Fostul cancelar german Angela Merkel recunoaște că s-a împotrivit aderării Ucrainei la NATO în timpul mandatului său

Adevarul.ro, 21 noiembrie 2024 10:45

Fostul cancelar german Angela Merkel a relatat în cartea sa că a încercat să încetinească apropierea Ucrainei de NATO în timpul mandatului ei.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Adevarul.ro

Acum 5 minute
19:30
Președinta SOS România, Diana Șoșoacă, a anunțat că partidul său se poate „sacrifica” la guvernare, în contextul perioadei grele care urmează, propunând o listă cu 31 de miniștri.
Acum 30 minute
19:15
Elena Lasconi, președinta și candidata USR în turul II al alegerilor prezidențiale, a anunțat pe rețelele de socializare un miting pro-Europa în Piața Victoriei.
Acum o oră
19:00
Un raport al Yale School of Public Health arată că avioane şi fonduri prezidenţiale ruse au fost utilizate într-un program prin care sute de copii au fost luaţi din teritorii ucrainene ocupate, au fost privaţi de identitatea ucraineană şi plasaţi în familii ruse.
19:00
Un jaf armat a avut loc marți seară în municipiul Călărași. Un bărbat a amenințat angajații și a fugit cu o sumă importantă de bani. Polițiști au împânzit zona și îl caută pe atacator.
Acum 2 ore
18:15
Fostul președinte Traian Băsescu spune într-un interviu ProTV.ro, despre Călin Georgescu, că este „o gogoașă, un știft politic”, iar programul său de guvernare este o copie după modelul comunist „din anii 50”.
18:15
Un reputat profesor, expert în educație, susține că, după primul tur al alegerilor prezidențiale, elevii săi au manifestat un interes deosebit de mare. „N-a fost clasă în care să intru și să nu fiu asaltat cu întrebări privind alegerile, candidații, preferințele mele”.
18:00
Victor Ponta pare să fie principalul exponent al suveraniștilor din PSD, iar el are o lungă istorie politică de cochetat cu naționaliștii, susține expertul în securitate Marius Ghincea, de la Universitatea ETH din Zurich şi Institutul Universitar European din Florenţa.
18:00
Președinta și candidata USR în turul II al alegerilor prezidențiale, Elena Lasconi, le-a transmis un mesaj video românilor din diaspora, afirmând că este candidatul care s-a opus sistemului și care vrea să schimbe destinul țării.
18:00
Gazetarul Cristian Tudor Popescu a atras atenția asupra unui fenomen deosebit de periculos, care afectează copiii, la care sunt complici părinții lor.
18:00
Rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale, care l-au indicat câștigător pe Călin Georgescu, au dat peste cap piețele bursiere și au determinat BNR să vândă din rezerva valutară pentru a ține în frâu cursul euro leu.
17:45
Premiera spectacolului ”Frida: Viva la vida!”, la Teatrul Coquette din București, survine într-un context românesc de o tensiune teribilă - ai fi tentat să zici potrivnic actului artistic.
17:45
De la ora 19.00, România are astăzi doar varianta victoriei contra Serbiei, pentru a merge în grupele principale la turneul final.
17:45
În noul Parlament al României a ajuns și o femeie care se dezbracă pe internet, care a candidat pe listele Partidului Oamenilor Tineri.
17:45
Secretarul general NATO, Mark Rutte, a evitat, marți, un răspuns direct la întrebarea dacă România ar putea să intercepteze dronele ruseşti care încalcă spaţiul aerian al Republicii Moldova, afirmând că este vorba de o problemă ce ţine mai mult de competenţa autorităţilor române.
Acum 4 ore
17:30
CSM Reșița s-a impus cu 3-1 în fața celor de la Sepsi Sf. Gheorghe.
17:30
Hotărârea Curţii Constituţionale privind validarea rezultatului primului tur al alegerilor prezidenţiale din data de 24 noiembrie şi organizarea celui de-al doilea tur în 8 decembrie a fost publicată, marţi, în Monitorul Oficial.
17:30
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat marţi, 3 noiembrie, că propunerea unui premier într-un guvern PSD-PNL-USR-UDMR trebuie să țină cont de rezultatele partidelor în alegerilor parlamentare.
17:30
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după întâlnirea cu Elena Lasconi, că a discutat despre o majoritate parlamentară pro-europeană și că „este esențial să păstrăm direcția actuală a României: alături de Uniunea Europeană, NATO și în spațiul Schengen”.
17:30
Te-ai întrebat vreodată cum poți obține o piele netedă și sănătoasă fără eforturi majore? Indiferent dacă ești bărbat sau femeie, îngrijirea pielii este esențială pentru bunăstarea și încrederea în sine.
17:15
Companiile din China nu mai au încredere în cipurile fabricate în SUA, pentru că acestea nu mai sunt sigure, au declarat marți patru dintre cele mai importante asociații industriale ale țării.
17:00
17:00
Filmul privilegiază vizibil pasiunea lui Enescu pentru o femeie capricioasă, cu frustrările și geloziile ei, cu izbucniri arogante („Ești un țărănoi!”, „Îndrăznești să insulți o Rosetti?”), cu porniri libertine și amantlâcuri în serie și, nu în ultimul rând, egocentrică.
17:00
Președintele Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, a declarat legea marțială de urgență. Într-un discurs surprinzător la televiziune, târziu în noapte, el spune că mișcarea este necesară pentru a proteja țara de forțele comuniste din Coreea de Nord și pentru a elimina elementele anti-statale.
16:45
Până în acest moment, avem foarte puţine date despre cum s-a desfăşurat campania electorală a candidatului Călin Georgescu. Ştim doar că a declarat cheltuieli zero lei la AEP.
16:45
Accesul dificil la locuințe adecvate și accesibile a devenit o provocare majoră în Europa, afectând în mod deosebit familiile tinere.
16:45
Călin Georgescu este nemulțumit de existența saloanelor de înfrumusețare în România, sugerând că femeile nu ar trebui să se mai aranjeze. „O căprioară, nu-i așa că e frumoasă? Nu cred că se duce să se penseze”, spune acesta.
16:30
Sociologul Gelu Duminică face o paralelă între poate cea mai importantă alegere făcută de umanitate, în urmă cu două milenii, și alegerea pe care fiecare dintre români va trebui să o facă, duminică, în turul 2 al prezidențialelor.
16:30
Cântăreața Andreea Bălan a fost cerută în căsătorie de iubitul ei, Victor Cornea, cu care are o relație de mai bine de un an.
16:30
Noul secretar general al NATO l-a avertizat pe Donald Trump că Statele Unite se vor confrunta cu o „ameninţare teribilă” din partea Chinei, Iranului şi Coreei de Nord dacă Ucraina este împinsă să semneze un acord de pace în condiţii favorabile Moscovei.
16:30
Un bărbat de 42, din Predeşti, suspectat de comiterea infracţiunii de omor, a fost reținut de procurorii doljeni. Victima este o femeie de 48 de ani, dată dispărută, al cărei cadavru fost găsit la marginea unei comune.
16:15
IMM România solicită prelungirea cu un an a exceptării de la plata impozitului şi a contribuţiilor pentru suma de 300 de lei din salarii, în vederea diminuării impactului generat de scumpiri şi a riscului de concedieri.
16:15
Rusia respinge acuzațiile de implicare în procesele interne ale României, în timp ce autoritățile române condamnă public orice formă de ingerință externă, fie ea sub formă de propagandă sau dezinformare.
16:15
Actorul Alex Bogdan a transmis un mesaj emoționant, „o scrisoare în neant, către mama”, în care deplânge actuala criză politică din țară. „Iartă-mă dar....mă bucur că nu mai ești. De o săptămână e un chin că sunt și eu. Mi-e atât de greu, încât m-aș întinde acolo lângă tine în coșciug”.
16:00
Ministerul ucrainean de Externe a publicat o declarație prin care exprimă poziția oficială a Kievului privind potențiale garanții de securitate pentru a descuraja agresiunea rusă, relatează European Pravda.
16:00
Prețul gazelor va crește de la 1 ianuarie, după ce expiră prețul reglementat de 120 lei/MWh se va termina de la 1 ianuarie 2025, furnizorii fiind nevoiți să cumpere din depozite sau la preţul pieţei.
15:45
Reprezentanţii TikTok au fost audiaţi marţi în PE, pe fondul suspiciunilor privind o posibilă influenţare de către reţeaua de socializare a primului tur al alegerilor prezidenţiale din România.
Acum 6 ore
15:30
Incident grav la Maternitatea Odobescu din Timișoara, unde o bucata de tavan s-a prăbusit la baia din vecinătatea salii de naștere de la la Secţia Neonatologie. Opt bebeluși din Clinica de Neonatologie au fost transferați.
15:15
Peste 14 milioane de atacuri cibernetice sunt monitorizate, în fiecare lună, de serviciul Business Internet Security (BIS), arată datele centralizate în raportul "Business Internet Security 2025".
15:00
Comisia pentru Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorului din Parlamentul European (PE) va audia marţi reprezentanţi ai TikTok asupra modului în care această companie aplică regulile digitale ale UE, în contextul alegerilor desfăşurate recent în Europa, a anunţat luni într-un comunicat de presă legis
15:00
Premierul Marcel Ciolacu susține că „România nu poate avea un viitor alături de Rusia”, iar „ opinii precum cea formulată pe un cont asociat unui ideolog al lui Vladimir Putin”, trebuie să ne arate tuturor că „regimul putinist este o amenințare la adresa democrației”.
14:45
Călin Georgescu, candidatul independent la alegerile prezidențiale, ar fi implicat într-o rețea prin care un om de afaceri a pierdut un milion de euro. Există și o plângere penală depusă pe numele acestuia.
14:45
Fostul ministru PSD, Vasile Dîncu, și reprezentanta USR, Oana Țoiu, s-au contrazis în cadrul unei dezbateri la Digi24 cu privire la susținerea Elenei Lasconi în turul II al alegerilor prezidențiale. Social-democratul a explicat decizia partidului
14:30
Serviciile secrete ucrainene împreună cu alte aripi armate au efectuat atacuri de amploare asupra sistemelor de apărare antiaeriană din Peninsula ocupată Crimeea, probabil ca modalitate de diversiune pentru a sili Rusia să redistribuie mijloace suplimentare de apărare aeriană de pe front.
14:15
Federaţia Română de Fotbal (FRF) anunţă că va contesta la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne sancţiunile dictate de UEFA în urma incidentelor petrecute la meciul România - Kosovo, disputat pe 15 noiembrie, pe Arena Naţională din Bucureşti, în Liga Naţiunilor.
14:15
Deputatul Lucian Romașcanu a anunțat, luni, că îl susține pe Marcel Ciolacu pentru funcția de prim-ministru, într-o perioadă de mari provocări politice pentru România și în contextul negocierilor dintre partidele politice pentru formarea unui guvern stabil.
14:15
Eurdeputatul Siegfried Mureșan devine noul preşedinte interimar al PNL Diaspora, după demisia lui Rareş Bogdan din această funcție. Anunțul a fost făcut, marți, președintele partidului, Ilie Bolojan.
14:15
Nepoata lui Mircea Malița, Maria Scarlat Malița, îl acuză pe candidatul independent la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, că folosește în mod fraudulos numele bunicului, transformând opera sa în instrument de imagine.
14:15
Helmut Duckadam a decedat ieri, la vârsta de 65 de ani.
14:15
Franţa trăieşte într-o atmsoferă de criză politică de şase luni, iar alegerile legislative anticipate nu au condus la o majoritate.
14:15
România a fost în centrul atenției la cea de-a 30-a ediție a Târgului Internațional de Turism „TT Warsaw”, desfășurat în capitala Poloniei, Varșovia.
Mai multe ştiri
©2004—2024 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.