Justiţia americană l-a autorizat temporar pe Trump să blocheze accesul Associated Press în anumite puncte la Casa Albă

News.ro, 7 iunie 2025 05:40

Un tribunal american a dat dreptate Casei Albe, autorizând-o să refuze accesul jurnaliştilor Associated Press în anumite zone aflate în imediata apropiere a preşedintelui, până la finalizarea procedurilor judiciare iniţiate de mass-media împotriva administraţiei.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 5 minute
17:40
Jandarmii au observat, sâmbătă după-amiază, în apropierea locului de desfăşurare a Bucharest Pride, persoane ”cu intenţii de a-şi exprima nemulţumirea faţă de desfăşurarea” evenimentului, acesta fiind supravegheate de forţele de ordine. Cinci persoane au fost duse la Poliţie pentru clarificări după ce au fost găsite cu un cofraj cu ouă, existând suspiciunea că doreau să le arunce spre participanţi.
Acum 15 minute
17:30
Senatorul PNL Lucian Rusu susţine că este ”foarte probabil” să existe o reducere a TVA pentru energie electrică, el precizând că la discuţiile din grupul de lucru privind programul de guvernare dedicat domeniului energiei a propus ca TVA să fie coborâtă la 9 la sută.
Acum 30 minute
17:20
Aflat la final de contract cu Al-Nassr şi abordat de mai multe echipe în vederea Cupei Mondiale a cluburilor, Cristiano Ronaldo a anunţat sâmbătă că nu se va alătura niciunuia dintre aceste cluburi pentru competiţia care va avea loc în Statele Unite (14 iunie-13 iulie).
Acum o oră
17:10
Spaniolul Marc Marquez (Ducati) a câştigat sâmbătă fără emoţii cursa sprint de pe circuitul Motorland Aragon din Alcaniz, a opta etapă din cele 22 de runde ale sezonului de MotoGP.
17:00
Jandarmii au observat, sâmbătă după-amiază, în apropierea locului de desfăşurare a Bucharest Pride, persoane ”cu intenţii de a-şi exprima nemulţumirea faţă de desfăşurarea” evenimentului, acesta fiind supravegheate de forţele de ordine.
17:00
Apărarea civilă din Gaza a anunţat că cel puţin 36 de persoane au fost ucise sâmbătă de forţele israeliene în diverse locuri, şase dintre acestea în apropierea unui centru umanitar susţinut de SUA, armata raportând focuri de avertisment trase asupra „suspecţilor”, scrie AFP.
Acum 2 ore
16:40
Doi copii în vârstă de 5, respectiv 10 ani au fost transportaţi la spital, sâmbătă după-amiază, după ce tavanul fals al unui loc de joacă din municipiul Botoşani s-a prăbuşit. În acel spaţiu se aflau în total 13 copii şi cinci adulţi, toţi fiind evaluaţi medical.
16:20
Aflat în cursa pentru câştigarea Balonului de Aur, Ousmane Dembélé a primit un sprijin important sâmbătă dimineaţă, din partea lui Kylian Mbappe.
16:00
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde duminică ar putea avea loc perturbări ale circulaţiei rutiere, în contextul unor proteste organizate în mai multe oraşe.
16:00
Ucraina a respins sâmbătă acuzaţiile Rusiei de a fi "amânat" schimbul de prizonieri şi de trupuri ale miilor de soldaţi ucişi, care ar fi trebuit să aibă loc după un acord încheiat luni în urma discuţiilor ruso-ucrainene, potrivit AFP.
15:50
Un tablou al artistului italian Giovanni Antonio Canal, cunoscut mai ales sub numele de Canaletto, care a fost deţinut de primul prim-ministru al Marii Britanii, va fi scos la licitaţie luna viitoare, cu un preţ estimativ de peste 27 de milioane de dolari, scrie Reuters.
Acum 4 ore
15:20
Luis Henrique (23 de ani) a fost transferat de la Olympique Marseille la Internazionale Milano, a anunţat, sâmbătă, clubul italian.
15:00
Pompierii au intervenit, sâmbătă, pentru a stinge un incendiu care a cuprins deşeuri într-un parc de joacă din Iaşi. Focul a fost provocat de copii.
15:00
Serialul "Dept. Q", lansat de curând pe Netflix, este o ecranizare după prima carte a seriei de Jussi Adler-Olsen apărută la editura RAO.
15:00
Un tânăr în vârstă de 25 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore de poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ialomiţa, fiind acuzat că a ucis intenţionat un câine peste care a trecut cu maşina.
14:50
Marşul normalităţii, care susţine familia formată dintre un bărbat şi o femeie, se derulează, sâmbătă la Bucureşti, cei mai mulţi dintre participanţi având steaguri tricolore, icoane şi cruci din lemn. S-a recitat ”Tatăl nostru” şi se intonează imnuri religioase.
14:50
Pompierii intervin în continuare în judeţul Teleorman, unde locomotiva şi două vagoane ale unui tren plin cu benzină au deraiat. Cele două vagoane sunt răcite constant, având în vedere că în zonă este cod galben de caniculă. Celelalte 33 de vagoane au fost îndepărtate din zonă.
14:40
O femeie care a suferit un stop cardio-respirator a fost resucitată şeful Departamentului pentru Situaţii, Raed Arafat, de un alt medic aflat în timpul liber şi de un voluntar cu pregătire în situaţii de urgenţă. Incidentul s-a produs în Praid, acolo unde autorităţile şi echipe de intervenţie din mai multe judeţe monitorizează situaţia de urgenţă produsă de inundarea salinei.
14:30
Pilotul Marc Marquez de la Ducati va pleca de pe prima poziţie a grilei de start la Marele Premiu al Aragonului la MotoGP, obţinând al 99-lea pole position din carieră şi al cincilea din acest sezon.
14:30
O femeie care a suferit un stop cardio-respirator a fost resucitată şeful Departamentului pentru Situaţii, Raed Arafat, de un alt medic aflat în timpul liber şi de un voluntar cu pregătire în situaţii de urgenţă. Incidentul s-a produs în Praid, acolo unde autorităţile şi echipe de intervenţie din mai multe judeţe monitorizează situaţia de urgenţă produsă de inundarea salinei.
14:20
Rusia a acuzat sâmbătă Ucraina că a "amânat" schimbul de prizonieri şi de mii de soldaţi ucişi care ar fi trebuit să aibă loc în acest weekend, un acord încheiat după cea de-a doua sesiune de negocieri ruso-ucrainene la Istanbul, în Turcia, scrie AFP.
14:10
Pompierii intervin în continuare în judeţul Teleorman, unde locomotiva şi două vagoane ale unui tren plin cu benzină au deraiat. Cele două vagoane sunt răcite constant, având în vedere că în zonă este cod galben de caniculă. Celelalte 33 de vagoane au fost îndepărtate din zonă.
13:50
Pe 7 iunie 2024, primul zbor direct cu destinaţia New York a decolat de pe aeroportul Otopeni, după o pauză de peste 20 de ani. În anul care a trecut de la inaugurare, mai mult de 40.000 de pasageri au călătorit cu un zbor direct HiSky, între Bucureşti şi New York, anunţă compania aeriană.
Acum 6 ore
13:40
Marşul normalităţi, care susţine familia formată dintre un bărbat şi o femeie, se derulează, sâmbătă la Bucureşti, cei mai mulţi dintre participanţi având steaguri tricolore, icoane şi cruci din lemn. S-a recitat ”Tatăl nostru” şi se intonează imnuri religioase.
13:30
Liderul partidului DREPT Vlad Gheorghe, fost eurodeputat USR, susţine că este interesat de o candidatură independentă la Primăria Capitalei. ”Nu cred că o candidatură independentă încurcă deloc. Ba dimpotrivă, cred că un independent la Capitală este exact lucrul de care are nevoie Bucureştiul”, a spus Vlad Gheorghe, la Prima TV. Totodată, liderul partidului DREPT respinge ideea unui candidat unic al coaliţiei de guvernare pentru Bucureşti. „Eu cred că românii au dat semnale extrem de negative până acum la candidaţi unici, în general”, crede Vlad Gheorghe, care e de părere că Primăria Capitalei nu trebuie să intre în ”calupul de funcţii” negociate în aceste zile de coaliţia de guvernare. ”Cred că mai mult ar complica şi ar amâna discuţia pentru formarea Guvernului”, susţine fostul europarlamentar USR. Implicat în campania lui Nicuşor Dan pentru alegerile prezidenţiale, Vlad Gheorghe susţine că a discutat cu noul preşedinte al ţării probleme ce ţin de Bucureşti, dar nu despre o susţinere concretă pentru o candidatură la primărie.
13:20
Actorul Arnold Schwarzenegger i-a îndemnat pe americani să nu se mai plângă şi să continue să ia măsuri, în contextul în care administraţia Trump îşi continuă politica energetică de anvergură, în detrimentul climei.
13:20
„Basta!”. După eşecul naţionalei Italiei cu Norvegia, în primul meci de calificare la Cupa Mondială 2026, La Gazzetta dello Sport, cel mai important cotidian sportiv italian vorbeşte despre un „dezastru” şi se teme că turneul din America de Nord este „în pericol”.
13:20
Numeroase nume mari ale handbalului european şi românesc se vor afla pe teren duminică, la ora 16.00, când va avea loc Gala Neagu, un eveniment de anvergură, organizat pe durata întregii zile. Cristina Neagu îşi încheie cariera în faţa a mii de fani, iar cei care nu au mai prins bilete vor avea acces la ecranele din Fan Zone.
13:00
Portarul Bogdan Ungureanu se va alătura de duminică, lotului naţional U19, pregătit de Ion Marin, anunţă frf.ro.
13:00
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila susţine că, de-a lungul timpului, s-a intersectat cu preşedintele Nicuşor Dan ”destul de puţin”, doar la câteva evenimente publice, printre care unul organizat de Patriarhie. Alexandru Rafila susţine că Primăria Capitalei, condusă de Nicuşor Dan în ultimii cinci ani, putea face ”lucruri mai bune” la unele spitale aflate în subordine. ”Colentina, ca să dau un exemplu. Acolo eu am găsit un haos generalizat. Voiau să îşi taie singuri numărul de paturi”, susţine ministrul Sănătăţii.
13:00
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila susţine că, în cantităţi reduse, nici zahărul, nici alcoolul nu sunt dăunătoare organismului. ”Cred că moderaţia este cuvântul care trebuie să fie cel care coordonează atât consumul de alcool, cât şi consumul de zahăr”, a spus Alexandru Rafila, la Prima TV. Pus să aleagă între covrigi şi merdenele, ministrul Sănătăţii a optat pentru merdenele.
13:00
China a propus înfiinţarea unui „canal verde” pentru a facilita exporturile de pământuri rare către Uniunea Europeană, a anunţat sâmbătă Ministerul chinez al Comerţului, după ce Beijingul a restricţionat exportul acestora ca răspuns la tarifele americane, conform AFP.
12:50
Federaţia Patronală a Energiei (FPE) şi Federaţia Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE) solicită definirea corectă a consumatorului vulnerabil, pentru ca ajutorul să ajungă acolo unde este cu adevărat nevoie. În ceea ce priveşte reducerea TVA la energie, cele două federaţii consideră că este o măsură rapidă şi echitabilă, care poate atenua efectele volatilităţii pieţei. În contextul discuţiilor despre resursele bugetare insuficiente, ACUE şi FPE semnalează că România pierde fonduri europene nerambursabile din cauza incapacităţii administrative de a defini şi identifica corect consumatorii vulnerabili de energie electrică şi de gaze naturale.
12:50
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila susţine că timpul de aşteptare de două săptămâni sau o lună pentru o programare la RMN este o durată „firească”. ”La noi, să ştiţi că stau puţin. Discut cu colegi care lucrează, de exemplu, în Marea Britanie, unde stau şase luni”, susţine Rafila. Ministrul Sănătăţii atrage atenţia că, în România, ”oamenii nu merg la un anumit spital, ci la un anumit medic”, prin urmare durata de aşteptare creşte. Alexandru Rafila recomandă o asigurare privată pentru investigaţii medicale rapide, în condiţiile în care doar 35% din populaţie contribuie la sistemul public de sănătate, deci fondurile sunt reduse.
12:40
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a menţionat că se lucrează în ritm bun pe bugata de autostradă A1, între Margina (judeţul Timiş) şi Holdea (judeţul Hunedoara) şi că sunt pe şantier 200 de utilaje şi 400-500 de muncitori. Grindeanu a afirmat că nu există niciun risc să se poardă finanţarea din PNRR pentru acest tronson.
12:40
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila susţine că statul român nu a pierdut lupta cu drogurile, dimpotrivă, ”începem să ne facem bine”. Rafila este de părere că persoanele care consumă substanţe interzise trebuie percepute ca pacienţi, nu ca infractori. ”Sunt nişte oameni care au nevoie de ajutor medical. Nu trebuie să-i băgăm în zona de infracţionalitate”, a declarat ministrul Sănătăţii, care a vorbit şi despre fenomenul consumului de droguri în rândul tinerilor. ”Mulţi dintre adolescenţi experimentează consumul de droguri fiind la modă. Altfel sunt excluşi dintr-un anumit grup, nu sunt apreciaţi”, subliniază Alexandru Rafila.
12:40
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că o eventuală renunţare de a construi un stadion nou de fotbal la Timişoara este o ”linie roşie” peste care nu poate să treacă. Grindeanu a mai spus că nu va accepta vreodată să facă parte dintr-un guvern în care marile investiţii nu îşi mai găsesc locul.
12:40
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila atrage atenţia că pastilele de slăbit trebuie consumate ”cu mare precauţie”, doar la recomandarea unui medic, astfel încât sănătatea ”sau chiar viaţa” să nu fie puse în pericol. Ministrul Sănătăţii critică faptul că terenurile de sport sunt închise în weekend, iar copiii nu au unde să facă mişcare. ”Lângă mine e o şcoală care are terenuri de sport multe, are şi o piscină uriaşă, făcută tot de primărie, care e închisă. Dacă dumneavoastră înţelegeţi cum putem să luptăm împotriva obezităţii ţinând închise toate facilităţile de sport, eu personal nu ştiu”, arată Alexandru Rafila.
12:30
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, crede că reacţia negativă a oamenilor faţă de vaccinare s-a accentuat după pandemia de Covid şi din cauza autorităţilor care le-au vorbit oamenilor despre obligativitatea de a face acest vaccin. În ceea ce priveşte vacinul anti-HPV, Rafila a spus că i l-a administrat copilului său.
12:30
Forţele aeriene ale Ucrainei au doborât, sâmbătă dimineaţă, un avion de vânătoare rusesc Su-35, a anunţat armata ucraineană, citată de Reuters.
12:30
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, sâmbătă, că mai mulţi parlamentari aleşi din partea partidelor POT şi SOS, care au decis să părăsească aceste formaţiuni, s-au afiliat grupurilor parlamentare ale PSD din Camera Deputaţilor şi Senat, dar că aceştia nu sunt membri PSD.
12:20
Preşedintele francez Emmanuel Macron va efectua o vizită oficială în Groenlanda în 15 iunie, la invitaţia premierilor Groenlandei, Jens-Frederik Nielsen, şi Danemarcei, Mette Frederiksen, a anunţat, sâmbătă, Palatul Elysée.
12:20
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că, pentru spitalele regionale de la Cluj, Craiova şi Iaşi, au fost depăşite etapele de proiectare şi de amenajare a terenului. Umează, după licitaţii, semnarea de contracte pentru construcţii.
12:20
Fratele mai mic al lui Emi Pian, Laurenţiu Duduianu, a murit în Penitenciarul Jilava, unde ispăşea o pedeapsă pentru tentative de omor. El a acuzat durere în piept şi respiraţie greoaie vineri seară şi a primit îngrijiri medicale. Ulterior, starea s-a înrăutăţit şi a fost apelat numărul 112. Bărbatul a urcat singur în Ambulanţă, dar apoi a intrat în stop cardio-respirator şi nu a putut fi resuscitat.
12:20
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că a reuşit deblocarea celor trei spitale de Mari Arşi care se vor construi la Timişoara, Târgu Mureş şi Bucureşti, primul dintre ele fiind cel mai avansat, urmând să fie deschis la începutul anului viitor.
12:10
Valentin Mihăilă a acuzat probleme musculare la antrenamentul oficial şi nu va evolua în meciul naţionalei României cu Austria, de sâmbătă seară, din preliminariile CM-2026.
12:10
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, într-o emisiune difuzată sâmbătă, că pacienţilor trebuie să li se arate că asistenţa medicală din sectorul public este cel puţin comparabilă cu cea din sectorul privat şi a explicat că sunt unităţi spitaliceşti care concurează cu orice clinică privată, fie ea din România sau din Vestul Europei. El apreciază că este importrantă implicarea autorităţilor locale, având ân vedere că, din cele 370 de spitale publice, doar 60 sunt gestionate de minister.
12:10
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, sâmbătă, că sunt discuţii pe marginea unui eventual program de guvernare pentru care, cel mai probabil, la începutul săptămnii viitoare se va ajunge la un numitor comun, ulterior urmând a se discuta despre persoanele care vor ocupa funcţii în noul guvern. PSD are toate opţiunile, de la a da premierul, până la a intra în opoziţie, spune Grindeanu.
12:10
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că principala sa realizare în funcţie este modul în care a gestionat pandemia de Covid. A doua realizare, crede Rafila, este reprezentată de investiţiile din spitale.
12:00
Doi şoferi au rămas încarceraţi, sâmbătă, după ce maşinile pe care le conduceau s-au ciocnit pe DN 13, în judeţul Braşov. Unul dintre ei a fost declarat decedat. Din impact a mai fost lovită o maşină
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.