ANT Energy, parte din grupul Simtel, achiziţionează Alsen Energy Consulting şi îşi extinde aria de servicii către segmentul furnizorilor de energie electrică

News.ro, 28 mai 2025 11:40

ANT Energy, parte din Simtel, grup de inginerie şi tehnologie, a anunţat că a achiziţionat un pachet majoritar de 55% din Alsen Energy Consulting, companie specializată în furnizarea de servicii pentru producătorii, distribuitorii, furnizorii şi consumatorii de energie electrică.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 5 minute
20:50
Preşedintele Rezervei Federale a Statelor Unite, Jerome Powell, s-a întâlnit joi cu preşedintele Donald Trump, într-un context economic tensionat, marcat de apelurile repetate ale Casei Albe pentru reducerea ratelor dobânzilor. Întâlnirea, desfăşurată la invitaţia preşedintelui la Casa Albă, a avut loc fără ca viitoarea traiectorie a politicii monetare să fie discutată, potrivit unui comunicat oficial al Fed, citat de CNBC.
Acum 10 minute
20:40
Prof. univ. dr. Adrian Streinu-Cercel, preşedinte al Comisiei pentru Sănătate din Senatul României, a declarat, joi, că, având în vedere migraţia medicilor de la stat către privat, ar trebui găsită o soluţie ca aceştia să poată desfăşura activitate privată în spitalele publice în care lucrează. S-ar face astfel economie, iar medicii nu ar mai trebui ”să-şi facă mintea creaţă pe bigudiuri din punct de vedere al valorilor date de fiecare aparat în parte”, totul în beneficiul pacienţilor. Asta duce, potrivit medicului, la necesitatea asigurărilor private de sănătate.
Acum 30 minute
20:30
Perechile Monica Niculescu/ Katarzyna Piter (România/Polonia) şi Jaqueline Cristian/Alexandra Panova (România/Rusia) au fost eliminate, joi, în primul tur al probei de dublu din cadul turneului de la Roland Garros.
20:20
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a reacţionat în urma deciziei CCR privind declaraţiile de avere ale demnitarilor şi funcţionarilor publici şi a afirmat că în continuare îşi va publica declaraţiile de avere şi interese şi va completa şi rubrica privind veniturile soţiei sale.
Acum o oră
20:10
Cotele pârâului Zagon sunt în stagnare, dar apa continuă să inunde gospodăriile din localitatea Boroşneu Mare din judeţul Covasna, fiind afectate 120 de case. În localitatea Băcel şi în Chichiş peste 100 de oameni lucrează la consolidarea digului.
20:10
Europarlamentarul Dragş Benea a declarat, joi, că PSD-ul, în primul rând trebuie să se uite cum îşi recupereze foarte mult din electoratul pe care l-a pierdut în zona AUR, el arătând că este foarte important cum va explica pasul pe care îl va face, că va intra la guvernare sau că va rămâne în opoziţie. Benea a menţionat că, dacă se va percepe că e o intrare la guvernare doar pentru anumite persoane, cu siguranţă acest lucru va afecta evoluţia partidului.
20:00
Europarlamentarul PSD Dragoş Benea a declarat, joi, că partidul, dacă vrea să-şi tragă sufletul şi să-şi reîmprospăteze resursa umană, după ce şase ani, din opt, a fost la guvernare, trebuie să intre într-o opoziţie constructivă, el precizând că, dacă vor merge într-o guvernare extrem de pestriţă, s-ar putea să întârzie acest moment al reformei şi s-ar putea să avem cu toţii de pierdut, pentru că toţi nemulţumiţii se vor muta către extrema dreaptă, ceea ce va fi rău pentru toate forţele democratice în România.
19:50
Jucătoarea de tenis Elena Gabriela Ruse, locul 80 WTA, a fost eliminată, joi, în runda secundă la Roland Garros, al doilea grand slam al anului.
Acum 2 ore
19:30
Comisarul general al Gărzii Naţionale de Mediu, Andrei Corlan, a participat la conferinţa internaţională ”Circular Textiles – Less Waste, More Future”, în cadrul căreia a subliniat carenţele de la nivelul politicilor de mediu din prezent, precum şi importanţa creării unui cadru legal eficient.
19:30
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunţă joi că a semnat 53 de noi contracte finanţate prin Fondul pentru Modernizare, pentru realizarea de capacităţi de producţie de energie din surse regenerabile, investiţiile fiind în valoare de 23,7 milioane de euro. El mai arată că astăzi, bilanţul Programului-cheie 1 ajunge la 960 de contracte de finanţare, cu o valoare totală de 485,7 milioane de euro, din care 425 milioane de euro sunt finanţare nerambursabilă, iar capacitatea totală instalată a depăşit 342 MW.
19:20
Preşedintele FR Gimnastică, Ioan Suciu, a declarat joi, pentru News.ro, după ce Ana Bărbosu a obţinut bronzul european la individual-compus, că ”este o bucurie imensă” şi că îşi pune speranţe în alte medalii europene în finalele la bârnă şi sol.
19:20
Clubul Steaua Bucureşti a anunţat, joi, că antrenorul echipei de polo, Bogdan Rath, a demisionat din funcţie. Astfel, Steaua Bucureşti, campioană en-titre, va juca meciul 5, decisiv, al finalei cu CSM Oradea, de vineri, fără Bogdan Rath pe banca tehnică.
19:20
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu le-a spus familiilor ostaticilor reţinuţi în Gaza că Israelul a acceptat o nouă propunere de încetare a focului prezentată de trimisul special al preşedintelui american Donald Trump în Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, relatează AFP şi Reuters.
19:10
Comunitatea ”Vă vedem din Sibiu”, care a organizat un protest mut timp de 669 de zile după Ordonanţa 13, anunţă că iese în stradă după decizia Curţii Constituţionale de joi.
19:10
Preşedintele FR Gimnastică, Ioan Suciu, a declarat joi, pentru News.ro, după ce Ana Bărbosu a obţinut bronzul european la individual-compus, că ”este o bucurie imensă” şi că îşi pune speranţe în alte medalii europene în finalele la bârnă şi sol.
19:10
Antrenorul Emmei Răducanu, Mark Petchey, a declarat că mingile de tenis mai grele sunt printre factorii care afectează tentativele numărului doi al Marii Britanii de a reveni în elita mondială, relatează bbc.com.
19:10
Preşedintele interimar al USR, Dominic Fritz, care este şi primar al municipiului Timişoara, a reacţionat, joi, după decizia CCR referitoare la declaraţiile de avere ale demnitarilor şi funcţionarilor publici şi afirmă că trebuie schimbată rapid legislaţia, astfel încît să nu se piardă ”acest instrument vital al luptei anticorupţie”.
19:00
Butch Wilmore şi Suni Williams, astronauţii americani nevoiţi să petreacă în spaţiu mult mai mult timp decât era prevăzut, după ce au fost lăsaţi anul trecut pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) de capsula Starliner a Boeing din cauză că aceasta a avut probleme, sunt în recuperare după ce s-au întors pe Pământ în luna martie şi au terminat săptămânile de terapie fizică putând să-şi reia munca la Boeing şi pentru diverse programe NASA, relatează Reuters.
19:00
Preşedintele american Donald Trump a suferit o lovitură semnificativă în ceea ce priveşte politica sa comercială, după ce Tribunalul pentru Comerţ Internaţional a decis miercuri că a depăşit limitele legale când a invocat International Emergency Economic Powers Act (IEEPA) pentru a impune tarife generalizate, dar Goldman Sachs consideră că există soluţii pentru menţinerea acestora, transmite CNBC.
18:50
Oficialii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) au transmis, joi, că decizia CCR referitoare la declaraţiile de avere şi interese poate încălca toate angajamentele asumate de România la nivel internaţional în ultimii 20 de ani în ceea ce priveşte lupta împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii în funcţia publică. De asemenea, poate afecta aderarea la OCDE şi progresele înregistrate de România în cadrul exerciţiilor de monitorizare de la nivelul Uniunii Europene (Raportul privind Statul de Drept) sau Consiliul Europei (Grupul de State împotriva Corupţiei – GRECO)”.
18:50
Ana Bărbosu va concura şi în finala la paralele inegale la Campionatul European de la Leipzig, probă în care era prima rezervă, informează FR de Gimnastică.
Acum 4 ore
18:30
Gimnasta Ana Bărbosu a câştigat, joi, medalia de bronz la individual compus la Campionatul European de la Leipzig. Denisa Golgotă a încheiat concursul pe locul 7. Pentru România este prima clasare pe podiumul continental la individual compus după 12 ani.
18:30
Deputatul PNL de Vrancea Dragoş Ciobotaru critică, joi, decizia Curţii Constituţionale a României privind modificarea regimului declaraţiilor de avere, afirmând că aceasta subminează transparenţa şi lupta împotriva corupţiei.
18:30
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au închis temporar hyper-marketurile Metro Militari şi Carrefour de pe Şoseaua Pantelimon, după ce au descoperit mai multe nereguli, printre care diferenţe la preţul de raft faţă de cel de la casa de marcat, vitrine murdare, praf în zonele de comercializare, produse fără elemente de identificare. Ambele unităţii au fost amendate în total cu aproape 130.000 de lei.
18:20
Românii manifestă un interes crescut pentru destinaţii asiatice, îndepărtându-se de destinaţiile tradiţionale europene în ceea ce priveşte planificarea vacanţelor, conform primului Raport Global de Turism Revolut. Milenialii sunt cei care conduc în topul cheltuitorilor pe călătorii în Asia: Japonia (+52%), Coreea de Sud (+37%) şi Thailanda (+12%). În 2024, utilizatorii Revolut au efectuat cheltuieli internaţionale de peste 20 de miliarde de lire sterline. Spania a înregistrat cel mai mare volum de cheltuieli de călătorie la nivel global, reprezentând 11% din total.
18:10
Trei persoane au fost reţinute şi alte cinci plasate sub control judiciar de procurorii DIICOT Vrancea, fiind suspectate că au alcătuit o grupare care ameninţa şi şantaja două victime pentru a-i achita o presupusă datorie de 2,2 milioane de euro liderului acesteia. Procurorii au cerut arestarea preventivă a celor trei reţinuţi şi - în lipsă - a altor doi inculpaţi, care nu au fost găsiţi încă.
17:50
CCR a decis că prevederile legale potrivit cărora declaraţiile de avere trebuie să conţină şi bunurile şi veniturile soţilor sunt neconstituţionale, admiţând astfel o sesizare vizând articole ale Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice. ”Determină asumarea răspunderii penale a declarantului pentru informaţii pe care acesta nu le deţine/nu le cunoaşte în mod direct”, a argumentat Curtea. De asemenea, declaraţiile de avere nu vor mai fi publice, Curtea invocând ”concepţia europeană orientată spre necesitatea protecţiei vieţii private şi a datelor cu caracter personal”, iar Constituţia prevede că ”autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată”. Decizia Curţii produce efecte pentru viitor şi nu priveşte declaraţiile de avere şi de interese depuse anterior publicării deciziei în Monitorul Oficial.
17:50
Premierul Ungariei, Viktor Orban, l-a susţinut joi pe Karol Nawrocki, candidatul naţionalist la alegerile prezidenţiale poloneze, la o conferinţă a conservatorilor din Statele Unite (CPAC) organizată la Budapesta, unde a anunţat un „plan patriotic” despre care a spus că ar urma să „transforme” Uniunea Europeană, relatează Reuters.
17:50
Alexander Zverev, cap de serie numărul trei, a fost nevoit să facă faţă zecilor de drop shot-uri ale olandezului Jesper de Jong pentru a obţine o victorie cu 3-6, 6-1, 6-2, 6-3, joi, şi a avansa în turul al treilea la Roland Garros. Tot joi, Jannik Sinner a tras cortina peste cariera lui Richard Gasquet, învingându-l pe francez cu 6-3, 6-0, 6-4 în turul al doilea. De asemenea, Arthur Fils a câştigat unul dintre cele mai dramatice meciuri de la French Open din ultimii ani.
17:30
CCR a decis că prevederile legale potrivit cărora declaraţiile de avere trebuie să conţină şi bunurile şi veniturile soţilor sunt neconstituţionale, admiţând astfel o sesizare vizând articole ale Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice. ”Determină asumarea răspunderii penale a declarantului pentru informaţii pe care acesta nu le deţine/nu le cunoaşte în mod direct”, a argumentat Curtea.
17:30
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunţat că se alocă peste 11 milioane de lei pentru consolidarea seismică şi construirea a trei unităţi de învăţământ, fiind vorba despre două grădiniţe din judeţele Dolj şi Teleorman, precum şi despre o şcoală din judeţul Iaşi.
17:20
Gimnasta Ana Bărbosu a câştigat, joi, medalia de bronz la individual compus la Campionatul European de la Leipzig. Denisa Golgotă a încheiat concursul pe locul 7. Pentru România este prima clasare pe podiumul continental la individual compus după 12 ani.
17:20
CCR a decis că prevederile legale potrivit cărora declaraţiile de avere trebuie să conţină şi bunurile şi veniturile soţilor sunt neconstituţionale, admiţând astfel o sesizare vizând două articole ale Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice.
17:20
USR anunţă joi că lucrează la un pachet de măsuri pentru reducerea risipei bugetare, reformarea reală a aparatului de stat şi tăierea birocraţiei. Cristian Ghinea, Vlad Voiculescu şi Marius Vasiliu sunt reprezentanţii USR care participă în grupul de lucru format la Palatul Cotroceni. USR arată că obiectivul său este un stat eficient, modern şi responsabil, puternic în Europa, care să lucreze pentru oameni, nu pentru privilegiaţi şi întâi trebuie să stabilim ce cheltuieli ale statului trebuie tăiate şi abia apoi să discutăm despre noi taxe.
17:10
Aproape 70% dintre elevii bucureşteni au consumat alcool, 37% s-au îmbătat cel puţin o dată, 39% dintre respondenţi au fumat, 45% au fumat ţigări electronice şi aproape 15% au consumat diferite substanţe interzise, relevă un studiu amplu făcut de Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti (DGASMB)în 60 de licee din Capitală pe un eşantion de peste 8.000 de elevi de clasa a X-a, cu vârste de 15 şi 16 ani. Chestionarul care a stat la baza studiului a fost aplicat în intervalul octombrie-decembrie 2024 şi a avut ca scop oferirea unei imagini clare asupra consumului de substanţe în rândul adolescenţilor bucureşteni. Acest studiu va sta la baza metodologiilor pe care autorităţile locale le vor elabora şi implementa pentru prevenirea consumului de substanţe interzise şi îmbunătăţirea vieţii tinerilor, informează Primăria Capitalei.
17:10
Gimnasta Ana Bărbosu a câştigat, joi, medalia de bronz la individual compus la Campionatul European de la Leipzig. Denisa Golgotă a încheiat concursul pe locul 7. Pentru România este prima clasare pe podiumul continental la individual compus după 12 ani.
17:00
Campioana Dinamo Bucureşti a anunţat, joi, transferul internaţionalului Andrei Buzle, care a jucat ultima dată la CSM Constanţa.
16:50
Serviciul de Informaţii Externe (SIE) a transmis printr-un comunicat oficial, după ce AUR a cerut Comisiilor de control ale SRI şi SIE să verifice motivul vizitei şefului serviciilor externe ale Franţei în România, că o astfel de vizită nu a avut loc.
16:50
Poliţiştii din Gorj s-au autosesizat după ce în spaţiul public au apărut imagini în care un bărbat, fost candidat la alegerile parlamentare de anul trecut, le-a jignit pe femeile care l-au votat pe Nicuşor Dan. După ce le-a catalogat drept ”căţele de trei lei”, ”feministe împuţite”, ”zdrenţe” şi ”cârpe”, el a susţinut că a vrut să facă ”teste de viralizare în TikTok”, susţinând că este vorba despre nişte ”pamflete”. Poliţiştii îl cercetează pentru incitare la violenţă, ură sau discriminare.
16:50
Toate cele patru persoane care se aflau la bord au murit joi, în prăbuşirea unui avion de patrulare maritimă aparţinând Marinei sud-coreene, în timpul unui zbor de rutină, în apropiere de oraşul Pohang, în sudul Coreei de Sud, relatează AFP.
Acum 6 ore
16:40
Novak Djokovici a schimbat racheta de tenis cu bicicleta şi terenurile de zgură de la Roland Garros cu străzile pietruite din Paris, el făcând o plimbare miercuri târziu în zona Arcului de Triumf, relatează AP.
16:40
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat joi că Europa este pregătită să lupte, dacă este necesar, pentru valorile sale fundamentale de libertate şi democraţie, într-o replică explicită la criticile repetate ale administraţiei Trump la adresa Uniunii Europene, relatează Reuters.
16:30
Obiceiurile de joacă în familie arată că, deşi 81% dintre părinţii români nu consideră joaca o prioritate, există o dorinţă puternică de a valorifica beneficiile acesteia, potrivit studiului LEGO Play Well. În plus, 90% dintre copii spun că joaca le permite să experimenteze fără teamă, câştigând încredere în sine şi în propriile abilităţi de rezolvare a problemelor. Potrivit cercetării, 9 din 10 părinţi sunt de acord că joaca este esenţială pentru starea de bine şi dezvoltarea generală a copiilor iar 9 din 10 copii consideră că joaca este foarte importantă pentru că îi face să se simtă bine.
16:20
Tehnicianul José Mourinho îşi susţine fosta echipă Inter Milano în finala Ligii Campionilor, dar a spus, în stilul său caracteristic, că este bucuros că italienii nu reuşesc ”tripla”, după ce nu au reuşit să se impună în Serie A şi Cupa Italiei.
16:20
Un bărbat a fost reţinut de procurorii din Dolj pentru 24 de ore, după ce l-a bătut pe un altul, lovindu-l cu pumnii şi picioarele în cap şi pe corp. În urma rănilor suferite, victima a decedat. Procurorii au precizat că agresorul a dovedit o ”violenţă excesivă, nemiloasă şi ferocitate”.
16:10
Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen îndeamnă joi la o ”Pax Europaea” în domeniul securităţii într-o Europă independentă, la primirea Premiului Charlemagne, la Aachen, în Germania, o distincţie care i-a fost decernată în ianuarie pentru că a ”contribuit la menţinerea unei Europei unite, rezistente şi capabile să acţioneze”, relatează AFP.
16:10
Un medic ginecolog de la Spitalul de Urgenţă Petroşani a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, după ce a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei pentru luare de mită. Medicul fusese prins în flagrant când primea 1.000 de lei din suma de 100 de euro cerută de la o pacientă pentru o intervenţie chirurgicală de urgenţă.
15:50
Istvan Kovacs va deveni, sâmbătă, primul arbitru care a condus toate cele trei finale ale competiţiilor europene intercluburi organizate de UEFA: Conference League (2022), Liga Europa (2024) şi, acum, Liga Campionilor.
15:40
Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen îndeamnă joi la o ”Pax Europaea” în domeniul securităţii într-o Europă independentă, la primirea Premiului Charlemagne, la Aachen, în Germania, o distincţie care i-a fost decernată în ianuarie pentru că a ”contribuit la menţinerea unei Europei unite, rezistente şi capabile să acţioneze”, relatează AFP.
15:40
Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR) a elaborat şi depus aplicaţia de finanţare pentru proiectul de drum expres Focşani-Brăila, în vederea obţinerii finanţării nerambursabile în cadrul Programului Transport 2021-2027. Sectorul de drum pentru care se solicita finanţare nerambursabilă va avea o lungime totală de circa 73,5 km.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.