Industria de apărare a Germaniei este în plină expansiune. Iată unde ajung armele sale

News.ro, 3 iulie 2025 05:50

Pe fondul tensiunilor geopolitice tot mai mari, industria de apărare a Germaniei traversează o perioadă de creştere accelerată. Exporturile de echipamente militare au atins 13,2 miliarde de euro în 2024, potrivit datelor preliminare, mai mult decât dublul nivelului din 2020, de 5,82 miliarde euro, relatează CNBC.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 5 minute
13:50
Blocul Naţional Sindical transmite, după discuţia cu Ilie Bolojan, că i-a transmis premierului un mesaj clar: respectarea legii privind convocarea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social şi negocierea reală a măsurilor ce vizează salariaţii, alături de partenerii sociali. În plus, a atras atenţia asupra unor aspecte esenţiale care nu se regăsesc în agenda Guvernului, precum tăierea sinecurilor şi a indemnizaţiilor din CA-uri, reducerea subvenţiilor uriaşe pentru partidele politice, eliminarea sumelor forfetare exagerate pentru parlamentari, sau impozitarea multinaţionalelor.
13:50
Fanii au început să se adune lângă stadionul Anfield, depunând flori şi aducând un omagiu lui Diogo Jota la memorialul Hillsborough. Diogo Jota a murit, joi dimineaţă, la doar 28 de ani, într-un accident rutier.
Acum 10 minute
13:40
Într-un moment în care inteligenţa artificială redefineşte nu doar munca, ci şi felul în care învăţăm, România încă se află în căutarea unui proiect coerent de digitalizare a educaţiei. În timp ce alte state din regiune fac paşi strategici în direcţia unui sistem educaţional adaptat erei tehnologice, la noi dezbaterea pare blocată între pilotări, lipsa de viziune şi decalaje cronice între ce se cere şi ce se oferă în şcoală.
13:40
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a afirmat că nu este susţinut caracterul imprevizibil a ceea ce s-a întâmplat la Salina Praid şi a adăugat că sunt informaţii încă din 2006 care anunţau că urmează să se întâmple acest dezastru. El a precizat că a propus revocarea membrilor Consiliului de Administraţie de la Salrom, dar şi declanşarea acţiunii în răspundere împotriva acestora.
13:40
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a afirmat că o variantă de studiu susţine că pentru a scoate apa şi a reutiliza Salina Praid costurile sunt de 45 de milioane de euro şi există şi un semn de întrebare cu privire la riscul de a se prăbuşi al salinei. El a adăugat că există un studiu în fază incipientă care propune exploatarea sării de pe latura cealaltă a muntelui, variantă care este de opt ori mai ieftină.
13:40
Fostul cancelar german Angela Merkel l-a descris pe preşedintele american Donald Trump ca fiind o persoană căreia îi place să fie în centrul atenţiei. Vorbind miercuri seara la un eveniment organizat de ziarul grec Kathimerini la Atena pentru a promova traducerea în greacă a memoriilor sale, Merkel şi-a amintit cum Trump a refuzat să îi strângă mâna la o întâlnire în Biroul Oval, în martie 2017, dar că a făcut-o în afara încăperii, când camerele nu filmau, relatează POLITICO.
13:40
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a afirmat că sunt consilii de administraţie unde directorul câştigă aproximativ 50.000 de lei pe lună şi a dat ca exemple INCERTRANS, Cuprumin, Uzina mecanică Dragomireşti şi a menţionat că acestea sunt lucruri inacceptabile. El a adăugat că nu este vorba de nişte criterii de performanţă relevante, ci despre un loc călduţ pentru ca cineva să primească această sumă de bani.
13:40
Ministerul român al Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Bulgaria că traversarea Dunării cu feribotul, pe la Punctul de Trecere a Frontierei Oryahovo - Bechet, este suspendată temporar din cauza nivelului scăzut al fluviului. În acest context, MAE recomandă folosirea tuturor celorlalte puncte de frontieră deschise traficului internaţional la frontiera româno-bulgară.
13:40
Cristiano Ronaldo a postat un mesaj de omagiu pentru Diogo Jota, coechipierul său din echipa naţională a Portugaliei, care a murit la doar 28 ani într-un accident rutier. El a transmis familiei şi soţiei lui Diogo Jota toată puterea din lume pentru a trece peste această tragedie.
13:40
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Răzvan Beşchea, care deţine Alf Electrocasnice SRL, companie activă în domeniul comercializării cu ridicata al aparatelor electrice de uz gospodăresc, intenţionează să preia Smart Electro-Distribution SRL, importator şi distribuitor, de astfel de aparate.
Acum 30 minute
13:30
Preşedintele interimar al Curţii Constituţionale a României, Marian Enache, a dat publicităţii, prin Biroul de presă, prima reacţie a instituţiei în legătură cu bonusurile pe care judecătorii constituţionali ar urma să le primească la încetarea mandatelor, egale cu indemnizaţia netă de 6 luni de activitate. Astfel, potrivit sursei citate, niciunul dintre judecătorii al căror mandat se încheie în iulie 2025 nu a solicitat şi nici nu a primit vreo sumă de bani în baza Legii 47/1992.
13:30
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a afirmat că nu este susţinut caracterul imprevizibil a ceea ce s-a întâmplat la Salina Praid şi a adăugat că sunt informaţii încă din 2006 care anunţau că urmează să se întâmple acest dezastru. El a precizat că a propus revocarea membrilor Consiliului de Administraţie de la Salrom, dar şi declanşarea acţiunii în răspundere împotriva acestora.
13:20
Diogo Jota, jucător la Liverpool, a murit joi dimineaţă, în jurul orei 00.40, într-un accident rutier. Atacantul în vârstă de 28 de ani se afla în maşina sa Lamborghini alături de fratele său, André Silva, care a decedat şi el. Acesta din urmă, în vârstă de 26 de ani, juca pentru Penafiel, un club din a doua divizie portugheză.
Acum o oră
13:00
Clubul de fotbal Liverpool este devastat de moartea tragică a lui Diogo Jota, se arată într-o primă reacţie a grupării engleze după decesul tânărului jucător portughez.
13:00
Preşedintele Federaţiei Sed Lex, Vasile Marica, a declarat, joi, după întâlnirea cu ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, că acesta a infirmat „zvonurile” privind reducerea de personal sau acordarea a cinci zile de concediu neplătite, cu scopul reducerii cheltuielilor. Marica a spus că în acest moment, accentul este pe tăierea cheltuielilor şi pe efortul pe care trebuie să-l facă toată lumea pentru acest lucru.
12:50
Viceprim-ministrul Tanczos Barna, ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, ministrul Educaţiei, Daniel David şi ministrul Muncii, Florin Manole ies, joi, în conferinţă de presă, pentru a excplica public măsurile de reducere a cheltuielilor anunţate de premierul Ilie Bolojan în urmă cu o zi.
Acum 2 ore
12:40
Un motociclist a fost omorât de un urs, pe Transfăgărăşan, evenimentul tragic având loc în zona Hotelului Posada, de pe barajul Vidraru, a declarat, joi, pentru News.ro, şeful Salvamont Argeş, Ion Sănduloiu. La ora transmiterii acestei ştiri, trupul neînsufleţi al bărbatului a fost scos din râpă şi urmează să fie transportat la Insititul de Medicină Legală. Potrivit datelor de la faţa locului, motocicleta victimei, găsită pe marginea drumului, este înmatriculată în Italia.
12:40
Controlorii de trafic aerian din Franţa sunt în grevă timp de două zile începând de joi pentru a cere condiţii de muncă mai bune, ceea ce duce la anularea zborurilor şi perturbă călătoriile a zeci de mii de turişti, relatează Reuters.
12:30
Un motociclist a fost omorât de un urs, pe Transfăgărăşan, evenimentul tragic având loc în zona Hotelului Posada, de pe barajul Vidraru, a declarat, joi, pentru News.ro, şeful Salvamont Argeş, Ion Sănduloiu. La ora transmiterii acestei ştiri, trupul neînsufleţi al bărbatului a fost scos din râpă şi urmează să fie transportat la Insititul de Medicină Legală. Potrivit datelor de la faţa locului, motocicleta victimei, găsită pe marginea drumului, este înmatriculată în Italia.
12:20
Primele rezultate ale Evaluării Naţionale, publicate joi, relevă că 83,1% dintre elevii care au susţinut examenul au obţinut medii peste 5, procent mai mare decât anul trecut, când a fost sub 80%. De asemenea, 75 de absolvenţi de gimnaziu au încheiat examenul cu media 10.
12:20
Federaţia Portugheză de Fotbal a confirmat decesul lui Diogo Jota şi al fratelui său André Silva şi le-a adus un omagiu, într-un mesaj postat în social media.
12:10
Primele rezultate ale Evaluării Naţionale, publicate joi, relevă că 83,1% dintre elevii care au susţinut examenul au obţinut medii peste 5, procent mai mare decât anul trecut. De asemenea, 75 de absolvenţi de gimnaziu au încheiat examenul cu media 10.
12:00
Diogo Jota, fotbalistul portughez în vârstă de 28 de ani el echipei Liverpool, a murit joi dimineaţă într-un accident rutier în provincia spaniolă Zamora, anunţă Marca.
12:00
Angajaţii din instituţiile bugetare au continuat şi vjoi protestele declanşate faţă de plafonarea sporului pentru condiţii grele de muncă. La Buzău, salariaţii Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Buzău au suspendat activitatea în toate birorurile şi au sistat, pentru prima oară de la declanşarea acţiunilor, şi lucrul cu publicul.
11:50
Pionierii crossover-ului american Dof Eat Dog şi supergrupul scandinav Cemetery Skyline se alătură lineup-ului ediţiei a IV-a a Festivalului ASTRA Rock, care are loc în weekend-ul 15-17 august, la Muzeul în aer liber ASTRA din Sibiu.
11:50
Decizia Pentagonului de a opri unele livrări de arme către Ucraina a luat prin surprindere chiar şi persoanele care sunt de obicei informate îndeaproape cu privire la astfel de chestiuni, inclusiv membri ai Congresului, oficiali ai Departamentului de Stat şi aliaţi europeni cheie, scrie Politico.com, pe baza a ceea ce a aflat de la şase persoane care cunosc situaţia.
Acum 4 ore
11:40
Soarele, briza, nisipul fierbinte şi apa sărată, toate sună ideal pentru o vacanţă reuşită. Dar din perspectiva oftalmologică, sezonul estival vine şi cu o serie de provocări pentru sănătatea ochilor. Dr. Irina Bârcă, medic oftalmolog, atrage atenţia asupra celor mai frecvente riscuri oculare întâlnite la plajă şi explică ce putem face pentru a ne bucura de vacanţă fără neplăceri din punct de vedere oftalmologic.
11:40
Diogo Jota, fotbalistul portughez în vârstă de 28 de ani el echipei Liverpool, a murit joi dimineaţă într-un accident rutier în provincia spaniolă Zamora, anunţă Marca.
11:40
Începând din această săptămâna, pot fi făcute programări pentru realizarea de investigaţii imagistice gratuite de tip PET-CT în cadrul Laboratorului de Medicină Nucleară al Spitalului de Boli Infecţioase ”Dr. Victor Babeş” Timişoara.
11:30
Preşedintele CNS „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, a declarat, joi, la finalul întâlnirii de la Palatul Victoria cu premierul Ilie Bolojan, că principala concluzie a întrevederii este necesitatea de a convoca şi vineri, la ora 12.00, Consiliul Naţional Tripartit pe Dialog Social, pe textul legii pe care Guvernul vrea să-şi asume răspunderea în faţa Parlamentului şi pe care sindicaliştii ar urma să îl primească „în două-trei ore”. Hossu a mai spus că sindicaliştii i-au atras atenţia premierului că măsurile sunt focalizate „numai către lucrători şi către pensionari” şi că, în condiţiile actuale, „neexistând o distribuţie uniformă a efortului de strângere a curelei”, vor fi „conflicte sociale deschise din ce în ce mai multe”.
11:30
Creşterea TVA va duce la recesiune economică, atrăgând reducerea consumului şi diminuarea profitabilităţii companiilor, precum şi la scăderea veniturilor intrate la bugetul de stat, spun reprezentanţii Appraisal & Valuation SA, compania deţinătoare a brandului NAI Romania & Moldova şi emitent listat pe BVB.
11:30
Ziua de vineri va fi zi de doliu în automobilismul sportiv românesc, după decesul lui Mihai Leu, conform unei decizii luate miercuri, de către membrii Biroului Executiv al Federaţiei Române de Automobilism Sportiv (FRAS).
11:20
Preşedintele CNS „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, a declarat, joi, la finalul întâlnirii de la Palatul Victoria cu premierul Ilie Bolojan, că principala concluzie a întrevederii este necesitatea de a convoca şi vineri, la ora 12.00, Consiliul Naţional Tripartit pe Dialog Social, pe textul legii pe care Guvernul vrea să-şi asume răspunderea în faţa Parlamentului şi pe care sindicaliştii ar urma să îl primească „în două-trei ore”. Hossu a mai spus că sindicaliştii i-au atras atenţia premierului că măsurile sunt focalizate „numai către lucrători şi către pensionari” şi că, în condiţiile actuale, „neexistând o distribuţie uniformă a efortului de strângere a curelei”, vor fi „conflicte sociale deschise din ce în ce mai multe”.
11:10
Pentagonul a anunţat că revizuieşte livrările de arme către aliaţii din întreaga lume, nu numai către Ucraina, pe fondul îngrijorărilor crescânde cu privire la scăderea stocurilor de muniţii esenţiale, inclusiv rachete antiaeriene, după ce multe dintre acestea au fost livrate în ultimul timp Israelului, relatează The Guardian.
11:00
Premierul Ilie Bolojan afirmă joi, după întâlnirea cu sindicatele, că sindicatele şi patronatele sunt partenerii Executivului, iar dialogul început va continua în mod constant , el anunţând că vineri are loc Consiliul Naţional Tripartit pentru Dialog Social. Conform şefului Executivului, propunerile reprezentanţilor sindicali vor fi analizate, iar în măsura în care va fi posibil, vor fi incluse în pachetul de măsuri guvernamentale. El a precizat că România are nevoie de măsuri structurale pentru a creşte credibilitatea pe pieţele financiare şi în rândul investitorilor şi de ”soluţii care să corecteze nedreptăţile şi dezechilibrele, pentru a reconstrui încrederea cetăţenilor”.
10:50
Expoziţiile propuse de Celual de Artă în iulie explorează graniţele dintre proces şi rezultat, dintre vizibil şi invizibil, arătând publicului nu doar lucrări, ci contexte vii de gândire şi acţiune artistică.
10:50
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat începerea lucrărilor la un centru de oncologie şi radioterapie, care poate fi cel mai performant din România, la Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar-Arseni" din Capitală. Investiţia este în valoare de 100 de milioane de euro şi este finanţată din bugetul de stat. Termenul de execuţie este de trei ani.
10:40
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a afirmat că a discutat, joi dimineaţă, cu reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) pe subiectul întârzierii de 90 de zile a plăţilor către farmacii pentru medicamentele compensate şi gratuite. El a precizat că în momentul de faţă situaţia plăţilor a ajuns la luna martie şi speră ca aceste întârzieri să fie recuperate, iar în septembrie să se ajungă la un nivel cât de cât acceptabil.
10:40
Peste 1.500 de noi locuri în creşe au fost create în românia prin Programul guvernamental de construire de creşe ”Sfânta Ana”, anunţă ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Potrivit sursei citate, până acum, au fost inaugurate 26 de creşe noi. Ministrul Dezvoltării a inaugurat, în oraşul Pâncota, din judeţul Arad, o creşă nouă, care creează 40 de locuri noi pentru micuţii din această localitate.
10:40
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, precizează că nu există o lipsă acută de ser fiziologic în România şi că în stoc sunt aproximativ cinci milioane de flacoane. El a menţionat că la Braşov există datorii de peste 500.000 de lei la distribuitorii de ser, iar aceştia nu mai livrează în acel spital.
10:30
Pentru prima dată în istorie, o franciză WNBA (liga profesionistă feminină nord-americană de baschet) va ridica o statuie în onoarea uneia dintre jucătoarele sale. Seattle Storm a anunţat ca Sue Bird, o legendă a francizei, a WNBA şi a baschetului feminin în general, va avea o statuie la Climate Pledge Arena din Seattle.
10:30
Jumătatea de vest a ţării se află joi sub atenţionare cod galben de caniculă joi, iar vineri va fi caniculă în toată ţara, cu temperaturi până la 40 de grade. Valul de căldură se restrânge sâmbătă spre jumătatea sudică a ţării, însă . duminică se intensifică în toate regiunile.
10:30
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a afirmat că au fost descoperite situaţii în care au fost eliberate şi peste 100-200 de concedii medicale într-o singură zi, mai multe decât este posibil fizic, şi a precizat că acestea nu au fost acordate doar de medicii de familie, ci şi de medici de alte specialităţi din ambulatoriul de specialitate.
10:20
Un participant la asaltul asupra Capitoliului din 6 ianuarie 2021 a fost condamnat miercuri la închisoare pe viaţă pentru că a plănuit să-i ucidă pe poliţiştii care l-au anchetat, relatează AFP.
10:20
Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudã Fiscalã (DGAF) au descoperit, la o societate din judeţul Dolj, un prejudiciu de aproape patru milioane de lei în domeniul ridesharing. Potrivit inspectorilor, societatea nu a declarat în totalitate cuantumul impozitelor şi taxelor aferente salariilor, TVA, precum şi impozitul pe profit, aferente unor cheltuieli cu carburanţii, considerate nedeductibile fiscal.
10:10
Sectorul construcţiilor a început anul într-un ritm alert, cu o creştere de 8,5% în primele patru luni din 2025 faţă de perioada similară a anului trecut, dar riscă o încetinire semnificativă în a doua parte a anului, arată datele analizate de Colliers. Potrivit companiei, măsurile de consolidare fiscală pregătite de autorităţi ar putea încetini semnificativ ritmul investiţiilor publice, inclusiv al celor din infrastructură.
10:10
Circulaţia rutieră se desfăşoară cu restricţii, joi, pe Autostrada A2 Bucureşti - Constanţa, ca urmare a unor lucrări de repraţii la carosabil sau la parapetele metalice, informează Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.
10:00
Stefanos Tsitsipas şi Paula Badosa au decis să pună capăt relaţiei lor. Cei doi jucători de tenis, care nu s-au temut niciodată să vorbească deschis despre relaţia lor, ar fi luat această decizie în timpul turneului de la Wimbledon, scrie publicaţia Hola.
10:00
Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit, joi, de la ora 9.00, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii celor cinci confederaţii sindicale reprezentative la nivel naţional pentru a discuta măsurile propuse de Guvern, în actualul context economic şi social, întrevederea fiind în derulare.
10:00
OMV Petrom a făcut o nouă descoperire de gaze naturale în Spineni, la 70 de km de Craiova. Testele de producţie făcute indică un potenţial de producţie de 1.300 bep pe zi. Aproximativ 15 milioane euro au fost investiţi până acum în faza de explorare.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.