30 mai, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului

ObservatorNews, 29 mai 2025 12:40

Prezentul este, poate, cel mai important, dar una dintre cele mai importante idei din viaţă este să nu ne uităm trecutul aşa că vă invităm să aflaţi ce evenimente deosebite s-au petrecut pe 30 mai de-a lungul timpului.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de ObservatorNews

Acum 5 minute
11:20
Ilie Bolojan, președintele interimar al PNL, consideră că transparența este esențială pentru recâștigarea încrederii publice și trebuie păstrată chiar și după decizia Curții Constituționale de a elimina din declarațiile de avere informațiile despre bunurile și veniturile soților și copiilor.
Acum 30 minute
11:00
Toată Salina Praid a fost inundată, atât mina de exploatare, cât și salina turistică. Echipamentele sunt pierdute, iar mina este, în acest moment, complet compromisă. Joi, zeci de localnici au protestat în faţa sediului companiei miniere şi i-au acuzat pe şefii acesteia de neglijenţă şi sabotaj.
11:00
Un bărbat de 38 de ani din Teleorman a murit după ce s-a aruncat vineri dimineața de la etajul 4 al unui hotel din Băile Olănești, județul Vâlcea.
10:50
Iarna prelungită şi precipitaţiile din ultimele zile lasă urme adânci în şosele. Gropile răsar acolo unde nu te aştepţi, şi ca să fii şofer în România este o adevărată provocare. Într-un cartier din Craiova, însă, situaţia este şi mai gravă. Oamenii aşteaptă de ani de zile să trăiască şi ei ca la oraş, cu asfalt pe stradă. Acum, cu ploile, drumul copiilor către şcoală a fost o aventură. 
10:50
Noul sezon „Poftiți pe la noi – Poftiți la întrecere” ce debutează la Antena 1 începând de luni, 2 iunie, de la ora 20.30, vine nu doar cu provocări pline de umor și competiții savuroase, ci și cu momente cu încărcătură emoțională puternică. Un astfel de moment l-a avut în centrul atenției pe Liviu Vârciu, care a fost profund mișcat în timpul unui joc în care vedetele aveau de făcut cărămizi din chirpici.
Acum o oră
10:30
Curtea Constituțională a decis joi că declarațiile de avere și de interese nu trebuie să includă bunurile și veniturilor soților și copiilor. Asta înseamnă că demnitarii și funcționarii publici nu vor mai fi obligați să declare bunurile și veniturile soților/soțiilor. De asemenea, a fost declarată neconstituțională și publicarea lor pe pagina de internet a ANI sau pe site-ul instituțiilor publice unde lucrează cei care le depun. Deciziile CCR sunt definitive și general obligatorii.
10:30
Alertă la Liceul Sportiv din Arad. Șase elevi au leşinat brusc, chiar în timpul orelor, după ce au acuzat stări de amețeli și greață, apărute din senin. 
10:30
Serialul original Iubire cu parfum de lavandă, care ține publicul în fața micilor ecrane în fiecare vineri seara, la Antena 1, a fost reînnoit pentru un nou sezon. Creatorii proiectului anunță că fimările pentru sezonul 3 sunt în plină desfăşurare în Podișor, locația devenită emblematică pentru povestea plină de secrete și iubiri care tulbură destinele celor din Livada cu lavandă, dar şi în alte locații spectaculoase.
Acum 2 ore
10:10
La Cotroceni au loc astăzi, de la ora 11:00, noi consultări cu liderii de partide. Președintele Nicușor Dan a anunțat o primă discuție cu liderii partidelor pro-europene pentru formarea Guvernului.
10:10
Tragedie, în această dimineaţă, în localitatea Lunguleţu din judeţul Dâmboviţa, unde trei bărbaţi au fost găsiţi inconştienţi, într-un bazin destinat alimentelor murate. Unul dintre ei, în vârstă de 43 de ani a murit, ceilalţi doi fiind transportaţi la spital. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă şi fac verificări pentru a stabili ce s-a întâmplat.
09:50
Este panică mare în Canada. Peste 17.000 de persoane au fost evacuate în provincia Manitoba, dar şi din alta din vestul ţării, din cauza incendiilor de vegetaţie. Autorităţile locale au declarat stare de urgenţă, iar focarele continuă să se extindă.  Incendiile au distrus deja aproximativ 200.000 de hectare de pădure în ultima lună. 
09:30
Armata rusă a lansat din nou un atac cu drone la granița României. Autoritățile au emis vineri dimineaţă un mesaj RO-Alert pentru nordul județului Tulcea privind posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian și măsurile de protecție. MApN a transmis ulterior că nu există informații privind un posibil impact accidental pe teritoriul țării noastre al unor resturi de drone. În total, ruşii au lansat asupra Ucrainei, 2 rachete Iskander și 90 de drone Shahed (Geran).
09:30
Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, vine cu explicaţii, în cadrul rubricii IQ Financiar, despre deficitul comercial.
09:20
Tot mai mulți români aleg să meargă în vacanță însoțiți de cei mici. Conform unui studiu recent, 25% dintre aceștia au ales să plece în concediu cu toți copiii, în creștere cu 5 procente față de anul trecut. 
Acum 4 ore
09:00
ANPC a extins controalele în toată țara, iar peste 200 de supermarketuri au ajuns sub lupa inspectorilor.
09:00
Radu Burnete a fost numit consilier al președintelui Nicușor Dan pe probleme economice. Decretula fost publicat în Monitorul Oficial
09:00
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat vineri dimineaţă, după decizia Curţii Constituţionale privind secretizarea declaraţiilor de avere, că, dacă legea interzice Agenţiei Naţionale de Integritate să facă publică declaraţia sa de avere, el o va publica pe site-ul Preşedinţiei.
08:40
Accident teribil în localitatea Iveşti din judeţul Galaţi! Un copil de 3 ani a fost spulberat de un autoturism, iar şoferul a fugit de la locul accidentului.
08:40
Președintele Nicușor Dan a anunțat vineri că au început discuțiile pentru formarea noului Guvern. El a subliniat că la întâlnirea de vineri cu liderii partidelor se stabilește modul de lucru și acordul de guvernare, care va fi "cât mai complex".
08:40
Volodimir Zelenski spune că memorandumul de pace al ruşilor este o altă înşelătorie. Ca să pună capăt războiului, Vladimir Putin cere garanţii scrise că Ucraina şi Republica Moldova nu vor adera la NATO. Condiţia lui va fi prezentată în timpul noilor negocieri de pace de luni, de la Istanbul. Între timp, ameninţă că va lovi şi Berlinul, după ce noul cancelar al Germaniei a promis că va finanţa producţia de rachetele cu rază lungă de acţiune în Ucraina. 
08:30
Scene de o violență rară au fost surprinse într-o școală din județul Galați. Un elev a fost bătut cu o coadă de mătură de un alt coleg, chiar pe holul unității de învățământ. Imaginile, filmate de un alt copil, arată cum agresorul lovește de mai multe ori victima, fără ca nimeni să intervină. Bătăuşul nu este la prima abatere, a mai provocat probleme şi în trecut, însă niciodată de o asemenea gravitate.
08:30
Caz şocant în judeţul Hunedoara. O elevă de 16 ani a fost violată de către dirigintele ei, un bărbat de 44 de ani. Agresiunea sexuală s-ar fi petrecut în urmă cu un an, când profesorul ar fi chemat-o pe tânără la el acasă. După ce i-ar fi dat să consume câteva pahare cu alcool, acesta a profitat de ea. Totul a ieşit la iveală, după ce un youtuber celebru a făcut plângere la poliţie.
08:10
Tragedie, aseară, în localitatea Gâdinți din judeţul Neamţ. Un tănăr de 19 ani a murit şi alte două persoane au fost grav rănite, după ce autoturismul în care se aflau a intrat într-o maşină parcată şi, ulterior, a ricoşat într-un stâlp.
08:00
Horoscop 31 mai 2025. Ziua aduce provocări legate de bani și decizii importante pentru majoritatea zodiilor. Berbecii își impun punctul de vedere în fața familiei, Taurii sunt norocoși în negocieri, iar Gemenii lucrează mai bine singuri. Racii au multe idei, Leii primesc ajutor de la familie, iar Fecioarele sunt pregătite de aventuri. De la Balanțe la Pești, fiecare nativ va simți astăzi nevoia să ia atitudine!
07:50
Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 2 - 30 iunie 2025. Potrivit specialiștior, pe parcursul săptămânii viitoare, vremea va deveni mai caldã decât în mod normal pentru începutul lunii iunie.
07:40
Decizia judecătorilor CCR privind secretizarea declarațiilor de avere și de interese este regretabilă, afirmă vicepreședintele Parlamentului European. Potrivit lui Victor Negrescu, Parlamentul României să acționeze cu celeritate pentru a asigura toate principiile de transparență.
Acum 12 ore
23:20
Tarifele drastice impuse de Administraţia Trump, care fuseseră declarate neconstituţionale de o instanţă comercială miercuri vor rămâne în vigoare în timpul în care cazul va fi judecat în instanţă. Acest lucru are loc la o zi după ce un tribunal comercial a decis să preşedintele şi-a depăşit autoritatea când a impus taxele vamale şi a ordonat blocarea imediată a tarifelor, a relatat Reuters, citat de news.ro. 
23:00
Cu două zile înainte de Ziua Mondială fără Tutun, Franța a decis să interzică fumatul în spațiile publice în care sunt prezenți copii, inclusiv pe plaje, în parcuri și în apropierea școlilor, începând cu 1 iulie. Măsura, anunțată de ministrul Muncii, Sănătății, Solidarității și Familiei, Catherine Vautrin, are ca scop protejarea sănătății publice și crearea unei "generații fără tutun".
22:40
Visul unei vieți noi în Tenerife s-a transformat într-o existență la limita supraviețuirii pentru o mamă și fiul ei din Italia. După ce au pierdut actele necesare pentru a munci, cei doi locuiesc acum într-un cort improvizat pe marginea drumului, dar spun că viața e mai bună decât cea pe care au lăsat-o în urmă.
22:20
Preşedintele Nicuşor Dan a precizat joi seară pe reţelele sociale că decizia CCR referitoare la declaraţiile de avere se află "în contradicţie cu un principiu esenţial al democraţiei – transparenţa în exercitarea funcţiilor publice", a citat news.ro.
Acum 24 ore
22:10
Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a relatat pe rețelele de socializare cum a decurs întâlnirea pe care a avut-o cu Ilie Bolojan la Senat, la invitația acestuia, pentru a discuta soluții de reducere a deficitului bugetar. Guda a subliniat profesionalismul și deschiderea la dialog ale lui Bolojan și a prezentat cele trei direcții propuse pentru redresarea financiară a țării.
21:50
Poliția din Liverpool a dezvăluit identitatea bărbatului reținut pentru incidentul șocant petrecut la finalul paradei echipei Liverpool FC. Paul Doyle, un IT-ist de 53 de ani, a fost acuzat de mai multe infracțiuni grave după ce a intrat cu mașina într-o mulțime de suporteri.
21:20
Mai sunt 3 zile până începe vara, însă Spania deja se confuntă cu temperaturi specifice lunii august. În multe zone din sudul ţării, termometrele arată 40 de grade Celsius, cu mult peste normalul acestei perioade. Valul de căldură afectează şi zone din nordul Franţei, unde temperatura a ajuns la 35 de grade.
20:50
Dezastru cât muntele în Alpii Elveţieni. Un sat a dispărut pur şi simplu în câteva minute după ce un gheţar uriaş s-a prăbuşit, iar tone de moloz au acoperit casele. O persoană este dată dispărută, iar pagubele se ridică la zeci de milioane de euro.
20:40
Parizerul muncitoresc ia faţa mortadellei italienilor în brutării şi restaurante! Prăjit sau în combinaţie cu pâine şi muştar, preparatul anilor '80 face furori în rândul tinerilor şi stârneşte amintiri celor care au crescut cu el. Acum, parizerul "de nevoie" s-a transformat în parizer "fancy" la ieşirile în oraş!
20:40
Nicuşor Dan a participat astăzi la primul eveniment public în calitate de preşedinte, la ceremoniile de Ziua Eroilor. La Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol, le-a adus un omagiu tuturor celor care au murit în războaie pentru o Românie mare şi liberă. 
20:30
În loc să ajute românii să plece în concedii şi să sprijine turismul, noul mod de acordare a tichetelor de vacanţă are efect invers. Unii renunţă la vaucere după ce valoarea acestora a scăzut la jumătate, iar hotelierii se tem că vor avea o vară cu profit redus. În locul unui sejur de o săptămână sau două, mulţi turişti fac rezervări doar pentru trei, patru zile.
20:10
Legea nu ține pasul cu ura de pe internet. Alegerile prezidențiale au împărțit ţara în două tabere, care au stârnit o explozie de duşmănie neprovocată. Tot mai multe persoane publice au fost amenințate, unele chiar cu moartea, doar pentru că şi-au exprimat opiniile în spaţiul public. Legislaţia pedepseşte şi agresorii de tastatură, dar pentru capturarea lor este nevoie de o armată de poliţişti şi de tehnologie avansată.
20:00
"Lumea s-ar putea să nu se schimbe dacă adopţi un copil, dar pentru acel copil lumea lui se va schimba" - este deviza celor care luptă pentru facilitarea adopţiei în cazul copiilor abandonaţi. Părinţii care adoptă însă, spun că de fapt ei sunt cei salvaţi. Sunt poveştile incredibile ale celor care au ales să îngrijească şi să ofere iubire celor părăsiţi. Peste 300 de copii sunt abandonaţi anual încă de la naştere, iar alţi câteva mii sunt luaţi din familiile biologice din cauza abuzurilor la care sunt supuşi. 1.200 de adopţii au fost finalizate anul trecut, un număr constant, deşi procedurile au fost mult simplificate în ultimii ani.
20:00
Vladimir Putin vrea să decidă ce se întâmplă la graniţele noastre! Ca să pună capăt războiului, cere garanţii scrise că Ucraina şi Republica Moldova nu vor adera la NATO. Condiţia lui va fi prezentată în timpul noilor negocieri de pace care vor avea loc luni la Istanbul. Între timp, ameninţă că va lovi şi Berlinul, după ce noul cancelar al Germaniei a promis că va finanţa producţia de rachetele cu rază lungă de acţiune în Ucraina.
19:50
A pornit şi al doilea utilaj care sapă galeriile metroului spre Aeroportul Otopeni! Colosul care cântăreşte cât 600 de automobile a fost adus bucăţi din Turcia, iar asamblarea lui a durat două săptămâni. Acum lucrează 24 de ore din 24 şi avansează cu aproape 40 de metri pe zi. O echipă Observator a coborât în subteran şi a filmat în premieră lucrările spectaculoase. 
19:50
Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse a părăsit, joi, turneul de tenis de la Roland Garros, după ce a pierdut, scor 6-3, 4-6, 4-6, confruntarea cu Paula Badosa, din Spania, a 10-a favorită a competiţiei. 
19:40
Sute de oameni au fost evacuaţi din Covasna după ce mai multe diguri de pământ au cedat, iar apele s-au revărsat peste casele lor. În unele locuri, operaţiunile de deversare controlată au scăpat, însă, de sub control şi au provocat inundaţii şi mai mari. În ultima săptămâna, meteorologii au emis 72 de avertizări de vreme severă, care a adus necazuri în peste 200 de localităţi. 
19:40
Vârsta la care elevii încep să consume droguri a scăzut sub 13 ani la Bucureşti, conform unui studiu realizat în ultimele luni. Datele argumentează necesitatea Agenţiei Locale Antidrog, promisă de Nicuşor Dan toamna trecută, când era primarul Capitalei. Actuala conducere anunţă, însă, că nu sunt fonduri pentru centrul de recuperare şi programele de prevenire şi consiliere în şcoli prevăzute de fostul primar.
19:40
Pericolul se adânceşte la Salina Praid. Digurile construite de mineri au cedat. Şuvoaiele au ajuns până în galeria turistică, iar mina de producţie şi stocurile de sare sunt compromise şi ele. Pentru că pericolul e major, salina a fost închisă complet. Catastrofa naturală afectează grav şi afacerile din zonă. Oamenii supravieţuiesc graţie turismului. 
19:40
Saga fraţilor Tate continuă. Cei doi milionari au fost puşi sub acuzare de către procurorii britanici pentru 21 de infracţiuni - viol şi trafic de persoane printre cele mai grave. Acuzaţiile, pe care cei doi fraţi le-au negat, se referă la fapte petrecute în perioada în care locuiau în Regat. Marea Britanie a cerut extrădarea lor încă de anul trecut, însă predarea acestora e amânată până când justiţia din România încheie investigaţiile deschise pe numele lor. 
19:30
19:30
O reţea de cerşetori români a speriat America. Cel puţin cinci milioane de dolari a câştigat gruparea care acţiona sub paravanul unei firme de turism. În fața acestei probleme, americanii au creat pagini online în care postează imagini cu românii şi îşi avertizează cetăţenii să stea departe de ei. Valul de infracţionalitate de peste Ocean s-ar număra printre motivele pentru care România a fost exclusă din programul Visa Waiver.
19:20
Tăieri de cheltuieli sau creșteri de taxe? Bugetul naţional este pe marginea prăpastiei, iar calculele se fac la sânge! Președintele Nicușor Dan i-a chemat astăzi, din nou, la masa discuțiilor pe şefii partidelor și oamenii de afaceri. Mesajul mediului privat este clar: înainte să plătească românii, este nevoie de o curățenie serioasă în aparatul de stat. În paralel, economiştii au făcut simulări şi au aflat care variantă ar fi mai grea pentru buzunarele noastre. Creşterea TVA sau mărirea altor impozite? 
19:20
În ultimii ani, China şi-a redus dramatic împrumuturile către alte state, iar acum, ţara a devenit unul dintre cei mai mari colectori de datorii pentru multe dintre cele mai sărace ţări din lume. În ţările în curs de dezvoltare, această schimbare ameninţă să submineze eforturile de reducere a sărăciei şi să alimenteze instabilitatea, susţine un raport lansat de un think tank australian, citat de NPR. Faptul că SUA devine din ce în ce mai izolaţionistă, iar Europa nu se preocupă de astfel de ţări, alimentează problema.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.