Fostul preşedinte brazilian Jair Bolsonaro va fi interogat la Curtea Supremă, într-un proces istoric. El este acuzat de tentativă de lovitură de stat în 2022
News.ro,
9 iunie 2025 07:20
Fostul preşedinte brazilian Jair Bolsonaro, care riscă o lungă pedeapsă cu închisoarea pentru o presupusă tentativă de lovitură de stat în 2022, apare luni în faţa Curţii Supreme pentru a fi interogat într-o etapă-cheie a unui proces istoric, informează AFP.
• • •
Alte ştiri de News.ro
Acum câteva minute
23:50
Trump i-a trimis o scrisoare Maiei Sandu în care o anunţă că a stabilit un tarif vamal de 25 la sută pentru Republica Moldova: „Este o mare onoare” / Ce exportă Moldova în SUA # News.ro
Statele Unite ale Americii vor impune, începând cu 1 august 2025, un tarif vamal de 25% pentru toate produsele moldoveneşti exportate pe piaţa americană, a anunţat Donald Trump într-o scrisoare adresată preşedintei Maia Sandu şi publicată pe reţeaua sa socială.
Acum câteva minute
23:40
Ionuţ Moşteanu (USR): Practic, am scăpat de ameninţarea blocării fondurilor, am scăpat de potenţiala retorgradare la junk din partea fondurilor de investiţii / Acum trebuie să începem să construim # News.ro
Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu (USR), a explicat, miercuri seară, că România se afla deja pe un deficit excesiv, dar că acum a scăpat de ameninţarea blocării fondurilor. ”Acum trebuie să începem să construim”, a adăugat Moşteanu.
Acum câteva minute
23:30
Meciul FCSB-Inter d’Escaldes: Adrian Şut - Ne bucurăm că am câştigat şi vom merge acolo la victorie # News.ro
Adrian Şut, mijlocaşul echipei FCSB, spune că bucureştenii îşi vor recăpăta ritmul cu cât vor juca mai multe meciuri, iar în Andorra vor merge să învingă.
23:30
Ministrul Apărării: Suntem pe un trend bun, în mare / Trebuie să ajungem la această ţintă cu 3,5% din PIB la Apărare # News.ro
Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu, a declarat, miercuri seară, că, în urma celor mai recente estimări ale Institutului Naţional de Prognoză, ”suntem pe un trend bun” în ceea ce priveşte alocarea bugetară pentru Apărare, dar a apreciat că România trebuie să ajungă la ţinta de 3,5% din PIB pentru acest sector.
23:20
Tenis: Djokovici l-a învins pe Cobolli şi este în semifinale la Wimbledon pentru a 14-a oară # News.ro
Novak Djokovici a avut parte de un început dificil, dar şi-a continuat miercuri drumul către egalarea recordului de opt trofee la Wimbledon şi al 25-lea titlu de Grand Slam, învingându-l pe italianul Flavio Cobolli cu 6-7(6), 6-2, 7-5, 6-4 şi calificându-se în semifinale.
23:20
Dragoş Anastasiu face apel la şefii de instituţii care au venituri peste cel al preşedintelui ţării să renunţe voluntar la o parte din bani/ Întrebat câţi şefi crede că vor face asta, Anastasiu a răspuns: Să vedem, eu sunt mai naiv aşa # News.ro
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a făcut apel, miercuri seară, la şefii instituţiilor de la stat care obţin venituri peste cel al preşedintelui României să renunţe voluntar la o parte din aceşti bani.
23:20
Mijlocaşul englez Jordan Henderson va pleca liber de contract de la clubul olandez Ajax Amsterdam, cele două părţi căzând la înţelegere, aşa cum a anunţat miercuri gruparea olandeză.
Acum câteva minute
23:00
Vicepremier: Va trebui să ne uităm şi pe legea achiziţiilor publice. Nici nu trebuie să exagerăm, pentru că economia trebuie să funcţioneze / Am văzut nişte hârtii care sunt semnate de şapte, opt oameni. Şi se plimbă hârtia din birou în birou # News.ro
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat că Guvernul se va uita pe legea achiziţiilor publice, dar a adăugat că nici nu trebuie exagerat, pentru că economia şi statul trebuie să funcţioneze.
Acum 30 minute
22:40
Dragos Anastasiu, despre delegaţiile în străinătate: Poate că nu trebuie neapărat să mergem la business class. Putem să stăm şi la hotel de trei stele, că nu moare nimeni # News.ro
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, că nu toate deplasările funcţionarilor din ministere în străinătate trebuie să se facă la business class, adâugând că ”nu moare nimeni” într-o perioadă grea să stea la un hotel de trei stele.
22:40
„E timpul să pleci”, îi spune Viktor Orban Ursulei von der Leyen în ajunul votului de încredere. Preşedinta Comisiei Europene le face eurodeputaţilor o mare concesie bugetară înaintea moţiunii de cenzură # News.ro
Prim-ministrul ungar Viktor Orbán se bucură de problemele politice ale preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, înaintea votului de încredere crucial din Parlamentul European programat joi. La rândul său, preşedinta Comisiei Europene a promis mai multă putere pentru regiunile UE într-un efort de a stinge o revoltă parlamentară înainte de votarea moţiunii de cenzură iniţiate de eurodeputatul AUR Gheorghe Piperea, relatează POLITICO.
22:40
Echipa bucureşteană FCSB a învins miercuri seara, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia andorrană Inter Club d’Escaldes în prima manşă a turului întâi din calificările Ligii Campionilor.
22:20
Anastasiu anunţă că se lucrează puternic la pachetul doi de măsuri: Populaţia aşteaptă pe bună dreptate. Dacă am fi avut timp, aşa am fi început, am fi tăiat acolo unde sunt multe inechităţi # News.ro
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a anunţat, miercuri seară, că se lucrează deja la pachetul doi de măsuri, care se referă la reformă în companiile de stat, el afirmând că există o grabă din acest punct de vedere, pentru că oamenii aşteaptă să dispară inechităţile.
22:10
Nazare: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă / Emisiune de obligaţiuni pe pieţele externe cu cerere foarte mare / Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat # News.ro
Ministrul Finanţelor Publice, Alexandru Nazare, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani, ceea ce arată că România este deja percepută ca fiind o ţară stabilă şi credibilă, după primul pachet de măsuri fiscal-bugetare. Nazare spune că acest lucru dă încredere că pachetul fiscal este ”bine calibrat”.
21:50
Numărul unu mondial, Jannik Sinner, a înlăturat orice îndoială cu privire la accidentarea la cot şi a ajuns, miercuri, pentru a doua oară în semifinalele de la Wimbledon, învingându-l pe americanul Ben Shelton, cap de serie numărul 10.
21:50
Dragoş Anastasiu, vicepremier: Am avut timp de zece zile să tragem frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid. Şi zidul ăla se cheamă junk. Alternativa era să suferim dublu, triplu şi să nu ne mai revenim 15 ani # News.ro
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, că România a avut la dispoziţie zece zile ”să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile anunţate deja ar fi să suferim dublu sau triplu şi să nu ne revenim nici în 15 ani.
21:50
Caraş-Severin: Doi bărbaţi reţinuţi pentru că deţineau ilegal arme şi muniţie/ 4 percheziţii domiciliare # News.ro
Doi bărbaţi din judeţul Caraş-Severin au fost reţinuţi 24 de ore pentru nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, după ce în urma unor percheziţii poliţiştii şi procurorii au descoperit mai multe arme şi muniţie deţinute ilegal.
Acum 2 ore
21:40
Comisia Europeană a concediat un translator din cauza unor temeri în legătură cu încălcarea normelor de securitate în timpul unei întâlniri cu Zelenski # News.ro
Comisia Europeană a concediat un translator angajat de Uniunea Europeană pentru a participa la summituri majore alături de lideri mondiali, din cauza preocupărilor legate de o potenţială încălcare a securităţii, relatează POLITICO.
21:30
OpenAI este aproape de lansarea unui browser web alimentat de inteligenţă artificială, menit să rivalizeze cu Google Chrome, liderul incontestabil al pieţei globale, au declarat pentru Reuters trei surse familiare cu proiectul, lansarea fiind aşteptată în săptămânile următoare.
21:30
Clubul Sepsi OSK a anunţat miercuri transferul unui portar, Bela Fejer, care vine din campionatul maghiar.
21:10
Într-o înregistrare audio făcută la o strângere de fonduri din 2024, Trump spune că a ameninţat cu bombardamente Moscova şi Beijingul. Reacţia Kremlinului # News.ro
CNN a difuzat o înregistrare audio de la o strângere de fonduri în campania din 2024 în care Donald Trump susţine că a ameninţat Moscova şi Beijingul că le va bombarda, dacă vor ataca Ucraina, respectiv Taiwanul. În replică, Kremlinul a declarat miercuri că nu este sigur de veridicitatea relatării CNN.
21:10
Un bărbat de 59 de ani a murit, miercuri seară, după ce a fost prins sub un tractor care s-a răsturnat pe câmp, în judeţul Teleorman.
21:00
Belgianul Remco Evenepoel a câştigat miercuri etapa a cincea a Turului Franţei, un contratimp de 33 km în jurul oraşului Caen, în urma căruia slovenul Tadej Pogacar i-a luat tricoul galben lui Mathieu van der Poel, relatează AFP.
21:00
Grok, chatbotul AI al lui Elon Musk, a şters comentarii antisemite şi elogii la adresa lui Hitler, pe care neagă că le-a făcut # News.ro
Grok, chatbotul de inteligenţă artificială creat de compania xAI a lui Elon Musk şi integrat în reţeaua socială X, se află în centrul unui scandal major după ce a publicat marţi mai multe comentarii antisemite şi referinţe elogioase la Adolf Hitler, pe care ulterior le-a şters, negând însă că le-ar fi făcut vreodată, transmite CNBC.
20:40
Internaţionalul român de tineret Rareş Ilie a fost împrumutat de formaţia franceză Nice la clubul italian Empoli, din Serie B, a anunţat miercuri gruparea toscană.
20:30
Nvidia atinge o capitalizare bursieră record de 4 trilioane de dolari, prima companie din istorie care reuşeşte acest lucru # News.ro
Acţiunile Nvidia au crescut cu peste 2% miercuri, propulsând compania peste pragul istoric al unei capitalizări de 4 trilioane de dolari, o premieră absolută pe pieţele financiare globale. Gigantul american devine astfel cea mai valoroasă companie listată din lume, depăşind Apple şi Microsoft, care atinseseră anterior pragul de 3 trilioane, relatează Reuters.
20:20
Asociaţia Pro Infrastructură: Metroul uşor clujean e-n plop şi plopu-n aer / N-are nici finanţare asigurată, nici proiect tehnic finalizat, nici autorizaţie de construire / Îngrijorător că Primăria nu are capacitatea de a gestiona investiţiile majore # News.ro
Asociaţia Pro Infrastrcutură transmite, miercuri, că metroul uşor clujean ”e-n plop şi plopu-n aer, întrucât nu are nici finanţare asigurată, nici proiect tehnic finalizat, deci nici autorizaţie de construire. În plus, organizaţia apreciază ca fiind ”îngrijorător” faptul că Primăria Cluj-Napoca nu are capacitatea de a gestiona investiţiile majore. De asemenea, antreprenorul general Gülermak, care a primit un avand de peste 230 de milioane de euro, a cumpărat două utilaje care sapă tunelurile, dar acestea ”zac dezasamblate”.
20:00
Donald Trump trimite noi scrisori cu tarife majorate către alte şase ţări, între care Moldova, continuând ofensiva comercială globală # News.ro
Preşedintele american Donald Trump a transmis miercuri scrisori oficiale liderilor din cel puţin alte şase ţări, anunţând impunerea unor tarife vamale majorate pentru exporturile acestora către Statele Unite, în cadrul unei strategii agresive de redesenare a relaţiilor comerciale globale ale Statelor Unite, transmite CNBC.
19:50
Atacantul paraguayan Ramon Sosa a semnat miercuri un contract cu gruparea braziliană Palmeiras. Sosa a jucat sezonul trecut la Nottingham Forest.
19:50
Donald Trump trimite noi scrisori cu tarife majorate către alte şase ţări, continuând ofensiva comercială globală # News.ro
Preşedintele american Donald Trump a transmis miercuri scrisori oficiale liderilor din cel puţin alte şase ţări, anunţând impunerea unor tarife vamale majorate pentru exporturile acestora către Statele Unite, în cadrul unei strategii agresive de redesenare a relaţiilor comerciale globale ale Statelor Unite, transmite CNBC.
19:50
Înşelătorie prin call-center/ 26 de percheziţii şi 300 de persoane audiate într-un dosar de infracţiuni informatice/ Membrii grupării contactau persoane din alte state pe care le determinau să le transfere bani în urma unor promisiuni de investiţii # News.ro
Aproximativ 300 de persoane vor fi audiate de procurori, într-un dosar de infracţiuni informatice. Suspecţii ar fi constituit o grupare care a deschis şase call-center-uri în Bucureşti şi Braşov şi contactau diverse persoane din mai multe state, interesate de investiţii, pe care le determinau să transfere diferite sume de bani.
19:50
Interzis în România şi în spaţiul Schengen, primarul Chişinăului acuză o „răfuială politică” şi o atacă pe preşedinta Maia Sandu # News.ro
Primarul municipiului Chişinău Ion Ceban susţine că interdicţia de intrare în România şi în spaţiul Schengen impusă împotriva sa reprezintă o „răfuială politică” a actualei guvernări de la Chişinău, iar edilul o acuză într-un mesaj video pe preşedinta Maia Sandu şi Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS, de guvernământ) că ar utiliza inclusiv instituţiile statului pentru a-l bloca.
Acum 6 ore
19:40
Jucătoarea elveţiană Belinda Bencic s-a calificat miercuri în semifinalele turneului feminin de la Wimbledon, după ce a învins-o pe Mirra Andreeva, în sferturi.
19:20
Avarii la clădirea Gării Sinaia, Turnul cu Ceas al Castelului Peleş. Ministerul Culturii şi Institutul Naţional al Patrimoniului evaluează impactul fenomenelor meteorologice severe # News.ro
Ministerul Culturii, prin Institutul Naţional al Patrimoniului (INP), a iniţiat demersuri pentru evaluarea situaţiei patrimoniului cultural din zonă, în urma fenomenelor meteorologice extreme care au afectat oraşul Sinaia şi împrejurimile.
19:20
Bilanţul autorităţilor arată că 16 oameni au ajuns la spitalul din Sinaia în urma furtunii abătute asupra staţiunii. Dintre victime, 14 sunt turişti străini # News.ro
Şaisprezece persoane au ajuns la Spitalul Orăşenesc din Sinaia, după ce un copac a căzut peste microbuzul în care se aflau. Paisprezece dintre victime sunt turişti străini care au suferit traumatisme cranio-cerebrale, de coloană, plăgi craniene şi fracturi.
19:20
Spectacol la Iaşi Open, în ciuda vremii care a oprit meciurile de pe tabloul principal. Simona Halep, Andrei Pavel, Stan Wawrinka, Alexandra Dulgheru şi Raluca Olaru au încântat publicul cu un demonstrativ de aproape o oră # News.ro
Deşi vremea ploioasă a oprit miercuri meciurile de pe tabloul principal la turneul challenger Concord Iaşi Open, publicul s-a bucurat de un spectacol cu totul deosebit: Simona Halep a revenit pe teren pentru un demonstrativ alături de Andrei Pavel, Stan Wawrinka, Alexandra Dulgheru şi Raluca Olaru.
19:10
CEDO refuză să suspende pedeapsa de ineligibilitate pronunţată împotriva lui Marine Le Pen, respingând o primă plângere a politicienei franceze de extremă dreapta # News.ro
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins miercuri demersul lui Marine Le Pen, preşedinta grupului Rassemblement National (RN, Reuniunea Naţională, partid de extremă dreapta) din Adunarea Naţională (parlamentul francez), care ceruse suspendarea măsurii de interzicere de a candida în funcţii publice până la o decizie în apel, instanţa europeană considerând că nu există riscul unei încălcări ireparabile a drepturilor reclamantei, relatează Le Figaro.
19:10
Valeriu Stoica, despre faptul că Nicuşor Dan nu s-a exprimat cu privire la pachetul de măsuri fiscale: Relaţia dintre premier şi preşedinte nu trebuie să fie tensionată / Ar decredibiliza cele două funcţii şi mai ales cei doi oameni politici # News.ro
Fostul lider PNL Valeriu Stoica a declarat, miercuri, despre faptul că Nicuşor Dan nu s-a exprimat cu privire la pachetul de măsuri fiscale, că relaţia dintre premier şi preşedinte nu trebuie să fie tensionată, atât timp cât fiecare decide în sfera lui de competenţă, el precizând că ar decredibiliza cele două funcţii şi mai ales cei doi oameni politici.
19:10
Constanţa: 13 persoane, printre care un notar public şi un executor judecătoresc, reţinute / Sunt acuzate că luau locuinţele unor persoane în vârstă, folosind acte falsificate / Imobilele obţinute ilegal erau vândute unor cumpărători de bună credinţă # News.ro
Treisprezece persoane, printre care un notar public şi un executor judecătoresc, au fost reţinute de poliţiştii din Constanţa pentru 24 de ore, după ce, timp de mai mulţi ani, puseseră la punct un sistem prin care identificau persoane în vârstă care deţineau apartamente sau garsoniere şi le luau locuinţele, folosindu-se de acte falsificate. Imobilele respective obţinute ilegal erau vândute fie unor cumpărători de bună credinţă, fie de mai multe ori între membrii grupării pentru a ascunde modul fraudulos în care au fost dobândite.
19:00
UPDATE - Două noi avertizări cod roşu de furtună emise de meteorologi / Vizează judeţele Brăila şi Galaţi / Cinci avertizări cod roşu emise de ANM într-o singură zi # News.ro
ANM a emis, miercuri, două noi avertizări nowcasting cod roşu de furtună. Acestea vizează judeţele Brăila şi Galaţi şi prognozează descărcări electrice, grindină şi vijelii. Numărul avertizărilor cod roşu emise miercuri a ajuns la cinci.
19:00
Valeriu Stoica: Recâştigarea încrederii cetăţenilor este determinată în primul rând de ceea ce se face în al doilea pachet de măsuri / Cetăţenii vor înţelege că ceea ce nu se putea evita, şi anume creşterea taxelor, nu este un scop în sine # News.ro
Fostul preşedinte al PNL Valeriu Stoica a declarat, miercuri, că recâştigarea încrederii cetăţenilor este determinată în primul rând de ceea ce se face în al doilea pachet de măsuri, el arătând că, dacă în acest al doilea pachet de măsuri fiscale se va vedea că într-adevăr ideea de reformă a statului este pusă pe masă într-un mod profesionist şi fără menajamente, atunci cetăţenii vor înţelege că ceea ce nu se putea evita, şi anume creşterea taxelor, nu este un scop în sine.
19:00
Spectacole ale Teatrelor Nottara şi Comedie, marii câştigători la Festivalul Săptămâna Comediei 2025 de la Braşov # News.ro
Producţia Teatrului Nottara „La doi paşi de Mullingar”, de John Patrick Shanley, regia Cristi Juncu şi scenografia semnată de Carmencita Brojboiu, a fost desemnat Cel mai bun spectacol la Festivalul Săptămâna Comediei de la Braşov.
19:00
Ministrul Energiei anunţă că stocurile de gaze sunt ”sub traiectoria intermediară, ca urmare a unei ierni prelungite şi a unui consum excepţional în prima parte a anului” / Măsuri pentru recuperarea decalajului / Obiectivul: 90% nivel de umplere până la 1 # News.ro
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, anunţă, miercuri, că stocurile de gaze sunt ”sub traiectoria intermediară, ca urmare a unei ierni prelungite şi a unui consum excepţional în prima parte a anului”, dar au fost dispuse deja măsuri pentru pentru recuperarea decalajului.
18:50
A patra avertizare cod roşu de furtună emisă de meteorologi / Vizează judeţul Brăila şi este valabilă până la ora 19.30 # News.ro
ANM a emis, miercuri, a patra avertizare nowcasting cod roşu de furtună. Aceasta vizează judeţul Brăila şi este valabilă până la ora 19.30.
18:50
Dezvoltatorul City Garden Residence finalizează faza a doua a ansamblului Bonton Luxury Villas din Pipera. 70% dintre vilele complexului sunt deja contractate # News.ro
Dezvoltatorul City Garden Residence finalizează faza a doua a ansamblului Bonton Luxury Villas din Pipera. Ansamblul cuprinde în total 66 de vile de lux, dintre care 30 au fost livrate în această etapă. Până în prezent, 70% din numărul total de locuinţe au fost deja contractate, cumpărătorii fiind atât clienţi finali, cât şi investitori imobiliari.
18:40
Perechea Sorana Cîrstea / Anna Kalinskaya a pierdut miercuri, în sferturile de finală ale turneului de dublu feminin de la Wimbledon, în faţa perechii Hsieh / Ostapenko.
18:40
Deputat PSD: Pot să vă spun 100% că nu vom vota această moţiune de cenzură, dar luăm în considerare un vot de abţinere / În loc de să tăiem privilegii şi sinecuri, din păcate a trebui să impozităm pensii, să creştem TVA # News.ro
Deputatul PSD Claudiu Manta a declarat, miercuri, că 100% PSD nu va vota această moţiune de cenzură, dar partidul ia în considerare un vot de abţinere, el arătând că în loc de să se taie privilegii şi sinecuri, din păcate a trebui să impozităm pensii, să creştem TVA iar cu primul pachet de măsuri s-a pus căruţa înaintea boilor.
18:30
Fenomenele meteo extreme în România vor fi tot mai dese şi tot mai violente/ Climatolog: Ar trebui să nu le mai privim ca pe nişte excepţii. Aceste fenomene au loc atunci când o masă de aer rece o înlocuieşte pe cea caldă existentă # News.ro
Fenomenele meteorologice extreme în România, cum au fost ultimele vijelii care au devastat localităţi din vestul ţării şi staţiunea Sinaia, din judeţul Prahova, vor fi tot mai dese şi tot mai violente, avertizează specialiştii. Climatologul Alex Trandafir afirmă că acest trend se va păstra, pentru că atât frecvenţa, cât şi intensitatea furtunilor este direct proporţională cu acumularea de energie care se duce în atmosferă pe măsură ce atmosfera se încălzeşte la nivel global. „Ar trebui să nu le mai privim ca pe nişte excepţii aceste fenmene care au loc atunci când o masă de aer rece o înlocuieşte pe cea caldă existentă”, explică Trandafir.
18:30
Centura oraşului Sinaia, redeschisă circulaţiei / Trei turişti surprinşi de furtună la cota 2000 din Bucegi, coborâţi în siguranţă până la cota 1400 # News.ro
Circulaţia rutieră pe şoseaua de centură a oraşului Sinaia a fost reluată în condiţii normale, miercuri după-amiază, după ce, timp de câteva ore, a fost restricţionată în urma furtunii înregistrate în nordul judeţului Prahova. Trei turişti pe care furtuna i-a surprins pe munte, la Cota 2000 din Bucegi, au fost coborâţi în siguranţă până la cota 1400.
18:30
Cinci unităţi comerciale de pe litoral, închise temporar de ANPC / Printre nereguli: lipsa autorizaţiilor, produse depozitate la temperaturi neconforme, grupuri sanitare neigienizate / Au fost date amenzi de 126.000 de lei # News.ro
Cinci unităţi comerciale de pe litoral au fost închise temporar de comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), care au constatat mai multe nereguli, printre care lipsa autorizaţiilor de la Primărie şi DSVSA, produse depozitate la temperaturi neconforme, agregate frigorifice cu depuneri de gheaţă, cabluri electrice neizolate, grupuri sanitare neigienizate, şezlonguri cu vopsea exfoliată. Echipele de control au dat amenzi de 126.000 de lei.
18:20
Prefectul de Braşov anunţă o iniţiativă de modificare a legislaţiei privind gestionarea animalelor sălbatice care intră în localităţi, în condiţiile în care tranchilizarea eşuează / Legea în vigoare permite doar împuşcarea urşilor # News.ro
Prefectul judeţului Braşov, Mihai Cătălin Văsii, anunţă, miercuri, că va propune modificarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 81/2021, care permite autorităţilor împuşcarea urşilor bruni, dar nu şi a altor animale sălbatice mari care intră în intravilanul localităţilor şi în cazul cărora procedurile de tranchilizare eşuează. Iniţiativa a fost anunţată la solicitarea oficialilor Grădinii Zoologice Braşov, care găzduieşte mai multe animale mari, între care leu, tigru, leopard al zăpezilor, jaguar, râs şi urs brun.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.