Bolojan: Nu mai putem continua așa cu deficitul, am intra în incapacitate de plată
SportMedia,
14 iunie 2025 19:20
România a ajuns într-un punct critic în privința finanțelor publice, avertizează Ilie Bolojan, liderul interimar al PNL și potențial premier în noua guvernare. Într-un mesaj publicat sâmbătă pe Facebook, Bolojan spune că deficitul bugetar a devenit nesustenabil, iar dacă statul continuă să cheltuie mai mult decât încasează, urmează o criză de finanțare care ar fi … The post Bolojan: Nu mai putem continua așa cu deficitul, am intra în incapacitate de plată appeared first on spotmedia.ro.
• • •
Alte ştiri de SportMedia
Acum câteva minute
16:40
Camera Deputaților taie din posturi și economisește 5 milioane de euro, mai mult ca Bolojan la Senat # SportMedia
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, proiectul de hotărâre privind noua structură organizatorică și statul de funcții ale serviciilor instituției, marcând finalizarea procesului de reorganizare internă. Măsurile adoptate vizează eficientizarea activității administrative și o reducere substanțială a cheltuielilor de personal, estimate la peste 25 de milioane de lei anual (5 milioane de euro). Potrivit documentului … The post Camera Deputaților taie din posturi și economisește 5 milioane de euro, mai mult ca Bolojan la Senat appeared first on spotmedia.ro.
16:40
Purtătorul de cuvânt al PSD, Florin Manole, a declarat că vineri și sâmbătă vor avea loc două ședințe ale social-democraților, pentru a se decide intrarea sau nu la guvernare și pentru a fi nominalizați candidații pentru funcțiile de ministru. Manole a menționat că pentru desemnarea viitorilor miniștri ai PSD se va face o competiție internă. … The post PSD face concurs de miniștri în weekend appeared first on spotmedia.ro.
16:40
Ați mai auzit, probabil, despre dependența de alcool. Este una din cele mai frecvente tipuri de dependență din lume. Tratabilă însă. Vorbim despre soluția pe care pacienții o găsesc în centrul de dezalcoolizare Social MED, dar și despre semnele care indică că este vorba despre o dependență clară, în rândurile ce urmează. Când este vorba … The post Cum tratăm și scăpăm de dependența de alcool? Soluția? Un centru de dezalcoolizare! appeared first on spotmedia.ro.
16:40
Cât trebuie să economisești ca să fii în siguranță din punct de vedere financiar? Recomandarea specialiștilor # SportMedia
Economisirea este unul dintre cei mai importanți indicatori ai bunăstării într-o societate și ai sănătății financiare a fiecărei familii. Banii pe care îi punem deoparte ne pot aduce confortul pentru a depăși situațiile de criză, pentru a ne pune la adăpost în perioada de pensionare și chiar în scopul de a obține venituri pasive din … The post Cât trebuie să economisești ca să fii în siguranță din punct de vedere financiar? Recomandarea specialiștilor appeared first on spotmedia.ro.
16:40
Ți-ai pus vreodată întrebarea de ce uneori simți că ai putea cuceri orașul doar cu o simplă plimbare? Sau de ce unele zile încep mai bine atunci când calci într-o pereche de sneakers care parcă s-au născut pe forma piciorului tău? Răspunsul stă într-un detaliu pe care adesea îl subestimăm: confortul revoluționar al pantofilor sport. … The post Confort revoluționar – ce să cauți la pantofii sport? appeared first on spotmedia.ro.
16:40
Carrefour semnează un acord unic cu îmbuteliatorii Coca-Cola pentru reducerea deșeurilor de ambalaje și a emisiilor de carbon # SportMedia
Carrefour anunță lansarea unui nou Plan de Afaceri Sustenabil (Sustainable Linked Business Plan – SLBP), dezvoltat împreună cu îmbuteliatorii The Coca-Cola Company: Coca-Cola HBC, Coca-Cola Europacific Partners și Coca-Cola FEMSA. Acest parteneriat, fără caracter financiar, are ca scop reducerea deșeurilor provenite din ambalaje și scăderea emisiilor de carbon. Noul acord completează contractele comerciale deja existente … The post Carrefour semnează un acord unic cu îmbuteliatorii Coca-Cola pentru reducerea deșeurilor de ambalaje și a emisiilor de carbon appeared first on spotmedia.ro.
16:40
Ce avem noi aici și premiera Antiportret de familie, două spectacole de teatru la mijloc de iulie pe scena TNB # SportMedia
În serile de 14 și 15 iulie, scena Teatrului Național „Ion Caramitru” devine spațiul sincerității incomode, al comediei și al emoțiilor care nu se spun ușor. Două spectacole – „Ce avem noi aici?” de Lia Bugnar și „Antiportret de familie” de Ștefan Iancu – propun povești despre legături care unesc, dor sau lipsesc. „Ce avem … The post Ce avem noi aici și premiera Antiportret de familie, două spectacole de teatru la mijloc de iulie pe scena TNB appeared first on spotmedia.ro.
16:40
Universitatea Craiova și U Cluj, echipele românești calificate în preliminariile Conference League, și-au aflat adversarele din turul doi. Conform tragerii la sorți, Universitatea Cluj va întâlni pe FC Ararat (Armenia), în timp ce Universitatea Craiova va da peste FK Sarajevo (Bosnia&Herțegovina). Partidele vor avea loc la 24 şi 31 iulie. În ceea ce le privește … The post Conference League: Adversarele echipelor românești din turul doi preliminar appeared first on spotmedia.ro.
Acum 2 ore
14:40
Tanczos Barna anunță că nu va mai fi ministrul Finanțelor: Cel târziu mâine dimineață va fi gata pachetul fiscal # SportMedia
Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a anunțat că nu va mai deține acest portofoliu în viitorul executiv. Potrivit acestuia, nu se știe deocamdată cine va reprezenta România la reuniunea miniștrilor Finanțelor ai UE (ECOFIN), însă persoana respectivă va prezenta pachetul de măsuri pregătit de noua coaliție. ”Încă nu știm cine va merge la ECOFIN. Un lucru … The post Tanczos Barna anunță că nu va mai fi ministrul Finanțelor: Cel târziu mâine dimineață va fi gata pachetul fiscal appeared first on spotmedia.ro.
14:40
FCSB și-a aflat, miercuri, posibila adversară din turul doi preliminar al Ligii Campionilor. În cadrul unei trageri la sorți care a avut loc miercuri, 18 iunie, FCSB și-a aflat posibila adversară din turul doi de calificare pe tabloul principal din Liga Campionilor, dacă trece Inter d’Escaldes (Andorra), oponenta din primul tur. Sorții au decis că, … The post FCSB și-a aflat posibila adversară din turul doi preliminar din Liga Campionilor appeared first on spotmedia.ro.
14:40
Ar putea SUA să atace situl nuclear de la Fordow? Ce este bomba anti-buncăr GBU 57 care poate schimba războiul din Iran # SportMedia
SUA și-au intensificat prezența militară în Orientul Mijlociu de la sfârșitul săptămânii, dar au lăsat anumite detalii învăluite în mister, în timp ce Donald Trump analizează dacă va interveni în războiul dintre Israel și Iran. Nu au existat informații noi despre desfășurarea de bombardiere B-2 care ar urma să fie folosite pentru a ataca situl … The post Ar putea SUA să atace situl nuclear de la Fordow? Ce este bomba anti-buncăr GBU 57 care poate schimba războiul din Iran appeared first on spotmedia.ro.
14:40
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus în Parlament un proiect de lege menit să restabilească atribuțiile extinse ale Direcției Generale Anticorupție (DGA), în contextul în care o decizie recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) limitează drastic rolul acestei structuri în investigarea cazurilor de corupție. Potrivit deciziei ÎCCJ, devenită obligatorie pentru toate instanțele, … The post DGA, scoasă din lupta anticorupție. USR vrea să o readucă prin lege appeared first on spotmedia.ro.
14:40
Motivul pentru care Dennis Politic se accidentează des, făcut public: „Nu știu cum juca așa” # SportMedia
FCSB a dezvăluit motivul pentru care Dennis Politic (25 de ani) suferă des accidentări musculare. Prin vocea lui Gigi Becali, patronul echipei, FCSB a făcut public motivul pentru care Dennis Politic are probleme musculare dese, care îl împiedică să se exprime la adevărata sa valoare. Politic a fost supus testului Isokinetic, iar rezultatele au relevat … The post Motivul pentru care Dennis Politic se accidentează des, făcut public: „Nu știu cum juca așa” appeared first on spotmedia.ro.
14:40
Ziua 1211 Crește bilanțul la „blocul groazei”. Casa Albă tace. Omul lui Trump se duce la Lukașenko (Foto & Video) # SportMedia
În ziua 1211 aflăm că a crescut bilanțul atacului masiv cu drone și rachete lansat de Rusia în noaptea de luni spre marți asupra capitalei Ucrainei. Potrivit Serviciului de Urgență de Stat, au fost recuperate alte cadavre de sub dărâmăturile blocului din Kiev sfârtecat de o rachetă, iar operațiunile de salvare încă sunt în desfășurare, … The post Ziua 1211 Crește bilanțul la „blocul groazei”. Casa Albă tace. Omul lui Trump se duce la Lukașenko (Foto & Video) appeared first on spotmedia.ro.
14:40
Rabla se suspendă! AFM taie toate programele de finanțare până la formarea noului guvern # SportMedia
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) suspendă toate programele de finanțare în desfășurare, inclusiv lansarea sesiunii Rabla pentru persoane fizice, programată pentru joi, la ora 10:00, până la formarea noului guvern, a anunțat, miercuri, instituția. Decizia survine în contextul negocierilor din ultimele zile privind constituirea unui nou guvern, care are ca scop asigurarea echilibrului și a … The post Rabla se suspendă! AFM taie toate programele de finanțare până la formarea noului guvern appeared first on spotmedia.ro.
Acum 6 ore
12:40
La o zi după ce Israelul a atacat Iranul, un avion de marfă a decolat din China. A doua zi, un al doilea avion a decolat dintr-un oraș de coastă. Apoi, luni, un alt avion a decolat, de data aceasta din Shanghai – trei zboruri în trei zile. Datele au arătat că toate cele trei … The post Zboruri misterioase din China spre Iran: Ce se ascunde în avioanele de marfă? appeared first on spotmedia.ro.
12:40
Kelemen Hunor: Rotativa e o greșeală fundamentală, a falimentat România. Se poate guvern și fără UDMR! # SportMedia
Rotativa este o greșeală fundamentală, susţine președintele UDMR, Kelemen Hunor. „Rotativa este o greșeală fundamentală. Fiindcă a arătat ce se poate da din rotativă. Strategic, în 2022, 3, 4, rotativa a falimentat România. Premierul nu are autoritatea necesară, mai ales cum se apropie spre deadline-ul mandatului și, din acel moment, lucrurile se complică”, a spus … The post Kelemen Hunor: Rotativa e o greșeală fundamentală, a falimentat România. Se poate guvern și fără UDMR! appeared first on spotmedia.ro.
12:40
Nicușor Dan a promis prima declarație de avere în 15 zile de la preluarea mandatului. Termenul a expirat, nici urmă de document # SportMedia
Președintele Nicușor Dan a promis că îşi va face publică declaraţia de avere „în 15 zile de la preluarea mandatului de preşedinte al României”, după ce a fost întrebat în repetate rânduri cine sunt finanţatorii campaniei sale pentru alegerile prezidenţiale. Însă termenul promis de Nicușor Dan a expirat încă de săptămâna trecută. De altfel, luni, … The post Nicușor Dan a promis prima declarație de avere în 15 zile de la preluarea mandatului. Termenul a expirat, nici urmă de document appeared first on spotmedia.ro.
12:40
SPIEGEL: Un diplomat român a fost bătut în Rusia și scos din țară. Agenți ai FSB, implicați. UE a confirmat incidentul # SportMedia
Un diplomat român, reprezentant al delegației Uniunii Europene în Rusia, a fost atacat fizic la finalul lunii mai, în orașul Vladivostok. Deputatul se afla acolo într-o călătorie de afaceri. Deputata româncă a fost agresată fizic pe 26 mai, în Vladivostok, în jurul orei 7 dimineața, când a ieșit la o plimbare, notează publicația SPIEGEL. După ce … The post SPIEGEL: Un diplomat român a fost bătut în Rusia și scos din țară. Agenți ai FSB, implicați. UE a confirmat incidentul appeared first on spotmedia.ro.
12:40
Ofertă fabuloasă pentru încă un transfer la FCSB: Campioana i-a promis că „îi dă oricât”, jucătorul a dat răspunsul # SportMedia
FCSB a făcut o ofertă fabuloasă pentru încă un transfer, după ce i-a adus pe Politic sau Alibec în această vară. Alexandru Mitriță (30 de ani), atacantul plecat de la Universitatea Craiova la Zhejiang, în China, a fost dorința lui Gigi Becali. Când a auzit că Mitriță pleacă de la Craiova, patronul FCSB a intervenit … The post Ofertă fabuloasă pentru încă un transfer la FCSB: Campioana i-a promis că „îi dă oricât”, jucătorul a dat răspunsul appeared first on spotmedia.ro.
12:40
Medicii de la spitalul SRI anunţă miercuri că starea de sănătate a lui Ion Iliescu s-a agravat, având dificultăți respiratorii importante. „Ca urmare a progresiei bolii de bază, starea generală a pacientului s-a agravat, cu dificultăți respiratorii importante. Echipa medicală multidisciplinară a stabilit în această dimineață oportunitatea efectuării unei proceduri chirurgicale de asigurare a permeabilității … The post Starea de sănătate a lui Ion Iliescu s-a agravat și a fost operat appeared first on spotmedia.ro.
12:40
Universitatea din București se află pe primul loc în UE la promovarea egalității de gen # SportMedia
Universitatea din București se află pe primul loc în rândul universităților din Uniunea Europeană în ceea ce privește promovarea egalității de gen. De asemenea, UB este pe locul 3 în lume, după Walailak University (Thailanda) și Bahcesehir University (Turcia), potrivit ediției din 2025 a University Impact Rankings, clasament realizat de Times Higher Education. Au fost … The post Universitatea din București se află pe primul loc în UE la promovarea egalității de gen appeared first on spotmedia.ro.
12:40
Ministrul de Externe Emil Hurezeanu confirmă că o diplomată româncă angajată a reprezentanței Uniunii Europene în Rusia a fost agresată la Vladivostok. Evită, însă, să confirme direct implicarea FSB. Întrebat despre incidentul raportat de presa germană, Hurezeanu a răspuns că a știut „din capul locului despre ce a fost vorba”, precizând că incidentul nu a … The post Hurezeanu confirmă: O diplomată româncă a fost agresată în Rusia appeared first on spotmedia.ro.
12:40
Trei jucătoare cu nume, Madison Keys, Bianca Andreescu și Naomi Osaka, au părăsit, marți, turneul de tenis WTA 500 pe iarbă de la Berlin, dotat cu premii totale de 925.661 de euro, în timp ce chinezoaica Qinwen Zheng s-a retras de pe tablou. Cehoaica Marketa Vondrousova, campioana din 2023 de la Wimbledon, a dispus de … The post Rezultatele de la Berlin: Keys, Andreescu și Osaka, învinse în primul tur appeared first on spotmedia.ro.
Acum 8 ore
10:40
FCSB a primit răspunsul după ce și-a anunțat interesul pentru un transfer: Nume-surpriză pe lista campioanei # SportMedia
FCSB a primit răspunsul după ce și-a anunțat interesul pentru un transfer, după cele făcute deja în această vară. Campioana României i-a adus pe Denis Alibec, Daniel Graovac și Dennis Politic, dar și-a anunțat interesul pentru un fotbalist din naționala U19, fără să-i dea numele. Se pare că fotbalistul de care FCSB este interesată e … The post FCSB a primit răspunsul după ce și-a anunțat interesul pentru un transfer: Nume-surpriză pe lista campioanei appeared first on spotmedia.ro.
10:40
Presa din Italia anunță că Dennis Man (26 de ani) poate prinde un transfer important în această vară. După ce Fiorentina l-a dorit la începutul lui 2025, Dennis Man a intrat pe lista unei alte echipe din Serie A. Potrivit Calciomercato, Man se află pe lista lui Lazio, unde Maurizio Sarri a cerut întăriri în … The post Presa din Italia, anunț despre plecarea lui Dennis Man: Parma i-a stabilit prețul appeared first on spotmedia.ro.
10:40
Selecționatele Germaniei și Angliei au scris istorie, marți, pe Stadionul Arcul de Triumf din București, în Grupa B a Campionatului European de fotbal Under-19 din România, după ce au terminat la egalitate, 5-5 (4-1). Potrivit UEFA, acesta este meciul cu cele mai multe goluri marcate la un Campionat European U19. Germania a condus cu un … The post Germania – Anglia, meci istoric la EURO U19: S-au marcat 10 goluri pe Arcul de Triumf appeared first on spotmedia.ro.
10:40
Sunt hackerii cu ochii pe banii tăi? Fără panică! Află cum ți-i protejezi ușor și eficient # SportMedia
Banii tăi sunt în mai mare pericol decât crezi! Un click greșit, o parolă prea slabă sau o tranzacție pe un site nesecurizat pot face ca tot ce ai în cont să dispară într-o clipă. Pe internet, hoții nu sparg uși. Dar se folosesc, zi și noapte, de toate tehnologiile noi și foarte eficiente ca … The post Sunt hackerii cu ochii pe banii tăi? Fără panică! Află cum ți-i protejezi ușor și eficient appeared first on spotmedia.ro.
10:40
Vânzarea TikTok, impusă de Congresul SUA, întârzie să se materializeze. Donald Trump va amâna din nou termenul limită, stabilit pentru joi, așteptând, totuși, undă verde din partea Chinei. După ce a amânat deja termenul limită de două ori cu 75 de zile, președintele american va emite un nou ordin executiv pentru a-l amâna cu 90 … The post Trump amână din nou termenul limită pentru vânzarea TikTok appeared first on spotmedia.ro.
10:40
Peste 4.000 de hoteluri din Turcia au fost închise în plin sezon turistic. Mii de oameni au rămas fără cazare # SportMedia
Atenție, dacă plănuiți să călătoriți în Turcia în această vară: verificați dacă hotelul la care ați făcut rezervare mai funcționează. Autoritățile turce au închis mii de unități, lăsând mulți turiști fără cazare. Turcia este a cincea cea mai vizitată țară din lume. În perioada de vârf din 2024, sectorul turistic al țării a atras 52,6 … The post Peste 4.000 de hoteluri din Turcia au fost închise în plin sezon turistic. Mii de oameni au rămas fără cazare appeared first on spotmedia.ro.
Acum 12 ore
08:40
Război Israel-Iran, ziua 6 Atac la o fabrică de rachete de lângă Teheran. Rachetă hipersonică Fattah-1 către Tel Aviv. Îndemn la revoltă în Iran (Video) # SportMedia
Israelul şi Iranul s-au atacat reciproc pentru a şasea noapte consecutivă, la câteva ore după apelul lui Donald Trump la „capitularea fără condiţii” a Teheranului. Armata iraniană a avertizat marţi seara în legătură cu atacuri „punitive” iminente în Israel, cerând locuitorilor marilor oraşe Haifa şi Tel Aviv să se evacueze. Apoi, în primele ore ale … The post Război Israel-Iran, ziua 6 Atac la o fabrică de rachete de lângă Teheran. Rachetă hipersonică Fattah-1 către Tel Aviv. Îndemn la revoltă în Iran (Video) appeared first on spotmedia.ro.
08:40
Cine este Ali Khamenei, liderul suprem al Iranului. Viclenia și Gărzile Revoluționare i-au consolidat ascensiunea # SportMedia
Preşedintele Donald Trump a declarat marţi că Statele Unite cunosc unde se află liderului suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, dar a adăugat că SUA nu îl vor ucide, „cel puţin deocamdată”, şi a cerut „capitularea necondiţionată” a Iranului. Ayatollahul Ali Khamenei a petrecut aproape patru decenii ca lider suprem al Iranului şiit, construind o … The post Cine este Ali Khamenei, liderul suprem al Iranului. Viclenia și Gărzile Revoluționare i-au consolidat ascensiunea appeared first on spotmedia.ro.
08:40
Noul smartphone T1, prezentat luni de Trump Organization şi promovat drept un produs ”fabricat în Statele Unite”, va fi, cel mai probabil, proiectat şi asamblat de o companie chineză, susţin mai mulţi experţi din industrie. Dispozitivul, care va costa 499 de dolari şi va rula sistemul de operare Android de la Google, a fost anunţat … The post Telefonul T1 lansat de Trump Organization va fi, cel mai probabil, fabricat în China appeared first on spotmedia.ro.
08:40
G7 renunță la declarația comună în legătură cu Ucraina. Zelenski spune că diplomația se află în criză, Kremlinul consideră G7 „inutil” # SportMedia
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a plecat marţi de la summitul G7 cu un nou ajutor din partea ţării gazdă, Canada, pentru războiul împotriva Rusiei, dar fără o declaraţie comună de sprijin din partea membrilor şi fără şansa de a se întâlni cu preşedintele american Donald Trump. Ţările din G7 au avut dificultăţi în a ajunge … The post G7 renunță la declarația comună în legătură cu Ucraina. Zelenski spune că diplomația se află în criză, Kremlinul consideră G7 „inutil” appeared first on spotmedia.ro.
08:40
Președintele PPE l-a sunat pe Nicușor Dan care și-a confirmat participarea la summitul formațiunii # SportMedia
Președintele Partidului Popular European (PPE), Manfred Weber, a declarat, la Strasbourg, că l-a sunat personal pe președintele Nicușor Dan, care a confirmat public, recent, că va participa săptămâna viitoare la summitul PPE, la Bruxelles. ”El este un politician independent, neafiliat unui partid, și de aceea sunt foarte mândru că a ales PPE ca loc în … The post Președintele PPE l-a sunat pe Nicușor Dan care și-a confirmat participarea la summitul formațiunii appeared first on spotmedia.ro.
04:30
Trei orașe mayașe au fost descoperite în junglă. Ce simbolizau altarele în formă de broască # SportMedia
Arheologii au anunțat descoperirea a trei orașe mayașe în adâncul junglei Petén, din Guatemala. Cele trei orașe se află la aproximativ 5 kilometri distanță unele de altele și sunt dispuse într-o formă triunghiulară, conform unui comunicat al Ministerului Culturii și Sportului din Guatemala, citat de Live Science. Orașele au fost locuite în perioada numită de … The post Trei orașe mayașe au fost descoperite în junglă. Ce simbolizau altarele în formă de broască appeared first on spotmedia.ro.
Acum 14 ore
02:30
Un studiu realizat recent arată că peștii suferă minute în șir, în agonie, înainte de a muri în cadrul operațiunilor de pescuit comercial. În unele cazuri, peștii suferă până la 22 de minute după ce sunt scoși din apă și expuși la aer, o metodă de sacrificare frecvent utilizată, cunoscută sub numele de asfixie în aer, arată … The post Suferă peștii atunci când sunt pescuiți? Realitatea e tristă appeared first on spotmedia.ro.
02:30
Cât de mult trăiau oamenii de Neanderthal. Acum putem răspunde la această întrebare. Dar care ar fi trebuit să fie speranța noastră de viață? # SportMedia
Dacă te-ai întrebat vreodată cât timp trăiau oamenii de Neanderthal, un studiu genomic vine cu răspunsul la această întrebare. Cu rămășițe ale ADN-ului lor prezente și în noi, viețile neanderthalienilor (Homo neanderthalensis) și ale oamenilor moderni (Homo sapiens) sunt intrinsec interconectate. Aflând mai multe despre nenderthalieni, aflăm mai multe despre noi. Iar una dintre enigme … The post Cât de mult trăiau oamenii de Neanderthal. Acum putem răspunde la această întrebare. Dar care ar fi trebuit să fie speranța noastră de viață? appeared first on spotmedia.ro.
02:30
S-au întâmplat și multe lucruri bune în România ultimilor ani și toate au un numitor comun: ies din mâinile și munca societății, în pofida politicienilor și deciziilor în răspăr luate de puterea politică. Este și motivul pentru care, atunci când vorbește despre degringolada negocierilor pentru un plan economic, profesorul de economie Christian Năsulea insistă să … The post De ce nu ține ce a ieșit bine appeared first on spotmedia.ro.
02:30
Bilanțul glorios pentru care am așteptat o lună desemnarea premierului. E ceva ce PSD nu obține? # SportMedia
Nici în proiecțiile cele mai optimiste PSD nu putea spera să obțină ce a adjudecat la marea împărțire a puterii, conform surselor convergente. Adică tot ce își putea imagina. Nu are acum premier care să deconteze măsurile impopulare și l-au instalat la încasare pe cel mai periculos rival politic. În schimb, a căpătat, de neimaginat, … The post Bilanțul glorios pentru care am așteptat o lună desemnarea premierului. E ceva ce PSD nu obține? appeared first on spotmedia.ro.
00:30
Poliția, despre crima din Lipănești: Tânăra ucisă cu toporul nu a cerut niciodată ordin de protecție. De câte ori a sunat la 112 # SportMedia
Poliţia face precizări oficiale privind cazul tinerei de 22 de ani din Lipănești, județul Prahova, care a fost ucisă cu un topor de către concubinul său. Potrivit autorităților, tânăra nu a solicitat niciodată un ordin de protecție, iar de-a lungul timpului au fost doar apeluri la 112 în urma unor conflicte verbale cu agresorul. Niciun … The post Poliția, despre crima din Lipănești: Tânăra ucisă cu toporul nu a cerut niciodată ordin de protecție. De câte ori a sunat la 112 appeared first on spotmedia.ro.
00:30
Robert Fico vorbește de ieșirea țării sale din NATO: „Neutralitatea ar putea fi mai bună” # SportMedia
Slovacia ar putea fi prima ţară care să vrea să iasă din NATO. Premierul slovac Robert Fico spune că ţara sa ar beneficia în urma unei politici de neutralitate, aducând în discuție pentru prima dată oportunitatea apartenenței țării sale la NATO, înaintea unui summit la care liderii țărilor membre sunt așteptați să convină asupra unei … The post Robert Fico vorbește de ieșirea țării sale din NATO: „Neutralitatea ar putea fi mai bună” appeared first on spotmedia.ro.
17 iunie 2025
22:30
Trump știe unde se ascunde ayatollahul Khamenei, dar nu vrea să-l ucidă deocamdată. Cere Iranului „capitulare necondiționată” # SportMedia
Președintele Donald Trump susţine că Statele Unite cunosc locul unde se ascunde liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, dar nu intenționează să-l elimine „pentru moment”. În aceste condiţii, Trump a cerut Iranului „capitulare necondiționată”, pe fondul escaladării conflictului cu Israelul, ajuns la a cincea zi de atacuri, scrie AP. „Știm exact unde se ascunde așa-numitul … The post Trump știe unde se ascunde ayatollahul Khamenei, dar nu vrea să-l ucidă deocamdată. Cere Iranului „capitulare necondiționată” appeared first on spotmedia.ro.
22:30
Linia de producție măști de protecție sanitară inaugurată în pandemie, în aprilie 2020, la Uzina de Produse Speciale (UPS) din Dragomirești, județul Dâmbovița, este în conservare la sediul uzinei, iar investiția este caracterizată de conducerea unității drept pierdere totală. „Am puține cuvinte să vă spun, vis-a-vis de acea linie de producție, a fost la momentul … The post Ce s-a ales de fabrica de măști inaugurată de Orban în pandemie: „Pierdere totală” appeared first on spotmedia.ro.
22:30
România devine hub de producție NATO printr-un proiect cu SUA și General Dynamics. Vom exporta muniție în toată Europa # SportMedia
România va deveni un hub strategic în producția de muniție compatibilă NATO, odată cu înființarea Centrului de Excelență în Muniție NATO la Dragomirești, județul Dâmbovița. Anunțul a fost făcut marți de ministrul Economiei, Bogdan Ivan, în cadrul unei vizite la Uzina de Produse Speciale Dragomirești, filială a companiei naționale ROMARM. „Este o investiție majoră, strategică, … The post România devine hub de producție NATO printr-un proiect cu SUA și General Dynamics. Vom exporta muniție în toată Europa appeared first on spotmedia.ro.
22:30
Economia reală: Scrisoare de poziție comună a mediului de afaceri cu privire la impozitarea progresivă # SportMedia
13 organizații care reprezintă mediul privat din România au lansat o scrisoare de poziție cu privire la impozitarea progresivă, avertizând că stabilitatea și predictibilitatea oferite de regimul cotei unice au fost esențiale pentru dezvoltarea mediului de afaceri și pentru consolidarea clasei de mijloc și au dus la convergența României cu statele din vestul Europei. ”Implementarea … The post Economia reală: Scrisoare de poziție comună a mediului de afaceri cu privire la impozitarea progresivă appeared first on spotmedia.ro.
22:30
Statul s-a împrumutat masiv de la populație în 2025 – 2 miliarde de euro doar prin titlurile Fidelis # SportMedia
În doar jumătate de an, statul român a atras peste 10,8 miliarde de lei (peste 2 miliarde de euro) de la populație prin cele cinci emisiuni Fidelis lansate până acum, marcând cel mai ridicat nivel de finanțare de pe piața internă din ultimii ani. Prin aceste instrumente, Ministerul Finanțelor s-a bazat masiv pe economiile populației … The post Statul s-a împrumutat masiv de la populație în 2025 – 2 miliarde de euro doar prin titlurile Fidelis appeared first on spotmedia.ro.
22:30
Varianta unei rotații guvernamentale este una foarte probabilă, iar PSD va merge cu această propunere la consultările de joi de la Palatul Cotroceni, a declarat purtătorul de cuvânt al PSD, Florin Manole. „La consultările de la Cotroceni vom merge cu această variantă a rotativei în care începe PNL și continuă PSD. (…) Varianta unei rotații … The post PSD confirmă oficial rotativa. Face referendum intern abia după consultările de joi appeared first on spotmedia.ro.
22:30
SpotMedia.ro transmite LIVE, marți, 17 iunie, de la ora 22:00, meciul România U21 – Slovacia U21, ultimul din grupa A de la EURO 2025. ROMÂNIA U21 – SLOVACIA U21 0-0*Apăsați Refresh pentru actualizarea scorului și a fazelor de joc Min. 2 – Ocazie Slovacia! Hindrich scoate un șut din apropiere al lui Kapralik, după o … The post LIVE EURO 2025: România U21 – Slovacia U21 appeared first on spotmedia.ro.
20:20
Senatorul POT racolat de PSD, cu studii de „dating online”, a fost condamnat de Înalta Curte # SportMedia
Senatorul Paul Ciprian Pintea, ales pe listele partidului POT, a fost condamnat marți de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) la o pedeapsă de 1 an și 5 luni de închisoare cu suspendare pentru că a condus un autovehicul având permisul suspendat. Instanța a dispus un termen de supraveghere de 2 ani, timp în … The post Senatorul POT racolat de PSD, cu studii de „dating online”, a fost condamnat de Înalta Curte appeared first on spotmedia.ro.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.