CICh Năvodari: Vânzări în creştere cu 15% datorită cererii de îngrăşăminte tehnologice
Bursa,
25 noiembrie 2025 12:10
CICh Năvodari raportează o creştere de 15% a vânzărilor în primele 10 luni ale anului, ajungând la 154 milioane lei, conform unui comunicat de presă emis redacţiei, de la care relatăm cele ce urmează.
• • •
Alte ştiri de Bursa
Acum 5 minute
17:10
Statul a plătit peste 420.000 de euro chirie în 2025 pentru sediul fostului Minister al Familiei # Bursa
Ministerul Muncii a continuat să plătească în 2025 chiria pentru sediul fostului Minister al Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, deşi instituţia a fost desfiinţată în decembrie 2024, relatează Snoop, de la care relatăm cele ce urmează. Conform datelor furnizate de minister, suma achitată anul acesta a fost de 421.377,48 euro cu TVA, contractul urmând să fie reziliat la 8 decembrie.
17:10
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a declarat că se aşteaptă la un reviriment economic în anul 2026, cu condiţia menţinerii unei politici de prudenţă fiscală, cu cheltuieli chibzuite şi bugete construite corect.
17:10
Planul lui Trump pentru Ucraina a reaprins disputa din UE privind activele ruseşti îngheţate # Bursa
Planul preşedintelui american Donald Trump pentru oprirea războiului din Ucraina provoacă nelinişte în capitalele europene şi intensifică presiunile privind decizia asupra activelor ruse îngheţate, aflate în centrul mecanismului de finanţare a Kievului, potrivit AFP, de la care transmitem cele ce urmează.
Acum 15 minute
17:00
Guvernul rus examinează mai multe variante de sprijin financiar pentru Căile Ferate Ruse (RZD), după ce datoria companiei a ajuns la un nivel fără precedent, de 4 trilioane de ruble (50,8 miliarde de dolari), au declarat pentru Reuters două surse familiare cu discuţiile, de la care relatăm cele ce urmează.
17:00
Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) a prezentat stadiul implementării programelor cu finanţare europeană pe care le gestionează, precum şi proiectele strategice cu impact major asupra dezvoltării regionale, în cadrul şedinţei Consiliului pentru Dezvoltare Regională al Regiunii de Vest, conform unui comunicat de presă remis redacţiei, din care urmează să relatăm.
Acum o oră
16:40
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a reacţionat după decizia Curţii Constituţionale de a respinge legea privind plata pensiilor private, apreciind că hotărârea reprezintă and #8222;o confirmare a faptului că legea votată de majoritatea PSD, PNL, USR şi UDMR a fost construită defectuos şi cu riscuri majore pentru drepturile financiare ale cetăţenilor and #8221;, potrivit unui comunicat al formaţiunii.
16:30
Nicuşor Dan va participa la reuniunea and #8222;Coaliţiei de Voinţă and #8221; pe tema negocierilor planului de pace din Ucraina # Bursa
Preşedintele Nicuşor Dan va participa marţi, la ora 17:00, la reuniunea and #8222;Coaliţiei de Voinţă and #8221;, unde se vor discuta negocierile pe planul de pace în Ucraina, conform G4Media, de la care relatăm cele ce urmează. Întâlnirea are loc în format videoconferinţă, fiind găzduită de premierul Marii Britanii, Keir Starmer, şi convocată de preşedintele Franţei, Emmanuel Macron.
16:30
Preşedintele francez Emmanuel Macron, care se află în Africa, evocă marţi dimineaţa situaţia internaţională, la RTL şi M6, în timp ce o nouă reuniune a and #8221;Coaliţiei Voluntarilor and #8221;, a aliaţilor Ucrainei, pe care o asigură de susţinerea Franţei, este prevăzută marţi prin videoconferinţă, relatează AFP.
16:30
Trump a ameninţat cu tăierea ajutorului militar acordat Ucrainei pentru a forţa Kievul să semneze planul de pace # Bursa
Karoline Leavitt, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, a declarat că SUA and #8222;nu pot and #8221; continua să furnizeze arme Ucrainei la nesfârşit, semnalând o nouă iniţiativă a Washingtonului de a pune capăt războiului Rusiei prin canale diplomatice, conform Digi24, de unde urmează să relatăm.
16:30
Prim-ministrul japonez Sanae Takaichi a anunţat marţi că a confirmat alinierea poziţiilor cu preşedintele american Donald Trump într-o convorbire telefonică dedicată consolidării alianţei bilaterale şi gestionării provocărilor din Indo-Pacific, inclusiv a tensiunilor tot mai accentuate cu China, relatează EFE, de la care relatăm cele ce urmează.
16:20
Szijjarto a acuzat liderii europeni că au sabotat planul de pace al preşedintelui Trump pentru Ucraina # Bursa
Planul preşedintelui SUA, Donald Trump, ar fi putut deja să restabilească pacea în Ucraina dacă nu ar fi fost sabotat de liderii europeni, a declarat ministrul ungar de externe Peter Szijjarto, aflat în vizită în ţara noastră, potrivit presei internaţionale.
Acum 2 ore
16:10
Ministerul Educaţiei a pus la dispoziţia elevilor, consilierilor şcolari şi părinţilor o serie de ghiduri care oferă informaţii despre admiterea la facultate şi viaţa de student, potrivit paginii oficiale de Facebook, de la care transmitem cele ce urmează.
16:00
Ucraina a acceptat un acord de pace modificat, rezultat în urma negocierilor cu Statele Unite, au declarat oficiali americani, potrivit presei internaţionale.
16:00
Sergei Lavrov, Ministrul Afacerilor Externe al Rusiei, a acuzat ţările Europene de subminarea eforturilor de pace ale lui Trump din cauza schimbărilor pe care le-au adus asupra planului său, conform EFE, de unde urmează să relatăm.
15:50
În preajma sărbătorilor de iarnă, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a emis recomandări privind cumpărarea şi consumul alimentelor de origine animală, precum şi obligaţiile celor care sacrifică porci în gospodărie, potrivit ANSVSA, de la care relatăm cele ce urmează.
15:50
Statele Unite şi Ucraina au ajuns la o înţelegere asupra celor mai importante elemente ale planului de pace cu Rusia propus de Donald Trump, a declarat fostul ministru al apărării Rustem Umerov, în prezent secretar al Consiliului de Apărare şi Securitate Naţională al Ucrainei, citat de agenţia DPA, de la care relatăm cele ce urmează. El a precizat că preşedintele Volodimir Zelenski urmează să efectueze luna aceasta o vizită în SUA pentru a finaliza acordul cu liderul de la Casa Albă.
15:40
România riscă pierderi din PNRR din cauza întârzierilor la numirile din companiile energetice # Bursa
Jalonul 121 privind numirea unor noi manageri în companiile energetice trebuie îndeplinit până pe 28 noiembrie, însă procedurile sunt încă în desfăşurare, situaţie confirmată de ministrul energiei Bogdan Ivan, potrivit HotNews,de la care relatăm cele ce urmează. Întrebat câţi bani ar putea pierde România în cazul unei îndepliniri parţiale, ministrul a evitat să avanseze o cifră înainte de finalizarea tuturor proceselor, dar a estimat totuşi că and #8222;din 227 milioane de euro, vom salva cel puţin 90% and #8221;.
15:40
Primul transport feroviar de cereale după trei decenii a ajuns astăzi la Băbeni, judeţul Vâlcea, ca parte a unei iniţiative lansate de Grupul Carmistin, care operează în zonă mai multe ferme şi facilităţi de producţie hrană, conform unui comunicat de presă emis redacţiei, de la care relatăm cele ce urmează.
15:30
Republica Moldova a convocat ambasadorul Rusiei după ce şase drone au survolat deaupra teritoriului său # Bursa
Ministerul de Externe al Republicii Moldova a anunţat convocarea ambasadorului agreat al Federaţiei Ruse, după ce şase drone despre care se presupune că ar fi de fabricaţie rusă au survolat marţi dimineaţă teritoriul naţional, iar una a căzut peste o locuinţă din nord-vestul republicii, în timpul atacului masiv lansat de Rusia asupra Ucrainei, relatează Radio Chişinău şi Deschide.md, sursa informaţiei.
15:30
Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Ares Management UK Limited intenţionează să preia grupul Moco Topco Limited, din Regatul Unit, conform unui comunicat de presă emis redacţiei, de la care relatăm cele ce urmează.
15:20
Curtea Constituţională a admis marţi, parţial, sesizarea care vizează legea privind pensiile private, referitoare la Pilonul II şi Pilonul III, potrivit G4Media, de la care relatăm cele ce urmează.
15:20
Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti au respins, marţi, proiectul de reformă a pensiilor magistraţilor şi au solicitat Consiliului Superior al Magistraturii să emită un aviz negativ asupra iniţiativei legislative, potrivit comunicatului de presă al parchetului.
15:20
eToro: Acţiuni vs. bunuri: Cum se compară entuziasmul consumatorilor cu performanţa companiilor # Bursa
Platforma de tranzacţionare şi investiţii eToro a publicat o nouă analiză care evidenţiază costul de oportunitate asociat achiziţiilor de consum and #8222;costisitoare and #8221;, conform unui comunicat de presă emis redacţiei, din care urmează să relatăm.
15:20
Croatul Dario Bel va arbitra meciul Universitatea Craiova - FSV Mainz, care va avea loc, joi, în grupa principală din Conference League
15:20
Bogdan Ivan: and #8221;Trei companii şi-au manifestat intenţia de a achiziţiona activele Lukoil în România and #8221; # Bursa
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat marţi că în momentul de faţă, sunt trei companii care şi-au manifestat intenţia de a achiziţiona activele Lukoil în România iar interesul nostru e ca această tranzacţie să fie făcută cât mai rapid
15:20
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a semnat, în cadrul unei vizite în Statele Unite, noul acord pentru programele FLEX/FLEX Abroad, susţinute de Departamentul de Stat al SUA
15:20
Florin Manole: and #8221;PSD nu va susţine nicio excepţie la proiectul de lege privind cumulul pensie-salariu în afara celor decise de CCR and #8221; # Bursa
Ministrul Muncii, Florin Manole, anunţă că decizia politică a PSD este de a nu susţine nicio excepţie la proiectul de lege privind cumulul pensie-salariu, în afara celor prevăzute în decizia Curţii Constituţionale Nr. 1414/2009, care se referă la persoanele pentru care durata mandatului este stabilită expres în Constituţie
15:20
Curtea Constituţională a anunţat că a admis sesizările depuse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de AUR pe Legea privind plata pensiilor private, potrivit HotNews, de la care relatăm cele ce urmează. Actul normativ invalidat de CCR prevedea că, după pensionare, românii vor putea retrage din fondurile private de pensii maximum 30% din sumă, iar restul banilor urmau să fie plătiţi lunar timp de cel mult opt ani.
15:20
Paramilitarii sudanezi din Forţele de Susţinere Rapidă (SFR) anunţă un armistiţiu umanitar - unilateral - de trei luni, la o zi după ce armata rivală a respins o propunere internaţională a unui armistiţiu în Sudan, o ţară devastată de peste doi ani de un război sângeros
Acum 4 ore
15:00
Nicuşor Dan a marcat 25 de ani de la deschiderea arhivelor Securităţii şi reafirmă rolul strategic al CNSAS # Bursa
Preşedintele Nicuşor Dan a transmis marţi un mesaj în cadrul Conferinţei and #8222;CNSAS - 25 de ani de la deschiderea arhivelor Securităţii. Postcomunismul românesc and #8221;, prezentat de Valentin-Sorin Costreie, Consilier Prezidenţial - Departamentul Educaţie şi Cercetare, potrivit mass-media. În mesaj, şeful statului afirmă că România trebuie să fie and #8222;un stat care îşi priveşte trecutul în faţă, fără rezerve şi fără ocolişuri and #8221;, iar asumarea istoriei recente este esenţială pentru consolidarea democraţiei.
15:00
VIG îşi continuă creşterea dinamică, susţinută de performanţe remarcabile în primele trei trimestre ale anului şi de achiziţia pachetului majoritar de acţiuni la compania NÜRNBERGER, conform unui comunicat de presă emis redacţiei, de la care relatăm cele ce urmează.
15:00
Confruntate cu explozia AI, centrele de date înregistrează o creştere fără precedent, impulsionată de investiţii record şi o concentrare fără precedent în Statele Unite, potrivit Coface, de la care relatăm cele ce urmează. În 2025, investiţiile în echipamente IT pentru centrele de date ajung la 475 de miliarde de dolari, iar proiecte în valoare de 750 de miliarde de dolari aflate în curs sau planificate ar putea fi amânate până în 2030 din cauza saturării infrastructurii energetice a SUA.
15:00
Parlamentul European a dat undă verde primului program care vizează industria europeană de apărare, conform unui comunicat de presă emis redacţiei, din care urmează să relatăm. Regulamentul adoptat va consolida industria de apărare a UE, va promova achiziţii publice comune la nivel european, va intensifica producţia şi va creşte sprijinul pentru Ucraina.
14:50
ANCOM: Cum poţi reclama conţinutul ilegal ce vizează încălcarea legislaţiei specifice în materie electorală # Bursa
Când întâlnesc online conţinut care le ridică semne de întrebare, fie că este vorba despre publicitate politică mascată în perioada electorală, fie despre informaţii care pot încălca legea sau regulile unei platforme online, utilizatorii, dar şi candidaţii la alegerile locale parţiale din data de 7 decembrie 2025 au la dispoziţie mecanisme clare pentru a reacţiona, conform unui comunicat de presă remis redacţiei, din care urmează să relatăm. ANCOM, în calitate de coordonator al serviciilor digitale din ţara noastră, reaminteşte modul în care aceste sesizări pot fi făcute astfel încât autorităţile competente sau platformele online să poată interveni rapid.
14:40
Preşedintele Nicuşor Dan a confirmat astăzi că şi-a luat un consilier AI la Preşedinţie, precizând că el, personal, foloseşte doar pe cel al lui Google, potrivit news.ro, de la care relatăm cele ce urmează.
14:20
Colecţia SABON 'The Majestic Gala and #8221; - o simfonie olfactivă ce împleteşte nobleţea, gingăşia şi emoţia # Bursa
SABON a celebrat spiritul sărbătorilor cu o seară strălucitoare la EKO Villa, un eveniment în care eleganţa regală şi farmecul sărbătorilor au creat o atmosferă de poveste. Jurnalişti, celebrităţi şi creatori de conţinut au păşit într-un univers luxuriant, unde candelabrele aurii, parfumurile rafinate şi decorul spectaculos au transformat întreaga locaţie într-un palat al luminii.
13:50
Trump a ordonat prin decret ca Frăţia Musulmană să fie declarată drept and #8222;organizaţie teroristă and #8221; # Bursa
Preşedintele american Donald Trump a semnat luni un decret ce declanşează o procedură în urma căreia ramurile organizaţiei Frăţia Musulmană din mai multe ţări urmează să fie desemnate drept and #8222;organizaţii teroriste străine and #8221;, relatează AFP şi Reuters.
13:50
SUA cer reguli digitale and #8221;echilibrate and #8221; în UE înainte de reducerea tarifelor la oţel # Bursa
Statele Unite au cerut luni Uniunii Europene să îşi and #8221;reechilibreze and #8221; reglementările din sectorul digital înainte ca Washingtonul să reducă tarifele impuse importurilor europene de oţel şi aluminiu, au declarat oficialii după o reuniune la Bruxelles, relatează Reuters.
13:40
Salesforce: Agenţii AI ar putea genera vânzări de 73 de miliarde de dolari la Cyber Week 2025 # Bursa
Salesforce a raportat astăzi că Cyber Week 2025 se aşteaptă să genereze vânzări globale record de 334 de miliarde de dolari, din care 73 de miliarde de dolari sunt atribuite influenţei AI şi agenţilor (o creştere de 22% faţă de 2024), conform unui comunicat de presă emis redacţiei, de la care relatăm cele ce urmează.
13:40
Companiile din ţara noastră nu au avut de trecut un test de supravieţuire, ci au fost puse în faţa celui mai important examen intern: disciplina financiară, claritatea deciziilor şi capacitatea de a reacţiona cu luciditate, conform unui comunicat de presă remis redacţiei, din care urmează să relatăm. Firmele pregătite au reuşit să absoarbă schimbările fără şocuri majore. Dar cele vulnerabile se luptă cu un exces de cheltuieli şi presiune pe resurse, iar efectele se vor simţi în 2026, când se va vedea cine a trecut cu adevărat testul, arată o analiză realizată de TPC Concept, firmă cu peste 16 ani de activitate de consultanţă de business pentru companii de top, printre care AD AutoTotal, FAN Courier, Telekom, Carrefour, Kraft Foods, KFC, Gealan.
13:30
Camera de Comerţ Britanică-Română pregăteşte un eveniment festiv inspirat din and #8222;A Christmas Carol and #8221; # Bursa
Camera de Comerţ Britanică-Română (BRCC) organizează pe 4 decembrie, la InterContinental Athenee Palace din Bucureşti, o ediţie specială a evenimentului Christmas Drinks, inspirată din atmosfera clasicului and #8222;A Christmas Carol and #8221;. Evenimentul începe la ora 18:30 şi propune o seară cu tematică victoriană, îmbinând tradiţiile britanice cu obiceiurile de iarnă româneşti.
13:20
Deşi interesul pentru investiţii şi instrumente financiare digitale este tot mai vizibil, obiceiurile românilor arată că prudenţa şi educaţia financiară rămân la un nivel redus, potrivit unui comunicat, emis redacţiei, de la care transmitem cele ce urmează. Mulţi utilizatori tratează superficial măsurile de siguranţă şi protecţie ale platformelor, expunându-se unor riscuri majore, arată un sondaj realizat la solicitarea XTB România.
Acum 6 ore
13:10
HILS Development, lider în dezvoltări rezidenţiale şi mixed-use în Bucureşti, anunţă lansarea proiectului HILS Nord, al şaptelea ansamblu din portofoliul companiei, potrivit unui comunicat, emis redacţiei, de la care transmitem cele ce urmează. Noul proiect marchează extinderea HILS Development din estul Capitalei către zona de nord şi continuă direcţia strategică de diversificare a portofoliului prin dezvoltări middle premium.
13:10
Kaspersky: Creştere a tentativelor de phishing la cumpărături şi a atacurilor asupra gamingului în 2025 # Bursa
Kaspersky raporteaza ca, in 2025, infractorii cibernetici au continuat sa exploateze perioadele de reduceri pentru a distribui pagini de phishing si promotii frauduloase menite sa colecteze date personale si informatii de plata, conform unui comunicat de presă emis redacţiei, de la care relatăm cele ce urmează.
13:00
NASA reduce zborurile cu capsula Starliner a grupului Boeing după misiunea cu probleme tehnice din 2024 # Bursa
NASA a decis luni să reducă numărul misiunilor cu astronauţi prevăzute în contractul încheiat cu grupul Boeing pentru capsula spaţială Starliner şi a afirmat că următoarea misiune a acesteia către Staţia Spaţială Internaţională (ISS) se va desfăşura fără echipaj, reducând astfel amploarea unui program afectat de probleme tehnice şi depăşit între timp de cel al companiei SpaceX a miliardarului Elon Musk, informează Reuters.
13:00
Tranzacţia prin care Omnicom Group cumpără Interpublic Group poate merge mai departe, a decis luni Comisia Europeană.
12:50
Ipsos lansează cea de-a şaptea ediţie a raportului global privind serviciile de sănătate, realizat în 30 de ţări, inclusiv România, care analizează percepţiile populaţiei asupra sistemelor de sănătate, problemelor majore din domeniu şi noilor tendinţe, precum utilizarea medicamentelor GLP-1 pentru pierderea în greutate, potrivit unui comunicat, emis redacţiei, de la care relatăm cele ce urmează.
12:50
Studiu McKinsey: Băncile au un profit record în 2024, dar riscă să piardă 170 miliarde de dolari din cauza AI # Bursa
Sectorul bancar global a înregistrat profit record de 1,2 trilioane de dolari în 2024, cel mai mare din istorie pentru orice industrie, iar fondurile intermediate de sectorul bancar au atins 426 trilioane dolari - de patru ori PIB-ul global, conform raportului McKinsey Global Banking Annual Review 2025: and #8222;Why precision, not heft, defines the future of banking'.Cu toate acestea, pieţele de capital rămân sceptice: evaluările bancare sunt cu aproape 70% mai mici decât media celorlalte industrii.
12:30
Unu din patru români are, la ora actuală, o încredere ridicată în dezvoltatori, potrivit unui studiu realizat de Imobiliare.ro şi de compania de cercetare a pieţei Unlock Market Research.
12:20
După un vârf de aproape 126.000 de dolari la începutul lunii octombrie, Bitcoin a scăzut cu peste 20% în ultima lună, coborând pentru scurt timp sub nivelul de 84.000 de dolari, potrivit unei analize Bitget, de la care relatăm cele ce urmează. Această corecţie puternică a şters sute de miliarde de dolari din valoarea totală a pieţei cripto şi a luat prin surprindere investitorii.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.