milioane de dolari din fondurile filantropice ale fostului CEO Google Eric Schmidt şi ale cofondatorului Skype, Jaan Tallinn, va avea la dispoziţie o echipă restrânsă de 15 cercetători.
16:20
Visual Fan S.A., compania românească de tehnologie şi deţinătoarea brandului Allview, anunţă extinderea portofoliului de produse prin lansarea unei noi categorii: aparate de aer condiţionat. Allview Sensy, marchează intrarea companiei pe segmentul electrocasnicelor de climatizare, oferind soluţii inteligente şi eficiente pentru confortul casei modern, conform unui comunicat emis redacţiei.
16:10
Sindicatul Naţional Finanţe Publice - SindFISC atrage atenţia asupra rolului esenţial pe care îl joacă finanţiştii în funcţionarea statului, conform unui comunicat emis redacţiei.
16:00
System Innovation România, partener SAP şi integrator de soluţii ERP, a încheiat anul 2024 cu o creştere financiară substanţială şi o consolidare clară a poziţiei sale în piaţă, conform unui comunicat emis redacţiei. Compania a raportat o cifră de afaceri de 3,3 milioane de euro, marcând un avans de 29,8% faţă de anul precedent, în timp ce rata profitului a crescut cu 17,7%, depăşind pragul de 13,2% înregistrat în 2023.
16:00
Analiza Every Can Counts: Rata de reciclare a dozelor de aluminiu din ţara noastră s-a dublat faţă de 2022 # Bursa
Every Can Counts, iniţiativă globală dedicată conştientizării importanţei reciclării dozelor din aluminiu, a analizat datele oficiale publicate de RetuRO, operatorul Sistemului de Garanţie-Returnare (SGR) din ţara noastră, pentru primele patru luni din 2025, conform unui comunicat emis redacţiei. Rata naţională de reciclare a dozelor din aluminiu a ajuns la aproape 74%, un salt semnificativ faţă de nivelul de 35% raportat pentru 2022 de European Aluminium. România face astfel un pas important către un model de consum sustenabil, cu un comportament de reciclare tot mai prezent la nivel naţional.
15:50
Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii (ANIS) avertizează că majorarea fiscalităţii ar putea afecta grav economia României, într-un context marcat de presiuni bugetare şi instabilitate internaţională, într-un comunicat transmis redacţiei. ANIS subliniază că soluţiile reale pentru creştere economică vin din digitalizare, eficienţă administrativă, colectarea eficientă a taxelor deja existente şi stimularea iniţiativei private, nu din impunerea de noi taxe.
15:40
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj de condoleanţe la moartea compozitorului Eugen Doga, una dintre cele mai marcante figuri ale culturii naţionale, potrivit Agerpres, de la care relatăm cele ce urmează. Şefa statului a anunţat că ziua în care vor avea loc funeraliile artistului va fi declarată zi de doliu naţional.
15:40
Întrebat marţi despre atacul fără precedent cu drone ucrainene împotriva aviaţiei sale militare şi despre prăbuşirea a două poduri duminică în Rusia, Kremlinul a evitat să răspundă la întrebare, relatează AFP, de la care informăm cele ce urmează.
15:30
Comisia Europeană a actualizat lista companiilor aeriene care nu respectă standardele internaţionale de siguranţă, incluzând toţi transportatorii aerieni certificaţi în Tanzania şi Surinam.,iar aceştia nu mai pot opera în spaţiul aerian al Uniunii Europene, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
15:30
Premierul Poloniei, Donald Tusk, a anunţat că parlamentul va organiza un vot de încredere în guvernul de la Varşovia miercuri, 11 iunie, potrivit presei internaţionale. Decizia vine după înfrângerea candidatului coaliţiei de guvernare, Rafal Trzaskowski, în alegerile prezidenţiale desfăşurate duminica trecută.
15:30
O delegaţie de importanţi responsabili ucraineni a sosit la Washington pentru a discuta despre and #39;susţinerea apărării and #39; ţării lor şi pe marginea unor dosare economice, în special privind întărirea sancţiunilor contra Moscovei, a anunţat preşedinţia ucraineană, informează AFP, care afirmă cele ce urmează.
Acum 12 ore
15:10
Ministerul Dezvoltării alocă peste 254 milioane lei pentru consolidarea spitalelor şi şcolilor # Bursa
Ministerul Dezvoltării alocă 254.837.491,33 de lei pentru consolidarea seismică şimodernizarea a 15 obiective de investiţii, a anunţat ministrul Cseke Attila.
15:00
Kremlinul a anunţat că eforturile pentru a ajunge la o soluţie privind încheierea războiului din Ucraina sunt and #39; and #39;extrem de complexe and #39; and #39; şi că ar fi greşit să se aştepte decizii rapide în această privinţă.
15:00
Programul and #8222;Riviera Românească and #8221;, organizat de Asociaţia Naţională a Agenţiilor din Turism (ANAT) şi Organizaţia de Management al Destinaţiei (OMD) Constanţa, şi-a propus să redea încrederea în potenţialul turistic al litoralului românesc. Timp de cinci zile (28 mai - 1 iunie 2025), peste 350 de agenţi de turism şi jurnalişti din toată ţara au participat la un maraton de vizite, întâlniri şi experienţe, pentru a descoperi cele mai noi investiţii şi oferte din staţiunile de la malul Mării Negre.
14:50
Consiliul de Administraţie al Allianz-Ţiriac Asigurări a aprobat prelungirea mandatului lui Virgil Şoncutean în funcţia de Director General al companiei.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.