ANRE majorează tarifele reglementate de distribuţie a gazelor naturale de la 1 iulie

Bursa, 1 iulie 2025 07:20

Tarifele reglementate de distribuţie a gazelor naturale, aplicabile începând cu 1 iulie 2025, vor creşte în medie cu 0,005 lei/kWh faţă de cele practicate pentru perioada iulie 2024 - iulie 2025. Pentru consumatorii casnici, impactul în facturi va fi unul redus datorită caracterului moderat al ajustării tarifare, a precizat Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Bursa

Acum 5 minute
18:00
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a ratificat marţi acordul semnat între Ucraina şi Consiliul Europei pentru înfiinţarea unui tribunal special care să îi judece pe liderii politici şi militari ruşi responsabili de declanşarea războiului împotriva Ucrainei, informează EFE, care afirmă cele ce urmează.
Acum 10 minute
18:10
Curtea Constituţională a României a stabilit că legea prin care se anulează drepturi ale persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român este neconstituţională.
18:10
Banca Naţională a României (BNR) atrage atenţia, în Raportul asupra inflaţiei din mai 2025, că economia românească dă semne clare de decelerare, în ciuda unor corecţii temporare ale dezechilibrelor externe. Evoluţia inflaţiei rămâne favorabilă, cu o traiectorie descendentă susţinută, însă riscurile din mediul internaţional, alături de incertitudinile fiscale interne, continuă să afecteze perspectivele macroeconomice.
Acum 15 minute
17:50
Procurorii moldoveni au cerut marţi o pedeapsă de nouă ani de închisoare în regim semi-închis pentru Evghenia Guţul, guvernatoarea regiunii autonome Găgăuzia, acuzată că a acceptat finanţarea ilegală a fostului partid and #8222;Şor and #8221; din partea unei grupări criminale organizate, relatează presa locală din Moldova.
17:50
Domeniile Ostrov anunţă selecţia vinurilor reprezentative pentru vara 2025: gamele Naiada (Alb şi Rose Cuvee) şi Pelin (alb, roşu, rose). Acestea se remarcă prin prospeţime, echilibru, preţ accesibil şi o creştere constantă a notorietăţii - atât în retailul tradiţional, cât şi în online.
17:50
Ministrul german de externe Johann Wadephul s-a aflat marţi într-o vizită ţinută secretă în oraşul port Odesa, din sudul Ucrainei.
Acum 30 minute
17:40
Autorităţile turce anunţă o ameliorare a situaţiei incendiilor de vegetaţie din zona Izmir, însă atrag atenţia că riscurile rămân ridicate în contextul prognozelor meteo nefavorabile, transmite AFP, care informează cele ce urmează.
17:40
Ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene (MIPE), Dragoş Pîslaru, a discutat, cu reprezentanţii sindicatului din cadrul ministerului de resort, despre principalele nemulţumiri ale angajaţilor, în ceea ce priveşte volumul de muncă, lipsa personalului în anumite zone critice, salarizare, recunoaşterea efortului profesional şi nevoia unui climat de muncă în care vocea fiecăruia să conteze.
Acum o oră
17:30
Activele nete ale celor 248 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, au atins 50,5 miliarde RON în luna mai, echivalentul a 10 miliarde de euro, marcând o creştere de 3% faţă de luna anterioară şi de 4,5% de la începutul anului, potrivit celui mai recent raport al Asociaţiei Administratorilor de Fonduri (AAF), publicat la 1 iulie.
17:20
Curtea Constituţională a României a respins sesizarea privind numirea lui Mihai Busuioc în funcţia de judecător al CCR.
17:20
Timur Ivanov, fost ministru adjunct al Apărării din Rusia, a fost condamnat marţi la 13 ani de închisoare pentru corupţie, transmite Reuters, de la care relatăm cele ce urmează. Ivanov, care a deţinut funcţia între 2016 şi 2024, a fost arestat în aprilie anul trecut sub acuzaţia de luare de mită, iar în octombrie anchetatorii au adăugat şi acuzaţii de delapidare.
17:10
Inspectorii din cadrul DGAF au finalizat controlul la o societate din Bucureşti care activează în domeniul comerţului cu telefoane mobile, având ca obiect verificarea livrărilor intracomunitare de bunuri efectuate de către aceasta către o societate din Finlanda, în perioada de referinţă decembrie 2024 - februarie 2025.
17:10
Tensiunile dintre Azerbaidjan şi Rusia escaladează după ce autorităţile de la Baku au anunţat marţi că doi cetăţeni azeri, fraţii Ziaddin şi Husein Safarov, au murit în urma bătăilor primite în timpul arestului în Rusia, relatează Reuters, de la care transmitem cele ce urmează. Potrivit unui medic legist de la Ministerul azer al Sănătăţii, autopsiile efectuate la Baku indică faptul că ambii au decedat din cauza şocului post-traumatic provocat de lovituri repetate.
Acum 2 ore
17:00
Danemarca a preluat de la 1 iulie preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, într-un context marcat de conflicte globale, tensiuni comerciale şi negocieri sensibile privind bugetul blocului, relatează POLITICO, care afirmă cele ce urmează.
16:50
Confederaţiile sindicale reprezentative la nivel naţional - CNS Cartel Alfa, CNSLR-Frăţia, Blocul Naţional Sindical (BNS), Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (CSDR) şi CSN Meridian - au transmis, marţi, o scrisoare preşedintelui României, Nicuşor Dan, prin care îi solicită să organizeze o întâlnire pentru medierea conflictului cu Guvernul Bolojan.
16:50
Un cetăţean danez a fost arestat sub suspiciunea de spionaj pentru Iran, fiind bănuit că a cules informaţii despre obiective evreieşti şi persoane de origine iudaică din Berlin, au anunţat marţi procurorii germani.
16:40
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat că o eventuală descurajare nucleară europeană este o chestiune ce ţine de un orizont îndepărtat, iar prioritatea actuală trebuie să fie păstrarea angajamentului Statelor Unite faţă de apărarea Europei, transmite AFP, de la care redăm cele ce urmează. Afirmaţia a fost făcută în cadrul unei conferinţe de presă susţinute alături de premierul luxemburghez Luc Frieden.
16:40
Comisia Europeană a publicat cea de-a 13-a ediţie a tabloului de bord al Uniunii Europene privind justiţia, document ce evidenţiază îmbunătăţiri în eficienţa, calitatea şi independenţa sistemelor judiciare din majoritatea statelor membre. Conform raportului, cetăţenii percep tot mai favorabil independenţa justiţiei, fie ca fiind în creştere, fie stabilă faţă de anul precedent.
16:30
Ucraina a anunţat marţi că a desfăşurat un atac cu drone asupra unei fabrici de armament din oraşul Ijevsk, situat la peste 1.000 de kilometri de graniţa ucraineană, relatează AFP, de la care transmitem cele ce urmează. Ţinta a fost, potrivit unei surse din serviciile de securitate ucrainene (SBU), fabrica Kupol, cunoscută pentru producerea sistemelor de apărare antiaeriană Tor şi Osa, precum şi a dronelor folosite de armata rusă.
16:20
Kremlinul a respins obiecţiile trimisului special al preşedintelui american Donald Trump pentru Ucraina, Keith Kellog, potrivit căruia Rusia trage de timp în privinţa negocierilor de pace, Moscova susţinând, în schimb, că respectă toate înţelegerile convenite până în prezent în cadrul discuţiilor.
16:10
Magistraţii Judecătoriei Ploieşti au decis liberarea condiţionată a Elenei Udrea, Decizia nu este definitivă.
Acum 4 ore
16:00
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis că atât salarizarea judecătorilor şi procurorilor, cât şi regimul de pensionare nu constituie privilegii, ci reprezintă aspecte esenţiale ale statutului acestora.
15:40
Nika Gvaramia, unul dintre liderii partidului de opoziţie Ahali, a fost condamnat marţi la opt luni de închisoare cu executare de către un tribunal din capitala georgiană, Tbilisi, pe fondul unei serii de măsuri judiciare îndreptate împotriva vocilor critice la adresa guvernului, potrivit AFP, care afirmă cele ce urmează. Sentinţa include şi interdicţia de a ocupa funcţii publice timp de doi ani, a anunţat avocatul său, Dito Sadzaglişvili.
15:40
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, aflat într-o vizită de lucru la centrala de cogenerare din proximitatea rafinăriei Petromidia, a dat detalii cu privire la cardurile de energie în valoare de 50 de lei care vor fi acordate persoanelor vulnerabile pentru plata facturilor la electricitate.
15:40
Carrefour România a anunţat lansarea primei cooperative agricole bio dezvoltate de producători locali cu sprijinul unui retailer, ca parte a programului and #8222;Grădina Noastră and #8221;, potrivit unui comunicat Carrefour România.
15:30
Listarea Circle la bursă marchează o schimbare importantă în peisajul stablecoin-urilor, în special în modul în care această clasă de active digitale este percepută de lumea financiară tradiţională, arată specialiştii Binance.
15:30
Premierul polonez Donald Tusk a anunţat că, începând de luni, 7 iulie, Polonia va reintroduce temporar controalele la frontierele cu Germania şi Lituania, ca măsură de gestionare a fluxurilor de migranţi, potrivit presei internaţionale. Decizia a fost luată în urma unei şedinţe de guvern şi are ca scop reducerea traversărilor ilegale în zona de vest a ţării.
15:20
Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român (FIEKR), prin compania Rompetrol Energy, a intrat în etapa finală a proiectului de construire a centralei de cogenerare de pe platforma Petromidia Năvodari, o investiţie strategică în valoare de peste 160 de milioane de dolari, potrivit unui comunicat FIEKR. Finalizarea şi integrarea completă a noii centrale cu rafinăria Petromidia şi cu Sistemul Energetic Naţional (SEN) este estimată pentru finalul lunii august.
15:20
Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), George Niculescu, susţine că va pune în aplicare măsurile luate de Guvern în privinţa personalului plătit din fonduri publice, având în vedere că premierul şi-a asumat răspunderea în Parlament pe acest set de măsuri.
15:00
Trebuie să facem eforturi pentru a primi noi state în familia Uniunii Europene în câţiva ani, a declarat ministrul român de Externe, Oana Ţoiu, în cadrul conferinţei care a marcat începutul preşedinţiei daneze a Consiliului UE.
14:50
Numărul de drone cu rază lungă de acţiune lansate de Rusia împotriva Ucrainei a crescut în iunie cu 36,8% faţă de luna trecută.
14:50
Centrul de excelenţă pentru învăţământul dual-tehnic preuniversitar şi universitar, o investiţie de 25 de milioane de euro, din fonduri obţinute prin PNRR, reprezintă un obiectiv strategic pentru Primăria Buzău, care a anunţat că proiectul a ajuns la etapa de proiectare.
14:50
Ministrul de externe israelian, Gideon Saar, a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută la Vilnius alături de omologul său lituanian, Kestutis Budrys, că Rusia, China şi Coreea de Nord formează o and #8222;axă autoritară and #8221; care sprijină and #8222;axa radicală a terorismului and #8221; condusă de Iran şi aliaţii săi, scrie EFE, de la care relatăm cele ce urmează.
14:40
Confederaţia sindicală CNS Cartel ALFA îşi exprimă sprijinul faţă de salariaţii din administraţia publică centrală şi locală care protestează împotriva aşa-numitei and #8222;ordonanţe a austerităţii and #8221;, un proiect legislativ contestat de sindicate pentru lipsa dialogului social şi impactul negativ asupra drepturilor lucrătorilor, potrivit unui comunicat CNS Cartel ALFA emis redacţiei.
14:40
Preţurile apartamentelor noi şi vechi din marile oraşe ale României au crescut, în medie, cu 12% în luna iunie 2025 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit unei analize realizate de platforma imobiliară Storia, parte a OLX Group. Creşterile cele mai accentuate au fost înregistrate în Craiova, unde preţurile au urcat cu 17%, urmate de Sibiu cu 15% şi Cluj-Napoca cu 14%. În schimb, oraşe precum Braşov, Bucureşti şi Oradea au înregistrat o evoluţie mai temperată, în linie cu media naţională de 12%.
14:40
Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA), din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, oferă, pentru anul universitar 2025-2026, 3.335 de locuri pentru programele de licenţă cu frecvenţă, disponibile în cinci limbi de predare - română, maghiară, engleză, germană şi franceză -, adresându-se astfel unei audienţe naţionale şi internaţionale.
14:40
Campusul pentru învăţământul dual din Vrancea este aproape de startul construcţiei, iar, până la acest moment, preşedintele Consiliului Judeţean, Nicuşor Halici, caută parteneriate internaţionale în educaţie duală, AI şi business. În acest sens, Nicuşor Halici se află în aceste zile într-o vizită strategică la Torino, capitala regiunii Piemont, unul dintre cele mai puternice centre economice, educaţionale şi tehnologice din Italia. and #8221;Vizita este realizată cu sprijinul Consulatului General al României la Torino, prin implicarea activă a consulului general Cosmin Dumitrescu, iar scopul principal al delegaţiei prezente în Italia este construirea unei infrastructuri educaţionale moderne în Vrancea, prin Campusul de învăţământ dual, conectarea cu cele mai avansate tehnologii europene, în special în zona de inteligenţă artificială, precum şi dezvoltarea de reţele economice între antreprenorii din Vrancea şi cei din Italia and #8221;, se arată în comunicatul de presă emis de Consiliul Judeţean.
14:40
Direcţia generală antifraudă fiscală (DGAF) evaluează sistematic riscul fiscal din zonele comerciale în care nivelul de conformare a contribuabililor la respectarea legislaţiei fiscale este unul redus şi organizează acţiuni operative în vederea descoperirii şi sancţionării abaterilor de la prevederile legale.
14:30
Doi din trei oameni trăiesc în ţări unde calitatea vieţii şi bunăstarea socială au stagnat sau s-au deteriorat în 2024, potrivit celei mai recente ediţii a Indicelui de Progres Social, realizat de organizaţia internaţională Social Progress Imperative cu sprijinul Deloitte. Ţara noastră face excepţie de la această tendinţă, înregistrând o uşoară creştere a scorului general şi clasându-se pe locul 45 din 170 de state analizate.
14:30
RisCo.ro, platforma de referinţă pentru analiza financiară şi juridică a firmelor din România, continuă să sprijine mediul universitar şi să îşi consolideze angajamentul faţă de educaţie prin semnarea unui nou parteneriat, de data aceasta cu Facultatea de Ştiinţe Economice şi Centrul de Învăţământ la Distanţă şi cu Frecvenţă Redusă (CIDFR) din cadrul Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti.
14:20
Prim-ministrul Sloveniei, liberalul Robert Golob, a declarat că ţara sa s-a angajat să crească cheltuielile pentru apărare la doar 2% din PIB în acest an şi va aloca 3% până în 2030, în pofida acordului recent al statelor membre NATO de a stabili un obiectiv de 5% până în 2035.
14:20
Comisia Europeană a început pregătirile pentru o strategie portuară şi pentru o strategie maritimă industrială a UE şi invită părţile interesate să participe la acest proces, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar
14:20
OMRO, compania de creditare parte a fintech-ului Filbo, a listat astăzi pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al Bursei de Valori Bucureşti cea de-a patra emisiune de obligaţiuni corporative, negarantate şi subordonate, în valoare totală de 12,3 milioane de lei, cu scadenţă în anul 2032, potrivit unui comunicat BVB emis redacţiei.
14:20
Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României (BNR) totalizau 58,281 miliarde de euro la finele lunii iunie 2025, în creştere cu 4,71% comparativ cu nivelul de 55,661 miliarde de euro înregistrat la 31 mai 2025
14:20
Electrica, companie cu rating and #8222;BBB- stabil and #8221; acordat de Fitch Ratings, a anunţat mandatul acordat unui consorţiu de instituţii financiare pentru organizarea unor întâlniri cu investitori în instrumente cu venit fix, în vederea unei potenţiale emisiuni inaugurale de obligaţiuni verzi în euro, potrivit unui comunicat Electrica emis redacţiei.
14:20
BYD, cel mai mare producător mondial de autovehicule electrificate (new-energy vehicles), a atins oficial un milion de unităţi în producţia DOLPHIN SURF, stabilind un nou reper pentru producţia de autovehicule electrice compacte.
14:20
Rusia are controlul total asupra regiunii Luhansk din estul Ucrainei, la mai bine de trei ani după ce preşedintele Vladimir Putin a ordonat trimiterea a mii de soldaţi în Ucraina în februarie 2022, potrivit unei declaraţii făcute la televiziunea de stat rusă de şeful prorus al regiunii
14:20
Înmatriculările de autoturisme noi au atins 64.339 unităţi, în primele şase luni din acest an, în scădere cu 21,8% faţă de perioada similară a anului 2024, arată datele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA)
14:20
Preşedintele Donald Trump a semnat luni un ordin executiv care pune capăt programului de sancţiuni al SUA împotriva Siriei, ceea ce permite sfârşitul izolării acestei ţări de sistemul financiar internaţional şi consolidează angajamentul Washingtonului de a ajuta la reconstrucţia ei după un război civil devastator
14:20
Distribuţie Energie Electrică România, sucursala Brăila, a finalizat proiectul de modernizare şi integrare în SCADA a staţiei de transformare 110/20 kV Lunca, din comuna Frecăţei, judeţul Brăila, potrivit unui comunicat Distribuţie Energie Electrică România. Investiţia, realizată din surse proprii, a depăşit 12 milioane de lei şi urmăreşte îmbunătăţirea calităţii serviciilor de distribuţie a energiei electrice.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.