O cale ferată din Bihor, nefolosită din 1999, ar putea deveni pistă pentru bicicliști. Tu ce părere ai? (FOTO)

Bihoreanul, 4 august 2025 09:00

Bihorenii sunt invitați să-și spună părerea cu privire la un proiect al Ministerului Transporturilor, propus de CFR și Consiliul Județean Bihor, autorități care ar vrea să dezafecteze linia ferată dintre Cordău și Holod, pentru a o transforma în pistă pentru bicicliști. Pe internet, pasionați ai mișcării feroviare propun ca linia să nu fie distrusă, iar pista să fie construită paralel cu ea.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Bihoreanul

Acum 30 minute
09:10
Orădenii care și-au comandat cărți de identitate simple, fără cip, din considerente religioase sau pe motivul că, fiind mai banale, vor fi livrate mai repede, s-au înșelat. Implementarea proiectului european în valoare de 150 milioane euro privind digitalizarea sistemului de emitere a actelor de identitate a dublat perioada de așteptare după documente.
Acum 2 ore
08:00
Acuzații grave într-o școală specială din Oradea, unde o învățătoare a fost reclamată de mai mulți părinți că își maltratează elevii. Trei plângeri penale au fost depuse pe numele învățătoarei Mariana Brazdău de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Orizont, femeia fiind acuzată că lovește copiii cu dizabilități, care nu pot povesti ce li se întâmplă.
Acum 12 ore
21:10
Seria de evenimente Rivo Loco continuă cu un nou pop-up party organizat de RIVO Restaurant & Lounge, vineri, 23 august, în aer liber, pe platoul din spatele Teatrului Regina Maria din Oradea.
20:40
Formaţia de fotbal FC Bihor va susţine următorul joc de pe teren propriu pe 15 august, când, la Stadionul Iuliu Bodola, va veni CSC Dumbrăviţa. Conform programului anunţat de Federaţia Română de Fotbal, meciul va începe de la ora 11 şi va fi televizat. Până atunci, însă, în acest weekend, orădenii vor evolua la Satu Mare, iar la mijlocul săptămânii viitoare, în turul III al Cupei României, tot în deplasare.
Acum 24 ore
20:10
Funeraliile fostului președinte Ion Iliescu, personaj pe cât de important pe atât de controversat în istoria postdecembristă a României, vor avea loc pe 6 și pe 7 august, iar această zi din urmă a fost declarată una de doliu național. Sicriul lui Ion Iliescu va fi depus miercuri la Palatul Cotroceni. În urma anunțului decesului, actualul președinte al României, Nicușor Dan, a transmis un mesaj succint, afirmând că „istoria îl va judeca” pe Ion Iliescu și subliniind că „este obligația noastră să lămurim marile dosare ale epocii”.
19:30
Lucrările de amenajare a celui de-al doilea corp al Pieţei Cetate din Oradea, care trebuie finalizat până în luna februarie a anului viitor, sunt realizate în proporţie de 30%. În prezent, executanţii lucrează în paralel, pe trei niveluri, la amenajarea parcării subterane, a spaţiului de la parter rezervat viitoarei pieţe şi la etajul retras cu săli pentru conferinţe.
18:30
Premierul României, Ilie Bolojan, a transmis marți un mesaj de condoleanțe după moartea fostului președinte Ion Iliescu, subliniind că dispariția acestuia marchează sfârșitul unei epoci importante din istoria țării, cea a tranziției post-comuniste.
18:20
Echipa de handbal masculin CSM Oradea și-a început pregătirile pentru noul sezon competițional, în care va activa tot în cadrul Diviziei A. Antrenorul Cosmin Liberț are un lot mult schimbat față de sezonul trecut. Roș-albaștrii se vor pregăti pe plan local, iar primul amical îl vor avea la Baia Mare, cu CS Minaur.
17:50
Fostul președinte Ion Iliescu a murit marți după amiaza la spital, anunță Digi24.ro și G4Media.ro.
17:50
Artistul „total” Horațiu Mălăele revine în Oradea și aduce un One Man Show plin de inteligență și carismă în care va îmbina poezia, proza scurtă și improvizația. Monologul acestuia va fi o demonstrație rafinată de teatru, umor și emoție, o combinație inedită menită să provoace atât râsul, cât și reflecția profundă. Evenimentul va avea loc în 9 august, la Muzeul Țării Crișurilor, iar intrarea este liberă.
17:00
Poloiştii de la CSM Oradea s-au reunit pentru a-şi începe pregătirile în vederea abordării noului sezon competiţional. Fără prea multe schimbări în lot, echipa antrenată de muntenegreanul Petar Kovacevic se va pregăti în această vară pe plan local şi va susţine un stagiu comun cu germanii de la Spandau Berlin.
16:40
Într-o eră în care eficiența și confortul sunt prioritare în locuințele moderne, plita electrica a devenit una dintre cele mai populare alegeri pentru bucătării. Fără flacără deschisă, cu un control precis al temperaturii și un design elegant, acest tip de aparat se integrează perfect în stilul de viață actual.
16:30
Proprietarii grupului de firme Transilvania - European Drinks, Ioan și Viorel Micula, au obținut din partea Curții de Apel Oradea anularea deciziilor de sechestru emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice pentru a recupera aproape 1,3 miliarde lei, echivalentul a circa 260 milioane euro. Judecătorii au invocat greșeli comise de funcționarii Finanțelor.
15:40
Sportivul orădean Adrian Zdrehuş a devenit vicecampion naţional la triatlon, după ce s-a clasat pe locul II în cadrul cursei de Sprint de la întrecerile Campionatului Naţional de la Sibiu. Legitimat la CS Crişul Oradea, Adrian Zdrehuş a mai obţinut o performanţă notabilă în urmă cu două săptămâni, la Naţionalele de cross triatlon, însă pentru că este încă junior, rezultatul i-a fost considerat în afara concursului.
15:20
Al doilea accident mortal, în nici două zile în Bihor. Un pieton și-a pierdut viața marți, după ce a fost lovit de o cifă, pe drumul județean 767 E, în Oșorhei. 
14:50
Aproape 300 de angajați din administrații locale, inclusiv din primării și școli comunale, precum și din instituții centrale din România au fost detașați la ambasade și consulate ale României. Între fericiții descurcăreți se numără și trei bihoreni, ajunși la Institutul Cultural Român din New York, la Ambasada României de la Vatican și la Consulatul românesc din Gyula, Ungaria, de la primăriile comunelor Sânmartin și Hidișelu de Sus, respectiv de la Școala Gimnazială nr. 1 din Avram Iancu.
14:20
Sărbătoarea Schimbării la față va fi marcată la Mănăstirea Izbuc timp de 2 zile, în 5 și 6 august, iar credincioșii sunt așteptați să ia parte la rugăciuni, sfințirea apei, procesiune la izvor, Maslu, liturghii, inclusiv la miezul nopții, săvârșite de mai mulți preoți și Preasfințitul Sofronie Drincec.
13:50
O crimă șocantă a avut loc marți dimineață, în comuna Peretu din județul Teleorman, unde o femeie de 83 de ani și unul dintre fiii ei au fost uciși cu brutalitate, iar un alt fiu a ajuns în stare gravă la spital, scrie Adevărul.ro. Din primele informații relatate de presa centrală, atacatorul, un bărbat eliberat din penitenciar în luna ianuarie a acestui an, nu a fugit de la locul faptei, ci a așteptat sosirea polițiștilor.
13:40
Doi pompieri aflați în timpul liber au intervenit, alături de colegi, luni la accidentul soldat cu 2 morți și 4 răniți petrecut luni pe DN 76, între Pocola și Răbăgani.
13:20
Un bărbat de 49 de ani din Pitești se poate considera norocos: a supraviețuit unei căzături grave, petrecute pe munte, la o tură cu bicicleta. Bărbatul era epuizat după mai multe zile de pedalare montană și a căzut, cu tot cu bicicletă, fiind găsit de niște turiști. Din fericire, ciclistul avea echipament de protecție, inclusiv cască, iar pentru el asta a făcut diferența între viață și moarte.
12:30
Fluxul de imagini de pe rețelele de socializare ar putea fi mai bun! 12 orădeni au învățat de la cel mai premiat fotograf din România, orădeanul Ovi D. Pop, cum să imortalizeze persoane, clădiri sau momente cu telefonul mobil. Artistul a demarat o serie de cursuri gratuite de fotografie și editare cu telefonul, care se țin zilnic, până în octombrie, și la care orice doritor încă se poate înscrie.
11:40
Administrația județeană a scos la licitație o lucrare de peste 5,3 milioane lei pentru combaterea ferigii pe o suprafață totală de peste 620 în mai multe arii naturale din Bihor. Feriga este una dintre cele mai răspândite plante invazive care afectează pajiștile și chiar culturi agricole și păduri, combaterea ei urmând să se facă prin cosire.
11:00
Așa îi răspunde un cunoscut, cu ironie amară, unui alt amic, când acesta își arată indignarea stârnită de decizii revoltătoare ale Justiției noastre, după ce în anii 2017-2019, ai Epocii Dragnea, tot el îi luase apărarea la zeci de proteste unde - vă mai amintiți? - se scanda „Ole, ola, apărăm Justiția”, „Justiție, nu corupție!”, „DNA să vină să vă ia!”...
10:10
Guvernul intenționează să reducă cu o cincime numărul de posturi din administrația publică, atât centrală, cât și locală, a anunțat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Acesta a spus că măsura ar urma să fie implementată prin modificarea Ordonanței 63/2010, care reglementează structura de personal din autoritățile publice locale.
Ieri
09:10
Cu adâncă durere în suflet, controversatul primar din Lugașu de Jos, Sorbán Levente, a fost nevoit să renunțe la o paranghelie costisitoare din seria Zilele Comunei pe care o organiza în fiecare vară din 2017 încoace. Ca vinovat principal, Sorbán a indicat... Guvernul Bolojan!
08:10
Magistrații fug de reformele lui Ilie Bolojan, care vrea să-i aducă în rând cu lumea, adică să se retragă din activitate la 65 de ani și nu cu pensii de 10 ori mai mari decât ale „civililor”. BIHOREANUL a descoperit că, în ultimii 5 ani, doi din trei magistrați bihoreni s-au pensionat înainte să împlinească 50 de ani, dar şi că singurul procuror din România care a rămas în funcție până la 67 de ani, cu o vechime de 42 de ani, a lucrat la Oradea.
4 august 2025
21:30
Echipa orădeană de baschet masculin CSM CSU şi-a stabilit programul în vederea pregătirii noului sezon. În perioada 7-17 august, roş-albaştrii vor avea antrenamente individualizate, pentru ca din 18 august să înceapă antrenamentele colective. Meciurile amicale vor avea loc în luna septembrie. Între timp, conducerea clubului lucrează şi la definitivarea lotului de jucători, dar recunoaşte că este un proces anevoios.
19:50
Planul administrației județene de a amenaja 144 de treceri pentru pietoni cu iluminare inteligentă pe drumurile județene din Bihor a stârnit interesul a șase firme și asocieri de firme, care au depus oferte la licitația organizată pentru proiectarea și executarea lucrărilor. „Zebrele” vor fi iluminate cu LED și vor fi dotate cu senzori așa încât intensitatea luminii se va accentua la apropierea unui pieton.
18:20
Elevii din clasele IV–VII care vor să-și consolideze cunoștințele de matematică înainte de începerea noului an școlar pot participa, gratuit, la o serie de recapitulări online organizate de un profesor orădean.
17:50
În luna iulie, prețurile apartamentelor noi și vechi din marile orașe ale României au înregistrat o creștere de 11% față de aceeași perioadă a anului trecut, conform analizei Storia, platforma de imobiliare lansată de OLX. Cele mai accentuate creșteri anuale, cumulate pentru ambele categorii de locuințe, au fost observate în Craiova (+17%), Cluj-Napoca (+14%) și Constanța (+14%). La polul opus, cele mai temperate evoluții anuale (+9%) ale prețurilor au fost înregistrate în Brașov și București.
17:40
Orădenii sunt așteptați joi, 7 august, la un concert special susținut de trupa Direcția 5, la RIVO Restaurant & Lounge, în cadrul turneului național „Seducție”. Evenimentul va începe la ora 20, în relaxanta grădină-lounge a localului de pe malul Crișului Repede.
17:10
Administraţia Domeniului Public S.A. Oradea selecționează, în vederea angajării, OPERATORI DATE - CASIERI. 
17:00
Un tânăr în vârstă de 30 de ani a fost reținut de polițiști în weekend, iar luni a fost arestat, după ce vineri a atacat o femeie pe strada Peneș Curcanul din cartierul Nufărul. S-a întâmplat chiar în miezul zilei, victima având nevoie de cel puțin 6 zile de îngrijiri medicale.
16:40
Primele concluzii, desprinse în urma cercetărilor făcute de polițiști la fața locului în cazul accidentului produs luni dimineață pe DN 76 în Bihor, pe Dealul Bitii, arată că tragedia s-a produs după ce o șoferiță din Oradea, care a și decedat în accident, nu a adaptat viteza la condițiile de drum.  
16:40
Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol, a anunțat desemnarea câștigătorului licitației pentru lotul 2 al Drumului Expres Oradea – Arad, singurul dintre cele trei pentru care până acum nu fusese stabilit constructorul. Executarea porțiunii de 39,7 kilometri dintre Salonta și Chișineu Criș a fost câștigată de o asociere de firme româno-turcă.
16:20
Primele concluzii, desprinse în urma cercetărilor făcute de polițiști la fața locului în cazul accidentului produs luni dimineață pe DN 76 în Bihor, pe Dealul Bitii, arată că tragedia s-a produs după ce o șoferiță din Oradea, care a și decedat în accident, nu a adaptat viteza la condițiile de drum.
16:00
Protecția Consumatorilor Bihor a închis temporar fast-food-ul „La Turcu 2” din cartierul Rogerius, după ce, în urma unui control efectuat luni, comisarii au descoperit o serie de nereguli grave privind igiena și condițiile de păstrare a alimentelor.
15:50
Oradea va găzdui turneul final al Cupei României la baschet masculin şi în următoarea ediţie. Turneul va avea loc la Oradea Arena în cursul lunii februarie 2026 şi va reuni opt echipe, printre care şi echipa CSM CSU Oradea, calificată în mod direct, alături de U-BT Cluj-Napoca, CSO Voluntari și CS Vâlcea 1924.
15:00
Cunoscutul sociolog Marius Pieleanu, acuzat de mai multe femei, într-o investigație publicată de Snoop, că ar fi comis în trecut abuzuri sexuale, a anunțat luni că a „încetat raporturile de muncă” cu Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Pieleanu spune însă că acest gest nu este „asumarea vreunei vinovății” și anunță că va acționa în instanță împotriva persoanelor care i-au adus „acuzații calomnioase, nefondate”, dar și împotriva SNSPA. 
14:50
O persoană a murit și alte patru au fost rănite, ajungând la spital, în urma accidentului devastator produs luni dimineață pe DN 76, dintre Pocola și Răbăgani. Cel mai grav a fost rănită o orădeancă de 58 de ani care a fost resuscitată de două ori încă înainte să ajungă la spital.
14:40
Cei mai valoroși porumbei voiajori ai județului, campioni ai sezonului competițional 2025, vor putea fi admirați sâmbătă, 10 august, în curtea Muzeului Țării Crișurilor din Oradea, în cadrul Expoziției de Expoziția de Porumbei Voiajori - Bihor 2025, organizată de Filiala Columbofilă Bihor în curtea Muzeului Țării Crișurilor.
14:40
Cu începere de la 1 august au intrat în vigoare prevederile Legii 141/2025 privind măsuri fiscal-bugetare pentru echilibrarea deficitului bugetar, inclusiv care vizează sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Mai multe categorii de persoane care până acum au fost exceptate de la plata acestor contribuții au fost eliminate de la gratuitate, în condițiile în care la sistem contribuiau 6,3 milioane de persoane, dar aveau statut de asigurat peste 16 milioane de persoane.
14:10
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o estimare a evoluției vremii pentru perioada 4-17 august, anunțând o alternanță de zile răcoroase, ploi și valuri de căldură în Crișana.
14:00
Cei mai valoroși porumbei voiajori ai județului, campioni ai sezonului competițional 2025, vor putea fi admirați sâmbătă, 10 august, în curtea Muzeului Țării Crișurilor din Oradea, în cadrul Expoziției de Expoziția de Porumbei Voiajori - Bihor 2025, organizată de Filiala Columbofilă Bihor în curtea Muzeului Țării Crișurilor.
13:40
În Oradea continuă campania de toaletare a arborilor care acoperă vizibilitatea şi de tăiere a celor bolnavi începută în primăvară. În intervalul 4 - 8 august, echipele RER Vest vor acţiona în perimetrul delimitat de străzile Calea Borşului - Uzinelor.
13:10
Știai că în fiecare fruct și legumă de vară se ascunde drumul unei datini românești – de la răsăritul în livadă până la raftul Auchan – o poveste despre oameni, pământ și gust adevărat?
12:50
Fostul candidat la Președinția României de la finele anului trecut Călin Georgescu a fost convocat la Parchetul General pentru a-i fi adusă la cunoștință schimbarea încadrării juridice într-un dosar în care este cercetat alături de gruparea de mercenari a lui Horațiu Potra. Georgescu a fost întâmpinat de susținători și a susținut că statul, deși „spune că nu are bani”, „are bani dacă nu mai dă bani altora, străinilor”.
12:20
Primul scandal din Guvernul Bolojan, legat de șpăgile lui Dragoș Anastasiu, a adus în prim-plan și achizițiile Primăriei Oradea. BIHOREANUL vă dezvăluie câți bani a încasat de la administrația liberală a Oradiei arhitecta Hildegard Brandl, iubita fostului vicepremier, și ce contracte are aceasta în continuare cu municipalitatea.
12:10
Această informare este efectuată de către COMUNA TULCA, cu sediul în comuna Tulca, sat Tulca, str. Principală, nr. 231, jud. Bihor, tel. 0259.314.894, ce intenţionează să solicite de la SGA Bihor, aviz de gospodărire a apelor pentru „ACTUALIZAREA PLANULUI URBANISTIC GENERAL AL COMUNEI TULCA, JUDETUL BIHOR”, localizat în comuna Tulca, județ Bihor.
11:30
Șapte cadavre de berze au fost găsite, luni dimineață, pe o stradă din Episcopia Bihor. Cinci dintre păsările moarte au fost găsite lângă stâlpii de electricitate, motiv pentru care specialiștii bănuiesc că berzele au murit electrocutate. DSVSA Bihor va face analize, pentru a lămuri de ce au murit păsările, berzele fiind o specie protejată de lege.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.