CFR lansează programul ”Trenurile Soarelui”. Legături directe spre litoral
SportMedia,
3 iunie 2025 01:00
CFR Călători anunţă că, la data de 13/14 iunie 2025, lansează programul estival de transport ”Trenurile Soarelui”, ce se va desfăşura până la data de 6/7 septembrie 2025. Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de către CFR, turiştii vor avea la dispoziţie 54 de trenuri directe (32 suplimentare şi restul din programul obişnuit) ce … The post CFR lansează programul ”Trenurile Soarelui”. Legături directe spre litoral appeared first on spotmedia.ro.
• • •
Alte ştiri de SportMedia
Acum 2 ore
17:10
Peste trei sferturi dintre români sunt de acord cu reducerea cheltuielilor de funcționare a statului – sondaj INSCOP # SportMedia
Peste trei sferturi dintre români sunt total sau oarecum de acord cu reducerea cheltuielilor de funcţionare a statului, iar aproape 50% susţin reducerea salariilor personalului bugetar, arată rezultatele unui sondaj INSCOP Research. Astfel, întrebați în ce măsură ar fi de acord cu reducerea cheltuielilor de funcționare a statului (altele decât cele cu angajații), 58.4% dintre … The post Peste trei sferturi dintre români sunt de acord cu reducerea cheltuielilor de funcționare a statului – sondaj INSCOP appeared first on spotmedia.ro.
17:10
Semnal de alarmă de la Comisia Europeană: România riscă să piardă fonduri de coeziune și din PNRR, din cauza deficitului # SportMedia
România riscă declanșarea procedurii care duce la suspendarea accesului țării la banii din PNRR și la fondurile de coeziune, pentru că nu a luat măsuri adecvate pentru reducerea deficitului bugetar. Comisia Europeană a constatat că România este singura țară din UE care nu a luat măsuri efective pentru reducerea deficitului, în cadrul procedurii de deficit … The post Semnal de alarmă de la Comisia Europeană: România riscă să piardă fonduri de coeziune și din PNRR, din cauza deficitului appeared first on spotmedia.ro.
17:10
Atacul uimitor al Ucrainei în inima Rusiei a scos la iveală „călcâiul lui Ahile” din apărarea Americii și Europei # SportMedia
Atacul uluitor cu drone al Ucrainei asupra aerodromurilor militare din interiorul Rusiei a luat prin surprindere Kremlinul, a distrus cel puțin o duzină de bombardiere strategice și a marcat o schimbare seismică în războiul modern. America – și nu numai ea – descoperă acum că are o problemă. Misiunea ucrainenilor, supranumită „Operațiunea Pânza de Păianjen”, … The post Atacul uimitor al Ucrainei în inima Rusiei a scos la iveală „călcâiul lui Ahile” din apărarea Americii și Europei appeared first on spotmedia.ro.
17:10
Conducerea CSA Steaua a anunțat că s-a răzgândit în cazul lui Mircea Lucescu. Clubul Armatei a vrut să îl dea în judecată pe Mircea Lucescu pentru că a spus în mod repetat că FCSB este adevărata Steaua. În cele din urmă, CSA Steaua a hotărât să nu îl dea în judecată pe Lucescu, pentru că … The post CSA Steaua s-a răzgândit în cazul lui Mircea Lucescu appeared first on spotmedia.ro.
17:10
Cazinoul din Constanța a fost deja vandalizat. Unii vizitatori au desprins foițele de aur! # SportMedia
Primăria Constanţa a anunţat, miercuri, că, după două săptămâni de la inaugurare, Cazinoul a fost vandalizat. Unii vizitatori au desprins foiţele de aur de pe pereţi, iar alţii au lovit cu picioarele pereţii proaspăt restauraţi. Primăria precizează că numărul mare de vizitatori a făcut imposibilă descoperirea făptaşilor. ”Cazinoul din Constanţa, redeschis publicului de două săptămâni, … The post Cazinoul din Constanța a fost deja vandalizat. Unii vizitatori au desprins foițele de aur! appeared first on spotmedia.ro.
17:10
Recenta acțiune cu drone a Ucrainei împotriva bombardierelor rusești a fost o demonstrație de „pricepere și îndrăzneală” comparabilă cu operațiunea americană de ucidere a lui Osama bin Laden, a declarat senatorul american Richard Blumenthal. Operațiunea „Spiderweb” („Pânza de păianjen”), condusă duminică de Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU), a lovit 41 de avioane bombardiere și … The post Senator american: Ucrainenii au egalat misiunea de ucidere a lui Osama bin Laden appeared first on spotmedia.ro.
17:10
Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană au dat miercuri undă verde Bulgariei pentru adoptarea monedei euro la începutul anului 2026, Bulgaria devenind astfel cea de-a 21-a ţară care va adera la grupul care a trecut la moneda unică. „Evaluarea pozitivă a procesului de convergență deschide calea pentru ca Bulgaria să introducă euro de la 1 … The post Undă verde pentru aderarea Bulgariei la euro appeared first on spotmedia.ro.
17:10
Perechea româno-belgiană Irina Begu/Yanina Wickmayer a fost eliminată în sferturile de finală ale probei feminine de dublu la turneul de tenis de la Roland Garros, al doilea de Mare Șlem al anului, fiind învinsă miercuri de cuplul Ulrikke Eikeri (Norvegia)/Eri Hozumi (Japonia), în două seturi, 6-4, 6-3. Begu (34 ani) și Wickmayer (35 ani), care … The post Irina Begu, eliminată în sferturile probei de dublu de la Roland Garros appeared first on spotmedia.ro.
17:10
Curtea de Apel Cluj a decis suspendarea acordului de mediu pentru proiectul Amenajării Hidroenergetice Răstolița, investiție finalizată în proporție de peste 90% și programată să fie pusă în funcțiune în luna noiembrie. Hidrocentrala ar fi fost prima finalizată în România după mai bine de 30 de ani, proiectul fiind demarat înainte de 1990. Ministrul Energiei, … The post Hidrocentrala Răstolița, blocată de instanță appeared first on spotmedia.ro.
Acum 4 ore
15:30
În luna mai 2025, pe piața chiriilor din România s-au evidențiat diferențe importante între orașe, reflectate în prețurile medii de închiriere. Cele mai accesibile chirii la nivelul orașelor se înregistrează în Arad (350 euro), Timișoara (400 euro) și Oradea (410 euro), în timp ce Bucureștiul, în special Sectorul 1 (799 euro), Sectorul 2 (660 euro) … The post Orașele din România în care chiriile au scăzut față de anul trecut appeared first on spotmedia.ro.
15:30
Așteptat să semneze cu FCSB, Karlo Muhar a semnat cu o altă echipă din prima ligă a României. Mijlocașul croat a ajuns în cele din urmă la CFR Cluj. El a fost ademenit cu un salariu de 600 de mii de euro pe an plus 800 de mii de euro la semnătură. ”Cine tace și … The post Dorit de FCSB, Karlo Muhar a semnat cu o altă echipă din România appeared first on spotmedia.ro.
15:30
8.000 de firme și PFA-uri la o singură adresă în București – Curtea de Conturi critică ANAF # SportMedia
Curtea de Conturi a publicat miercuri concluziile unui audit de conformitate desfășurat la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), semnalând deficiențe grave în evidența contabilă a veniturilor statului și în analiza de risc fiscal. Printre problemele majore identificate se află înregistrarea unui număr extrem de mare de firme și persoane fizice autorizate (PFA) la aceleași … The post 8.000 de firme și PFA-uri la o singură adresă în București – Curtea de Conturi critică ANAF appeared first on spotmedia.ro.
15:30
Cât va plăti Primăria Capitalei pentru chiria familiilor evacuate din imobile consolidate – comparație cu prețul pieței # SportMedia
Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat miercuri, cu 47 de voturi „pentru” și 4 abțineri, acordarea unui ajutor financiar lunar pentru plata chiriei în cazul familiilor și persoanelor evacuate din imobile ce urmează să fie consolidate. Măsura vizează sprijinirea celor obligați să părăsească temporar locuințele aflate în clădiri încadrate în clase de risc … The post Cât va plăti Primăria Capitalei pentru chiria familiilor evacuate din imobile consolidate – comparație cu prețul pieței appeared first on spotmedia.ro.
15:30
Președintele american Donald Trump a semnat, marți, un decret prin care dublează taxele vamale pentru oțel și aluminiu importate în Statele Unite, de la 25 la 50%. Noile tarife intră în vigoare începând de miercuri, la ora 00:01 (ora locală), informează AFP, citată de Agerpres. Singura excepție este pentru Marea Britanie, care rămâne la taxe … The post Trump a semnat: Tarife de 50% pentru importurile de oțel și aluminiu chiar de azi appeared first on spotmedia.ro.
15:30
Veste bună pentru turiști: Parcarea devine gratuită în Mangalia și în toate stațiunile arondate # SportMedia
Consiliul Local Mangalia a decis, în cadrul unei ședințe extraordinare, suspendarea totală a taxei de parcare în oraș și în stațiunile turistice arondate, pentru sezonul estival 2025. Decizia vine în urma unui amendament propus de viceprimarul Paul Foleanu, care a fost votat de 11 din cei 19 consilieri locali, modificând proiectul inițiat de primarul Cristian … The post Veste bună pentru turiști: Parcarea devine gratuită în Mangalia și în toate stațiunile arondate appeared first on spotmedia.ro.
15:30
PSD crește pe spinarea suveraniștilor. A luat 10 parlamentari de la Gavrilă și Șoșoacă, iar acum depășește PNL și USR la un loc # SportMedia
Partidul Social Democrat (PSD) continuă să se consolideze în Parlament profitând de fărâmițarea partidelor suveraniste. Președintele Camerei Deputaților, Ciprian Șerban, a precizat că șapte deputați și trei senatori neafiliați s-au afiliat recent grupurilor PSD. Odată cu afilierea celor zece parlamentari, PSD are acum mai mulți deputați și senatori decât PNL și USR la un loc, … The post PSD crește pe spinarea suveraniștilor. A luat 10 parlamentari de la Gavrilă și Șoșoacă, iar acum depășește PNL și USR la un loc appeared first on spotmedia.ro.
15:30
Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) a anunțat că va implementa cu efect imediat clarificarea adusă Legii 14 privind penalty-urile de către International Football Association Board (IFAB), responsabilă pentru regulile jocului, chiar de la meciul de miercuri Germania-Portugalia din semifinalele Ligii Națiunilor, scrie EFE. IFAB a emis marți o circulară menită să clarifice situațiile de dublă … The post Regulă nouă în fotbal: Ce se va întâmpla la penalty-uri appeared first on spotmedia.ro.
Acum 6 ore
13:10
Nicușor Dan a explicat, miercuri dimineaţă, în prima sa conferință de presă de la Cotroceni, cum vrea să se implice serviciile de informaţii în combaterea evaziunii fiscale. „Evaziunea fiscală este deja în strategia naţională de securitate. Nu e nevoie de vreo modificare. Ceea ce noi trebuie să facem este să fim foarte clari până unde … The post Cum vor lucra serviciile pe evaziunea fiscală? Nicușor Dan explică (Video) appeared first on spotmedia.ro.
13:10
Pierdere grea pentru naționala de tineret: Un titular va rata participarea la Campionatul European # SportMedia
Fotbalistul Ștefan Baiaram a părăsit cantonamentul echipei naționale de tineret a României din Austria din cauza unei accidentări și ratează participarea la turneul final al Campionatului European U21, programat în Slovacia, în perioada 11-28 iunie, informează, miercuri, site-ul oficial al Federației Române de Fotbal. În ziua meciului de verificare pe care echipa condusă de Daniel Pancu … The post Pierdere grea pentru naționala de tineret: Un titular va rata participarea la Campionatul European appeared first on spotmedia.ro.
13:10
România intră sub mai multe avertizări meteo – de caniculă, dar şi de furtuni. Primul este un cod galben de furtuni. Miercuri, între orele 12.00 și 23.00, în vestul Moldovei, nordul Munteniei, precum și în zona Carpaților Orientali și Meridionali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări … The post România, între caniculă și furtuni – unde sunt și cât țin codurile galbene appeared first on spotmedia.ro.
13:10
Nicușor Dan: Relația cu SUA a trecut peste momentul de neîncredere. Nu s-a pus problema relocării de trupe din România (Video) # SportMedia
Președintele Nicușor Dan a declarat, miercuri, în prima sa conferință de presă susținută la Palatul Cotroceni, că relația României cu Statele Unite ale Americii a trecut peste un moment de neîncredere apărut după anularea alegerilor. Șeful statului a precizat că această neîncredere nu a fost exprimată oficial, ci s-a manifestat prin poziții ale unor membri … The post Nicușor Dan: Relația cu SUA a trecut peste momentul de neîncredere. Nu s-a pus problema relocării de trupe din România (Video) appeared first on spotmedia.ro.
13:10
Cum ar fi să simți energia unui cazinou fără să te deplasezi până la cel mai apropiat oraș cu lumini colorate și mese de joc pline de zarvă? Poate ți s-a părut mereu tare să privești cum se învârte ruleta sau cum se împart cărțile la blackjack, doar că nu ți-a surâs să faci drumul … The post Cele mai importante reguli la cazinourile online appeared first on spotmedia.ro.
13:10
„Baterel și Abecedarul electric” – un show imersiv, gratuit, dedicat copiilor de Ziua Mediului și Ziua Învățătorului # SportMedia
Pe 5 iunie, de Ziua Mediului Înconjurător și Ziua Învățătorului, Asociația ENVIRON organizează un spectacol educativ dedicat copiilor, unde natura, tehnologia și arta se întâlnesc într-o experiență imersivă. Găzduit de MINA – Museum of Immersive New Art, evenimentul pune accent pe protejarea mediului și pe importanța reciclării deșeurilor electrice. Educație ecologică prin spectacol Asociația ENVIRON … The post „Baterel și Abecedarul electric” – un show imersiv, gratuit, dedicat copiilor de Ziua Mediului și Ziua Învățătorului appeared first on spotmedia.ro.
13:10
Schimbarea de comportament a românilor după incertitudinea de la alegeri. „Cântăresc mai mult această decizie” # SportMedia
Incertitudinile care au precedat alegerea președintelui și variațiile cursului valutar au redus apetitul românilor pentru cumpărăturile de valoare. În industria auto, de exemplu, volumul înmatriculărilor de autoturisme noi a scăzut cu 12% în primele luni, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Și în sectorul imobiliar au avut loc mai puține tranzacții, în timp ce … The post Schimbarea de comportament a românilor după incertitudinea de la alegeri. „Cântăresc mai mult această decizie” appeared first on spotmedia.ro.
13:10
Nicușor Dan, despre TVA, anticipate și scenariul unui premier tehnocrat. 30 iunie – termen limită (Video) # SportMedia
Președintele Nicușor Dan a declarat, miercuri, în prima sa conferință de presă de la Cotroceni, că formarea noului guvern trebuie să pornească de la actuala configurație parlamentară, excluzând varianta alegerilor anticipate sau a unor experimente politice. În contextul crizei economice și a necesității reducerii deficitului bugetar, șeful statului a subliniat că este nevoie de măsuri … The post Nicușor Dan, despre TVA, anticipate și scenariul unui premier tehnocrat. 30 iunie – termen limită (Video) appeared first on spotmedia.ro.
13:10
FCSB este gata să transfere un fotbalist la Rapid. Roș-albaștrii au anunțat că sunt gata să se despartă de fundașul stânga David Kiki. „Dacă îl vrea, să îmi spună mie. Până acum, nu m-a contactat nimeni”, a spus Gigi Becali pentru ProSport. David Kiki (31 de ani) a fost transferat de FCSB, în vara anului … The post FCSB, gata să trimită un fotbalist la Rapid: „Să îmi spună” appeared first on spotmedia.ro.
Acum 8 ore
11:10
FCSB i-a făcut o ofertă mijlocașului central Karlo Muhar. Roș-albaștrii îl doresc pe fostul jucător de la CFR Cluj, dar acesta a transmis că vrea să mai joace în străinătate. În cazul în care nu va găsi o echipă, el este dispus să negocieze cu FCSB. „Muhar zice că așteaptă întâi să vadă dacă găsește … The post FCSB a primit răspunsul după ce l-a ofertat pe Karlo Muhar appeared first on spotmedia.ro.
11:10
Cercetătorii în domeniul păcii și al conflictelor îndeamnă Europa și Germania să se pregătească pentru un viitor fără NATO. Însă cum ar putea arăta acesta? Scenariile experților sunt sumbre. ”Cine sau ce mai poate salva pacea?”, se întreabă cercetători germani de renume în domeniul păcii și al conflictelor în raportul lor privind pacea pe anul … The post NATO ”nu are niciun viitor” din cauza lui Trump – raport appeared first on spotmedia.ro.
11:10
În timp ce toată lumea stă cu ochii pe soluțiile prin care putem ieși din rahatul bugetar, o altă fantomă se plimbă pe culoarele politicii și geopoliticii occidentale (și cu bucurie și mândrie enumăr România printre societățile occidentale): ”maga-izarea” societăților, cu largul concurs al stângii mondiale și locale, în sensul de-a distorsiona faptele și semnificațiile … The post Vai de maga noastră. Când prostia și perfidia zguduie balamalele societăților appeared first on spotmedia.ro.
11:10
Președintele Nicușor Dan va susține azi prima conferință de presă din mandatul său, la Palatul Cotroceni. Șeful statului ar putea anunța direcțiile agreate privind noile măsuri fiscale, de la creșteri de taxe până la reduceri în sectorul bugetar. Nicușor Dan a început, de o săptămână, consultări cu reprezentanții partidelor pro-occidentale pentru formarea noului guvern. În … The post LIVE Nicușor Dan susține prima conferință de presă la Cotroceni appeared first on spotmedia.ro.
11:10
Ana Bogdan s-a calificat, marți, în optimile de finală ale turneului WTA 125 de la Bari (Italia), dotat cu premii totale de 100.000 de euro, după ce a întrecut-o pe americanca Varvara Lepchenko în două seturi, cu 6-3, 6-3. Ana Bogdan (32 ani, 173 WTA) a avut nevoie de o oră și 39 de minute … The post Ana Bogdan se califică în optimi la Bari appeared first on spotmedia.ro.
Acum 12 ore
09:30
Autoritățile iau în calcul inclusiv scenariul unei prăbușiri a plafonului vechii mine de sare de la Praid, având în vedere semnalele tot mai vizibile ale instabilității din subteran, a declarat ministrul Mediului, Mircea Fechet. El a explicat că, în funcție de volumul dislocat și mai ales de viteza de desfășurare a fenomenului, impactul ar putea … The post Ce va întâmpla dacă se va prăbuși vechea mină de sare de la Praid appeared first on spotmedia.ro.
09:30
După șase luni de haos politic, Coreea de Sud are un nou președinte. Care sunt provocările cu care se va confrunta Lee Jae-myung # SportMedia
Liderul de centru-stânga Lee Jae-myung a câștigat detașat alegerile prezidențiale de marți din Coreea de Sud, marcate de o prezență masivă la vot a alegătorilor dornici să întoarcă pagina după șase luni de haos politic. Coreea de Sud l-a ales pe Lee Jae-myung în funcţia de preşedinte, pentru a conduce ţara într-o perioadă tumultoasă, care … The post După șase luni de haos politic, Coreea de Sud are un nou președinte. Care sunt provocările cu care se va confrunta Lee Jae-myung appeared first on spotmedia.ro.
09:30
Un fotbalist pus pe lista neagră de FCSB a primit deja o ofertă. Malcom Edjouma nu va mai continua la FCSB și este dorit de FC Botoșani. Totuși, mijlocașul central din Franța nu dorește să joace pentru FC Botoșani. „Îl vreau, îl vreau. E greu cu el. El nu vrea să vină la mine, dar … The post Prima ofertă primită de fotbalistul pus pe lista neagră de FCSB appeared first on spotmedia.ro.
09:30
Alexandru Mitriță pleacă de la Universitatea Craiova în această vară. Internaționalul român este dorit în zona Golfului, iar transferul său a fost anunțat de Gigi Becali, care îl voia la FCSB. „Mitriță, nu, că am înțeles că pleacă în străinătate”, a declarat Gigi Becali, la Fotbal Club, de la Digi Sport. Alexandru Mitriță vine după … The post Alexandru Mitriță schimbă echipa appeared first on spotmedia.ro.
09:30
‘Și în tenisul feminin există meciuri mari’, a declarat, la Roland Garros, belarusa Arina Sabalenka, numărul 1 mondial, care cere o programare mai egalitară, fiind iritată de faptul că meciul său din sferturi a avut loc de la ora locală 11:00 și de lipsa meciurilor feminine în nocturnă, scrie L’Equipe. Ca în fiecare an, programarea … The post Dispută la Roland Garros: Acuzațiile lansate de Arina Sabalenka appeared first on spotmedia.ro.
Acum 24 ore
03:30
Toți își amintesc cum președintele ucrainean Volodimir Zelenski a fost ironizat de loialiștii MAGA ai lui Donald Trump pentru echipamentul său militar la întâlnirea din Biroul Oval, din februarie. Mai puțini au remarcat însă costumul impecabil purtat de Andrii Iermak, șeful de cabinet al lui Zelenski, așezat la dreapta acestuia. Iermak a declarat pentru Politico … The post Puterea din spatele lui Zelenski. Personajul din umbră care conduce Ucraina appeared first on spotmedia.ro.
03:30
După cum era de așteptat, toți vor tăieri de cheltuieli, dar numai acelea care nu îi afectează direct sau cu care sunt de acord. Când ajustarea ajunge la ușa proprie sau la un domeniu sensibil, se încheie și apetitul pentru reformă. Motivele sunt multe. Unele, desigur, pur subiective, țin de buzunarul propriu. Altele sunt ideologice, … The post Ce tăiem și cum tăiem? Drujba și bisturiul. SRI, intre evaziune și abuz appeared first on spotmedia.ro.
01:20
Bursa e foarte aproape de un nou maxim istoric – Semnal pozitiv pentru perspectiva României # SportMedia
Descătușată din menghina electorală a anului 2024, bursa românească, respectiv indicele BET al Bursei de Valori București, a înregistrat un raliu aproape vertical de 14% în ultimele două săptămâni care au dus referința pieței locale la o distanță de 1,3 procente de ultimul maxim istoric, atins în iulie 2024. Acțiunile listate la bursa locală au … The post Bursa e foarte aproape de un nou maxim istoric – Semnal pozitiv pentru perspectiva României appeared first on spotmedia.ro.
01:20
Un prezervativ ilustrat, datând din jurul anului 1830 și considerat un „suvenir de lux” al vremii, va fi expus săptămâna aceasta la Rijksmuseum, alături de capodoperele olandeze din epoca de aur. Este prima dată când un astfel de obiect contraceptiv este inclus în colecția muzeului din Amsterdam, scrie The Guardian. Prezervativul, probabil confecționat din apendice … The post Un celebru muzeu din Olanda expune un prezervativ vechi de 200 de ani (Foto) appeared first on spotmedia.ro.
01:20
Dezastrul de la Praid: Experți din 4 țări vin pentru evaluare. Doi miniștri se duc la coordonarea intervențiilor # SportMedia
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a anunțat marți seară că experți din Spania, Olanda, Germania și Ungaria vor sosi în România începând de miercuri pentru a evalua situația de la Salina Praid și pentru a sprijini autoritățile române în identificarea celor mai bune soluții. Aceștia trebuie să răspundă la trei întrebări esențiale: … The post Dezastrul de la Praid: Experți din 4 țări vin pentru evaluare. Doi miniștri se duc la coordonarea intervențiilor appeared first on spotmedia.ro.
01:20
Regele Spaniei, Felipe al VI-lea, va efectua o vizită oficială în România săptămâna viitoare. Suveranul spaniol va sosi în seara zilei de 9 iunie, potrivit unor surse citate de TVR Info. Pe 10 iunie, regele va vizita Cincu, locul unde sunt dislocați militari spanioli implicați în misiuni NATO pentru asigurarea securității pe flancul estic. Felipe … The post Primul demnitar străin primit de Nicușor Dan – Regele Spaniei vine în România appeared first on spotmedia.ro.
3 iunie 2025
23:20
România rămâne profund divizată politic și social, iar alegerile recente nu au rezolvat această falie, ci doar au temporizat tensiunile, avertizează sociologul și consultantul politic Cristian Andrei, într-o analiză a celor mai recente sondaje de opinie. Potrivit lui Andrei, datele din teren arată că societatea românească este în continuare polarizată, iar așteptările unor forțe politice … The post „Falia nu ia vacanță”- semnal de alarmă în sondajele post-alegeri appeared first on spotmedia.ro.
23:20
Reuters: Șeful pus de Trump la agenția pentru dezastre nu știa că Statele Unite au un sezon al uraganelor # SportMedia
Personalul Agenției Federale pentru Managementul Situațiilor de Urgență (FEMA) a fost lăsat perplex luni, după ce noul director al agenției, David Richardson, a declarat că nu știa că Statele Unite au un sezon al uraganelor. Comentariul lui Richardson, care a pretins că nu știe nimic despre sezonul uraganelor, s-a răspândit în rândul personalului agenției, stârnind … The post Reuters: Șeful pus de Trump la agenția pentru dezastre nu știa că Statele Unite au un sezon al uraganelor appeared first on spotmedia.ro.
23:20
România vrea majorat digital la 16 ani. Control impus prin lege pentru accesul la Internet # SportMedia
Nicoleta Pauliuc (PNL), președintele Comisiei de Apărare din Senat, va depune în această săptămână în Parlament proiectul de lege privind stabilirea vârstei maturității digitale la 16 ani. Inițiativa vine în contextul unei creșteri îngrijorătoare a riscurilor din mediul online pentru copii și adolescenți: expunere la conținut violent sau pornografic, provocări virale, dependență de ecrane, bullying … The post România vrea majorat digital la 16 ani. Control impus prin lege pentru accesul la Internet appeared first on spotmedia.ro.
23:20
FCSB i-a decis soarta lui Nana Antwi (24 de ani), fundașul dreapta aflat sub formă de împrumut la Hermannstadt. Prin vocea lui Gigi Becali, patronul echipei, FCSB a anunțat că este dispusă să-l lase în continuare pe Nana Antwi la echipa din Sibiu. Daniel Niculae, președintele lui Hermannstadt, și Becalid s-au înțeles în direct la … The post FCSB a decis soarta lui Nana Antwi appeared first on spotmedia.ro.
23:20
Elon Musk a lansat, marți, un atac dur şi fără precedent împotriva proiectului de lege fiscală adoptat recent de Congres și susținut de Donald Trump, denumindu-l o „oroare dezgustătoare” care va împinge America spre faliment. „Îmi pare rău, dar pur și simplu nu mai pot suporta. Acest proiect de lege gigantic, scandalos, plin de cheltuieli … The post Musk face praf legea fiscală dorită de Trump: ”O oroare dezgustătoare” appeared first on spotmedia.ro.
23:20
Teze unice, începând de la clasa a VI-a, la Română, Matematică și Științe – ar putea fi folosite în admiterea la liceu, cu o pondere de 30-40% # SportMedia
Profesorul universitar Mircea Miclea, fost ministru al Educației, care se ocupă de reforma educațională din Republica Moldova, susţine că soluția imediată pentru reformarea examenului de la clasa a VIII-a este introducerea tezelor unice la nivel național, începând din anul școlar 2025 – 2026, la clasa a VI-a. Notele de la teze ar putea fi folosite … The post Teze unice, începând de la clasa a VI-a, la Română, Matematică și Științe – ar putea fi folosite în admiterea la liceu, cu o pondere de 30-40% appeared first on spotmedia.ro.
21:20
O orhidee rară, a cărei specie a fost pe punctul de a dispărea din Marea Britanie, a fost observată pentru prima dată în sălbăticie după o pauză de aproape un secol, recompensând astfel îndelungi eforturi de conservare a naturii, au anunțat marți mai mulți experți din acest domeniu. Orhideea Papucul doamnei, de forma unei cupe … The post Cum arată o orhidee rară, observată pentru prima dată în natură după 100 de ani appeared first on spotmedia.ro.
21:20
Partidul REPER a lansat, marți, un apel public pentru unitate politică și responsabilitate, solicitând susținerea unui singur candidat reformist la Primăria Capitalei, pentru a continua direcția începută de Nicușor Dan în 2020. Formațiunea avertizează că Bucureștiul nu își mai permite „orgolii personale, experimente sau calcule de partid” și că doar un proiect comun poate bloca … The post REPER cere candidat unic la Primăria Capitalei. USR merge pe cont propriu appeared first on spotmedia.ro.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.