Nicușor Dan se întâlnește azi cu miniștrii Proiectelor Europene și al Dezvoltării. Discuții pe tema deficitului

Economica.net, 27 mai 2025 12:20

Președintele Nicușor Dan a anunțat că marți va avea întâlniri de lucru cu ministrul Proiectelor Europene și cu cel al Dezvoltării pentru a vedea care este ritmul real al investițiilor, pornind de la tema deficitului bugetar, scrie Agerpres.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Economica.net

Acum câteva minute
12:10
Statele Unite și-au început dezangajarea militară din Siria și și-au redus prezența de la opt la trei baze, a anunțat emisarul american Thomas Barrack, într-un interviu acordat postului de televiziune turc NTV, informează AFP, Reuters și Agerpres.
12:10
Taxele vamale suplimentare impuse de președintele SUA, Donald Trump, vor pune presiune asupra activității economice la nivelul întregii planete, a avertizat, marți, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), care este mai pesimistă cu privire la creșterea economică mondială și, în special, a economiei americane, informează AFP.
12:10
Urgenţele nucleare sunt foarte rare şi tocmai de aceea exerciţii precum ConvEx-3 trebuie să fie foarte dese, ca să pregătim oamenii, a declarat, marţi, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, la conferinţa de lansare exerciţiului internaţional ConvEx-3 (2025).
Acum câteva minute
11:20
USR propune ca noul guvern să-şi asume mai multe obiective concrete pentru digitalizarea statului în următorii 3 ani, printre acestea regăsindu-se înfiinţarea unei firme şi emiterea primei facturi în maximum 30 de minute, complet online, 50% din interacţiunea cetăţenilor cu statul să fie realizată online, minimum 50% dintre angajaţii administraţiei să aibă competenţe digitale de bază şi instituirea unor indicatori măsurabili de progres în fiecare instituţie publică, scrie News.ro.
Acum 10 minute
11:10
Roxana Capătă, directorul reprezentanței Ford în România, consideră că, în special în zona mașinilor electrice, întârzierea programului Rabla are un impact major asupra comercianților de mașini, dar și asupra clienților.
11:10
Taxele vamale suplimentare impuse de preşedintele SUA, Donald Trump, vor pune presiune asupra activităţii economice la nivelul întregii planete, a avertizat, marţi, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), care este mai pesimistă cu privire la creşterea economică mondială şi, în special, a economiei americane, informează AFP.
11:10
Curtea Constituțională apreciază că suprataxa de 100% impusă companiilor din energie nu este constituțională pentru că nivelul ei este prea mare, astfel că ea este disproporționată și reprezită de fapt o naționalizare a veniturilor. Taxa, cunoscută sub numele de contribuție de solidaritate, este în sine legală, datr nivelul ei trebuie coborât, statuează CCR.
11:00
Primark, retailerul internațional de modă, a anunțat planurile de a deschide noi magazine în România și vrea să ajungă la un total de șase locații pânâ la sfârșitul anului viitor.
10:50
În fiecare epocă istorică, jocurile de noroc au fost irezistibile nu doar pentru cei care le practicau, dar și pentru restul societății. Unii erau pur și simplu vrăjiți de ele și visau să se îmbogățească peste noapte de pe urma lor, iar alții le considerau o activitate degradantă din punct de vedere moral și riscantă, generatoare mai degrabă de ruină decât de câștiguri. Oricare ar fi fost opinia oamenilor, jocurile de noroc pur și simplu le înfierbântau mințile.
10:30
Volkswagen dorește să facă mai multe investiții majore în Statele Unite, a declarat directorul general Oliver Blume într-un interviu acordat unui ziar german vineri, adăugând că discuțiile tarifare cu guvernul SUA au fost corecte și constructive, scrie Reuters.
10:20
Producătorul taiwanez de semiconductori TSMC (Taiwan Semiconductor Manufacturing Co.) a anunţat marţi că se aşteaptă la un profit record în 2025, graţie unei cereri crescute de cipuri cu Inteligenţă Artificială, transmite AFP.
10:20
Un cetățean român a pledat vinovat de participare la o îndelungată serie de apeluri false la urgențe și amenințări cu bombă care au vizat ani la rând legislatori americani, responsabili ai forțelor de ordine și oficiali guvernamentali, a anunțat luni Departamentul de Justiție al SUA, citat de Reuters și Agerpres.
Acum 2 ore
10:10
Atacurile ucrainene au provocat întreruperi de curent electric în zone întinse din teritoriul controlat de Rusia în regiunile Zaporojie și Herson din sudul Ucrainei, lăsând cel puțin 700.000 de oameni fără electricitate, au anunțat marți oficiali instalați de Moscova în zonele ocupate.
10:10
Lidl și Kaufland au rămas și anul trecut cei mai mari doi retaileri alimentari din România după cifra de afaceri, potrivit unei analize Economica pe baza rezultatelor financiare publicate de Ministerul de Finanțe. Va fi probabil și ultimul în condițiile în care, în 2025, Mega Image și Profi fac parte din aceeași familie Ahold-Delhaize. În schimb, avem șapte jucători cu afaceri de peste 10 miliarde de lei,după ce Mega Image a intrat în acest club, unul care a crescut sub rata inflației, doi cu profit de peste 1 miliard de lei, patru în zona neprofitabilă și un business creat de un antreprenor român care a sărit de pragul de 1 miliard de lei, după cea mai mare creștere a cifrei de afaceri.
10:00
Mai multe localități din judeţul Mureş, inclusiv municipiul Târnăveni, au intrat în stare de alertă pentru o perioadă de 30 de zile, după ce inundarea Salinei Praid a crescut salinitatea râului Târnava Mică. Sunt afectați circa 39.000 de oameni, iar populația din zonele afectate a fost alertată prin mesaj RO-Alert, a anunţat Instituţia Prefectului – Judeţului Mureş, scrie Hotnews.
09:50
Preşedintele american Donald Trump a felicitat marţi Polonia pentru alegerea istoricului naţionalist Karol Nawrocki la preşedinţia ţării, informează AFP.
09:50
Altex Romania, liderul pieţei electroIT din România, fondat şi deţinut de omul de afaceri Dan Ostahie, a realizat afaceri nete de 7,6 miliarde de lei în anul 2024, cu 9% mai mari decât cele obţinute în anul 2023. Atât profitul net, cât şi profitabilitatea netă ale companiei sunt cel puţin duble în 2024 faţă de nivelurile din 2023, arată bilanţurile comparate de Economica.net.
09:50
Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat marţi că România se află într-un grup de ţări cu deficit excesiv şi ţara noastră are deficitul cel mai mare. El a anunţat că miercuri va avea loc o întâlnire a miniştrilor Finanţelor din Comisia Europeană care vor analiza ce măsuri a luat fiecare ţară. Nicuşor Dan a precizat că România a promis multe, dar că nu a făcut nimic, subliniind că acum este o nouă administraţie, scrie News.ro.
09:50
Deputatul PSD Marius Budăi a declarat marţi că România este printre ultimele ţări din Uniunea Europeană care încă nu aplică un sistem de impozitare progresiv.
09:50
Guvernul de la Londra va investi 5 miliarde de lire sterline pentru dotarea forțelor armate britanice cu drone și lasere militare, relatează marți DPA, citat de Agerpres.
09:50
Compania Națională de Investiții Rutiere a anunțat marți că a depus acțiune în instanță împotriva SC Kido Consult Project Construct S.R.L. CNIR a explicat că dorește să recupereze astfel prejudiciul produs în urma "blocării cu rea-voință" a procedurii pentru atribuirea contractului pentru proiectarea și execuția tronsonului 1 Moțca - Târgu Frumos al Autostrăzii Unirii A8.
09:50
Rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost de 5,7% în aprilie 2025, în scădere cu 0,3 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna anterioară, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
09:10
Președintele Nicușor Dan a declarat că marți va avea o nouă discuție cu reprezentanții partidelor pro-occidentale și a precizat că miercuri va susține o conferință de presă, scrie Agerpres.
09:10
Compania media Walt Disney a început disponibilizarea a câtorva sute de angajaţi în departamentele de film, televiziune şi finanţe corporative, potrivit unei surse familiare cu subiectul, citată luni de Reuters și de News.ro.
09:10
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că marţi va avea o nouă discuţie cu reprezentanţii partidelor pro-occidentale şi a precizat că miercuri va susţine o conferinţă de presă.
09:10
Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) va avea prima ședință sub conducerea noului președinte al României, Nicușor Dan, în luna iunie. Potrivit unor surse oficiale, pe agenda acestei reuniuni se va afla posibilitatea includerii combaterii marii evaziuni fiscale în Strategia Națională de Apărare, arată stiripesurse.ro.
09:10
România se poziționează între statele cu cele mai avansate programe nucleare civile din lume după ce luni a început, la Cernavodă, construcția primei instalații de detritiere din Europa, a anunțat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, potrivit Agerpres.
08:50
Preşedinţii american Donald Trump şi chinez Xi Jinping probabil vor discuta la telefon săptămâna aceasta, anunţă luni o purtătoare de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, în contextul unor tensiuni comerciale mai puternice ca niciodată, relatează AFP, preluat de News.ro.
08:50
Autoritatea Federală Germană a Concurenţei (Bundeskartellamt) a avertizat luni că mecanismele de stabilire a preţurilor utilizate de Amazon pentru vânzătorii terţi ar putea încălca legislaţia concurenţei. În evaluarea preliminară publicată, autoritatea a susţinut că aceste mecanisme limitează vizibilitatea produselor comercianţilor şi le afectează libertatea de a-şi stabili preţurile, transmite CNBC, scrie News.ro.
08:50
Sistemul actual de comunicare al platformei X, Direct Messaging, va fi înlocuit cu o soluţie mai modernă şi mai sigură, susţine proprietarul Elon Musk.
08:50
Dr. Max a depăşit pragul de 10 miliarde de lei cifră de afaceri netă în anul 2024, primul an în care compania funcţionează în formă consolidată după ce retailerul farmaceutic a absorbit Mediplus Exim, distribuitorul de medicamente al grupului Dr. Max, arată bilanţul consultat de Economica.net.
Acum 6 ore
08:10
Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a anunțat luni că zborurile companiei aeriene naționale siriene spre Turcia vor începe în curând, relatează AFP, citat de Agerpres.
08:10
Compania românească Arobs Transilvania Software (AROBS), cea mai mare companie de IT de la Bursa de Valori București, a primit acordul acționarilor pentru a cumpăra pachetul majoritar de acțiuni într-o firmă de IT din statul american Nevada, scrie Termene.ro.
08:10
Compania chineză Dreame, cunoscută la nivel global pentru aspiratoarele robotizate și alte soluții inteligente de curățenie, își accelerează expansiunea în România și vizează o cotă de piață de top 3 în categoria roboților de aspirare până la finalul lui 2025, potrivit lui Alex Nuțu, country manager.
07:50
Secretarul american pentru comerț, Howard Lutnick, și-a exprimat luni optimismul cu privire la încheierea unui acord comercial cu India, pentru a ocoli tarifele impuse de Donald Trump, notează AFP, citat de Agerpres.
07:50
Tarifele de 50% la importurile de oţel anunţate de preşedintele american Donald Trump riscă să ducă la scăderea preţurilor în Europa şi la creşterea puternică a acestora în SUA, potrivit analiştilor. Măsura, comunicată vineri, i-a luat prin surprindere pe investitori şi pune o presiune suplimentară asupra producătorilor europeni de oţel şi a întregului sector auto, potrivit CNBC, citat de News.ro.
Acum 13 ore
22:30
Doar doi mari retaileri online activi pe piața locală respectă Angajamentului Uniunii Europene pentru Protecția Consumatorilor, un cadru de măsuri voluntare menite să consolideze siguranța produselor și drepturile digitale ale consumatorilor în întregul spațiu UE. Acesta include angajamente privind transparența informațiilor importante și a instrumentelor de marketing, și anume recenziile consumatorilor și marketingul influencerilor.
22:20
Soluţia tehnică pentru execuţia, în regim de urgenţă, a lucrărilor de captare şi tranzitare a pârâului Corund, care a inundat Salina Praid, a fost stabilită în cadru şedinţei operative la care au participat instituţiile implicate în gestionarea acestei situaţii de urgenţă, potrivit unei informări publicată pe site-ul Instituţiei Prefectului.
22:20
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a lansat două apeluri de finanţare, unul în valoare de 97 de milioane de euro destinat dotării şi operaţionalizării centrelor de zi pentru copiii cu dizabilităţi şi cel de-al doilea, în valoare de 14 milioane de euro, pentru sprijinirea angajării persoanelor cu dizabilităţi, relatează Agerpres.
22:20
Garrett Raif Cayton, cu domiciliul în Los Angeles, California, a deschis firma de imobiliare Culverro, conform datelor obţinute de Economica.net din Monitorul Oficial.
22:20
Centrul Medical Unirea, cea mai mare firmă dintre cele prin care operează reţeaua privată de sănătate Regina Maria, a avut cifră de afaceri netă de 1,5 miliarde de lei în anul 2024 şi pierdere de 200 de milioane de lei în 2024, potrivit bilanţurilor consultate de Economica.net. Centrul Medical Unirea a intrat în anul 2024 în formă consolidată cu opt firme din grup pe care le-a absorbit, arată o analiză Economica.net.
22:20
Date incredibile despre români și România. Felul în care privim valorile importante este unul cel puțin special. Un nou sondaj al Uniunii Societăților de Asigurare și Reasigurare (UNSAR) arată că suntem preocupați mai degrabă de locul de muncă, salariu și mașină decât de propria viață sau sănătate, în timp ce problemele politice și economice internaționale apoape că ne lasă reci. Posibile explicații pentru această abordare le constituie seria de crize prin care a trecut România vreme de zeci de ani, dar și perspectiva tot mai evidentă a unei reforme fiscale care va veni cu reduceri de chletuieli și posibil creșteri de taxe.
22:20
Unicarm Supermarket, lanțul de magazine al antreprenorului Vasile Lucuț, care derulează și afaceri în industria alimentară, a raportat pentru anul trecut afaceri de peste 816,4 milioane de lei, după un ușor avans față de anul trecut.
21:20
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, luni, că estimează că în două săptămâni se va forma Guvernul, precizând că va desemna premierul când va exista o înţelegere pe programul şi pe componenţa Executivului, relatează Agerpres.
21:20
Bursa de la Chicago CME, cea mai mare bursă futures din lume, listează un nou contract de tranzacționare pentru grâul din zona Mării Negre CVB (Constanța - Varna - Burgas).
20:30
Deloitte România anunță că își consolidează echipa de top management prin promovarea Andradei Tănase în funcția de partener în cadrul practicii de advisory și a Cameliei Malahov, Mariei Butcu și Monicăi Țariuc-Teodorescu pe pozițiile de parteneri în cadrul practicii de servicii fiscale și juridice, începând cu luna iunie 2025.
20:30
Annalena Baerbock, fostul ministru de Externe al Germaniei, a fost aleasă luni preşedintă a Adunării Generale a Organizației Națiunilor unite, relatează agenția de presă DPA, transmite Agerpres.
20:30
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor anunțat că în data de 2 iunie comisarii din cadrul instituției au desfășurat controale tematice și operative cu privire la respectarea legislatiei în vigoare la 248 de operatori economici.
19:20
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe aproape toţi indicii prima şedinţă a săptămânii, iar valoarea tranzacţiilor a depăşit 110 milioane de lei (21,77 de milioane de euro), relatează Agerpres.
19:20
Instituţiile care nu au respectat legea şi au făcut angajări vor trebui să recurgă la disponibilizări, pentru a se încadra în bugetul de cheltuieli cu personalul, a declarat, luni, ministrul de Finanţe, Tanczos Barna, la finalul şedinţei extraordinare de Guvern, în care a fost analizată situaţia Salinei Praid.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.