Donald Trump intensifică prigoana împotriva imigranților. Pedeapsa capitală pentru cei care au comis crime și închisoare pentru americanii care se opun
Ziare.com,
23 ianuarie 2025 07:20
Administraţia preşedintelui Donald Trump a cerut procurorilor americani să iniţieze investigaţii penale împotriva oficialilor locali şi de stat care se opun aplicării legislaţiei privind imigraţia. Această măsură marchează o intensificare a campaniei de represiune demarată de Trump încă din prima zi a mandatului său, potrivit agenţiei Reuters.
• • •
Alte ştiri de Ziare.com
Acum 10 minute
11:20
Clotilde Armand, despre justiția română: "La Timișoara se poate, la București, în ograda doamnei Lia Savonea, nu" # Ziare.com
Clotilde Armand a criticat din nou sistemul judiciar din România prin exemplul tratării unor dosare similare la Timișoara și la București. Fosta primăriță a Sectorului 1 spune că dosarul „inventat” de Agenția Națională de Integritate (ANI) primarului Timișoarei Dominic Fritz a fost suspendat, în timp ce la București PSD ar controla justiția prin judecătoarea Lia Savonea.
Acum 30 minute
11:00
Un bărbat dezbrăcat, înarmat cu un cuţit, a fost împușcat mortal de poliţiști într-o biserică. Unde a avut loc incidentul FOTO/VIDEO # Ziare.com
Un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani, care a intrat într-o biserică, la Brive-la-Gaillarde, în Corrèze, înarmat cu cuţit, a fost ucis prin împuşcare de către forţe de ordine pe care le ameninţa, potrivit poliţiei, relatează AFP.
11:00
Liderul străin cu care Trump a avut prima sa conversație telefonică oficială de la când a redevenit președintele SUA # Ziare.com
Donald Trump a avut miercuri, 22 ianuarie, prima sa conversație telefonică din calitatea de președinte al SUA cu un lider străin - prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohamed Bin Salman.
Acum o oră
10:50
Cseke Attila critică sporul de antenă: "Mâine, poimâine o să spunem că tot Bucureștiul e în condiții vătămătoare" # Ziare.com
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, s-a declarat împotriva sporurilor funcționarilor publici pentru condiții vătămătoare joi, 23 ianuarie. El a criticat în mod special sporul de antenă, despre care spune că s-ar putea încerca eliminarea cauzelor care ar provoca probleme de sănătate pentru care se primește acest spor.
10:30
Gelu Voican Voiculescu, audiat din nou în dosarul Mineriadei, susține că este complet nevinovat # Ziare.com
Gelu Voican Voiculescu este audiat din nou la Parchetul General, în Dosarul Mineriadei, joi, 23 ianuarie. Fostul viceprim-ministru în Guvernul provizoriu Petre Roman instituit după Revoluția din 1989 este urmprit penal alături de Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Măgureanu, Adrian Sârbu, Miron Cosma şi generalii Vasile Dobrinoiu şi Petre Petre.
10:30
Atac rus cu rachetă într-un oraș din sudul Ucrainei. O persoană a murit și alte 16 au fost rănite FOTO/VIDEO # Ziare.com
Cel puţin o persoană a fost ucisă, iar alte 16 au fost rănite într-un atac rus în oraşul Zaporojie, în sudul Ucrainei, în noaptea de miercuri spre joi, 23 ianuarie, anunţă guvernatorul regiunii, relatează AFP.
Acum 2 ore
10:10
Primarul din Sinaia, Vlad Oprea, dus la audieri la DNA București. Azi-noapte i s-a făcut rău și a fost transportat cu ambulanța la spital # Ziare.com
Primarul din Sinaia, Vlad Oprea, a fost dus, joi dimineaţă, 23 ianuarie, la sediul central al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru a fi audiat. În cursul nopţii, el a fost transportat cu ambulanţa la spital, după ce i s-a făcut rău.
10:10
O navă de spionaj rusească a fost descoperită în apele Marii Britanii. Ministrul Apărării a catalogat incidentul ca exemplu al „agresiunii crescânde a Rusiei” # Ziare.com
Marina britanică a urmărit o presupusă navă de spionaj rusă, denumită Yantar, care a navigat luni prin apele Marii Britanii. Anunțul a fost făcut miercuri, 22 ianuarie 2025, de secretarul apărării, John Healey, în cadrul unei declarații în parlament. Potrivit acestuia, nava rusă ar fi avut scopul de a colecta informații și de a cartografia infrastructura subacvatică critică a Marii Britanii.
10:00
Cristian Tudor Popescu, despre falsul care a dus la „prima unire” a românilor. "Decizia prin care s-au stopat alegerile prezidențiale, nu este o premieră" # Ziare.com
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu arată că “Decizia Curții Constituționale din 6 decembrie 2024, prin care s-au stopat alegerile prezidențiale, urmând a fi reluate de la zero, nu este o premieră în istoria României. Ea se leagă de o perioadă deosebit de importantă din trecutul nostru național, chiar de nașterea statului român.”
09:50
Comandantul forțelor NATO în Europa: „Nu-mi fac griji că Ucraina va pierde. Rusia nu are capacitatea unei străpungeri a frontul” # Ziare.com
Generalul american Cristopher Cavoli, comandantul suprem al forțelor NATO din Europa, susține că în acest moment, armata rusă nu dispune de suficiente forțe pentru a reuși o străpungere decisivă a frontului ucrainean.
Acum 4 ore
09:00
Ministrul Mediului confirmă primele speciale de pensionare de la Romsilva: Sunt persoane care au încasat 500.000 de lei # Ziare.com
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat că există persoane din cadrul Romsiva care, la momentul pensionării, primesc o primă de 500.000 de lei, echivalentul a 100.000 de euro. Ministrul consideră că este „halucinant” faptul că formularea din Contractul Colectiv de Muncă prevede „10 salarii brute, exprimate în cuantum net”. „Puteaţi să spuneţi 20 de salarii, măcar am fi discutat sincer între noi”, a subliniat ministrul.
08:30
Miliardarul american care îl înfruntă pe Donald Trump: va plăti din propriul buzunar contribuțiile SUA către ONU, după retragerea din Acordul de la Paris # Ziare.com
În urma declarației lui Donald Trump referitoare la o nouă retragere a Statelor Unite din Acordul de la Paris privind schimbările climatice, miliardarul american Michael Bloomberg a anunțat joi că este dispus să sprijine finanțarea internațională a inițiativelor climatice, compensând astfel lipsa de implicare a guvernului, relatează AFP.
08:00
Peste 2.500 de soldați britanici aduși de NATO în România. Care este motivul pentru care se alătură forțele naționale și ale celorlalte state aliate # Ziare.com
Peste 2.500 de soldați britanici se află într-o „călătorie masivă” de 2.253 de kilometri spre România pentru a participa la Steadfast Dart, cel mai mare exercițiu militar NATO planificat pentru 2025. Acesta reprezintă un test major al capacității Alianței de a se mobiliza rapid și eficient în fața unei amenințări externe, în contextul geopolitic tensionat cauzat de invazia Rusiei în Ucraina.
07:50
Trump interzice arborarea steagurilor LGBT și Black Lives Matter în Departamentul de Stat și la ambasadele din întreaga lume # Ziare.com
„Politica Unui Singur Steag” a fost ordonată de Donald Trump, recent instalat președinte al Statelor Unite ale Americii. Este vorba despre interzicerea tuturor „avanposturilor americane din țară și din străinătate”, adică facilităților precum ambasade, consulate, baze militare sau alte locații oficiale gestionate de Statele Unite ale Americii atât pe teritoriul intern, cât și în străinătate, să arboreze alt steag decât drapelul național al SUA.
07:40
Un nou incendiu care se extinde a izbucnit într-o altă zonă a Los Angelesului. Autoritățile au trecut rapid la evacuarea locuitorilor # Ziare.com
Un incendiu de vegetație cu propagare rapidă a izbucnit miercuri la aproximativ 80 de kilometri nord de Los Angeles. Între timp, două incendii majore care afectau zona metropolitană de mai bine de două săptămâni au fost aduse sub control, au anunțat pompierii, conform informațiilor transmise de Reuters și Associated Press.
Acum 6 ore
07:20
Donald Trump intensifică prigoana împotriva imigranților. Pedeapsa capitală pentru cei care au comis crime și închisoare pentru americanii care se opun # Ziare.com
Administraţia preşedintelui Donald Trump a cerut procurorilor americani să iniţieze investigaţii penale împotriva oficialilor locali şi de stat care se opun aplicării legislaţiei privind imigraţia. Această măsură marchează o intensificare a campaniei de represiune demarată de Trump încă din prima zi a mandatului său, potrivit agenţiei Reuters.
06:10
În război, tehnologia de luptă se schimbă mai repede decât contractele de apărare, spune un comandant ucrainean # Ziare.com
Un comandant al regimentului 14 de drone din Ucraina a declarat că tehnologia UAV-urilor de luptă poate suferi modificări semnificative într-o lună, o realitate care pune presiune pe modelele tradiționale de contracte militare, care durează ani de zile.
05:50
Lucrările la primul tunel pentru nave din lume vor începe anul acesta. Un mega-proiect de 260 milioane de lire, pentru a evita apele periculoase și a străbate munții # Ziare.com
Planurile pentru primul tunel maritim din lume, care va traversa coaste periculoase și va ocoli ape mortale, au fost reluate cu succes, scrie The Sun.
05:30
Revenirea lui Trump la Casa Albă dă curaj minerilor: „Luptăm pentru independența energetică a României!". Planul angajaților din subteran # Ziare.com
Minerii din România își pun speranța că viziunea lui Donald Trump în domeniul energetic va fi molipsitoare și pentru țara noastră. Președintele reînvestit al SUA și mulți dintre angajații din subteran au cel puțin un aspect în comun: criticile cu privire la programul „Green Deal".
Acum 8 ore
04:30
Atenție la tepe! Avertismentul unei românce: “Persoanele s-au prezentat cu nume, prenume, funcție, număr de legitimație și de cerere internă” # Ziare.com
În ultimii ani, tot mai mulți români au căzut victime tentativelor de înșelătorie, de la apeluri telefonice false la mesaje online care promit câștiguri rapide. Printre cele mai frecvente metode se numără „metoda accidentul”, în care escrocii pretind că sunt rude aflate în dificultate și cer bani urgent, sau fraudele prin mesaje SMS și e-mail, care direcționează victimele către site-uri false pentru a le fura datele bancare. De asemenea, anunțurile de pe platformele de ...
Acum 12 ore
02:40
Fenomenul care s-a răspândit dramatic în Rusia: Putin nu poate controla flagelul, a crescut de 10 ori # Ziare.com
După un război, ce a trecut de 1.060 de zile, Moscova se confruntă cu un fenomen care s-a răspândit dramatic în toată Rusia. Iar Putin nu poate controla flagelul, el crescând de zeci de ori, în ultimii doi ani.
02:20
Analiza celor mai importante ordine executive semnate de președintele Donald Trump. Impact și obstacole # Ziare.com
Donald Trump a semnat o mulțime de ordine executive de amploare la revenirea sa în funcția de președinte al SUA, promițând acțiuni rapide pe unele dintre principalele teme ale campaniei sale.
02:10
Fenomenul catastrofal ce cufundă Pământul în întuneric: Experții trag semnalul de alarmă, pierderi de trilioane VIDEO # Ziare.com
Oamenii admiră adesea culorile strălucitoare de pe cer, dar rareori bănuiesc că aceleași evenimente venite de la milioane de kilometri pot aduce catastrofe larg răspândite, care obligă industriile de pe planeta noastră să se oprească.
01:10
Avertisment privind consumul unor alimente favorite, studiu de 40 de ani: Duce la boli de inimă, cancer și demență # Ziare.com
Pentru noul studiu, oamenii de știință de la sistemul de sănătate Mass General Brigham, de la Universitatea Harvard și de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) din SUA au analizat date de la mii de pacienți între 1980 și 2018. Experții au descoperit că consumul excesiv al unor alimente favorite, precum carnea roșie procesată este legat de un risc crescut de demență și declin cognitiv.
00:50
Mexicul reacționează după măsurile anunțate de Trump pentru blocarea graniței. Ce se pregătește pe partea mexicană a frontierei # Ziare.com
Autoritățile din Mexix pregătesc măsuri de protecție pentru cetățenii lor care vor dori să treacă în SUA dar vor fi opriți la graniță sau, dacă au trecut clandestin, vor fi trimiși înapoi în Mexic.
00:50
Armata iraniană testează roboți de luptă pentru a-și întări capabilitățile militare, în cadrul unui proiect ambițios care vizează integrarea tehnologiei avansate pe câmpul de luptă. Nozar Nemati, comandantul adjunct al Forțelor Terestre ale Armatei iraniene, a declarat pentru Tehran Times că unitățile sale au început să utilizeze aceste dispozitive în manevrele militare din urmă cu două luni, scrie Newsweek.
00:40
Doi experți de la Yale dezvăluie: Lovitura mortală a lui Trump care duce la sfârșitul guvernării lui Putin # Ziare.com
Jeffrey Sonnenfeld și Steven Tian, doi experți de la Institutul Yale din Statele Unite, dezvăluie într-o analiză cum o lovitură mortală a lui Donald Trump ar putea duce la sfârșitul regimului lui Putin. Noul președinte al SUA și-a orientat poziția față de Putin, odată ce a aflat cât de slabă este cu adevărat economia Rusiei.
00:10
Cel puțin 1.000 de soldați nord-coreeni au murit în Ucraina pentru Rusia. Cei mai mulți au fost uciși în zona Kursk # Ziare.com
Oficiali din Occident au informat BBC că trupele nord-coreene au înregistrat pierderi de aproape 40% în confruntările din regiunea Kursk, situată în vestul Rusiei, în decurs de doar trei luni, în contextul războiului neprovocat declanșat de Rusia în Ucraina.
00:00
Impact violent pe o șosea din Mehedinți. O persoană a murit, iar alte două au fost grav rănite. Mașina în care se aflau a intrat într-un cap de pod FOTO # Ziare.com
O persoană a decedat, iar alte două au suferit răni grave, miercuri, 22 ianuarie, în urma unui accident de circulație care a avut loc pe DN 67A, în localitatea Comanda (Strehaia), județul Mehedinți, după ce un autoturism a intrat într-un cap de pod.
00:00
Un consilier local din București vrea să scape de condamnare după ce a încercat să dea mită unui polițist în trafic: "Să nu-mi dai amendă d-aia" # Ziare.com
Un consilier local PSD din Sectorul 3 al Capitalei a făcut apel la decizia magistraților de a-l condamna după ce a încercat să mituiască un polițist care l-a oprit în trafic. Cezar Stanciu a primit o pedeapsă inițială de închisoare cu suspendare, dar a făcut apel pentru a obține un cazier curat.
22 ianuarie 2025
23:40
Primarul proprietar de castel în Franța, afaceri cu Nordis. Ar fi cerut și primit șpagă pentru a facilita construirea unui hotel în Sinaia SURSE # Ziare.com
Vlad Oprea, primarul stațiunii Sinaia, ar fi pretins de la Vladimir Ciorbă și ar fi primit, indirect, de la reprezentanții firmei SC Nordis Best Construct mită în valoare de aproape 240.000 euro pentru a facilita obținerea documentației necesare construirii în oraș a unui hotel/aparthotel, au precizat, miercuri, 22 ianuarie, surse judiciare.
23:40
Angajații feroviari acuză Guvernul Ciolacu de distrugerea CFR Călători: „Suntem discriminați! / Distanța București-Timișoara s-ar putea face în 3 ore" # Ziare.com
Mecanicii din cadrul CFR Călători acuză Guvernul Ciolacu 2 de subfinanțare a companiei de transport feroviar. Aceștia susțin că sunt discriminați și loviți din plin de o concurență neloială, facilitată de executiv.
23:30
Cazurile tinerilor români pe care părinții nu îi lasă să se angajeze. “S-a lăsat cu ceartă, amenințări că nu-mi mai plătesc chiria” # Ziare.com
Mulți tineri se confruntă cu opoziția părinților atunci când vor să facă primii pași spre independență financiară. Uneori, decizia de a accepta un job part-time sau într-un domeniu diferit de așteptările familiei poate genera tensiuni și chiar conflicte majore.
23:20
Centrele groazei din Mureş vor fi închise. Ce se întâmplă cu zecile de copii cu dizabilităţi # Ziare.com
Cele patru centre rezidențiale pentru copii cu deficiențe neuropsihiatrice din Târgu Mureș, administrate de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) din județ, vor fi închise pentru reorganizare, a anunțat, miercuri, 22 ianuarie, Consiliul Județean Mureș, subliniind că beneficiarii "sunt în siguranță".
23:10
Revoluție în Iran. Femeile care nu poartă vălul islamic pe stradă nu vor mai fi pedepsite. Acum câțiva ani, erau omorâte în bătaie # Ziare.com
Guvernul iranian a anunțat că nu va mai pedepsi femeile care nu poartă vălul islamic în public, deși absența acestui accesoriu constituie o încălcare a legii. Declarația a fost făcută miercuri, 22 ianuarie, de vicepreședintele iranian pentru afaceri strategice, Javad Zarif, conform agenției EFE.
23:00
"Ar trebui să găsim o soluţie pentru pensiile mici", spune Kelemen Hunor. Ce pensii pot fi eventual mărite și în ce moment # Ziare.com
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, unul dintre cele trei partide ale coaliției aflate la guvernare, este de acord că, în ciuda problemelor financiare ale statului român, pensiile mici ar trebui să fie majorate.
22:50
Ce i-a scris Biden lui Trump în scrisoarea pe care i-a lăsat-o la Casa Albă. Dezvăluirile noului președinte. "Foarte drăguţă" # Ziare.com
Noul președinte al Statelor Unite, Donald Trump a dezvăluit miercuri, 22 ianuarie, pentru Fox News, conţinutul scrisorii pe care fostul preşedinte Joe Biden i-a lăsat-o la plecare, în Biroul Oval de la Casa Albă, la începutul acestei săptămâni.
Acum 24 ore
22:20
Zelenski dezvăluie ce ultimatum i-a dat Putin, în primele zile ale războiului. Președintele voia să-și pună o rudă prin alianță drept lider la Kiev. „Le-am zis să se ducă naibii” # Ziare.com
Volodimir Zelenski a confirmat, pentru prima dată, ce i-au cerut rușii, la începutul războiului, ca să oprească atacul și să facă pace. Unele dintre solicitări le-au spus public liderii de la Moscova, dar președintele ucrainean a confirmat un zvon care circulă de trei ani, anume că Putin avea deja omul care urma să fie noul președinte al Ucrainei subjugate.
21:50
Trump a băgat frica în Rusia. Regimul PUtin, reacție neobișnuit de pașnică la amenințările cu impozite, tarife și sancțiuni ale noului președinte # Ziare.com
Rusia a reacționat imediat la amenințarea lui Trump cu "impozite, tarife și sancțiuni" dacă nu se încheie curând un acord de pace în războiul din Ucraina. Președintele Statelor Unite i-a transmis miercuri, 22 ianuarie, lui Vladimir Putin, un mesaj amenințător, pe rețeaua de socializare pe care o deține, Truth Social.
21:10
Dan Barna este îngrijorat de noul mandat al lui Trump: "Perspectiva acelui stat polițienesc pe care l-a anunțat, cu trupe pe străzi" # Ziare.com
SUA par că se vor retrage din jocul mondial pentru următorii patru ani, acesta a fost mesajul lui Donald Trump, ceea ce face ca perspectivele relațiilor cu Uniunea Europeană să nu fie încurajatoare, a declarat eurodeputatul USR Dan Barna, membru în Comisia pentru afaceri externe (AFET) a Parlamentului European.
21:00
Trump îi impune pacea prin forță lui Putin. Îl amenință cu noi represalii, mai dure ca ale lui Biden. "Putem face asta pe calea ușoară sau pe calea grea" # Ziare.com
Într-un mesaj postat miercuri, 22 ianuarie, pe rețeaua socială pe care o deține, președintele american Donald Trump i-a transmis omologului său rus, Vladimir Putin, să facă tot ce este posibil pentru a încheia războiul din Ucraina. "Este timpul să facem un acord", a scris Trump pe Truth Social.
20:10
Franța și Marea Britanie trimit trupe în România. Forța de Reacție a NATO prezintă o "desfășurare de efective și tehnică militară", cu 10.000 de oameni # Ziare.com
Pentru prima dată de la înființare, Forța de Reacție a NATO va realiza o "desfășurare de efective și tehnică militară în context operațional", iar țările alese pentru această operațiune militară sunt Grecia, Bulgaria și România.
20:00
Și-au pus cagule degeaba. Indivizii care au tâlhărit o femeie în propria-i casă, reținuți de polițiști după două luni # Ziare.com
Doi bărbați, suspectați de comiterea unei tâlhării în localitatea prahoveană Cătunu, au fost ridicați de poliție, la primele ore ale dimineții, de la domiciliile lor, și duși pentru audieri.
19:40
Fake news lansat de ruși, demontat de MApN: Presa de la Moscova susține că atacurile cu drone din 16 ianuarie ar fi vizat o operaţiune de tranzit de militari români spre Ucraina # Ziare.com
Ministerul Apărării Naţionale a dezmințit, miercuri, 22 ianuarie, o dezinformare rusă despre atacurile recente, din noaptea de joi, 16 ianuarie, spre vineri, 17 ianuarie, executate cu drone de forţele Federaţiei Ruse asupra infrastructurii portuare civile din Ucraina, în proximitatea graniţei cu România.
19:40
Primul permis suspendat în baza sistemului automat e-Sigur. Pentru ce viteză a rămas pieton un șofer și ce amendă a primit # Ziare.com
Primul permis de conducere, în urma folosirii sistemului e-SIGUR, a fost suspendat miercuri, 22 ianuarie, de polițiștii din cadrul Direcției Rutiere.
19:30
CNA ordonă ștergerea unor videoclipuri pro-legionare și antisemite de la YouTube, Facebook și TikTok. Un anume Gică Manole încearcă să îi spele sângele de pe mâini lui Corneliu Codreanu # Ziare.com
Consiliul Național al Audiovizualului a ordonat astăzi ștergerea din mediul online al unui clip prezentat drept cultural, dar care este pro-legionar și agresiv față de cei care nu iau apărarea Gărzii de Fier. Autorul este un anume Gică Manole, dar se intitulează profesor doctor și sunt postate pe conturile lui de YouTube, Facebook și TikTok, unde au sute de mii de vizualizări și reacții.
19:30
Președintele francez Macron și cancelarul german Scholz promit că UE va fi "unită și puternică" în fața Americii lui Trump # Ziare.com
Președintele francez Emmanuel Macron și cancelarul german Olaf Scholz au promis miercuri că vor face tot posibilul pentru ca Uniunea Europeană să rămână ”unită și puternică” în fața ”provocării” reprezentate de revenirea lui Donald Trump la putere în SUA, consemnează agențiile AFP, Reuters și EFE.
19:20
Fake news pornit de la un cod CAEN și rostogolit online. Ministerul Justiției explică de ce prostituția nu este activitate legală în România. De unde a apărut eroarea # Ziare.com
Un site specializat în știri economice a lansat ideea că prostituția s-ar fi legalizat „pe ascuns” în România, prin noua listă de coduri CAEN, intrată în vigoare la 1 ianuarie. Informația „bombastică” s-a rostologit rapid, dar nu stă în picioare la o verificare chiar și sumară. Ulterior, Ministerul Justiției a anunțat, la data de 22 ianuarie 2025, printr-un comunicat de presă, că "activitățile nepermise de legislația natională nu pot intra în sfera celor ...
19:20
Îngrijorare la Kiev după învestirea lui Trump. "Toți cei care erau responsabili de Ucraina la Pentagon au fost fie concediați, fie suspendați" # Ziare.com
Toți oficialii de la Pentagon care se ocupau de Ucraina și de asistența militară pentru aceasta au fost demiși sau îndepărtați din funcții, conform informațiilor furnizate de jurnalistul ucrainean Roman Bochkala.
19:00
Liderii politici germani se tem de ce poate aduce cel de-al doilea mandat de președinte al lui Donald Trump. Doar partidul populist de dreapta AfD se bucură.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.