Alaska Airlines îşi va face debutul în Europa cu zboruri spre Roma, anul viitor

News.ro, 4 iunie 2025 06:40

Alaska Airlines va începe anul viitor primele sale zboruri spre Europa, lansând o rută directă între Seattle şi Roma, transmite CNBC.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 2 ore
00:01
Consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu afirmă că este important ca exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră, din zona Neptun Deep, să înceapă cât mai curând. ”În această situaţie, competiţia privind gazul dinspre proximitatea estică va fi evidentă. Şi folosirea dimensiunii militare s-ar putea să fie un argument pentru a bloca acest demers”, arată el.
00:01
Iordania s-a calificat pentru prima dată la Cupa Mondială, după ce victoria cu 2-0 a Coreei de Sud în faţa Irakului a confirmat calificarea naţiunii din vestul Asiei la turneul final.
00:01
Echipa naţională a Spaniei s-a calificat în finala Ligii Naţiunilor după ce a învins joi seara, la Stuttgart, scor 5-4, echipa naţională a Franţei. Ibericii au condus cu 5-1.
5 iunie 2025
23:50
Consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu afirmă că discuţiile purtate între preşedintele Nicuşor Dan şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski nu au vizat ideea implicării militare a României în războiul de dincolo de graniţă, ci au făcut referire la ”continuitate şi predictibilitate în legătură cu sprijinul ucrainean”.
Acum 4 ore
23:40
Un bărbat din judeţul Gorj, dat în urmărire internaţională după ce pe numele lui a fost emis mandat de arestare preventivă pentru şantaj şi instigare la lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, a fost găsit în Italia, în urma colaborării dintre autorităţile judiciare din România şi cele internaţionale.
23:40
Cercetători de la start-up-ul japonez ispace au pierdut contactul cu sonda Resilience, care urma să aselenizeze pe Lună către ora 19.17 GMT (22.17, ora României), potrivit unor imagini difuzate în direct de centrul de control de la Tokyo, relatează AFP.
23:30
Două autoturisme s-au ciocnit, joi seară, într-o intersecţie din municipiul Galaţi, un tânăr de 21 de ani rămânând încarcerat. El a fost scos de salvatorii de la ISU din maşină şi i s-au făcut manevre de resuscitare, însă fără rezultat, fiind declarat decedat.
23:30
Armata libaneză a desfiinţat ”peste 500 de poziţii militare şi depozite de armament” aparţinând mişcării islamiste Hezbollah, în sudul Libanului, de la sfârşitul războiului cu Israelul, anunţă joi premierul Nawaf Salam, relatează AFP.
23:20
Gonçalo Ramos, atacantul formaţiei Paris-Saint-Germain, care tocmai a câştigat finala Ligii Campionilor şi va fi în finala Ligii Naţiunilor cu echipa sa naţională după o victorie surprinzătoare în faţa Germaniei, are parte de o altă veste bună: naşterea primului său fiu.
23:20
Premierul interimar Cătălin Predoiu, este de părere că toate partidele, inclusiv cele care nu au fost la guvernare, trebuie să ia în serios problemele cu care se confruntă România. El afirmă că formaţiuni politice care nu au fost niciodată la guvernare nu trebuie să se ”lase îmbătate” de validarea electoratului, pentru că nu s-au confruntat cu problemele guvernării.
23:10
Premierul interimar Cătălin Predoiu afirmă că mesajul care trebuie transmis pieţelor financiare este următorul: ”Ştim că avem o problemă, o conştientizăm, lucrăm asupra ei, în curând vom avea instrumentul politic pentru rezolvarea problemei, noul Guvern, şi vom adopta şi măsurile tehnice şi legislative necesare”.
22:50
Ciadul anunţă joi că ”suspendă emiterea de vize cetăţenilor Statelor Unite ale Americii”, ca răspuns la interzicerea intrării pe teritoriul american a cetăţenilor a şapte ţări africane, inclusiv Ciadul şi Congo - dintr-un total de 12 ţări vizate de această interdicţie, relatează AFP.
22:50
Fostă glorie a ciclismului columbian, Lucho Herrera a apărut joi în faţa instanţei din ţara sa şi a negat orice implicare în uciderea a patru dintre vecinii săi, în anul 2002.
22:50
Două autoturisme s-au ciocnit, joi seară, într-o intersecţie din municipiul Galaţi, un tânăr de 21 de ani rămânând încarcerat. El a fost scos de salvatorii de la ISU din maşină şi i se fac manevre de resuscitare.
22:40
Premierul interimar Cătălin Predoiu afirmă că, în ceea ce priveşte slaba colectare a taxelor la bugetul de stat, exclude ideea conform căreia la cel mai înalt nivel ar exista dezinteres pentru acest subiect. El spune că, deşi la nivel guvernamental s-a cerut scăderea ratei evaziunii fiscale, există ”o problemă cu modul în care administraţia de la etajele inferioare se comportă faţă de propriile atribuţii”.
22:30
Preşedintele american Donald Trump compară joi, într-o întâlnire, în Biroul Oval, cu cancelarul german Friedrich Merz, războiul dintre Ucraina şi Rusia cu ”doi copii care se bat în parc”, relatează AFP.
22:30
Echipa naţională de fotbal a Uzbekistanului a încheiat la egalitate joi, în deplasare, scor 0-0, cu echipa naţională a Emiratelor Arabe Unite, şi s-a calificat pentru prima oară în istorie la turneul final al unei Cupe Mondiale.
22:30
Premierul interimar Cătălin Predoiu a răspuns acuzaţiilor celor care critică Executivul pentru faptul că, în pofida situaţiei bugetare dificile, susţine în continuare unele cheltuieli precum dotarea cu autovehicule electrice a unor instituţii sau derularea unor programe care nu sunt absolut necesare, cum ar fi alocarea de bani pentru lăcaşuri de cult din diaspora. Predoiu a explicat că, fiind interimar, Guvernul nu poate face schimbări de politică şi are atribuţii limitate, iar astfel de programe trebuie să continue până când va exista un Guvern cu puteri depline.
22:20
Preşedintele american Donald Trump l-a asimilat joi, în Biroul Oval, la Casa Albă, pe cancelarul german Friedrich Merz, cu naziştii, vorbind despre comemorarea Debarcării americane în Normandia, ”un incident diplomatic”; se întreabă BFMTV.
22:20
Transferul portarului spaniol Joan Garcia la FC Barcelona este doar o chestiune de timp, iar jucătorul a devenit deja victima insultelor din partea suporterilor actualului său club, Espanol Barcelona, ​​rivala istorică a clubului blaugrana.
22:20
Premierul interimar Cătălin Predoiu afirmă că situaţia de la Salina Praid, inundată de apele pârâului Corund, este ”un subiect foarte complex, care prezintă elemente de risc pentru ecosistemul din zonă, pentru infrastructura din zonă şi pentru populaţie”, el subliniind că prioritatea o constituie apărarea vieţilor oamenilor.
21:50
Ministrul Educaţiei, Daniel David, invocă studii care arată că exigenţele părinţilor care aşteaptă de la copiii lor rezultate şcolare bune nu interferează cu performanţele pe care aceştia le obţin la şcoală. ”Nu e o problemă să vă doriţi ca copiii pe care îi aveţi să aibă o performanţă bună în procesul educaţional, doar să nu rămâneţi în ideea că trebuie cu necesitate, altfel e groaznic şi catastrofal”, spune ministrul. Acesta se declară, din nou, împotriva supraîncărcării elevilor cu teme pentru acasă.
21:50
Conform unui anunţ făcut joi de Lega Serie A, noul sezon al campionatului italian de fotbal va lua startul în ziua de 24 august.
Acum 6 ore
21:40
Noul cancelar german Friedrich Merz trebuie să fie uşurat pentru că nu a fost prin în capcană, ca alţi lideri străini, de către Donald Trump, care l-a primit joi foarte cordial, în pofida diferendelor lor comerciale şi în pofida faptului că au apărut divergenţe şi cu privire la Ucraina, relatează AFP.
21:30
Ministrul Educaţiei, Daniel David, respinge ideea reintroducerii tezelor după modelul vechi, dar şi revenirea la sistemul în care anul şcolar era împărţit în semestre, nu în module. ”V-aş ruga să ne focalizăm pe ce putem face bine în sistemul pe care îl avem, fără să ne apucăm să schimbăm din nou sistemul în arhitectura lui”, este mesajul ministrului către cei care susţin revenirea la vechiul sistem. David a adus şi argumente pentru care nu doreşte revenirea la teze şi la semestre.
21:30
Echipa naţională a ajuns la Viena pentru meciul cu Austria, de sâmbătă, din preliminariile CM-2026.
21:10
Acţiunile Tesla au scăzut joi cu 8% după ce CEO-ul Elon Musk şi preşedintele Donald Trump au schimbat replici acide în legătură cu proiectul de lege privind cheltuielile publice, aflat în Congres, transmite CNBC.
21:10
Un incendiu a izbucnit, joi seară, la locomotiva unui tren de persoane care circula pe ruta Baia Mare-Bucureşti şi care staţiona în gara Băbeni din judeţul Sălaj. Peste 30 de pasageri au coborât din vagoane, fără a fi persoane care să aibă nevoie de îngrijiri medicale.
21:10
Noul cancelar german Friedrich Merz trebuie să fie uşurat pentru că nu a fost prin în capcană, ca alţi lideri străini, de către Donald Trump, care l-a primit joi foarte cordial, în pofida diferendelor lor comerciale şi în pofida faptului că au apărut divergenţe şi cu privire la Ucraina, relatează AFP.
21:00
Jucătoarea americană de tenis Coco Gauff, cap de serie numărul 2, s-a calificat în finală la Roland Garros, după ce a trecut de sportiva franceză Lois Boisson, locul 361 mondial.
21:00
O fetiţă în vârstă de opt ani a murit, joi seară, după ce s-a înecat în apele râului Crişul Negru, în judeţul Bihor. Un pescar şi fiul său au văzut o altă copilă, plângând, iar aceasta le-a povestit că sora sa a dispărut în apele râului. Cei doi au anunţat autorităţile. Trupul fetiţei a fost adus la mal după căutări care au durat aproximativ trei ore şi la care au participat pompieri, scafandri, dar şi voluntari.
21:00
Gazzetta dello Sport anunţă că antrenorul Cristian Chivu va semna vineri cu Inter Milano, el urmând să conducă echipa la Cupa Mondială a Cluburilor.
21:00
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat că va formula propuneri cu privire la modul în care şcoala ar putea implica părinţii în procesul educaţional al propriilor copii, după ce oficialii Organizaţiei de pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, care au realizat un raport privind starea educaţiei în România, i-au transmis că implicarea părinţilor în educaţia elevilor este mai importantă decât situaţia materială a familiilor.
20:50
Sistemul de canalizare al Capitalei a fost tranzitat, în ultimele două săptămâni, în contextul precipitaţiilor abundente, de peste 20,7 milioane m³ de apă, de aproape două ori volumul util al acumulării Lacul Morii, conform datelor Apa Nova, care indică drept motive ale producerii acumulărilor rapide de apă din Bucureşti în urma ploilor intense capacitatea actuală a reţelei de canalizare şi inversarea raportului dintre suprafeţele permeabile şi cele impermeabile, ca urmare a dezvoltării accelerate a oraşului. De asemenea, compania notează că, în data de 30 mai, în mai puţin de 15 ore, Caseta de ape uzate a fost tranzitată de un volum de peste 2,6 milioane m³, respectiv un debit maxim de 88,4 m³/secundă, echivalentul debitului mediu multianual al râului Jiu sau al râului Argeş, ”fără evenimente deosebite şi fără impact semnificativ”. ”Municipiul Bucureşti nu a mai înregistrat blocaje rutiere semnificative şi nici nu a fost afectat decât punctual şi pe perioade scurte de timp, de maxim 2-3 ore. După orice fenomen pluvial major (de exemplu: toate evenimentele lunii mai şi cel din data de 4 iunie), la primele ore ale dimineţii, oraşul se prezenta în condiţii optime”, conchide operatorul.
20:40
Jucătoarea americană de tenis Coco Gauff, cap de serie numărul 3, s-a calificat în finală la Roland Garros, după ce a trecut de sportiva franceză Lois Boisson, locul 361 mondial.
20:30
Preşedintele american Donald Trump declară joi că nu ştie dacă relaţia sa cu Elon Musk va continua şi se declară ”foarte dezamăgit” de critici ale multimiliardarului faţă de megaproiectul legii acestuia a bugetului, relatează AFP.
20:30
Alianţa dintre preşedintele Donald Trump şi miliardarul în domeniul tehnologiei Elon Musk s-a fracturat brusc joi, după ce preşedintele a criticat public poziţia lui Musk faţă de proiectul de lege privind reducerile fiscale, aflat în prezent în Senat, transmite CNBC.
20:20
Banca Centrală Europeană (BCE) a anunţat joi o reducere a dobânzii de politică monetară cu 25 de puncte de bază, în contextul unei inflaţii sub aşteptări şi al consolidării monedei euro, transmite CNBC.
20:10
Statele Unite l-au numit pe generalul american Alexus G. Grynkewich, în vârstă de 53 de ani, în funcţia de comandant suprem al Forţelor armate ale NATO în Europa (SACEUR), anunţă joi Alianţa Nord-Atlantică, relatează AFP.
20:10
Clubul UTA Arad a anunţat, în social media, că Adrian Mihalcea a fost numit, joi, în funcţia de antrenor principal.
20:00
USR vrea un plan pe 10 ani pentru Educaţie, arătând că a susţinut în negocierile de la Palatul Cotroceni măsuri concrete care pornesc de la realităţile din teren: de la nevoia urgentă de a reabilita şcolile, de a construi cantine şcolare şi de a digitaliza sistemul, până la sprijinirea cadrelor didactice şi combaterea abandonului şcolar. USR propune creşterea numărului de consilieri şcolari şi servicii de sprijin pentru părinţi, extinderea reţelei de creşe cu fonduri europene, salarii de bază decente pentru profesorii debutanţi.
20:00
Împrumutat de Arsenal în acest sezon, portughezul Nuno Tavares a semnat joi un contract permanent cu Lazio Roma.
19:50
Autorităţile au emis, joi seară, un mesaj Ro-Alert după ce un urs a fost văzut într-un cartier din municipiul Alba Iulia.
19:50
Preşedintele american Donald Trump a salutat atacul surpriză cu dronă al Ucrainei împotriva unor baze aeriene strategice ruseşti, în weekend, pe care l-a catalogat - în privat - drept ”puternic” şi ”dat naibii” (”badass”), relatează Axios.
Acum 8 ore
19:30
Statele Unite l-au numit pe generalul american Alexus G. Grynkewich, în vârstă de 53 de ani, în funcţia de comandant suprem al Forţelor armate ale NATO în Europa (ACEUR), anunţă joi Alianţa Nord-Atlantică, relatează AFP.
19:30
Marian Barbu va arbitra partida Malta - Lituania, din grupa G a preliminariilor Cupei Mondiale din 2026.
19:10
Doi activişti din cadrul organizaţiei nonguvernamentale (ONG) Greenpeace au fost inculpaţi joi de ”furt agravant”, după furtul de la Muzeul Grévin, luni, a statuii de ceară a lui Emmanuel Macron, care a fost înapoiată muzeului marţi, declară avocaţii acestora AFP.
18:40
Arina Sabalenka, locul 1 mondial, a învins-o pe Iga Swiatek, cap de serie 5, şi s-a calificat în finală la Roland Garros.
18:40
Un bărbat a fost arestat preventiv de Judecătoria Cluj-Napoca pentru ultraj asupra a doi poliţişti, după ce i-a ameninţat pe aceştia cu un cuţit cu care a încercat să îi lovească. Incidentul a avut loc după ce agenţii de Poliţie au fost chemaţi să intervină la un conflict izbucnit între bărbat şi partenera acestuia. El a încercat să îi rănească pe poliţişti cu cuţitul, atacul fiind oprit doar după ce unul dintre agenţi l-a împuşcat în picior pe agresor.
18:30
Premierul danez Mette Frederiksen anunţă joi că vrea să interzică purtarea niqab-ului - vălul integral care acoperă faţa cu excepţia ochilor - şi să descurajeze instalarea unor săli de rugăciune în şcoli şi universităţi în Danemarca, relatează AFP.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.