UE, principalul finanțator al Ucrainei, a anunțat un buget consistent pentru țara invadată. Ungaria acuză „deturnare” de fonduri

HotNews.ro, 16 iulie 2025 20:10

Comisia Europeană a propus miercuri mobilizarea a până la 100 de miliarde de euro pentru Ucraina în viitorul cadru financiar multianual (CFM) al UE pentru perioada 2028-2034, a anunțat comisarul european pentru buget, Piotr Serafin,…

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de HotNews.ro

Acum 5 minute
15:50
Fosta ministră a vorbit, joi, în fața instanței despre „trăirile și suferințele” din penitenciar, în încercarea de a-i convinge pe magistrați să o elibereze după ce a executat 3 ani și 10 luni din pedeapsa…
15:50
Fundația Novo Nordisk și fondul danez de credit de stat au anunțat joi că vor investi într-un proiect despre care se speră că va duce la crearea celui mai puternic computer cuantic din lume, scrie…
15:50
Într-o eră în care eficiența și economia de timp sunt tot mai importante, o masina de spalat vase devine un element central în orice bucătărie modernă. Dincolo de confortul evident, acest aparat aduce beneficii reale…
15:50
Regizorul filmului ,,Anul Nou care n-a fost”, Bogdan Mureșanu, cineast distins cu Premiul Academiei Europene de Film și nominalizat pe lista scurtă a Oscarurilor cu filmul său anterior „Anul Nou care nu a fost”, își…
Acum 10 minute
15:40
Sunt feminine, practice și din ce în ce mai prezente în ținutele urbane. Pantalonii scurți de damă nu mai sunt de mult rezervați exclusiv pentru plajă sau vacanțele de vară. Astăzi îi purtăm cu mândrie…
15:40
Cântăreața Connie Francis, vedetă a anilor ’50 și ’60, cunoscută pentru hiturile „Pretty Little Baby” și „Stupid Cupid”, a murit, a anunțat impresarul ei, conform NBC News. Francis s-a stins din viață miercuri, la vârsta…
15:40
Serviciul de Securitate al Statului din Georgia a anunțat joi că a reținut două persoane pentru manipularea și tentativa de vânzare a unei cantități de uraniu a cărei valoare se ridică la 3 milioane de…
15:40
Acces rapid la medici și ghidare în sistemul medical, oriunde te-ai afla Vara înseamnă relaxare, călătorii și timp prețios petrecut alături de cei dragi. Dar ce faci dacă apare o problemă medicală atunci când ești…
15:40
O solicitare trimisă recent de ANAF, prin intermediul Spațiului Privat Virtual, a stârnit controverse în rândul contabililor și antreprenorilor. Fiscul a cerut mai multor contribuabili completarea, în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea notificării,…
Acum o oră
15:10
Adrian Alexandrov, partenerul de viață al Elenei Udrea, a declarat că la Antena 3 CNN că se află în drum spre Penitenciarul Târgșor, de unde fosta ministră va fi eliberată condiționat azi, 17 iulie, după…
Acum 2 ore
14:40
Consiliul Central de Certificare Cinematografică din India (CBFC) a tăiat 41 de secunde din noul film „Superman” al regizorului american James Gunn, liderul box office-ului internațional, motivând că unele dintre scene erau „prea senzuale”, relatează…
14:40
Albă ca Zăpada, Cartof, Carpați, Frigănele și Tortul Diplomat, printre prăjiturile populare acum câțiva ani, în București și nu numai. Acum, în 2025, prăjiturile nu mai sunt doar despre gust. Deserturile s-au transformat în adevărate…
14:30
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a respinge sesizarea lui Nicușor Dan. Ședința de…
14:10
Selly, pe numele său real Andrei Șelaru, co-organizator al Festivalului „Beach, Please!”, răspunde acuzațiilor din spaţiul public privind promovarea, la acest eveniment, a consumului de droguri şi a muzicii cu versuri violente sau sexuale: „Muzica…
14:00
Investigația a început după o sesizare făcută de un student de la Universitatea de Ştiinţele Vieţii (USV) din Iaşi. Și instituția de învățământ a anunțat că a demarat o anchetă internă. Un student care se…
13:50
Dispariția unui călugăr respectat de la templul său budist din centrul Bangkok-ului a scos la iveală un scandal sexual care a zguduit Thailanda, cu acuzații de șantaj, cadouri extravagante și o serie de destituiri care…
13:50
Vârsta de vot va fi coborâtă la 16 ani în Regatul Unit până la următoarele alegeri generale, în cadrul unei schimbări majore a sistemului democratic, anunță BBC și The Guardian. Guvernul a declarat că este…
Acum 4 ore
13:40
O dronă israeliană ar fi vizat joi acoperișul acestei biserici, provocând mai multe victime. Preotul paroh ar fi fost rănit. Aproximativ o sută de catolici s-au refugiat în clădirile parohiei Sfânta Familie, în inima orașului…
13:20
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, va fi eliberată condiționat, după ce a executat 3 ani și 10 luni de închisoare, ea decis joi Tribunalul…
13:20
Rada Supremă a Ucrainei a votat joi numirea Iuliei Svîrîdenko în funcția de prim-ministru al țării, au anunțat parlamentarii pe rețelele de socializare, informează Reuters. Potrivit mai multor parlamentari, 262 dintre ei au votat pentru…
13:10
Religiozitatea practicantă este mai ridicată în rândul românilor din mediul rural, din orașele mici și medii, potrivit unui sondaj de opinie realizat de INSCOP Research, realizat în perioada 20-26 iunie 2025. Datele sondajului indică și…
13:10
Utilizatorii Google din SUA au la dispoziție o aplicație de AI care poate da telefon în locul oamenilor, pentru a întreba despre prețuri sau despre disponibilitatea unor produse, la câteva tipuri de business-uri. Opțiunea de…
13:00
Premierul francez François Bayrou a agitat spiritele săptămâna aceasta, după ce a anunțat că va elimina două dintre cele 11 sărbători publice în care francezii au liber de la muncă, pentru a reduce deficitul țării,…
13:00
Arizona devine primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România, iar legislativul statului face prima alocare de fonduri pentru biroul de la București. Anunțul a fost făcut joi de Ambasada României în…
13:00
Este foarte important ca influența Rusiei să fie limitată de pe teritoriul României, spune Oana Țoiu întrebată într-un interviu la RFI de interdicția aplicată de statul român pe termen de 5 ani lui Ion Ceban,…
12:50
Fiul fostului lider al clanului Sportivilor, Robert Florin Nica, a fost judecat de Tribunalul Prahova pentru tentativă de omor, iar instanța de fond a decis, în cazul său, o măsură  neprivativă de libertate. Potrivit portalului…
12:40
Judecătorii CCR au decis că obiecțiile președintelui sunt neîntemeiate, informează G4 Media. CCR a respins joi sesizarea președintelui Nicușor Dan pe tema noii legi privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei. Acesta reclamase caracterul neclar al noțiunilor…
12:20
Avioane de vânătoare americane au fost ridicate de la sol și trimise către aeroportul din Vancouver, marți, după ce un avion de mici dimensiuni, deturnat din orașul canadian Victoria, a zburat în cerc în jurul…
12:20
Adobe România și comunitatea Product Makers au organizat o conferința numită Product Jam la sediul Adobe din București, dedicată profesioniștilor din domenii precum Product Management, design, inginerie software, marketing și cercetare. Peste 100 de participanți…
12:20
Marius Grăjdan urma să aibă anul acesta o indemnizație de conducere de peste 4,5 milioane lei (900.000 de euro), potrivit bilanțului contabil pe 2024, aprobat în mod oficial și legal, relatează site-ul economic Profit.ro. Ulterior,…
12:20
Mai mulți contribuabili au primit recent solicitări de la ANAF prin Spațiul Privat Virtual pentru a completa un document privind cheltuielile din perioada 2020 – 2024, fără ca cererea să fie însoțită de un act…
12:10
Președintele României, Nicușor Dan, a semnat joi, 17 iulie 2025, decretul pentru promulgarea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, a anunțat joi Administrația Prezidențială. Mai exact, legea stabilește domeniile în care Guvernul poate…
12:10
CFR Infrastructură informează că joi s-a dat în exploatare firul II de circulație de pe noua variantă de traseu Bârzava – Vărădia, dar și tunelul Bata, la care lucrările au durat în total aproape opt…
12:10
Norevgianul Audun Groenvold, medaliat olimpic cu bronz la JO 2010 de la Vancouver, a murit la vârsta de 49 de ani după ce a fost lovit de un fulger, a anunța Federația de Schi din…
12:10
Șefa diplomației externe, Oana Țoiu, califică drept „o provocare pentru România” propunerea președintei Comisiei Europene pentru bugetul UE în perioada 2028-2034, care prevede, între altele, comasarea agriculturii cu domeniul coeziunii, fapt care a provocat nemulțumiri…
12:10
Într-o piață aglomerată cu suplimente alimentare sub formă de tablete greu de înghițit, capsule cu absorbție lentă sau gummies cu zahăr și aditivi, Herbalife introduce o alternativă inovatoare, sănătoasă și practică: Herbalife Gels, o gamă…
12:00
Ești la Electric Castle. Ai dansat, ai cântat, ai fugit de ploaie (sau te-ai bucurat de ea), ai descoperit trupe noi și ai făcut 10.000 de pași fără să-ți dai seama. Dar vine momentul ăla…
11:50
Dezvoltatorii imobiliari iau măsuri drastice în 2025 pentru a combate creșterea TVA și a se proteja în fața schimbărilor de lege dese și imprevizibile, susține o firmă de avocatură într-o analiză transmisă StartupCafe.ro. Citește mai…
Acum 6 ore
11:20
Germania nu mai este destinația numărul unu din UE pentru solicitanții de azil, după ce sfârșitul regimului Assad a dus la o scădere a numărului de sirieni care solicită protecție în blocul comunitar, arată un…
11:20
Prima ploaie, primele 35.000 de fotografii la panou, la literele EC de lângă castel sau, de anul acesta, și „la rață”, primele recorduri de pași de dans pentru fiecare participant – Electric Castle a început…
11:20
Vicepreședintele Consiliului rus de securitate Dmitri Medvedev a declarat joi că Occidentul poartă practic un război la scară largă împotriva Rusiei, astfel încât Moscova ar trebui să răspundă pe deplin și, dacă este necesar, să…
11:10
Meteorologii au transmis mai multe avertizări privind fenomenele meteo extreme după perioada de caniculă. Un cod galben de instabilitate atmosferică este valabil în intervalul 17 iulie, ora 12 – 18 iulie, ora 03, în Transilvania,…
11:10
Arheologii care lucrează pe malurile lacului Ohrid din Albania sunt convinși că au descoperit cea mai veche așezare umană construită pe un lac din Europa, găsind dovezi ale unei comunități organizate de vânători și agricultori…
11:10
Grupul MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, anunță introducerea, în exclusivitate, a testului EarlyCDT, un test imunologic de sânge prin metoda ELISA, destinat depistării precoce a cancerului pulmonar. Testul este…
11:10
Directorul general al RA-APPS, Marius Grăjdan, urma să aibă anul acesta o indemnizație de conducere de peste 4,5 milioane lei (900.000 de euro), conform bilanțului contabil pe 2024, aprobat în mod oficial și legal, relatează…
11:00
E greu să găsești un aliment mai prezent în viața noastră decât brânza. E acolo dimineața, pe felia de pâine cu roșii. La prânz, topită peste paste sau ascunsă între foile de lasagna. Și seara,…
11:00
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că…
11:00
Un controlor de tren belgian, acuzat că a salutat călătorii în limba franceză pe teritoriul flamand, va fi urmărit penal, a anunțat marți, 15 iulie, Comisia permanentă de control lingvistic, relatează cotidianul francez Le Figaro.…
10:40
Propunerea pentru bugetul UE în perioada 2028-2034 intră acum într-o negociere complicată și trebuie aprobată, cel mai probabil cu multe compromisuri până la sfârșitul lui 2027. Este nevoie de unanimitate în Consiliul European și de…
10:30
O înregistrare din cabina de pilotaj a dialogului dintre cei doi piloți ai zborului Air India care s-a prăbușit luna trecută indică faptul că căpitanul a întrerupt alimentarea cu combustibil a motoarelor avionului, a relatat…
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.