Ilie Bolojan: Niciun guvern care va veni nu va putea evita creşterea veniturilor, ceea ce înseamnă creştere, din păcate, de taxe şi de impozite. Vor fi decise foarte probabil zilele următoare / Trebuie să ne scădem urgent cheltuielile statului

News.ro, 13 iunie 2025 17:50

Preşedintele Senatului, liderul interimar al PNL Ilie Bolojan a declarat, vineri, că niciun guvern care va veni nu va putea evita creşterea veniturilor, ceea ce înseamnă creştere, din păcate, de taxe şi de impozite, iar aceste măsuri vor fi decise foarte probabil zilele următoare. El a mai spus că este evident că trebuie să ne scădem urgent, cât mai rapid, cheltuielile statului.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 10 minute
10:40
Circulaţia rutieră pe Valea Oltului se desfăşoară cu întreruperi, sâmbătă, în condiţiile în care unele tronsoane ale drumului naţional 7 sunt închise parţial, pentru realizarea unor lucrări de consolidare a versanţilor.
Acum 30 minute
10:30
Noua Cupă Mondială a Cluburilor, cu 32 de echipe, este „o oportunitate pentru Inter Miami de a arăta ce poate”, a declarat antrenorul Javier Mascherano, în ajunul meciului de deschidere cu egiptenii de la Al Ahly, de la care va lipsi Jordi Alba, accidentat.
10:30
La cinci luni de la revenirea la putere, Donald Trump se bucură de o paradă militară rară la Washington, sâmbătă, chiar în ziua în care împlineşte 79 de ani, în timp ce oponenţii săi sunt chemaţi să manifesteze în număr mare în toată ţara împotriva începutului „autoritar” al mandatului său, relatează AFP.
10:20
Un bărbat în vârstă de 46 de ani din Sibiu, care donează sânge de decenii, a salvat zeci de vieţi prin gestul său. Bărbatul a donat, în ultimii 25 de ani, zeci de litri de sânge. Sâmbătă, cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge, sibianul a transmis un mesaj în care arată că speră ca tot mai mulţi oameni să înceapă să doneze sânge, pentru că „implicarea face diferenţa”.
Acum o oră
10:00
Un deputat USR propune ca persoanele condamnate definitiv pentru fapte de corupţie să nu mai beneficieze de pensii speciale.
Acum 2 ore
09:40
Acţiunea de recuperare a trei ucraineni rătăciţi în munţii Maramureşului, derulată de către Salvamont în urma unui apel primit vineri din Irlanda, s-a încheiat cu succes, la finalul a aproape nouă ore. Cei trei bărbaţi, dintre care unul cu probleme medicale, au fost coborâţi de pe munte teferi, sâmbătă dimineaţă.
09:40
Mike Huckabee, ambasadorul SUA în Israel, a declarat că a fost nevoit să meargă de cinci ori într-un adăpost antiaerian în timpul nopţii, în contextul în care Iranul a lansat valuri de atacuri cu rachete ca represalii împotriva Israelului, relatează CNN.
09:30
La capătul unui meci nebun, în care Indiana Pacers părea să aibă toate cărţile în mână, Oklahoma City Thunder a câştigat, vineri, la Gainbridge Fieldhouse, scor 111-104, iar scorul general în finala NBA a devenit 2-2.
09:20
Bilanţul provizoriu al accidentului avionului Boeing 787 al companiei Air India, care s-a prăbuşit joi după ce a decolat de la Ahmedabad, în nord-vestul Indiei, cu destinaţia Londra, a crescut la 279 de persoane, au declarat sâmbătă surse din poliţie, citate de AFP.
09:10
AstraZeneca a încheiat un acord strategic de cercetare cu grupul farmaceutic chinez CSPC Pharmaceutical Group, în valoare de până la 5,3 miliarde de dolari, vizând dezvoltarea de tratamente inovatoare pentru boli cronice, a anunţat compania britanico-suedeză vineri. Parteneriatul se bazează pe utilizarea inteligenţei artificiale şi marchează un nou pas în strategia AstraZeneca de a-şi revigora prezenţa pe piaţa chineză, a doua ca importanţă pentru companie, relatează Reuters.
09:00
Statele Unite vor găzdui prima ediţie a Cupei Mondiale a Cluburilor, în perioada 15 iunie - 13 iulie 2025. Cu 32 de echipe participante, acest turneu va marca o premieră în istoria fotbalului. România va fi prezentă în SUA prin brigada de arbitri condusă de Istvan Kovacs, dar şi prin Cristian Chivu, antrenorul echipei Internazionale Milano.
Acum 4 ore
08:30
O studentă a scăpat cu viaţă după ce a ratat zborul Air India cu destinaţia Londra, a cărui prăbuşire s-a soldat cu moartea a 241 de persoane. Tânăra a ajuns la aeroport cu doar 10 minute prea târziu pentru a se mai putea îmbarca în avionul care urma să se prăbuşească. „Traficul mi-a salvat viaţa”, a spus ea, conform BBC.
08:20
David Beckham a primit titlul de cavaler în cadrul ceremoniei organizată la «King's Foundation» la Londra. Fostul fotbalist a devenit Sir, iar soţia sa, Victoria Beckham, creatoare de modă şi fostă membră Spice Girls, va purta numele Lady Beckham,
08:20
Cererea angajatorilor pentru diplome universitare este în scădere în toate domeniile, dar ritmul este mult mai accelerat în ocupaţiile expuse inteligenţei artificiale, potrivit raportului AI Jobs Barometer 2025 publicat recent de PwC, citat de CNBC.
08:10
Medicul Daciana Toma, medic primar de medicină de familie a explicat într-un interviu acordat news.ro care este pericolul suplimentelor luate de pacienţi pentru anumite simptome de boală, fără a-şi verifica în prealabil starea de sănătate la medicul specialist. Dr. Toma atrage atenţia că suplimentele nu sunt medicamente şi că decizia unor pacienţi de a lua suplimente în loc de medicamente pe motiv că acestea nu le fac rău poate fi complet greşită. Medicul şi-a exprimat opinia legat de abundenţa de reclame pentru suplimente şi despre pericolul pe care acestea îl reprezintă pentru pacienţii care evită investigaţiile medicale în vederea stabilirii unui diagnostic şi merg în schimb ”pe mâna” unor suplimente, uneori recomandate chiar de anumiţi medici. Sunt situaţii, spune medicul, în care pacienţii nu ştiu să facă diferenţa între suplimente şi medicamente, dacă nu le este explicat acest lucru.
07:40
Florin Piersic a primit o stea „TIFF Legends”, pentru o viaţă de poveşti, pasiune şi roluri care au marcat cinematografia şi teatrul românesc, la gala de deschidere a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) care a avut loc vineri, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca. Preşedintele festivalului, Tudor Giurgiu, a vorbit despre secţiunea nouă Teen Spirit, dar şi despre o iniţiativă de a ajuta comunitatea din Praid, grav afectată, îndemnând la donaţii pe site-ul ajutapraidul.ro. Mihai Chirilov, selecţioner, a recomandat filmul pe care nu trebuie să-l rateze nimeni la TIFF iar Emil Boc, primarul oraşului Cluj-Napoca, a militat pentru susţinerea culturii, pentru că „acolo unde ai un festival, ai o comunitate”.
07:30
Un nou sondaj publicat vineri de Universitatea din Michigan arată că încrederea consumatorilor americani a cunoscut o redresare notabilă la începutul lunii iunie, depăşind cu mult aşteptările analiştilor şi marcând o atenuare a impactului iniţial al şocului tarifar provocat în aprilie de administraţia Trump, transmite CNBC.
07:10
Naţionala de tineret a României înfruntă în această seară, de la ora 19.00, la Bratislava, echipa Spaniei, în etapa a doua a grupei A din cadrul Campionatului European U21.
07:10
O persoană a decedat, iar peste 20 au fost rănite după ce o rachetă iraniană a lovit în apropierea unor locuinţe din Rishon Lezion, la sud de Tel Aviv, au anunţat serviciile de urgenţă din Israel, conform CNN.
Acum 6 ore
06:50
O studentă a scăpat cu viaţă după ce a ratat zborul Air India cu destinaţia Londra, a cărui prăbuşire s-a soldat cu moartea a 241 de persoane. Tânpra a ajuns la aeroport cu doar 10 minute prea târziu pentru a se mai putea îmbarca în avionul care urma să se prăbuşească. „Traficul mi-a salvat viaţa”, a spus ea, conform BBC.
06:50
Dominaţia Chinei asupra lanţului global de aprovizionare cu pământuri rare rămâne fermă, chiar şi în contextul unor posibile concesii privind exporturile către SUA şi Europa, transmite CNBC.
06:50
Un puternic incendiu puternic a izbucnit sâmbătă dimineaţă, în municipiul Hunedoara. Focul a afectat o clădire administrativă, o hală şi deşeuri plastice aflate pe o suprafaţă de 2000 de metri pătraţi. A fost emis mesaj RO-Alert
06:10
Iranul îşi va intensifica atacurile asupra Israelului şi va viza bazele regionale ale oricărei ţări care încearcă să îl apere, a declarat vineri un oficial iranian de rang înalt pentru CNN.
06:00
Conflictul Israel-Iran escaladează, ambele state lansând în cursul nopţii atacuri care au făcut să fie auzite explozii atât la Teheran, cât şi la la Tel Aviv şi Ierusalim. Ambasadorul Israelului în Statele Unite Yechiel Leiter a declarat că Israelul se află „în război” cu regimul iranian, confirmând că o persoană a fost ucisă în urma atacurilor. „Israelul este în război, nu cu poporul iranian... ci cu un regim care este hotărât să obţină putere nucleară”, a afirmat Leiter.
05:00
Pieţele petroliere şi-au inversat tendinţa în doar două zile, trecând de la temerile legate de supraproducţie la îngrijorări privind o posibilă penurie de petrol, în urma atacurilor lansate de Israel asupra Iranului şi a ameninţărilor de represalii venite de la Teheran, care au dus vineri la creşterea cu circa 8% a preţurilor ţiţeiului, transmite Reuters.
Acum 8 ore
03:20
Mai multe explozii au fost auzite la Teheran, iar flăcări care emanau un fum dens se ridicau sâmbătă dimineaţă de la aeroportul Mehrabad din capitala iraniană, a constatat un jurnalist AFP.
03:00
Mai multe explozii au fost auzite la Teheran, iar flăcări care emanau un fum dens se ridicau sâmbătă dimineaţă de la aeroportul Mehrabad din capitala iraniană, a constatat un jurnalist AFP.
Acum 12 ore
02:40
Sirene şi o serie de explozii, probabil provocate de interceptorii israelieni, s-au auzit pe cerul de deasupra Ierusalimului în primele ore ale zilei de sâmbătă.
02:30
Sirene şi o serie de explozii, probabil provocate de interceptorii israelieni, s-au auzit pe cerul de deasupra Ierusalimului în primele ore ale zilei de sâmbătă.
02:10
Sirene şi o serie de explozii, probabil provocate de interceptorii israelieni, s-au auzit pe cerul de deasupra Ierusalimului în primele ore ale zilei de sâmbătă.
02:00
Sirene şi o serie de explozii, probabil provocate de interceptorii israelieni, s-au auzit pe cerul de deasupra Ierusalimului în primele ore ale zilei de sâmbătă.
01:50
Atacurile continue ale Israelului asupra obiectivelor nucleare, generalilor şi oamenilor de ştiinţă iranieni au ucis vineri 78 de persoane şi au rănit peste 320, a declarat ambasadorul Iranului în faţa Consiliului de Securitate al ONU, precizând că „majoritatea covârşitoare” a victimelor sunt civili, relatează The Associated Press (AP).
01:30
Atacurile iraniene cu rachete din zona Gush Dan din Israel au rănit, vineri seara, cel puţin 34 de persoane, potrivit serviciului de urgenţă israelian Magen David Adom (MDA), relatează CNN.
01:10
Iranul a râs cândva de premierul israelian Benjamin Netanyahu comparându-l cu băiatul care strigă „Lupul!”, din cauza avertismentelor sale publice constante cu privire la programul nuclear al Teheranului şi a ameninţărilor sale repetate de a-i pune capăt, într-un fel sau altul. „Poţi păcăli doar pe unii oameni de mai multe ori”, a declarat ministrul iranian de externe de atunci, Mohammad Javad Zarif, în 2018, după ce Netanyahu acuzase din nou Iranul că intenţionează să construiască arme nucleare. Vineri, după două decenii în care a tras continuu semnalul de alarmă şi a îndemnat alţi lideri mondiali să acţioneze, Netanyahu a decis în cele din urmă să acţioneze singur, autorizând un atac aerian israelian menit, potrivit Israelului, să împiedice Iranul să obţină arme de distrugere în masă, relatează Reuters şi AFP.
00:10
Naţionala de polo pe apă a României a disputat, vineri seară, un meci de pregătire împotriva puternicei echipe a Serbiei, în cadrul unui turneu internaţional la Sabac. Sârbii s-au impus cu 17-8.
13 iunie 2025
23:50
Jucătoarea chineză de tenis Qinwen Zheng a dispus vineri, în sferturi, de jucătoarea britanică Emma Răducanu, în turneul WTA 500 The HSBC Championships, de la Londra.
23:10
Israelul este vizat în prezent de „zeci de rachete balistice iraniene", a anunţat vineri seara armata israeliană. Potrivit unei agenţii de presă iraniene, numărul rachetelor lansate este de ordinul „sutelor”.
23:10
Ministerul de Externe a transmis, vineri seară, un nou avertisment cu privire la Republica Arabă Egipt, unde nivelul de alertă este 7 din 9, respectiv «EVITAŢI ORICE CĂLĂTORIE ÎN ANUMITE REGIUNI!»”. Oficiaii cer românilor să evite orice deplasare în zona de nord a Peninsulei Sinai şi să evite implicarea în acţiuni ce pot genera situaţii de urgenţă consulară dificil de gestionat.
23:00
Europarlamentarul liberal Virgil Popescu a transmis, vineri seară, că liderul PNL, Ilie Bolojan, a vorbit despre situaţia reală a ţării, asumat şi cu date concrete. ”Într-o perioadă în care unii politicieni încă mai cred că suntem în era bileţelelor strecurate prin redacţii, Bolojan a ieşit public, informat şi direct”, a transmis Popescu.
23:00
La debutul său la Euro U19, echipa României a învins vineri seara, pe stadionul Arcul de Triumf, scor 2-1, naţionala similară din Muntenegru, în cadrul grupei A a turneului final.
22:50
Un procuror din Galaţi a fost reţinut, vineri, fiind acuzat de sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri, favorizarea făptuitorului şi fals intelectual. Doisarul din care ar fi sustras probe viza un preot acuzat de viol asupra unui minor.
22:30
Echipa U Banca Transilvania Cluj a câştigat vineri, în deplasare, al şaselea titlu naţional din palmares, după ce a învins formaţia CSM Oradea, scor 68-67, în meciul decisiv al finalei Ligii Naţionale.
22:00
Israelul este vizat în prezent de „zeci de rachete balistice iraniene", a anunţat vineri seara armata israeliană. Potrivit unei agenţii de presă iraniene, numărul rachetelor lansate este de ordinul „sutelor”.
22:00
Medicul Irina Minescu, managerul Spitalului de Psihiatrie Voila, a declarat că sunt adolescenţi cu stări de anxietate sau chiar depresie care încep să consume tot felul de substanţe interzise, ei având acces la tutun, alcool, apoi droguri.
Acum 24 ore
21:50
Israelul este vizat în prezent de „zeci de rachete balistice iraniene", a anunţat vineri seara armata israeliană. Potrivit unei agenţii de presă iraniene, numărul rachetelor lansate este de ordinul „sutelor”.
21:50
Medicul psihiatru Eugen Hriscu a declarat, vineri seară, la Medika Andidrog, că, potrivit unui studiu făcut pe elevii de liceu din Capitală, 70 la sută dintre aceştia au consumat cel puţin o dată alcool, iar 40 la sută au ajuns în starea de intoxicaţie. 14 la sută dintre ei au constmat substanţe interzise, iar 40 la sută au jucat în ultimul an la jocuri de noroc.
21:40
Israelul este vizat în prezent de „zeci de rachete balistice iraniene", a anunţat vineri seara armata israeliană. Potrivit unei agenţii de presă iraniene, numărul rachetelor lansate este de ordinul „sutelor”.
21:30
O femeie de 81 de ani din judeţul Hunedoara a fost rănită, vineri seară, după explozia unei butelii. Femeia a fost transportată la spital, cu multiple arsuri.
21:20
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi premierul israelian, Benjamin Netanyahu, au purtat o convorbire telefonică vineri, în timpul căreia liderul de la Kremlin şi-a exprimat disponibilitatea de a acorda servicii de mediere în conflictul israeliano-iranian, informează agenţia oficială TASS, care citează un comunicat al Kremlinului.
21:20
Un bărbat de 39 de ani, filmat când ignoră bariera coborâtă la o trecere la nivel cu calea ferată din Piteşti a fost amendat şi a rămas fără permis de conducere pentru 150 de zile.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.