DN AGRAR şi BSOG ENERGY semnează contractele de dezvoltare şi furnizare pentru o unitate de producţie de biometan în Alba
Bursa,
9 iulie 2025 13:10
DN AGRAR Group (BVB: DN), una dintre principalele companii agroalimentare integrate din România şi cel mai mare producător de lapte de vacă din Europa, împreună cu BSOG Energy, companie energetică axată pe dezvoltarea de unităţi de producţie de biometan în România, deţinută de Black Sea Oil and Gas, anunţă că au semnat contractele pentru următoarele etape ale dezvoltării uneia dintre cele mai mari unităţi de producţie de biometan din România.
• • •
Alte ştiri de Bursa
Acum 5 minute
10:10
Patronatul Antreprenorilor Contabili din România (PACR) avertizează că mai mulţi contribuabili au primit recent, prin Spaţiul Privat Virtual, solicitări din partea ANAF pentru completarea unui document detaliat privind cheltuielile din perioada 2020-2024, fără ca aceste cereri să fie însoţite de un act administrativ oficial, cum ar fi un aviz de inspecţie fiscală, o notificare de control sau o decizie de iniţiere a procedurii legale, conform unui comunicat emis redacţiei.
10:10
Allianz-Ţiriac: Majoritatea românilor din diaspora nu au asigurări pentru bunurile lăsate în ţară # Bursa
Peste două treimi dintre românii plecaţi în străinătate nu au nicio formă de asigurare în România, nici măcar cea obligatorie pentru locuinţă, deşi mulţi dintre ei deţin proprietăţi sau maşini în ţară, arată un sondaj naţional realizat de Allianz-Ţiriac în aprilie 2025.
Acum o oră
09:40
Una dintre cele două unităţi ale singurei centrale nucleare din Belarus a fost deconectată miercuri seară de la reţea, în urma unei alarme care semnala o abatere la sistemul de răcire din zona non-nucleară, a anunţat Ministerul Energiei de la Minsk, potrivit agenţiei Reuters, care transmite cele ce urmează.
09:40
Coaliţia premierului israelian Benjamin Netanyahu şi-a pierdut majoritatea parlamentară teoretică, după ce partidul ultraortodox Shas a anunţat miercuri seara retragerea din guvern în semn de protest faţă de proiectul de lege care limitează scutirea de la serviciul militar pentru studenţii seminarişti, informează Reuters, de la care transmitem cele ce urmează.
09:20
Înregistrarea vocilor din cabina avionului Air India prăbuşit pe 12 iunie la Ahmedabad sugerează că alimentarea cu combustibil a motoarelor ar fi fost oprită imediat după decolare, relatează The Wall Street Journal, citând surse apropiate anchetei, de la care transmitem cele ce urmează.
Acum 2 ore
09:10
Ford Motor recheamă 694.271 de SUV-uri crossover în Statele Unite din cauza unei probleme la injectorul de combustibil care poate duce la scurgeri şi creşte riscul de incendiu, a anunţat miercuri Administraţia Naţională pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi din SUA (NHTSA), la finalul unei anchete care a durat un an, transmite Reuters.
09:00
Curtea Constituţională a României (CCR) urmează să dezbată joi sesizarea transmisă de preşedintele României, Nicuşor Dan, privind constituţionalitatea legii care modifică Ordonanţa de urgenţă nr. 31/2002, extinzând interdicţiile asupra organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob, transmite Agerpres, de la care relatăm cele ce urmează.
08:40
Grupul auto Stellantis a anunţat miercuri oprirea programului său dedicat vehiculelor comerciale pe bază de hidrogen, invocând lipsa infrastructurii, costurile ridicate şi absenţa unor stimulente suficiente pentru clienţi, transmite Reuters, care relatează cele ce urmează.
08:40
Investitorii privesc cu reţinere ameninţarea lui Trump privind tarifele de 30% pe importurile din UE # Bursa
Unii analişti avertizează că pieţele globale subestimează seriozitatea intenţiei preşedintelui Donald Trump de a impune tarife comerciale de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană şi Mexic începând cu 1 august, transmite CNBC, de la care redăm cele ce urmează.
08:40
Statele Unite şi Bahreinul au semnat miercuri un acord de cooperare în domeniul nuclear civil, cu puţin timp înainte de o întâlnire la Casa Albă între preşedintele american, Donald Trump, şi prinţul moştenitor al acestei monarhii din Golf, Salman bin Hamad Al-Khalifa, notează AFP.
08:20
Tone de ajutoare alimentare expirate declanşează un val de critici la adresa administraţiei Trump # Bursa
Administraţia fostului preşedinte american Donald Trump se confruntă cu critici dure după ce presa a dezvăluit că tone de alimente destinate copiilor malnutriţi din Afganistan şi Pakistan urmează să fie incinerate, într-un moment în care SUA reduc masiv ajutorul umanitar internaţional, relatează AFP, de la care relatăm cele ce urmează.
Acum 4 ore
08:10
Germania şi Regatul Unit pregătesc semnarea unui tratat de prietenie care vizează consolidarea cooperării bilaterale în domeniul securităţii, apărării şi relaţiilor interumane, potrivit AFP, care afirmă cele ce urmează.
08:00
Guvernul francez consideră că ţara are prea multe zile libere, însă propunerea de a elimina două dintre cele 11 sărbători legale nu este de aşteptat să aducă beneficii economice semnificative, potrivit mai multor analize şi studii recente, transmite Reuters.
08:00
Directorul general al Nvidia, Jensen Huang, a declarat miercuri, la Beijing, că doreşte să furnizeze Chinei cipuri mai avansate decât actualul model H20, după ce compania a reluat vânzările acestuia în a doua economie a lumii, conform CNBC.
07:50
Coaliţia prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu şi-a pierdut teoretic majoritatea în parlament după ce un al doilea partid ultraortodox, Shas, a părăsit miercuri guvernul din cauza unui proiect de lege care limitează scutirea de serviciul militar acordată de zeci de ani persoanelor religioase, relatează Reuters.
07:40
Unităţile ruse de apărare aeriană au doborât trei drone ucrainene care se îndreptau spre Moscova joi dimineaţă, a declarat pe Telegram primarul capitalei, Serghei Sobianin, relatează Reuters.
07:30
Prim-ministrul canadian Mark Carney a anunţat miercuri o serie de măsuri tarifare menite să protejeze industria siderurgică locală, inclusiv un sistem de cote tarifare pentru ţările cu care Canada are acorduri de liber schimb, cu excepţia Statelor Unite, transmite Reuters.
07:30
Rata anuală a inflaţiei din Regatul Unit a atins 3,6% în luna iunie, fiind peste estimările economiştilor, potrivit datelor publicate de Oficiul Naţional de Statistică (ONS), transmite CNBC.
07:00
Atacantul spaniol Lamine Yamal şi-a prelungit miercuri contractul cu gruparea catalană FC Barcelona, urmând să primească şi tricoul cu numărul 10 al echipei, a anunţat clubul iberic într-un comunicat.
07:00
Clubul muntenegrean Arsenal Tivat a fost suspendat 10 ani din competiţiile UEFA după o anchetă privind acuzaţiile de trucare a meciurilor din preliminariile Conference League cu Alashkert FC, în iulie 2023, a anunţat miercuri forul european.
07:00
Ciclistul norvegian Jonas Abrahamsen a câştigat miercuri etapa a 11-a din Turul Franţei.
Acum 12 ore
00:00
Campionatele internaţionale de robotică: România va fi reprezentată în Slovenia şi Arabia Saudită # Bursa
Patru echipe ale clubului de robotică and #8222;Inventika Place and #8221; s-au calificat la etapele internaţionale ale World Robot Olympiad (WRO), în urma participării la faza naţională a competiţiei desfăşurată în parteneriat cu Universitatea Politehnica din Bucureşti.
00:00
Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (FJSC) din cadrul Universităţii din Bucureşti a înregistrat un număr record de înscrieri la admiterea pentru programele de licenţă din iulie 2025, în comparaţie cu anii post-pandemici, informează instituţia.
00:00
Record mondial de viteză a internetului: 125.000 Gb pe secundă pe o distanţă de 1.800 kilometri # Bursa
Cercetători din Japonia au stabilit un nou record mondial de viteză a transferului de date prin internet, atingând o performanţă uluitoare: peste 125.000 de gigabiţi pe secundă (Gbps) transmişi pe o distanţă de 1.802 kilometri, potrivit unui anunţ făcut în cadrul Conferinţei Comunicaţiilor prin Fibră Optică (OFC), desfăşurată la San Francisco.
00:00
BNR a afişat, ieri, un nivel mediu al dobânzii la depozitele overnight plasate (ROBOR) care a stagnat la 5,69%.
00:00
Pe fondul tensiunilor comerciale, al politicilor monetare incerte şi al revenirii cererii industriale, pieţele metalelor au cunoscut o dinamică mixtă în 2025.
00:00
Euro a scăzut, ieri, cu 0,76 bani faţă de leu, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 5,0722 lei/euro.
00:00
Prognoza pentru RomâniaVremea va fi instabilă, iar regimul termic se va pondera şi în sudul şi sud-estul ţării.
00:00
* Experţii din cadrul Institutului Elie Wiesel: 'Telegram reprezintă mediul în care grupuri şi comunităţi ale urii se organizează, îşi elaborează şi distribuie sistematic naraţiunile nocive and #8221;
00:00
Bursele europene au urmat un curs mixt ieri, investitorii fiind atenţi la negocierile comerciale şi la raportările companiilor.
00:00
Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au creşteri pe linie, în şedinţa de tranzacţionare de ieri, în constrast cu deprecierile uşoare ale majorităţii pieţelor europene.
00:00
Investitorii au mizat pe BVB în trimestrul al doilea, în pofida deficitului bugetar şi a incertitudinilor guvernamentale # Bursa
* Creştere de 7% pentru BET şi de 12% în cazul BET-TR* Finanţele au atras peste 4,1 miliarde lei prin trei oferte de titluri de stat Fidelis destinate populaţiei* Discount-uri de tranzacţionare situate între 73% pentru Lion Capital şi 55% în cazul Longshield Investments
00:00
Trimestrul al doilea al anului 2025 a fost, pentru ţara noastră, o perioadă tensionată şi decisivă, marcată de tranziţii politice dramatice, presiuni bugetare acute şi măsuri economice cu impact profund.
00:00
* 3 aprilie- Teilor Holding, grup de companii care include lanţul de magazine de bijuterii de lux Teilor, Teilor Invest Exchange şi compania de intermediere financiară Invest Intermed GF IFN (MoneyGold), listează pe Sistemul Multilateral de Tranzactionare (SMT) al BVB două noi emisiuni de obligaţiuni, una în lei şi una în euro, în valoare totală de aproape 22 milioane lei.
00:00
April 3- Teilor Holding, a group of companies that includes the luxury jewelry chain Teilor, Teilor Invest Exchange and the financial brokerage company Invest Intermed GF IFN (MoneyGold), lists on the BVB Multilateral Trading System (SMT) two new bond issues, one in lei and one in euros, totaling almost 22 million lei.
00:00
Europa este lăudată în toată lumea pentru faptul că oferă educaţie universitară gratuită sau aproape gratuită.
16 iulie 2025
21:40
Global Findex 2025: Economisirea formală şi incluziunea financiară accelerează în economiile în curs de dezvoltare # Bursa
Tot mai mulţi adulţi din ţările cu venituri mici şi medii deţin acum conturi bancare sau alte conturi financiare, ceea ce indică o creştere a gradului de economisire formală, potrivit raportului Global Findex 2025 al Grupului Băncii Mondiale.
21:30
Autorităţile din Kenya au vaccinat peste 21,3 milioane de copii împotriva febrei tifoide şi a rujeolei, în cadrul celei mai ample campanii de imunizare din istoria ţării, potrivit agenţiei Xinhua, de la care transmitem cele ce urmează.
21:20
Chişinăul acuză o ofensivă dezinformatoare orchestrat and #227; de propaganda rusă înaintea alegerilor parlamentare # Bursa
Guvernul Republicii Moldova denunţă o intensificare a atacurilor informaţionale venite dinspre canalele de propagandă pro-rusă, care vizează compromiterea autorităţilor proeuropene de la Chişinău, transmite Deschide.md, de la care relatăm cele ce urmează. Purtătorul de cuvânt al Executivului, Daniel Vodă, a avertizat miercuri că and #8222;fabricile de dezinformare and #8221; operează la turaţie maximă, încercând să submineze încrederea cetăţenilor în stat şi în drumul european al ţării.
Acum 24 ore
20:40
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, susţine că siguranţa seismică a clădirilor din Bucureşti trebuie tratată cu prioritate maximă, având în vedere fondurile disponibile şi numărul redus de proiecte aflate în derulare, potrivit Agerpres, care afirmă cele ce urmează.
20:40
Autorităţile siriene anunţă o nouă încetare a focului la Suwayda, unde au avut loc din nou violenţe, la o zi după desfăşurarea unor forţe guvernamentale şi grupări aliate în acest oraş cu populaţie majoritar druză situat în sudul Siriei.
20:20
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra.
20:10
Amelie de Montchalin: Franţa îşi reduce contribuţia la bugetul UE cu 1,6 miliarde euro în 2026 # Bursa
Franţa va plăti anul viitor o contribuţie mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, a declarat ministrul conturilor publice, Amelie de Montchalin, a doua zi după ce guvernul francez a anunţat un plan de economii pentru 2026, îndreptat spre reducerea deficitului public.
19:40
Andrii Sîbiga: 'Susţinem o întâlnire Zelenski-Putin, în prezenţa lui Donald Trump şi a liderilor europeni and #8221; # Bursa
Ministrul de externe al Ucrainei, Andrii Sîbiga, a declarat că Kievul continuă să susţină o întâlnire and #39;la cel mai înalt nivel and #39; între preşedinţii Volodimir Zelenski şi Vladimir Putin în prezenţa preşedintelui american, Donald Trump, şi a unor lideri europeni pentru a impulsiona negocierile de pace.
19:40
Comisia Europeană propune 100 de miliarde de euro pentru Ucraina în viitorul buget multianual al UE # Bursa
Comisia Europeană a propus mobilizarea a până la 100 de miliarde de euro pentru Ucraina în viitorul cadru financiar multianual (CFM) al UE pentru perioada 2028-2034, a declarat comisarul european pentru buget, Piotr Serafin.
19:30
Statele Unite şi Bahrainul au parafat un acord de cooperare în domeniul nuclear civil, anunţă secretarul de Stat american Marco Rubio, cu puţin înaintea unei întâlniri, la Casa Albă, între preşedintele american Donald Trump şi prinţul moştenitor Salman Hamad bin Isa Al-Khalifa.
19:20
Siegfried Mureşan: and #8222;Nu vom aproba un buget UE care compromite priorităţile esenţiale şi reduce Parlamentul la un simplu spectator and #8221; # Bursa
Proiectul de buget al Uniunii Europene pentru viitorul cadru financiar multianual 2028-2034 (CFM) and #39;nu este suficient and #39; pentru a face faţă provocărilor cu care se confruntă UE, avertizează coraportorii Parlamentului European pentru CFM şi cei pentru resurse proprii, afirmând că plafonul de cheltuieli de 1,26% va impune reduceri ale programelor emblematice, în acelaşi timp cu rambursarea datoriilor.
19:20
Iranul şi-a îmbunătăţit considerabil capacitatea de a străpunge apărarea antiaeriană a Israelului în timpul operaţiunii and #39;Rising Lion and #39;.
19:10
Administraţia Trump a încheiat o serie de acorduri tarifare cu state din Asia de Sud-Est, printre care Vietnam şi, cel mai recent, Indonezia, care vizează în mod direct reexporturile de mărfuri chineze către SUA, arată o analiză EFE, de la care relatăm cele ce urmează.
19:10
Rogobete anunţă în construcţie 15 spitale cu fonduri din PNRR, dar 5 proiecte pierd finanţarea # Bursa
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat miercuri că în România sunt în prezent în construcţie 15 spitale finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), dintre care 12 vor primi granturi, iar 3 vor fi realizate prin credit, potrivit stadiului actual al negocierilor.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.