Netanyahu promite să aducă înapoi „toţi” ostaticii din Fâşia Gaza

News.ro, 4 iulie 2025 05:30

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a promis, joi,că va aduce înapoi „toţi” ostaticii, „fără excepţie”, încă deţinuţi în teritoriul palestinian devastat, unde Apărarea civilă din Gaza a raportat moartea a 73 de persoane în operaţiunile militare israeliene, relatează AFP.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 5 minute
12:40
Trei copii şi 11 adulţi au fost răniţi, vineri, într-un accident rutier petrecut pe autostrada A1 Deva-Nădlac, pe sensul de mers spre Deva, în zona localităţii timişene Margina, în care au fost implicate cinci autoturisme, un autotren şi o autoutilitară.
12:40
FCSB, campioana României, şi CFR Cluj, câştigătoarea Cupei României Betano, se vor întâlni în ediţia din acest an a Supercupei, sâmbătă, de la ora 20.00, pe Stadionul „Steaua” din Bucureşti. Înainte de fluierul de start al partidei va fi ţinut un moment de reculegere în memoria lui Lajos Sătmăreanu, fost component al echipei naţionale de seniori a României, trecut în nefiinţă în 30 iunie, la vârsta de 81 de ani.
12:40
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţiile prin care Grupul Carmistin intenţionează să preia companiile Provimi Romania SRL şi Vivendi Food SRL.
12:40
Consiliul Naţional Tripartit pentru Dialog Social s-a reunit, vineri, la Palatul Victoria, înainte de şedinţa de guvern care va începe la ora 15.00, în care se va discuta primul pachet de măsuri pentru reducerea deficitului. Blocul Naţional Sindical, una dintre confederaţiile sindicale, a transmis mai multe observaţii la proiectul de lege privind măsurile fiscale, în care arată că nu se acţionează asupra ineficienţei deloc ci se taxează şi mai mult contribuabilii corecţi.
12:40
Piaţa românească de fuziuni şi achiziţii a înregistrat în prima jumătate a anului un număr total de 122 tranzacţii anunţate, în valoare de peste 2,7 miliarde euro, în creştere de 6% în volum şi, respectiv, de 4% în valoare faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit unui raport PwC România.
12:40
Organizatorii independenţi de evenimente culturale şi de divertisment din România avertizează că mărirea TVA-ului la pentru bilete la 21% va determina scumpiri, public mai puţin, evenimente anulate, artişti plătiţi mai prost.
Acum 10 minute
12:30
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat vineri dimineaţă că a rămas dezamăgit după convorbirea telefonică cu liderul rus Vladimir Putin, deoarece nu pare că acesta din urmă doreşte să oprească războiul Rusiei împotriva Ucrainei. După ce a vorbit cu Putin joi, Trump intenţionează să vorbească vineri cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, iar între timp, Rusia a bombardat Kievul cu drone într-un atac care a durat toată noaptea, rănind cel puţin 23 de persoane, deteriorând infrastructura feroviară şi incendiind clădiri şi maşini în tot oraşul, relatează Reuters.
12:30
Un bărbat care a furat telefonul mobil al unui copil, aparatul fiind lăsat la încărcat, într-o zonă turistică din judeţul Alba, a sunat apoi la 112, de pe telefonul furat, pentru a solicita ajutor, pe motiv că s-a rătăcit pe munte. Jandarmii care au intervenit pentru a-l coborî din zona greu accesibilă au găsit asupra acestuia telefonul sustras.
Acum 30 minute
12:20
Decesul în urma unui accident de maşină al fotbalistului echipei Liverpool, Diogo Jota, în vârstă de 28 de ani, şi al fratelui său mai mic, André Silva, a provocat emoţie şi în tenis. În urma acestei tragedii, organizatorii turneului de la Wimbledon au decis să renunţe la una dintre cele mai vechi tradiţii ale turneului, relatează Le Figaro.
12:20
Noul Cod al Conţinutului Audiovizual interzice apariţiei personalităţilor publice în reclamele pentru jocurile de noroc şi publicitatea înşelătoare pentru suplimente şi dispozitive medicale. După trei ani de elaborare, Consiliul Naţional al Audiovizualului anunţă transmiterea către Monitorul Oficial a noului Cod de Reglementare a Conţinutului Audiovizual (Decizia nr. 573 din 25.06.2025).
12:10
Un bărbat a murit, după ce a fost lovit de mai multe ori cu un cuţit, incidentul petrecându-se la intrarea în scara unui bloc din municipiul Braşov. Principalul suspect este un vecin al victimei, care anterior a făcut închisoare pentru tentativă de omor.
Acum o oră
12:00
Spitalul Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca, unitate sanitară aflată în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, a fost dotat cu o cameră hiperbară, cu tehnologie de înaltă performanţă, fiind singura de acest fel din cadrul unui spital public din România. Valoarea sistemului hiperbar se ridică la aproape şase milioane de lei, fără TVA.
12:00
Alpinistul român Horia Colibăşanu a reuşit să urce pe Nanga Parbat (8.125 metri) pe 4 iulie 2025, la ora 7.00, atingând astfel al unsprezecelea vârf de peste 8.000 de metri. Ascensiunea marchează o nouă etapă importantă a obiectivului alpinistului de a urca cei 14 optmiari ai planetei.
11:50
Mijlocaşul echipei Borussia Monchengladbach, Florian Neuhaus, a fost amendat şi exclus din prima echipă după ce a fost filmat în timp ce părea să-l ridiculizeze pe directorul sportiv al clubului din Bundesliga, relatează Reuters.
11:40
Poliţia Română de Frontieră anunţă că, începând de vineri, 4 iulie, pe Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse vor fi instituite restricţii de circulaţie, în timpul zilei, între orele 10.00 - 20.00, măsura având ca scop protejarea carosabilului şi prevenirea riscurilor pentru siguranţa rutieră cauzate de temperaturile extreme. În acest interval, autovehiculele vor staţiona pe sectorul DN5, anterior intrării pe pod. Sursa citată precizează că au fost instituite măsuri comune ale poliţiştilor de frontieră români şi bulgari, pentru fluidizarea traficului în zonă.
Acum 2 ore
11:20
Gabriel Heinze, fost internaţional argentinian, se va alătura stafului lui Mikel Arteta la Arsenal începând cu sezonul viitor.
11:10
Mai multe persoane au fost rănite, dintre care trei cu arsuri grave, după ce o benzinărie a explodat vineri într-un cartier estic din Roma, potrivit relatărilor presei, informează Reuters.
11:10
Un bărbat de 42 de ani, care a încercat să violeze o femeie, sub ameninţarea unui briceag, în Parcul natural Văcăreşti, din sectorul 4 al Capitalei, a fost reţinut de poliţiştii bucureşteni pentru tentativă de viol. Bărbatul, cunoscut cu antecedente penale, tocmai fusese eliberat din închisoare în luna mai a acestui an, unde ispăşise o pedeapsă pentru tâlhărie, comisă în acelaşi parc, în 2022.
11:00
Mai multe persoane au fost rănite, dintre care trei cu arsuri grave, după ce o benzinărie a explodat vineri într-un cartier estic din Roma, potrivit relatărilor presei, informează Reuters.
10:50
Primarul PSD al Buzăului Constantin Toma declară la RFI că fostul premier Marcel Ciolacu, fost lider al partidului. are o mare vină pentru situaţia financiară a ţării . De asemenea, Toma îşi critică colegii de partid care, în pofida acestui fapt, au intrat la putere, ”dar stau liniştiţi aici, nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase” PSD este liniştit, aşteaptă să-şi rupă gâtul primul-ministru”, comentează Constantin Toma, care apreciază că măsurile decise de Guvernul Bolojan sunt necesare, deşi admite că ”vor afecta pe toată lumea”.
10:40
Prima ediţie Neversea Kapital, care începe vineri, va aduce peste 100 de artişti la Bucureşti. Festivalul se va desfăşura pe o suprafaţă de peste 130.000 de metri pătraţi şi va include trei scene: Mainstage, The Ark, Temple.
Acum 4 ore
10:30
Republica Moldova doreşte să înceapă primul capitol al negocierilor de aderare la Uniunea Europeană înainte de alegerile din septembrie, pentru a contracara dezinformarea rusă din ţară cu privire la UE, a declarat viceprim-ministrul Cristina Gherasimov, citată de Reuters.
10:20
Toată ţara se află, de vineri, de la ora 10.00, şi până sâmbătă la aceeaşi oră, sub avertizări de caniculă, în condiţiile în care meteorologii au emis Cod portocaliu pentru jumătatea vestică a României şi Cod galben pentru restul teritoriului. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, temperaturile maxime pot atinge 40 de grade, iar noaptea va fi tropicală.
10:20
ACSM Politehnica Iaşi a anunţat semnarea unui contract de licenţă de marcă prin care clubul primeşte, cu titlu gratuit, drepturile de utilizare pentru brandul şi palmaresul istoric al Politehnicii Iaşi de la firma ZECRO.
10:00
Federaţia Naţională Solidaritatea Socială a Muncii, afiliată Blocului Naţional Sindical, îşi exprimă „profunda nemulţumire” faţă de modul în care actualii guvernanţi continuă să ia măsuri „cu impact major” asupra angajaţilor, fără consultarea partenerilor sociali. Membrii federaţiei au declanşat, vineri, un protest faţă de măsurile luate de Guvern, pe care le consideră „inechitabile şi discriminatorii”. protestatarii consideră că plafonarea sporului de condiţii vătămătoare reprezintă „un afront” adus funcţionarilor de la casele de pensii.
10:00
Noua preşedintă a clubului Olympique Lyon, Michele Kang, ar avea obligaţia de a garanta peste 200 de milioane de euro în următoarele luni, potrivit L’Équipe.
10:00
Premierul Ilie Bolojan îşi exprimă recunoştinţa, în mesajul transmis vineri, de Ziua Independenţei SUA, pentru sprijinul constant al Statelor Unite faţă de România, afirmând că Parteneriatul Strategic oferă cooperării dintre cele două ţări o bază solidă, construită pe încredere, respect şi obiective comune. ”În vremuri dificile, parteneriatele autentice devin cu atât mai valoroase”, subliniază Bolojan.
09:50
Seria de filme de dragoste „Vara iubirii la DIVA” se încheie cu două premiere, programate sâmbătă şi duminică, de la ora 20.00.
09:40
Artiştii byron, Dimitri's Bats, The Mono Jacks, Coma, Toulouse Lautrec, Rana, Valeria Stoica, Paul Tihan & Andra Andriucă şi alţii vor cânta pe acoperişul Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, între 7 iulie şi 4 sepembrie, în cadrul Rooftop Season 2025.
09:30
AS Piletilevi PLG (PLG), cel mai mare operator de ticketing din Europa Centrală şi de Est, anunţă că a finalizat achiziţia integrală a entităţilor sale din România, Bilete.ro, Entertix.ro şi Myticket.ro.
09:30
DJ Paul Kalkbrenner, Axwell, Lost Frequencies, John Summit, Don Diablo, R3hab, Salvatore Ganacci, Mëstiza, Alok, Charlotte de Witte, Deborah de Luca, Nina Kraviz, Korolova îşi vor prezenta seturi pe Arena Naţională, între 4 şi 6 iulie, la festivalul Neversea Kapital.
09:30
Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică, inclusiv apartamente şi camere de închiriat, în primele cinci luni, au însumat 4,491 milioane persoane, în creştere cu 0,8% faţă de perioada similară din 2024, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). Sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică au reprezentat 80,8%, în timp ce sosirile turiştilor străini au reprezentat 19,2%. Cei mai mulţi turişti străini au venit din Italia, Germania şi Israel.
09:30
Washingtonul a început, joi, desfăşurarea a 200 de puşcaşi marini în Florida pentru a oferi sprijin administrativ şi logistic pentru raidurile antiimigraţie ale Poliţiei Federale pentru Imigrări (ICE) în acest stat american, relatează AFP.
09:20
Doar jumătate dintre tinerii din Franţa şi Spania cred că democraţia este cea mai bună formă de guvernare, iar sprijinul este şi mai scăzut în rândul omologilor lor polonezi, potrivit unui studiu citat de The Guardian.
09:00
Începând din weekendul 5-6 iulie, traseul pietonal „Străzi deschise - Bucureşti” se extinde cu două noi artere: strada Piaţa Amzei (între Calea Victoriei şi Piaţa Amzei) şi strada Christian Tell (între str. Biserica Amzei şi str. Piaţa Amzei) devin pietonale pe toată durata proiectului, până în luna octombrie.
09:00
Fostul portar Peter Rufai, câştigător al Cupei Africii pe Naţiuni cu Nigeria în 1994, a încetat din viaţă joi, la vârsta de 61 de ani.
08:40
Un ministru indian de rang înalt a declarat că numai Dalai Lama şi organizaţia pe care a înfiinţat-o au autoritatea de a-l identifica pe succesorul său ca lider spiritual al budismului tibetan, într-un comentariu rar care contrazice poziţia de lungă durată a Chinei rivale, relatează Reuters.
Acum 6 ore
08:30
Doi funcţionari de la un serviciu public comunitar local de evidenţă a persoanelor din judeţul Suceava au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar alţi doi au fost plasaţi sub control judiciar în dosarul actelor de identitate cu domiciliul fictiv pentru cetăţeni ruşi, moldoveni şi ucraineni în care joi au avut loc 93 de percheziţii la sediile unor instituţii publice şi la domiciliile unor persoane, conform Parchetului ICCJ, acuzaţiile fiind de fals informatic în formă continuată. Conform anchetatorilor în scopul obţinerii cărţilor de identitate româneşti, cetăţenii terţi erau luaţi în spaţiu contra unor sume de bani, aproximativ 100 euro de persoană, în imobile improprii locuirii sau în imobile (adrese) care în realitate nu există.
08:20
Donald Trump a declarat că ia în considerare posibilitatea de a trimite, vineri, scrisori partenerilor comerciali ai Statelor Unite pentru a-i informa cu privire la impunerea unor tarife vamale punitive, în timp ce negocierile pe această temă intră în ultima etapă, informează AFP.
08:10
Ministrul chinez de Externe, Wang Yi, a respins joi temerile Europei privind restricţiile impuse de Beijing asupra exporturilor de pământuri rare, susţinând că este o practică obişnuită de control al exporturilor de produse cu dublă utilizare şi că nevoile europene pot fi acoperite, atâta timp cât sunt depuse solicitări legale, transmite Reuters.
07:50
Preşedintele Nayib Bukele a negat joi acuzaţiile potrivit cărora Kilmar Abrego Garcia, migrantul revenit în SUA la începutul lunii iunie după ce a fost deportat pe nedrept în ţara sa natală, El Salvador, a fost torturat într-o închisoare salvadoriană, relatează Reuters.
07:40
Statele Unite au ridicat o serie de restricţii privind exporturile către China pentru dezvoltatorii de software de proiectare a cipurilor şi pentru producătorii de etan, semnalând o nouă etapă de detensionare a relaţiilor comerciale dintre Washington şi Beijing. Mişcarea vine în urma unor concesii făcute de China în privinţa exporturilor de pământuri rare, relatează Reuters.
07:10
Sistemul de informare a călătorilor privind sosirea şi plecarea trenurilor din Gara de Nord din Capitală s-a defectat vineri dimineaţă, anunţă Compania Naţională de Căi Ferate. CFR SA.
07:10
O persoană a fost ucisă, în noaptea de joi spre vineri, după un atac al unei drone ucrainene în regiunea Rostov din sudul Rusiei, a anunţat guvernatorul regional, în timp ce autorităţile ucrainene au anunţat că cel puţin 14 persoane au fost rănite în loviturile ruseşti asupra Kievului, relatează AFP.
07:00
Google anunţă că a început implementarea globală a modelului de generare video Veo 3 în suita de inteligenţă artificială Gemini.
07:00
Aproximativ 100 de ţări vor fi supuse unui tarif reciproc de 10%, a declarat joi secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, adăugând că se aşteaptă la ”o avalanşă” de acorduri comerciale anunţate până la termenul limită de 9 iulie, dată la care tarifele ar putea creşte semnificativ, transmite Reuters.
06:50
Apple a înregistrat o creştere a vânzărilor de iPhone în China în al doilea trimestru al anului, marcând prima revenire pe creştere anuală din ultimii doi ani, potrivit unui raport al Counterpoint Research, citat de CNBC.
06:50
Preşedintele Donald Trump s-a plâns joi că Statele Unite au furnizat prea multe arme Ucrainei în timpul administraţiei anterioare, acesta fiind primul său comentariu public cu privire la pauza în unele livrări, relatează AP.
Acum 8 ore
06:20
Armata Coreei de Sud a reţinut o persoană care a trecut graniţa din Coreea de Nord în noaptea de joi spre vineri, a anunţat vineri statul major sud-coreean (JCS), citat de Reuters.
06:10
Acordul comercial semnat recent între Statele Unite şi Vietnam a atras atenţia comunităţii internaţionale, oferind indicii importante despre direcţia viitoare a politicilor comerciale americane. Anunţul preşedintelui Donald Trump a venit cu doar câteva zile înainte ca noile tarife reciproce să intre în vigoare, iar termenul de 90 de zile de amânare temporară să expire, relatează CNBC.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.