Trump anulează numirea unui prieten apropiat al lui Elon Musk la conducerea NASA

News.ro, 1 iunie 2025 05:40

Donald Trump face un pas înapoi: miliardarul Jared Isaacman, un prieten apropiat al lui Elon Musk, nu va conduce până la urmă NASA, a anunţat, sâmbătă, Casa Albă.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 5 minute
18:10
Preşedintele Nicuşor Dan anunţă că un termen realist pentru formarea guvernului e două săptămâni, din momentul ăsta. El a precizat, la Vilnius, că desemnarea premierului o să o facă când o să ştie că va exista o susţinere în Parlament, pentru că nu ne permitem să facem jocuri iar în care va fi un agreement şi pe programul guvernului şi pe componenţa lui, lucrurile se vor întâmpla de pe o zi pe alta.
18:10
Loïs Boisson este a doua jucătoare din istorie care beneficiază de un wild card şi reuşeşte calificarea în sferturile de finală la Roland Garros.
Acum 10 minute
18:00
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a declarat luni, la Vilnius, că la Summitul de la Haga, care urmează să aibă loc peste trei săptămni, o miză importantă va fi angajamentul statelor membre pentru mărirea cheltuielilor militare. Şeful statului a mai afirmat că prezenţa militară americană în această zona a Europei este extrem de importantă şi trebuie să întărim conexiunea dintre Europa şi SUA.
18:00
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, luni, la Vilnius, că România va continua să sprijine Ucraina, pentru că e vorba de propria noastră securitate. Despre discuţiile cu preşedintele Volodimir Zelenski, preşedintele a arătat că foarte probabil o să participe la Summit-ul de la Odessa din 11 iunie şi acolo discuţiile vor fi mai tehnice.
Acum 30 minute
17:50
O femeie care a pretins că este asistentă în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă ”Sf. Ioan cel Nou” Suceava a fost reţinută pentru trafic de influenţă şi înşelăciune. Încă din 2019, a cerut de la mai multe persoane sume de bani cuprinse între 3.600 şi 5.000 de euro, afirmând că poate intermedia angajarea în cadrul unităţii medicale.
17:40
Ambasadorul american în Israel Mike Huckabee atacă campania Franţei în favoarea recunoaşterii Palestinei şi îndeamnă Parisul ”să desprindă o bucată din Coasta de Azur” pentru a înfiinţa Palestina, relatează AFP.
17:40
Trei maşini cu şapte persoane au fost implicate, luni, într-un accident rutier în judeţul Arad, trei femei fiind încarcerate. Trei dintre victime sunt inconştiente.
17:40
Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR) anunţă că a primit şase oferte de la constructori din România, Austria şi Turcia la contractul pentru proiectarea şi execuţia tronsonului 2 Târgu Frumos-Leţcani al Autostrăzii Unirii A8.
17:40
Maurizio Sarri va reveni la Lazio ca antrenor principal, la un an după ce a demisionat din funcţie, a anunţat luni agenţia italiană de presă Adnkronos, citându-l pe directorul sportiv al clubului din Serie A, Angelo Fabiani.
17:40
Partenera marinarului dispărut de pe la bordul fregatei ”Regele Ferdinand”, în timp ce nava se afla într-o misiune în Marea Mediterană, acuză că acesta a fost hărţuit, hăitut şi umilit, după medalia pe care a primit-o recent. Femeia susţine că i-a sunat şefii şi colegii şi le-a transmis că acesta nu este bine, dar că nu au luat nicio măsură de protecţie pentru el.
Acum o oră
17:30
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a declarat luni, la Summitul B9, că avem nevoie de un NATO mai puternic, de o legătură transatlantică mai puternică şi trebuie nu doar să creştem cheltuielile în apărare, ci să fim capabili să producem echipamente militare, pentru a ne proteja. El a mai anunţat că a propus ca următorul Summit B9 să fie organizat la Bucureşti, anul viitor şi că s-a agreat acest lucru
17:30
Reprezentanţii Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) reacţionează ca urmare a informaţiilor privind lipsa serului fiziologic din piaţă, precizând că au existat situaţii în care spitalele au rămas fără ser fikziologic din cauza procedurilor de achiziţie, nu a disponibilităţii produselor în piaţă. ”În concret, cazurile semnalate sunt spitale care nu au incheiat contracte anuale de achiziţii cu producătorii de soluţii perfuzabile, în urma unor licitaţii. Au preferat, din diverse motive, varianta achiziţiilor directe”, explică reprezentanţii Agenţiei, subliniind că există în piaţă stocuri suficiente de soluţii perfuzabile cu ser fiziologic, aproximativ 2 milioane de flacoane de 500 ml şi câte 2,5 milioane de flacoane de 100 şi 250 ml. La rândul său, ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila îş acuză pe managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Braşov, care a lansat informaţia referitoare la lipse serului fiziologic, de ”necunoaşterea cadrului legal de stabilire a preţului şi lipsă de preocupare pentru plata facturilor in termenul legal”. ”Arieratele constituie, conform legii, motiv de destituire a managerului. Siguranţa pacienţilor nu poate fi pusă în pericol!””, conchide ministrul.
Acum 2 ore
17:10
Sportiva franceză Loïs Boisson (22 de ani, numărul 361 mondial) a eliminat-o, luni, pe americanca Jessica Pegula, numărul 3 mondial, în optimi la Roland Garros.
17:10
Portarul belgian Thibaut Courtois a devenit indisponibil pentru primele două meciuri ale Belgiei în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, din cauza unei accidentări la spate, relatează Reuters.
17:10
Campioana Dinamo Bucureşti va fi antrenată de Paulo Jorge Pereira, care conduce şi naţionala Portugaliei, iar în prezent este pe final de sezon la RK Celje (Slovenia). Pereira a mai activat în Liga Naţională, la CSM Bucureşti.
17:10
Senatorul neafiliat Ionel Carp a anunţat luni, în plen, că va activa ca independent afiliat grupului parlamentar PSD. Acelaşi anunţ a fost făcut, în plenul Camerei Deputaţilor, de către deputaţii neafiliaţi Szőke Ecaterina-Mariana, Jianu Iosif-Florin, Ştefan-Alexandru Băişanu şi Andrei Cosmin, care au plecat recent din S.O.S România.
17:10
Statuia de ceară a lui Emmanuel Macron a fost furată luni, în cursul dimineţii, de la Muzeul Grévin din Paris, de către activişti Greenpeace care au depus-o apoi în faţa Ambasadei Rusiei, în semn de protest faţă de legăturile economice ale Franţei cu Rusia, au informat surse concordante citate de AFP.
16:50
Camelia Potec a fost realeasă, luni, în unanimitate de voturi, în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern.
16:50
ISU Iaşi a fost solicitat, luni, pentru salvarea a doi copii din râul Bahlui, în localitatea Sprânceana. Este vorba despre doi băieţi, de aproximativ 11 ani, despre care nu se ştie deocamdată cum au ajuns în apă.
16:50
O a doua rundă de discuţii de pace între Rusia şi Ucraina au durat luni la Istanbul puţin peste o oră oră după ce începuseră cu o întârziere de aproape două ore, relatează Reuters.
16:40
Purtătorul de cuvânt al PSD, Florin Manole, a declarat luni că social-democraţii vor propune tuturor celorlalte partide, ca în măsura în care se ajunge la un consens şi la o coaliţie, să aibă un acord dublat de un acord tripartit, pentru a se asigura că un nou guvern va avea pacea socială.
16:40
Opera Naţională din Grecia şi-a deschis sezonul de vară 2025 la Odeonul lui Herodes Atticus cu o nouă producţie grandioasă a operei „Turandot” de Puccini, în regia lui Andrei Şerban.
16:40
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale anunţă, luni, că toate alocaţiile, indemnizaţiile, pensiile şi celelalte drepturi sociale vor fi plătite la timp, deşi va fi minivacanţă de Rusalii. Alocaţiile vor fi virate în conturile bancare în 6 iunie, iar pensiile în 12. Ministrul Simona Bucura Oprescu a precizat că banii există în buget.
16:30
Trei firme de pază din Bucureşti sunt vizate ăntr-un dosar de evaziune fiscală, cu prejudiciu estimat la 5,3 milioane de lei. Nu ar fi virat către bugetul de stat contribuţiile aferente salariilor angajaţilor.
16:30
Atacantul Antoine Griezmann (34 de ani) şi gruparea Atlético de Madrid au ajuns la un acord pentru prelungirea contractului fotbalistului francez până la 30 iunie 2027.
16:30
O firmă din judeţul Neamţ care a făcut lucrări de branşament la instalaţia de apă şi canalizare într-o comună este acuzată de procurori că a încasat de la 200 de cetăţeni sume de bani cuprinse între 2.500 şi 7.000 de lei, dar nu a declarat banii pentru a se sustrage de la plata taxelor şi impozitelor datorate statului.
16:30
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a transmis luni un mesaj de felicitare lui Karol Nawrocki pentru victoria sa în alegerile prezidenţiale din Polonia, spunându-i că este interesată de continuarea colaborării între Chişinău şi Varşovia. Pe de altă parte, publicaţia POLITICO a remarcat că liderii europeni de centru au strâns din dinţi şi l-au felicitat pe Karol Nawrocki, în timp ce extrema dreaptă europeană exultă.
16:20
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat luni, despre măsura propusă de liderul PNL Ilie Bolojan ca pensionarii care au pensii foarte mari să plătească cotă de contribuţii pentru sănătate că este o propunere discutată, care poate fi analizată şi poate să fie pe lista de măsuri posibile. El a mai arătat că se poate găsi o formulă legală care se treacă şi de filtrul constituţionalităţii.
Acum 4 ore
16:10
Numărul 3 mondial, Alexander Zverev, s-a calificat, luni, în sferturile de finală de la Roland Garros, după ce olandezul Tallon Griekspoor (locul 35) a abandonat în setul al doilea.
16:10
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat luni, despre decizia care se aşteaptă din partea Comisiei Europene, privind banii din PNRR, că sper ăcă pe data de 4 iunie să avem o abordare corectă din partea Comisiei Europeane şi să avem acest răgaz, timp de câteva zile, săptămâni, să putem prezenta o propunere de măsuri la care se lucrează.
16:10
„Dicţionarul de umor Divertis”, proiect despre transformările umorului românesc din anii '80 până în prezent, înseamnă trei podcasturi sub titulatura „Anatomia Comediei 2025”, care vor fi găzduite de ARCUB la Sala Gabroveni în 3, 4 şi 7 iunie. Moderatori vor fi Dan Chişu, Gojira, Andrei Boncea. Între invitaţi: Toni Grecu, Ioana State, Bogdan Naumovici, Sergiu Floroaia, Codin Maticiuc, Bogdan Mureşanu, Nae Caranfil, Mihai Bendeac.
16:10
Vedete, medici şi sportivi susţin prevenţia în sănătate la Race for the Cure România 2025, în 15 iunie, organizatorii propunându-şi să strângă fonduri pentru investigaţii medicale gratuite, peruci din păr natural pentru paciente oncologice şi programe de educaţie pentru prevenirea şi combaterea cancerului de sân şi de col uterin.
16:00
Compania de stat Nuclearelectrica, care administrează centrala nucleară din Cernavodă, în parteneriat cu Korea Hydro & Nuclear Power (KHNP), au început lucrările la prima instalaţie de detritiere din Europa şi a treia din lume.
16:00
Ministrul Educaţiei, Daniel David, anunţă că va pune în consultare publică, cel mai târziu la începutul săptămânii viitoare, planurile cadru pentru învăţământul liceal. „Ştiu că este o perioadă de tranziţie, dar mi se pare absolut normal ca, fiind ministru care a început acest proces, să încerc să închei acest proces”, argumentează ministrul.
16:00
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a reiterat, luni, ideea că problema privind consumul de droguri în rândul elevilor nu afectează doar România, ea regăsindu-se, la niveluri similare, şi în alte ţări europene. Daniel David aminteşte că a propus, în raportul său privind starea învăţământului românesc, mai multe soluţii, iar unele dintre acestea nu sunt deloc costisitoare.
15:50
Compania de stat Nuclearelectrica, care administrează centrala nucleară din Cernavodă, în parteneriat cu Korea Hydro & Nuclear Power (KHNP), au început lucrările la prima instalaţie de detritiere din Europa şi a treia din lume.
15:50
Rezervele valutare la Banca Naţională a României au scăzut la finalul lunii mai la 55,661 miliarde euro, faţă de 62,414 miliarde euro la sfârşitul lunii aprilie, anunţă Banca Naţională a României (BNR).
15:50
Jucătorii echipei Seattle Sounders au cerut o parte mai mare din premiul în bani pentru participarea la Cupa Mondială a Cluburilor din această lună, purtând tricouri cu inscripţiile „Cash Grab” şi „Fair Share Now" înaintea unui meci din Major League Soccer, duminică, relatează Reuters.
15:50
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a anunţat luni că Executivul, într-o şedinţă extraordinară, a aprobat credite bugetare de 300 de milioane de lei pentru a interveni imediat în sprijinul SALROM, a companiilor din subteran care au avut activităţi turistice de recreere şi de tratament în Salina Praid. De asemenea a fost aprobată şi o schemă de ajutor de stat pentru companiile care sunt din Pride, cu sediu social sau cu punct de lucru în Pride, în domeniul turistic şi al alimentaţiei publice.
15:30
O nouă rundă de discuţii între ruşi şi ucraineni privind soluţionarea conflictului armat dintre cele două părţi a început la Istanbul, sub medierea Turciei, a anunţat Ministerul ucrainean al Afacerilor Externe.
15:30
Un parc de distracţii va fi construit la Miercurea Ciuc printr-o investiţie privată de 56 de milioane de euro, urmând a pune accent şi pe culturile secuiască, săsească, română şi romă. Parcul, care nu a fost încă denumit oficial, va fi un ”Disneyland transilvănean”, o lume de poveste din secolele XIV–XV.
15:30
L’Étape Romania by Tour de France, cea mai aşteptată competiţie de ciclism din România, revine pe 31 august, în centrul Capitalei, evenimentul aflându-se la a patra ediţie.
15:20
O nouă rundă de discuţii între ruşi şi ucraineni privind soluţionarea conflictului armat dintre cele două părţi a început la Istanbul, sub medierea Turciei, a anunţat Ministerul ucrainean al Afacerilor Externe.
15:20
Clubul Petrolul Ploieşti a anunţat, luni, că s-a despărţit de portarul Oscar Linner.
15:20
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că în şedinţa PSD s-a votat ca toţi primarii partidului, consilierii judeţeni, parlamentarii să fie consultaţi privind intrarea sau nu la guvernare a formaţiunii. Despre consultările de la Cotroceni, el a arătat că s-a discutat un pic şchiop, fără un alt partener social important, sindicatele. Despre negocierile privind formarea guvernului, Grindeanu a mai declarat că toate variantele sunt pe masă, dacă se ajunge la un acord.
15:10
Autorităţile implicate în gestionarea situaţiilor de urgenţă de la Salina Praid informează, în urma unei şedinţe operative, că în următoarele ore se va face o scanare cu aparatură performantă, iar salvatorii minieri ai Salinei Praid sunt la faţa locului. Potrivit MAI, este în curs realizarea şi interpretarea măsurătorilor de către ANCPI, iar în cursul zilei de luni, specialiştii în domeniu vor propune o soluţie temporară prin care apa să nu se mai infiltreze în galeria subterană. De asemenea, ca măsură preventivă, a fost restricţionat accesul pe drumul public care trece prin zonă.
15:10
Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, afirmă că se fac „analize” cu privire la posibilitatea reducerii cheltuielilor în sistem, el atrăgând, însă, atenţia că educaţia este deja subfinanţată de mulţi ani. Daniel David apreciază că o eventuală ajustare a normei didactice ar putea fi făcută doar prin raportare la unele practici aplicate la nivel european, iar renunţarea la profesorii plătiţi cu ora nu se poate face acolo unde este nevoie de aceste cadre didactice.
15:00
Ministrul Educaţiei Daniel David afirmă că, în opinia sa, examenul de admitere pentru clasa a cincea în unele şcoli nu reprezintă „un mecanism de bune practici”, ci o soluţie temporară pentru a se face selecţia elevilor în acele unităţi de învăţământ unde cererea de înscriere în ciclul gimnazial este mare. David spune că aceasta este o soluţie temporară, până când se va face o reformă de curriculum.
15:00
Programul celei de-a XXVII-a ediţii a Festivalului Internaţional „George Enescu” (24 august - 21 septembrie) aduce în prim-plan spectacole de operă şi balet, opere în versiune concertantă şi producţii simfonice care integrează dansul contemporan.
15:00
Consiliul Judeţean Galaţi a aprobat proiectul ”Creierul e o prioritate!”, o investiţie de 12,5 milioane de lei, prin Programul Sănătate, pentru achiziţionarea de echipamente de ultimă generaţie pentru Unitatea de Primiri Urgenţe - SMURD şi Unitatea de Accidente Vasculare Cerebrale Acute din cadrul Secţiei Clinice de Neurologie a Spitalului Judeţean Clinic de Urgenţă ”Sf. Ap. Andrei” din Galaţi.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.