'the N space. - un ecosistem gândit strategic, unde evenimentul devine vehicul de poziţionare and #8221;

Bursa, 16 iunie 2025 00:00

* (Interviu cu antreprenorul Vlad Mihălăchioiu, fondatorul Romanian Business Club)Reporter: De când sunteţi în această piaţă?Vlad Mihălăchioiu: Activez în industria evenimentelor de peste zece ani, timp în care am organizat mai mult de 1.000 de proiecte. the N space. este sinteza acestei experienţe şi a unei revelaţii personale trăite la New York, unde am înţeles că viitorul nu aparţine locaţiilor spectaculoase, ci acelora cu sens.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Bursa

Acum 8 ore
00:00
Producţia industrială din zona euro şi-a temperat creşterea anuală în aprilie 2025, până la 0,8%, de la 3,7% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare peste aşteptări, de 2,4%, după o creştere de 2,4% în luna anterioară.
00:00
Guvernul britanic a anunţat un plan de investiţii de 8 miliarde de lire sterline (peste 9 miliarde de euro) pe o perioadă de zece ani pentru a face faţă riscului tot mai ridicat de inundaţii cauzate de schimbările climatice, relatează AFP.
00:00
Doi sateliţi ai Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), care operează împreună în cadrul misiunii PROBA-3, au reuşit să capteze imagini rare ale coroanei solare, stratul exterior al atmosferei Soarelui, prin simularea unei eclipse solare artificiale, informează DPA.
00:00
Ministerul Educaţiei şi Cercetării a semnat contractul de finanţare pentru proiectul and #8222;Practici transformaţionale în consilierea şi orientarea carierei (ConsEDU) and #8221;, o iniţiativă strategică în valoare de peste 128 de milioane de lei (aproximativ 25,7 milioane euro) ce urmăreşte modernizarea şi extinderea serviciilor de consiliere în carieră în învăţământul preuniversitar.
00:00
Direcţiile strategice ale Societăţii Energetice Electrica SA sunt investiţiile masive în producţia de energie verde (1 GW până în 2030), accesarea fondurilor europene şi revenirea la plata dividendelor, după închiderea mecanismelor de sprijin, potrivit declaraţiilor făcute de CEO-ul companiei, Alexandru Chiriţă, prezent la cea mai recentă conferinţă Quarterly Report.
00:00
BNR a afişat, ieri, un nivel mediu al dobânzii la depozitele overnight plasate (ROBOR) care a scăzut la 6,29%, de la 6,69%.
00:00
Euro a scăzut, ieri, cu 0,27 bani faţă de leu, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 5,0263 lei/euro.
00:00
* Tortoise Capital: O eventuală perturbare în Strâmtoarea Ormuz ar duce la creşterea preţului petrolului spre 100 de dolari pe baril* Circa un sfert din aprovizionarea mondială cu petrol tranzitează Strâmtoarea Ormuz, conform Agenţiei Internaţionale pentru Energie
00:00
PNL, UDMR şi USR au acceptat, ieri, potrivit mai multor surse politice citate de mass-media, ideea rotativei guvernamentale pe care a susţinut-o PSD încă de la începutul negocierilor politice de la Palatul Cotroceni privind viitorul program de guvernare şi componenţa noii echipe de la Palatul Victoria.
00:00
Prognoza pentru RomâniaVremea va fi călduroasă în jumătatea de sud-vest a ţării, izolat caniculară în sudul Olteniei.
00:00
Bursele europene au scăzut ieri, în condiţiile în care Israelul a lansat un avertisment de evacuare a populaţiei din capitala Iranului.
00:00
Băncile centrale din întreaga lume se aşteaptă ca ponderea deţinerilor de aur în rezervele lor să crească în următorii cinci ani, în timp ce ponderea dolarului în rezervele lor ar urma să scadă, conform unui studiu al Consiliului Mondial al Aurului (WGC), efectuat în perioada 25 februarie - 20 mai, transmite Reuters, conform Agerpres.
00:00
Se spune că un supravieţuitor de pe TITANIC, când a fost întrebat ce s-a întâmplat, ar fi răspuns: and #8222;Domnule dragă, eu am cerut să-mi pună nişte gheaţă în whisky, dar ceea ce a urmat a depăşit orice închipuire... and #8221;.
00:00
* Ultima ofertă de titluri de stat Fidelis a fost înregistrată în sistemul bursier Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut preponderent creşteri, în sesiunea de tranzacţionare de ieri, în contrast cu deprecierile pieţelor europene.
00:00
Azi, este ziua! Pe uşile cele largi ale Palatului de la Cotroceni va ieşi vuietul menit să anunţe lumii minunea minunilor, and #8221;Numele Premierului and #8221;.
00:00
Informaţiile publicate de ziarul BURSA în articolul 'Prejudicii de zeci de milioane de lei la Transelectrica, descoperite de Curtea de Conturi and #8221; au atras atenţia mass-media, fiind preluate de postrurile TV, dar şi de presa online. Mai mult decât atât, se pare că articolul din cotidianul BURSA a determinat Curtea de Conturi să facă public raportul de audit la Transelectrica despre care am scris, sesizând Direcţia Naţională Anticorupţie cu privire la abaterile constatate, ce intră sub incidenţa legii penale.
00:00
Conflictul dintre Israel şi Iran pare departe de momentul dezescaladării, dacă ţinem cont de mesajul transmis ieri de Israel Katz, ministrul Apărării de la Tel Aviv către ayatollahul Ali Khamenei.
00:00
Preşedintele american Donald Trump a promis o reprimare extinsă a imigraţiei în mai multe oraşe mari din SUA conduse de democraţi, ca o aparentă răzbunare după protestele and #8221;Fără regi and #8221; lansate împotriva administraţiei sale, care au avut loc sâmbătă şi care au atras milioane de persoane, anunţă theguardian.com.
Acum 12 ore
21:30
Regele Iordaniei, Abdullah al II-lea, a avertizat într-un discurs susţinut în Parlamentul European că and #8222;atacurile and #8221; Israelului asupra Iranului riscă să escaladeze periculos tensiunile and #8222;în regiune şi dincolo de aceasta and #8221;.
21:00
Preşedintele american Donald Trump a afirmat marţi că Statele Unite ştiu exact unde and #39;se ascunde and #39; liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, şi că acesta ar putea fi o ţintă uşoară pentru SUA şi Israel, dar cel puţin deocamdată îl vor lăsa în viaţă, în timp ce Iranul şi Israelul continuă atacurile reciproce începute vineri de Israel prin bombardamente ce vizează eliminarea programului nuclear iranian.
20:40
Liderii coaliţiei de guvernare au ajuns la un acord pe împărţirea funcţiilor în stat.
20:30
Cancelarul german Friedrich Merz a susţinut marţi în mod deschis atacurile Israelului împotriva Iranului şi a vorbit despre posibilul sfârşit al unei puteri iraniene care and #39;a adus moarte şi distrugere în lume and #39;.
20:10
Un senator democrat de marcă a introdus un proiect de lege prin care i se cere preşedintelui Statelor Unite, Donald Trump, să obţină în prealabil autorizarea Congresului înainte de a ordona lovituri militare împotriva Iranului.
20:00
Preşedintele american Donald Trump a declarat că Statele Unite ştiu and #8222;exact and #8221; unde se ascunde liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, dar că and #8222;nu îl vor elimina - cel puţin, nu pentru moment and #8221;, transmite Al Jazeera, de la care relatăm cele ce urmează.
19:50
Premierul Slovaciei, Robert Fico, a sugerat că ţara sa ar putea beneficia mai mult din adoptarea unei politici de neutralitate, în locul apartenenţei la NATO, potrivit Reuters, care afirmă cele ce urmează. Declaraţia a fost făcută într-o conferinţă de presă online, cu puţin timp înaintea summitului NATO programat pentru 24-25 iunie, unde se va discuta creşterea cheltuielilor militare ale statelor membre.
19:30
Deputatul Oana Ţoiu (USR) a declarat despre negocierile dintre partidele pro-europene, pentru formarea guvernului, că pentru USR, obiectivul de a-l avea pe Ilie Bolojan premier este mai important decât opoziţia la ideea de rotativă.
19:30
Deşi forţele americane nu au anunţat oficial o implicare directă în actualele ostilităţi din Orientul Mijlociu, Donald Trump a afirmat că and #8222;avem acum controlul complet şi total asupra cerului Iranului and #8221;, portrivit Al Jazeera, care transmite cele ce urmează.
19:30
Preşedintele Donald Trump and #8222;ar putea decide că trebuie să ia măsuri suplimentare pentru a opri îmbogăţirea uraniului de către Iran and #8221;, a declarat astăzi vicepreşedintele JD Vance într-o postare amplă pe reţelele de socializare, în care apără coerenţa politicii preşedintelui american faţă de Iran.
19:20
Liderii G7 au convenit să ceară o and #8221;dezescaladare and #8221; în Războiul dintre Israel şi Iran şi în Orientul Mijlociu, cu puţin înainte ca preşedintele american să plece mai devreme de la summitul din Canada, într-o and #8221;Declaraţie comună and #8221; în care îndeamnă la and #8221;protejarea civililor and #8221; şi în care reafirmă and #8221;dreptul Israelului de a se apăra and #8221;.
19:10
Teheranul a criticat marţi poziţia şefei diplomaţiei europene, Kaja Kallas, acuzând-o că acţionează ca and #8222;apărător al agresorului and #8221; în conflictul cu Israelul şi solicitând ca Uniunea Europeană să condamne ferm atacurile israeliene, relatează EFE, care afirmă cele ce urmează.
19:10
Ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, a participat marţi, prin videoconferinţă, la reuniunea informală a miniştrilor de Externe din statele membre ale Uniunii Europene, convocată de Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, Kaja Kallas, pe fondul escaladării conflictului dintre Israel şi Iran, informează Ministerul Afacerilor Externe într-un comunicat.
19:10
Vicepreşedintele american JD Vance, cunoscut ca un oponent ferm al intervenţiilor militare din cadrul cercului apropiat al lui Donald Trump, a exprimat sprijin total faţă de preşedintele SUA în ceea ce priveşte poziţia sa faţă de Iran, susţinând solicitarea acestuia ca Teheranul să renunţe complet la îmbogăţirea uraniului pe teritoriul propriu, potrivit Al Jazeera, care transmite cele ce urmează.
19:00
Forţele americane s-au retras din alte două baze din nord-estul Siriei, accelerând procesul de retragere a trupelor, potrivit unei anchete de teren realizate de Reuters, care transmite cele ce urmează. Comandantul forţelor kurde siriene sprijinite de SUA avertizează că această retragere permite o revenire în forţă a grupării Stat Islamic (ISIS).
19:00
Qatar a avertizat că atacurile lansate de Israel asupra facilităţilor energetice din Iran vor avea un impact semnificativ asupra preţurilor petrolului, transmite Al Jazeera, de la care transmitem cele ce urmează.
19:00
Fostul candidat pro-rus Călin Georgescu a anunţat marţi, într-o postare pe Facebook, că a fost sancţionat de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) cu o amendă de 200.000 de lei, potrivit HotNews.ro, de la care transmitem cele ce urmează.
18:50
Parlamentul European a votat marţi pentru eliminarea termenului de prescripţie în cazul abuzurilor sexuale comise asupra minorilor, invocând faptul că aceste infracţiuni sunt adesea raportate la mulţi ani după ce au avut loc, transmite EFE, care informează cele ce urmează.
18:50
Liderul britanic Keir Starmer a respins ideea că Statele Unite, sub conducerea lui Donald Trump, ar intenţiona să sprijine Israelul într-un atac asupra Iranului, afirmând că discuţiile purtate cu preşedintele american la summitul G7 din Kananaskis, Canada, l-au convins că acesta urmăreşte cu sinceritate o soluţie paşnică, transmite The Guardian, de la care redăm cele ce urmează.
18:50
Miniştrii de externe ai Uniunii Europene au convenit marţi asupra necesităţii unei dezescaladări rapide în conflictul izbucnit vineri între Iran şi Israel, a declarat şefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, potrivit Reuters, care transmite cele ce urmează.
18:40
Comisia Europeană a propus marţi revizuirea reglementărilor privind securitizarea activelor financiare, în încercarea de a stimula creditarea şi de a elibera capital pentru bănci, informează agenţia EFE, care transmite cele ce urmează.
18:40
Guvernul olandez le recomandă părinţilor să le interzică copiilor sub 15 ani accesul la platforme precum TikTok şi Instagram, invocând riscuri serioase pentru sănătatea mintală, transmite AFP, care relatează cele ce urmează.
18:30
Compania Sonol, unul dintre principalii distribuitori de combustibil din Israel, a anunţat reducerea semnificativă a livrărilor de carburant, în contextul atacurilor iraniene care au afectat grav instalaţiile rafinăriei de petrol din Haifa, relatează site-ul israelian de afaceri Calcalist, care afirmă cele ce urmează.
18:30
Cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, a declarat că regimul de la Teheran a fost serios slăbit de atacurile lansate de Israel în ultimele zile şi că este puţin probabil ca acesta să-şi recapete forţa de odinioară, transmite postul Welt, în cadrul unui interviu acordat la summitul G7 din Canada, citat de Al Jazeera, care afirmă cele ce urmează.
18:20
O echipă de cercetători de la Universitatea Tianjin din China a atins o eficienţă record de 5,1% în conversia energiei solare în hidrogen, prin dezvoltarea unui foto-anod semitransparent, potrivit agenţiei Xinhua, de la care relatăm cele ce urmează.
18:20
Un număr record de germani evită consumul de ştiri, invocând stresul emoţional şi dorinţa de a-şi proteja starea de bine, potrivit Reuters Institute Digital News Report 2025, citat de agenţia DPA, care transmite cele ce urmează.
18:10
Guvernul german condus de cancelarul Friedrich Merz respinge orice creştere a bugetului multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2028-2034 şi se opune extinderii termenului de implementare a proiectelor finanţate prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă (MRR), potrivit unui document consultat de agenţia EFE, care afirmă cele ce urmează.
18:00
Preşedintele Nicuşor Dan ar urma să-l desemneze pe Ilie Bolojan (PNL) în funcţia de prim-ministru, în urma unui acord politic convenit între PNL, PSD, USR, UDMR şi reprezentanţii minorităţilor, potrivit surselor HotNews, de la care transmitem cele ce urmează. Partidele au agreat o rotativă guvernamentală, similară modelului Ciucă-Ciolacu, care ar permite PSD să preia funcţia de premier în a doua parte a mandatului.
18:00
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunţă că Amenajarea hidroenergetică Livezeni-Bumbeşti a primit Acordul de mediu, el arătând că este vorba de un proiect vital, în valoare de peste 1,1 miliarde de lei, care va genera anual 283 GWh energie curată şi accesibilă pentru români şi economie.
18:00
Comisia Europeană a propus marţi, printr-o iniţiativă legislativă, eliminarea progresivă a importurilor de gaze şi petrol din Federaţia Rusă, cu termen final în decembrie 2027, potrivit unui comunicat oficial. Măsura face parte din planul REPowerEU şi urmăreşte reducerea dependenţei energetice a Uniunii Europene de Rusia, în paralel cu accelerarea tranziţiei către surse curate de energie.
17:40
Armata israeliană anunţă că au fost lansate rachete din Iran către teritoriul israelian.
17:30
Preşedintele Nicuşor Dan cheamă partidele parlamentare, la consultări, joi, la Palatul Cotroceni, pentru desemnarea candidatului la funcţia de Prim-ministru.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.