Efectele mâncărurilor ultraprocesate, pe o perioadă de 30 de ani. Alimentele care cresc riscul de deces prematur

Adevarul (Romania), 9 mai 2024 12:30

Consumul mare de alimente ultraprocesate este legat de un risc ușor mai mare de deces prematur. Concluzia aparține oamenilor de știință americani, în urma unui studiu realizat pe o perioadă de 30 de ani și publicat în The BMJ.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Adevarul (Romania)

Acum 10 minute
14:30
Statele membre ale Uniunii Europene au importat anul trecut din ţările situate în afara blocului comunitar 163.700 tone de miere naturală, în valoare de 359,3 milioane de euro.
14:30
Un cunoscut chirurg gălăţean, dr. Paul Ichim, a răbufnit pe rețelele de socializare din cauza sistemului informatic din spitale, care nu prea funcționează. „La ușă așteaptă pacienții și înjură corpul medical”, susține reputatul medic
14:30
Primarul Lisabonei, Carlos Moedas, a transmis un mesaj video în care și-a exprimat susținerea pentru candidatul PNL la Primăria Capitalei, sebastian Burduja.
14:30
Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a declarat luni cinci zile de doliu naţional după moartea preşedintelui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter şi l-a desemnat preşedinte interimar pe prim-vicepreşedintele Mohammed Mokhber, a relatat agenţia oficială de presă iraniană IRNA.
Acum 30 minute
14:15
Satul rotund Charlottenburg (județul Timiș), declarat în integralitate monument istoric, va avea un muzeu etnologic dedicat șvabilor care au întemeiat localitatea, în 1771. Inițiativa aparține celor care au pus harta turistică și satul Murani
14:15
Artistul Trăistariu are o viață profesională care îi merge bine, dar cea personală vrea să și-o transforme.
14:15
Un fost primar al comunei Pogana, Marcel Gîfu, actual candidat PSD pentru un nou mandat de edil-şef, a fost reţinut după ce ar fi încercat să mituiască doi poliţişti, potrivit unor surse judiciare
Acum o oră
14:00
Engie România a finalizat procesul de achiziţie a unui parc eolian operaţional, cu o capacitate de 80 MW, situat în localitatea Chirnogeni, din judeţul Constanţa.
14:00
Rusia și-a intensificat atacurile asupra Ceasiv Iar, un oraș strategic din estul Ucrainei situat pe un deal. O înregistrare video recentă arată cum forțele speciale ucrainene își croiește drum printre tirurile inamice pentru a aduce întăriri la Ceasiv Iar.
13:45
Tesla ia măsuri pentru a calma unele companii europene de leasing, după ce repetatele reduceri ale preţului de vânzare cu amănuntul au afectat valoarea flotelor lor.
13:45
Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat luni dimineaţa la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii.
13:45
Un gigant din domeniul auto va demara construcția celui de-al doilea Centru din România, a anunțat compania, precizând că acesta va avea și un showroom pe o suprafață de peste 600 mp.
Acum 2 ore
13:30
Un medic pediatru din Arad, care este și cadru universitar la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, a primit o scrisoare emoționantă de la copiii cu boli incurabile.
13:30
Renumitul jurnalist britanic, Charlie Ottley, cel mai mare promotor al României peste hotare, a realizat un film dedicat promovării unui geoparc aspirant UNESCO. Cu această ocazie a dezvăluit și povestea din spatele documentarului „Discover Oltenia”.
13:15
În mod cert, era de așteptat, Festivalul violoncelistic CellEast desfășurat zilele trecute la Ateneul Român și nu numai, a atras interesul unui numeros public bucureștean.
13:15
Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență avertizează că Rusia desfășoară un război electronic în estul României. Acest tip de război a devenit un element central al invaziei Federației Ruse în Ucraina, afectând însă și statele NATO.
13:15
Ciclonul care afectează zone întregi din centrul Europei ajunge și în România, săptămâna viitoare, anunță meteorologii.
13:15
Un incendiu a fost înregistrat, luni, 20 mai, la Parchetul Vaslui, unde o angajată ar fi dat foc unor documente şi ar fi încercat să se sinucidă, potrivit unor surse judiciare.
13:00
Un om de afaceri a rămas fără 15.000 de euro și a ajuns și la închisoare pentru că a avut încredere într-un contrabandist care i-a promis că „are o vorbă” cu o rudă care ar lucra în Justiție ca să primească o pedeapsă cu suspendare într-un dosar penal.
13:00
Perioada 18-20 mai 1944 a marcat începutul celui mai tragic episod din istoria tătarilor din Crimeea, ale cărui consecințe sunt vii și dureroase până în zilele noastre.
13:00
Ryanair a raportat luni o creştere cu 34% a profitului anual, la nivelul record de 1,92 miliarde de euro, şi a exprimat „un optimism prudent” privind o creştere redusă a preţurilor la bilete.
13:00
Penitenciarul de Maximă Siguranță Arad, unde în prezent își ispășesc pedeapsa peste 1.400 de persoane private de libertate - fiind considerat unul dintre cele mai moderne penitenciare din țară - va primi turiști
12:45
La 10 ani, Theodor Marcu, un elev eminent din București, iubește numerele încă de când era la grădiniță și are performanțe excepționale la concursurile internaționale de aritmetică mentală, uimind lumea cu mintea sa strălucită.
12:45
Mierea românească va fi din ce în ce mai puțină. Avertismentul vine de la apicultorii buzoieni, care, sătui să contabilizeze numai pagube, spun că ocupația lor este pe cale de dispariție. Vremea capricioasă din acest an se adaugă numeroaselor probleme pe care crescătorii români de albine le au
12:45
Acum 4 ore
12:30
Premierul Marcel Ciolacu, însoțit de o delegație de miniștri, se va afla marți, 21 mai 2024, la Ankara, într-o vizită oficială, la invitația președintelui Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdoğan.
12:30
Atacurile rusești împotriva Ucrainei au ucis cel puțin 12 civili și au rănit cel puțin 55 în ultima zi, au anunțat autoritățile regionale.
12:15
Crizele recente au produs schimbări în toate aspectele mediului de afaceri, iar nevoia de viteză și flexibilitate a operațiunilor a adăugat noi categorii de riscuri în zona criminalității financiare.
12:15
Valoarea proiectului se ridică la aproximativ 33 de milioane de euro, în jur de 1,9 milioane de euro per tramvai. Toate tramvaiele vor fi livrate la Timișoara până la sfârșitul anului 2024.
12:15
Absolvirea este un punct de cotitură universal recunoscut în viața unui student, marcat prin diverse tradiții și ceremonii care reflectă valori culturale, istorice și educaționale specifice fiecărei regiuni.
12:15
Cel mai mare rezervor de stocare a țițeiului din România a fost pus în funcțiune la rafinăria Petrobrazi, a anunțat luni OMV Petrom.
12:15
12:00
Un aparat individual de zbor de tip jet-pack a fost testat în premieră națională luni dimineața, în județul Alba. Concret, un exercițiu de salvare montană cu ajutorul aparatului a avut loc la Rimetea.
12:00
Unul din cei mai temuți torționari ai spațiului concentraționar românesc a fost căpitanul Ion Cîrnu. El a murit în anul 1976 și nu a răspuns niciodată pentru crimele sale.
12:00
Forțele de Apărare Israelului (IDF) au afirmat că o dronă kamikaze lansată de Hezbollah a lovit balonul uriaș de detectare a rachetelor cunoscut sub numele de „Sky Dew”, a informat publicația israeliană Ynetnews .
12:00
11:45
Până să ajungă în fruntea țării, în 2021, Raisi a făcut prăpăd, ca judecător.
11:45
Mohammad Mokhber, 68 de ani, prim-vicepreşedintele Iranului, ar urma să devină, potrivit Constituţiei iraniene, preşedinte interimar, după moartea lui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter.
11:45
Ucraina va introduce opriri de energie, din oră în oră, pentru consumatorii industriali și casnici, începând cu ora locală 18:00 și la miezul nopții.
11:45
România a devenit o țară atrăgătoare pentru cetățenii străini, atât pentru studenți, cât și pentru cei veniți să lucreze. Este și situația unui cuplu din Sri Lanka care s-a îndrăgostit de țara noastră.
11:15
Israelul nu a fost implicat în niciun fel în moartea președintelui iranian Ebrahim Raisi și a ministrului său de externe Hossein Amir Abdollahian, a declarat un oficial pentru agenția de presă Reuters.
11:00
La 20 mai 2024 se împlinesc 110 ani de la nașterea lui Corneliu Coposu, liderul opoziţiei din România postcomunistă. Cel care şi-a pierdut 17 ani din viaţă în închisorile comuniste s-a luptat şi după Revoluţie cu neo-comunismul.
11:00
O companie românească a investit peste 1,5 milioane de euro în dezvoltarea gamei de mici „Litălși” – un nou brand de mici românești, care va fi lansat luna viitoare la New York.
10:45
După o perioadă de 2 ani de expansiune continuă, piața globală a retailului de lux a înregistrat o încetinire firească în 2023, cu mai puține deschideri de noi magazine în regiuni ca Europa și China.
10:45
Acum 6 ore
10:30
Fostul președinte Traian Băsescu a afirmat că ar fi o greşeală ca România să nu livreze un sistem Patriot Ucrainei, caracterizând discuțiile cu privire la subiect drept „o figură de prostălăul Europei.
10:15
Preşedintele iranian Ebrahim Raisi, ultraconservator considerat un potenţial succesor al liderului suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, şi-a pierdut viaţa într-un accident de elicopter într-o zonă muntoasă din apropierea graniţei cu Azerbaidjanul.
10:15
Forțele ucrainene au doborât toate cele 29 de drone „kamikaze” de tip Shahed, lansate de Rusia în noaptea de 20 mai, a anunțat Forțele Aeriene ucrainene.
10:00
Robert Păiuși, primarul comunei Stejari din județul Gorj, care a lovit cu mașina o tânără de 24 de ani, care se afla cu copilul în brațe, a fost depistat pozitiv la drug test.
10:00
Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a anunțat că începe modernizarea sistemului informatic integrat, după ce au fost aprobate fondurile necesare.
Mai multe ştiri
©2004—2024 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.