Reuters: Trump a decis ca generalul american cu rangul cel mai înalt din Europa să rămână şi la conducerea forţelor NATO. Şeful Casei Albe i-a comunicat în privat decizia sa lui Rutte. Generalul Alexus Grynkewich va fi numit în această funcţie
News.ro,
30 mai 2025 20:30
Preşedintele Donald Trump va menţine rolul tradiţional ca un general american să se afle la conducerea NATO, cel puţin pentru moment, au declarat trei oficiali americani, un oficial occidental şi o sursă NATO, chiar dacă Washingtonul presează aliaţii europeni să-şi asume mai multă responsabilitate pentru securitatea lor, relatează Reuters.
• • •
Alte ştiri de News.ro
Acum 2 ore
01:30
PSG, câştigătoarea Ligii Campionilor: În lacrimi, Marquinhos a savurat acest trofeu venit după „doisprezece ani de suferinţă” - VIDEO # News.ro
Ajuns la Paris Saint-Germain în sezonul 2012-2013, Marquinhos este, fără îndoială, jucătorul cel mai în măsură să savureze triumful echipei în finala Ligii Campionilor, sâmbătă, şi victoria istorică în faţa formaţiei Inter Milano, scor 5-0.
01:20
PSG, câştigătoarea Ligii Campionilor: Ciprian Marica – Mândru de Istvan Kovacs. Faptul că nu a prelungit agonia la 5-0 pentru adversar îl înnobilează # News.ro
Fostul internaţional Ciprian Marica a notat în social media, după finala Ligii Campionilor, scor 5-0 pentru PSG în faţa echipei Inter, că este mândru de arbitrul Istvan Kovacs, care a condus confruntarea de la Munchen.
01:10
PSG, câştigătoarea LC: "Campion, fratele meu!" Reacţia preşedintelui francez Emmanuel Macron # News.ro
După victoria răsunătoare a echipei PSG în finala Ligii Campionilor împotriva Inter Milano, scor 5-0, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, şi-a arătat bucuria cu un mesaj pe contul său de X.
00:50
UPDATE - PSG a câştigat în stil mare primul său trofeu al Ligii Campionilor: 5-0 în finala cu Inter. Istvan Kovacs a scris istorie / Echipa franceză a reuşit tripla Ligue 1, Cupa Franţei, LC / Recordul parizienilor / Mesajul lui Enrique # News.ro
Formaţia Paris Saint-Germain a câştigat, sâmbătă, la Munchen, pentru prima dată Liga Campionilor, învingând în finală cu scorul de 5-0 echipa Inter Milano. Este cea mai categorică victorie dintr-o finală a principalei competiţii intercluburi din Europa. Confruntarea a fost arbitrată de Istvan Kovacs. Românul a devenit primul arbitru care a condus finalele tuturor celor 3 competiţii de club europene, după ce anterior a arbitrat ultimul act în Liga Europa (2024) şi în Conference League (2022). PSG a reuşit în sezonul 2024/2025 tripla Ligue 1 - Cupa Franţei - Liga Campionilor.
00:50
PSG, câştigătoarea Ligii Campionilor: Luis Enrique: "Să scriem istorie a fost obiectivul nostru încă de la începutul sezonului" / Omagiu emoţionat al suporterilor pentru fiica decedată a antrenorului # News.ro
Tehnicianul echipei PSG, Luis Enrique, a declarat după câştigarea Ligii Campionilor că acesta era obiectivul formaţiei pariziene de la începutul sezonului.
00:40
Ministrul Economiei, despre situaţia de la Salina Praid: Pentru angajaţii minei se pregătesc forme de sprijin şi compensare/ Măsuri speciale şi pentru sutele de localnici care depindeau de turism # News.ro
Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, afirmă că angajaţii minei de la Praid, închisă după ce a fost inundată, vor beneficia de forme de sprijin şi de compensare, iar Guvernul analizează măsuri speciale şi pentru sutele de localnici care depindeau de turism.
00:40
Marcator şi autor de assist la PSG - Inter, Désiré Doué a devenit primul jucător implicat în trei goluri într-o finală de Liga Campionilor # News.ro
Fotbalistul echipei PSG, Désiré Doué, a reuşit o dublă şi un assist în victoria cu 5-0 de sâmbătă, în faţa formaţiei Inter Milano, în finala Ligii Campionilor. Niciodată până acum un jucător nu a fost implicat în trei goluri într-o finală de LC, informează L'Equipe.
Acum 4 ore
00:30
PSG, câştigătoarea Ligii Campionilor: Formaţia franceză a primit trofeul / Turnul Eiffel străluceşte în culorile echipei lui Luis Enrique / Au primit medalii şi Istvan Kovacs şi brigada sa # News.ro
Echipa Paris Saint-Germain, câştigătoare în premieră a Ligii Campionilor, au primit trofeul în cadrul ceremoniei care a avut loc după finala cu Inter Milano, scor 5-0, la Munchen.
00:10
UPDATE Tânăra de 23 de ani împuşcată de fostul iubit într-un complex rezidenţial de lângă Capitală a murit/ Este vorba despre o fostă concurentă la „Insula Iubirii”/ Imaginile de pe camerele de supraveghere/ Agresorul s-a sinucis/ Reacţia Europol VIDEO # News.ro
Tânăra în vârstă de 23 de ani împuşcată, sâmbătă seară, într-un complex rezidenţial de lângă Capitală, a murit la Spitalul Floreasca din Bucureşti. Femeia, o fostă concurentă la emisiunea „Insula Iubirii”, era însărcinată şi a fost împuşcată de fostul iubit. Poliţia a făcut filtre în tot cartierul pentru a-l găsi pe atacatorul în vârstă de 49 de ani. Potrivit unor surse din Poliţie, sâmbătă noapte, agresorul s-a sinucis cu arma cu care şi-a împuşcat fosta parteneră. Sindicatul Europol afirmă că sunt tot mai puţini poliţişti în sistem, care este „subfinanţat” şi care „nu mai are capacitatea de a preveni, ci doar de a reacţiona, adesea prea târziu”.
00:10
UPDATE - PSG a câştigat în stil mare primul său trofeu al Ligii Campionilor: 5-0 în finala cu Inter. Arbitrul Istvan Kovacs a scris istorie / Echipa franceză a reuşit tripla Ligue 1, Cupa Franţei, LC / Recordul parizienilor # News.ro
Formaţia Paris Saint-Germain a câştigat, sâmbătă, la Munchen, pentru prima dată Liga Campionilor, învingând în finală cu scorul de 5-0 echipa Inter Milano. Este cea mai categorică victorie dintr-o finală a principalei competiţii intercluburi din Europa. Confruntarea a fost arbitrată de Istvan Kovacs. Românul a devenit primul arbitru care a condus finalele tuturor celor 3 competiţii de club europene, după ce anterior a arbitrat ultimul act în Liga Europa (2024) şi în Conference League (2022). PSG a reuşit în sezonul 2024/2025 tripla Ligue 1 - Cupa Franţei - Liga Campionilor.
00:00
UPDATE - PSG a câştigat în stil mare primul său trofeu al Ligii Campionilor: 5-0 în finala cu Inter. Arbitrul Istvan Kovacs a scris istorie / Echipa franceză a reuşit tripla Ligue 1, Cupa Franţei, LC # News.ro
Formaţia Paris Saint-Germain a câştigat, sâmbătă, la Munchen, pentru prima dată Liga Campionilor, învingând în finală cu scorul de 5-0 echipa Inter Milano. Este cea mai categorică victorie dintr-o finală a principalei competiţii intercluburi din Europa. Confruntarea a fost arbitrată de Istvan Kovacs. Românul a devenit primul arbitru care a condus finalele tuturor celor 3 competiţii de club europene, după ce anterior a arbitrat ultimul act în Liga Europa (2024) şi în Conference League (2022). PSG a reuşit în sezonul 2024/2025 tripla Ligue 1 - Cupa Franţei - Liga Campionilor.
31 mai 2025
23:50
UPDATE - Finala Ligii Campionilor: PSG, de neoprit în faţa echipei Inter - scorul a devenit 5-0 / Arbitru este Istvan Kovacs # News.ro
Finala Ligii Campionilor, Paris Saint-Germain – Inter Milano, cu românul Istvan Kovacs arbitru, se dispută pe Munich Football Arena.
23:40
UPDATE - Finala Ligii Campionilor: PSG, de neoprit în faţa echipei Inter - scorul a devenit 4-0 / Arbitru este Istvan Kovacs # News.ro
Finala Ligii Campionilor, Paris Saint-Germain – Inter Milano, cu românul Istvan Kovacs arbitru, se dispută pe Munich Football Arena.
23:30
UPDATE - Finala Ligii Campionilor: PSG face spectacol - a înscris şi al treilea gol şi scorul confruntării cu Inter a devenit 3-0 / Performanţa românului Istvan Kovacs # News.ro
Finala Ligii Campionilor, Paris Saint-Germain – Inter Milano, cu românul Istvan Kovacs arbitru, se dispută pe Munich Football Arena.
23:10
UPDATE - Finala Ligii Campionilor: Este 2-0 pentru PSG în confruntarea cu Inter / Performanţa românului Istvan Kovacs # News.ro
Finala Ligii Campionilor, Paris Saint-Germain – Inter Milano, cu românul Istvan Kovacs arbitru, se dispută pe Munich Football Arena.
23:00
UPDATE - Finala Ligii Campionilor: PSG conduce Inter cu 2-0 la pauză / Performanţa românului Istvan Kovacs # News.ro
Finala Ligii Campionilor, Paris Saint-Germain – Inter Milano, cu românul Istvan Kovacs arbitru, se dispută pe Munich Football Arena.
22:50
UPDATE Tânăra de 23 de ani împuşcată de fostul iubit într-un complex rezidenţial de lângă Capitală a murit/ Este vorba despre o fostă concurentă la emisiunea „Insula Iubirii”/ Imaginile de pe camerele de supraveghere/ Agresorul s-ar fi sinucis VIDEO # News.ro
Tânăra în vârstă de 23 de ani împuşcată, sâmbătă seară, într-un complex rezidenţial de lângă Capitală, a murit la Spitalul Floreasca din Bucureşti. Femeia, o fostă concurentă la emisiunea „Insula Iubirii”, era însărcinată şi a fost împuşcată de fostul iubit. Poliţia a făcut filtre în tot cartierul şi încearcă să-l găsească pe atacatorul în vârstă de 49 de ani. Potrivit unor surse din Poliţie, agresorul s-ar fi sinucis cu arma cu care şi-a împuşcat fosta parteneră.
22:50
Cancelarul german Friedrich Merz se va deplasa la Washington săptămâna viitoare pentru a se întâlni cu preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, pentru prima dată de la preluarea funcţiei în această lună, relatează Politico.
22:40
Secretar de stat, despre tânăra ucisă mortal: O tragedie, rezultat al unei societăţi indiferente care încă minimalizează abuzul şi blamează victimele. O societate care tolerează agresiunea, controlul şi umilinţa devine complice # News.ro
Secretarul de stat Luminiţa Popescu afirmă, despre incidentul de sâmbătă seară, când o tânără însărcinată a fost ucisă mortal de fostul partener, că este o tragedie, rezultat al unei societăţi care încă minimalizează abuzul, îndeamnă la toleranţă, este indiferentă şi blamează victimele. „O societate care tolerează agresiunea, controlul şi umilinţa devine complice la tragedii ca aceasta”, mai spune Popescu.
Acum 6 ore
22:30
UPDATE - Finala Ligii Campionilor: Este deja 2-0 pentru PSG în confruntarea cu Inter / Performanţa românului Istvan Kovacs # News.ro
Finala Ligii Campionilor, Paris Saint-Germain – Inter Milano, cu românul Istvan Kovacs arbitru, se dispută pe Munich Football Arena.
22:30
O finală a Ligii Campionilor înseamnă o seară mare pentru sport. Dovadă sunt celebrităţile prezente în tribune sâmbătă seară, la meciul dintre Paris Saint-Germain şi Inter Milano, notează Le Figaro.
22:20
UPDATE - Finala Ligii Campionilor: PSG conduce cu 1-0 în confruntarea cu Inter / Performanţa românului Istvan Kovacs # News.ro
Finala Ligii Campionilor, Paris Saint-Germain – Inter Milano, cu românul Istvan Kovacs arbitru, se dispută pe Munich Football Arena.
22:10
UPDATE - Finala Ligii Campionilor, PSG – Inter, a început. Românul Istvan Kovacs scrie istorie # News.ro
Finala Ligii Campionilor, Paris Saint-Germain – Inter Milano, cu românul Istvan Kovacs arbitru, a început pe Munich Football Arena.
22:00
Tânăra de 23 de ani împuşcată de fostul iubit într-un complex rezidenţial de lângă Capitală a murit/ Este vorba despre o fostă concurentă la emisiunea „Insula Iubirii”/ Imaginile de pe camerele de supraveghere din zonă VIDEO # News.ro
Tânăra în vârstă de 23 de ani împuşcată, sâmbătă seară, într-un complex rezidenţial de lângă Capitală, a murit la Spitalul Floreasca din Bucureşti. Femeia, o fostă concurentă la emisiunea „Insula Iubirii”, era însărcinată şi a fost împuşcată de fostul iubit. Poliţia a făcut filtre în tot cartierul şi încearcă să-l găsească pe atacatorul în vârstă de 49 de ani.
21:50
Tânăra de 23 de ani împuşcată de fostul iubit într-un complex rezidenţial de lângă Capitală a murit/ Este vorba despre o fostă concurentă la emisiunea „Insula Iubirii” # News.ro
Tânăra în vârstă de 23 de ani împuşcată, sâmbătă seară, într-un complex rezidenţial de lângă Capitală, a murit la Spitalul Floreasca din Bucureşti. Femeia, o fostă concurentă la emisiunea „Insula Iubirii”, era însărcinată şi a fost împuşcată de fostul iubit. Poliţia a făcut filtre în tot cartierul şi încearcă să-l găsească pe atacatorul în vârstă de 49 de ani.
21:50
Ucraina nu va plăti o datorie de peste o jumătate de miliard de dolari deţinătorilor de titluri legate de PIB, scadentă pe 2 iunie # News.ro
Ministerul de Finanţe al Ucrainei a anunţat vineri că nu va plăti o datorie de peste jumătate de miliard de dolari deţinătorilor de titluri legate de PIB, scadentă pe 2 iunie, marcând astfel primul default de la crearea acestor instrumente financiare, transmite Reuters.
21:40
Echipa turcă a încheiat la egalitate sâmbătă, în deplasare, scor 2-2, cu gruparea Adana Demirspor, în etapa a 38-a din campionatul Turciei. Alexandru Maxim a marcat un gol pentru oaspeţi.
21:30
Circulaţie rutieră cu restricţii pe patru drumuri naţionale din judeţele Bacău, Galaţi, Harghita şi Vrancea, din cauza ploilor abundente/ Trafic feroviar pe un fir, între Predeal şi Timişu de Sus, din cauza surpării terasamentului # News.ro
Circulaţia rutieră pe patru drumuri naţionale din judeţele Bacău, Galaţi, Harghita şi Vrancea se desfăşoară în continuare cu restricţii, ca urmare a ploilor abundente din ultima vreme. Traficul feroviar în judeţul Braşov, pe Magistrala 300, între staţiile CF Predeal şi Timişu de Sus, este restricţionat pe sensul Braşov - Bucureşti, desfăşurându-se alternativ, pe celălalt fir, din cauza surpării terasamentului pe o lungime de aproximativ 50 metri.
21:20
UE avertizează că este pregătită să adopte contramăsuri, după ce Donald Trump a dublat tarifele la oţel la 50% # News.ro
Uniunea Europeană a criticat sâmbătă decizia preşedintelui Donald Trump de a dubla tarifele la importurile de oţel, de la 25% la 50%, spunând că aceasta subminează eforturile de a ajunge la o soluţie negociată în actualul conflict comercial şi că este pregătită să adopte contramăsuri, transmite CNBC.
21:20
Echipele de start la finala Ligii Campionilor, PSG – Inter Milano, programată la ora 22.00, la Munchen:
21:10
Deţinătoarea Ligii Campionilor, Gyor ETO, şi formaţia Odense Handbold vor juca finala ediţiei din 2025, după ce au eliminat sâmbătă, în semifinale, formaţiile Team Esbjerg, respectiv Metz Handball.
21:00
UPDATE O femeie în vârstă de 23 de ani a fost împuşcată, într-un complex rezidenţial de lângă Capitală/ Tânăra, în stare foarte gravă, a fost transportată la spital/ Poliţia face cercetări/ Precizările IPJ Ilfov # News.ro
O femeie în vârstă de 23 de ani a fost împuşcată, sâmbătă seară, într-un complex rezidenţial de lângă Capitală. Echipele medicale ajunse la faţa locului au început resuscitarea victimei, apoi au transportat-o la spital. Poliţia face cercetări, încercând să-l găsească pe atacator. IPJ Ilfov informează că bărbatul, în vârstă de 49 de ani, a fost identificat şi urmează să fie depistat.
21:00
Naţionala României a învins şi sâmbătă, la Mioveni, reprezentativa Slovaciei, scor 3-1, în al doilea meci amical. În 6 iunie, tricolorii vor debuta în Golden League 2025.
20:50
UPDATE Femeie împuşcată, într-un complex rezidenţial de lângă Capitală/ Echipele medicală încearcă să o resusciteze/ Poliţia face cercetări/ Precizările IPJ Ilfov # News.ro
O femeie a fost împuşcată, sâmbătă seară, într-un complex rezidenţial de lângă Capitală. La această oră, echipele de intervenţie medicală încearcă să o resusciteze, iar Poliţia face cercetări, încercând să-l găsească pe atacator. IPJ Ilfov informează că bărbatul, în vârstă de 49 de ani, a fost identificat şi urmează să fie depistat.
20:50
Suporteri ai echipei PSG au fost agresaţi sâmbătă în metroul din Munchen, cu doar câteva ore înainte de finala Ligii Campionilor cu Inter Milano.
20:40
UE avertizează cu măsuri de retorsiune după ce Donald Trump dublează tarifele la oţel la 50% # News.ro
Uniunea Europeană a criticat sâmbătă decizia preşedintelui Donald Trump de a dubla tarifele la importurile de oţel, de la 25% la 50%, spunând că aceasta subminează eforturile de a ajunge la o soluţie negociată în actualul conflict comercial, transmite CNBC.
Acum 8 ore
20:30
Dolj: Un bărbat a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a intrat cu maşina pe care o conducea într-un parapet, iar aceasta s-a răsturnat / Pasagerul a fost rănit / Şoferul, care nu avea permis auto, a plecat de la locul accidentului # News.ro
Un bărbat a fost reţinut de poliţiştii din Dolj, pentru 24 de ore, după ce a provocat un accident, intrând cu maşina pe care o conducea într-un parapet, iar apoi aceasta s-a răsturnat. În urma accidentului, a fost rănit pasagerul din dreapta al autoturismului. După producerea accidentului, şoferul a plecat pe jos de la faţa locului. Poliţiştii au stabilit că el nu avea permis de conducere.
20:20
Mai mulţi pasageri s-au bătut la bordul unui avion care urma să decoleze de pe Aeroportul Henri Coandă spre Norvegia/ De la ce a pornit scandalul # News.ro
Mai mulţi pasageri care s-au luat la bătaie înaintea decolării unui avion de pe Aeroportul Internţional „Henri Coandă” cu destinaţia Norvegia au fost debarcaţi, iar zborul a fost întârziat. Incidentul, petrecut vineri seară, a izbucnit după ce membrii echipajului le-ar fi interzis urcarea la bord unor pasagaeri care intenţionau să consume alcool. În final, pilotul aeronavei a cerut sprijinul forţelor de ordine, care i-au evacuat pe pasagerii recalcitranţi, iar unul dintre aceştia a avut nevoie de îngrijiri medicale.
20:10
Femeie împuşcată, într-un complex rezidenţial de lângă Capitală/ Echipele medicală încearcă să o resusciteze/ Poliţia face cercetări # News.ro
O femeie a fost împuşcată, sâmbătă seară, într-un complex rezidenţial de lângă Capitală. La această oră, echipele de intervenţie medicală încearcă să o resusciteze, iar Poliţia face cercetări, încercând să-l găsească pe atacator.
20:10
Hamasul anunţă că le-a transmis mediatorilor răspunsul la propunerea americană a unui armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza, fără să spună explicit dacă a acceptat-o. Se declară pregătit să elibereze zece ostatici în viaţă şi să predea 18 cadavre # News.ro
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă sâmbătă seara că a dat un răspuns propunerii americane a unui armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza, fără să spună în mod explicit dacă a acceptat-o.
20:00
Antrenorul italian Gian Piero Gasperini a anunţat sâmbătă că va părăsi clubul Atalanta Bergamo. Tehnicianul se află în negocieri cu gruparea AS Roma.
20:00
Femeie împuşcată, într-un complex rezidenţial de lângă Capitală/ Echipele de intervenţie medicală încearcă să o resusciteze/ Poliţia face cercetări # News.ro
O femeie a fost împuşcată, sâmbătă seară, într-un complex rezidenţial de lângă Capitală. La această oră, echipele de intervenţie medicală încearcă să o resusciteze, iar Poliţia face cercetări
20:00
Hamasul anunţă că le-a transmis mediatorilor răspunsul la propunerea americană a unui armistiţiu în Războiul din Fâşia, fără să spună explicit dacă a acceptat-o. Se declară pregătit să elibereze zece ostatici în viaţă şi 18 cadavre # News.ro
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă sâmbătă seara că a dat un răspuns propunerii americane a unui armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza, fără să spună în mod explicit dacă a acceptat-o.
19:30
Un turist chinez sare o barieră, ajunge în situl armatei de teracotă şi avariază statuile a doi războinici # News.ro
Un turist chinez a sărit peste o barieră, a aterizat într-un sit în care este îngropată armata de teracotă, în China, şi a avariat doi războinici de argilă, anunţă sâmbătă autorităţile locale, relatează AFP.
19:00
Sultanul Bruneiului, Hassanal Bolkiah, externat de la un spital de cardiologie din capitala malaysiană Kuala Lumpur # News.ro
Sultanul Bruneiului Hassanal Bolkiah, în vârstă de 76 de ani, a cărui domnie este cea mai îndelungară a tuturor monarhilor în funcţie, a fost externat de la un spital din Kuala Lumpur, în Malaysia, anunţă sâmbătă biroul său şi precizează că acesta are o ”stare a sănătăţii bună”, relatează AFP.
19:00
Precizări DSU despre achiziţia unor containere de decontaminare: Fac parte dintr-un proiect european şi vizează crearea unor rezerve strategice comune în cazul unor ameninţări chimice, biologice, radiologice şi nucleare oriunde în spaţiul comunitar # News.ro
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) precizează, în legătură cu informaţiile apărute în spaţiul public privind achiziţia unor containere de decontaminare, că aceste achiziţii fac parte dintr-un proiect european de amploare şi vizează crearea unor rezerve strategice comune în cazul unor ameninţări chimice, biologice, radiologice şi nucleare oriunde în spaţiul comunitar. Astfel de stocuri strategice sunt dezvoltate nu doar în România, ci şi în alte state membre, precum Finlanda, Franţa şi Polonia, în cadrul aceluiaşi mecanism european de protecţie civilă. Aceste resurse pot fi utilizate oriunde, la solicitarea Uniunii Europene, în sprijinul statelor aflate în dificultate şi nu sunt destinate unui context specific sau unui scenariu militar la graniţele României.
18:40
Real Madrid rămâne, pentru al patrulea an consecutiv, cel mai valoros club de fotbal din lume (6,75 miliarde de dolari), potrivit Forbes. Real Madrid este a doua echipă din orice sport care a depăşit 1 miliard de dolari în venituri, consolidându-şi locul în fruntea unui clasament al celor 30 de cluburi cu o valoare totală de 72 de miliarde de dolari.
18:40
O delegaţie ministerială arabă condusă de Arabia Saudită, din care fac parte Iordania, Bahrain, Egipt şi secretarul Ligii Arabe Ahmed Aboul Gheit, care urma să efectueze o vizită în Cisordania denunţă faptul că Israelul îi ”interzice” vizita # News.ro
O delegaţie ministerială arabă care urma să efectueze duminică o vizită în Cisiordania ocupată denunţă sâmbătă faptul că Israelul i-a ”interzis” această vizită, după ce un oficial israelian a anunţat că Israelul ”nu va coopera” în această iniţiativă, relatează AFP.
18:40
Echipa CSM Oimpia Satu Mare a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia Politehnica Timişoara, în prima manşă a fazei finale a barajului de promovare în Liga 2.
Acum 12 ore
18:30
Nicuşor Dan, întrebat la Băcel de ce nu s-a făcut nimic pentru prevenirea inundaţiilor: Avem un stat român disfuncţional şi trebuie să facem cu toţii presiuni pentru ca acesta să devină funcţional/ Ce măsuri vor fi luate # News.ro
Preşedintele Nicuşor Dan a fost întrebat, sâmbătă, la Băcel, în judeţul Covasna, de ce nu s-a făcut nimic pentru a preveni producerea inundaţiilor, el răspunzând că acest lucru s-a întâmplat fiindcă avem un stat român „disfuncţional” şi că trebuie să facem cu toţii presiuni pentru ca acesta să devină funcţional”. Nicuşor Dan a adăugat că cel mai bine cunosc situaţia primarii localităţilor afectate.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.