Administraţia Trump lansează un plan ambiţios pentru a accelera exporturile de inteligenţă artificială către aliaţi

News.ro, 24 iulie 2025 05:50

Administraţia Trump a prezentat miercuri un nou plan strategic pentru inteligenţa artificială (AI), menit să extindă radical exporturile de tehnologie AI către aliaţi şi să elimine reglementările interne considerate o frână pentru inovaţie, transmite Reuters.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 5 minute
18:20
Studentul care în vara anului trecut a dat foc unui profesor, într-un laborator al Universităţii Ovidius din Constanţa, deoarece primise nota patru la un examen a fost condamnat la cinci ani şi opt luni de închisoare. Sentinţa Tribunalului Constanţa nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare.
Acum 15 minute
18:10
Marea Britanie susţine recunoaşterea eventuală a unui stat palestinian, dar prioritatea imediată ar trebui să fie alinarea suferinţei din Gaza şi asigurarea încetării focului între Israel şi Hamas, a declarat vineri un reprezentant al guvernului britanic, relatează Reuters.
18:10
Arbitrii Horia Gabriel Mladinovici şi George Cătălin Găman vor conduce la centru partidele care se vor disputa, sâmbătă, în etapa a treia a Superligii:
Acum 30 minute
18:00
Mai mulţi şoferi au sesizat Poliţia, după ce au fost victime ale unor tentative de înşelăciune în Sectorul 1 al Capitalei. Pe mai multe panouri destinate plăţilor pentru parcare au fost aplicate stickere ce conţin coduri QR diferite de cele originale. Şoferii sunt direcţionaţi către un link ce solicită introducerea datelor bancare.
18:00
România a finalizat prima etapă de finanţare sustenabilă, obţinând 10,85 miliarde de lei (echivalentul a 2,18 miliarde euro) din două emisiuni de obligaţiuni verzi, un pas important spre atragerea de capital pentru proiecte cu impact pozitiv asupra mediului, anunţă Ministerul Finanţelor.
18:00
Bărbatul de 51 de ani, angajat al centrului pentru vârstnici şi copii din localitatea Frumuşeni, judeţul Arad, care a lovit cu un lemn un adolescent de 16 ani, a fost plasat sub control dudiciar.
18:00
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), prin Comitetul său pentru Produse Medicinale de Uz Uman (CHMP), a emis o opinie pozitivă, în regim accelerat, pentru autorizarea unui nou tratament de profilaxie preexpunere (PrEP) împotriva infecţiei cu HIV-1. Acest pas marchează un moment istoric pentru prevenţia HIV în Uniunea Europeană şi oferă României o oportunitate concretă de a-şi moderniza strategia de sănătate publică în faţa unei epidemii persistente.
Acum o oră
17:50
Mai mulţi şoferi au sesizat Poliţia, după ce au fost victime ale unor tentative de înşelăciune în Sectorul 1 al Capitalei. Pe mai multe panouri destinate plăţilor pentru parcare au fost aplicate stickere ce conţin coduri QR diferite de cele originale. Şoferii sunt irecţionaţi către un link ce solicită introducerea datelor bancare.
17:40
Regiunea Balcanilor se confruntă cu un nou val canicular intens şi prelungit, ca urmare a unui dom de căldură, un fenomen meteorologic în care un sistem de presiune ridicată acţionează „ca un capac pus peste o oală care fierbe”, ce blochează aerul foarte cald venit din nordul Africii într-o anumită zonă pentru mai multe zile sau chiar săptămâni, explică fizicianul Bogdan Antonescu, în Infoclima. Potrivit sursei citate, acest proces amplifică valurile de căldură şi inhibă formarea norilor, permiţând radiaţiei solare să încălzească şi mai intens suprafaţa terestră. Climatologul mai spune că abaterile de temperatură faţă de media 1991 - 2020 vor depăşi, pe alocuri, +8 până la +10°C.
17:30
Gimnasta română Alexia Blănaru a cucerit medalia de argint la sărituri, în finala pe aparate a concursului de gimnastică din cadrul Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE), de la Skopje.
17:30
Procurorii din Dâmbiviţa instrumentează două dosare de omor în care sunt cercetaţi adolescenţi de 14-15 ani, ambii fiind arestaţi preventiv. Una dintre victime a fost înjunghiată cu o foarfecă, într-un imobil, în timp ce a doua crimă a avut loc pe stradă.
Acum 2 ore
17:20
Clubul spaniol FC Barcelona va disputa în cele din urmă meciul amical cu echipa niponă Vissel Kobe, după ce problemele contractuale au fost rezolvate, a anunţat vineri gruparea catalană.
17:20
Trei persoane au fost rănite, vineri, într-un accident rutier produs pe centura de est a municipiului Cluj-Napoca. Un bărbat de 35 de ani a pătruns pe contrasens cu maşina. Testările au relevat că avea o concentraţie de 1,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.
17:10
Guvernul german ”nu intenţionează să recunoască un stat palestinian pe termen scurt”, anunţă Berlinul vineri, la o zi după ce preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat că urmează să recunoască Palestina ca stat la Adunarea Generală a ONU, în septembrie, la New York, relatează AFP.
17:10
Rusia l-a concediat vineri pe Mihail Gusman, unul dintre directoriii executivi ai agenţiei de ştiri cu finanţare de stat TASS, după ce acesta a participat la un eveniment găzduit de preşedintele Azerbaidjanului, ale cărui relaţii cu Moscova s-au deteriorat în ultimele luni, relatează Reuters.
17:10
Un copil de 15 ani care a intrat în râul Mureş la scăldat este resuscitat, vineri după-amiază, de către echipajele medicale. El a fost scos din apă de către pompierii, chemaţi pentru că adolescentul nu mai ieşea la suprafaţă.
17:10
Preşedintele Nicuşor Dan a transmis vineri, reprezentanţilor mediului de afaceri din Austria, în cadrul Salzburg Summit 2025, că susţine atragerea de investiţii austriece în România, dar şi încurajarea unei prezenţe mai puternice a firmelor româneşti pe piaţa austriacă.
17:00
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au controlat în această săptămână peste 1500 de operatori economici la nivel naţional şi au descoperit mai multe abateri printre care produse termen de valabilitate depăşit, condiţii necorespunzătoare de păstrare a produselor, utilizarea ustensilelor şi echipamentelor neigienizate; nerespectarea temperaturilor recomandate de producător. Pentru neregulile constatate au fost date amenzi de peste 5,7 milioane de lei.
16:50
Giuseppe Frigerio, angajat al serviciilor de ambulanţă care a fost martor al momentului în care Felix Baumgartner a suferit accidentul tragic în Italia, a vorbit pentru presa italiană despre cum a încercat să îl resusciteze pe partenerul de viaţă al Mihaelei Rădulescu.
16:40
Un sfert dintre copiii cu vârsta cuprinsă între şase luni şi cinci ani şi femei însărcinate şi care alăptează examinate săptămâna trecută în instalaţii ale Médecins sans frontières (MSF) în Fâşia Gaza suferă de malnutriţie, anunţă vineri această organizaţie nonguvernamentală (ONG), relatează AFP.
16:40
Reprezentanţii Companiei Municipale Parking Bucureşti au anunţat că în diverse zone din Capitală au fost găsite coduri QR pentru plata parcării, modificate, iar peste acestea fuseseră lipite alte coduri QR prin care erau colectate datele bancare ale utilizatorilor. Compania Municipală Parking Bucureşti recomandă limitarea utilizării acestei metode de plată timp de 72 de ore. O situaţie similară a fost înregistrată şi la Constanţa.
16:40
Kremlinul a declarat vineri că summitul dintre preşedintele rus Vladimir Putin şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski ar putea avea loc doar ca etapă finală pentru încheierea unui acord de pace, relatează Reuters.
Acum 4 ore
16:20
Un sfert dintre copii cu vârsta cuprinsă între şase luni şi cinci ani şi femei însărcinate şi care alăptează examinate săptămâna trecută în instalaţii ale Médecins sans frontières (MSF) în Fâşia Gaza suferă de malnutriţie, anunţă vineri această organizaţie nonguvernamentală (ONG), relatează AFP.
16:00
Iulian Beiu este noul managing director al biroului local al turoperatorului internaţional Join UP!, acesta având o experienţă de peste 15 ani în turism. Compania vrea să îşi mărească echipa şi să se poziţioneze în top 3 turoperatori din regiune.
15:40
Ministrul Apărări Naţionale (MApN), Ionuţ Moşteanu, a avut o întâlnire cu o delegaţie a Departamentului Apărării al SUA, printre temele prioritare aflându-se Parteneriatul Strategic România–SUA, cooperarea în cadrul NATO şi situaţia de securitate din regiunea Mării Negre. De asemenea, oficialii români şi americani au discutat despre rolul României ca furnizor de securitate pe flancul estic al NATO, despre importanţa Bazei Aeriene Mihail Kogălniceanu, dar şi despre dezvoltarea Centrului European de Instruire F-16 de la Feteşti.
15:40
Italia s-a retras din restul Jocurilor Mondiale Universitare de la Essen, Germania, după ce gimnastul Lorenzo Bonicelli a căzut în timpul exerciţiului său şi a suferit o accidentare gravă la gât, care a necesitat o intervenţie chirurgicală, a anunţat vineri agenţia de presă ANSA.
15:40
Confruntări armate sângeroase, care s-au reluat vineri în mai multe locuri de-a lungul frontierei între Thailanda şi Cambodgia, au antrenat evacuarea a peste 130.000 de civili de partea thailandeză, anunţă Bangkokul, care avertizează că aceste confruntări ”ar putea deveni un război”, relatează AFP.
15:30
Preşedintele Nicuşor Dan a semnat vineri, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri fiscal-bugetare, anunţă Administraţia Prezidenţială. După publicarea în Monitorul Oficial a proiectului de lege, prevederile vor intra în vigoare.
15:20
Ministerul Dezvoltării a publicat vineri, în consultare, un proiect de act normativ necesar prioritizării investiţiilor finanţate din bugetul naţional, pentru a eficientiza utilizarea fondurilor. „Aceste măsuri sunt necesare pentru reevaluarea priorităţilor investiţionale la nivel central şi local şi ca o măsură de ajustare strategică, utilă pentru menţinerea echilibrului bugetar şi asigurarea sustenabilităţii finanţelor publice”, a anunţat ministrul Cseke Attila.
14:40
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a recunoscut că a dat mită unei funcţionare ANAF, care a fost şi condamnată, într-un dosar instrumentat de DNA. Purtătoarea de cuvânt a Guvernului Ioana Dogioiu a precizat că vicepremierul Anastasiu a avut calitatea de martor, iar ircumstanţele cazului nu au nicio legătură cu calitatea de vicepremier şi cu atribuţiile acestuia. Întrebat în legătură cu acest subiect, preşedintele Nicuşor Dan a declarat că nu are această informaţie. ” ”Lăsaţi-mă să mă informez, că e prima oară când aud de la dumneavoastră”, le-a transmis preşedintele jurnaliştilor.
14:40
Agresivitatea limbajului folosit de politicieni, dar şi de unii jurnalişti, raportat la procurorul de caz şi la şeful DNA, depăşeşte cu mult libertatea de exprimare şi ajunge în zona atacurilor la persoană, transmite CSM, în contextul în care Secţia pentru procucurori a decis în unanimitate apărarea independenţei şi reputaţiei profesionale a procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, ca urmare a reacţiilor generate de apariţia în spaţiul public a unei stenograme a discuţiilor fostului şef ANPC Cristian Popescu Piedone cu soţia sa, în dosarul în care acesta este acuzat că a permis accesul unor persoane neautorizate la informaţii care nu erau destinate publicităţii, pentru că l-ar fi prevenit pe reprezentantul Hotelului Internaţional din Sinaia în legătură cu controlul pe care ANPC urma să îl facă la unitatea de cazare.
14:30
Directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, avertizează că după zilele de caniculă va urma o perioadă cu temperaturi mai scăzute, cu ploi torenţiale, vijelii şi grindină. Mateescu afirmă că, în contextul secetei pedologice de la nivelul solului, ploile sunt benefice pentru agricultură.
14:30
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a transmis, vineri, despre implicarea sa într-un dosar de corupţie, că a fost martor, nu denunţător, nu a existat nicio acţiune împotriva şi nu a avut niciun fel de avantaj din punct de vedere juridic. El a menţionat că nu a avut niciodată nicio condamnare penală.
Acum 6 ore
14:20
Casa Albă îi atacă pe creatorii South Park, după un episod al serialului satiric care îl ironizează în mod deschis pe Donald Trump printr-o versiune a preşedintelui american creată de inteligenţa artificială (AI) împleticindu-se nud în deşert, relatează AFP.
14:10
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, despre afirmaţiile purtătorului de cuvânt al MAE rus, că Bucureştiul permite avioanelor militare ucrainene să survoleze spaţiul aerian naţional, că este ”total fals” şi că are toate informările şi nu s-a întâmplat asta.
14:10
Campioana U BT Cluj anunţă, vineri, încă un transfer al unui jucător american, Daron Russell, care a evoluat ultima dată în Turcia, la Pinar Karşiyaka.
14:00
Statele Unite au aprobat o vânzare către Egipt de sisteme antiaeriene de tip NASAMS în valoare de aproximativ cinci miliarde de dolari, relatează AFP.
14:00
Italianul Andrea Pirlo, fără club de la demiterea sa de la Sampdoria în august anul trecut, a fost numit antrenor al United FC, echipă din Divizia a II-a din Emiratele Arabe Unite, informează L'Equipe.
14:00
Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) arată că vede ”o înţelegere superficială” a turismului de către ministrului Economiei, Radu Miruţă, despre care spune că şi-a format opinii eronate despre piaţa turistică, ”paralele cu realitatea”. Patronatul precizează că îşi doreşte un ministru ”PENTRU turismul românesc şi nu ÎMPOTRIVĂ”.
13:50
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a recunoscut că a dat mită unei funcţionare ANAF, care a fost şi condamnată, într-un dosar instrumentat de DNA. Purtătoarea de cuvânt a Guvernului Ioana Dogioiu a precizat că vicepremierul Anastasiu a avut calitatea de martor, iar ircumstanţele cazului nu au nicio legătură cu calitatea de vicepremier şi cu atribuţiile acestuia. Întrebat în legătură cu acest subiect, preşedintele Nicuşor Dan a declarat că nu are această informaţie. ” ”Lăsaţi-mă să mă informez, că e prima oară când aud de la dumneavoastră”, le-a transmis preşedintele jurnaliştilor.
13:50
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, despre decizia CCR, prin care s-a respins seizarea sa pe legea privind propaganda legionară, că asta înseamnă că România are un stat democratic în care oamenii au opinii diferite, pe anumite subiecte, iar opinia sa rămâne aceeaşi şi va trimite legea Parlamentului, pentru reexaminare.
13:40
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, că pentru moment, această coaliţie ţine şi aceasta este evaluarea sal, el arătând că tot timpul e greu într-o coaliţie, mai ales când publicurile fiecăruia dintre partide au aşteptări diferite şi în special când avem partide de stânga şi partide de dreapta.
13:40
Preşedintele Nicuşor Dan spune că grupurile de lucru trebuie să existe, pentru că, din păcate, statul român a intrat într-o rutină administrativă şi atunci trebuie să aducem expertiză din afară. El a anunţat că va face acest lucru şi la Cotroceni, va avea diverse grupuri de lucru cu oameni de afaceri, cu care să dezbată probleme ale României.
13:30
Festivalul Serile Filmului Românesc (SFR) revine la Iaşi, în perioada 6-10 august 2025, cu o ediţie dedicată femeilor care dau voce, culoare şi curaj în cinema, teatru şi muzică. Sub tema „SFR 16 | La femininˮ, festivalul pune în lumină actriţe, regizoare, scenariste, producătoare şi artiste care aduc un suflu autentic şi sensibil creaţiilor româneşti.
13:30
Primăria Capitalei anunţă că în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) din 30 iulie 2025 vor fi supuse aprobării mai multe proiecte strategice de investiţii în transportul public, ce vizează modernizarea infrastructurii, a flotei de vehicule şi a conectivităţii reţelei urbane. Aceste proiecte sunt propuse pentru finanţare nerambursabilă prin Programul Regional Bucureşti–Ilfov 2021–2027, valoarea totală estimată a finanţării fiind de 385 milioane de euro. Primarul general interimar Stelian Bujduveanu afirmă că nu mai este timp de pierdut şi că Bucureştiul are nevoie „urgentă de un transport public modern, eficient şi accesibil”.
13:20
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, că premierul Ilie Bolojan i-a transmis că pe partea de pensii ale magistraţilor o să-i trimită la începutul săptămânii viitoare proiectul pentru a avea discuţii cu toţi actorii, inclusiv cu organizaţiile reprezentantive ale magistraţilor. El a mai spus că o să rămână norma tranzitorie din legea actuală, care spune că magistraţii care au îndeplinit deja condiţiile de pensionare pot accesa condiţiile de pensionare pe legea veche.
13:10
Preşedintele Nicuşor Dan anunţă că la începutul lunii august o să avem o asumare a Guvernului în Parlament, pe al doilea pachet de măsuri fiscale, despre tensiunile din coaliţie arătând că este remarcabil că partidele pro-occidentale şi-au asumat asta şi că cel mai simplu pentru fiecare era să stea în opoziţie.
13:10
Statele Unite au aprobat o vânzare Egiptului de sisteme antiaeriene de tip NASAMS în valoare de aproximativ cinci miliarde de dolari, relatează AFP.
13:00
În perioada 2019–2024, companiile de asigurări membre ale Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) au achitat despăgubiri de circa 5 milioane euro românilor care şi-au văzut vacanţele anulate din motive independente de voinţa lor.
13:00
Poliţiştii au deschis o anchetă după ce persoane necunoscute ar fi falsificat codurile QR aferente plăţii parcărilor pe o stradă şi un bulevard din centrul municipiului Constanţa şi au aplicat coduri false pentru cele autentice. În acest mod, o persoană a fost păbugită cu suma de 700 de lei după ce a scanat codul respectiv. De asemenea, Primăria Constanţa a decis suspendarea temporară a plăţii parcării prin scanarea codului QR.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.