Într-un discurs rostit la Fort Bragg, Trump le spune soldaţilor că protestele din Los Angeles reprezintă un risc pentru securitatea naţională

News.ro, 11 iunie 2025 01:50

Preşedintele Donald Trump s-a folosit marţi de un discurs rostit la Fort Bragg în onoarea soldaţilor pentru a-şi apăra decizia de a desfăşura trupe în Los Angeles pentru o confruntare ce are în centru politica sa în materie de imigraţie, relatează Reuters.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 5 minute
13:00
Un avion de tip Boeing 787-8 aparţinând companiei Air India, cu destinaţia Londra, s-a prăbuşit joi într-o zonă locuită în oraşul Ahmedabad, în vestul Indiei, cu 242 de persoane la bord, potrivit agenţiei de presă Asian News International (Ani), care citează poliţia.
Acum 10 minute
12:50
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat joi, despre situaţia de la Praid, că de îndată ce vor avea raportul Corpului de Control al primului ministru, cu siguranţă vor cădea foarte multe capete, el arătând că, fie că vor fi de la SALROM, de la Apele Române, de la Ministerul Mediului, până la urmă, aşa-i şi firesc, dacă se dovedeşte că acţiunile sau inacţiunile tale au generat situaţia pe care o avem astăzi.
Acum 30 minute
12:40
Un avion s-a prăbuşit joi pe aeroportul din oraşul Ahmedabad, în vestul Indiei, anunţă pompieri locali, care nu oferă niciun bilanţ şi nu spun despre ce tip de avion este vorba, relatează AFP.
12:40
Un deţinut în vârstă de 57 de ani a murit la Peniteciarul Poarta Albă, după ce a acuzat probleme respiratorii, el fiind dus la cabinetul medical al unităţii. În scurt timp, starea sa de sănătate s-a înrăutăţit şi a fost solicitată prezenţa unui echipaj medical de urgenţă. Acesta a început manevrele de resuscitare, dar bărbatul nu a putut fi salvat. El fusese condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare pentru efectuarea de operaţiuni cu produse suspectibile a avea efecte psihoactive.
12:30
Un avion s-a prăbuşit joi pe aeroportul din oraşul Ahmedabad, în vestul Indiei, anunţă pompieri locali, care nu oferă niciun bilanţ şi nu spun despre ce tip de avion este vorba, relatează AFP.
12:30
Fostul ministru Cristian Ghinea, de la USR, a avut în negocierile de la Palatul Cotroceni, pe pachetul de măsuri fiscale, un conflict cu ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, pe tema banilor din PNRR alocaţi spitalelor. Ghinea a scris despre schimbul de replici că ”România ratează o şansă istorică pentru că am avut un ministru leneş, incompetent şi iresponsabil”. Reacţia ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, a fost că Ghinea ”înţelege foarte greu, în general” şi că acesta are de obicei reacţii tensionate.
12:30
Selecţionerul Poloniei, Michal Probierz, a anunţat, joi, că demisionează pentru „binele echipei naţionale”.
Acum o oră
12:10
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat joi că în şedinţa de Guvern a fost apropat bugetul Administraţiaiei Naţionale Apele Române, în valoare de 4,25 miliarde de lei, în creştere de 55% faţă de anul trecut. El a arătat că ce s-a întâmplat la Praid poate afecta sute de comunităţi în aval, zeci de mii de oameni în pericol să nu mai poată folosi apa potabilă.
Acum 2 ore
12:00
Clubul Corvinul Hunedoara şi Petrolul Ploieşti au ajuns la un acord privind transferul definitiv al mijlocaşului Mario Bratu, în vârstă de 23 de ani, care a semnat o înţelegere valabilă pe două sezoane cu gruparea alb-albastră.
11:50
O adolescentă care plecase din centrul social din Iaşi unde trăia a fost găsită într-un imobil insalubru, ea având urme de violenţă pe corp, astfel că a fost dusă la spital. Poliţiştii au stabilit că ea a fost agresată de iubitul ei, împotriva acestuia fiind emis un ordin de protecţie provizoriu.
11:30
Iranul ameninţă că va ataca baze militare americane în Orientul Mijlociu în cazul unui conflict cu Statele Unite, al căror preşedinte Donald Trump declară că se simte ”mai puţin încrezător” în ajungerea la un acord cu Teheranul în vederea încadrării programului nuclear iranian, relatează AFP.
11:20
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie fac, joi, nouă percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Brăila şi Tulcea, într-un dosar în care este vizat un funcţionar cu funcţie de conducere din Jandarmerie. Presa locală scrie că este vorba despre şeful Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Brăila, care ar fi gestionat aducerea de muncitori din Asia pentru firme pe care le deţinea prin interpuşi.
11:20
Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, joi, că persoanele evacuate la Praid vor rămâne evacuate iar singurul moment în care putem să-i aducem înapoi este după implementarea senzorilor microseismici. Despre creşterea salinităţii în zonă, şeful DSU a menţionat că s-a dat un mesaj RO-Alert în zonă, pentru ca populaţia să nu consume apa menajeră şi să nu se consume peşti morţi din apele curgătoare.
11:20
Franco Mastantuono, considerat a fi viitorul star al fotbalului argentinian, va participa la Cupa Mondială a Cluburilor cu River Plate, înainte de a se alătura echipei Real Madrid în august, când va împlini 18 ani.
11:10
Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu a declarat, joi, la ieşirea de la Judecătoria Sectorului 1, că ”libertatea de expresie înseamnă libertatea de a spune orice, chiar şi adevărul”. ”Adevărul nu poate să fie clamat de o autoritate, adevărul însuşi este autoritatea”, a adăugat el, refuzând să răspundă la întrebările jurnaliştilor.
11:10
Revista americană Time, cunoscută pentru primele sale pagini şi pentru titlul de Persoana anului, va avea o ediţie franceză lansată la sfârşitul anului 2025, au anunţat joi publicaţia şi grupul 360BusinessMedia, care deţine deja Forbes France.
11:00
Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu a declarat, joi, la ieşirea de la Judecătoria Sectorului 1, că ”libertatea de expresie înseamnă libertatea de a spune orice, chiar şi adevărul”. ”Adevărul nu poate să fie clamat de o autoritate, adevărul însuşi este autoritatea”, a adăugat el, refuzând să răspundă la întrebările jurnaliştilor.
11:00
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mureş anunţă că joi va fi sistată furnizarea apei în reţeaua publică din municipiul Târnăveni şi comunele Găneşti şi Băgaciu, în urma creşterii salinităţii apei râului Târnava Mică. Populaţia este sfătuită să îşi facă stocuri de apă. De asemenea, oamenii sunt îndemnaţi să nu consume peştii morţi găsiţi în apele curgătoare.
Acum 4 ore
10:50
Poliţiştii fac, joi, 13 percheziţii în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, la locuinţele unor persoane şi la sediile unor firme care sunt suspectate că nu au plătit la bugetul de stat accize în valoare de peste 36 de milioane de lei pentru ţigări livrate unui distribuitor.
10:40
Alpinistul timişorean Horia Colibăşanu a ajuns în tabăra de bază situată la 4.200 de metri altitudine pe faţa Diamir, în cadrul expediţiei „Nanga Parbat 2025”.
10:30
Consiliul de Administraţie al prestigioaselor burse şcolare Fulbright, de care au beneficiat zeci de mii de studenţi americani şi străini, şi-a dat demisia în semn de protest faţă de amestecul Guvernului lui Donald Trump, relatează AFP.
10:30
Canadianca Summer McIntosh a stabilit un record mondial la 400 m liber (4'23''65) în cadrul probelor naţionale pentru Campionatele Mondiale, acestea fiind al treilea în cinci zile după cele de la 400 m şi 200 m liber.
10:30
Bărbatul care a căzut în puţul liftului unui bloc din Baia Mare, de la etajul al şaptelea, a murit la spital, în urma leziunilor suferite. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili cum s-a produs accidentul.
10:10
În trimestrul I 2025 investiţiile nete realizate în economia naţională au însumat 37,482 miliarde lei, în creştere cu 4,3%, comparativ cu trimestrul I 2024, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).
10:10
În trimestrul I 2025 au fost date în folosinţă 10.962 locuinţe, în scădere cu 398 locuinţe, faţă de trimestrul I 2024, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).
10:10
Starea de sănătate a lui Ion Iliescu se menţine staţionară, a informat, joi, Spitalul ”Agrippa Ionescu”, din Capitală, unde fostul preşedinte al României se află internat de luni. Potrivit reprezentanţilor unităţii spitaliceşti, Ion Iliescu a fost supus mai multor proceduri medicale în scop diagnostic şi terapeutic, bine tolerate.
10:00
Incendii de pădure se intensifică în Canada şi ameninţă oraşe din apropiere de Vancouver (vest), într-un început de sezon al incendiilor de pădure timpuriu şi extrem, în care sunt active mai multe mega-incendii, care avansează într-un ritm ca în 2023, iar 3,5 milioane de hectare au fost deja distruse, un pic mai mult decât suprafaţa Belgiei, relatează AFP.
10:00
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat în ultimele 24 de ore 450 de operatori economici şi au dat amenzi de peste 1,5 milioane de lei. De asemenea, au fost oprite definitiv de la comercializare produse în valoare de 35.000 de lei. Pentru 12 unităţi a fost luată măsura închiderii temporare, până la remedierea deficienţelor.
10:00
Administraţia Prezidenţială anunţă joi continuarea evenimentului „Porţi Deschise la Palatul Cotroceni” şi condiţiile de vizitare a Muzeului Naţional Cotroceni, valabile începând cu data de 14 iunie 2025.
09:40
Platforma Trendyol subliniază că România este o piaţă strategică de creştere şi se angajează să contribuie pozitiv la ecosistemul local de comerţ electronic. Compania subliniază că viziunea sa pe termen lung este să crească împreună cu afacerile româneşti, nu să concureze împotriva lor. Trendyol România menţionează totodată că îşi propune să sprijine antreprenorii locali, retailerii şi brandurile româneşti. Din decembrie 2024 şi până în prezent, compania a integrat pe platforma sa 1.000 de afaceri româneşti, multe dintre ele întreprinderi mici şi mijlocii, şi îşi propune să atingă un număr de 5.000 de comercianţi şi branduri locale până la finalul anului. Precizările companiei vin după ce un studiu publicat de Asociaţia Română a Magazinelor Online (ARMO) arată că mai mult de trei sferturi dintre firmele româneşti se aşteaptă ca în următoarele 12 luni activitatea comercială să le fie afectată de platformele internaţionale în principal prin scăderea vânzărilor. Acelaşi studiu relevă că 75% dintre respondenţi avertizează că micii producători români riscă falimentul din cauza presiunii exercitate de Temu, AliExpress, Trendyol şi Shein.
09:40
Rata anuală a inflaţiei în luna mai 2025 comparativ cu luna mai 2024 a fost 5,5%, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). Rata anuală a inflaţiei în luna aprilie 2025 comparativ cu luna aprilie 2024 a fost 4,9%.
09:30
Judecătorii de la Tribunalul Timiş au decis arestarea preventivă a patru persoane, în dosarul de luare de mită de la ISCTR Timişoara, printre aceştia fiind şi şeful instituţiei, Ilie Lucian Sîrbu. Alţi 6 angajaţi au fost plasaţi sub control judiciar, iar 4 sunt cercetaţi în stare de libertate.
09:20
Demonstraţiile din Los Angeles împotriva politicii privind migraţia a lui Donald Trump nu au, pentru moment, un impact asupra Cupei Mondiale a cluburilor, care începe sâmbătă, relatează presa internaţională.
09:10
Fundaţia Umanitară din Gaza (GHF), susţinută de Statele Unite şi Israel, dar criticată de ONG-uri, anunţă că cel puţin cinci dintre angajaţii săi palestinieni au fost ucişi, iar alţi au fost răniţi într-un atac al mişcării islamiste palestiniene Hamas, relatează AFP.
Acum 6 ore
08:50
Inteligenţa artificială dezvoltată de Meta va oferi posibilitatea editării clipurilor video, cu funcţii potrivite viralizării pe reţelele sociale.
08:50
MApN anunţă joi, după atacurile ruseşti cu dronă în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România, că două aeronave F-16 au executat misiuni de supraveghere şi protecţie a spaţiului aerian, precizând cp nu au existat pătrunderi neautorizate în spaţiul aerian naţional.
08:50
Celebra pianistă Elisabeth Leonskaja va concerta la Ateneul Român joi şi vineri, de la ora 19.00, într-un program integral Wolfgang Amadeus Mozart. La pupitrul Orchestrei Filarmonicii "George Enescu" se va afla dirijorul maghiar Róbert Farkas.
08:30
Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA" organizează un protest la Controceni, joi, începând cu ora 11:00, reclamând lipsa de transparenţă a decidenţilor politici şi lipsa unei consultări reale a societăţii. Sindicaliştii cer, printre altele, o reformă fiscală echitabilă, stoparea măsurilor de austeritate, care „lovesc în lucrători şi cetăţeni”, redimensionarea „corectă” a administraţiei publice, „nu prin tăieri, ci prin investiţii în resursă umană”, reducerea subvenţiilor şi eliminarea privilegiilor pentru partide şi parlamentari şi o Preşedinţie activă, care să medieze conflictele sociale şi să garanteze justiţia socială. Potrivit Cartel Alfa, problema deficitului este esenţial determinată de incapacitatea de colectare şi de un sistem fiscal retrograd.
08:20
Echipa de baschet masculin Indiana Pacers s-a desprins în ultimele minute ale unui meci foarte strâns (116-107) şi a redevenit lider în faţa Oklahomei City Thunder la finalul meciului 3 al finalei NBA.
08:10
Proxima Fusion, un startup german specializat în fuziune nucleară, a anunţat miercuri că a strâns 130 de milioane de euro (148 de milioane de dolari) într-o rundă record de finanţare, consolidându-şi poziţia drept companie europeană de profil cu cea mai rapidă dezvoltare, transmite CNBC.
08:00
Circulaţia va fi complet oprită pe Podul "Prieteniei" Giurgiu-Ruse, timp de opt ore, în noaptea de 12 spre 13 iunie, pentru reparaţii urgente în Bulgaria.
07:40
Directorul general al UniCredit, Andrea Orcel, a declarat miercuri, pentru CNBC, că acţiunile potenţialei ţinte de preluare Commerzbank sunt în prezent ”prea scumpe” pentru un acord de fuziune, transmite Reuters.
07:40
Manifestaţiile se înmulţesc în Statele Unite împotriva politicii dure în materie de imigraţie a lui Donald Trump, în pofida desfăşurării de militari în Los Angeles şi a promisiunii preşedintelui de a nu lăsa niciodată „legea străzii să domnească în America”.
07:20
Israelul este complet pregătit să declanşeze o operaţiune militară împotriva Iranului, potrivit unor surse citate de CBS News. În acest context, autorităţile americane anticipează posibile represalii ale Iranului prin atacuri asupra unor obiective americane din Irak.
07:10
Japonia a declarat joi că şi-a exprimat „îngrijorările serioase” faţă de Beijing, denunţând avioanele de luptă chineze care ar fi zburat „anormal de aproape” de un avion militar japonez la sfârşitul săptămânii trecute, informează AFP.
Acum 8 ore
07:00
Apărarea civilă din Gaza a declarat că forţele israeliene au deschis focul, miercuri, asupra persoanelor care colectau ajutoare umanitare, ucigând 31 de persoane şi rănind aproximativ 200 în teritoriul palestinian devastat de mai mult de 20 de luni de război, scrie AFP.
07:00
Gigantul britanic Rolls-Royce a primit sprijinul guvernului Regatului Unit pentru a construi primele reactoare nucleare modulare mici (SMR) din ţară, după un proces de selecţie de doi ani, şi consolidează angajamentul Marii Britanii faţă de energia nucleară, într-un moment în care guvernul a promis şi o investiţie de 14,2 miliarde de lire (19,2 miliarde de dolari) în construcţia centralei Sizewell C, în estul Angliei, transmite Reuters.
06:50
Parlamentul israelian a respins joi dimineaţă, cu o majoritate strânsă, un proiect de lege al opoziţiei privind dizolvarea sa, care ar fi putut duce la alegeri anticipate.
06:40
Preşedintele Donald Trump a lansat miercuri site-ul dedicat "gold card", o viză permanentă pentru Statele Unite după modelul green card, vândută cu cinci milioane de dolari, anunţând că o listă de aşteptare a fost deja deschisă.
06:30
Oraşul nord-irlandez Ballymena a avut parte miercuri de o nouă seară tensionată, câteva sute de persoane ieşind în stradă, după două zile de violenţe vizând imigranţii şi ciocniri cu forţele de ordine.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.