Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete anunță că Centrul pentru Arși Gravi de la Târgu Mureș va fi deschis în prima jumătate a anului 2026
Economica.net,
11 iulie 2025 18:50
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat, vineri, în timpul vizitei de lucru efectuate la Târgu Mureş, că în primul semestru al anului viitor va fi dat în funcţiune Centrul de Arşi Gravi, construit cu fonduri de la Banca Mondială, relatează Agerpres.
• • •
Alte ştiri de Economica.net
Acum 5 minute
14:20
Declaraţia unică va fi actualizată ca să puteţi asigura la sănătate cu plata CASS pe cei care au fost coasiguraţi până la 1 august # Economica.net
ANAF a lansat în transparenţă decizională Ordinul de preşedinte prin care actualizează formularul declaraţiei unice astfel încât oamenii care au persoane în întreţinere - soţ, soţie, părinte - care au fost coasiguraţi la sănătate până la 1 august, să îi poată asigura opţional la sistemul asigurărilor sociale de sănătate începând cu 1 septembrie.
14:20
Economia UE a înregistrat o creștere de 0,2%, iar cea a zonei euro de 0,1%, în trimestrul II din 2025, comparativ cu precedentele trei luni, când s-a înregistrat un avans de 0,6% în zona euro și de 0,5% în UE, arată datele preliminare publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat), scrie Agerpres.
Acum 10 minute
14:10
S-a lansat declaraţia unică actualizată ca să puteţi asigura la sănătate cu plata CASS pe cei care au fost coasiguraţi până la 1 august # Economica.net
ANAF a lansat în transparenţă decizională Ordinul de preşedinte prin care actualizează formularul declaraţiei unice astfel încât oamenii care au persoane în întreţinere - soţ, soţie, părinte - care au fost coasiguraţi la sănătate până la 1 august, să îi poată asigura opţional la sistemul asigurărilor sociale de sănătate începând cu 1 septembrie.
Acum 30 minute
14:00
Coaliția de guvernare a stabilit că pachetul 2 de măsuri de reformă va fi aprobat după rectificarea bugetară, luna aceasta # Economica.net
Coaliția de guvernare a stabilit miercuri ca pachetul 2 de măsuri de reformă să fie aprobat după rectificarea bugetară, în cursul lunii august, au precizat, pentru Agerpres, surse politice.
13:50
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a desemnat miercuri constructorul și pentru lotul 3 (47 km) al Drumului Expres Arad - Oradea, informează Cristian Pistol, directorul general al CNAIR.
13:50
AL treilea tramvai furnizat de fabrica din Arad a ajuns la Oradea, printr-un proiect finanțat prin PNRR # Economica.net
Al treilea tramvai din lotul celor nouă furnizate de fabrica din Arad, printr-un proiect cu fonduri europene prin PNRR, a ajuns miercuri la Oradea, a informat, într-un comunicat, municipalitatea orădeană, scrie Agerpres.
Acum o oră
13:30
Creștere masivă a producției de carburanți în rafinăriile Petromidia și Vega, ale grupului Rompetrol, în prima jumătate a acestui an. # Economica.net
Volumul de materii prime procesate în rafinăriile Petromidia și Vega ale grupului Rompetrol (KMG Interntional) a crescut cu 60,7%, ajungând la 2.97 milioane de tone în prima jumătate a acestui an, potrivit datelor KazMunayGas (KMG), compania națională de petrol și gaze din Kazahstan, unicul acționar al grupului Rompetrol.
13:30
Unul dintre fondatorii originali ai Tesla nu e fan al proiectului Cybertruck, pe care o compară cu un tomberon # Economica.net
Unul dintre cei doi fondatori originali ai Tesla nu este un fan al proiectului de suflet al lui Elon Musk, camioneta electrică Cybertruck, pe care o compară cu un „tomberon”, relatează Gizmodo și Hotnews.
13:20
Listare Electrica – Ministrul Energiei spune că banii din obligaţiuni vor ajuta consolidarea capacităţilor de producţie a energiei # Economica.net
Banii obţinuţi din listarea obligaţiunilor Electrica vor fi folosiţi pentru a consolida capacităţile de producţie a energiei electrice din România, a afirmat, miercuri, Bogdan Ivan, Ministrul Energiei.
Acum 2 ore
13:00
Călătorii din trenul care circula pe relația Oradea – Constanța au stat ore în şir în vagoane marți seara între staţii la circa 20 de kilometri de gara Petroşani, după o defecțiune tehnică la un vagon, transmite Radio România Cluj.
12:40
Președintele Nicușor Dan susține miercuri o conferință de presă Palatul Cotroceni, potrivit unui anunț al Administrației Prezidențiale, scrie Hotnews.
12:40
Cea mai mare turbină eoliană din România. Rezolv Energy a pus prima unitate Vestas de 6,4 MW în parcul eolian VIFOR din Buzău # Economica.net
Prima turbină eoliană de 6,4 MW din România a fost instalată în parcul eolian VIFOR dn Buzău. În total, când parcul va fi gata, va avea 72 de astfel de turbine și va fi cel mai mare parc eolian construit în România în ultimii zece ani.
12:40
Franța și alte 14 state invită țările lumii să-și exprime dorința de recunoaștere a unui stat Palestina, a anunțat miercuri șeful diplomației franceze Jean-Noël Barrot, potrivit AFP si Agerpres.
12:40
Criză Germania – Cea mai mare economie din UE s-a contractat în al doilea trimestru din 2025 # Economica.net
Economia germană s-a contractat în trimestrul doi din 2025, în condiţiile în care cererea din SUA a încetinit, după lunile de achiziţii semnificative, în anticiparea taxelor vamale americane, arată datele preliminare publicate miercuri de Oficiul federal de statistică (Destatis), transmit DPA şi Reuters.
12:40
Premieră pentru șoferii din România. Primesc ITP gratuit împreună cu asigurarea auto. Ce firmă a venit cu oferta # Economica.net
Asirom VIG continuă să vină cu oferte în premieră pentru șoferi, după ce a lansat produse care oferă reduceri conducătorilor auto care au un curs de condus defensiv și celor cu un istoric bun al amenzilor. De această dată este vorba despre un beneficiu direct: ITP gratuit.
12:40
Vremea face ravagii în România. 21 de familii sunt despăgubite zilnic pentru daune provocate de furtuni # Economica.net
Furtunile au devenit o prezență obișnuită în viața noastră. În multe regiuni ale țării, oamenii se trezesc tot mai des cu acoperișuri smulse, curți inundate și bunuri deteriorate, notează Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare (UNSAR).
12:40
Maia Sandu a convocat Consiliul Suprem de Securitate de teama interferențelor masive ale Rusiei la alegerile parlamentare din 28 septembrie # Economica.net
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a convocat Consiliul Suprem de Securitate după ce autoritățile au avertizat că Rusia, prin intermediul Serviciului Federal de Securitate (FSB), pregătește o interferență „masivă la alegerile parlamentare din 28 septembrie, scrie Hotnews.
Acum 4 ore
12:10
Datoria publică a Germaniei a atins anul trecut nivelul record de 2.510,5 miliarde de euro # Economica.net
Datoria publică a Germaniei a atins anul trecut nivelul record de 2.510,5 miliarde de euro (2.897,2 miliarde de dolari), arată datele publicate de Oficiul Federal de Statistică (Destatis), transmit Xinhua, DPA și Agerpres.
12:10
Spitalul din Craiova prinde contur. În ce stadiu se află lucrările realizate de asocierea condusă de Construcții Erbașu # Economica.net
Lucrările la Spitalul Regional de Urgență Craiova, unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură medicală din România, continuă în ritm susținut. Proiectul este realizat de companiile românești Construcții Erbașu, lider de asociere, împreună cu Bog’Art, Concelex și CON-A.
12:10
Anunț important pentru bucureșteni. Transportul metropolitan integrat cu metroul s-ar putea scumpi # Economica.net
Metrorex solicită majorarea tarifelor pentru transportul metropolitan integrat, pentru a-și acoperi unele cheltuieli de exploatare, care au crescut din august 2021, când au fost modificate ultima dată aceste tarife.
12:10
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut, miercuri, la 6,67% pe an, de la 6,68% pe an în ședința precedentă, conform datelor publicate de Banca Națională a României (BNR), scrie Agerpres.
12:10
Australia a anunțat miercuri că va include YouTube pe lista site-urilor vizate de interdicția fără precedent la nivel mondial printre țările democratice privind accesul adolescenților la rețelele de socializare, inversând astfel o decizie anterioară de a excepta platforma de partajare video deținută de Alphabet, relatează Reuters și Agerpres.
10:50
Warner Bros. Discovery a anunțat numele celor două entități în care de desparte: Warner Bros și Discovery Global # Economica.net
Warner Bros. Discovery a anunţat denumirile oficiale şi echipele de conducere pentru cele două entităţi care vor rezulta în urma divizării planificate pentru mijlocul anului 2026. Astfel, divizia de streaming şi producţie cinematografică va purta numele ”Warner Bros.”, iar segmentul de reţele globale va deveni ”Discovery Global”, relatează CNBC, citat de News.ro.
10:40
Obligațiuni de 4,7 miliarde de euro în România – ce înseamnă pentru investitorii globali ce vizează Europa emergentă # Economica.net
România tocmai a strâns 4,7 miliarde de euro printr-una dintre cele mai mari vânzări internaționale de obligațiuni din istoria sa, iar acest lucru a atras atenția investitorilor din întreaga lume. Este un semnal puternic că încrederea în economia țării este în creștere și că România este din ce în ce mai greu de trecut cu vederea în conversațiile despre investirea banilor în Europa de Est.
10:40
Trei măsuri pentru scăderea facturii la energie electrică. Anunț al ministrului Energiei # Economica.net
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a scris pe pagina sa de facebook despre cele trei măsuri care vor conduce la scăderea facturii de energie electrică.
10:30
VIDEO De la Craiova la Constanța doar pe șosea rapidă – DEx12 se deschide integral mâine # Economica.net
Ultimii 12 kilometri ai Drumului Expres Craiova - Pitești (DEx12), construiți de UMB, vor fi dați în trafic joi, 31 iulie, au spus pentru ECONOMICA.NET reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Astfel, șoferii vor putea circula neîntrerupt pe șosea de mare viteză de la Craiova la Constanța.
10:30
În contextul unui nou acord de guvernare în Liban şi al presiunilor crescânde din partea administraţiei Trump, Hezbollah se confruntă cu cea mai dificilă perioadă din istoria sa. După asasinarea liderului Hassan Nasrallah şi atacurile israeliene devastatoare, infrastructura militară şi financiară a grupului susţinut de Iran a fost grav afectată, relatează CNBC și News.ro.
10:30
Toți angajații centralelor nucleare Fukushima Daiichi și Fukushima Daini au fost evacuați, miercuri, după ce cutremurul cu magnitudinea de 8,7 grade în largul coastei de est a Rusiei a declanşat avertismente de tsunami în zona Pacificului, potrivit BBC, CNN și Hotnews.
Acum 6 ore
09:30
India a depăşit pentru prima dată China ca principal exportator de smartphone-uri către Statele Unite, potrivit unui raport publicat de firma de cercetare Canalys, în contextul tensiunilor comerciale tot mai mari dintre Washington şi Beijing, relatează CNBC, scrie News.ro.
09:20
Peste 1,111 milioane de angajați în Capitală, în creștere cu 12.514 persoane față de perioada similară din 2024 # Economica.net
Numărul salariaților din Capitală a ajuns, la finele lunii aprilie 2025, la 1.111.516 persoane, în creștere cu 12.514 persoane (plus 1,14%) față de perioada similară din 2024, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică, scrie Agerpres.
09:10
Seismul de magnitudine 8,8 produs miercuri în regiunea Kamceatka din Rusia este clasat de specialiști drept al șaselea cel mai puternic cutremur înregistrat vreodată, potrivit datelor oferite de US Geological Survey (USGS). Seismul se află la egalitate cu cutremurele devastatoare din Chile (Biobío, 2010) și Ecuador (Esmeraldas, 1906), scrie Hotnews.
09:00
Producția de automobile a României, în scădere cu 2,8% în prima jumătate a lui 2025 – raport ACAROM # Economica.net
Raportul ACAROM cu privire la producția de mașini a celor două uzine, Automobile Dacia și Ford Otosan, din România arată un recul în prima jumătate a anului 2025.
08:50
Înțelegerea europeano-americană asupra tarifelor nemulțumește industria farmaceutică europeană # Economica.net
Industria farmaceutică europeană a condamnat decizia americană de a impune tarife de 15% medicamentelor importate din UE, numind taxele un „instrument direct” care ar afecta pacienții de ambele părți ale Atlanticului, scrie The Guardian.
08:50
Turiștii aflați în hotelul Majestic din stațiunea Olimp au fost evacuați, marți seara, în urma izbucnirii unui incendiu în casa liftului unității de cazare, în zona acoperișului, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea, scrie Agerpres.
08:30
ACEA: Acordul UE – SUA, un pas important, dar cu „impact negativ nu numai asupra industriei din UE, ci și asupra celei din SUA” # Economica.net
Ca reacție la anunțul privind acordul comercial între UE și SUA, care evită o escaladare dăunătoare a tarifelor ACEA își exprimă susținerea cestuia, dar consideră că efectele negative vor continua să existe.
08:30
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, spune că proiectul anunțat de Bolojan privind pensiile magistraților este doar o bază de idei # Economica.net
Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a afirmat, la Antena 3, că proiectul anunţat de premierul Ilie Bolojan privind pensiile magistraţilor este „o bază de idei”, el precizând că ministerul pe care îl conduce nu a iniţiat vreun proiect de lege în acest sens. Cu toate acestea, un draft al proiectului de lege a fost transmis presei de la Palatul Victoria, draft în care sunt prevăzute clar modificările preconizate, care fuseseră anunțate anterior în conferința de presă a primului-ministru, scrie Hotnews.
08:20
Trump a anunțat marți că ultimatumul pentru Rusia va ajunge la scadență în zece zile # Economica.net
Președintele american Donald Trump a prevenit marți că ultimatul dat omologului său rus Vladimir Putin pentru a pune capăt războiului în Ucraina va ajunge la scadență în zece zile, informează AFP și Hotnews.
Acum 8 ore
08:10
Gucci a pierdut 15% din vânzări în trimestrul II. Scădere generalizată pe toate piețele # Economica.net
Grupul de lux Kering, proprietarul brandului Gucci, a raportat marţi rezultate financiare sub aşteptări pentru al doilea trimestru, semnalând totodată incertitudini geopolitice persistente şi o scădere accentuată a cererii în pieţele-cheie, transmite CNBC, citat de News.ro.
07:50
Armata rusă a atacat cu rachete o bază militară a Forțelor Terestre ale Ucrainei. Cel puțin trei morți și 18 răniți # Economica.net
Armata rusă a lansat un atac cu rachete asupra unei baze militare a Forțelor Terestre ale Ucrainei în seara zilei de marți, 29 iulie, în urma acestuia mai mulți militari ucraineni fiind uciși sau răniți, scrie The Kyiv Independent, citat de Hotnews.
07:20
Nou record în România: 470 km, cel mai lung traseu exclusiv pe șosea rapidă, odată cu inaugurarea integrală a „expresului de Craiova” # Economica.net
România va înregistra un nou record odată cu deschiderea circulației pe ultimii kilometri ai Drumului Expres Craiova - Pitești: cel mai lung traseu exclusiv pe autostradă și drum expres, aproape 470 km de la ieșirea din Craiova a expresului și până în capătul de nord al Autostrăzii A4 la Ovidiu, la câțiva kilometri de plajă, potrivit Asociației Pro Infrastructură (API). Amintim că cele mai noi estimări oficiale indicau că DEx12 va fi inaugurat integral săptămâna aceasta.
07:20
Alertă de tsunami în Rusia, Japonia și SUA după un cutremur de 8,7 în largul coastei estice a Rusiei # Economica.net
Un cutremur masiv cu magnitudinea de 8,7 s-a produs în largul coastei estice a Rusiei, declanșând alerte de tsunami în anumite părți ale Rusiei, Japoniei și Statelor Unite, scrie BBC, preluat de Hotnews.
Acum 24 ore
22:40
Posibil atac cibernetic asupra Naval Group. O entitate s-a lăudat pe dark web că a sustras date sensibile de la compania franceză, care denunță doar o tentativă de decredibilizare # Economica.net
Constructorul de nave şi submarine francez Naval Group a fost, se pare, vizat de un atac cibernetic de amploare într-un context al recrudescenţei acestui tip de atacuri împotriva actorilor strategici din domeniul apărării, a relatat luni publicaţia Journal de Dimanche (JDD), transmite Agerpres.
22:40
Robert Fico acuză Marea Britanie că a interferat în alegerile 2023 din Slovacia, plătind jurnaliști și influenceri care să facă propagandă împotriva partidului său # Economica.net
Prim-ministrul slovac Robert Fico (Smer-SD) a declarat marţi că Ministerul de Externe britanic (Foreign Office) a plătit jurnaliști și influenceri prin intermediul unei agenţii media pentru a interveni în alegerile legislative din Slovacia în 2023 în detrimentul partidului său Smer-SD şi în favoarea formaţiunii Slovacia Progresistă (PS), premierul făcând trimitere la un articol publicat de site-ul marker.sk, transmite agenţia slovacă TASR, relatează Agerpres.
22:40
Lidl România anunță că, începând cu 1 august, timp de o lună, va acoperi temporar creșterea cotei de TVA la o selecție de produse de bază, un demers care face parte din strategia retailerului de a oferi produse de calitate la cel mai bun preț.
22:40
Hidroelectrica a produs în primele șase luni ale anului mai puțină energie electrică decât a vândut. Cantitatea de energie cumpărată din piață a explodat # Economica.net
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, totodată furnizor pentru cel puțin 600.000 de clienți casnici, a produs în primele șase luni mai puțină energie decât a vândut în piață și clienților proprii din furnizare. Ca atare, volumul de energie cumpărată din piață a crescut semnificativ.
22:40
Londra anunță că va recunoaște în septembrie statul Palestina, dacă Israelul nu va pune capăt situației îngrozitoare din Fâșia Gaza # Economica.net
Prim-ministrul britanic Keir Starmer a declarat marţi că Marea Britanie va recunoaşte statul Palestina în septembrie dacă Israelul nu va face "paşi substanţiali" pentru a pune capăt "situaţiei îngrozitoare din Gaza", transmite DPA, relatează Agerpres.
22:40
Mai multe magazine Altex vor avea puncte de încărcare a magazinelor electrice în parcări, potrivit unui anunț al dezvoltatorului Eldrive, cel care va monta stațiile.
22:40
Trend neobișnuit în industria cărnii. Importurile României scad, iar exporturile cresc # Economica.net
Industria cărnii a reușit în primele patru luni ale anului exporturi cu 43% mai mari față de perioada similară a anului trecut, în timp ce importurile s-au diminuat cu 8,5%. Deficitul pe acest segment rămâne însă la un nivel important, de 251,9 milioane de euro.
22:40
Cât câștigă șefii și angajații normali din BNR și care este salariul guvernatorului Mugur Isărescu. Directorii se apropie de 10.000 de euro pe lună # Economica.net
Cel mai mare salariu din banca centrală a României este cel luat de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, de 85.238 de lei net. Cea mai mică indemnizație a unui membru neexecutiv al Consiliului de Administrație al BNR este de 25.356 de lei. Un director din centrală are 47.967 lei, iar unul din teritoriu 18.281 lei. Toate valorile sunt venituri lunare nete.
22:40
EXCLUSIV Gigantul european care vine să vândă RCA și CASCO șoferilor români își dezvăluie planurile. Anytime, brand Interamerican, strategie în premieră pentru RCA mai ieftin: Site-ul nostru și call center-ul, principalele canale de vânzare # Economica.net
Antonis Tsaknakis, directorul Anytime România, cel mai nou jucător de pe piața RCA de la noi și parte din grupul Interamerican, la rândul său controlat de gigantul european Achmea, vorbește, pentru Economica, despre planurile asigurătorului care vine cu o strategie curajoasă și unică pentru piața locală. Interesant este că, în premieră pentru România, Interamerican vine și anunță în clar că se va concentra pe vânzarea prin site-ul propriu și prin call center, aceasta în condițiile în care brokerii ocupă astăzi circa 94% din întreaga piață.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.