Olt: Doi minori sunt bănuiţi că au tras cu un pistol pe stradă / Localnicii au crezut că sunt petarde şi au anunţat Poliţia / La percheziţii a fost găsit un pistol neletal

News.ro, 20 iunie 2025 11:20

Doi minori sunt bănuiţi că au tras cu un pistol pe o stradă dintr-o comună din judeţul Olt, iar localnicii au crezut că este vorba de petarde şi au anunţat Poliţia. În urma percheziţiilor, poliţiştii au găsit un pistol neletal, care este supus autorizării. Arma a fost ridicată pentru cercetări.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 5 minute
16:40
Trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 27 şi 37 de ani, acuzaţi că au introdus în România, în prima jumătate a acestui an, aproape 50 de kilograme de canabis expediat din Spania printr-o firmă de curierat, sunt cercetaţi pentru trafic de droguri de risc în formă continuată.
16:40
Două persoane au fost rănite, una grav, în tiruri iraniene de rachetă vizând Israelul, anunţă serviciul de prim-ajutor Magen David Adom, echivalentul Crucii Roşii, vineri, în a opta zi de Război între Israel şi Iran, relatează AFP.
Acum 30 minute
16:20
O decizie referitoare la creşterea TVA de la 19 la 21% ar putea fi luată în octombrie, după o nouă evaluare a ECOFIN privind eficienţa măsurilor fiscale luate până la acel moment, afirmă surse politice.
16:20
Preşedintele Emmanuel Macron a cerut vineri Guvernului francez, la Salonul Aeronautic de la Bourget, să organizeze o dezbatere în Parlament pe tema Războiului între Israel şi Iran şi vrea să-i reunească pe liderii partidelor politice franceze şi să ”discute” atât despre acest război, cât şi despre cele din Fâşia Gaza şi Ucraina, relatează AFP.
Acum o oră
16:10
O femeie de 62 de ani a fost muşcată de un câine care era plimbat în centrul oraşului de stăpânul său, un tânăr de 22 de ani. Animalul era în lesă, dar fără botniţă, stăpânul acestuia fiind amendat.
16:00
Noul sezon începe odată cu Supercupa României, meciul dintre câştigătoarea SuperLigii, FCSB, şi echipa care a cucerit Cupa României Betano, CFR Cluj. Cele mai bune echipe de club din România în sezonul 2024-2025 se întâlnesc într-un meci cu trofeul pe masă sâmbătă, 5 iulie, cu începere de la ora 20:00, pe stadionul Steaua din Bucureşti.
16:00
Poliţiştii au deschis o anchetă după ce un bărbat aflat la volanul unui autoturism ar fi încercat să convingă mai mulţi copii să urce în maşina sa, în apropierea unui parc din localitatea Valul lui Traian, judeţul Constanţa.
16:00
Traficul rutier este complet blocat vineri după-amiază, pe DN 22, în judeţul Tulcea, din cauza unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, o autoutilitară şi un autocamion şi în urma căruia patru persoane au fost rănite. Un alt accident în care au fost implicate două autoturisme a avut loc în judeţul Bihor, pe DN 19 şi s-a soldat cu doi răniţi. Şi pe acest drum naţional circulaţia este oprită total.
15:50
Preşedintele interimar al PNL Ilie Bolojan a fost desemnat oficial vineri pentru postul de premier, de către preşedintele Nicuşor Dan. Anunţul a fost făcut de preşedinte în prezenţa lui Bolojan. ”Domnul Ilie Bolojan este persoana cea mai potrivită să facă ajustările necesare în aparatul statului român”, a spus preşedintele. Conform Constituţiei, Ilie Bolojan are la dispoziţie 10 zile pentru a cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.
Acum 2 ore
15:40
USR califică desemnarea oficială a lui Ilie Bolojan ca premier drept un semnal clar că România poate merge înainte cu seriozitate şi respect pentru banii publici şi că poate fi guvernată cu seriozitate şi cu bun-simţ.
15:30
Premierul desemnat Ilie Bolojan a declarat vineri, după nominalizarea sa de către preşedintele Nicuşor Dan, că este conştient de marea responsabilitate pe care şi-aasumă, din cauza situaţiei dificile în care se găseşte ţara. El a anunţat că, din această după-amizaă, ai contionua discuţiile pentru, crearea unei majoritţi parlamentare şi pentru definitivarea Guvernului şi a programului de guvernare.
15:30
Ilie Bolojan a urcat pas cu pas treptele puterii: consilier local, consilier judeţean, prefect, primar, preşedinte al Consiliului Judeţean, preşedinte al Senatului şi preşedinte interimar al României. În administraţia locală a redus drastic numărul bugetarilor şi s-a axat pe atragerea fondurilor europene. Timp de aproape doi ani a fost şi secretar general al Guvernului Tăriceanu, poziţie din care a dat ordin să fie scoase toate televizoarele din Palatul Victoria, pe motiv că funcţionarii urmăreau posturile de ştiri în loc să muncească. În luna ianuarie, a demarat o reformă şi în Parlament, fiind huiduit de unii angajaţi care şi-au pierdut sinecurile. Prin reducerea posturilor la Senat, statul va economisi 3,5 milioane de euro în fiecare an. ”În trei ani înseamnă un pasaj într-o intersecţie aglomerată din Bucureşti”, a explicat Bolojan, unul dintre puţinii politicieni care n-au schimbat niciodată partidul, fiind liberal din 1993. A preluat conducerea PNL după ce Nicolae Ciucă s-a clasat abia pe locul cinci la alegerile prezidenţiale din luna noiembrie 2024. Ilie Bolojan a refuzat să intre în cursa pentru Cotroceni la scrutinul din luna mai pe motiv că înlocuirea candidatului agreat, Crin Antonescu, ar fi dus la destrămarea coaliţiei de guvernare PSD-PNL-UDMR. În final, Crin Antonescu a ratat turul doi şi coaliţia s-a destrămat. În finala prezidenţială, Bolojan l-a susţinut deschis pe Nicuşor Dan în competiţia cu George Simion. Astăzi, preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat prim-ministru, una dintre promisiunile din campania electorală. Însă durata mandatului este una limitată: până în primăvara anului 2027, când PSD va prelua şefia Guvernului, conform acordului din coaliţie.
15:30
Mii de manifestanţi irakieni, mobilizaţi la apelul influentului demnitar religios Moqtada Sadr, s-au adunat vineri la Baddad şi în alte locuri din Irak, în semn de protest faţă de războiul pe care Israelul îl poartă în Iran de la 13 iunie, relatează AFP.
15:20
Preşedintele interimar al PNL Ilie Bolojan a fost desemnat oficial vineri pentru postul de premier, de către preşedintele Nicuşor Dan. Anunţul a fost făcut de preşedinte în prezenţa lui Bolojan. ”Domnul Ilie Bolojan este persoana cea mai potrivită să facă ajustările necesare în aparatul statului român”, a spus preşedintele. Conform Constituţiei, Ilie Bolojan are la dispoziţie 10 zile pentru a cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.
15:20
Premierul desemnat Ilie Bolojan a declarat vineri, după nominalizarea sa de către preşedintele Nicuşor Dan, că este conştient de marea responsabilitate pe care şi-aasumă, din cauza situaţiei dificile în care se găseşte ţara. El a anunţat că, din această după-amizaă, ai contionua discuţiile pentru, crearea unei majoritţi parlamentare şi pentru definitivarea Guvernului şi a programului de guvernare.
15:10
Un bărbat de 24 de ani care a întreţinut raporturi sexuale cu o fată de 13 ani în locuinţa acesteia din Capitală a fost arestat preventiv pentru viol asupra unui minor, în formă continuată. Potrivit anchetatorilor, bărbatul a reuşit să câştige treptat încrederea adolescentei după ce a iniţiat o relaţie cu mama acesteia, oferindu-le cadouri şi bani pentru acoperirea costurilor unor servicii de care beneficia copila.
15:10
Preşedintele interimar al PNL Ilie Bolojan a fost desemnat oficial vineri pentru postul de premier, de către preşedintele Nicuşor Dan. Anunţul a fost făcut de preşedinte în prezenţa lui Bolojan.
15:00
Bernadette Szocs a câştigat spectaculos primul meci jucat pe tabloul de simplu la WTT Star Contender Ljubljana 2025 şi s-a calificat în optimi.
15:00
Curtea Supremă spaniolă le ordonă urmaşilor dictatorului Francisco Franco să restituie două statui romane preţioase oraşului Santiago de Compostela, anunţă instanţa, relatează Reuters.
14:50
Toţi elevii care au obţinut media finală 10 la examenul de Bacalaureat din anul 2025 vor beneficia de acces gratuit şi nelimitat (în limita locurilor disponibile) la oricare dintre spectacolele Operei Naţionale Bucureşti din stagiunea următoare (2025-2026).
Acum 4 ore
14:40
Preşedintele Nicuşor Dan susţine vineri o declaraţie de presă în care este aşteptat anunţul privind nominalizarea lui Ilie Bolojan ca prim-ministru, în condiţiile în care cei doi au avut o nouă întâlnire, la Cotroceni.
14:40
Un bărbat de 62 de ani acuzat că şi-a bătut ani de zile cei doi copii şi că i-a pus la munci grele la o stână a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru violenţă în familie şi rele tratamente aplicate minorului, a informat, vineri, Parchetul de pe lângă Judecătoria Ineu, din judeţul Arad. Potrivit sursei citate, bărbatul mai este acuzat că i-a ţinut pe minori nemâncaţi, le-a interzis să meargă la toate orele de la şcoală, i-a izolat de lume şi nu le-a oferit afecţiunea de care aveau nevoie, ceea ce le-a pus în primejdie gravă minorilor dezvoltarea fizică şi intelectuală.
14:30
Cea mai amplă ediţie de până acum a Festivalului Filmului Românesc „Ro-mania”, un eveniment dedicat excelenţei în cinematografia românească, găzduit în centrul capitalei germane, va avea loc între 20 şi 30 iunie.
14:30
O firmă din Constanţa a vândut o cantitate semnificativã de panouri fotovoltaice fãrã a înregistra operaţiunile în evidenţa financiar contabilã şi fãrã a le declara la organul fiscal, provocând un prejudiciu de 2 milioane de lei bugetului de stat.
14:20
Franţa, Germania şi Regatul Unit urmează să facă vineri, la Geneva, ”o ofertă de completă de negocieri” iranienilor, care să includă domeniul nuclear, activităţile balistice şi finanţarea grupărilor teroriste în Orientul Mijlociu, anunţă vineri preşedintele francez Emmanuel Macron, relatează AFP.
14:20
Comisia Europeană a concluzionat că recapitalizarea de către România cu 250 de milioane euro (1,25 miliarde lei) a băncii Exim Banca Românească, care are capital majoritar de stat, nu constituie ajutor de stat în sensul normelor UE privind ajutoarele de stat.
14:20
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a semnat 583 de contracte de finanţare pentru investiţii de 110,5 milioane de euro pentru energie verde în agricultură şi industria alimentară, iar 4 proiecte au fost deja finalizate.
14:10
Un copil în vârstă de un an, din judeţul Iaşi, a suferit arsuri pe un sfert din suprafaţa corpului, după ce a căzut într-un vas cu apă fierbinte. El a fost adus cu elicopterul SMURD la Spitalul de Copii “Sfânta Maria“ din Iaşi.
14:10
Consiliul Concurenţei a anunţat că a autorizat tranzacţia prin care AutoWallis Nyrt., Ungaria, şi Salvador Caetano Auto SGPS S.A., Portugalia, prin intermediul NSN RO S.R.L., intenţionează să preia unele active privind importul şi distribuţia de automobile, piese de schimb şi accesorii Nissan şi întreţinerea şi repararea automobilelor Nissan.
14:10
Paza de Coastă greacă anunţă vineri că a salvat peste 400 de solicitanţi de azil, în ultimele 24 de ore, în largul Insuliţei Gavdos, situată în sudul Insulei Creta, în estul Mării Mediterane, relatează AFP.
14:00
Preşedintele Nicuşor Dan susţine vineri o declaraţie de presă în care este aşteptat anunţul privind nominalizarea lui Ilie Bolojan ca prim-ministru, în condiţiile în care ceoi doi au avut o nouă întâlnire, la Cotroceni.
14:00
Tabloul „Liliac pe satin verde”, pictat în 1885 de Theodor Aman, a fost vândut joi seară, în Licitaţia de Vară organizată de Artmark. Preşul de adjudecare a fost de 115.000 de euro.
13:50
Franţa, Germania şi Regatul Unit urmează să facă vineri, la Geneva, ”o ofertă de completă de negocieri” iranienilor, care să includă domeniul nuclear, activităţile balistice şi finanţarea grupărilor teroriste în Orientul Mijlociu, anunţă vineri preşedintele francez Emmanuel Macron, relatează AFP.
13:50
Numărul 1 mondial Jannik Sinner, învins joi seara de kazahul Alexander Bublik în optimile de finală ale turneului de la Halle, a declarat că o „mică pauză” îi va prinde bine în perspectiva turneului de la Wimbledon, relatează AFP.
13:50
Un preot paroh dintr-o comună din judeţul Galaţi a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, pentru viol asupra unui minor, în formă continuată. Preotul este acuzat că, profitând de autoritatea avută asupra unei adolescente acum în vârstă de 15 ani, căreia îi era profesor, a întreţinut, timp de un an şi jumătate, mai multe relaţii sexuale cu aceasta atât în maşina sa, cât şi în casa parohială. În legătură cu acest caz, săptămâna trecută, a fost reţinut un procuror din Galaţi cercetat pentru că ar fi sustras probe din dosarul de viol al preotului respectiv.
13:20
Iranul a numit un nou şef al spionajului Gardienilor Revoluţiei, pe generalul de brigadă Majid Khadami, în locul lui Mohammad Kazemi, ucis duminică într-un atac israelian, potrivit agenţiei oficiale iraniene de presă Irna, relatează AFP.
13:20
Garda de Mediu Prahova anunţă că ape uzate menajere au fost deversate în râul Prahova, în zona Nistoreşti, incidentul de mediu având loc în condiţiile în care operatorul de apă-canalizare din regiune nu a respectat procedurile în urma unei probleme la o staţie de pompare. Compania Hidro Prahova a fost amendată cu 60.000 de lei.
13:10
USR îşi amână şedinţa Comitetului Politic, programată vineri, la ora 16.00, în care urna să-şi stabilească strategia pentru guvernare. ”Suntem încrezători că în curând vom putea supune la vot un acord de guvernare care va scoate România din criză şi va porni reformele mult aşteptate de cetăţeni”, transmite USR.
13:10
O persoană a fost ucisă, iar alte 14 - inclusiv salvatori - au fost rănite în noaptea de joi spre vineri într-un nou atac aerian rus în oraşul portuar Odesa, în sudul Ucrainei, anunţă vineri autorităţile ucrainene, relatează AFP.
13:00
Taiwanul a detectat 74 de avioane de vânătoare chineze în jurul insulei principale în decurs de 30 de ore, anunţă vineri Ministerul taiwanez al Apărării, la două zile după ce o navă britanică a traversat Strâmtoarea Taiwan, relatează AFP.
13:00
Interdicţia valabilă de 26 de ani cu privire la portarii străini din prima ligă de fotbal din Coreea de Sud a fost eliminată pentru sezonul 2026, relatează AP.
12:50
CNS Cartel Alfa i-a adresat preşedintelui Nicuşor Dan o scrisoare în care îi cere să declanşeze procedura de mediere între puterile statului şi societate, în special patronatele şi sindicatele, anunţând că se va opune ferm oricărei tentative de a transfera povara fiscală doar pe umerii celor mai vulnerabili. ”Credibilitatea unui om politic se măsoară în coerenţa dintre vorbe şi fapte”, afirmă sindicaliştii în scrisoarea în care critică preconizatele măsuri fiscale şi modul în care se desfăşoară negocierile pentru formarea noului Guvern.
Acum 6 ore
12:40
Regia Naţională a Pădurilor Romsilva a precizat, vineri, în legătură cu raportul de audit al Curţii de Conturi, care identifica nereguli semnificative şi plăţi necuvenite, cum ar fi acordarea unor prime de 216,5 milioane de lei tuturor angajaţilor, că suma respectivă este cea brută acordată în anii 2021 şi 2022, în baza Contractului Colectiv de Muncă, celor peste 14.400 de angajaţi ai Romsilva. Potrivit Romsilva, suma medie individuală netă a premiilor acordate a fost de circa 4.300 lei/salariat/an. Premiile au fost date având în vedere „rezultatele financiare excepţionale din anii 2021 şi 2022” ale regiei. Romsilva mai precizează că între 2019 şi 2023, regia a înregistrat un profit cumulat brut de 792,6 milioane lei, din acesta fiind vărsaţi la bugetul statului 716,7 milioane lei.
12:40
Spectacolele de referinţă ale şcolilor de teatru din întreaga lume vor putea fi văzute în cadrul FITS Festivalul Universităţilor de Teatru şi Management Cultural de la Sibiu.
12:40
Un bărbat din Marea Britanie, în vârstă de 37 de ani, a fost operat la Iaşi, după ce a suferit o fractură gravă de coloană, el riscând să rămână paralizat. Britanicul se afla în vacanţă în România împreună cu prietena sa.
12:30
Iranul a numit un nou şef al spionajului Gardienilor Revoluţiei, pe generalul de brigadă Majid Khadami, în locul lui Mohammad Kazemi, ucis duminică într-un atac israelian, potrivit agenţiei oficiale iraniene de presă Irna, relatează AFP.
12:20
Armata israeliană anunţă vineri că a bombardat zeci de ţinte, la Teheran, în noaptea de joi spre vineri, inclusiv ceea ce a prezentat drept ”centrul de cercetare şi dezvoltare a proiectul armamentului nuclear iranian”, în a opta zi a Războiului între Israel şi Iran, relatează AFP.
12:10
Rata de promovare a examenului de bacaluareat este 74,3%, mai mică decât în 2024, când a fost 76,4%, anunţă Ministerul Educaţiei, odată cu publicarea rezultatelor examenului. 24 de candidaţi au încheiat probele scrise cu media 10.
12:10
„Tehnologia nu e doar un instrument, ci o punte către lume”, spune Iulia Becheanu, Comunicare corporate şi PR Canon România & Bulgaria. Într-un interviu pentru News.ro, ea a explicat cum a fost concepută expoziţia de succes „World Unseen”, dezvăluind tehnologia din spatele proiectului şi cum au reuşit organizatorii să faciliteze persoanelor cu deficienţe de văz citirea unei fotografii.
12:10
Regimul iranian nu va negocia atât timp cât Israelul îşi continuă atacurile în Iran, anunţă vineri ministrul iranian de Externe Abbas Araghchi la televiziunea de stat, relatează AFP.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.