Americanul Joseph Tater a părăsit Rusia după detenţie şi tratament psihiatric, anunţă TASS
News.ro,
7 iunie 2025 05:20
Cetăţeanul american Joseph Tater, care a fost reţinut la Moscova în august anul trecut şi ulterior internat pentru tratament psihiatric obligatoriu, a părăsit Rusia, a anunţat vineri agenţia de presă de stat TASS, citată de Reuters.
• • •
Alte ştiri de News.ro
Acum 5 minute
16:40
Doi copii, transportaţi la spital după ce tavanul fals al unui loc de joacă din Botoşani s-a prăbuşit # News.ro
Doi copii în vârstă de 5, respectiv 10 ani au fost transportaţi la spital, sâmbătă după-amiază, după ce tavanul fals al unui loc de joacă din municipiul Botoşani s-a prăbuşit. În acel spaţiu se aflau în total 13 copii şi cinci adulţi, toţi fiind evaluaţi medical.
Acum 30 minute
16:20
Aflat în cursa pentru câştigarea Balonului de Aur, Ousmane Dembélé a primit un sprijin important sâmbătă dimineaţă, din partea lui Kylian Mbappe.
Acum o oră
16:00
Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Posibile perturbări ale circulaţiei rutiere, din cauza unor proteste, în Bulgaria # News.ro
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde duminică ar putea avea loc perturbări ale circulaţiei rutiere, în contextul unor proteste organizate în mai multe oraşe.
16:00
Ucraina a respins sâmbătă acuzaţiile Rusiei de a fi "amânat" schimbul de prizonieri şi de trupuri ale miilor de soldaţi ucişi, care ar fi trebuit să aibă loc după un acord încheiat luni în urma discuţiilor ruso-ucrainene, potrivit AFP.
15:50
Un tablou al artistului italian Giovanni Antonio Canal, cunoscut mai ales sub numele de Canaletto, care a fost deţinut de primul prim-ministru al Marii Britanii, va fi scos la licitaţie luna viitoare, cu un preţ estimativ de peste 27 de milioane de dolari, scrie Reuters.
Acum 2 ore
15:20
Luis Henrique (23 de ani) a fost transferat de la Olympique Marseille la Internazionale Milano, a anunţat, sâmbătă, clubul italian.
15:00
Pompierii au intervenit, sâmbătă, pentru a stinge un incendiu care a cuprins deşeuri într-un parc de joacă din Iaşi. Focul a fost provocat de copii.
15:00
Serialul "Dept. Q" de pe Netflix, o ecranizare după prima carte a seriei de Jussi Adler-Olsen apărută la editura RAO - VIDEO # News.ro
Serialul "Dept. Q", lansat de curând pe Netflix, este o ecranizare după prima carte a seriei de Jussi Adler-Olsen apărută la editura RAO.
15:00
Tânăr din Ialomiţa, reţinut pentru uciderea intenţionată a unui câine / Ar fi trecut cu maşina peste animal # News.ro
Un tânăr în vârstă de 25 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore de poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ialomiţa, fiind acuzat că a ucis intenţionat un câine peste care a trecut cu maşina.
14:50
Marşul normalităţii, la Bucureşti – Participanţii au steaguri tricolore şi cruci din lemn / Se scandează: ”În Grădina Raiului, doar Adam şi Eva lui” # News.ro
Marşul normalităţii, care susţine familia formată dintre un bărbat şi o femeie, se derulează, sâmbătă la Bucureşti, cei mai mulţi dintre participanţi având steaguri tricolore, icoane şi cruci din lemn. S-a recitat ”Tatăl nostru” şi se intonează imnuri religioase.
14:50
UPDATE - Tren deraiat în judeţul Teleorman – Cele 33 de vagoane neimplicate în incident, îndepărtate din zonă / Vagoanele răsturnate, răcite constant / Precizările CFR - FOTO # News.ro
Pompierii intervin în continuare în judeţul Teleorman, unde locomotiva şi două vagoane ale unui tren plin cu benzină au deraiat. Cele două vagoane sunt răcite constant, având în vedere că în zonă este cod galben de caniculă. Celelalte 33 de vagoane au fost îndepărtate din zonă.
Acum 4 ore
14:40
O femeie care a suferit un stop cardiac la Praid, resuscitată de către Raed Arafat şi de un medic aflat în timpul liber / Pacienta, preluată de un elicopter - FOTO # News.ro
O femeie care a suferit un stop cardio-respirator a fost resucitată şeful Departamentului pentru Situaţii, Raed Arafat, de un alt medic aflat în timpul liber şi de un voluntar cu pregătire în situaţii de urgenţă. Incidentul s-a produs în Praid, acolo unde autorităţile şi echipe de intervenţie din mai multe judeţe monitorizează situaţia de urgenţă produsă de inundarea salinei.
14:30
Pilotul Marc Marquez de la Ducati va pleca de pe prima poziţie a grilei de start la Marele Premiu al Aragonului la MotoGP, obţinând al 99-lea pole position din carieră şi al cincilea din acest sezon.
14:30
O femeie care a suferit un stop cardiac la Praid, resuscitată de către Raed Arafat şi de un medic aflat în timpul liber / Pacienta, preluată de un elicopter # News.ro
O femeie care a suferit un stop cardio-respirator a fost resucitată şeful Departamentului pentru Situaţii, Raed Arafat, de un alt medic aflat în timpul liber şi de un voluntar cu pregătire în situaţii de urgenţă. Incidentul s-a produs în Praid, acolo unde autorităţile şi echipe de intervenţie din mai multe judeţe monitorizează situaţia de urgenţă produsă de inundarea salinei.
14:20
Rusia a acuzat sâmbătă Ucraina că a "amânat" schimbul de prizonieri şi de mii de soldaţi ucişi care ar fi trebuit să aibă loc în acest weekend, un acord încheiat după cea de-a doua sesiune de negocieri ruso-ucrainene la Istanbul, în Turcia, scrie AFP.
14:10
Tren deraiat în judeţul Teleorman – Cele 33 de vagoane neimplicate în incident, îndepărtate din zonă / Vagoanele răsturnate, răcite constant - FOTO # News.ro
Pompierii intervin în continuare în judeţul Teleorman, unde locomotiva şi două vagoane ale unui tren plin cu benzină au deraiat. Cele două vagoane sunt răcite constant, având în vedere că în zonă este cod galben de caniculă. Celelalte 33 de vagoane au fost îndepărtate din zonă.
13:50
Mai mult de 40.000 de pasageri au călătorit cu un zbor direct HiSky, între Bucureşti şi New York, într-un an de la lansarea zborurilor directe # News.ro
Pe 7 iunie 2024, primul zbor direct cu destinaţia New York a decolat de pe aeroportul Otopeni, după o pauză de peste 20 de ani. În anul care a trecut de la inaugurare, mai mult de 40.000 de pasageri au călătorit cu un zbor direct HiSky, între Bucureşti şi New York, anunţă compania aeriană.
13:40
Marşul normalităţi, la Bucureşti – Participanţii au steaguri tricolore şi cruci din lemn / Se scandează: ”În Grădina Raiului, doar Adam şi Eva lui” # News.ro
Marşul normalităţi, care susţine familia formată dintre un bărbat şi o femeie, se derulează, sâmbătă la Bucureşti, cei mai mulţi dintre participanţi având steaguri tricolore, icoane şi cruci din lemn. S-a recitat ”Tatăl nostru” şi se intonează imnuri religioase.
13:30
Vlad Gheorghe: Mă interesează foarte tare Primăria Muncipiului Bucureşti. Nu cred că o candidatură independentă încurcă deloc. Ba dimpotrivă, un independent este exact lucrul de care are nevoie Bucureştiul / Ce a discutat cu Nicuşor Dan - VIDEO # News.ro
Liderul partidului DREPT Vlad Gheorghe, fost eurodeputat USR, susţine că este interesat de o candidatură independentă la Primăria Capitalei. ”Nu cred că o candidatură independentă încurcă deloc. Ba dimpotrivă, cred că un independent la Capitală este exact lucrul de care are nevoie Bucureştiul”, a spus Vlad Gheorghe, la Prima TV. Totodată, liderul partidului DREPT respinge ideea unui candidat unic al coaliţiei de guvernare pentru Bucureşti. „Eu cred că românii au dat semnale extrem de negative până acum la candidaţi unici, în general”, crede Vlad Gheorghe, care e de părere că Primăria Capitalei nu trebuie să intre în ”calupul de funcţii” negociate în aceste zile de coaliţia de guvernare. ”Cred că mai mult ar complica şi ar amâna discuţia pentru formarea Guvernului”, susţine fostul europarlamentar USR. Implicat în campania lui Nicuşor Dan pentru alegerile prezidenţiale, Vlad Gheorghe susţine că a discutat cu noul preşedinte al ţării probleme ce ţin de Bucureşti, dar nu despre o susţinere concretă pentru o candidatură la primărie.
13:20
Arnold Schwarzenegger face apel la americani să ia măsuri pentru mediu, în ciuda prezenţei lui Donald Trump la Casa Albă: „Nu vă mai plângeţi” # News.ro
Actorul Arnold Schwarzenegger i-a îndemnat pe americani să nu se mai plângă şi să continue să ia măsuri, în contextul în care administraţia Trump îşi continuă politica energetică de anvergură, în detrimentul climei.
13:20
Presa italiană, şocată şi nemiloasă, după eşecul înregistrat de Squadra Azzurra în faţa Norvegiei, în preliminariile CM-2026 # News.ro
„Basta!”. După eşecul naţionalei Italiei cu Norvegia, în primul meci de calificare la Cupa Mondială 2026, La Gazzetta dello Sport, cel mai important cotidian sportiv italian vorbeşte despre un „dezastru” şi se teme că turneul din America de Nord este „în pericol”.
13:20
Gala Neagu: Componenţa echipelor care se vor înfrunta duminică, în ultimul meci al Cristinei Neagu # News.ro
Numeroase nume mari ale handbalului european şi românesc se vor afla pe teren duminică, la ora 16.00, când va avea loc Gala Neagu, un eveniment de anvergură, organizat pe durata întregii zile. Cristina Neagu îşi încheie cariera în faţa a mii de fani, iar cei care nu au mai prins bilete vor avea acces la ecranele din Fan Zone.
13:00
Portarul Bogdan Ungureanu se va alătura lotului U19 pentru Campionatul European găzduit de România # News.ro
Portarul Bogdan Ungureanu se va alătura de duminică, lotului naţional U19, pregătit de Ion Marin, anunţă frf.ro.
13:00
Alexandru Rafila, întrebat dacă s-a intersectat cu preşedintele Nicuşor Dan: La Patriarhie / Despre spitalele din subordinea Primăriei Capitalei: Se puteau face şi lucruri mai bune. La Spitalul Colentina am găsit un haos generalizat # News.ro
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila susţine că, de-a lungul timpului, s-a intersectat cu preşedintele Nicuşor Dan ”destul de puţin”, doar la câteva evenimente publice, printre care unul organizat de Patriarhie. Alexandru Rafila susţine că Primăria Capitalei, condusă de Nicuşor Dan în ultimii cinci ani, putea face ”lucruri mai bune” la unele spitale aflate în subordine. ”Colentina, ca să dau un exemplu. Acolo eu am găsit un haos generalizat. Voiau să îşi taie singuri numărul de paturi”, susţine ministrul Sănătăţii.
13:00
Ce e mai dăunător pentru sănătate: zahărul sau alcoolul? Ministrul Sănătăţii: În cantităţi reduse, niciunul nu este dăunător / Ce alege Alexandru Rafila între covrigi şi merdenele - VIDEO # News.ro
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila susţine că, în cantităţi reduse, nici zahărul, nici alcoolul nu sunt dăunătoare organismului. ”Cred că moderaţia este cuvântul care trebuie să fie cel care coordonează atât consumul de alcool, cât şi consumul de zahăr”, a spus Alexandru Rafila, la Prima TV. Pus să aleagă între covrigi şi merdenele, ministrul Sănătăţii a optat pentru merdenele.
13:00
China a propus înfiinţarea unui „canal verde” pentru a facilita exporturile de pământuri rare către Uniunea Europeană, a anunţat sâmbătă Ministerul chinez al Comerţului, după ce Beijingul a restricţionat exportul acestora ca răspuns la tarifele americane, conform AFP.
12:50
Federaţia Patronală a Energiei şi ACUE cer definirea corectă a consumatorului vulnerabil: România pierde fonduri europene nerambursabile din cauza incapacităţii administrative de a defini şi identifica corect consumatorii vulnerabili # News.ro
Federaţia Patronală a Energiei (FPE) şi Federaţia Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE) solicită definirea corectă a consumatorului vulnerabil, pentru ca ajutorul să ajungă acolo unde este cu adevărat nevoie. În ceea ce priveşte reducerea TVA la energie, cele două federaţii consideră că este o măsură rapidă şi echitabilă, care poate atenua efectele volatilităţii pieţei. În contextul discuţiilor despre resursele bugetare insuficiente, ACUE şi FPE semnalează că România pierde fonduri europene nerambursabile din cauza incapacităţii administrative de a defini şi identifica corect consumatorii vulnerabili de energie electrică şi de gaze naturale.
12:50
Alexandru Rafila, întrebat de ce se aşteaptă mult pentru un RMN: La noi, să ştiţi că stau puţin. Programarea peste două săptămâni sau peste o lună e firească. Discut cu colegi din Marea Britanie, unde stau şase luni - VIDEO # News.ro
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila susţine că timpul de aşteptare de două săptămâni sau o lună pentru o programare la RMN este o durată „firească”. ”La noi, să ştiţi că stau puţin. Discut cu colegi care lucrează, de exemplu, în Marea Britanie, unde stau şase luni”, susţine Rafila. Ministrul Sănătăţii atrage atenţia că, în România, ”oamenii nu merg la un anumit spital, ci la un anumit medic”, prin urmare durata de aşteptare creşte. Alexandru Rafila recomandă o asigurare privată pentru investigaţii medicale rapide, în condiţiile în care doar 35% din populaţie contribuie la sistemul public de sănătate, deci fondurile sunt reduse.
Acum 6 ore
12:40
Ministrul Transporturilor: Nu există niciun risc să fie oprite lucrările la autostrada A1, între Margina şi Holdea # News.ro
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a menţionat că se lucrează în ritm bun pe bugata de autostradă A1, între Margina (judeţul Timiş) şi Holdea (judeţul Hunedoara) şi că sunt pe şantier 200 de utilaje şi 400-500 de muncitori. Grindeanu a afirmat că nu există niciun risc să se poardă finanţarea din PNRR pentru acest tronson.
12:40
Rafila, întrebat dacă statul a pierdut lupta cu drogurile: Nu! Începem să ne facem bine. Aceia care consumă droguri sunt pacienţi. Nu trebuie să-i băgăm în zona de infracţionalitate. Mulţi adolescenţi experimentează consumul de droguri fiind la modă # News.ro
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila susţine că statul român nu a pierdut lupta cu drogurile, dimpotrivă, ”începem să ne facem bine”. Rafila este de părere că persoanele care consumă substanţe interzise trebuie percepute ca pacienţi, nu ca infractori. ”Sunt nişte oameni care au nevoie de ajutor medical. Nu trebuie să-i băgăm în zona de infracţionalitate”, a declarat ministrul Sănătăţii, care a vorbit şi despre fenomenul consumului de droguri în rândul tinerilor. ”Mulţi dintre adolescenţi experimentează consumul de droguri fiind la modă. Altfel sunt excluşi dintr-un anumit grup, nu sunt apreciaţi”, subliniază Alexandru Rafila.
12:40
Sorin Grindeanu, despre o eventuală renunţare la construcţia unui stadion nou la Timişoara: Nu pot să accept vreodată să fac parte dintr-un guvern unde aceste investiţii nu îşi mai găsesc locul / E un alt exemplu de linie roşie # News.ro
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că o eventuală renunţare de a construi un stadion nou de fotbal la Timişoara este o ”linie roşie” peste care nu poate să treacă. Grindeanu a mai spus că nu va accepta vreodată să facă parte dintr-un guvern în care marile investiţii nu îşi mai găsesc locul.
12:40
Rafila: Există o mulţime de medicamente care ajută la slăbit. Trebuie foarte mare atenţie, să nu intri într-o zonă care pune viaţa în pericol. Toată lumea spune să faci mişcare. Unde să facă mişcare copiii, dacă noi ţinem încuiate terenurile de sport? # News.ro
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila atrage atenţia că pastilele de slăbit trebuie consumate ”cu mare precauţie”, doar la recomandarea unui medic, astfel încât sănătatea ”sau chiar viaţa” să nu fie puse în pericol. Ministrul Sănătăţii critică faptul că terenurile de sport sunt închise în weekend, iar copiii nu au unde să facă mişcare. ”Lângă mine e o şcoală care are terenuri de sport multe, are şi o piscină uriaşă, făcută tot de primărie, care e închisă. Dacă dumneavoastră înţelegeţi cum putem să luptăm împotriva obezităţii ţinând închise toate facilităţile de sport, eu personal nu ştiu”, arată Alexandru Rafila.
12:30
Ministrul Sănătăţii, întrebat despre curentul antivaccinist: A spune despre obligativitate a fost un derapaj care a generat şi reacţii adverse # News.ro
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, crede că reacţia negativă a oamenilor faţă de vaccinare s-a accentuat după pandemia de Covid şi din cauza autorităţilor care le-au vorbit oamenilor despre obligativitatea de a face acest vaccin. În ceea ce priveşte vacinul anti-HPV, Rafila a spus că i l-a administrat copilului său.
12:30
Forţele aeriene ale Ucrainei au doborât, sâmbătă dimineaţă, un avion de vânătoare rusesc Su-35, a anunţat armata ucraineană, citată de Reuters.
12:30
Sorin Grindeanu: Nu s-au făcut transferuri la PSD / S-a făcut o afiliere, nu e nimeni membru PSD # News.ro
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, sâmbătă, că mai mulţi parlamentari aleşi din partea partidelor POT şi SOS, care au decis să părăsească aceste formaţiuni, s-au afiliat grupurilor parlamentare ale PSD din Camera Deputaţilor şi Senat, dar că aceştia nu sunt membri PSD.
12:20
Preşedintele francez Emmanuel Macron va efectua o vizită oficială în Groenlanda la 15 iunie # News.ro
Preşedintele francez Emmanuel Macron va efectua o vizită oficială în Groenlanda în 15 iunie, la invitaţia premierilor Groenlandei, Jens-Frederik Nielsen, şi Danemarcei, Mette Frederiksen, a anunţat, sâmbătă, Palatul Elysée.
12:20
Ministrul Sănătăţii anunţă că, pentru cele trei spitale regionale, au fost depăşite etapele de proiectare şi de amenajare a terenului # News.ro
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că, pentru spitalele regionale de la Cluj, Craiova şi Iaşi, au fost depăşite etapele de proiectare şi de amenajare a terenului. Umează, după licitaţii, semnarea de contracte pentru construcţii.
12:20
Fratele lui Emi Pian, care ispăşea o pedeapsă pentru tentative de omor, a murit în Penitenciarul Jilava, în urma unui stop cardio-respirator # News.ro
Fratele mai mic al lui Emi Pian, Laurenţiu Duduianu, a murit în Penitenciarul Jilava, unde ispăşea o pedeapsă pentru tentative de omor. El a acuzat durere în piept şi respiraţie greoaie vineri seară şi a primit îngrijiri medicale. Ulterior, starea s-a înrăutăţit şi a fost apelat numărul 112. Bărbatul a urcat singur în Ambulanţă, dar apoi a intrat în stop cardio-respirator şi nu a putut fi resuscitat.
12:20
Rafila: În momentul de faţă, toate trei spitale de Mari Arşi sunt în construcţie. Timişoara e pe la 70%, cel puţin, grad de realizare şi va fi gata la începutul anului viitor/ De ce merg mai greu lucrările la centrul de la Spitalul Grigore Alexandrescu # News.ro
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că a reuşit deblocarea celor trei spitale de Mari Arşi care se vor construi la Timişoara, Târgu Mureş şi Bucureşti, primul dintre ele fiind cel mai avansat, urmând să fie deschis la începutul anului viitor.
12:10
Echipa naţională: Valentin Mihăilă a acuzat probleme musculare la antrenamentul oficial şi nu va evolua cu Austria # News.ro
Valentin Mihăilă a acuzat probleme musculare la antrenamentul oficial şi nu va evolua în meciul naţionalei României cu Austria, de sâmbătă seară, din preliminariile CM-2026.
12:10
Rafila: Avem datorie faţă de pacienţi să le arătăm că în sectorul public asistenţa medicală este cel puţin comparabilă cu cea din sectorul privat / Doar 60 de spitale publice sunt administrate de minister: Un manager bun nu e obligatoriu să fie medic # News.ro
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, într-o emisiune difuzată sâmbătă, că pacienţilor trebuie să li se arate că asistenţa medicală din sectorul public este cel puţin comparabilă cu cea din sectorul privat şi a explicat că sunt unităţi spitaliceşti care concurează cu orice clinică privată, fie ea din România sau din Vestul Europei. El apreciază că este importrantă implicarea autorităţilor locale, având ân vedere că, din cele 370 de spitale publice, doar 60 sunt gestionate de minister.
12:10
Grindeanu: Suntem în situaţia în care, probabil, la începutul săptămânii viitoare se încearcă a se ajunge la un numitor comun pe program, pe măsuri de guvernare / PSD are toate opţiunile / Nu face nimeni ordine în interiorul PSD # News.ro
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, sâmbătă, că sunt discuţii pe marginea unui eventual program de guvernare pentru care, cel mai probabil, la începutul săptămnii viitoare se va ajunge la un numitor comun, ulterior urmând a se discuta despre persoanele care vor ocupa funcţii în noul guvern. PSD are toate opţiunile, de la a da premierul, până la a intra în opoziţie, spune Grindeanu.
12:10
Alexandru Rafila, întrebat care este principala sa realizare ca ministru al Sănătăţii: Modul în care am gestionat pandemia # News.ro
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că principala sa realizare în funcţie este modul în care a gestionat pandemia de Covid. A doua realizare, crede Rafila, este reprezentată de investiţiile din spitale.
12:00
Accident grav pe DN13 – Doi şoferi au rămas încarceraţi, după ce maşinile pe care le conduceau s-au ciocnit / Unul dintre ei a fost declarat decedat / Din impact a mai fost lovită o maşină # News.ro
Doi şoferi au rămas încarceraţi, sâmbătă, după ce maşinile pe care le conduceau s-au ciocnit pe DN 13, în judeţul Braşov. Unul dintre ei a fost declarat decedat. Din impact a mai fost lovită o maşină
11:40
Ministrul israelian al apărării, Israel Katz, a anunţat sâmbătă, că trupul ostaticului thailandez răpit la 7 octombrie 2023 în timpul unui atac al mişcării islamiste palestiniene Hamas în Israel şi dus în Fâşia Gaza a fost adus în ţară.
11:30
Patrick Vieira a fost numit antrenor al echipei Genoa în luna noiembrie a anului trecut, la doar câteva luni după ce aventura sa la Strasbourg s-a încheiat, însă acesta va rămâne pentru încă un sezon, după cum informează jurnalistul Fabrizio Romano. Gruparea Genoa este patronată de Dan Şucu.
11:20
Poliţia Română: Peste o sută de persoane au fost arestate şi 50 plasate sub control judiciar, în perioada 23 mai – 5 iunie, în urma percheziţiilor la grupări speializate în trafic de droguri şi persoane, criminalitate informatică şi spălare de bani # News.ro
Peste o sută de persoane au fost arestate şi 50 plasate sub control judiciar, în perioada 23 mai – 5 iunie, în urma percheziţiilor făcute de poliţişti şi procurorii DIICOT la grupări speializate în trafic de droguri şi persoane, criminalitate informatică şi spălare de bani.
11:10
Cinci persoane, suspectate că au agresat un bărbat pe stradă, în judeţul Teleorman, reţinute # News.ro
Cinci persoane, cu vârste cuprinse între 19 şi 46 de ani, suspectate că au agresat un bărbat pe stradă, în judeţul Teleorman, au fost reţinute pentru 24 de ore. Sunt cercetate pentru loviri şi alte violenţe.
11:00
Nicuşor Dan, mesaj la împlinirea a 150 de ani de la înfiinţarea Societăţii de Geografie din România: Tragedia de la Salina Praid ne reaminteşte dureros cât de vulnerabile sunt comunităţile în faţa fenomenelor naturale extreme # News.ro
Preşedintele Nicuşor Dan a afirmă, sâmbătă, că degradarea mediului, schimbările climatice, urbanizarea accelerată, riscurile naturale sau tensiunile geopolitice sunt provocări care nu pot fi înţelese şi abordate în mod eficient fără o cunoaştere solidă a spaţiului geografic şi a dinamicii sale. El apreciază că tragedia de la Salina Praid ne reaminteşte dureros cât de vulnerabile sunt comunităţile în faţa fenomenelor naturale extreme.
11:00
Forţele aeriene ucrainene anunţă că Rusia a lansat 206 drone şi nouă rachete în timpul nopţii # News.ro
Forţele aeriene ucrainene au declarat că Rusia a lansat 206 drone şi nouă rachete în atacuri din noaptea de vineri spre sâmbătă, relatează Agenţia France-Presse (AFP).
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.