Cutremur în România, miercuri dimineață

HotNews.ro, 2 iulie 2025 08:40

Un cutremur s-a produs, miercuri dimineaţa, la ora 7:19, în zona seismică Vrancea. Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), seismul a avut 3,7 grade pe scara Richter. Potrivit INCDFP, seismiul a avut…

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de HotNews.ro

Acum 10 minute
10:40
Armata ucraineană a lovit peste noapte cu drone un aeroport militar rusesc din regiunea Voronej, a anunțat Statul Major al forțelor Kievului. „Sâmbătă, unități ale Forțelor Speciale ale Armatei Ucraine, în cooperare cu alte componente…
Acum 30 minute
10:20
Cel puțin cinci persoane au fost rănite, după ce o ambarcațiune a lovit malul. În acest moment, la fața locului intervine o ambarcațiune SMURD, iar două ambulanțe sunt aprope de locul accidentului, transmite ISU Tulcea.…
10:20
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un…
Acum 2 ore
09:40
Bătrânul Dalai Lama a declarat sâmbătă că speră să trăiască până la peste 130 de ani, în condițiile în care de câteva zile încearcă să pună capăt speculațiilor privind succesiunea sa, afirmând că se va…
09:10
Persoanele care se grăbesc să încheie până la final de iulie un antecontract cu scopul de a se asigura că mai pot beneficia la cumpărarea unei locuințe de cota redusă de TVA de 9%, înainte…
09:10
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse a fost oprită sâmbătă dimineaţa pe ambele sensuri de mers, după ce un TIR s-ar fi defectat pe partea bulgară, transmite Agerpres. „La data de 5 iulie, ora…
08:50
Compania rusă LazerBruzz a testat cu succes un sistem laser pentru distrugerea dronelor, într-un poligon din nord-vestul Rusiei, a informat vineri purtătorul de cuvânt al firmei, transmite EFE. ‘Sistemul laser pentru protecția infrastructurii critice împotriva…
Acum 4 ore
08:30
Noul sezon începe odată cu Supercupa României, meciul în care câştigătoarea SuperLigii, FCSB, înfruntă echipa care a cucerit Cupa României Betano, CFR Cluj, joc programat în această seară, la ora 20:00, pe stadionul Steaua din…
08:20
Cursurile de antreprenoriat din programul Startup Nation 2024-2025 vor începe de la 1 august 2025, iar absolvenții se vor înscrie cu firmele noi la finanțarea de maximum 50.000 EUR fiecare pe măsură ce termină pregătirea,…
08:10
Ploile torențiale au provocat vineri inundații-fulger pe râul Guadalupe din Texas, ucigând cel puțin 24 de persoane, iar autoritățile se străduie să salveze zeci de persoane blocate de apele învolburate sau să le caute pe…
07:30
Nivelul Vistulei, cel mai lung fluviu din Polonia, care traversează Varșovia și Cracovia, a atins cel mai scăzut nivel înregistrat vreodată, a anunțat vineri Institutul Național de Meteorologie (IMGW), ca urmare a secetei care afectează…
07:20
Bine ne-am regăsit. Sunt Andrei Luca Popescu (ALP), jurnalist și redactor-șef adjunct la Panorama. Acesta este newsletter-ul săptămânal „Panorama cu ALP”, la care vă invităm să vă abonați gratuit, pentru a-l primi direct pe email. Vorbim despre…
07:10
În prezent, aproximativ 2.000 de persoane adulte fără adăpost trăiesc pe străzile din București. Este un număr de două ori mai mare decât în urmă cu cinci ani și o criză care se adâncește. Această…
07:00
Pe câteva site-uri obscure, cunoscute pentru vehicularea teoriilor conspirației și a propagandei rusești, circulă zilele acestea un articol cu o mulțime de idei false și manipulatoare despre energie. Acestea sunt menite să întoarcă opinia publică…
06:50
„My Wife’s Lovers”, pictură realizată de artistul austriac Carl Kahler datată 1891, redă 42 de feline mici și a fost comandată de colecționara Birdsall Johnson din San Francisco, mare iubitoare de pisici. Pictura a revenit…
06:50
S-a anunțat un weekend plin în București. Străzile încă miros a tei, dar orașul fierbe de evenimente: de la bere artizanală semnată de o trupă rock legendară, până la techno de stadion, jazz cu influențe…
Acum 12 ore
00:30
Kremlinul a declarat vineri că, în acest moment, „nu este posibil” să-şi „atingă” obiectivele în Ucraina pe cale diplomatică, după ce a lansat noaptea trecută cel mai amplu atac cu drone de la declanșarea invaziei…
00:00
Hamas a acceptat o propunere făcută de către Statele Unite privind o încetare a focului în Fâșia Gaza, a declarat pentru Reuters un oficial palestinian. Ulterior, organizația a anunțat oficial că este dispusă să înceapă…
4 iulie 2025
23:50
Ministrul ucrainean de externe Andrii Sibiha a declarat că, în urma atacului masiv al Rusiei asupra Ucrainei în noaptea de joi spre vineri, a fost descoperită o componentă chineză într-o dronă de atac doborâtă la…
23:20
O coliziune între două autobuze în Voula, lângă Atena, a provocat vineri rănirea a 54 de persoane, dintre care cel puţin trei sunt în stare mai gravă, relatează publicația Kathimerini. Printre victime se numără şi…
23:20
Inundaţiile au provocat moartea mai multor locuitori din Texas, în sudul Statelor Unite, au anunţat vineri autorităţile locale, informând şi despre persoane dispărute, printre care copii, scrie AFP, preluată de Agerpres. Numărul morţilor cauzat de…
23:00
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în…
22:50
ONU a anunţat vineri că 613 persoane au fost ucise în timpul distribuirii de ajutoare în Gaza de la sfârşitul lunii mai, dintre care 509 în apropierea sediilor Fundaţiei Umanitare din Gaza, singura organizaţie autorizată,…
22:40
Temperaturile medii vor ajunge să depășească valorile normale pentru această perioadă în mai toate regiunile țării în următoarele patru săptămâni, potrivit estimărilor meteorologice pentru intervalul 7 iulie – 4 august 2025 publicate vineri de Administraţia…
22:20
Echipele din SuperLigă joacă în această perioadă ultimele meciuri amicale înainte de începerea noului sezon. De pildă, în cursul zilei de vineri, FC Botoșani și ”U” Cluj au disputat partide de pregătire împotriva unor formații…
22:00
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a acuzat Rusia că vrea să taie „accesul la fonduri, la parteneriate, la speranţă” al ţării sale, informează Agerpres. Ea a declarat, într-o conferinţă de presă organizată la finalul summit-ului…
21:50
Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului stabilesc vineri seară, de la ora 21.40, calendarului asumării răspunderii Guvernului în Parlament pe pachetul de măsuri fiscale, potrivit news.ro. Potrivit surselor HotNews, această asumare a răspunderii…
Acum 24 ore
21:30
Portarul italian Alessandro Micai a semnat vineri un contract cu vicecampioana României, CFR Cluj, a anunţat gruparea din Gruia pe pagina oficiala de Facebook. Alessandro Micai a jucat în sezonul trecut la Cosenza şi este…
21:30
Am încredere că avem ingredientele să reuşim într-o perioadă relativ scurtă, până la sfârşitul anului viitor, să întoarcem această situaţie dificilă economic şi să regenerăm economia, a declarat vineri seara ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, la…
21:20
Toate sursele externe de alimentare cu energie electrică a centralei nucleare ucrainene Zaporojie, ocupată de Rusia, sunt întrerupte vineri, a anunțat Agenţia de supraveghere nucleară a ONU, iar Ucraina a denunțat avarierea, în urma bombardamentelor…
21:00
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat, vineri seară, la B1 TV, că au fost emise note de constatare ale Corpului de control al premierului cu privire la situaţia de la Salina Praid, iar şeful de…
21:00
Paula Ionescu, directoare creativă de grup la o companie cunoscută de publicitate în România, a creat „Ilie Bolojan dă vești proaste”, o extensie a aplicației Chat GPT, care îți generează „vești proaste în stilul sobru…
20:30
Cancelarul german Friedrich Merz vede o legătură între convorbirea telefonică de joi între preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său american Donald Trump şi atacurile aeriene masive ulterioare asupra Ucrainei, a declarat vineri Stefan Kornelius,…
20:10
Germania va efectua lucrări de reparații în regim de urgență pe faimoasele sale autostrăzi în acest weekend, după ce căldura extremă din ultimele zile a provocat crăpături în stratul de beton pe mai multe porțiuni…
20:00
Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, la Știrile ProTV, că cel mai târziu în pachetul doi sau trei de măsuri fiscale vor ataca şi problema pensiilor speciale, pentru că nu doar că este un jalon…
20:00
Într-un interviu pentru publicul HotNews, ambasadoarea Republicii Moldova la UE, Daniela Morari, a explicat cum evoluează procesele de adaptare a legislației țării la standardele europene, care sunt îngrijorările Bruxelles-ului în privința Chișinăului și ce șanse…
19:40
Andrei Muraru, ambasadorul României în SUA, a afirmat, la Digi24, că se așteaptă la „unele evoluții” în ce privește readmiterea țării noastre în programul Visa Waiver. Muraru susține că nu există în momentul de față…
19:20
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că a abordat problema apărării antiaeriene a Ucrainei în discuția telefonică purtată vineri cu președintele SUA, Donald Trump, și a convenit cu acesta să lucreze la creșterea capacității Kievului…
19:20
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai…
19:00
Ministrul danez al industriei şi comerţului, Morten Bodskov, şi omologul său ucrainean din domeniul industriilor strategice, Herman Smetanin, au semnat vineri, la Copenhaga, un acord de cooperare pentru a înfiinţa companii comune de apărare pe…
19:00
Generalul Alexus G. Grynkewich, din cadrul forțelor aeriene ale SUA, a preluat vineri funcția de comandant suprem aliat al NATO în Europa (SACEUR), în cadrul unei ceremonii desfășurate în prezența secretarului general al Alianței Nord-Atlantice,…
18:50
Sindicaliștii din Educație vor protesta luni în fața Parlamentului față de măsurile fiscale propuse de Guvern, a anunțat vineri președintele Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Simion Hancescu, citat de Agerpres. „Protestul de luni este la…
18:30
Utilizatorii vor fi mai protejaţi, începând din 7 iulie, în faţa apelurilor înşelătoare care folosesc date de identificare false, efectuate în numele unor instituţii publice, bănci sau companii, potrivit unui anunț făcut de Autoritatea Naţională…
18:10
Zăpada și gheața acumulate în Alpii Elvețieni în timpul iernii trecute s-au topit deja, a anunțat vineri un serviciu de monitorizare, marcând cea mai timpurie sosire calendaristică a unui moment de cotitură din punct de…
17:50
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres.…
17:50
Verde Casino bónuszok és promóciók áttekintése magyar játékosok számára A magyar játékosok számára a VErde Casino Vélemények részletes betekintést nyújtanak a különféle bónusz lehetőségekbe és promóciókba. Az online kaszinók bónuszai és promóciói kiemelkedő szerepet játszanak…
17:50
Recenzia bonusurilor oferite de Verde Casino pentru jucătorii din România În ultimii ani, Verde Casino a câștigat popularitate printre jucătorii din România datorită ofertelor sale atractive. Dacă sunteți curios despre ce are de oferit acest…
17:30
Președintele american Donald Trump a avut vineri o convorbire telefonică cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, la o zi după discuția „dezamăgitoare” avută cu președintele rus Vladimir Putin. Anunțul privind apelul dintre Trump și Zelenski a…
17:20
Decizia a luat prin surprindere Departamentul de Stat, membrii Congresului, oficialii de la Kiev și aliații europeni, potrivit mai multor surse care cunosc problema, citate de NBC. Pentagonul a suspendat săptămâna aceasta o livrare de…
17:20
Creșterea impozitului pe dividende va face ca România să depășească multe dintre țările din regiune la capitolul taxării companiilor și să se apropie astfel de mijlocul clasamentului. România urcă poziții importante în topul UE și…
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.