Părinții Teodorei Marcu sunt în stare de șoc după pierderea tragică a fiicei lor/Ce fel de pistoale deținea ucigașul

Gândul, 1 iunie 2025 20:30

Potrivit surselor GÂNDUL.ro, părinții Teodorei Marcu, fosta concurentă la emisiunea „Insula Iubirii”, sunt în stare de șoc.  Tatăl Teodorei Marcu este grav bolnav și se află sub tratament cu insulină.  Mama ei este plecată în Țările de Jos, la muncă. După ce a aflat teribila veste, a plecat cât mai repede spre România pentru a-și lua […]

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Gândul

Acum 5 minute
09:20
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a transmis că toate pensiile și ajutoarele sociale vor fi achitate la timp în luna iunie, în ciuda zilelor libere din perioada Rusaliilor. Banii sunt, deja, prevăzuți în bugetul de stat, iar instituțiile responsabile au stabilit un calendar clar de plată, transmite ministrul. Când vor fi virate pensiile și alocațiile Astfel, […]
Acum 10 minute
09:30
Iată care este zodia binecuvântată de Dumnezeu în următoarele 3 luni. Până la dat de 31 august 2025, nativul ar putea fi în culmea fericirii. Poate înflori din punct de vedere financiar și are șanse să își găsească sufletul pereche. Vezi mai jos! Fecioară este zodia binecuvântată de Dumnezeu în următoarele 3 luni. Lucrurile pozitive […]
09:30
Președintele SUA, Donald Trump, și omologul său chinez, Xi Jinping, ar putea discuta săptămâna aceasta, a anunțat Casa Albă, luni, la câteva zile după ce liderul american a acuzat Beijingul că a încălcat acordul de la Geneva. Karoline Leavitt, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, a prevăzut o convorbire iminentă între cei doi lideri, care […]
09:30
Nicușor Dan a anunțat că va avea o discuție telefonică, marți, cu directorul general al SG RECOVER – Task Force pentru Redresare și Reziliență din cadrul Secretariatului General al Comisiei Europene, Celine Gauer. Șeful statului a mai spus că „avem reforme pe care noi am promis că le facem în PNRR și cu care suntem în […]
09:30
O tentativă de sinucidere a avut loc marți dimineață, în jurul orei 08:10, în stația de metrou Eroii Revoluției de pe Magistrala 2, potrivit Metrorex. În urma acestui incident, circulația trenurilor de metrou a fost reorganizată în sistem pendulă, între stațiile Constantin Brâncoveanu-Tineretului, pe firul II. Personalul Metrorex a solicitat de urgență intervenția SMURD, iar […]
Acum 15 minute
09:10
Tragedia din Cosmopolis, locul unde Teodora Marcu, o tânără de doar 23 de ani, însărcinată cu al doilea copil, a fost „executată” fără milă de un fost iubit, a redeschis Cutia Pandorei în ceea ce privește violența domestică și situațiile prin care trec femeile care trăiesc, în diverse circumstanțe, alături de agresori care le torturează […]
09:10
Nicolae Iurcu, antreprenor ieșean în domeniul transporturilor, a murit din cauza traumatismelor severe suferite în urma prăbușirii cu ATV-ul într-o râpă. Medicul legist a exclus un infarct sau alte cauze medicale. Institutul de Medicină Legală (IML) Iași a confirmat, în urma necropsiei, că decesul omului de afaceri Nicolae Iurcu a fost provocat de multiple traumatisme […]
Acum 30 minute
09:00
Există situații în care, ca șofer, poți să lovești un animal pe drum și astfel să-ți avariezi mașina. În orice moment poate să-ți sară, de nicăieri, un animal în fața mașinii… fie un câine, o pisică sau un cerb, dar întrbarea este… cine e de vină și poartă responsabilitatea legală într-un astfel de caz? O […]
09:00
Președintele SUA, Donald Trump, a insistat ca Iranul să desființeze complet programul său de îmbogățire a uraniului, ca partea a unui acord de relaxare a sancțiunilor. Emisarul american Steve Witkoff, care conduce negocierile pentru SUA, a transmis în repetate rânduri cerințele americane privind programul de îmbogățire a uraniului. Administrația Trump susține că nu va permite […]
Acum o oră
08:50
Holmbergs Safety System SRL, fostă Te-Rox Prod, a intrat oficial în faliment, deși odinioară era un model de antreprenoriat românesc. Firma s-a prăbușit după ce a rămas captivă unui singur client strategic, iar promisiunile de extindere ale noilor proprietari suedezi nu s-au mai concretizat. O companie considerată, ani la rând, un exemplu de reușită în […]
08:50
Președintele Nicușor Dan a anuțat că marți va avea o nouă discuție cu reprezentanții partidelor pro-occidentale și a precizat că miercuri va susține o conferință de presă. De asemenea, șeful statului estimează că în două săptămâni se va forma Guvernul. „Mâine o să fie o conferință pe care nu am mai făcut-o de mult, în […]
08:40
Războiul din Ucraina a intrat marți, 3 iunie 2025, în a 1.196-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină. Președintele american Donald Trump rămâne „pregătit” să se întâlnească în Turcia cu omologii săi rus, Vladimir Putin, și ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat purtătoarea sa de cuvânt, Karoline Leavitt. „Este pregătit” „Trump a […]
08:40
Un bărbat a făcut o descoperire uimitoare, după ce a cumpărat un inel vechi cu 18 euro dintr-un second hand. Inițial, a crezut că este o glumă! Apoi, bijuteria s-a dovedit a fi una istorică, de pe timpul lui George al IV-lea. Vezi povestea mai jos. Un bărbat a intrat într-un magazin second hand și […]
08:40
Cetățenii sud-coreeni se îndreaptă, marți, spre urne pentru a alege viitorul președinte al țării, având doi candidați principali care promit să relanseze o economie aflată în impas. Sondajele îl prezintă pe primul loc pe liberalul Lee Jae-Myung al Partidului Democrat, urmat de rivalul său conservator Kim Moon-Soo al Partidului Puterii Populare, aflat la guvernare. Marți […]
Acum 2 ore
08:20
După uciderea Teodorei Marcu, fostă concurentă la „Insula Iubirii”, Mircea Badea a comentat cazul precizând că tragedia nu putea fi evitată prin mijloace legislative, pentru că a fost comisă de un bărbat aflat într-o spirală obsesivă, care ulterior s-a sinucis. Crima șocantă din Cosmopolis, unde Teodora Marcu a fost ucisă de un fost partener devenit […]
08:10
Autobuzele Otokar cumpărate de Primăria Capitalei în 2018 încep să pună tot mai multe probleme angajaților STB. Multe dintre ele încep să iasă din garanție, iar mentenanța făcută până în prezent a fost una precară. Acum vine „nota de plată”: aproape zilnic sunt trase cu ștanga la depouri, spun sursele Gândul. Surse administrative au precizat […]
08:10
Mascații și polițiștii au descins în Bălteni, “patria fierului vechi”, marți dimineața, într-o operațiune-fulger cu zeci de mandate de percheziții, în cadrul acțiunii naționale JUPITER. Sunt vizați colectorii și vânzătorii de fier vechi, dar și agenți economici într-o cauză privind săvârșirea infracțiunii de incendiere a oricărui tip de deșeu și/sau substanță sau obiect. Curți transformate […]
08:00
Într-o perioadă în care prețurile locuințelor continuă să crească în marile orașe din România, există și excepții care atrag atenția celor aflați în căutarea unei proprietăți. În orașul Vulcan, din județul Hunedoara, un apartament cu 3 camere este scos la vânzare pentru doar 13.000 de euro. Un preț greu de anticipat pentru multe alte zone […]
07:50
Cristian Popescu Piedone a închis, temporar, Metro Militari, la data de 29 mai 2025. Șeful ANPC a efectuat un control în incinta punctului de lucru și a descoperit câteva nereguli. Iată ce a găsit în faimosul hipermarket. Cristian Popescu Piedone a decis ca punctul de lucru Metro Militari să fie închis temporar, începând din data […]
07:50
Accident feroviar mortal în Dâmbovița. O persoană a decedat după ce o autoutilitară a fost lovită de un tren, în zona unei treceri la nivel cu calea ferată, în dreptul localității Mogoșani. Alte două persoane sunt rănite. Traficul feroviar este blocat. Din primele date, pe raza comunei Mogoșani s-a produs coliziunea între un tren și […]
07:40
Candidatul naționalist-conservator Karol Nawrocki va deține, prin victoria în scrutinul prezidențial din Polonia, toate instrumentele necesare pentru paralizarea acțiunilor Guvernului liberal proeuropean, comentează cotidianul Le Monde, avertizând și asupra impactului privind consolidarea Uniunii Europene în contextul reducerii angajamentelor Statelor Unite. În pofida proclamării inițiale a victoriei de către echipa candidatului Rafal Trzaskowski, pe baza sondajelor […]
Acum 4 ore
07:20
Bancul de marți. Prânzul este servit într-o școală gimnazială catolică. Elevii merg să mănânce la cantină și sunt întâmpinați de un mesaj notat pe un bilet. Spor la râs! Copiii stăteau la rând pentru a servi prânzul în cantina unei școli gimnaziale catolice. Pe un colț al mesei era o grămadă mare de mere. Măicuțele […]
07:20
Gândul vă prezintă calendarul zilei de marți, 3 iunie. Iată care sunt cele mai importante evenimente consemnate de-a lungul timpului la această dată. Gabriel Hernández şi Ariel Hernández sunt membri fondatori ai trupei No Mercy, o formație pop și eurodance formată în 1995 în Miami Beach, Florida. Născuţi pe 3 iunie 1971 în Havana, Cuba, […]
07:20
Soarele și-a întors fața și spre noi, în sfârșit, iar GÂNDUL.RO vă oferă azi, 3 iunie, o porție copioasă de râs. Bancul zilei: Coasta lui Adam. Dumnezeu către Adam: – Hai, mă, te zgârcești la o coastă? – Nu, Doamne, pur și simplu am o presimțire rea. Să râdem în continuare: Dorința lui Bulă Bulă […]
07:10
Bărbatul care a omorât-o, sâmbătă, pe Teodora Marcu, după care s-a sinucis înainte să fie imobilizat de polițiști, era cunoscut în lumea interlopă din Onești. Surse din anturajul acestuia spun că Robert Lupu era extrem de violent cu femeile, iar printre victime s-ar fi numărat și fiica unui cunoscut medic din oraș. Robert Lupu (49 […]
06:00
Ion Cristoiu crede că numirile de până acum îi dau impresia că Nicușor Dan e dependent de grupuri de interese.  Un consilier prezidențial, cu trei zile înainte de decizia CCR, declarase: Să scăpăm naibii de tâmpenia asta cu declarația de avere”. „Dintr-o dată descoperim niște mișcări, primul lucru pe care trebuia să-l  facă administrația prezidențială, […]
05:50
Ion Cristoiu a fost întrebat de Ionuț Cristache despre ce ar putea să facă Nicușor Dan ca președinte. Ionuț Cristache a reamintit că noul președinte nu are guvern și nici consilieri. Întrebat cu cine va face reforme, publicistul a spus: „Cu el însuși. Nicușor Dan are o un mare ghinion. Are o presă care îl […]
05:40
Ion Cristoiu a preconizat că votanții lui Nicușor Dan vor regreta alegerea făcută pe 18 mai.  Ilie Bolojan, președintele Senatului, propus de PNL pentru a prelua funcția de premier, a anunțat reducerea numărului de posturi de la Senat de la 796 la 649 pentru a economisi anual 3,5 milioane de euro. „Tefeleii vor plânge când […]
05:40
Ion Cristoiu îl critică pe președintele Nicușor Dan pentru dezastrul făcut în timpul mandatului de primar general al Bucureștiului. „Până acum, tot ce a făcut Nicușor Dan e un dezastru. Nu găsesc nicio explicație pentru acțiunile lui Nicușor Dan”. Publicistul l-a întrebat pe gazda emisiunii „Ai Aflat”, Ionuț Cristache: „Spuneți-mi și mie, ce li s-a […]
Acum 12 ore
01:00
Într-o emisiune transmisă live de Gândul, H. D. Hartmann a lansat un atac la adresa liderilor politici actuali. Acesta a criticat măsurile fiscale anunțate și a pus sub semnul întrebării direcția geopolitică a României. Urmărește aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Discuția a pornit de la posibilitatea măririi TVA-ului. Hartmann a considerat că această decizie […]
00:40
Într-o emisiune transmisă live de Gândul, George Simion, liderul AUR, a comentat posibila vizită secretă a șefului serviciului de informații externe din Franța, dar și evoluțiile geopolitice recente din regiune. Simion a vorbit despre relațiile internaționale, sprijinul american și slaba influență a României în raport cu marile puteri. Urmărește aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. […]
00:30
Daniel Băluță, primarul Sectorului 4 al Capitalei, a dezvăluit la B1 TV când vor începe lucrările la Planșeul Unirii. Edilul spune că lucrările se vor desfășura etapizat, iar fiecare modificare va fi comunicată bucureștenilor înainte să fie executată. „Lucrările la Planșeul Unirii încep pe 10 iunie. Între 10-15 iunie circulația pe Splaiul Unirii se va […]
00:30
Pentru că Nicușor Dan a fost ales ca președintele României, scaunul de primar general al Capitalei a rămas vacant, fiind ocupat interimar de Stelian Bujduveanu. Din funcția de primar al Sectorului 4, Daniel Băluță își propune să candideze la alegerile locale anticipate pentru a deveni noul primar general. „Dacă nu aș fi avut aceste șantiere […]
00:10
Într-o emisiune transmisă live de Gândul, Victor Ponta criticat blocajul politic din jurul formării noului guvern. Acesta spune că România pierde zilnic milioane de euro și îi acuză de ipocrizie pe cei care negociază acum. Urmărește aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Pe un ton ironic, Victor Ponta a deschis discuția și a precizat că […]
00:00
Sebastian, adolescentul de 15 ani care a fost omorât în bătaie de fostul său prieten,  a salvat viețile a cinci persoane.  Adolescentul din Comuna Golăiești, județul Iași, a fost bătut săptămâna trecută de un alt elev de 17 ani de la Seminarul Teologic. Cearta dintre el și fostul său prieten a pornit de la o […]
2 iunie 2025
23:50
Sebastian, adolescentul de 15 ani care a fost omorât în bătaie de fostul său prieten,  a salvat viețile a cinci persoane.  El s-a stins săptămâna trecută, dar inima lui continuă acum să bată în corpul unei adolescente de 14 ani după un transplant cardiac. Iar rinichiul său i-a salvat viața unei tinere  de 18 ani, […]
23:40
Ploile abundente de săptămâna trecută i-ar putea ajuta pe fermieri să obțină cele mai mari recolte din ultimii ani, la cereale. Fermierii speră să poată recupera pagubele din anii trecuți. Potrivit Ziarul Financiar, 2025 ar  putea fi un an îmbelșugat, poate cel mai bun din ultimul deceniu. Fermierii din Oltenia, Banat și Moldova speră că […]
23:30
Într-o emisiune transmisă live de Gândul, Victor Ponta a confirmat existența discuției telefonice dintre Nicușor Dan și Donald Trump. Fostul premier spune că nu a fost vorba de nicio firmă care să intermedieze, ci de o persoană importantă. Urmărește aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Marius Tucă a deschis subiectul care a stârnit multe întrebări […]
23:20
Ploile abundente de săptămâna trecută i-ar putea ajuta pe fermieri să obțină cele mai mari recolte din ultimii ani, la cereale. Fermierii speră să poată recupera pagubele din anii trecuți. Potrivit Ziarul Financiar, 2025 ar  putea fi un an îmbelșugat, poate cel mai bun din ultimul deceniu. Fermierii din Oltenia, Banat și Moldova speră că […]
23:10
Dominic Fritz a anunțat partidul că va candida la conducerea USR. „Îmi doresc să fiu parte din acest drum și de aceea candidez la Președinția USR”, transmite acesta, într-un mesaj elaborat către colegii săi. Potrivit surselor Gândul, Fritz atacă si aspectul „legalității” candidaturii sale. Primarul Timișoarei spune că are o „responsabilitate” să dea mai departe […]
23:00
Transfăgărăşanul  este închis circulației între 20 octombrie și 1 iulie, în fiecare an, din cauza riscului de avalanșe și a condițiilor meteorologice nefavorabile din Munții Făgăraș. Deocamdată, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) nu a anunțat data exactă la care se reia circulația pe Transfăgărășan. Astfel că, pentru sezonul estival 2025,Transfăgărășanul va fi […]
23:00
Se anunță o săptămână caniculară, cu valori termice care vor crește de la o zi la alta chiar și la 36 de grade, potrivit ANM.  După aproape două săptămâni ploioase, sunt prognozate temperaturi caniculare în perioada 2 – 15 iunie 2025. Vremea la mare Există și o veste bună:  vremea va fi numai bună pentru […]
22:40
George Simion a explicat luni seară, printr-o intervenție telefonică la emisiunea „Culisele Statului Paralel” de la Realitatea Plus, de ce merge atât de des în diaspora. „Se întrebau jurnaliștii care l-au susținut pe Nicușor Dan…. Ce căutați în diaspora? Eu am văzut pe Tiktok acest această efervescență a românilor care vă roagă să le comentați. […]
22:30
Administrația Donald Trump este încrezătoare că Statele Unite vor ajunge la un acord cu Uniunea Europeană pentru depășirea disputelor comerciale, anunță Președinția de la Washington. ”Uniunea Europeană a venit la masa negocierilor datorită amenințărilor președintelui Donald Trump cu impunerea de tarife comerciale, iar acum observăm că poartă negocieri de bună-credință cu delegația noastră, deci, noi […]
22:20
George Simion a comentat luni seară, printr-o intervenție telefonică la emisiunea „Culisele Statului Paralel” de la Realitatea Plus, victoria candidatului suveranist Karol Nawrocki la alegerile prezidențiale din Polonia. „Am văzut că domnul Mândruță (Lucian-n.r.) a spus că în Polonia nu prea sunt intelectuali, adică românii sunt mai deștepți, pentru că ei au câștigat aici”, a […]
22:10
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”
22:10
A „păcălit” aparatele Returo și a obținut o sumă impresionantă de 700.000 lei, dar a fost prins și acum riscă să ajungă după gratii pentru înșelăciune.  Un bărbat din Chitila s-a ales cu dosar penal pentru că a reintrodus ambalaje folosite în aparate de colectare timp de 4 luni la rând, între ianuarie și aprilie […]
22:10
Președintele SUA, Donald Trump, este deschis ideii de a participa la un summit cu omologii săi din Rusia și Ucraina, Vladimir Putin și Volodimir Zelenski, pentru oprirea războiului, dar așteaptă avansarea negocierilor, anunță Casa Albă. ”Președintele Trump a spus că este deschis ideii de a participa la o reuniune, dacă se ajunge la acest lucru, […]
21:50
Cu putin timp în urmă, autoritățile din Bulgaria au semnalat prezența unui cadavru plutind în apele fluviului Dunărea. Polițiștii bulgari au contactat de urgență autoritățile române, iar echipajele ISU Dolj s-au deplasat imediat la fața locului. Corpul neînsuflețit a fost recuperat de pompieri și adus la mal, fiind predat Serviciului de Medicină Legală pentru procedurile […]
21:50
Nauplion din regiunea Argolis aGreciei are o suprafațăde 390,2 km pătrați și o populație de peste 32.000 de locuitori.  Pe plan turistic, nu este la fel de popular ca Atena, capitala Greciei, sau precum insulele Creta, Mikonos, Corfu, Santorini, Rodos, Naxos, Paros sau Kefalonia.  În plin sezon, acestea sunt adesea aglomerate, iar prețurile sunt mai […]
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.