Raportul „Elie Wiesel” de monitorizare a antisemitismului, din perioada alegerilor, arată o recrudescență a mesajului extremist de dreapta

Gândul, 16 iulie 2025 13:20

Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” publică cel de-al șaselea raport anual de monitorizare a antisemitismului și manifestărilor de negare sau relativizare a Holocaustului și promovare a cultului unor criminali de război. Acest raport răspunde obiectivelor Strategiei naționale pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și a discursului instigator la ură 2024-2027. […]

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Gândul

Acum 10 minute
21:00
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, în Boom, Belgia. Nu există participanți la festival la fața locului, însă aproximativ o mie de angajați se află […]
21:00
Valul de căldură persistă în regiunile sudice, în jumătatea sudică a Olteniei, Munteniei, dar și în partea continentală a Dobrogei. Temperaturile sunt în creștere și vor ajunge să depășească ușor chiar 36° până la 37°. Disconfortul termic va fi în creștere în orele următoare. Indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități, dar […]
Acum 30 minute
20:50
Un proces în valoare de opt miliarde de dolari intentat de acționarii companiei Meta împotriva lui Mark Zuckerberg și a altor actuali și foști lideri ai companiei a început miercuri în statul american Delaware. Pârâții ar fi colectat ilegal datele utilizatorilor Facebook, încălcând un acord încheiat în 2012 cu Comisia Federală pentru Comerț (FTC) din […]
20:50
Cabinetul chinez s-a angajat miercuri să reglementeze ceea ce a numit concurența „irațională” din industria vehiculelor electrice a țării, promițând să consolideze investigarea problemelor din acest sector, potrivit postului de televiziune de stat CCTV. Ședința de Guvern, prezidată de premierul Li Qiang, a avut loc în contextul în care un război al prețurilor în acest […]
20:40
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și despre jocurile de culise din guvern. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Ionuț Cristache. Florin Cîțu […]
20:40
Un bărbat în vârstă de 44 de ani din Voinești, județul Iași, căsătorit și tată a trei copii, a murit de rabie după ce a fost mușcat de un câine fără stăpân în luna februarie a acestui an. Simptomele au început să se agraveze în luna iunie, când a fost transportat de urgență la spital. […]
Acum o oră
20:30
Pe 20 iulie 2025, Biserica Ortodoxă Română îl prăznuiește pe Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, cunoscut drept stăpânul fulgerelor și al ploilor. În tradiția românească, această zi este considerată  una de maximă încărcătură spirituală. Astrologic, ziua de 20 iulie vine cu energie electrizantă, mesaje din univers și momente de purificare interioară. Iată ce zodii primesc un […]
20:10
CNAIR (Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere) a făcut publice documentele ce desființează anumite speculații, potrivit cărora proiectele de infrastructură rutieră ar pierde bani din finanțarea prin PNNR. „Precizări CNAIR privind procedurile de licitație pentru contractele finanțate prin PNRR În ultimele două zile o serie de persoane încearcă să acrediteze ideea că infrastructura rutieră […]
20:10
În cadrul unei ediții transmise live de Gândul, Florin Cîțu, fost prim-ministru al României, a vorbit despre presiunile reale din piața valutară și despre faptul că leul este menținut artificial într-un curs stabil. Cîțu susține că un curs valutar flexibil ar fi mai benefic pe termen lung pentru economia românească. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui […]
20:10
Oana Țoiu a anunțat că ministerul pe care îl conduce a economisit deja două milioane de lei din buget în primele două săptămâni de mandat, prin măsuri care au inclus eliminarea sporului de antenă pentru o parte din echipă. Ministrul a explicat într-o intervenție la Antena 1 că există probleme sistemice în ceea ce privește […]
Acum 2 ore
20:00
În emisiunea cu Ionuț Cristache din 16 iulie 2025, Florin Cîțu a exprimat ideea că în peisajul politic românesc există un vid pentru un partid care să reprezinte cu adevărat liberalismul autentic, libertatea de opinie, libertatea economică și individuală, precum și susținerea antreprenorilor. Urmăriți aici, integral emisiunea Ai Aflat cu Ionut Cristache Florin Cîțu a […]
20:00
CNAIR (Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere) a făcut publice documentele ce desființează anumite speculații, potrivit cărora proiectele de infrastructură rutieră ar pierde bani din finanțarea prin PNNR. „Precizări CNAIR privind procedurile de licitație pentru contractele finanțate prin PNRR În ultimele două zile o serie de persoane încearcă să acrediteze ideea că infrastructura rutieră […]
19:50
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, că planul Guvernului este să nu mai dea compensările către unităţile administrative teritoriale (UAT-uri), dacă nu se eficientizează şi dacă există companii ale statului care sunt pe pierdere de 3 ani.    ”Vom negocia, respectiv, Consiliile de Administraţie, la îndemnul AGA, la îndemnul ministerilor şi vor negocia cu persoanele la […]
19:50
Comisia Europeană a propus un proiect de buget central al UE de 1.816 miliarde de euro pentru perioada de șapte ani începând cu 2028, după zile de negocieri interne tensionate. Membrii Comisiei, conduși de președintele Ursula von der Leyen, au ajuns în cele din urmă miercuri la această sumă. Conform proiectului, cheltuielile totale ar crește […]
19:50
România a primit în total 50 de miliarde de euro pentru agricultură și dezvoltare rurală, subvenții și investiții, de la aderarea la Uniunea Europeană. În aceeași perioadă, deficitul comercial cu alimente și animale vii a fost de 33 de miliarde de euro. Producem în medie 10 milioane t de grâu și 15 milioane de porumb. […]
19:40
Ilie Bolojan a purtat discuții detaliate cu reprezentanții Comisiei Europene privind soluțiile pentru accesarea finanțării europene din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). „Aceste fonduri sunt esențiale pentru investiții în școli, spitale, rețele de apă-canal, proiecte de energie inovatoare, renovarea clădirilor publice și intervenții în situații de urgență”, anunță Ilie Bolojan, într-o postare pe […]
19:40
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a comentat noul pachet de măsuri al guvernului, cu accent pe majorarea TVA-ului, dar și despre propunerea de descurajare a utilizării cash-ului în scopul limitării evaziunii fiscale. Urmăriți […]
19:30
Litoralul românesc pune la dispoziție și oferte de lux în ceea ce privește cazarea, însă odată ajunși la fața locului, turiștii sunt șocați să vadă că realitatea este cu totul alta. Aceasta a fost și experiența unei românce care s-a cazat într-un studio de lux din Mamaia, la prețul de 600 de lei pe noapte, […]
19:30
Ilie Bolojan a purtat discuții detaliate cu reprezentanții Comisiei Europene privind soluțiile pentru accesarea finanțării europene din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). „Aceste fonduri sunt esențiale pentru investiții în școli, spitale, rețele de apă-canal, proiecte de energie inovatoare, renovarea clădirilor publice și intervenții în situații de urgență”, anunță Ilie Bolojan, într-o postare pe […]
19:30
În emisiunea cu Ionuț Cristache din 16 iulie 2025, Florin Cîțu a exprimat ideea că în peisajul politic românesc există un vid pentru un partid care să reprezinte cu adevărat liberalismul autentic, libertatea de opinie, libertatea economică și individuală, precum și susținerea antreprenorilor. Urmăriți aici, integral emisiunea Ai Aflat cu Ionut Cristache Florin Cîțu a […]
19:20
„Susțin pe deplin dreptul comunității evreiești din România de a denunța derapajele antisemite și glorificarea criminalilor responsabili de Holocaustul din țara noastră. Condamn ferm antisemitismul, rasismul, fascismul și orice formă de ură”, a notat Vlad Voiculescu, într-o postare pe Facebook. Fostul ministru al Sănătății mai menționează că: „Dacă ne uităm însă puțin dincolo de zbaterile […]
19:20
Administrația Vladimir Putin a atribuit Uniunii Europene, Marii Britanii și Ucrainei responsabilitatea pentru prelungirea războiului de pe teritoriul ucrainean, izbucnit prin invazia militară rusă, notând că Statele Unite continuă livrările de armament prin contribuțiile țărilor europene. Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a acuzat țările europene că au o atitudine ”militaristă”. ”Țările europene alocă […]
19:20
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) prezintă, miercuri, o analiză comparativă a salariilor judecătorilor în România cu salarizarea judecătorilor din alte state ale Uniunii Europene, conform căreia ţara noastră se situează pe locul 20 din 27 în ceea ce priveşte venitul brut al unui judecător la început de carieră. Totodată, la venitul net al unui judecător […]
19:10
Uniunea Europeană a propus suma de aproape 2.000 de miliarde de euro pentru următorul buget pe șapte ani, pentru perioada 2028-2034. Negocierile au fost intense și s-au prelungit până târziu în noaptea de marți spre miercuri și au fost reluate miercuri dimineață, potrivit unor persoane la curent cu chestiunea, care au dorit să-și păstreze anonimatul, […]
19:10
În cadrul unei ediții transmise live de Gândul, Florin Cîțu, fost prim-ministru al României, a vorbit despre dezastrul din sistemul bancar de stat. Invitatul a criticat modelul actual de administrare. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Ionuț Cristache. Florin Cîțu: „Singura pe care ar putea să o folosească o perioadă este Banca de Investiții” Cîțu a […]
Acum 4 ore
19:00
Uniunea Europeană a propus suma de aproape 2.000 de miliarde de euro pentru următorul buget pe șapte ani, pentru perioada 2028-2034. Negocierile au fost intense și s-au prelungit până târziu în noaptea de marți spre miercuri și au fost reluate miercuri dimineață, potrivit unor persoane la curent cu chestiunea, care au dorit să-și păstreze anonimatul, […]
19:00
Acțiunile transportatorului naționale de gaze Transgaz sunt evaluate de Marius Pandele, analist al casei de brokeraj Prime Transaction, la o valoare intrinsecă de 51,8713 lei prin comparația multiplilor de piață ai emitenților relevanți, cu 46,74% mai mare decât prețul de închidere din ședința de tranzacționare din 11 iulie, potrivi unei analize publicate de Economedia. Consultanții […]
18:50
O femeie din Bacău care a plecat în vacanță în Grecia alături de prieteni, a povestit experiența teribilă prin care a trecut, la întoarcerea în țară. Turista achiziționase un sejur de patru persoane de la o agenție de turism din Bacău, a avut neplăcuta surpriză să afle că pentru zborul de întoarcere avea rezervate doar […]
18:50
Un mecanic de tren se afla la muncă pe locomotivă de 52 de ore încontinuu atunci când a fost implicat într-un incident feroviar minor produs în decembrie 2024 la Lotru, potrivit Agenției de Investigare Feroviară Română (AGIFER). Mecanicul locomotivei care a produs în decembrie 2024 un incident feroviar la Lotru, când a pus trenul de […]
18:40
Uniunea Europeană a propus suma de aproape 2.000 de miliarde de euro pentru următorul buget pe șapte ani, pentru perioada 2028-2034. Negocierile au fost intense și s-au prelungit până târziu în noaptea de marți spre miercuri și au fost reluate miercuri dimineață, potrivit unor persoane la curent cu chestiunea, care au dorit să-și păstreze anonimatul, […]
18:30
Poeta Ana Blandiana le atrage atenția printr-un mesaj, adresat premierului Ilie Bolojan, cât și președintelui Nicușor Dan că în urma măsurilor fiscale „TVA-ul aplicat cărților este 11%, în timp ce impozitul pe jocurile de noroc este 4%”. Redăm mai jos mesajul transmis de Ana Blandiana. UN GEST DE ALARMĂ Acest text este adresat atenției Președintelui […]
18:30
Poliţiştii au făcut, miercuri, descinderi la 17 adrese din judeţul Mureş şi una din Cluj, pentru găsirea bărbatului care şi-a ucis concubina şi apoi a incendiat casa unde se afla trupul acesteia. Mai mulţi apropiaţi ai suspectului şi persoane care ar avea legături cu acesta sunt duse la audieri. ”Căutările şi operaţiunile pentru depistarea lui […]
18:30
În emisiunea „Ai aflat? cu Ionuț Cristache” din 16 iulie 2025, Florin Cîțu a abordat subiectul „reușitei” în politica românească și a explicat ce înseamnă, din perspectiva sa, succesul pentru un guvern sau o coaliție. Urmăriți aici, integral emisiunea Ai Aflat cu Ionut Cristache Reușita, în viziunea lui Cîțu, nu se reduce la simpla menținere […]
18:20
Redacția Gândul vă aduce zâmbetul pe buze cu o doză de umor de calitate. Împărtășiți un moment de relaxare cu apropiații sau colegii de muncă savurând un banc bun, care să vă facă să uitați de stres.  „Bulă și Ștrulă dau BAC-ul la limba română. La final, discută: – Bulă, ce ai scris? – Nimic! […]
18:20
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că reorganizarea Romsilva va viza, printre altele, şi scăderea numărului de direcţii silvice, pentru eficientizarea activităţii. Ea afirmă că îşi doreşte „o Romsilva care să să se ocupe de administrarea pădurilor, nu de un hotel”. „Da, Romsilva are un hotel de patru stele în Capitală. Ştiţi câte camere are acest […]
18:10
În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache”, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre volatilitatea pieței economice actuale din România, dar și despre lipsa dar de încredere a piețelor în urma guvernării anterioare. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Ionuț Cristache. […]
18:10
Fostul premier Florin Cîțu a declarat în emisiunea Ai Aflat! că țara noastră ar putea ajunge la o datorie externă de 80% din produsului intern brut, în cazul în care nu se vor lua măsuri concrete pe termen lung.   Florin Cîțu a reamintit că în perioada în care a fost premier în 2021, au […]
18:00
Administrația Donald Trump a cerut, miercuri, Israelului, să oprească atacurile asupra Siriei, în contextul în care avioane israeliene au bombardat instituții din Damasc, pentru a stopa ofensiva asupra grupurilor militante druze. ”Suntem foarte preocupați, vrem ca luptele să înceteze. Le-am spus israelienilor să se oprească”, a declarat Marco Rubio, secretarul de Stat american. Marco Rubio […]
18:00
Directorul general al companiei de asigurări Allianz a avertizat că Germania riscă să devină “omul bolnav al Europei”. Oliver Bate, directorul general al Allianz, a mai avertizat că sistemul de asistență socială al Germaniei s-ar putea prăbuși într-un deceniu dacă Guvernul nu recurge la tăieri de cheltuieli. În timpul întâlnirii anuale a conducerii Allianz cu […]
17:50
Florin Cîțu, fost premier în perioada 2020-2021, a declarat la emisiunea „Ai aflat! Cu Ionuț Cristache”, difuzată de Gândul, că în ceea ce privește banii din PNNR, România va putea lua o sumă de maximum 14 miliarde de euro. Florin Cîțu a vorbit, în dialog cu jurnalistul Ionuț Cristache, despre faptul că, în ciuda faptului […]
17:50
Florin Cîțu, fostul prim-ministru al României, a declarat la emisiunea „Ai aflat, cu Ionuț Cristache”, că una dintre măsurile care au generat o gaură de 63 de miliarde de lei la bugetul statului a fost plafonarea prețurilor la energie. Acesta a precizat că „a fost o schemă piramidală care nu poate să funcționeze la  nesfârșit”.  […]
17:50
Anchetă la Universitatea de Științele Vieții din Iași. O profesoară ar fi folosit un dispozitiv ilegal la un examen, pentru a-i împiedica pe studenți să copieze. Este vorba despre un aparat de bruiaj interzis în România, care a blocat orice comunicație, inclusiv apelul la 112. Cum un student a depus plângere, pe fir au intrat […]
17:40
Benone Matei, inspectorul general al Poliției Române, a fost întrebat miercuri, într-o conferință de presă, cum este posibil ca Emil Gânj, fugarul din Mureș, să se ascundă timp de nouă zile, deși are pe urmele sale sute de forțe de ordine. Șeful Poliției Române a răspuns că fugarul este un cunoscător în detaliu al zonei […]
17:30
În cadrul unei ediții transmise live de Gândul, Florin Cîțu, fost prim-ministru al României, a vorbit despre încercările sale de reformare a sistemului guvernamental și despre rezistența la schimbare din interior. Cîțu a explicat cum planul său de a desființa Exim Bank a fost blocat de sistem și urmat imediat de atacuri în presă. Urmăriți aici, […]
17:30
„Dacă domnul Bolojan are succes în reformă, va avea mari probleme de a susține coaliția și nu va mai merge până la capăt”, a declarat Florin Cîțu în emisiunea „Ai Aflat! Cu Ionuț Cristache”, cu privire la pachetele fiscale adoptate de guvern sau cele în pregătire. Florin Cîțu a fost întrebat cum e posibil să […]
17:20
Ministrul Transporturilor, social-democratul Ciprian Șerban, anunță miercuri că peste 2.500 de vehicule au fost controlate de inspectorii ISCTR. În urma verificărilor efectuate au fost aplicate amenzi în valoare de peste 3 milioane de lei și 149 de vehicule au fost imobilizate. „Legea trebuie respectată în transportul rutier! În doar câteva zile de la solicitarea mea, […]
17:10
Florin Cîțu, fost premier în perioada 2020-2021, a declarat la emisiunea „Ai aflat, cu Ionuț Cristache”, difuzată de Gândul, că în ceea ce privește banii din PNNR, România va putea lua anul acesta o suma de maximum 14 miliarde de euro, comparativ cu cele 28,2 miliarde euro primite anul trecut.  Florin Cîțu a vorbit, în […]
17:10
Locuitorii orașului britanic Northampton văd permanent un porumbel neobișnuit cu pene frumoase de o culoare verzuie. Imaginile cu porumbelul au devenit populare pe rețelele sociale, însă ecologiștii și ornitologii nu împărtășesc bucuria internauților. Jurnaliștii scriu că porumbelul este văzut în mod regulat în apropierea bisericii All Saints, unde trecătorii se opresc de fiecare dată pentru […]
Acum 6 ore
17:00
Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, a fost întrebat miercuri dacă până la acest moment există vreo garanție că Emil Gânj, suspectul crimei din Mureș, nu a părăsit țara. În replică, ministrul a declarat că „nu avem date care să indice că ar fi ieșit din țară”. În legătură cu faptul că a scăpat de Poliție […]
16:50
Ministerul Justiției de la Roma a anunțat că Italia ar putea elibera din închisori până la aproximativ 10.000 de persoane, adică 15% din populația totală de deținuți, pentru a reduce supraaglomerarea penitenciarelor. Aproximativ 10.105 deținuți sunt „potențial eligibili” pentru măsuri alternative la închisoare, cum ar fi arestul la domiciliu sau controlul judiciar, a transmis Ministerul […]
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.