Roland Garros: Alcaraz a pierdut doar cinci game-uri în sfertul de finală cu Tommy Paul şi s-a calificat în semifinale

News.ro, 4 iunie 2025 00:00

Carlos Alcaraz a reuşit cea mai bună prestaţie a sa la Roland Garros 2025, marţi, când l-a învins pe americanul Tommy Paul cu scorul de 6-0, 6-1, 6-4 şi a ajuns în semifinalele turneului pentru al treilea an consecutiv.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 5 minute
19:30
Statele Unite l-au numit pe generalul american Alexus G. Grynkewich, în vârstă de 53 de ani, în funcţia de comandant suprem al Forţelor armate ale NATO în Europa (ACEUR), anunţă joi Alianţa Nord-Atlantică, relatează AFP.
19:30
Marian Barbu va arbitra partida Malta - Lituania, din grupa G a preliminariilor Cupei Mondiale din 2026.
Acum 30 minute
19:10
Doi activişti din cadrul organizaţiei nonguvernamentale (ONG) Greenpeace au fost inculpaţi joi de ”furt agravant”, după furtul de la Muzeul Grévin, luni, a statuii de ceară a lui Emmanuel Macron, care a fost înapoiată muzeului marţi, declară avocaţii acestora AFP.
Acum o oră
18:40
Arina Sabalenka, locul 1 mondial, a învins-o pe Iga Swiatek, cap de serie 5, şi s-a calificat în finală la Roland Garros.
18:40
Un bărbat a fost arestat preventiv de Judecătoria Cluj-Napoca pentru ultraj asupra a doi poliţişti, după ce i-a ameninţat pe aceştia cu un cuţit cu care a încercat să îi lovească. Incidentul a avut loc după ce agenţii de Poliţie au fost chemaţi să intervină la un conflict izbucnit între bărbat şi partenera acestuia. El a încercat să îi rănească pe poliţişti cu cuţitul, atacul fiind oprit doar după ce unul dintre agenţi l-a împuşcat în picior pe agresor.
Acum 2 ore
18:30
Premierul danez Mette Frederiksen anunţă joi că vrea să interzică purtarea niqab-ului - vălul integral care acoperă faţa cu excepţia ochilor - şi să descurajeze instalarea unor săli de rugăciune în şcoli şi universităţi în Danemarca, relatează AFP.
18:30
USR anunţă joi că propune înlocuirea actualului sistem de taxare a operatorilor de păcănele, pariuri şi cazinouri cu o formulă clară, echitabilă şi predictibilă: impozitare unică de 30% din GGR (gross gaming revenue) - adică din veniturile brute (diferenţa dintre sumele încasate de la jucători şi câştigurile plătite către aceştia). Potrivit USR, propunerea a fost prezentată oficial la negocierile de la Cotroceni, iar reprezentanţii celorlalte partide proeuropene au arătat deschidere şi nu s-au opus unei astfel de reforme.
18:20
Antrenorul român Cristian Chivu a primit permisiunea clubului său, Parma, să înceapă negocierile cu finalista Ligii Campionilor, Inter Milano, a anunţat joi cotidianul francez L’Equipe.
18:10
O fetiţă de trei ani este căutată, joi seară, de pompieri după ce ar fi căzut în râul Târnava Mare, la Cristuru Secuiesc, judeţul Harghita. Totodată, au fost constituite echipe mixte de poliţişti şi jandarmi pentru căutarea fetiţei. De asemenea, este aşteptat un salvamontist cu un câine special antrenat pentru căutare-salvare.
18:00
O fetiţă de trei ani este căutată, joi seară, de pompieri după ce ar fi căzut în râul Târnava Mare, la Cristuru Secuiesc, judeţul Harghita. Totodată, au fost constituite echipe mixte de poliţişti şi jandarmi pentru căutarea fetiţei.
18:00
Mircea Mălan, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, a semnat contractul pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare Turistică a Judeţului Bihor cu reprezentanţii firmei SC Brandberry SRL, Romulus Oprica şi Călin Ile. Potrivit CJ Bihor, Judeţul Bihor are unul dintre cele mai mari şi mai diversificate potenţiale turistice din ţară şi este nevoie de dezvoltarea unui turism sustenabil, care să valorifice din plin potenţialul geotermal şi cadrul natural şi să atragă mai mulţi turişti interni şi internaţionali.
18:00
Preşedintele francez Emmanuel Macron este criticat joi de Phenian, prin agenţia oficială nord-coreeană de presă KCNA, cu privire la declaraţii ”imprudente” despre relaţiile Corei de Nord cu Rusia, pe care le cataloghează drept nişte ”inepţii şocante”, relatează AFP.
18:00
Fondul European pentru Europa de Sud-Est (EFSE) a acordat Patria Bank un nou împrumut subordonat de nivel 2 conform Basel III, în valoare de 8 milioane euro, pentru a consolida capitalizarea băncii si a intensifica finanţarea destinată creşterii Intreprinderilor Mici şi Mijlocii.
17:50
Compania Antibiotice Iaşi, producător de medicamente deţinut de Ministerul Sănătăţii, a început primele livrări în Africa de Sud şi a câştigat recent cea de-a 5-a licitaţie organizată de National Health Service (NHS – sistemul de asistenţă medicală de stat) din UK. Ioan Nani, directorul general al companiei, spune că se gândeşte pe viitor la a investi într-o fabrică în Vietnam, de unde să livreze medicamente mai uşor pe piaţa asiatică, dar nu a fost luată o decizie clară în acest moment. Substanţele active produse de Antibiotice SA se vând în peste 55 ţări, la nivel mondial. Antibiotice Iaşi exportă în Asia de Sud-Est de peste 15 ani.
Acum 4 ore
17:30
Organizatorii turneului WTA 500 The Queen’s Club Championships, de la Londra, au anunţat joi retragerile jucătoarelor Jessica Pegula şi Naomi Osaka.
17:30
CNAIR anunţă că, de vineri, se redeschide circulaţia pe Transalpina, între Rânca şi Curpăt, dar traficul va fi permis doar pe timpul zilei.
17:20
Fostul comandant al Comandamentul Logistic Întrunit din cadrul MApN Cătălin Zisu este urmărit penal într-un nou dosar deschis de Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru instigare la abuz în serviciu în formă continuată.
17:10
Perechea Maia Ilinca Burcescu/Luna Vujovic (România/Serbia) a fost eliminată, joi, în sferturile de finală ale probei de dublu junioare din cadrul turneului de la Roland Garros.
17:10
Bucharest Pride „este despre iubire, despre dreptul de a exista, de a fi în siguranţă şi de a trăi cu demnitate, dspre oameni care au fost marginalizaţi pentru cine sunt şi pe cine iubesc, despre părinţi care îşi susţin copiii, adolescenţi care cer respect şi adulţi LGBTI+ care nu vor să mai fie invizibili. Nu organizăm marşuri pentru a provoca sau răni pe cineva. Suntem în stradă pentru că şi noi suntem familii. Pentru că vrem ca toţi copiii să crească într-o lume în care sunt văzuţi, acceptaţi şi iubiţi”, a replicat asociaţia Accept, organizatoarea Bucharest Pride, după ce Patriarhia Română a numit evenimentul „sfidător Rusaliilor şi total nepotrivit în contextul actual marcat de ideologii seculariste şi tensiuni sociale”.
17:10
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, anunţă joi că aproape 1 miliard PET-uri au fost colectate şi returnate, de la începutul acestui an, prin Sistemul Garanţie – Returnare (SGR)
17:10
O fostă purtătoare de cuvânt a Casei Albe în timpul preşedintelui Joe Biden, Karine Jean-Pierre, a plecat din Partidul Democrat, pe care-l acuză că l-a ”trădat” pe fostul său şef, anunţă într-un comunicat Editura Hachette, anunţând totodată o viitoare carte, relatează AFP.
17:10
Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva a deschis un dosar de cercetare penală in rem, după ce oficialii Primăriei Şoimuş, judeţul Hunediara, ar fi plătit unei firme aproape 90.000 de lei, fără să verifice dacă lucrările la un pod au fost realizate.
17:00
Noémi Orvos-Tóth, psiholog clinician maghiar specializat pe trauma transgeneraţională vine la Bucureşti în perioada 11-12 iunie. Volumul său, „Rescrie-ţi destinul.Vindecarea traumelor moştenite” este o carte-ghid şi deopotrivă o analiză a felului în care traumele ne influenţează pe parcursul vieţii şi ce putem face pentru a ne elibera de ele.
17:00
Centrul Infotrafic anunţă, joi, că traficul se desfăşoară îngreunat pe DN 71, în zona localităţii Pietroşiţa, judeţul Dâmboviţa, din cauza aluviunilor scurse pe carosabil, în urma ploii torenţiale.
17:00
Rusia va răspunde la ultimele atacuri ale Ucrainei atunci când armata sa va considera necesar, a declarat joi Kremlinul, acuzând Kievul de terorism de stat şi confirmând că preşedintele Vladimir Putin i-a spus lui Donald Trump că Moscova este obligată să riposteze, relatează Reuters.
16:50
Ministerul Apărării semnalează, joi, o acţiune de dezinformare a românilor din diaspora. Mai multe persoane au primit acasă documente prin care li se cere să se prezinte la centre de recrutare din ţară, dar Ministerul Apărării transmite că documentul este fals.
16:40
Carmen Tocală rămâne la conducerea FR Baschet, în urma Adunării Generale de joi, în care a fost realeasă în unanimitate. Tocală a fost unic candidat.
16:30
Anda Laura Silea este profesoară de limba şi literatura română şi director al Liceului Teoretic „Ion Codru Drăguşanu” din oraşul Victoria, judeţul Braşov. Cu o experienţă de peste 19 ani la catedră, ea este adepta predării inovatoare şi a integrării folosirii resurselor digitale la toate materiile pentru a răspunde intereselor şi nevoilor elevilor din generaţia actuală. Activă în comunităţi educaţionale precum SuperTeach dar şi în proiecte de prevenire a abandonului şcolar, Anda Silea ne-a oferit perspectiva unui director de liceu dintr-un oraş mic în contextul dezbaterii naţionale privind noile planuri-cadru pentru învăţământul liceal.
16:30
Preşedintele chinez Xi Jinping a purtat joi o discuţie la telefon cu omologul său american Donald Trump, a informat presa de stat chineză, citată de AFP.
16:30
Căpitanul Ionuţ Larie şi-a prelungit contractul cu Farul Constanţa, a anunţat clubul constănţean joi.
16:30
Peste 300.000 de persoane sunt aşteptate, sâmbătă, la pelerinajul de Rusalii de la Şumuleu-Ciuc, pentru buna organizare a evenimentului fiind impuse mai multe restricţii de trafic. Autobuzele, căruţele, maşinile personale cu care se deplasează pelerinii au locuri special amenajate pe durata Sfintei Liturghii.
16:20
Angel Tîlvăr, ministrul Apărării, a participat la reuniunea miniştrilor apărării din statele membre NATO, el transmiţând că statele europene trebuie să îşi crească contribuţia la descurajarea şi apărarea NATO. El a evidenţiat şi rolul strategic al regiunii Mării Negre pentru securitatea întregului spaţiu euroatlantic, arătând că discuţiile de la Bruxelles au vizat agrearea unor noi ţinte de capabilităţi, cu accent pe apărarea aeriană şi antirachetă, capabilităţi cu rază lungă de acţiune, logistică şi întărirea forţelor terestre.
16:20
Firme din Ilfov şi Călăraşi, suspectate că îngropau deşeuri în locuri neautorizate, sunt cercetate de către procurorii Parchetului General. Aceştia afirmă că peste 300.000 de tone de gunoaie ar fi fost îngropate ilegal în perioada 2020-2023.
16:20
Italienii Sara Errani şi Andrea Vavassori au trecut de americanii Taylor Townsend şi Evan King, scor 6-4, 6-2, pe Court Philippe-Chatrier şi au câştigat titlul de dublu mixt la Roland Garros.
16:20
Preşedintele chinez Xi Jinping a purtat joi o discuţie la telefon cu omologul său american Donald Trump, a informat presa de stat chineză, citată de AFP.
16:10
Nouă persoane care au constituit o grupare care videa droguri în Sectorul 3 al Capitalei, dar şi în Centrul Vechi, sunt cercetate de către poliţişti şi procurori, şapte fiind reţinute şi două plasate sub control judiciar. Doza de drog sintetic era vândută cu 10 lei.
16:10
Meteorologii au emis o avertizare cod roşu de ploi torenţiale, pentru judeţele Argeş, Prahova şi Dâmboviţa. În zonele vizate în ultima oră s-au acumulat deja cantităţi mari de apă.
16:10
Produsele sintetice derivate din canabis, opioidele şi catinonele – cu efecte similare amfetaminelor – „câştigă teren” în Europa, a avertizat joi Agenţia Europeană pentru Droguri (EUDA), care face apel la vigilenţă faţă de această „ameninţare emergentă”, relatează AFP.
16:10
EHF a anunţat, joi, că 19 echipe şi-au anunţat intenţia de participarea în sezonul viitor al Ligii Campionilor. Din România, campioana CSM Bucureşti are locul garantat, în timp ce Gloria Bistriţa şi Minaur Baia Mare au cerut forului european să fie acceptate (upgrade).
16:00
Nouă persoane care au constituit o grupare care videa droguri în Secorul 3 al Capitalei, dar şi în Centrul Vechi, sunt cercetate de către poliţişti şi procurori, şapte fiind reţinute şi două plasate sub control judiciar. Doza de drog sintetic era vândută cu 10 lei.
Acum 6 ore
15:30
Procesul de îmbătrânire este sinonim cu apariţia bolilor cronice. Iar una dintre cele mai grave boli specifice persoanelor ajunse la vârsta a treia este cancerul de pancreas. Invitat în studioul televiziunii medicale Medika TV, medicul oncolog Bogdan Georgescu, din cadrul Clinicii Neolife, a explicat care sunt factorii de risc şi ce trebuie să facem pentru a preveni apariţia acestei boli.
15:30
Turneul naţional cu „2025: Nouameapiesă?”, un performance participativ susţinut de dramaturgul Peca Ştefan şi artista multimedia Cinty Ionescu, se încheie la Teatrul Masca din Bucureşti, luni, 9 iunie, de la ora 19:00. La finalul turneului, cei doi artişti radiografiază subiectiv situaţia din diferite oraşe româneşti în care au susţinut performance-uri, discuţii cu publicurile şi echipele spaţiilor gazdă. Periplul lor a inclus şi ateliere de storytelling participativ cu studenţi din universităţi importante cu profil teatral, dar şi adolescenţi dintr-o comunitate cu acces redus la cultură. Documentarea video realizată în 12 oraşe din România s-a materializat într-un serial online şi va constitui baza unei viitoare serii de emisiuni realizate în parteneriat cu TVR.
15:30
Administraţia preşedintelui Donald Trump presează Serbia şi alte ţări din Balcani să accepte imigranţii expulzaţi din SUA, potrivit unor persoane familiarizate cu acest subiect, citate de Bloomberg.
15:20
O nouă şedinţă operativă a avut loc, joi la Praid, la care au participat toate instituţiile implicate în gestionarea situaţiei de urgenţă, dar şi cei opt experţi europeni sosiţi în zonă. Autorităţile pregătesc şantierul pentru devierea pârâului Corund, precizând că lucrările pot avea loc în condiţii desiguranţă. Sufoziunile s-au extins în ultimele 24 de ore, dar doar în zona minei vechi.
15:20
USR a avut o dezbatere extinsă cu magistraţi, pentru conturarea unui pachet de reforme reale în justiţie, printre propuneri aflându-se o nouă lege a evaziunii fiscale, dar şi reforma sistemului de pensionare, astfel încât pensiile speciale să nu mai depăşească salariile în plată.
15:20
Glasgow Rangers l-a numit pe fostul manager al grupării Southampton, Russell Martin, în funcţia de antrenor principal pe o perioadă de trei ani, a anunţat, joi, echipa din prima ligă scoţiană.
15:00
Erwin Kessler este noul director interimar al Muzeului Naţional de Artă al României. Joi s-a încheiat contractul prin care se asigura conducerea interimară a instituţiei pe o perioadă de 60 de zile de Călin-Alexiu Stegerean.
15:00
Inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, Sorin Mihai, a declarat, joi, în legătură cu cazul elevei de 14 ani din Mangalia care a primit droguri în curtea şcolii, că aceasta a ieşit din sala de sport şi a interacţionat cu bărbatul care i-a oferit spre consum substanţa interzisă. În acel moment în curtea şcolii avea loc şi o activitate socială, fiind acordate pachete persoanelor cu venituri mici, iar bărbatul respectiv ar fi pătruns astfel mai uşor în zona respectivă.
15:00
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Mureş continuă în regim de urgenţă distribuirea apei potabile în localităţile afectate de creşterea salinităţii în râul Târnava Mică. Potrivit autorităţilor, apa potabilă este împărţită cu prioritate persoanelor vulnerabile – vârstnici, copii, persoane bolnave şi persoane cu dizabilităţi. Conform măsurătorilor făcute joi, valorile indicatorilor de salinitate sunt stabile, fiind aproape similare celor înregistrate în zilele precedente. Parametrii sunt monitorizaţi de două ori pe zi şi vor fi în continuare, pe toată durata stării de alertă.
14:40
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti anunţă, joi, extinderea urmăririi penale în dosarul privind decesele din Secţia ATI de la Spitalul Clinic de Urgenţă ”Sf. Pantelimon” Bucureşti. Sunt vizaţi patru medici, în legătură cu decesul unor pacienţi în intervalul 30.04.2025 şi 22.05.2025.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.