Teologia misionară ascetică

Ziarul Lumina, 24 iunie 2025 22:10

Teologia misionară a Patericului este în esență ascetică și duhovnicească, punând accent pe contemplație mai degrabă decât pe acțiune. Orice acțiune a părinților deșertului derivă din lucrarea lor

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Ziarul Lumina

Acum 2 ore
23:40
Spiru Haret a fost, fără îndoială, una dintre marile personalități ale societății românești din perioada ultimelor decenii ale secolului al XIX-lea și a primelor două decenii a veacului următor. În
23:30
Sfântul Mucenic Foca este unul din cei patru Foca pomeniţi de sinaxar. El a trăit în Sinope, în zilele împăratului Traian, strălucind cu toate faptele bune şi cu petrecere neprihănită. Când a fost adus
23:30
„În vremea aceea, cunoscându-L pe Iisus, oamenii din ținutul Ghenizaretului au trimis în tot acel ținut și au adus la El pe toți bolnavii. Și-L rugau ca numai să se atingă de poala hainei Lui; și câți se
23:30
Fraților, dacă un frate are o femeie care nu crede și ea voiește să viețuiască cu el, să nu o lase. Și o femeie, dacă are bărbat necredincios și el binevoiește să locuiască cu ea, să nu-și lase
23:30
Eroismul cotidian al creștinului se întemeiază pe recunoașterea realistă a limitelor și neputințelor personale, ceea ce conduce la o viață de smerenie și curaj; „un eroism de uzură”, o formă de
23:30
Printre cei mai cunoscuţi sfinţi contemporani îl regăsim pe Cuviosul Paisie Aghioritul. El a fost un veritabil gheron athonit cu viaţă de Pateric care leagă secolul XX de epoca de aur a patristicii, a timpului
23:30
Se presupune că, cel puţin încă din secolul al XV-lea, de pe vremea Sfântului Voievod Ştefan cel Mare şi a duhovnicului său, Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul, existau pustnici pe Muntele Rarău. Tradiţia
23:30
Sfântul Chiril al Alexandriei, Închinare în Duh și Adevăr, Cartea a Șaptea, în Părinți și Scriitori Bisericești (1991), vol. 38, pp. 239-240„Paladie: (...) Dar lămurește-mă, în ce înțeles trebuie
23:20
O amplă cercetare sociologică dedicată nostalgiei după comunism realizată de INSCOP la comanda Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Comunist (IICCMER) reliefează că nu mai
23:20
Ministrul culturii, András Demeter, a declarat, într-un interviu acordat Radio România Cultural, că, „în lipsa unei soluții bugetare, evenimentele culturale ar putea fi suspendate în weekend și în zilele de s
23:20
Angajaţii din primării şi din sectorul asistenţei sociale se vor afla astăzi, 23 iulie, în grevă de avertisment, astfel că programul cu publicul este suspendat în intervalul orar 11:00 - 13:00. Sindicaliştii cr
23:20
Dintre cei 31.143 de candidați prezenţi la proba scrisă a examenului de titularizare, 13.553 de candidați (43,52%) au obținut note peste 7, iar alţi 11.324 de candidați au obținut note între 5 și 6,99
23:10
Primul-ministru Ilie Bolojan şi ministrul sănătăţii, Alexandru Rogobete, au prezentat luni, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, măsurile pe care Guvernul le are în vedere pentru reformarea
23:00
Școala din localitatea Ocheni a comunei băcăuane Huruiești va primi, din 30 iulie, numele profesorului universitar Vasile Adăscăliței (1929-2007), cunoscut cercetător, considerat întemeietorul Școlii de
23:00
Cea de-a 30-a ediție a Festivalului „Sighișoara Medievală” va avea loc în perioada 25-27 iulie 2025 şi se anunţă a fi una aniversară, potrivit informațiilor de pe pagina de Facebook a Primăriei
23:00
Comisia Europeană a lansat, în 2 iulie 2025, o strategie prin care-și propune să facă din Europa cel mai atractiv loc din lume pentru ştiinţele vieţii (studiul sistemelor vii, de la celule la ecosisteme,
Acum 6 ore
20:20
În perioada 6-11 iulie 2025, a avut loc Tabăra Internațională „Limbă, cultură, civilizație și spiritualitate românească” la Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, unde au participat elevi români din țară
Acum 12 ore
16:00
În Sala „Europa Christiana” a Palatului Patriarhiei a avut loc astăzi, 22 iulie, un moment festiv dedicat aniversării zilei de nașterea a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
14:30
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sărbătorit astăzi, 22 iulie 2025, împlinirea vârstei de 74 de ani. Alături de Preafericirea Sa au participat la momentul de rugăciune și la
14:00
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sărbătorit astăzi, 22 iulie 2025, împlinirea vârstei de 74 de ani. Alături de Preafericirea Sa au participat la momentul de rugăciune și la
13:00
La pomenirea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox
13:00
La praznicul Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Dragomirești, judeţul Maramureș, cu ocazia
13:00
Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârșit prima Dumnezeiască Liturghie în noua biserică a recent-înființatei Parohii Oradea - Cartierul Tineretului, cu hramurile „Înălțarea Domnului”
Acum 13 ore
12:30
De sărbătoarea Sfintei Cuvioase Macrina cea tânără, 19 iulie, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a săvârșit Sfânta Liturghie în paraclisul Centrului Episcopal din
12:30
Parohia Mărcuța, Protoieria Sector 2 Capitală, situată în str. Biserica Mărcuța nr. 8, sector 2, Bucu­rești, organizează licitație publică pentru adjudecarea lucrărilor de pictură murală (43 icoane
12:30
Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din municipiul Brăila, Protoieria Brăila, județul Brăila, organizează licitație pentru atribuirea lucrărilor de pictură interioară în tehnica secco.
11:50
Unul dintre ocrotitorii spirituali ai Eparhiei Dunării de Jos este Sfântul Cuvios Rafail, alături de Sfântul Apostol Andrei şi Sfântul Ierarh Atanasie Patelarie. Sfântul Cuvios Rafail, deşi a sihăstrit la
11:20
Luni, 21 iulie, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul a slujit prima Liturghie arhierească în calitate de Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului în Catedrala „Sfânta Cuvioasă Parascheva”
11:20
Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul a fost cinstit în chip deosebit în ziua de 20 iulie 2025 la Mănăstirea „Sfântul Ilie” Șcheia. În mijlocul obștii monahale și al credincioșilor s‑a aflat Preasfințitul Pă
Acum 24 ore
01:20
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) - Comandamentul Litoral 2025 au aplicat într-o singură săptămână amenzi contravenţionale de peste 1,5 milioane de lei. Potrivit unui
21 iulie 2025
20:10
Fraților, preaslăviți pe Dumnezeu în trupul vostru și în duhul vostru, ca unele care sunt ale lui Dumnezeu. Cât despre cele ce mi-ați scris, bine este pentru om să nu se atingă de femeie. Dar din cauza
20:00
Sfântul Vasile cel Mare, Omilii și cuvântări, Omilia a XIV-a, VIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (2009), vol. 1, pp. 249-251„Din pricina unor răutăți ca acestea, bărbații la un loc cu femeile
19:50
„În vremea aceea a auzit tetrarhul Irod vestea ce se dusese despre Iisus și a zis slujitorilor săi: Acesta este Ioan Botezătorul; el a înviat din morți și de aceea se fac minuni prin el. Căci Irod, prinzând
19:40
Sfânta Maria Magdalena a fost uceniţă şi mironosiţă a Mântuitorului Iisus Hristos, cea dintâi şi cea mai mare dintre toate uceniţele şi purtătoarele de mir. Era din Galileea, din cetatea Magdala, de la
19:20
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) transmite românilor două alerte de călătorie în Italia şi Bulgaria pe baza unor avertizări emise de autorităţile naţionale. De un Cod Roşu de incendii sunt vizate
19:10
În Capitală sunt amplasate șase instalații moderne de răcorire în următoarele locații: Universitate; str. Halelor (lângă metrou); Parcul Titan; Bucur Obor; Calea Victoriei şi Piața Unirii. Potrivit
19:00
Confederaţia patronală IMM România a lansat „Carta Albă a IMM-urilor din România”, cea mai amplă analiză a mediului de afaceri românesc. Potrivit lui Ovidiu Nicolescu, coordonatorul ştiinţific al
19:00
Miercuri, 23 iulie, va avea loc repartizarea computerizată în învă­țământul liceal a absolvenților clasei a VIII-a în baza mediei obţinute la Evaluarea Naţională şi a opţiunilor pe care elevii le-au
18:50
Preţurile locuinţelor au crescut cu 5,4% în zona euro şi cu 5,7% în UE, în primul trimestru din 2025, comparativ cu perioada similară din 2024, după ce în trimestrul patru din 2024 au înregistrat un avans de 4,
18:40
Botoșaniul va găzdui, în perioada 18-21 septembrie 2025, Festivalul de literatură pentru copii și adolescenți „Apolodor”, care va reuni scriitori de literatură pentru copii, editori, ilustratori, profesori, tr
18:30
La Muzeul Național de Istorie a României vizitatorii vor putea asculta la „Telefonul Amintirilor”, până în 18 octombrie 2025, în cadrul proiectului educațional „Muzeul Memoriei”, înregistrări video și
18:10
Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Fun­dația „Habitat și Artă în România”, prezintă expoziția de tapiserie și pictură, intitulată „Povești (între) țesute” a artistei
18:10
Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” îi invită pe copiii cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani la atelierul „Detectivii mineralelor - pe urmele comorilor ascunse”, care va avea loc în 26 iu
18:10
Muzeul Național de Artă al României organizează o serie de ateliere de educație muzeală, iar copiii sunt așteptați în zilele de 25 iulie și 1 august, în intervalul orar 10:00-11:30, pentru a face o
18:10
Muzeul Astra din Sibiu organizează, în perioada 25-27 iulie 2025, un alt fel de târg al olarilor, intitulat „Frumos, Ceramic, Folositor”.Evenimentul va cuprinde con­ferințe, ateliere interactive de promovare
18:00
Muzeul Național al Țăranului Român (MNTR) şi Centrul de Studii Arhitecturale şi Urbane din cadrul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti invită publicul mâine, 23 iulie, de
17:30
La 4 februarie 1925, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât înfiinţarea Patriarhiei Române. Modul cum a fost reflectat acest eveniment istoric în presa românească a epocii îl vom analiza în
17:10
În Anul Centenar al Patriarhiei Române, la Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a văzut lumina tiparului albumul „Mărturii ale credinței. Cultură și patrimoniu în mănăstirile
17:10
De ce, odată proclamată autocefalia de facto în 1864, a mai fost nevoie de recunoașterea Patriarhiei Ecumenice în 1885? Mai ales că, în conformitate cu asumarea de facto a acestui rang al Bisericii Ortodoxe
14:20
Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, s‑a aflat duminică, 20 iulie, în Parohia Găvănești, județul Olt, păstorită de preotul paroh Daniel Stoica, unde a săvârșit Sfânta
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.