Oana Țoiu: „Nu suntem într-un moment în care să putem cere salarii mai mari în MAE”

Digi24.ro, 16 iulie 2025 20:30

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, spune că în acest moment nu se pot cere salarii mai mari în MAE. Ea adaugă însă că ministerul are nevoie de un buget mai mare, deoarece 0,8% din PIB nu este suficient. Țoiu a precizat că au economisit deja în primele două săptămâni două milioane din bugetul pe anul acesta.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Digi24.ro

Acum 5 minute
14:50
Mai multe zile de caniculă pe o mare parte din teritoriul Chinei au dus cererea de electricitate la un nou maxim istoric, de 1,5 miliarde kilowaţi, în ziua de miercuri, au declarat mai mulţi oficiali din energie, în condiţiile în care joi se prognozează că temperatura resimţită în unele zone se va apropia de 50 de grade Celsius, transmite Reuters.
Acum 10 minute
14:40
Un portret rar al lui Mahatma Gandhi, liderul luptei pentru independența Indiei, a fost vândut în cadrul unei licitații la Londra pentru suma de 176.626 de euro, dublu față de estimarea inițială, a anunțat casa de licitații Bonhams, citată de AFP și Agerpres. Tabloul a fost realizat în 1931 de artista Clare Leighton și este considerat singurul portret în ulei pentru care Gandhi a pozat vreodată.
Acum 30 minute
14:30
Preşedintele Nicuşor Dan va efectua, vineri, o vizită oficială în Republica Federală Germania, urmând să aibă convorbiri oficiale cu omologul său Frank-Walter Steinmeier şi cancelarul federal Friedrich Merz.
14:30
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a numit-o joi pe Olga Stefanişina, care a fost anterior viceprim-ministru pentru integrare europeană şi ministru al justiţiei, în funcţia de reprezentant special pentru dezvoltarea cooperării cu Statele Unite, un post nou creat care vizează îmbunătăţirea relaţiilor Kievului cu Washingtonul.
14:20
Preşedintele Donald Trump a declarat că firma Coca-Cola a acceptat să utilizeze zahăr din trestie de zahăr în băutura răcoritoare emblematică din SUA, la sugestia sa, deşi compania nu a confirmat încă această decizie, relatează The Associated Press, scrie News.ro.
14:20
 Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu, l-a primit joi pe ambasadorul Statului Israel în România, Lior Ben Dor, discuţiile vizând stadiul actual al cooperării bilaterale în domeniul apărării, pe fondul evoluţiilor de securitate din regiune, generate de războiul de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, informează MApN.
Acum o oră
14:10
Evoluţiile pe titlurile de stat Fidelis sunt foarte bune, dar pe viitor este nevoie „să încurajăm şi românii plecaţi în străinătate să investească mai mult în aceste instrumente; trebuie un efort conjugat pentru a reuşi să le promovăm la nivelul Diasporei, să ştie de ele, să le cunoască avantajele”, a declarat, joi, ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, conform Agerpres.
14:00
Situația de pe râul Dâmbovița a fost deblocată, iar fermierii își pot iriga în continuare culturile agricole, au anunțat cei de la Administrația Națională „Apele Române”. „Nu se pune problema întreruperii alimentării Bucureştiului”, au precizat reprezentanții instituției. Scandalul a pornit după ce fermierii din comuna Lungulețu, județul Dâmbovița, au protestat înainte de prânz, în fața primăriei, acuzând abuzuri din partea Apele Române. Legumicultorii au fost acuzați că ar fura de apă din râu, lucru care ar pune în pericol aprovizionarea cu apă. Polițiștii din orașul Titu au fost la fața locului, însă nu a amendat nicio persoană. Apa Nova București a transmis că nu e implicată în acțiunile de control făcute de Apele Române în comuna Lungulețu.
14:00
(P) 30 de ani alături de oameni: Poveștile care au construit McDonald’s în România
Acum 2 ore
13:50
Ministrul de Externe, Oana Ţoiu, s-a pronunţat joi în favoarea taxării anumitor servicii consulare, dar a susţinut menţinerea gratuităţii pentru cele privind actele de identitate.
13:40
Directorii Romsilva vor trebui să dea concurs dacă vor să-și păstreze funcțiile. Ministrul Mediului, Diana Buzoianu a anunțat, în direct la Digi24, că noul Cod Silvic prevede criterii clare pentru statutul celor aflați la conducerea direcțiilor județene, inclusiv concurs pentru un mandat de 5 ani.
13:40
Guvernul britanic a anunţat joi că va scădea vârsta la care cetăţenii au drept de vot de la 18 la 16 ani.
13:40
Acțiunile președintelui american au fost considerate de britanicii intervievați pentru studiu ca reprezentând o amenințare mai mare la adresa securității naționale (33%) decât terorismul (32%) sau creșterea Chinei (25%).
13:30
Ancheta unui incident feroviar care a avut loc în urmă cu șase luni în județul Olt a scos la iveală nereguli grave. Potrivit clubferoviar.ro, specialiștii au descoperit că mecanicul de locomotivă muncea de mai bine de două zile. 
13:20
Volodimir Zelenski este acuzat că își folosește puterile extinse din timpul legii marțiale pentru a bloca anchete anticorupție și a-i reduce la tăcere pe critici. Perchezițiile „fără mandat” care i-au vizat pe activistul Vitaliy Shabunin și pe fostul ministru Oleksandr Kubrakov au stârnit reacții dure din partea societății civile, a presei independente și a unor oficiali occidentali, care vorbesc despre o „tactică de intimidare” și un derapaj de la valorile democratice.
13:10
Un atac aerian israelian asupra singurei biserici catolice din Fâșia Gaza s-a soldat cu mai multe victime, inclusiv cu preotul paroh care era un apropiat al fostului papă Francisc, Gabriel Romanelli, potrivit The Times.
Acum 4 ore
12:50
Arizona devine primul stat american care îşi deschide o reprezentanţă economică în România, fiind pentru întâia dată în istoria relaţiilor bilaterale când un astfel de demers este realizat.
12:50
Agenția Națională de Administrare Fiscală are de recuperat de la Elena udrea un prejudiciu de 9 milioane lei pe care fosta ministră a fost obligată să îl achite, în urma condamnării la 6 ani de închisoare. Astfel, ANAF a scos din nou la licitație bunurile acesteia. Ea ar putea fi eliberată, joi, din Penitenciarul Târgşor, dacă instanţa va respinge contestaţia făcută de DNA Ploieşti faţă de decizia Judecătoriei Ploieşti privind liberarea condiţionată.
12:50
Curtea de Apel din Paris a ordonat joi eliberarea libanezului Georges Ibrahim Abdallah, condamnat în 1987 pentru complicitate la asasinarea unor diplomaţi americani şi israelieni şi considerat unul dintre cei mai vechi deţinuţi din ţară după ce a petrecut patru decenii după gratii, relatează AFP.
12:50
Programul Rabla ajută, într-adevăr, industria, asupra acestui aspect „pare că suntem de acord”, a declarat, în direct la Digi24, ministrul Mediului, Diana Buzoianu. Afirmațiile demnitarului au loc în contextul în care președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, marţi seară, că susţine reluarea Programului Rabla, argumentând că acesta sprijină economia românească şi fabricile de automobile care produc local.
12:40
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a afirmat, joi, că decizia de interdicţie de intrare în România luată în cazul primarului Chişinăului Ion Ceban a avut în vedere faptul că de mai multă vreme sunt documentate "legături complicate" ale acestuia cu reprezentanţi ai Federaţiei Ruse.
12:30
Hidrologii au emis joi mai multe avertizări cod portocaliu și cod galben de inundații, valabile până vineri seară, în 32 de județe. Se pot produce viituri rapide și revărsări de apă, în special în Suceava, Botoșani și Prahova. În paralel, meteorologii avertizează că instabilitatea atmosferică aduce ploi abundente, cu până la 60 l/mp în unele zone, relatează News.ro.
12:20
După luni întregi de amânări, Programul Rabla va continua și în acest an, însă vine cu schimbări pentru șoferi: va fi disponibil doar pentru persoanele fizice, iar valoarea unora dintre vouchere ar urma să fie mai mică. Programul Rabla are, în 2025, un buget de 200 de milioane de lei, a anunțat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu. 
12:10
Domeniul petrolier are „un risc mai ridicat” din perspectiva evaziunii fiscale față de alte domenii, potrivit unui punct de vedere transmis de ANAF la solicitarea Digi24.ro. Între 2020 și 2024, din controalele inspectorilor ANAF a reieșit că firmele din acest domeniu au creat o gaură în buget de 5 miliarde de lei, acoperită în prezent în proporție de 80%, potrivit răspunsului citat. În același timp, instituția menționează că, începând cu a doua parte a anului 2024, a redus „semnificativ” evaziunea fiscală. 
11:50
Al doilea pachet de reforme anunțat de Ilie Bolojan include digitalizarea ANAF, reducerea unor cheltuieli în sectorul bugetar, cât și reforma pensiilor speciale, un jalon în PNRR. Executivul este presat să realizeze o serie de reforme grele, în contextul în care în guvernarea anterioară a aparținut tot PSD, PNL și UDMR, însă Cabinetele Ciucă și Ciolacu nu au reușit să finalizeze niciuna dintre ele, unele necesitând legislația care a rămas blocată prin sertarele Parlamentului, pentru altele fiind dezvoltată infrastructura digitală în instituții însă cu erori și informații neclare.
11:50
Autoritatea Electorală Permanentă a aplicat pentru alegerile din 2024 și 2025 amenzi de peste 1,6 milioane de lei. Potrivit unei analize Expert Forum, cele mai mari sancțiuni s-au dat în urma alegerilor prezidențiale și au vizat, în special, partidele politice. Fruntași la acest capitol sunt Călin Georgescu, AUR și partidul POT, care au primit cele mai mari amenzi.
11:40
Comisia Europeană a dat startul, miercuri, la ceea ce va fi o perioadă de doi ani de negocieri pe tema planului de cheltuieli al blocului pentru perioada de şapte ani începând din 2028. Comisia Europeană a propus un buget de 2 trilioane de euro pentru perioada 2028-2034, cu un nou accent pe competitivitatea economică şi pe apărare şi planuri de revizuire a cheltuielilor tradiţionale pentru agricultură şi dezvoltare regională.
11:40
Sindicaliştii din casele judeţene de pensii din mai multe judeţe şi din Bucureşti protestează, joi, faţă de măsurile de austeritate adoptate de Guvern. Blocul Naţional Sindical (BNS) anunţă, de asemenea, că protestează sindicalişti din sistemele de gospodărire a apelor din ţară.
11:20
Fostul președinte al Rusiei compară Ucraina cu Germania nazistă. Într-un interviu pentru presa de stat, Dimitri Medvedev a susținut că „există asemănări evidente”.
11:20
Preşedinta Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii din Cameră, deputata AUR Laura Gherasim s-a întâlnit cu Cezar Avrămuţă, cunoscut ca Stegarul Dac, deţinut la Peniteniarul Rahova, care se află în greva foamei de aproape trei săptămâni. El a explicat că a recurs la acest gest deoarece au fost anulate alegerile prezidenţiale din 2024. Gherasim a anunțat, după întrevedere, că va solicita dotarea celulelor cu ventilatoare, având în vedere că este o perioadă de caniculă şi că unele secţii ale închisorii sunt supraaglomerate.
11:10
(P) Energie fără mască: cum a devenit plafonarea o iluzie scumpă pentru toată lumea
11:10
Un bărbat de 44 de ani din Iași a murit din cauza rabiei, după ce a fost mușcat de un câine fără stăpân care intrase în curtea casei. Este primul caz fatal de rabie înregistrat în România în ultimii 13 ani. Medicii atrag atenția că vaccinarea antirabică este esențială în astfel de situații.
11:00
85% dintre români se consideră persoane religioase, în timp ce 14% spun că nu, iar 1% nu știu sau nu răspund, arată rezultatele unui sondaj de opinie lunar realizat de INSCOP Research.
11:00
Gara Băile Herculane
11:00
Indemnizații uriașe la RAAPPS, regia care administrează averea imobiliară a statului. Marius Grăjdan, directorul general al RA-APPS, ar fi urmat să primească anul acesta un bonus de peste 4,5 milioane de lei - adică, aproximativ 950.000 de euro. Suma era prevăzută în bilanțul contabil pe 2024, aprobat în luna luna mai.
Acum 6 ore
10:50
Președintele Nicușor Dan a promulgat, joi, legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe prin care sunt stabilite domeniile în care Executivul va putea emite ordonanțe simple pe perioada vacanței parlamentare.
10:50
Este a zecea zi de căutări pentru capturarea celui mai căutat criminal din România. Sute de polițiști și jandarmi, sprijiniți de câini de urmă și drone, sunt mobilizați pentru a-l găsi pe Emil Gânj, suspectul crimei din Mureș. Pe numele său a fost emis un mandat de arestare în lipsă, iar autoritățile oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru informații care duc la prinderea lui. Ministrul de Interne a anunțat că, imediat după capturare, vor începe verificări în Poliția Mureș, pentru a face lumină în gestionarea cazului.
10:40
Sunt mai multe cauze posibile pentru durerea de umăr, cele mai multe fiind inflamatorii sau degenerative. Sindromul dureros al umărului poate apărea prin afectarea diverselor structuri de la nivelul acestei articulații.
10:40
Germania a respins propunerea de buget de 2 trilioane de euro a Comisiei Europene, la câteva ore după ce aceasta a fost anunțată de președinta Executivului UE, Ursula von der Leyen, la Bruxelles, transmite Bloomberg.
10:40
Președintele Nicușor Dan a promulgat, joi, legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe prin care sunt stabilite domeniile în care Executivul va putea emite ordonanțe simple pe perioada vacanței parlamentare.
10:30
Populaţia Austriei, de 9 milioane de locuitori, creşte exclusiv datorită imigraţiei, care reprezintă acum 27,8% din total şi a crescut cu 38,4% în ultimul deceniu, a anunţat miercuri Oficiul Naţional de Statistică.
10:20
Președintele Blocului Național Sindical Dumitru Costin a avut discuții cu ministrul Energiei Bogdan Ivan, împreună cu alți reprezentanți ai sindicatelor din domeniu, ai companiilor de utilități și ai organizațiilor patronale. BNS susține inițiativa construirii unui pact de responsabilitate în energie, precum și respectarea drepturilor oamenilor care lucrează în sectorul energetic și asigurarea unor „condiții de muncă decente și predictibile”.
10:20
Germania şi Spania au emis mandate de arestare pentru şapte presupuşi membri ai unui grup de hackeri pro-ruşi acuzaţi de efectuarea de atacuri cibernetice împotriva infrastructurii critice, producătorilor de arme, companiilor de energie electrică şi autorităţilor publice, relatează Reuters.
10:20
Personalități ale opoziției din Ungaria îi îndeamnă pe democrații americani să se organizeze împotriva preluării puterii în mod autocratic de către Donald Trump. Participanții la un forum au afirmat că al doilea mandat al lui Donald Trump seamănă cu primii ani de guvernare ai lui Viktor Orbán, scrie The Guardian.
10:20
Rusia a afirmat joi dimineaţa că a interceptat 126 de drone deasupra teritoriului său, precizând că atacurile au dus la moartea unei persoane și la rănirea altor patru, informează AFP, citată de Agerpres.
10:10
Curtea Constituțională discută  astăzi sesizarea președintelui Nicușor Dan privind Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei. Șeful statului a argumentat că a făcut această obiecție de neconstituționalitate la CCR deoarece există neclarități, ambiguități în actul normativ care pot duce la interpretări eronate și „eventual abuz”.
10:10
Un bărbat de 52 de ani a fost reținut în punctul de trecere a frontierei Nădlac, după ce a fost prins în flagrant cu un kilogram de cocaină ascuns în mașină. Drogurile au fost detectate cu ajutorul unui câine antrenat pentru detectarea stupefiantelor.
10:00
Departamentul american al Justiţiei a concediat-o pe Maurene Comey, fiica fostului director al FBI James Comey şi procuror federal în Manhattan, care a lucrat la cazurile împotriva lui Sean „Diddy” Combs şi Jeffrey Epstein.
10:00
Florinela Georgescu, director de prognoză al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), a vorbit în direct la Digi24 despre cum va fi vremea în următoarele zile. Aceasta a menționat că urmează ploi torențiale, vijelii și grindină în mai multe regiuni ale țării.
10:00
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat miercuri că speră ca noul guvern de la Kiev, rezultat după remanierea de săptămâna aceasta, va lua măsuri pentru a creşte în şase luni la 50% proporţia armamentului de producţie internă.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.