Chelsea, câştigătoarea Conference League: Reece James – Un sentiment grozav / Cole Palmer – Extraordinar / Echipa londoneză a primit trofeul

News.ro, 29 mai 2025 00:30

Fotbalistul echipei Chelsea, Reece James, a declarat miercuri seară, după câştigarea Conference League, că sentimentul este unul “grozav”.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 5 minute
08:00
Guvernatorul Băncii Angliei, Andrew Bailey, a declarat joi că speră într-o cooperare mai strânsă în viitor între Regatul Unit şi Uniunea Europeană, atât în domeniul serviciilor financiare, cât şi în privinţa comerţului în general, transmite Reuters.
08:00
Cărţi celebre precum „Legendele Olimpului”, „Micul prinţ”, „Divina Comedie”, „Visul unei nopţi de vară” sau „Cronicile din Narnia” sunt recreate în decoruri supradimensionate, realizate din flori şi plante. 15 grădini tematice transpun şi ele vizitatorii în câte o carte. Proiecţii pe apă, un labirint din flori, decoraţiuni unice în lume fac din cea de-a treia ediţie West Side Flower Fest, care va avea loc între 30 mai şi 1 iunie în Parcul Drumul Taberei.
Acum 15 minute
07:50
Trei persoane au fost găsit, vineri dimineanţă, inconştiente, într-un bazin cu apă din localitatea Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa. Un bărbat a fost transportat la spital, iar celelalte două victime sunt în stop cardio-respirator şi li se fac manevre de resuscitare.
07:50
Platforma de socializare Instagram adaugă, în sfârşit, suport pentru imaginile în format 3:4 - formatul în care sunt realizate fotografiile de camerele foto ale telefoanelor mobile.
Acum o oră
07:30
Autorităţile au emis, în noaptea de joi spre vineri, un mesaj RO-Alert pentru zona de nord a judeţului Tulcea, prin care populaţia a fost informată despre posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian şi măsuri de protecţie pe care trebuie să le ia.
07:10
Drone ucrainene au lansat un atac, în cursul nopţii de joi spre vineri, asupra regiunii Kursk din vestul Rusiei, avariind un spital şi blocuri de locuinţe şi rănind cel puţin o persoană, a afirmat, vineri dimineaţă, guvernatorul regional, potrivit Reuters.
Acum 2 ore
07:00
Meta şi startupul de tehnologie pentru apărare Anduril, fondat de Palmer Luckey, au anunţat joi un parteneriat strategic pentru dezvoltarea de dispozitive de realitate virtuală (VR) şi realitate augmentată (AR) destinate utilizării de către armata Statelor Unite, transmite CNBC.
07:00
Primarul Varşoviei, Rafal Trzaskowski, candidatul Coaliţiei Civice (KO), alianţa de centru aflată la guvernare în Polonia, îl devansează cu foarte puţin pe naţionalistul Karol Nawrocki, susţinut de conservatorii din PiS (Lege şi Justiţie), înaintea turului al doilea al alegerilor prezidenţiale, care va avea loc duminică, a arătat joi un sondaj realizat de Opinia24 pentru televiziunea privată TVN 24, relatează Reuters.
06:40
Amazon şi-a consolidat divizia de dispozitive prin crearea unei noi echipe numite ZeroOne, dedicată dezvoltării de produse de consum ”revoluţionare”, condusă de J Allard, fost director la Microsoft şi unul dintre arhitecţii consolei Xbox, relatează CNBC.
06:40
Incendiile de vegetaţie ample şi necontrolate din vestul şi centrul Canadei obligă mii de persoane să fugă din locuinţele lor, în timp ce previziunile sumbre privind sezonul de incendii din ţară se adeveresc. Incendiile care se intensifică încep, de asemenea, să trimită fum periculos spre oraşe importante din Statele Unite, scrie CNN.
06:10
Startupul chinez DeepSeek, care a stârnit agitaţie pe pieţele globale în acest an, a lansat discret o versiune actualizată a modelului său de inteligenţă artificială axat pe raţionament, cunoscut sub numele de DeepSeek R1, relatează CNBC.
Acum 4 ore
05:40
Acţiunile Nvidia au crescut joi cu 6%, după ce compania a raportat rezultate financiare peste aşteptări, în pofida impactului negativ generat de restricţiile americane privind exporturile de semiconductori către China, relatează CNBC.
05:10
Pieţele bursiere din Europa au închis joi în teritoriu negativ, investitorii reacţionând la noile evoluţii legate de politica tarifară a fostului preşedinte american Donald Trump, transmite CNBC.
05:00
Italia a criticat joi Consiliul Europei şi şi-a apărat poliţia după ce organismul european pentru drepturile omului a enumerat Italia printre ţările în care comportamentul rasist al forţelor de ordine reprezintă o problemă, relatează Reuters.
Acum 8 ore
01:50
Cel puţin patru studii menţionate în raportul despre bolile cronice care afectează tinerii americani - publicat săptămâna trecută de Departamentul Sănătăţii condus de Robert Kennedy Jr, un sceptic în privinţa vaccinurilor - nu există, au declarat joi pentru AFP autorii citaţi în document.
00:50
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat joi că Rusia că nu joacă cinstit şi vrea să inducă în eroare „ţările care încă încearcă să influenţeze Moscova prin cuvinte, nu prin presiune” - aluzie la Statele Unite - prin faptul că nu-şi prezintă propunerile pentru un acord de pace înaintea unei posibile întâlniri directe între Moscova şi Kiev propusă pentru luni, la Istanbul.
Acum 12 ore
00:00
Un tânăr a fost amendat pentru trei infracţiuni, cu suma totală de 2.000 de lei, după ce a început un scandal cu concubina sa, în Timişoara. Bărbatul a fost încătuşat şi ridicat de poliţişti.
29 mai 2025
23:50
Preşedintele Nicuşor Dan a semnat, joi, decretul pentru numirea lui Radu Burnete, director executiv al Confederaţiei Patronale Concordia, în funcţia de consilier prezidenţial. Decizia intră în vigoare la 1 iulie, dar Burnete a anunţat că deja a început să-l sprijine pe şeful statului. El a participat, joi, la întâlnirea grupului de lucru constituit după consultările informale de miercuri de la Cotroceni. Rolul grupului este să elaboreze un pachet de măsuri care să fie asumat de viitorul Executiv. ”La treabă. Avem un stat de reformat”, a transmis, joi seară, Radu Burnete.
23:40
O curte federală de apel a restabilit joi temporar cele mai drastice tarife impuse de Donald Trump, la o zi după ce un tribunal comercial a decis că preşedintele şi-a depăşit autoritatea atunci când a impus taxele vamale şi a ordonat blocarea imediată a acestora, relatează Reuters.
23:20
Israelul a aprobat ultima propunere americană de încetare a focului în Gaza înainte ca aceasta să fie trimisă grupării palestiniene Hamas, a declarat joi purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, informează Reuters.
23:20
Vicepreşedintele Parlamentului european Victor Negrescu (PSD) consideră regretabilă decizia Curţii Constituţionale privind declaraţiile de avere şi de interese.
23:20
Triplul campion Novak Djokovici a trecut de francezul Corentin Moutet, scor 6-3, 6-2, 7-6(1), într-un meci care a durat mai mult de trei ore, joi, pentru a ajunge în turul al treilea la Roland Garros şi a rămâne pe calea către un record de 25 de titluri de Grand Slam în carieră.
23:20
Un tânăr de 19 ani a murit, iar unul de 18 ani şi un bărbat de 30 de ani au fost răniţi, în urma unui accident rutier produs în judeţul Neamţ.
23:10
Propunerea americană de încetare a focului în Fâşia Gaza, aprobată de Israel, „nu răspunde niciunei cereri a poporului nostru”, a declarat joi Bassem Naim, unul dintre liderii Hamas aflaţi în exil, relatează France Info.
23:00
Pompierii din judeţul Braşov intervin, joi seară, pentru a îndepărta efectele ploilor torenţiale, fiind monitorizată situaţia râului Olt. Apa a depăşit cota de atenţie, provocând inundaţii în zona Podu Olt, dar şi probleme la Şona.
22:50
O curte federală de apel a restabilit joi cele mai drastice tarife impuse de Donald Trump, la o zi după ce un tribunal comercial a decis că preşedintele şi-a depăşit autoritatea atunci când a impus taxele vamale şi a ordonat blocarea imediată a acestora, relatează Reuters.
22:30
Israelul a aprobat ultima propunere americană de încetare a focului în Gaza înainte ca aceasta să fie trimisă grupării palestiniene Hamas, a declarat joi purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, informează Reuters.
22:20
Preşedintele Comisiei pentru Sănătate şi Familie din Camera Deputaţilor, Alexandru Rogobete, a subliniat, joi, că bugetul pentru investiţii în sănătate este cel mai mare de la aderarea României la Uniunea Europeană, iar banii provin din PNRR, dar şi de la Banca Mondială şi de la bugetul de stat sau prin Programul Operaţional Sănătate. În ceea ce priveşte digitalizarea, Ministerul Sănătăţii a pornit de trei ani baza digitalizării, a precizat Rogobete.
22:10
Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Cătălina Poiană, afirmă că trebuie ca plata gărzilor medicilor să fie actualizată la nivelul anului 2025 pentru a reduce deficitul medicilor interesaţi să facă aceste gărzi.
22:10
Poliţia engleză a anunţat joi că l-a inculpat pe şoferul care a intrat cu maşina în mulţime în timpul paradei echipei Liverpool. Potrivit poliţiei locale, 79 de persoane au fost rănite, relatează AFP.
21:50
Preşedintele Autorităţii pentru Digitalizarea României, Dragoş Cristian Vlad, a explicat, joi, la Conferinţa ”Comunicarea în sănătate – un pas spre excelenţă” că digitalizarea poate fi implementată cu succes în domeniul medical, iar aceasta poate salva vieţi omeneşti. Scopul este găsirea de finanţări pentru a introduce programe de digitalizare în instituţii ale statului.
21:50
Clubul polonez Rakow a anunţat, joi, că Bogdan Racoviţan şi-a prelungit contractul.
21:40
Preşedintele Rezervei Federale a Statelor Unite, Jerome Powell, s-a întâlnit joi cu preşedintele Donald Trump, într-un context economic tensionat, marcat de apelurile repetate ale Casei Albe pentru reducerea ratelor dobânzilor. Întâlnirea, desfăşurată la invitaţia preşedintelui la Casa Albă, a avut loc fără ca viitoarea traiectorie a politicii monetare să fie discutată, potrivit unui comunicat oficial al Fed, citat de CNBC.
21:40
Universitatea Harvard a înmânat joi diplomele absolvenţilor, o ceremonie anuală specific americană, care se întâmplă însă în plină bătălie juridică cu administraţia lui Donald Trump, care a sporit măsurile împotriva uneia dintre cele mai prestigioase universităţi din lume, relatează AFP.
21:30
Preşedintele Nicuşor Dan apreciază că decizia CCR referitoare la declaraţiile de avere este ”în contradicţie cu un principiu esenţial al democraţiei – transparenţa în exercitarea funcţiilor publice”.
21:20
Serviciul Român de Informaţii (SRI) neagă, într-un răspuns transmis Comisiei pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii, presupusa vizită în România a şefului serviciilor externe ale Franţei, Nicolas Lerner. SRI apreciază că ”informaţiile vehiculate sunt false şi reprezintă o formă de dezinformare”. Anterior, şi SIE a negat vizita despe care s-a spus că ar fi avut loc în acest an.
21:20
Andrew Tate şi fratele său Tristan Tate se vor întoarce în Marea Britanie pentru a se apăra împotriva acuzaţiilor care le sunt aduse de procurorii britanici, între care cea de viol, a anunţat într-un comunicat avocatul care îi reprezintă pe cei doi fraţi în Regatul Unit.
21:10
Un tribunal argentinian a declarat joi nul procesul împotriva a şapte profesionişti din domeniul sănătăţii acuzaţi de neglijenţă în cazul morţii legendarului fotbalist Diego Maradona. Este cea mai recentă întorsătură dramatică a unui caz care a captivat naţiunea şi lumea fotbalului timp de mai bine de două luni, relatează AP.
20:50
Preşedintele Rezervei Federale a Statelor Unite, Jerome Powell, s-a întâlnit joi cu preşedintele Donald Trump, într-un context economic tensionat, marcat de apelurile repetate ale Casei Albe pentru reducerea ratelor dobânzilor. Întâlnirea, desfăşurată la invitaţia preşedintelui la Casa Albă, a avut loc fără ca viitoarea traiectorie a politicii monetare să fie discutată, potrivit unui comunicat oficial al Fed, citat de CNBC.
20:40
Prof. univ. dr. Adrian Streinu-Cercel, preşedinte al Comisiei pentru Sănătate din Senatul României, a declarat, joi, că, având în vedere migraţia medicilor de la stat către privat, ar trebui găsită o soluţie ca aceştia să poată desfăşura activitate privată în spitalele publice în care lucrează. S-ar face astfel economie, iar medicii nu ar mai trebui ”să-şi facă mintea creaţă pe bigudiuri din punct de vedere al valorilor date de fiecare aparat în parte”, totul în beneficiul pacienţilor. Asta duce, potrivit medicului, la necesitatea asigurărilor private de sănătate.
20:30
Perechile Monica Niculescu/ Katarzyna Piter (România/Polonia) şi Jaqueline Cristian/Alexandra Panova (România/Rusia) au fost eliminate, joi, în primul tur al probei de dublu din cadul turneului de la Roland Garros.
20:20
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a reacţionat în urma deciziei CCR privind declaraţiile de avere ale demnitarilor şi funcţionarilor publici şi a afirmat că în continuare îşi va publica declaraţiile de avere şi interese şi va completa şi rubrica privind veniturile soţiei sale.
20:10
Cotele pârâului Zagon sunt în stagnare, dar apa continuă să inunde gospodăriile din localitatea Boroşneu Mare din judeţul Covasna, fiind afectate 120 de case. În localitatea Băcel şi în Chichiş peste 100 de oameni lucrează la consolidarea digului.
20:10
Europarlamentarul Dragş Benea a declarat, joi, că PSD-ul, în primul rând trebuie să se uite cum îşi recupereze foarte mult din electoratul pe care l-a pierdut în zona AUR, el arătând că este foarte important cum va explica pasul pe care îl va face, că va intra la guvernare sau că va rămâne în opoziţie. Benea a menţionat că, dacă se va percepe că e o intrare la guvernare doar pentru anumite persoane, cu siguranţă acest lucru va afecta evoluţia partidului.
20:00
Europarlamentarul PSD Dragoş Benea a declarat, joi, că partidul, dacă vrea să-şi tragă sufletul şi să-şi reîmprospăteze resursa umană, după ce şase ani, din opt, a fost la guvernare, trebuie să intre într-o opoziţie constructivă, el precizând că, dacă vor merge într-o guvernare extrem de pestriţă, s-ar putea să întârzie acest moment al reformei şi s-ar putea să avem cu toţii de pierdut, pentru că toţi nemulţumiţii se vor muta către extrema dreaptă, ceea ce va fi rău pentru toate forţele democratice în România.
19:50
Jucătoarea de tenis Elena Gabriela Ruse, locul 80 WTA, a fost eliminată, joi, în runda secundă la Roland Garros, al doilea grand slam al anului.
19:30
Comisarul general al Gărzii Naţionale de Mediu, Andrei Corlan, a participat la conferinţa internaţională ”Circular Textiles – Less Waste, More Future”, în cadrul căreia a subliniat carenţele de la nivelul politicilor de mediu din prezent, precum şi importanţa creării unui cadru legal eficient.
19:30
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunţă joi că a semnat 53 de noi contracte finanţate prin Fondul pentru Modernizare, pentru realizarea de capacităţi de producţie de energie din surse regenerabile, investiţiile fiind în valoare de 23,7 milioane de euro. El mai arată că astăzi, bilanţul Programului-cheie 1 ajunge la 960 de contracte de finanţare, cu o valoare totală de 485,7 milioane de euro, din care 425 milioane de euro sunt finanţare nerambursabilă, iar capacitatea totală instalată a depăşit 342 MW.
19:20
Preşedintele FR Gimnastică, Ioan Suciu, a declarat joi, pentru News.ro, după ce Ana Bărbosu a obţinut bronzul european la individual-compus, că ”este o bucurie imensă” şi că îşi pune speranţe în alte medalii europene în finalele la bârnă şi sol.
19:20
Clubul Steaua Bucureşti a anunţat, joi, că antrenorul echipei de polo, Bogdan Rath, a demisionat din funcţie. Astfel, Steaua Bucureşti, campioană en-titre, va juca meciul 5, decisiv, al finalei cu CSM Oradea, de vineri, fără Bogdan Rath pe banca tehnică.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.