Vor să facă prăpăd la FCSB și anunță obiectivul suprem: „Istorie cu acest club”

Gazeta Sporturilor, 16 iulie 2025 11:10

Fabrice Tamba (21 de ani), jucătorul celor de la Shkendija, viitoarea adversară a celor de la FCSB din turul al doilea preliminar din Liga Campionilor, este extrem de optimist înaintea confruntării cu românii și anunță că echipa lui vrea să ajungă în grupele unei cupe europene și să scrie istorie în acest sezon.Shkendija, campioana Macedoniei de Nord, a trecut în primul tur preliminar de galezii de la The New Saints. ...

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Gazeta Sporturilor

Acum 5 minute
21:00
Claudiu Bumba (31 de ani) a semnat prelungirea contractului cu Gyor, formație din Ungaria, până în 2027. Anunțul a fost făcut de unguri, prin intermediul canalelor oficiale.Bumba joacă în campionatul ungariei din 2019, atunci când a semnat cu Kisvarda. A mai trecut și pe la Videoton înainte de a ajunge la Gyor, în 2023. ...
21:00
Valentin Mihăilă (25 de ani) a ajuns la un acord cu Rizespor, locul 9 în stagiunea precedentă din prima ligă a Turciei. Internaționalul român ar urma astfel să plece de la Parma, după ce a ajuns la „cruciați” în 2020, transferat de la Universitatea Craiova în schimbul sumei de 9,1 milioane de euro. ...
Acum 10 minute
20:50
FIFA ia în calcul schimbări majore ale regulilor fotbalului pentru turneul final al Campionatului Mondial din 2026, care se va disputa în Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic. VAR-ul va verifica atât cartonașele galbene, cât și cornerele, iar în cazul ratării unei lovituri de pedeapsă, echipa adversă va repune mingea din aut de poartă. ...
20:50
Cristi Borcea, 55 de ani, estimează că Dinamo se poate bate pentru cupele europene în acest sezon, susține că „decarul” Cîrjan e mai bun decât Politic plecat la FCSB, nu dă nicio șansă României să ajungă la Mondiale și nu e impresionat deloc de Louis Munteanu și OlaruCristi Borcea a fost aproape două decenii în conducerea lui Dinamo. O perioadă ce a coincis cu toate performanțele (mai) recente din istoria grupării. ...
20:50
Cristian Săpunaru (41 de ani) a vorbit despre activitățile care îi ocupă timpul după despărțirea de la Rapid și retragerea din activitatea de fotbalist.Momentan, fostul jucător emblematic din Giulești a transmis faptul că trăiește relaxat, dar nu poate să renunțe la activitățile sportive.Cristian Săpunaru despre viața după retragere: „Încerc să mă obișnuiesc, dar îmi este foarte greu”„Îmi petrec timpul cu familia. Mai ies la un tenis cu piciorul. ...
Acum o oră
20:20
Real Madrid a anunțat oficial că operația la umărul stâng al mijlocașului Jude Bellingham, programată astăzi la Londra, a fost un succes.LaLiga debutează pe 14 iulie.Deși clubul nu a oferit informații despre durata recuperării internaționalului englez, presa locală susține că aceasta va fi de aproximativ trei luni. ...
20:20
E oficial. Lamine Yamal (18 ani) a primit tricoul cu numărul 10 la Barcelona. Anunțul a fost făcut de catalani, prin intermediul canalelor oficiale. Puștiul preia numărul de la Ansu Fati (22 de ani), fotbalist plecat la Monaco în această perioadă de mercato. ...
20:10
Programul zilei de miercuri, 16 iulie, de la UniCredit Iași Open, turneu de categorie WTA 250, a fost dat peste cap de ploaie, motiv pentru care partidele în care urmau să evolueze Irina Begu și Sorana Cîrstea au fost mutate pentru ziua următoare.Pe durata zilelor destinate calificărilor și primului tur al tabloului principal de la turneul ieșean vremea a fost generoasă cu tenisul. Poate chiar un pic prea generoasă cu temperaturile, care s-au situat constant peste 30 de grade. ...
20:10
România a încheiat grupa A de la Campionatul Mondial de polo cu un eșec împotriva Serbiei, scor 9-19. Naționala pregătită de Bogdan Rath s-a calificat în play-off-ul pentru sferturile de finală. Acolo va da peste Ungaria.Campionatele Mondiale de Natație de la Singapore sunt transmise în România de TVR SPORT.Competiția de polo din cadrul Campionatelor Mondiale de Natație de la Singapore este programată în perioada 11-24 iulie. ...
20:00
Maurizio Sarri (66 de ani), antrenorul lui Lazio, se află internat la clinica privată „Vila Mafalda” din Roma din cauza unei probleme de sănătate. Clubul nu a emis încă un comunicat oficial cu privire la starea antrenorului, care se pare că va fi supus unor investigații medicale suplimentare.Conform sportal.blic. ...
Acum 2 ore
19:50
E gata! Tiago Goncalves (24 de ani) este noul fundaș stânga al celor de la Ujpest. Hermannstadt a încasat 800.000 de euro în schimbul portughezului. Anunțul a fost făcut de clubul sibian, prin intermediul rețelelor de socializare.De asemenea, Hermannstadt va păstra 10% dintr-un viitor transfer al fotbalistului. Goncalves a semnat un contract pe doi ani, cu opțiunea de prelungire pe încă unul.Ujpest a terminat pe locul 7 în campionatul Ungariei în sezonul trecut. ...
19:40
Gigi Becali l-a jignit pe portarul Ștefan Târnovanu după Inter Club d'Escaldes - FCSB 2-1 (4-3 la general pentru roș-albaștri în turul I preliminar Champions League) și a declarat că Lukas Zima va apăra în următoarea etapă de campionat, cu Petrolul. Prezent în studioul Gazetei Sporturilor, Raul Rusescu i-a luat apărarea lui Târnovanu. „O să vedeți că nu mai apără Târnovanu cu Petrolul, că el ne-a băgat în tot rahatul. O să vedeți. Apără Zima. ...
19:30
U-BT Cluj-Napoca a anunțat printr-un comunicat oficial faptul că va participa în Liga ABA în sezonul 2025-2026.Liga ABA este o competiție regională care reunește formații din țările ex-iugoslave și care, mai nou, și-a deschis porțile înspre echipe din alte zone.Ostoja Mijailovic, președintele lui Partizan Belgrad, anunțase în urmă cu 5 zile faptul că a vândut un wild card clujenilor, iar acum echipa a oficializat informația printr-un comunicat. ...
19:30
Leo Grozavu (57 de ani), antrenorul celor de la FC Botoșani, susține că formațiile din România, mai ales cele din subsolul clasamentului, ar trebui să se bazeze mai mult pe jucătorii români, iar numărul celor străini să fie limitat.În viziunea lui, prea mulți jucători străini evoluează în campionatul României, aspect care îl deranjează. În prima etapă, FC Botoșani a remizat pe teren propriu cu Farul Constanța, scor 1-1. ...
19:20
Inter Milano, formația antrenată de Cristi Chivu (45 de ani), a ajuns la un acord cu jucătorul celor de la Atalanta, Ademola Lookman (27 de ani). Atacantul nigerian a evoluat pentru formația din Bergamo în ultimele 3 stagiuni și a marcat 39 de goluri în Serie A, în 91 de apariții. ...
19:10
Dan Petrescu, antrenorul celor de la CFR Cluj, a susținut conferința de presă premergătoare returului cu Paksi, programat pe 17 iulie, de la 20:30.Antrenorul celor de la CFR Cluj a vorbit despre meciul de mâine cu maghiarii, dar și despre eșecul rușinos suferit de FCSB în fața celor de la Inter Club D'Escaldes, scor 1-2. Tehnicianul a anunțat și faptul că Louis Munteanu a revenit în lot. Dan Petrescu: „Nu mai există echipe mici. ...
19:10
Imediat după retrogradarea celor de Poli Iași, primarul Mihai Chirică avea o intervenție pentru GSP.ro în care se arăta foarte optimist și miza pe revenirea imediată a echipei în Superligă. Între timp, insolvența a devenit singura soluție.Deși echipa intrase, din cauza datoriilor de aproape 3 milioane de euro, în concordat preventiv, în decembrie 2024, „antecamera” insolvenței. ...
19:00
Andrei Nicolescu, președintele lui Dinamo, a debutat marți seară într-o nouă postură, cea de invitat permanent la Prima Sport. Oficialul „câinilor” avea altă viziune în urmă cu 5 luni.Se întâmpla în februarie 2025, după FCSB - Dinamo 2-1, în etapa 28 din Superliga. Atunci, formația lui Zeljko Kopic a solicitat o lovitură de la 11 metri, iar Mihai Stoica i-a contrazis frontal pe dinamoviști, în direct la TV. ...
Acum 4 ore
18:50
Echipa antrenată de Răzvan Lucescu (56 de ani), PAOK Salonic, a pierdut primul meci amical al acestei veri, 1-2 cu Ajax Amsterdam, echipa recent preluată de John Heitinga (41 de ani), fostul „secund” lui Arne Slot (46 de ani) în stagiunea precedentă la Liverpool.Pentru PAOK Salonic mai urmează 3 meciuri amicale, cu Go Ahead Eagles (Olanda), Apollon (Cipru) și NEC Nijmegen (Olanda). ...
18:40
Deși Leo Grozavu a anunțat că nu-l mai vrea pe Hervin Ongenda la FC Botoșani în noul sezon, Valeriu Iftime tocmai a declarat pentru GSP.ro că îl așteaptă pe francez în următoarele zile la echipă!Ongenda, 30 de ani, a jucat campionatul anterior pentru FC Botoșani. Dar a invocat probleme personale și nu s-a pregătit alături de moldoveni în vară, deși clubul ar fi dorit să-i propună prelungirea contractului. ...
18:30
Alexandru Dobre (26 de ani), mijlocașul dreapta de la Rapid, a început „ca din tun” campionatul. A marcat de două ori în meciul pe care giuleștenii l-au câștigat la Mioveni cu FC Argeș, scor 2-0. Fotbalistul a recunoscut că impactul noului antrenor, Costel Gâlcă (53 de ani), a fost instant.Fotbalistul a fost cucerit de metodele de antrenament și susține că în acest moment i se recunoaște adevărata valoare. ...
18:30
Ilie Dumitrescu (56 de ani), fost internațional și actual analist TV, a vorbit după rezultatul rușinos din Andorra dintre Inter Club D'Escaldes și FCSB, scor 2-1.FCSB s-a calificat în turul 2 al preliminariilor Champions League, chiar dacă a pierdut în Andorra. Va juca împotriva celor de la Shkendija. Turul a fost programat în Macedonia de Nord pe 22 iulie, de la ora 21:00. ...
18:00
Nikita Stoinov (19 ani) reprezintă cel mai scump transfer făcut de Dinamo în această perioadă de mercato. „Câinii” le-au achitat celor de la Netanya aproximativ 450.000 de euro pentru fundașul israelian. Însă acesta va putea îmbrăca în premieră tricoul dinamoviștilor abia în luna august.Anunțul a fost făcut de Dragoș Petcu, director operațional la Dinamo, jurist de meserie. ...
18:00
CFR Cluj l-a convins pe Romario Benzar, 33 de ani, să vină în Gruia. Rămâne ca ardelenii să bată palma și cu FC Botoșani.Dan Petrescu își dorește neapărat încă un fundaș dreapta, după ce a început sezonul tot cu o improvizație în acea zonă a terenului, Aly Abeid, la bază fundaș stânga. ...
17:50
Sorana Cîrstea (35 de ani, 166 WTA) a obținut marți la UniCredit Iași a zecea victorie a lui 2025. Aflată pe final de carieră, ea a făcut un rezumat al primelor luni din acest an.Sorana Cîrstea a învins-o marți pe Mihaela Buzărnescu cu 6-2, 6-2 în 57 de minute și urma să o întâlnească miercuri în turul al doilea pe franțuzoaica Varvara Gracheva (24 ani, 106 WTA), însă aversele care au căzut peste Iași ar putea împinge partida joi. ...
17:50
Noua achiziție a lui AC Milan, Luka Modric, a acordat primul său interviu pentru televiziunea clubului. Legendarul mijlocaș a declarat că, încă de la început, a prioritizat oferta „rossonerilor” față de alte propuneri și a recunoscut că a fost impresionat de vizita directorului sportiv, Igli Tare, în țara sa natală, Croația.Luka Modric a părăsit Real Madrid după 13 ani și a semnat un contract valabil pe un an cu AC Milan. ...
17:30
După eșecul categoric suferit în finala Campionatului Mondial al Cluburilor, 0-3 cu Chelsea, antrenorul Luis Enrique și conducerea lui PSG au decis să facă o restructurare drastică. Se pare că 11 jucători sunt pe „lista neagră” a tehnicianului iberic.PSG este deținătoarea Ligii Campionilor, după finala câștigată cu Inter Milano, scor 5-0, dar Luis Enrique vrea să facă o curățenie masivă la club în această vară, potrivit sportal.blic. ...
17:20
A fost alertă maximă în Torre Pacheco, o micuță localitate din Murcia. Aproximativ o sută de ultrași veniți din diferite țări europene, printre care și români, au ajuns cu trenul în epicentrul unor tensiuni și proteste împotriva imigranților. El Mundo dezvăluie cum planul unor români, italieni și alți ultrași din galerii a fost dejucat de poliție.Și acum, povestea și dezvăluirile jurnaliștilor iberici. În localitatea cu 40. ...
17:00
Florin Răducioiu (55 de ani), fost mare internațional român, s-a declarat șocat de nivelul arătat de FCSB și a criticat lipsa de atitudine a jucătorilor, după înfrângerea cu Inter Club d'Escaldes (1-2) din primul tur al preliminariilor pentru Champions League. ...
Acum 6 ore
16:40
FCSB, campioana României, s-a calificat marți seara în turul al doilea preliminar din Liga Campionilor, după 4-3 la general în fața campioanei din Andorra, Inter Club D'Escaldes. Pentru roș-albaștri urmează acum „dubla” cu Shkendija, campioana din Macedonia de Nord. Meciul tur, din deplasare, nu va fi transmis la TV în România. ...
16:30
CFR Cluj, vicecampioana României și deținătoarea Cupei României, continuă parcursul european joi seara, pe teren propriu, în Gruia, de la ora 20:30, contra celor de la Paksi, în manșa a doua a turului 1 din preliminariile Europa League. În tur, în Ungaria, meciul s-a terminat la egalitate, scor 0-0Meciul decisiv în vederea calificării în turul al doilea al celei de-a doua competiții din punct de vedere valoric de pe continent va putea fi urmărit în format liveTEXT pe GSP. ...
16:20
Barcelona continuă să aibă probleme cu lucrările de reconstrucție ale Spotify Camp Nou. Mult așteptata întoarcere a campioanei Spaniei prevăzută pentru 10 august, la meciul cu Como, contând pentru tradiționalul Trofeu Joan Gamper, se decalează încă o dată. „Numai printr-un miracol noul stadion se va deschide! Barcelona n-a primit avizul nici pentru 30.000 de spectatori”, anunță cotidianul Marca. ...
16:10
Divizionara secundă Chindia Târgoviște a anunțat miercuri la prânz, în mod oficial, parteneriatul pe care îl numește „istoric” cu Barcelona. Odată cu această colaborare, Chindia va avea acces la baza de scouting a clubului catalan. Marius Pavel, fondatorul Barca Academy România, anunța pe 13 iunie că a devenit acționar și președinte la Chindia. „Am peste 50% din club”, spunea el. ...
16:10
Bogdan Ungureanu (18 ani), portarul lui Rapid București, va evolua în sezonul următor la Sepsi OSK sub formă de împrumut.Bogdan Ungureanu este un produs al academiei lui Rapid. Portarul a fost împrumutat în Liga 2, la Corvinul Hunedoara, în luna ianuarie a acestui an. ...
15:40
Ies la iveală noi dezvăluiri în cazul Cristi Săpunaru și băutura din cantonamentul Rapidului. Dani Coman (46 de ani), fostul portar al Rapidului şi actualul preşedinte al lui FC Argeş, a vorbit despre acest subiect și a oferit detalii necunoscute.Surse apropiate clubului au dezvăluit că în ultimii ani, cu excepția mandatului lui Adrian Mutu, o parte dintre jucători consumau mereu băuturi alcoolice, în special bere, la vedere, la antrenamente sau în cantonamente. ...
15:40
Beneficiară a unui wild card pentru tabloul principal de la UniCredit Iași Open, Patricia Țig (30 de ani, locul 210 WTA) a pierdut în turul 1, fiind și accidentată. Ea a vorbit apoi despre momentul în care se află în carieră, despre accidentările care i-au fragmentat-o, dar și despre abordarea actuală: „Nu am crezut niciodată că o să fac acest lucru după atâția ani de tenis”.Patricia Țig va împlini 31 de ani peste câteva zile și este propriul ei stăpân. ...
15:30
Al-Hilal va boicota Supercupa Arabiei Saudite! Echipa antrenată de Simone Inzaghi a anunțat federația din Riad că nu va participa la Final 4 organizat între 19 și 23 august în Hong Kong. „Suntem prea obosiți!”, se plâng jucătorii, după evoluțiile de la Mondialul Cluburilor 2025. Al-Hilal e amenințață cu sancțiuni severe. ...
15:20
Al-Hilal va boicota Supercupa Arabiei Saudite! Echipa antrenată de Simone Inzaghi a anunțat federația din Riyadh că nu va participa la Final 4 organizat între 19 și 23 august în Hong Kong. „Suntem prea obosiți!”, se plâng jucătorii, după evoluțiile de la Mondialul Cluburilor 2025. Al-Hilal e amenințață cu sancțiuni severe. ...
15:20
Theo Julien Guigui Yolou (20 de ani), atacantul lui CFR Cluj, va evolua în sezonul viitor sub formă de împrumut la Ceahlăul Piatra Neamț.Guigui Yolou a ajuns la CFR Cluj în toamna anului 2023 de la ASI Abengourou. Până acum tânărul atacant a evoluat doar la echipa U19 a „feroviarilor”, care evoluează în al treilea eșalon fotbalistic al României, nedebutând încă pentru echipa mare. ...
15:10
Un bărbat din Zhejiang, China, a primit 20 de avertismente din partea mașinii sale Xiaomi SU7, după ce inteligența artificială a vehiculului a apreciat în mod eronat că este șoferului îi este somn - doar din cauza ochilor săi natural mici.Mașina lui Li a transmis în mod repetat șoferului: „Vă rugăm să vă concentrați asupra conducerii”. Asta deși era complet treaz și atent. ...
15:00
Mihaela Buzărnescu (37 de ani, 1351 WTA) a jucat la UniCredit Iași Open al patrulea meci de la revenire, ea fiind învinsă de Sorana Cîrstea în primul tur cu 6-2, 6-2. Fostul număr 20 WTA a spus că și-a dorit să se întoarcă pe teren pentru a nu pune punct carierei din cauza unei accidentări pe care a suferit-o acum trei ani, chiar pe zgura de la Baza Sportivă Ciric. ...
Acum 8 ore
14:50
A doua zi după ce CS Dinamo s-a deliminat de fanii echipei FC Dinamo, Andrei Nicolescu a avut o reacție fără echivoc. Totul a pornit de la conflictul de la Miercurea Ciuc, din prima etapă a Superligii.Luni, la Csikszereda - Dinamo 2-2, s-a iscat un scandal uriaș între cele două tabere. Fanii echipei bucureștene s-au bătut cu jandarmii înainte de meci, iar în minutul 30 au început să părăsească are, în semn de protest. Ciucanii au criticat atitudinea celor de la Dinamo. ...
14:40
FCSB s-a calificat cu emoții marți seara în turul al doilea preliminar din Liga Campionilor, după ce a trecut cu 4-3 la general (3-1 la București, 1-2 în deplasare) de campioana Andorrei, Inter Club D'Escaldes. Pentru roș-albaștri urmează acum încleștarea cu Shkendija, campioana din Macedonia de Nord. ...
14:40
Nelu Varga (56 de ani), patronul lui CFR Cluj, a anunțat oficial că toate datoriile formației din Gruia au fost achitate integral. Potrivit acestuia, în data de 15 iulie 2025, a fost plătită suma de 1,6 milioane de euro pentru a acoperi integral restanțele financiare.Patronul vicecampioanei României a precizat că, aflându-se sub monitorizarea UEFA, CFR Cluj este obligată să fie în parametri financiari clari, iar clubul respectă în acest moment toate cerințele impuse. ...
14:30
Nu va fi liniște în vestiarul lui Real Madrid până nu se va rezolva situația lui Vinicius Junior! Problema contractului îl afectează pe brazilian, care a jucat slab la Mondialul Cluburilor, însă continuă să fie nemulțumit că nu i se oferă același statut ca al lui Kylian Mbappe, și nici nu primește banii golgheterului francez.Vinicius Jr. îi provoacă din ce în ce mai multe dureri de cap lui Florentino Perez și menține o atmosferă tensionată în lotul lui Xabi Alonso. ...
14:00
Dorin Goian e noul antrenor de la Cetatea 1932 Suceava, echipă care a promovat în Liga 3 în această vară.După doi ani, fostul internațional revine pe bancă. El a activat ultima dată ca antrenor la Foresta Suceava, în sezonul 2022-2023. Din 2024 era director tehnic la CSM Cetatea 1932, iar acum a acceptat postul de antrenor și va conduce echipa moldoveană în Liga 3.Ca antrenor, Goian a pregătit doar două echipe înainte de Cetatea, pe Foresta și pe Bucovina Rădăuți. ...
14:00
După calificarea cu emoții în turul 2 al preliminariilor UEFA Champions League (4-3 la general), FCSB se pregătește acum de dubla cu Shkendija. Dar înainte va avea emoții pentru tragerea la sorți. Campioana nu o să mai fie cap de serie în turul 3, dar poate fi în play-off.Shkendija – FCSB se joacă marți, de la 22 iulie. Returul de la București are loc pe 30 iulie. Ambele meciuri sunt liveTEXT pe GSP. ...
13:50
Gigi Becali (67 de ani) a vorbit din nou despre situația celor trei jucători pe care nu îi mai dorește la echipă, Malcom Edjouma, Alexandru Băluță și Jordan Gele, fotbaliști în care și-a pierdut încrederea și pe care este dispus doar să îi mai plătească până ajung la final de contract. Momentan, potrivit spuselor acestuia, nu există oferte concrete pentru ei astfel încât să meargă la alte echipe, situația fiind una incertă. ...
13:50
FCSB „a avut de furcă” la debutul în preliminariile Ligii Campionilor, chinuindu-se și chiar pierzând a doua manșă contra campioanei Andorrei, Inter D'Escaldes, care și-a adjudecat duelul de pe teren propriu, scor 2-1. Echipa din micuța țară a produs însă surpriza și grație rezultatului obținut s-a ridicat în clasamentul coeficienților UEFA. Succesul lui Inter D'Escaldes nu este singurul obținut în ultimele zile de echipe din Andorra. ...
13:40
Davide Frattesi nu mai are gânduri de plecare de la Inter. Mijlocașul de 25 de ani a fost impresionat de vizita pe care antrenorul vicecampioanei Europei i-a făcut-o la spital, unde internaționalul italian a făcut operația de hernie inghinală. Jucătorul și-ar putea reînnoi până în 2029 contractul cu clubul nerazzurro. ...
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.