Apple va primi periodic amenzi până se va conforma complet legislației europene

Economica.net, 28 mai 2025 09:10

Comisia Europeană a publicat decizia pe baza căreia Apple a fost amendată cu 500 de milioane de euro în aprilie, iar aceasta prevede amenzi continue pentru nerespectarea legislaţiei DMA, scrie News.ro.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Economica.net

Acum o oră
17:40
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat noi contracte de finanțare cu alte 53 entități publice pentru investiții în capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsum, finanțate din Fondul pentru Modernizare. În total peste 117 milioane de lei, după cum arată un comunicat de presă al instituției.
17:40
Connections Consult, companie de tehnologie listată la BVB, anunță lansarea noii sale identități corporative, reflectată prin viziunea #TechHumanityForward, și un nume nou: Connections.
17:40
În primele luni ale acestui an, mediul de afaceri din România s-a confruntat cu două provocări importante: pe de o parte s-au intensificat controalele fiscale, iar pe de altă parte au fost impuse modificări fiscale care afectează direct activitatea și bugetele contribuabililor.
17:40
OMV Petrom a reluat producţia de carburanţi la rafinăria Petrobrazi, după o oprire planificată de 20 de zile, conform unui comunicat de presă al companiei.
17:40
Pe 22 mai 2025, o veste a zguduit lumea academică internațională: administrația Trump a anunțat retragerea temporară a autorizației Universității Harvard de a primi studenți internaționali.
17:40
Prima staţie geotermală din România, realizată cu fonduri europene de 25,6 milioane de euro în cartierul Nufărul I din Oradea, a fost inaugurată joi în prezenţa ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, care a pus bazele proiectului în urmă cu 16 ani, când era director în Primăria Oradea.
17:40
Curtea Constituţională a declarat neconstituţional un articol din Legea nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, care prevede că declaraţiile de avere cuprind şi veniturile şi bunurile soţilor şi copiilor, au declarat surse din CCR pentru AGERPRES.
17:40
Grupul bancar italian UniCredit SpA a plătit puţin peste 600 de milioane de euro pentru a-şi dubla participaţia la banca grecească Alpha Services and Holdings SA, au declarat joi pentru Bloomberg mai multe surse din apropierea acestui dosar, relatează Agerpres.
17:40
O nouă ediție a "Free Market Road Show", poate singurul eveniment de calibru care a promovat libertățile economice inclusiv în perioade dificile din acest punct de vedere, va avea loc, la Universitatea Româno Americană din București, pe data de 3 iunie 2025.
17:40
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi că salariul lui de ministru este de aproximativ 13.000 de lei net, fiind al 180-lea salariu din Ministerul Transporturilor, şi a apreciat că este necesară elaborarea unei noi legi a salarizării, relatează Agerpres.
Acum 2 ore
16:20
Kievul suspectează că Rusia a convocat următoarea reuniune între cele două părți, luni, la Istanbul, pentru a calma nerăbdarea președintelui american Donald Trump și a continua să câștige timp pentru a cuceri mai mult teritoriu în Ucraina, în special în regiunea de frontieră Sumî, lângă care rușii își consolidează forțele pentru a-și intensifica atacurile, relatează joi EFE, citat de Agerpres.
16:20
Un procent de 63% din spanioli cred că imigraţia este o oportunitate pe care Spania trebuie să o valorifice (19%) sau o necesitate ce trebuie gestionată (44%), în timp ce aproape o treime (29%) consideră că este o ameninţare împotriva căreia trebuie să se lupte, informează joi EFE. Conform Institutului Naţional de Statistică, populaţia străină din Spania în 2024 era de 6,5 milioane, ceea ce reprezintă 13,4% din populaţia totală. Cei mai numeroşi străini sunt marocanii (920.693), românii (620.463) şi columbienii (587.477).
16:20
Limitless Agency, una dintre cele mai importante agenții de marketing digital din România, în parteneriat cu Pluxee România, lider global în beneficii extrasalariale și soluții pentru creșterea implicării angajaților la locul de muncă, au obținut o realizare remarcabilă prin includerea lor pe lista scurtă a prestigiosului concurs European Search Awards 2025. Cu patru nominalizări la categorii cheie, colaborarea dintre Limitless Agency și Pluxee România confirmă succesul strategiilor lor inovatoare și impactul semnificativ pe piața digitală.
16:20
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 778,7 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 62 luni, la un randament mediu de 7,49% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).
16:20
China - Shein a anunţat joi că va spori anul acesta testarea produselor sale, după ce Comisia Europeană a avertizat că va impune amenzi dacă nu sunt rezolvate temerile privind produsele periculoase şi nesigure vândute pe site-ul firmei din China, transmite Reuters.
16:20
Victoria electorală a preşedintelui SUA Donald Trump şi înfrângerea liberalilor "este ca un vis", dar visul europenilor "a fost furat şi deraiat de Bruxelles", lăsându-i cu un "coşmar", a declarat premierul ungar Viktor Orban joi, la Conferinţa de acţiune politică conservatoare (CPAC) organizată la Budapesta, relatează MTI.
Acum 4 ore
14:20
Sediul central al Companiei Naţionale "Poşta Română" (CNPR) a fost relocat pe Calea Giuleşti, în apropierea centrului logistic al companiei, informează operatorul de servicii poştale, într-un comunicat de presă.
14:20
Românii vulnerabili trebuie şi vor fi protejaţi după 1 iulie, în contextul liberalizării pieţei de energie, iar facturile nu vor exploda, nu vor bubui, a scris joi, pe Facebook, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
14:20
De la 1 august 2025, BCR modifică grila de comisioane, limitele standard pentru retragerile de numerar de la ATM și plățile la comercianți la POS, conform unui anunț transmis de bancă pentru clienții săi.
Acum 6 ore
13:50
India ar putea produce o cantitate record de 117,5 milioane tone de grâu, în anul agricol care se va încheia la finele lunii iunie 2025, potrivit noilor prognoze ale Ministerul Agriculturii, care sunt superioare prognozelor anterioare de 115,4 milioane de tone, după ce preţurile mai mari i-au stimulat pe fermieri să majoreze suprafeţele cultivate cu soiuri cu un randament mai mare, transmite Reuters.
13:40
Preşedintele Confederaţiei Patronale Concordia, Dan Şucu, a afirmat, joi, la finalul întâlnirii pe care oamenii de afaceri au avut-o cu preşedintele Nicuşor Dan, că aceştia nu sunt de acord cu creşteri de taxe, precizând că taxele plătite de societăţi sunt foarte mari. Şucu a explicat că problemele privind deficitul sunt legate de cheltuirea mult prea largă a banului public, scrie News.ro.
13:30
Preşedintele Confederaţiei Concordia, Dan Şucu, a declarat joi că mediul de afaceri nu este de acord cu creşterea de taxe.
13:30
România este, în acest moment, pe locul al doilea în Uniunea Europeană la capitolul contractare, adică la angajarea efectivă a banilor europeni în proiecte concrete, cu aproape 5.000 contracte semnate, de aproximativ 30 miliarde euro, a anunțat joi ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, scrie Agerpres.
13:30
Trimisul special al SUA pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, a prezentat o nouă propunere pentru o încetare a focului de 60 de zile în Fâşia Gaza, care prevede eliberarea a zece ostatici în viaţă, potrivit presei israeliene, citată de DPA.
13:30
Preşedintele american Donald Trump a primit o nouă palmă judiciară prin decizia unui tribunal american de a-i bloca taxele vamale reciproce, o decizie contestată de Casa Albă, dar care face pieţele financiare să se aprecieze joi, relatează AFP.
13:30
Cristian Pistol, directorul general al CNAIR, a anunțat că a semnat joi ultimul dintre contractele gestionate de CNAIR pentru construcția Autostrăzii Unirii (A8). Este vorba despre contractul pentru lotul Miercurea Nirajului - Sărățeni, în lungime de 23,4 kilometri.
13:30
Compania de tehnologie Life is Hard, listată la Bursa de Valori București, a înregistrat o cifră de afaceri de 9,51 milioane de lei pe segmentul consolidat în primul trimestru, o scădere de 4% față de aceeași perioadă a anului trecut, când a raportat afaceri de 9,93 milioane de lei.
13:30
SUA au suspendat vânzările către China pentru anumite tehnologii sensibile americane, inclusiv cele care au legătură cu vânzarea de motoare de avion către producătorul chinez COMAC, a informat miercuri cotidianul New York Times, transmite Reuters, preluat de News.ro.
13:30
Crescătorii de oi și capre din Bihor ar fi trebuit să-și poată relua livrările de animale vii în afara județului începând din data de 10 mai, dar Comisia Europeană a prelungit "carantina" până la final de septembrie.
13:30
Operatorii economici din domeniul acvaculturii vor primi între 1,746 lei și 2,213 lei pe litrul de motorină folosit în activitățile specifice sectorului, în anii 2024 și 2025, potrivit unei hotărâri de guvern.
Acum 8 ore
12:10
Producătorul de prăjituri Senneville, business antreprenorial lansat în Timişoara, anunţă deschiderea oficială a fabricii de deserturi refrigerate de la Călan, judeţul Hunedoara, investiţie totală de 4 milioane de euro.
12:10
Libra Internet Bank, care oferă deja clienților săi persoane fizice serviciul RoPay, îl extinde acum și la comercianți soluția de încasări instant prin scanarea de coduri QR. Sistemul asigură decontarea sumelor în mai puțin de 10 secunde, are costuri reduse și se integrează ușor în infrastructura digitală a oricărui business. 
12:10
Ministrul interimar al Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat, joi, că nu există "niciun risc" de neplată a salariilor şi pensiilor şi de nerealizare a investiţiilor care sunt bugetate în prezent, dar, în acelaşi timp, trebuie agreat un pachet de măsuri care să ducă la deficitul bugetar estimat.
12:10
Preşedintele Nicuşor Dan a avut, joi, discuţii cu reprezentanţi ai mediului de afaceri din România, în contextul situaţiei economice actuale, care necesită eforturi pentru găsirea unor soluţii constructive care să conducă la reducerea deficitului bugetar, anunţă Administraţia Prezidenţială, scrie News.ro.
12:10
Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), a publicat două hărți interactive care reflectă situația prosumatorilor din România aferentă anului 2024, potrivit unui anunț al instituției.
12:10
Omniasig, liderul pieței de asigurări property (deci inclusiv locuințe) anunță că a deschis deja 129 de dosare de daună în urma ploilor abundente din ultima perioadă. Este de menționat că numărul destul de mare de dosare vine în contextul în care doar 17-20% din locuințele din România sunt asigurate, deci numărul total al daunelor este semnificativ mai mare.
12:10
Dezvoltatorul imobiliar Hagag Development Europe a anunțat că a primit autorizația de construire pentru modificarea temei de proiectare a ansamblului rezidențial H East Residence de pe terenul fostei fabrici Izolatorul din zona Obor din București. Proiectul a fost început de fostul fotbalist Comsin Olăroiu.
12:10
Ministrul israelian de finanțe, Bezalel Smotrich, a anunțat joi dimineață crearea a 22 de noi colonii evreiești în Cisiordania ocupată, riscând să complice și mai mult relațiile tensionate ale Israelului cu o mare parte a comunității internaționale, relatează AFP, citat de Agerpres.
11:10
Producătorul american Ford este nevoit să cheme la unitățile service din Europa și SUA mai multe modele afectate de probleme diferite. Printre „victime” se numără și modelele Puma, Transit Courier și Tourneo Courier asamblate la Craiova.
11:10
Investiţiile în locuinţe destinate închirierii au însumat aproximativ 33 miliarde euro în 2024, în timp ce segmentul de cămine studenţeşti a atras 6 miliarde euro, arată un studiu realizat de compania de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield, scrie News.ro.
10:50
Primele grinzi la viaductul Boița din secțiunea 2 Boița - Cornetu vor fi instalate în câteva zile, spun reprezentanții Asociației Pro Infrastructură (API), care au efectuat o vizită pe acest șantier din Autostrada A1 Sibiu - Pitești. Potrivit lor, cei 31,33 kilometri din autostrada transcarpatică au șanse de finalizare în șapte ani, peste termenul de patru ani estimat de autorități și constructori
10:50
Preşedintele Nicuşor Dan s-a întâlnit joi, la Palatul Cotroceni, cu reprezentanţii mediului asociativ de afaceri.
10:50
107 au plătit IMCA (1% din cifră de afaceri), în valoare totală de 700 milioane de lei, în loc de 150 milioane de lei cât ar fi fost impozitul pe profit (16%). Alte 157 de firme au plătit 2,4 miliarde de lei impozit pe profit, față de 2 miliarde de lei dacă li s-ar fi aplicat IMCA, arată analiza Termene.ro.
10:50
Afacerile Dedeman, deținut de frații Pavăl, au crescut cu aproape 750 de milioane de lei în 2024. Cel mai mare retailer pe piața de bricolaj a înregistrat anul trecut 12,29 miliarde de lei, potrivit datelor publicate la Ministerul Finanțelor.
10:40
Cazinoul din Constanţa va fi o destinaţie culturală, în totalitate, şi va găzdui şi o cafenea, dar nu vor mai fi jocuri de noroc aici, a declarat, pentru AGERPRES, Maria Besnea, directoare de marketing la Cazinou.
10:40
În 2024, anul în care a făcut trecerea către conceptul de smart-discounter, Flanco Retail, al doilea cel mai mare jucător pe piața electroIT din România, și-a crescut businessul mai puțin decât în 2023. În plus, pierderea s-a adâncit la peste 12 milioane de lei, fiind cu 9,7% mai mare decât în 2024.
10:40
Pasagerii companiilor aeriene din Turcia care îşi desfac centura de siguranţă, accesează compartimentele de bagaje din avion sau ocupă culoarul înainte ca avionul să se oprească complet la aterizare riscă să fie amendaţi, conform reglementărilor revizuite emise de autoritatea de aviaţie civilă a ţării, scrie publicaţia Daily Sabah, citată de News.ro.
10:20
Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat că, în urma consultărilor pe care le-a avut cu partidele din Parlament, fiecare formaţiune politică a înţeles că este nevoie despre reduceri bugetare, inclusiv reduceri de cheltuieli ale statului. Nicuşor Dan consideră că cel mai bine este să avem un guvern care să vrea să lucreze trei ani şi jumătate şi cu un premier politic, scrie News.ro.
Acum 12 ore
10:10
Primăria Sectorului 3 a lansat o consultare publică privind realizarea unui muzeu pe un teren public, peste drum de sediul instituției, lângă Colegiul Tehnic „Mihai Bravu”.
10:10
Şeful Meta, Mark Zuckerberg, a declarat miercuri că Meta AI are în prezent un miliard de utilizatori care folosesc cel puţin o dată pe lună asistentul de inteligenţă artificială (AI), în plină cursă pentru adoptarea cât mai largă a acestor noi instrumente, scrie News.ro.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.