UPDATE - INS: Importul de energie electrică al României a crescut cu 67,6%, iar producţia din centrale a scăzut cu aproape 10%, în primele cinci luni

News.ro, 15 iulie 2025 11:00

Importul de energie electrică al României a crescut cu 67,6%, în primele cinci luni, la 7.800 milioane kWh, în timp ce producţia din centrale a scăzut cu 9,5%, la 21.009 milioane kWh, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 5 minute
17:20
Pachetul de reformă administrativă propus de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) care oferă soluţii pentru situaţia financiară a autorităţilor locale şi garantează mai multă descentralizare pentru comunităţile locale, conţine printre altele propunerea condiţionarea achiziţiei unui autovehicul de achitarea taxelor locale şi recuperarea permisului de conducere suspendat pentru nerespectarea regulilor de circulaţie doar după plata amenzilor. De asemenea, autorizaţiile de construcţie vor fi eliberate doar dacă solicitantul nu are datorii la bugetul local, iar în cazul ajutoarelor sociale, autorităţile vor putea reţine la sursă sumele datorate autorităţilor locale de către beneficiar.
Acum 10 minute
17:10
Comisarul general al Gărzii Naţionale de Mediu, Andrei Corlan, a transmis, marţi, că buna gestionare a substanţelor chimice este esenţială pentru protejarea sănătăţii umane şi a mediului, de aceea domeniul este în permanenţă în atenţia comisarilor. În ultimii trei ani, au fost verificaţi 780 de operatori din domeniu şi peste 2.300 de produse, valoarea totală a sancţiunilor aplicate fiind de 512.000 lei.
Acum 30 minute
17:00
Asiguratorii membri ai Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) anunţă că au deschis peste 1.200 de dosare de daună ca urmare a pagubelor produse de vijeliile de săptămâna trecută.
17:00
Naţionala feminină under 19 a României a învins, marţi, reprezentativa Finlandei, scor 43-25 (27-14), în al doilea meci din grupa intermediară K, la CE under 19 din Muntenegru.
16:50
16:50
UTA Arad şi mijlocaşul Mino Sota au ajuns la un acord pentru sezonul 2025-2026, a anunţat clubul arădean.
16:50
Un bărbat de 28 de ani din judeţul Arad, care, în luna februarie, a capturat doi pui de urs dintr-o pădure din judeţul Bistriţa-Năspud şi i-a transportat cu maşina până în localitatea sa de domiciliu a fost plasat sub control judiciar. Animalele au fost ţinute două săptămâni în captivitate, într-un grajd, ulterior fiind transportate înapoi în locul de unde le-a luat.
16:50
Prima-doamnă a SUA Melania Trump este celebrată ca „Agent Melania” de ucraineni, printr-o serie de meme-uri pe reţelele sociale, după ce Donald Trump a sugerat că ea a jucat un rol în aparenta schimbare a atitudinii sale faţă de Rusia şi Vladimir Putin, scrie The Guardian.
16:50
Peste 660 de cazuri de potenţial consum fraudulos de energie au fost identificate în primele şase luni ale acestui an în 18 dintre cele 20 de judeţe în care operează compania de distribuţie Delgaz Grid, majoritatea vizând sustrageri de electricitate. Prejudiciul generat de aceste practici se ridică la aproape 8,5 milioane de lei.
16:50
Campioana Dinamo Bucureşti va debuta în primul tur al Ligii Campionilor, cu formaţia macedoneană VC Strumica, potrivit tragerii la sorţi de marţi. Alte opt echipe româneşti (4 la feminin, 4 la masculin) şi-au aflat adversarele din preliminariile CEV Cup şi Challenge Cup.
16:50
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a confirmat definitiv încălcarea Legii Concurenţei de către companiile CLAAS Regional Center Europe şi CLAAS Global Sales prin fixarea preţurilor de vânzare pentru produsele marca „Claas”, anunţă Consiliul Concurenţei. CLAAS Regional Center Europe şi CLAAS Global Sales au fost sancţionate de Consiliul Concurenţei, în 2020, cu suma totală de 86,1 milioane lei.
Acum o oră
16:40
Salvamontiştii din judeţul Prahova acţionează, marţi după amiază, pentru recuperarea unui turist străin care a căzut şi s-a rănit grav, într-o zonă accidentată, în apropiere de vârful Ciucaş. În condiţiile în care bărbatul este rănit la cap, a fost solicitată intervenţia unui elicopter care să îl preia.
16:40
Europaramentarul PMP Eugen Tomac, a avut marţi o întâlnire cu cu vicepremierul Republicii Moldova, Mihai Popşoi, el transmiţând că alegerile din această toamnă vor fi cruciale iar miza este uriaşă, pentru că Rusia va încerca din toate puterile să readucă R. Moldova în sfera sa de influenţă, prin dezinformare, şantaj şi coruperea procesului democratic.
16:30
Tronsoanele Focşani – Paşcani din A7, tunelurile de la Margina – Holdea din Autostrada Lugoj – Deva şi câteva proiecte din infrastructura feroviară sunt singurele care au rămas în PNRR, având asigurată finanţare 100^ din fonduri europene, fără a mai fi necesară cofinanţare naţională. În schi,b, mai multe proiecte au fost excluse total sau parţial. Ministerul Transporturilor transmite, marţi, că România nu trebuie să restituie niciun ban aferent proiectelor care au fost excluse.
16:30
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie.
16:30
Direcţia de Sănătate Publică Prahova anunţă că a instituit interdicţie privind consumul apei furnizate la Spitalul de Pneumoftiziologie Floreşti, după ce o analiză de rutină făcută pe o probă de apă a indicat prezenţa bacteriei Pseudomonas Aeruginosa. Întrucât bolnavii internaţi în această unitate sunt pacienţi cu sistemul imunitar slăbit, apa furnizată în sistem centralizat în spital va fi folosită doar ca apă menajeră, pentru evacuarea din toalete, anunţă instituţia.
Acum 2 ore
16:20
Mijlocaşul eston Mattias Käit (27 de ani), unul dintre căpitanii Rapidului din sezonul trecut, a fost transferat în prima ligă elveţiană, la FC Thun
16:10
Daniel Martindale, un cetăţean american care a ajutat Kremlinul să vizeze trupele ucrainene şi care a fost apoi extras din estul Ucrainei de forţele speciale ruse, a primit marţi paşaport rusesc în semn de recunoaştere a meritelor lui, relatează Reuters.
15:50
Un bărbat de 51 de ani şi-a ameninţat cu moartea şi cu acte de violenţă extemă fosta concubină, deşi fusese emis un ordin de protecţie împotriva sa. „Îţi dau un topor în cap şi mă duc la puşcărie”, ”Dacă tu nu îţi bagi minţile în cap s-ar putea să te jupoi”, sunt ameninţările adresate de bărbat fostei iubite, care i-au provocat acesteia „o puternică stare de temere”. Ameninţările au fost sesizate chiar de către victimă la Secţia 16 de Poliţie din Bucureşti, iar procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 au propus arestarea preventivă a bărbatului, măsură admisă de către instanţă. Cazul are loc în contextul în care numai în acest an cel puţin 30 de femei au fost ucise de foşti sau actuali parteneri de viaţă. Despre acest fenomen s-a pronunţat, luni, şi preşedintele Nicusor Dan, care crede că femicidul este ”o problemă gravă” în România şi că statul român „nu dă o impresie de forţă, de fermitate”.
15:50
O fetiţă de 10 ani, care de un an de zile era ţinută în viaţă de un dispozitiv de asistare circulatorie, a primit o inimă nouă. Operaţia de transplant s-a realizat la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş şi a durat 5 ore.
15:50
Ministrul Fondurilor Europene, Dragoş Pîslaru, a declarat marţi, despre relaţia cu oficalii europeni, privind implementarea PNRR, că Comisia Europeană are rolul nu de baubau, ci de gardian al tratatelor şi de a se asigura că proiectele pe care le avem respectă condiţiile de finanţare. Despre impunerea majorării TVA, el a arătat că Comisia Europeană nu dă to-do list-uri şi nu impune lucruri.
15:40
Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) avertizează, marţi, că se circulă cu dificultate pe majoritatea lacurilor şi canalelor din perimetrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, iar cota apelor Dunării la Tulcea este de 18 cm.
15:30
Sepsi OSK a transferat încă un jucător, în persoana lui Fábio Vianna, conform anunţului de marţi al clubului ardelean.
Acum 4 ore
15:00
Procurorii DNA fac, marţi, nouă percheziţii la mai multe persoane şi instituţii publice din judeţele Cluj şi Bistriţa-Năsăud, într-un dosar ce vizează suspiciuni de corupţie, faptele fiind comise în perioada decembrie 2024 – martie 2025.
14:50
Ministrul Fondurilor Europene, Dragoş Pîslaru, a declarat, marţi, că aproximativ 6,3 miliarde de euro proiecte din PNRR nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, dar că au confirmarea faptului că România nu va pierde niciun euro din componenta nerambursabilă, el precizând că nu există în acest moment un risc să avem proiecte care să nu poată fi îndeplinite până în august 2026.
14:50
Ministrul Fondurilor Europene, Dragoş Pîslaru, a declarat marţi că echipa Comisiei Europene ne-a confirmat şi aici, la Bucureşti, că primul pachet fiscal şi al doilea, care urmează, rezolvă problema traiectoriei fiscale.
14:50
Kremlinul a luat cunoştinţă de anunţul făcut luni de preşedintele SUA, Donald Trump, cu privire la livrările militare către Kiev şi va analiza în detaliu cuvintele liderului american, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, care a avertizat în schimb că, pentru Kiev, acesta va fi un semnal de război. O poziţie similară o are şi Ministerul rus de Externe, care acuză interesul ţărilor NATO de a continua conflictul din Ucraina. În schimb, vicepreşedintele Consiliului rus de Securitate, Dmitri Medvedev, perceput ca vocea „dură” a Moscovei, spune că este vorba de un „ultimatum teatral” din partea lui Trump, de care Rusiei nu-i pasă.
14:30
Volei Alba Blaj va juca în Grupa A a ZEREN Group Champions League Volley 2026 Women, conform tragerii la sorţi de marţi.
14:30
Ministrul Fondurilor Europene, Dragoş Pîslaru, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că până la sfârşitul lunii iulie trebuie să trimitem cover note-ul cu privire la forma revizuită a PNRR, pentru ca până la sfârşitul anului să putem primi suma aferentă cererii de plată numărul 4. El a menţionat că ceea ce este important este că vom salva o parte din proiectele care erau, plastic, moarte, când a venit acest Guvern.
14:20
O premieră medicală a avut loc, marţi, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa, fiind realizate primele coronarografii în noul Laborator de Angiografie şi Cateterism Cardiac, au anunţat reprezentanţii Consiliului Judeţean Constanţa. Pacientul, în vârstă de 68 de ani, s-a prezentat la unitatea medicală cu durere toracică persistentă şi i-au fost implantate două stenturi de ultimă generaţie, el urmând să fie externat în următoarele 48 de ore.
14:10
Echipaje de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş intervin, marţi după-amiază, pe Transfăgărăşan, după ce o persoană a sunat la 112 şi a anunţat că drumul este blocat, cu 20 de kilometri înainte de Bâlea Lac, de copaci căzuţi pe şosea. Infotrafic precizează că în zona localităţii Arefu, mai multe viituri produse în urma unor averse torenţiale au adus pe carosabil bucăţi de copaci, stânci şi pietre, blocând complet şoseaua. O maşină a fost surprinsă de blocaj, însă nimeni nu a fost rănit.
14:10
Ministrul Fondurilor Europene, Dragoş Pîslaru, a declarat marţi că avem confirmarea faptului că România nu va pierde niciun euro din componenta nerambursabilă, el precizând că nu există în acest moment un risc să avem proiecte care să nu poată fi îndeplinite până în august 2026.
14:00
Echipele Minaur Baia Mare, la masculin, respectiv Rapid Bucureşti şi tot Minaur Baia Mare, la feminin, şi-au aflat, marţi, adversarele din tururile preliminare ale European League. În preliminariile European Cup vor evolua CSM Constanţa şi HC Buzău.
14:00
Pregătirile pentru construirea Institutului Regional de Oncologie , investiâie de peste 230 milioane de euro, inclusiv cu fonduri din PNRR, au început cu demolarea clădirii aflate pe terenul viitoarei unităţi sanitare. La primele lucrări de demolare a participat preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alfred Simonis care a transmis că judeţul Timiş merită această investiţie, având în vedere că este ”al doilea motor economic al României, după Capitală”.
14:00
În timpul unei conversaţii cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, Donald Trump a întrebat de ce Kievul nu loveşte Moscova şi a adăugat că Ucraina ar trebui să pună mai multă presiune pe Vladimir Putin, în special prin lovituri asupra capitalei ruse şi a oraşului de suflet al lui Putin, Sankt Petersburg, scrie, citând o sursă, prestigiosul editorialist David Ignatius de la The Washington Post (WP).
13:50
Echipaje de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş intervin, marţi după-amiază, pe Transfăgărăşan, după ce o persoană a sunat la 112 şi a anunţat că drumul este blocat, cu 20 de kilometri înainte de Bâlea Lac, de copaci căzuţi pe şosea.
13:40
Parlamentari PNL şi USR au depus marţi, în Parlament, un proiect de lege de eliminare a acordării indemnizaţiilor de 36.000 de euro, compensatorii, egale cu 6 luni de activitate, care se acordă la finalul mandatului unui judecător CCR.
13:40
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) anunţă, marţi, că 2.466.703 cauze au fost soluţionate în anul 2024, rata de soluţionare fiind de 98,30%, în creştere faţă de anul precedent.
13:30
Fundaşul stânga Alvaro Carreras a revenit la Real Madrid, clubul la care s-a format, a anunţat gruparea madrilenă.
13:30
Un bărbat care lucra în incinta unei centrale electrice de termoficare (CET) în municipiul Vaslui a fost rănit, marţi după-amiază, după ce o grindă pe care s-a urcat a cedat, iar el a căzut de la aproximativ şase metri înălţime. Muncitorul, care era echipat corespunzător, a suferit un traumatism cranian, fracturi şi mai multe contuzii, însă este stabil.
Acum 6 ore
13:00
Un şofer este cercetat de procurorii din Sibiu pentru tentativă la omor calificat, deoarece a intrat intenţionat cu maşina în doi bărbaţi cu care avusese un conflict, iar aceştia au fost duşi la o unitate medicale pentru îngrijiri de specialitate.
13:00
Iulia Svîrîdenko, figură cheie în negocierile tumultuoase pentru un acord cu SUA referitor la exploatarea mineralelor ucrainene, întruchipează o nouă generaţie de politicieni care conduc Ucraina prin tumultul războiului. La 39 de ani, ea a fost aleasă luni de preşedintele Volodimir Zelenski pentru a deveni noul prim-ministru al ţării, o numire ce constituie o remaniere majoră, făcută cu ochii pe relaţiile cu Donald Trump, relatează AFP şi The Washington Post.
12:50
Salariile conducerilor unor unităţi din subordinea Ministerului Dezvoltării, dar şi indemnizaţiile membrilor din Consiliile de administraţie, au fost verificate şi ajustate unde a fost nevoie, a anunţatt ministrul Dezvoltări, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila. Potrivit acestuia, şefii a două instituţii subordonate - Compania Naţională de Investiţii şi la Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice - vor avea salarii care nu îl vor mai depăşi pe cel al ministrului.
12:50
Conducerea SNSPA s-a întâlnit cu preşedintele Institutului Universitar European (EUI) din Florenţa, Patricia Nanz, cu care a discutat despre evenimentele care vor marca aniversarea a 50 de ani de la înfiinţarea Institutului. Aniversarea are loc ăn 2026, când România va deţine Preşedinţia Consiliului Superior al EUI.
12:40
Ratele vaccinării copiilor împotriva rujeolei, tusei convulsive şi altor boli în regiunea europeană a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) – care cuprinde 53 de ţări din Europa şi Asia Centrală – a rămas sub nivelurile dinaintea pandemiei în 2024, ceea ce a contribuit la creşterea numărului de copii vulnerabili la boli şi la riscul de apariţie a focarelor, potrivit celor mai recente estimări ale OMS/UNICEF publicate marţi. În România, estimările pentru vaccinul DTP1 erau de 79% în 2024, 38.000 de copii nefiind vaccinaţi cu nici măcar o doză
12:30
Jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile au acţionat pentru asigurarea şi restabilirea ordinii publice în zona arenei sportive din Miercurea Ciuc, luni seară, cu ocazia meciului dintre echipele FK Csikszereda şi Dinamo Bucureşti.
12:30
Deputatul PNL Raluca Turcan, membru în Biroul Executiv al partidului, afirmă că impozitarea progresivă este ”o taxă pe ambiţie, nu o soluţie economică. o capcană pentru voturi, o iluzie cu ambalaj social care nu-i ajută pe cei săraci”, în timp ce cota unică rămâne garanţia muncii cinstite şi a dezvoltării. Reacţia ei vine după ce preşedintele interimar al PSD Sorin Grindeanu s-a pronunţat luni, atât în plenul Camerelor reunite, la dezbaterea moţiunii de cenzură, cât şi într-o emisiune Tv, în favoarea impozitului progresiv. În Parlament, el a vorbit despre acest tip de impozitare ca despre o alternativă raţională la această avalanşă de taxe, o alternativă pe care toată Europa civilizată o aplică şi care ar fi făcut să nu mai fie necesară creşterea TVA. Ulterior, într-o emisiune, el a spus că toate statele dezvoltate au acest impozit progresiv, care ia de la cei care câştigă mai mult, dar vine cu un sistem foarte bun de deduceri, pe sănătate, pe sistem de educaţie pentru copii şi că România va ajunge până la urmă la introducerea impozitării progresive.
12:20
La zece zile după ploile torenţiale din Texas, precipitaţii puternice au lovit din nou, luni, Statele Unite, de data aceasta în nord-estul ţării, provocând inundaţii în anumite zone din New Jersey şi în suburbiile nordice ale New York-ului. Aceste ploi intense au perturbat traficul şi au inundat anumite părţi ale sistemului de transport subteran din metropola americană, relatează The New York Post.
12:20
O tânără de 24 de ani, din judeţul Bistriţa-Năsăud, a fost reţinută pentru fals informatic şi ameninţare, după ce ar fi creat un cont fals pe o reţea de socializare folosind fotografia lui Emil Gânj, bărbatul de 37 de ani, acuzat că şi-a ucis concubina şi apoi a incendiat casa din judeţul Mureş în care se afla cadavrul. Potrivit poliţiştilor, prin intermediul respectivului cont fals, tânăra ar fi ameninţat familia victimei. Presupusul asasin este căutat de aproape o săptămână de forţe impresionate de poliţişti, iar pentru informaţii furnizate în scopul prinderii acestuia, Poliţia a anunţat că oferă o recompensă de 5.000 de euro.
12:20
Jandarmii din judeţul Constanţa au fost chemaţi pentru a îndepărta un şarpe de pe terasa unei locuinţe din Lumina. Acesta făcea parte dintr-o specie inofensivă şi a fost eliberat în natură, în afara localităţii.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.