Arafat: Pentru a simplifica modul de acţiune, urmează să fie declarată astăzi starea de alertă pe localitatea Broşteni/ La acest moment, nu avem nicio confirmare asupra unei persoane dispărute care n-a fost găsită

News.ro, 29 iulie 2025 21:50

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a anunţat, marţi seară, că va fi declarată starea de alertă în localitatea Broşteni, grav afectată de inundaţii, această măsură urmând să simplifice modul de acţiune. El a explicat că vor începe să ajungă în zonă ajutoare imediate, dar şi altele, iar restabilirea accesului temporar va dura câteva zile. ”La acest moment, nu avem nicio confirmare asupra unei persoane dispărute care n-a fost găsită”, a precizat Arafat.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 5 minute
11:20
Anul acesta se împlinesc 40 de ani de existenţă a Studio Ghibli, compania japoneză de animaţie care a produs succesele „My Neighbour Totoro”, „Tomb of the Fireflies”, „The Voyage of Chihiro” şi „The Moving Castle”. Aceste studiouri, care sunt în contradicţie cu Disney şi cu cultura pop americană, nu sunt singurele care îşi sărbătoresc în 2025. Reporteri fără frontiere (RSF), organizaţia internaţională neguvernamentală care apără libertatea, independenţa şi pluralismul presei, suflă şi ea în 40 de lumânări.
Acum 30 minute
11:00
Distribuţie Energie Electrică Romania anunţă, miercuri, că Sucursala Târgovişte a finalizat lucrarea de investiţii ”Îmbunătăţire nivel de tensiune utilizatori Adânca şi Secuieni, în comuna Gura Ocniţei, judeţul Dâmboviţa”.
11:00
Vicepreşedintele Parlamentului European Nicu Ştefanuţă (Grupul Verzilor/ALE) anunţă, miercuri, că a iniţiat un demers pe lângă Ministerul Mediului, Ministerul Afacerilor Interne şi prim-ministrul Ilie Bolojan şi a cerut activarea Mecanismului de Protecţie Civilă al UE (UCPM) în contextul inundaţiilor care au produs pagube majore în judeţele Neamţ şi Suceava.
11:00
FC Botoşani a anunţat, miercuri, că a obţinut serviciile jucătorului ucrainean Mykola Kovtalyuk.
Acum o oră
10:40
În noaptea de 30 iulie, un cutremur de o putere excepţională a zguduit peninsula Kamceatka, în Extremul Orient rus. Conform ultimelor date furnizate de Institutul american de Geofizică USGS, magnitudinea acestui cutremur a fost reevaluată la 8,8, plasând acest eveniment printre cele mai puternice şase înregistrate vreodată pe planetă, scrie Le Figaro.
10:40
Meteorologii atenţionează că în noaptea de miercuri spre joi şi în prima jumătate a zilei de joi va ploua abundent în nordul Olteniei şi al Munteniei şi se vor acumula 20...25 l/mp, iar pe arii restrânse peste 30...40 l/mp.
10:30
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, care a participat, miercuri, la ceremonia de acordare a gradului de sublocotenent/subinspector de poliţie absolvenţilor Academiei de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza” – Promoţia 2025 – ”Mihai Viteazul”, a afirmat că aceştia îşi încep cariera ”într-o lume mai complexă din punct de vedere al provocărilor, al ameninţărilor”. ”Nu vă încovoiaţi sub greutăţi, ţineţi drumul drept, păstraţi-vă valorile”, le-a cerut ministrul oilor poliţişti.
Acum 2 ore
10:10
Zeci de percheziţii au loc, la această oră, în nouă judeţe şi în Bucureşti, la persoane fizice şi sedii ale unor societăţi comerciale, într-un dosar privind crearea şi funcţionarea, în ultimii trei ani, a unui mecanism ilicit în domeniul decontării de medicamente cu preţuri ridicate, destinate tratării de boli grave, din Fondul Naţional Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate, persoanele implicate având roluri foarte bine definite în activităţile derulate. Astfel, grupul infracţional organizat era format din persoane care cumpărau medicamente şi prescripţii medicale de la pacienţi, persoane care le preluau sau le predau anumitor medici şi unităţi farmaceutice, medici şi farmacişti sau asistenţi şi persoane prin intermediul cărora se reintroduceau în circuitul comercial medicamentele obţinute prin mijloace frauduloase, preponderent în spaţiul UE, dar şi în ţară. Membrii grupării vizau pacienţi cu posibilităţi financiare foarte reduse, dispuse să vândă unor intermediari medicamentele scumpe obţinute gratuit din Fondul de sănătate. De exemplu, cel mai bine vândut medicament la nivel mondial, cu un preţ de referinţă de aproximativ 4.000 de lei, ar fi fost primit gratuit de pacient şi vândut intermediarului cu preţuri între 200 şi 500 de lei.
10:10
Trailerul pentru „Avatar: Fire and Ash” a fost publicat pe reţelele de socializare după ce a fost difuzat în săli. Lungmetrajul, regizat tot de James Cameron, va fi lansat în 17 decembrie 2025 în formate 2D şi 3D.
10:00
Zeci de percheziţii au loc, la această oră, în nouă judeţe şi în Bucureşti, la persoane fizice şi sedii ale unor societăţi comerciale, într-un dosar privind crearea şi funcţionarea, în ultimii trei ani, a unui mecanism ilicit în domeniul decontării de medicamente cu preţuri ridicate, destinate tratării de boli grave, din Fondul Naţional Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate, persoanele implicate având roluri foarte bine definite în activităţile derulate. Astfel, grupul infracţional organizat era format din persoane care cumpărau medicamente şi prescripţii medicale de la pacienţi, persoane care le preluau sau le predau anumitor medici şi unităţi farmaceutice, medici şi farmacişti sau asistenţi şi persoane prin intermediul cărora se reintroduceau în circuitul comercial medicamentele obţinute prin mijloace frauduloase, preponderent în spaţiul UE, dar şi în ţară. Membrii grupării vizau pacienţi cu posibilităţi financiare foarte reduse, dispuse să vândă unor intermediari medicamentele scumpe obţinute gratuit din Fondul de sănătate. De exemplu, cel mai bine vândut medicament la nivel mondial, cu un preţ de referinţă de aproximativ 4.000 de lei, ar fi fost primit gratuit de pacient şi vândut intermediarului cu preţuri între 200 şi 500 de lei.
10:00
Preşedintele Nicuşor Dan a participat, miercuri, la ceremonia de acordare a gradului de sublocotenent/subinspector de poliţie absolvenţilor Academiei de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza” – Promoţia 2025 – ”Mihai Viteazul” şi le-a vorbit despre responsabilitatea pe care o au. ”Încrederea oamenilor în statul român vine din încrederea pe care o au în interfaţa statului român cu care interacţionează. Şi ăştia veţi fi dumneavoastră”, a transmis preşedintele.
10:00
Fosta pugilistă Alejandra Oliveras, care a câştigat titluri mondiale la patru categorii de greutate, a murit la vârsta de 47 de ani în urma unui accident vascular cerebral, informează Reuters.
09:50
Primele valuri provocate de un cutremur puternic cu magnitudine 8,8 care s-a produs în largul coastelor Extremului Orient rus au ajuns miercuri în Hawaii, unde populaţia fusese avertizată să se pună la adăpost în zone mai înalte, relatează BBC.
09:40
Preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş şi al PSD Argeş, Ion Mînzînă, a adresat jigniri unui consilier local al PNL, într-un comentariu la o postare pe Facebook, afirmând: ”Când te-am cunoscut, erai limitat (să nu spun prost)”. PNL Argeş exprimă ”profunda îngrijorare faţă de comportamentul repetitiv, agresiv şi lipsit de respect” şi cer social-democraţilor să se delimiteze de comportamentul lui Mînzînă.
09:40
Zeci de percheziţii au loc, la această oră, în nouă judeţe şi în Bucureşti, la persoane fizice şi sedii ale unor societăţi comerciale, într-un dosar privind crearea şi funcţionarea, în ultimii trei ani, a unui mecanism ilicit în domeniul decontării de medicamente cu preţuri ridicate, destinate tratării de boli grave, din Fondul Naţional Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate, persoanele implicate având roluri foarte bine definite în activităţile derulate.
09:40
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au controlat aproape 700 de agenţi economici care produc, distribuie sau comercializează apă minerală sau de izvor şi au fost descoperite mai multe nereguli, printre care depozitarea sticlelor în soare, apă minerală expirată, vânzarea de apă minerală cu deficienţe de informare. Pentru toate abaterile constatate au fost date amenzi de aproape două milioane de lei.
09:30
Firma de investiţii Mozaik Investments anunţă achiziţia unei participaţii majoritare în cadrul Genesis College, una dintre cele mai mari instituţii private de învăţământ din România, care anul acesta împlineşte şi 25 de ani de activitate şi care este în plin proces de extindere prin relocarea tuturor nivelurilor de învăţământ – primar, gimnazial şi liceal – în fosta clădire Petrom Tower (parte a Petrom City), reconvertită dintr-un turn de birouri într-o unitate educaţională, în urma unei investiţii de peste 2 milioane de euro. Valoarea proiectelor ce urmează să fie implementate în urma tranzacţiei este de aproximativ 30 de milioane de euro.
Acum 4 ore
09:20
Un cetăţean columbian care acţiona în numele serviciilor secrete ruse a provocat două incendii în Polonia anul trecut, după care a dat foc unui depou de autobuze în Republica Cehă, a anunţat marţi Agenţia de Securitate Internă a Poloniei (ABW), un caz ce aminteşte de cazul cetăţeanului columbian condamnat pentru motive similare în România.
09:00
Cel puţin trei soldaţi ucraineni au fost ucişi şi 18 răniţi marţi într-un atac rusesc asupra unei tabere de antrenament militar, a anunţat armata ucraineană, la o zi după ofensivele nocturne ruse soldate cu 25 de morţi, relatează Reuters.
09:00
Netflix a dezvăluit o primă imagine a viitoarei serii limitate „Pride and Prejudice/ Mândrie şi prejudecată” şi a anunţat distribuţia, în timp ce producţia începe în Marea Britanie.
09:00
Kylian Mbappe va urma paşii marilor jucători ai Real Madrid, Ferenc Puskas, Clarence Seedorf şi Luis Figo, purtând tricoul cu numărul 10 după plecarea lui Luka Modric la AC Milan, a anunţat clubul din LaLiga marţi seara.
08:40
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava cere scoaterea din rezervele de stat a mai multor ajutoare necesare sinistraţilor – apă potabilă, alimente, îmbrăcăminte, construcţii modulare, dar şi combustibil. Decizia a fost înaintată Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.
08:30
Poliţiştii şi procurorii fac, miercuri, percheziţii în Bucureşti şi în trei judeţe, la două grupări suspectate de trafic de persoane, proxenetism şi spălare a banilor. Surse judiciare au declarat, pentru News.ro, că sunt vizaţi membri ai clanurilor Pian şi Purcel, unii dintre ei fiind găsiţi în timp ce jucau barbut. Grupările ar fi racolat victimele prin metoda loverboy şi le-au forţat, prin constrângere fizică şi psihică, să se prostitueze în mai mult de zece ţări.
08:30
Sectorul privat din Cuba a depăşit, pentru prima oară în ultimele decenii, sectorul de stat în privinţa valorii vânzărilor cu amănuntul, potrivit datelor preliminare publicate de Oficiul Naţional de Statistică, transmite Reuters.
08:10
Concursul pentru selectarea proiectului care va reprezenta România la cea de-a 61-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Artă - la Biennale di Venezia, concurs public de creaţie, deschis participării autorilor individuali sau reuniţi în grupuri, ori persoanelor juridice fără scop patrimonial (organizaţii neguvernamentale), este organizat de Ministerul Culturii, Ministerul Afacerilor Externe şi Institutul Cultural Român.
08:00
După decenii de limitare a natalităţii, China încearcă să inverseze urgent declinul demografic care pune în pericol viitorul său economic şi politic, transmite Euronews.
08:00
David Popovici s-a calificat, miercuri, în semifinalele probei de 100 m liber din cadrul Campionatului Mondial de Nataţie. Sportivul român a înregistrat cel mai bun timp al seriilor.
08:00
India a depăşit pentru prima dată China ca principal exportator de smartphone-uri către Statele Unite, potrivit unui raport publicat de firma de cercetare Canalys, în contextul tensiunilor comerciale tot mai mari dintre Washington şi Beijing, relatează CNBC.
07:30
O grădină zoologică din oraşul german Nürnberg a anunţat că a ucis marţi 12 babuini, în ciuda protestelor, transmite CNN.
07:30
Warner Bros. Discovery a anunţat denumirile oficiale şi echipele de conducere pentru cele două entităţi care vor rezulta în urma divizării planificate pentru mijlocul anului 2026. Astfel, divizia de streaming şi producţie cinematografică va purta numele ”Warner Bros.”, iar segmentul de reţele globale va deveni ”Discovery Global”, relatează CNBC.
Acum 6 ore
07:10
92% dintre copiii victime ale exploatării criminale în Franţa, identificaţi de asociaţii, sunt minori neînsoţiţi, avertizează UNICEF, într-un raport publicat miercuri, cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă împotriva Traficului de Persoane. Organizaţia ONU recomandă ca aceşti minori să nu mai fie urmăriţi penal şi sancţionaţi în Franţa, ci să fie consideraţi şi trataţi ca victime, transmite Le Figaro.
07:10
OpenAI a lansat Study Mode pentru ChatGPT, o facilitate care poate să testeze nivelul de înţelegere al elevilor, nu doar să le ofere răspunsuri care pot fi memorate.
07:00
În contextul unui nou acord de guvernare în Liban şi al presiunilor crescânde din partea administraţiei Trump, Hezbollah se confruntă cu cea mai dificilă perioadă din istoria sa. După asasinarea liderului Hassan Nasrallah şi atacurile israeliene devastatoare, infrastructura militară şi financiară a grupului susţinut de Iran a fost grav afectată, relatează CNBC.
06:50
Muncitorii de la centrala nucleară afectată de la Fukushima, din nord-estul Japoniei, au fost evacuaţi miercuri după ce cutremurul cu magnitudinea de 8,7 grade în largul coastei de est a Rusiei a declanşat avertismente de tsunami în zona Pacificului, transmite AFP.
06:30
În timp ce liderii europeni şi economiştii analizează consecinţele noului acord comercial dintre Uniunea Europeană şi Statele Unite, anumiţi experţi sugerează că Marea Britanie ar putea ieşi surprinzător în avantaj, deşi nu face parte din acest pact, relatează CNBC.
06:30
Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat că Statele Unite vor începe să impună tarife şi alte măsuri asupra Rusiei ”în 10 zile” dacă Moscova nu va înregistra progrese în încheierea războiului care durează de mai bine de trei ani în Ucraina, transmite Reuters.
06:10
Aproape 2.700 de pompieri au luptat marţi pentru a stinge incendiile forestiere din Portugalia, care au dus la declararea stării de alertă maximă în aproape toată ţara, transmite AFP.
06:00
YouTube va fi inclus în prima interdicţie din lume privind reţelele sociale pentru copiii sub 16 ani, după ce guvernul din Australia a renunţat la o excepţie anterioară pentru această platformă, transmite BBC.
06:00
Gigantul farmaceutic danez Novo Nordisk a anunţat marţi numirea unui nou CEO, în timp ce şi-a revizuit în scădere estimările financiare pentru întregul an, invocând o scădere a aşteptărilor privind creşterea vânzărilor în SUA pentru medicamentul vedetă Wegovy, destinat tratamentului obezităţii, transmite CNBC.
06:00
Liderii coaliţiei se reunesc, miercuri, în şedinţă, printre discuţii urmând să se afle proiectele din Anghel Saligny, după ce PSD a anunţat că reprezintă o linie roşie continuarea investiţiilor în apă, canal şi gaze în teritoriu. De altfel, Sorin Grindeanu a anunţat că social-democraţii lucrează la un document tehnic privind continuarea acestor proiecte în comunităţile locale. O altă discuţie vizează pachetul doi de măsuri fiscale, deja amânat pentru luna august, în condiţiile în care PSD insistă ca în acesta să fie incluse modificări la primul pachet de măsuri, dar şi taxarea capitalului, în special a multinaţionalelor.
05:50
Un cutremur cu magnitudinea de 8,7 a lovit miercuri peninsula Kamchatka din Extremul Orient al Rusiei, generând un tsunami de până la 4 metri, avariind clădiri şi determinând avertismente de evacuare în zonă şi în cea mai mare parte a coastei de est a Japoniei, transmite Reuters.
05:40
Un cutremur cu magnitudinea de 8,7 a lovit miercuri peninsula Kamchatka din Extremul Orient al Rusiei, generând un tsunami de până la 4 metri, avariind clădiri şi determinând avertismente de evacuare în zonă şi în cea mai mare parte a coastei de est a Japoniei, transmite Reuters.
05:40
Grupul de lux Kering, proprietarul brandului Gucci, a raportat marţi rezultate financiare sub aşteptări pentru al doilea trimestru, semnalând totodată incertitudini geopolitice persistente şi o scădere accentuată a cererii în pieţele-cheie, transmite CNBC.
05:30
Un cutremur cu magnitudinea de 8,7 a lovit miercuri peninsula Kamchatka din Extremul Orient al Rusiei, generând un tsunami de până la 4 metri, avariind clădiri şi determinând avertismente de evacuare în zonă şi în cea mai mare parte a coastei de est a Japoniei, transmite Reuters.
Acum 8 ore
05:00
Preţurile petrolului au crescut marţi cu peste 3%, extinzând avansul de luni, în contextul unei temperări a tensiunilor comerciale dintre Statele Unite şi partenerii acestora şi al presiunii crescânde exercitate de administraţia Trump asupra Rusiei în legătură cu războiul din Ucraina, transmite Reuters.
Acum 12 ore
01:30
Germania, Franţa şi Regatul Unit ”probabil” le vor cere ”joi, săptămâna viitoare”, miniştrilor lor de Externe să se ducă împreună în Israel, anunţă marţi cancelarul german Friedrich Merz, în contextul unor presiuni tot mai mari împotriva Israelului, din cauza crizei umanitare în Războiul din Fâşia Gaza, relatează AFP.
01:20
Preşedintele american Donald Trump a prezentat marţi o nouă versiune a rupturii sale cu Jeffrey Epstein, susţinând că litigiul avea în centrul său angajaţi de la spa-ul său de la Mar-a-Lago, inclusiv Virginia Giuffre, o tânără care se află în centrul scandalului care-l implică pe prinţul Andrew, relatează AFP.
00:50
Malta urmează să recunoască Palestina ca stat, în septembrie, la Adunarea Generală a ONU, anunţă marţi premierul maltez Robert Abela, relatează Reuters.
29 iulie 2025
23:50
Şapte persoane au fost rănite, dintre care două grav, de un avion de mici dimensiuni care s-a prăbuşit în Parcul Lake Worth, în Florida, după ce a lovit un copac şi a ”şters” capota unei maşini, relatează ABC News.
23:40
Mioara Avasilichioaiei, medic neurolog, a făcut o comparaţie privind stadiul când se prezintă pacienţii cu boli neurodegenerative la spitalul public şi la clinica privată. Ea a afirmat că pacientul se adresează unui spital atunci când are mai degrabă o problemă acută, iar în mediul privat oamenii se prezintă atunci când apar primele semne de uitare.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.