ULTIMA ORĂ DOCUMENT OMV Petrom și Romgaz, printre principalele victime ale legislației europene de captarea a carbonului. Care sunt cotele și costurile
Profit.ro,
27 mai 2025 12:30
Cele două mari companii producătoare de hidrocarburi din România, OMV Petrom și Romgaz, se numără printre principalele victime ale legislației europene de captarea a carbonului, acestea situându-se pe locurile 2 și 3 în topul companiilor cărora Comisia Europeană le-a impus cantități extrem de ridicate necesare a fi captate până în 2030. Costurile se ridică la miliarde de euro, conform datelor analizate de Profit.ro.
• • •
Alte ştiri de Profit.ro
Acum 5 minute
00:20
TABEL Taxarea reală în România: Suntem printre cele 7 țări din Europa în care iei acasă mai puțin de două treimi din salariul brut. Suntem campioni europeni la taxarea familiilor cu copii # Profit.ro
România este în vârful Europei, atunci când vine vorba de taxarea salariilor. Chiar între singurele 7 țări unde duci acasă mai puțin de două treimi din venitul brut, relevă datele analizate de Profit.ro.
00:20
EXCLUSIV Apex confirmă vânzarea primului hotel de lângă un aeroport din România, anunțată de Profit.ro. Giovanni Valentini, CEO: Vom continua să-l operăm # Profit.ro
Grupul lituanian Apex Alliance a confirmat pentru Profit.ro vânzarea hotelului Hilton Garden Inn Bucharest Airport, primul hotel situat într-un aeroport din România.
00:20
Profitabilitatea băncilor din România a scăzut în primul trimestru din acest an. Băncile au înregistrat un rezultat net cumulat de 3,7 miliarde de lei, în ușoară scădere față de primul trimestru din 2024.
Acum 30 minute
00:00
O bucată uriașă dintr-un ghețar din Alpii elvețieni s-a desprins, provocând un torent de gheață, noroi și pietre care a îngropat cea mai mare parte a unui sat de munte.
Acum o oră
23:50
Startup-ul de inteligență artificială al lui Elon Musk, xAI, va plăti platformei ruse de mesagerie Telegram suma de 300 de milioane de dolari pentru a integra chatbotul său AI, Grok, anunță CEO-ul Telegram, Pavel Durov, conform CNBC.
23:50
Sorin Grindeanu anunță că nu mai rămâne la șefia Ministerului Transporturilor.
Acum 2 ore
22:50
Directorul financiar al Continental Automotive, angajat acum o lună, a anunțat că nu va rămâne în viitoarea companie Aumovio. „Regretăm profund, am început procesul de căutare” # Profit.ro
Philipp von Hirschheydt, în prezent CEO al diviziei Automotive a Continental, a fost nevoit să preia și atribuțiile de CFO, din cauza unui anunț neașteptat făcut de directorul financiar, Karin Dohm.
Acum 4 ore
22:00
Cerul Europei este mai aglomerat decât era înainte de pandemia de Covid.
21:40
România va achita cu penalități cota pentru instruirea armatei ucrainene. Guvernul a întârziat cu plata # Profit.ro
România urmează să achite cotizația obligatorie asumată, de 18,6 milioane euro, la Instrumentul European pentru Pace, care are în vedere, cu precădere, întărirea capacității Ucrainei de instruire a forțelor sale armate, dar va achita dobânzi penalizatoare de peste 3.000 euro pe zi, calculate începând cu 13 mai, data limită a plății, conform datelor analizate de Profit.ro.
21:30
Pentru a 2-a sesiune consecutivă, indicele reprezentativ BET s-a apreciat cu jumătate de procent și este la cea mai ridicată valoare din 2025.
21:00
La propunerea lui Nicușor Dan, partidele pro-europene încep să lucreze la un plan pentru reducerea cheltuielilor publice, în paralel cu negocierile pentru noul guvern # Profit.ro
În cadrul consultărilor informale desfășurate astăzi la Palatul Cotroceni, la inițiativa Președintelui Nicușor Dan, s-a convenit ca, în paralel cu negocierile pentru formarea noului Guvern, să fie elaborat un plan de măsuri destinat reducerii cheltuielilor publice, care să fie asumat și pus în aplicare de viitorul Executiv.
20:50
Apple a cumpărat RAC7, un studio de jocuri cu doar doi angajați care a dezvoltat jocul Sneaky Sasquatch.
20:30
În ciuda unei ușoare scăderi a pieței, în Europa se vând cel mai bine smartphone-urile scumpe, avantajând producători precum Apple și Samsung.
Acum 6 ore
20:00
Ucraina speră să importe, inclusiv prin România, gaze prin conducta transbalcanică cu taxe de tranzit mai mici CONFIRMARE # Profit.ro
Autoritatea de reglementare a energiei din Ucraina a aprobat un mecanism de import de gaze care să evite taxe de tranzit ridicate pentru furnizarea de gaze prin conducta Transbalcanică, din Grecia în Ucraina, a anunțat Ministerul ucrainean al Energiei, relatează Reuters.
19:30
Putin este gata să facă pace, dar nu cu orice preț, au declarat surse ruse de rang înalt pentru Reuters.
19:00
GRAFICE Trei recomandări ale Băncii Naționale pentru cine vrea acum să-și cumpere locuință prin credit # Profit.ro
Ultima lună a fost marcată de incertitudini ridicate.
18:50
S-a anunțat când începe Programul Rabla pentru persoane fizice. Pentru companii, AFM s-a blocat și nu reușește să emită la timp certificatele fiscale de mediu # Profit.ro
Pe 29 mai, primele cereri de finanțare pentru Programul Rabla vor fi depuse de persoanele juridice, pentru a-și cumpăra autovehicule cu toate tipurile de motorizări. Pentru persoane fizice și instituții publice, programul a fost decalat și începe doar în iunie. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat datele exacte și bugetele.
18:50
Președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko, a lansat un apel către fermieri să cultive mai mulți cartofi.
18:40
Compania de software Life is Hard raportează pentru primele 3 luni o scădere a cifrei de afaceri de 4,33%, la 9,50 milioane lei, de la 9,93 milioane lei în exercițiul financiar precedent. În același timp, rezultatul operațional EBITDA a fost negativ, de aproximativ 394.000 de lei, comparativ cu câștigul de apro0ximativ 326.000 de lei de la T1 2024.
18:30
Miliardarul american Peter Thiel investește într-un startup bulgar în care deține acțiuni și fondul românesc Morphosis # Profit.ro
Controversatul miliardar american Peter Thiel, prin fondul său de investiții, participă la o rundă de investiții în valoare totală de 43 de milioane de euro, alături de fondul românesc de private equity Morphosis și alți investitori, acordată startup-ului bulgăresc de tehnologii spațiale EnduroSat.
Acum 8 ore
18:00
Fără precedent - Spania caută 10.000 de voluntari: Vreți să beți vin zilnic, în următorii 4 ani? # Profit.ro
Spania va testa efectele consumului moderat de vin asupra sănătății.
17:30
Peste 6.000 de angajați de la Apele Române sunt în alertă, în zonele afectate de inundații.
17:10
Președintele Ungarei, Tamás Sulyok, va efectua o vizită privată în România, în perioada 6-9 iunie, urmând să participe și la marele pelerinaj de Rusaliile Catolice de la Șumuleu Ciuc.
17:00
Hotelierii europeni se unesc în acțiuni colective de referință împotriva Booking.com, conform Federației Industriei Hoteliere din România.
16:50
Dominic Fritz, despre un premier tehnocrat: E o variantă pe masă. Foarte repede s-ar distanța toate partidele în momentul în care trebuie să ia decizii grele # Profit.ro
Președintele interimar al USR, Dominic Fritz, spune, după consultările informale de la Palatul Cotroceni privind formarea noului Guvern, că numirea unui premier tehnocrat este o variantă pe masă, arătând totodată că acesta ar fi un premier de care foarte repede s-ar distanța toate partidele atunci când trebuie să adopte decizii grele.
16:40
Guvernul ungar va oferi asistență pentru refacerea Salinei Praid, a anunțat premierul țării vecine, Viktor Orban, miercuri, într-o postare pe Facebook, în urma unei convorbiri telefonice cu liderul UDMR, Kelemen Hunor.
16:40
VIDEO Profit.ro TV - Maratonul Fondurilor Europene. Alin Metesan, director general InAfaceri.ro: Stăm foarte bine la fondurile europene clasice. În cazul PNRR, lucrurile se mișcă mai greu. Trebuie mai mulți evaluatori și digitalizare # Profit.ro
Situația atragerii de finanțări din fonduri clasice este bună, în pofida contextului politic destul de instabil din ultima perioadă, spune directorul general al InAfaceri.ro, Alin Meteșan.
16:30
VIDEO Guvernul ungar va oferi asistență pentru refacerea Salinei Praid, anunță Viktor Orban # Profit.ro
Guvernul ungar va oferi asistență pentru refacerea Salinei Praid, a anunțat premierul țării vecine, Viktor Orban, miercuri, într-o postare pe Facebook, în urma unei convorbiri telefonice cu liderul UDMR, Kelemen Hunor.
Acum 12 ore
16:20
Metrorex a pus în funcțiune, la lucrările pentru linia spre aeroportul Otopeni, și al doilea utilaj TBM, denumit „Sfânta Ana”.
16:00
VIDEO Profit.ro TV - Maratonul Fondurilor Europene. Florin Zaharia, MIPE: În următorul exercițiu financiar, bugetul va fi mai flexibil, mai modernizat, fondurile mai mult orientate pe prioritățile strategice ale UE și mai puțin pe condiții de eligibilitat # Profit.ro
Florin Zaharia, director general Direcția Generală Programare și Coordonare Sistem în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), spune, la Maratonul Fondurilor Europene organizat de Profit.ro TV, că sunt dezbateri intense la nivel european pe subiectul fondurilor europene și că urmează schimbări din partea Comisiei Europene.
15:50
VIDEO Profit.ro TV - Maratonul Fondurilor Europene. Ruxandra Chirilă, Director General adjunct MIPE: Noi finanțări europene, pentru combaterea sărăciei energetice. Vouchere pentru anveloparea locuințelor, inclusiv la sate # Profit.ro
România va avea la dispoziție din partea UE o sumă de 6 miliarde de euro, prin Fondul Social pentru Climă, care va finanța printre altele proiecte de eficientizare energetică a locuințelor unor consumatori vulnerabili, inclusiv la sate, probabil printr-un sistem de vouchere, a anunțat, la Maratonul Fondurilor Europene, organizat de Profit.ro TV, Ruxandra Chirilă, Director General adjunct, Direcția Generală Management Mecanism Redresare și Reziliență a Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.
15:50
Wolt, compania de tehnologie prezentă în peste 30 de țări, care în România a preluat Tazz, este acum oficial activă în 34 de orașe din întreaga țară.
15:40
ANUNȚ către clienți după preluarea Alhpa Bank de către UniCredit - calendarul și pașii procesului de fuziune # Profit.ro
Procesul de integrare dintre UniCredit Bank România și Alpha Bank România este planificat a se încheia, sub rezerva primirii tuturor aprobărilor legale necesare, în data de 15 august 2025, urmând ca, ulterior acestei date, toți clienții Alpha Bank România să devină clienți UniCredit România. Pe parcursul următoarelor luni, până la finalizarea procesului de fuziune aflat în plină desfășurare, cele două bănci continuă să aibă activitate separată.
15:40
FOTO România a semnat cu SUA pentru producție în apărare. Muniție pentru tancurile Abrams și de artilerie # Profit.ro
Ministerul Economiei din România a semnat două Scrisori de Solicitare (LOR), pentru Scrisori de Ofertă și Acceptare (LOA), în vederea explorării modalităților prin care Statele Unite și România pot consolida capacitățile de producție în domeniul apărării.
15:40
VIDEO Viscol și zăpadă pe Transalpina. Redeschiderea șoselei spectaculoase, amânată din cauza vremii # Profit.ro
Vremea la munte nu arată deloc ca la sfârșit de primăvară.
15:40
FOTO Cometex, parte din grupul Altex, lansează un nou parc comercial, la Tulcea, investiție de peste 6 milioane de euro # Profit.ro
Cometex, dezvoltator imobiliar de parcuri retail, parte din grupul Altex România, anunță inaugurarea celui de-al 15-lea proiect din rețeaua sa națională de retail parkuri, situat în municipiul Tulcea.
15:30
VIDEO Profit.ro TV - Maratonul Fondurilor Europene. Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene: 8 miliarde de euro din PNRR sunt în risc. Pentru prima dată de la aderare, România se confruntă cu riscul real de a pierde sume semnificativ # Profit.ro
Problemele de implementare pun în pericol miliarde de euro din bugetul european și PNRR. România se află într-un moment critic în privința absorbției fondurilor europene, avertizează ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, la Maratonul Fondurilor Europene, organizat de Profit.ro TV.
15:20
Consiliul Concurenței a constatat că Sun Wave Pharma a încălcat Legea privind combaterea concurenței neloiale pe piața distribuției suplimentelor alimentare # Profit.ro
Consiliul Concurenței a constatat că Sun Wave Pharma a încălcat Legea privind combaterea concurenței neloiale pe piața distribuției suplimentelor alimentare.
15:10
VIDEO Profit.ro TV - Maratonul Fondurilor Europene. BRD: Am finanțat proiecte de investiții cu fonduri UE pentru IMM de 100 de milioane de euro în acest an. Cele mai frecvente greșeli ale antreprenorilor # Profit.ro
Lidia Capmare, directoarea departamentului de programe europene și naționale din BRD, explică care este rolul băncilor, ce finanțări sunt disponibile pentru întreprinderile mici și mijlocii, ce trebuie să facă firmele și care sunt cele mai frecvente greșeli ale acestora atunci când aplică pentru bani europeni.
15:00
Anca Manițiu, Deputy CEO Impetum Group: Drumul României de la piață emergentă la „the next big thing” pentru marile fonduri de investiții trebuie cartografiat în viitoarea strategie de țară # Profit.ro
Forța unei economii sustenabile stă în gradul său de capitalizare, iar atragerea și încurajarea investițiilor cu capital privat trebuie să fie o prioritate în viitoarea strategie națională de dezvoltare.
15:00
Diamantele naturale sub presiune: tarifele SUA și ascensiunea celor sintetice zguduie industria # Profit.ro
Industria diamantelor traversează o perioadă dificilă, în contextul în care președintele SUA Donald Trump amenință cu tarife vamale de 10% asupra importurilor, inclusiv a diamantelor șlefuite, relatează CNBC.
14:50
Organizația Mondială a Sănătății se restructurează și reduce bugetul după retragerea SUA # Profit.ro
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a încercat să își stabilizeze finanțele în cadrul adunării sale anuale care s-a încheiat marți, dar rămâne totuși departe de a-și atinge obiectivul deja redus, transmite AFP.
14:30
FOTO Stellantis și-a desemnat în sfârșit noul CEO, omul de încredere al familiei Agnelli. A fost acceptat și de familia Peugeot și statul francez # Profit.ro
Stellantis, una dintre cele mai mari companii auto din lume, a anunțat numele noului CEO al companiei, care va prelua postul lăsat liber de Carlos Tavares în decembrie.
14:10
Specialiștii avertizează că temperaturile se vor menține la niveluri record în următorii cinci ani # Profit.ro
Un raport al Organizației Meteorologice Mondiale avertizează că există un risc ridicat ca temperatura medie globală în perioada 2025-2029 să depășească +1,5°C. Potrivit specialiștilor, fiecare fracțiune de grad de încălzire suplimentară duce la valuri de căldură mai dăunătoare, precipitații extreme, secete intense, topirea calotei glaciare, a gheții marine și a ghețarilor, încălzirea oceanelor și creșterea nivelului mării”, transmite Le Figaro.
14:00
Fostul deputat Dan Vîlceanu, trimis în judecată în dosarul în care a fost cercetat după altercația avută cu liberalul Florin Roman # Profit.ro
Fostul deputat Dan Vîlceanu a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru ultraj, purtare abuzivă și tulburarea ordinii și liniștii publice, după altercația pe care a avut-o, anul trecut, cu deputatul PNL Florin Roman.
14:00
Copiii bulgari, spanioli și români, cei mai expuși riscului de sărăcie și excluziune socială din UE # Profit.ro
Aproximativ 19,5 milioane de copii din Uniunea Europeană erau expuși, anul trecut, riscului de sărăcie și excluziune socială, Bulgaria, Spania și România înregistrând cel mai ridicate valori în rândul țărilor membre UE, arată datele publicate miercuri de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat).
13:40
Castelele Peleș și Pelișor, cele mai vizitate monumente istorice din România, limitează numărul turiștilor care pot vizita zilnic aceste obiective # Profit.ro
Biletele de intrare la castelele Peleș și Pelișor din stațiunea Sinaia se achiziționează pe intervale orare, în limita a 2.000 de persoane/zi la Peleș și a 1.500 persoane/zi la Pelișor, se arată pe site-ul oficial al muzeului.
13:40
Primul trimestru din 2025 s-a încheiat cu investiții imobiliare în valoare totală de 175 de milioane de euro în România, în ușoară scădere cu 8% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, dar cu un avânt puternic - primul trimestrul din 2024 înregistrând un volum de 2,5 ori mai mic decât aceeași perioadă a anului în curs.
13:30
Deputatul Florin Iosif Jianu și-a dat demisia din grupul parlamentar al S.O.S. România și va activa ca neafiliat.
13:30
Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: Este posibil să fim nevoiți să creștem taxe și impozite. Trebuie reduse cheltuielile statului, vor fi făcute disponibilizări # Profit.ro
România se află într-o situație economică gravă, motiv pentru care trebuie să ia măsuri urgente, iar PNL își asumă să fie parte din guvernul care va lua aceste măsuri, a declarat președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni cu președintele Nicușor Dan.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.