Imagini exclusive: Momentul în care călăuzele filează camioanele dintr-o parcare
Antena3,
2 mai 2024 17:10
Antena 3 CNN prezintă, în premieră națională, imagini cu traficanții de migranți care au înjunghiat doi polițiști de frontieră pe Autostrada 1.
• • •
Alte ştiri de Antena3
Acum 5 minute
12:00
"Aceasta e principala alternativă la centralele de apartament pentru români". Şeful Comisiei de Energie din Senat explică directiva PE # Antena3
Președintele Comisiei pentru energie din Senat, Antal Lorant, a explicat pe înţelesul românilor ce prevede Directiva Parlamentului European cu privire la centralele de apartament, dacă acestea se vor interzice sau nu şi cu ce pot fi înlocuite.
Acum 15 minute
11:50
Capitala teatrală a lumii se mută la Craiova odată cu începerea Festivalului Internaţional Shakespeare. Peste 300 de spectacole de teatru, concerte, parade, ateliere şi lansări de carte au fost pregătite pentru vizitatori. Evenimentul ajuns la cea de-a 14-a ediţie va strânge în aceste zile la Craiova actori şi regizori celebri din întreaga lume.
Acum 30 minute
11:40
Unul dintre adolescenții care au ucis în bătaie un bărbat, în Crângași, făcea kickbox de performanță și este poreclit ”Beleaua” # Antena3
Au apărut noi informaţii despre criminalul de 16 ani din Crângași care împreună cu un al tânăr au omorât un om în plină stradă.
Acum o oră
11:30
Remus Pricopie, rectorul SNSPA: "Emil Boc a acceptat invitaţia de a se întâlni cu studenţii SNSPA" # Antena3
Remus Pricopie, rectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), a anunţat că Emil Boc, fost premier şi primarul municipiului Cluj-Napoca, a acceptat invitaţia de a se întâlnit cu studenţii SNSPA.
11:20
Calificările pentru cursa de la Imola, pe 18 mai, la Antena 3 CNN. Antal Putinică: ”Acest Grand Prix va fi unul extrem de interesant” # Antena3
Vedem în continuare ce ne aşteaptă în acest weekend la Imola, în Italia, la prima cursă de Formula 1 din Europa în acest nou sezon.
Acum 2 ore
11:00
"Suntem tratați mai rău ca animalele!" | Scandal uriaș pe aeroportul din Cluj-Napoca, după ce un avion de Franța a decolat fără mai mulți români, care nu au putut trece de porțile de securitate # Antena3
Aeroportul din Cluj-Napoca a fost scena unui scandal, după ce mai mulți pasageri români au pierdut un zbor de Franța.
11:00
Marcel Ciolacu, despre gluma sa privind Moldova: "Din funcția de prim-ministru n-ar fi trebuit să o fac" # Antena3
Premierul Marcel Ciolacu a spus că regretă gluma făcută despre Moldova și susține că din funcția pe care o are nu ar fi trebuit să facă acest lucru.
11:00
Adrian Veştea (PNL): "Am semnat 52 de contracte de finanţare din programul Anghel Saligny" # Antena3
Localităţi din mai multe judeţe primesc finanţare pentru proiecte de dezvoltare locală. Ministrul PNL al Dezvoltării, Adrian Veştea, a anunţat că a semnat 52 de contracte noi de finanţare prin Programul Național de Investiţii Anghel Saligny, în valoare de peste 690 de milioane de lei.
11:00
Piața imobiliară din Dubai, cunoscută pentru urcușurile si coborâșurile sale ciclice, are investitori și analiști care îi monitorizează îndeaproape dinamica și estimează traiectoria pentru 2024.
10:30
Partidul Naţional Liberal din Satu Mare a organizat un eveniment de anvergură la care au partcipat peste o mie de persoane şi a marcat astfel lansarea candidaţilor săi pentru alegerile locale din 9 iunie.
10:20
Toate maşinile noi vândute din 2035 trebuie să producă zero emisii de dioxid de carbon. Deciziile luate de parlamentarii europeni # Antena3
Toate maşinile noi vândute din 2035 trebuie să producă zero emisii de dioxid de carbon. Este una dintre regulile aprobate de parlamentarii europeni.
10:10
Meteorologii ANM au emis o avertizare meteo Cod galben de vreme rea, care vizează 18 județe ale țării.
Acum 4 ore
10:00
Mâna Sfântului Ioan Rusul cheamă mii de români în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator. Alte sute de mii de credincioși sunt așteptați la Șumuleu Ciuc, de Rusaliile Catolice # Antena3
Doua mari pelerinaje încep astăzi la noi în țară și mobilizează sute de mii de oameni la întâlnirea cu credința și tradiția.
10:00
Un singur oraș din România s-a calificat pentru titlul de Capitală Verde Europeană, acesta fiind al doilea an în care este selectat.
09:40
Candidatul PSD la Primăria Capitalei a anunţat că va construi o policlinică pentru copii, dar şi un Centru de Sănătate pentru seniorii din Sectorul 2. În plus, Gabriela Firea susţine că va relua proiectul unui Centru de Oncologie Pediatrică care însă, a fost blocat în ultimii 4 ani.
09:30
76 de ani de la înfiinţarea statului Israel. Nicolae Ciucă: "Trebuie să dovedim că onorăm acest angajament" # Antena3
Israelul a marcat 76 ani de la înființarea statului printr-un evenimentul organizat la Bucuresti. Cu această ocazie, preşedintele Senatului a ţinut să sublinieze că indiferent cât de mari au fost presiunile internaţionale ori tensiunile diplomatice, România a rămas ţara care sprijină Israelul.
09:20
"Cine eşti mă tu? Arnold Şvaiţer?". Poliţişti filmaţi când erau înjuraţi şi ameninţaţi, după ce au stricat o petrecere în Boldeşti-Scăeni # Antena3
Scandal în plină stradă cu poliţia. Mai mulţi indivizi s-au ales cu dosare penale pentru ultraj după ce au sărit la bătaie. S-a întâmplat în oraşul Boldeşti-Scăeni din Prahova, după ce un apel la 112 anunţa faptul că la o petrecere muzica este mult prea tare.
09:20
Două fetițe de 5 și 11 ani au fost lovite de un TIR, chiar pe trecerea de pietoni, în Botoșani. Șoferul era băut # Antena3
Două fete de 5 şi 11 ani din Botoşani au ajuns în stare gravă la spital, după ce au fost lovite de un TIR chiar pe trecerea de pietoni. Tirul era condus de un şofer 59 de ani care se urcase băut la volan.
09:10
ANM a publicat prognoza meteo pentru luna viitoare, astfel că românii pot afla cum va fi vremea în iunie, pentru că o parte din ei îşi încep deja concediile.
08:50
O tânără din Neamț și-a înjunghiat și ucis vecinul, după ce acesta i-a făcut un reproș banal. Fiul victimei a fost martor la crimă # Antena3
Un caz de omor i-a îngrozit pe localnicii din localitatea Roznov, județul Neamț.
08:50
Motorina a ajuns iar mai ieftină ca benzina. Prețul carburanților în România, astăzi, 17 mai 2024 # Antena3
Prețul carburanților în România, 17 mai 2024. Motorina se ieftineşte uşor şi rămâne mai ieftină ca benzina, în trendul ultimelor zile.
08:40
Cel mai puternic cocktail pentru imunitate! Marius Văduva: ”Îți asigură repararea sistemului imunitar!” # Antena3
Stilul de viață aglomerat pe care îl avem, lipsa de odihnă, alimentația necorespunzătoare sau plină de pesticide, ne poate distruge sistemul imunitar. Iar odată sistemul imunitar distrus, tor organismul are de suferit.
Acum 6 ore
06:10
Alimentul iubit de toți românii care nu îngrașă, chiar dacă este consumat în exces. Medic: ”Fără limită de cantitate!” # Antena3
Majoritatea românilor se luptă, în această perioadă, la fel ca în oricare altă perioadă de după sărbători, cu kilogramele în plus. Din păcate, dietele sunt atât de grele și de neplăcute... Dar totuși, vine vara, și este păcat să ne prindă nepregătiți în ceea ce privește greutatea.
Acum 8 ore
05:20
Noi detalii cutremurătoare în cazul crimei din Padina | Clanurile care cumpără martori şi învart justiţia # Antena3
Apar noi date cutremurătoare care justifică eliberarea inexplicabilă a celor trei tineri acuzați că l-au ucis pe Sorin Anghel la Padina.
Acum 12 ore
00:10
Cardurile de energie expiră! Cum pot scoate românii banii cash de pe acestea | Mai au doar câteva zile la dispoziție # Antena3
Mai sunt doar câteva zile până când cardurile de energie expiră. Iar românii care nu au folosit banii și nici nu i-au scos cash, îi vor pierde.
00:00
Război în Ucraina, ziua 814. China pledează pentru convocarea la timp a unei conferinţe internaţionale de pace recunoscută atât de Rusia, cât şi de Ucraina, cu participarea egală a tuturor părţilor şi discuţii corecte asupra tuturor opţiunilor.
16 mai 2024
23:40
O nouă companie aeriană lansează zboruri interne la preţuri mici. Oraşele din România unde poţi ajunge mai uşor # Antena3
O companie aeriană anunță că lansează rute noi, trei dintre ele către destinații din România, la prețuri mici.
23:20
Știți ce este o lună sabatică? Este un timp de care puțini dintre noi se pot bucura.
23:20
Noi detalii cutremurătoare în cazul crimei din Padina | Clanurile care cumpără martori şi învart justiţia # Antena3
Apar noi date cutremurătoare care justifică eliberarea inexplicabilă a celor trei tineri acuzați că l-au ucis pe Sorin Anghel la Padina.
23:10
Ei sunt polițiștii care au salvat-o pe micuța Reva, aflată inconștientă în mașina părinților, în Craiova # Antena3
Doi polițiști din Craiova au salvat o fetiță, în vârstă de nouă ani, care se afla în stare de inconștiență în mașină alături de părinții ei.
Acum 24 ore
23:00
România va avea încă un Drum Expres. Potrivit anunțului făcut de reprezentanții Ministerului Transporturilor, avizele de mediu pentru drumul de mare viteză au fost deja obținute.
22:50
Xi Jinping și Vladimir Putin au anunțat joi o "nouă eră” de parteneriat între cei doi cei mai puternici rivali ai Statelor Unite, pe care le-au condamnat într-o declarație comună.
22:30
Ministrul Muncii Simona Bucura-Oprescu a anunțat joi că în următoarea perioadă vor fi lansate două proiecte de ajutor pentru români.
22:20
Transmisiune specială de la spitalul unde se află premierul Slovaciei. Robert Fico este în stare gravă # Antena3
Trimisul special Antena 3 CNN la spitalul unde se află premierul Slovaciei, împușcat într-o tentativă de asasinat, a oferit ultimele date despre starea de sănătate a acestuia, în cadrul emisiunii Sinteza zilei.
22:10
Vouchere de vacanţă 2024. Primii angajaţi care vor beneficia de 1.600 de lei, bani de la stat # Antena3
Vouchere de vacanță 2024. Acestea vor fi acordate în acest an după noi reguli care au intrat în vigoare începând cu prima zi a anului. Categoria de angajați care va beneficia prima de 1.600 de lei.
22:00
Un bărbat dat dispărut de 26 de ani a fost găsit sechestrat în grajdul unui vecin. Era la 200 de metri de locul unde a crescut # Antena3
Un bărbat dat dispărut de 26 de ani a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său, într-un sat din centrul Algeriei, au anunţat autorităţile.
21:40
Sumele pe care le plătesc părinţii pentru o ţinută de vis la balul de absolvire al copiilor | Recomandările designerilor de modă # Antena3
În mai puțin de o lună, elevii din toată țara vor celebra absolvirea gimnaziului sau liceul. Adolescenții deja s-au pregătit cu rochii de seară unicat, costume de designeri și accesorii de lux.
21:20
Grădinițe și creșe din Bucureşti deschise și în lunile de vară. Sectorul din Capitală unde a fost aprobat proiectul "Grădiniţa din vacanţa mare" # Antena3
11 grădiniţe şi o creşă vor avea program şi în perioada verii, într-unul dintre sectoarele Bucureștiului.
21:00
Condiția simplă pe care trebuie să o îndeplinești ca să intri gratuit la UNTOLD sau Neversea # Antena3
Cei care își doresc să meargă la festivalul UNTOLD sau Neversea pot obține intrare gratuită pentru o zi dacă îndeplinesc o singură condiție.
20:50
O singură pizzerie din România a fost inclusă în top 50 din Europa, arată un clasament publicat recent de 50toppizza.it.
20:40
CNAS: Valorile punctelor per capita și pe serviciu din asistența medicală primară, menținute # Antena3
Valorile aferente punctelor per capita și pe serviciu din asistența medicală primară vor fi menținute, a anunțat joi Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) în urma negocierilor avute cu reprezentanții Colegiului Medicilor.
20:40
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, îi cere lui Nicușor Dan să clarifice legăturile cu Matei Păun.
20:20
Dr. Valeria Herdea (PNL): Negocieri cu succes între CNAS și Colegiul Medicilor, în beneficiul pacienților # Antena3
Casa Națională de Asigurări de Sănătate anunță încheierea cu succes a negocierilor cu Colegiul Medicilor din România (CMR) pentru modificarea și completarea Contractului-cadru și a Normelor metodologice de aplicare a acestuia.
20:20
Imagini cu tancul K-2 Black Panther, ajuns în România. Trageri demonstrative într-un poligon din Galați # Antena3
România a cheltuit miliarde de euro pentru înarmare. Tancul K-2 Black Panther a ajuns în ţara noastră.
20:10
Cele șase flori care înfloresc tot anul. Trucuri de îngrijire pentru a te bucura cât mai mult de frumusețea lor # Antena3
Veste bună pentru cei care își doresc să aibă în casă flori înflorite pe tot parcursul anului. Șase specii de flori pot oferi această bucurie.
20:00
Lucrări de urgenţă la Salina Praid, din cauza infiltraţiilor de apă. Turiştii şi-au primit banii înapoi # Antena3
Activitatea unuia dintre cele mai importante obiective turistice din țara noastră a fost întreruptă, din cauza infiltrațiilor de apă.
19:50
Loteria Română a lansat lozul "Team România" în vederea susținerii Echipei Olimpice „Team România” care participă la Jocurile Olimpice Paris 2024, informează Comitetul Olimpic și Sportiv Român.
19:40
După o săptămână de la nunta faraonică ce a blocat un drum european o zi întreagă, Poliţia Teleorman a anunţat că face verificări cu privire la modul în care agenţii au gestionat evenimentul. Organele legii l-au reţinut pe socrul mare.
19:30
Simona Halep, după eliminarea de la Trophee Clarins: "Nimeni nu a spus că această revenire va fi uşoară. Voi continua să muncesc" # Antena3
Simona Halep a transmis, într-un mesaj postat pe X, că nu a putut continua la Paris din cauza durerilor la genunchi, dar va continua să muncească şi să creadă în drumul său.
19:20
Fost profiler SRI, despre cum putea fi evitat atentatul din Slovacia: "Nu trebuiau să facă asta" # Antena3
Atacul asupra premierului slovac, Robert Fico, putea fi prevenit. O spune într-un interviu exclusiv, un fost profiler al Serviciului Român de Informaţii (SRI), care explică întregul eveniment.
©2004—2024 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.