Brazilianul Marcelo şi-a anunţat retragerea din activitate - VIDEO
News.ro,
6 februarie 2025 15:20
După o carieră de 20 de ani care a inclus un început promiţător la Fluminense, glorie la Real Madrid şi o întoarcere în ţara sa natală, la clubul la care s-a format, Marcelo a decis să se retragă din fotbal la vârsta de 36 de ani, după cum a anunţat, joi, pe reţelele sale de socializare.
• • •
Alte ştiri de News.ro
Acum 5 minute
18:10
Decizia Judecătoriei Mangalia în dosarul lui Vlad Pascu, contestată şi de familia uneia dintre victime, de tinerii răniţi în accident şi de Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România # News.ro
Decizia Judecătoriei Mangalia în dosarul lui Vlad Pascu, prin care acesta a fost condamnat la zece ani de închisoare, a fost contestată şi de familia uneia dintre victime, de tinerii răniţi în accident, dar şi de Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România, care a fost obligat la plata unor daune morale de peste 1,7 milioane de euro.
Acum 15 minute
18:00
Formaţia UTA Arad a învins, joi, în deplasare, cu scorul de 1-0, echipa Poli Iaşi, într-un meci din etapa a 25-a a Superligii.
Acum 30 minute
17:50
Curtea Supremă a Spaniei l-a achitat pe noul preşedinte al Federaţiei de Fotbal de acuzaţia de delapidare # News.ro
Curtea Supremă a Spaniei a admis recursul formulat de noul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal (RFEF), Rafael Louzan, împotriva condamnării sale pentru delapidare şi a unei interdicţii de şapte ani, relatează Reuters.
17:50
Ministerul Finanţelor lansează vineri, 7 februarie, al doilea Program de emitere de titluri de stat destinate populaţiei. Anul acesta, FIDELIS se va desfăşura lunar şi începe cu dobânzi de până la 7,95% # News.ro
Persoanele fizice rezidente şi nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie, din 7 până în14 februarie, în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei şi în euro, anunţă Ministerul Finanţelor. În acest an, programul se va desfăşura lunar şi începe cu dobânzi de până la 7,95%.
Acum o oră
17:30
Corpul de control al premierului: Măsurile de siguranţă acceptate de MNIR pentru expoziţia din Olanda, mai puţin riguroase decât expoziţiile din Madrid şi Roma / Pentru unele dintre bunuri, ultima reevaluare s-a realizat în urmă cu mai mult de14 ani # News.ro
Corpul de Control al premierului a constatat, în urma verificărilor efectuate la Ministerul Culturii şi Muzeul Naţional de Istorie a României, pe de o parte deficienţe sau lacune legislative în ceea ce priveşte protejarea patrimoniului cultural, iar pe de altă parte abateri de la respectarea cadrului juridic ce reglementează exportul temporar de bunuri culturale mobile clasate. Măsurile de siguranţă acceptate de MNIR pentru expoziţia din Olanda au fost mai puţin riguroase decât expoziţiile din Madrid şi Roma iar în ceea ce priveşte asigurarea acestor opere, pentru unele dintre bunuri, ultima reevaluare s-a realizat în urmă cu mai mult de14 ani, deşi această operaţiune trebuia să se deruleze la intervale de 10 ani. Rezultatul verificărilor a fost comunicat spre competentă valorificare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
17:30
Kremlinul l-a demis pe şeful Roskosmos, după un mandat marcat de eşecul misiunii sondei trimise pe Lună # News.ro
Kremlinul l-a demis joi pe şeful agenţiei spaţiale ruse Roskosmos, după un mandat de mai puţin de trei ani marcat de eşecul spectaculos al primei misiuni a Rusiei pe Lună în 47 de ani, relatează Reuters.
Acum 2 ore
17:10
Principalul eveniment unde sunt anunţate şi dezbătute cele mai recente modificări legislative cu impact în domeniul fiscal, revine în 2025 cu o nouă ediţie regională, ce va avea loc pe 5-6 martie, la Hotel Timişoara.
17:10
Pregătirile pentru o întâlnire Putin-Trump sunt într-un „stadiu avansat”, afirmă un influent deputat rus # News.ro
Pregătirile pentru o întâlnire între liderul rus Vladimir Putin şi preşedintele american Donald Trump sunt într-un „stadiu avansat”, a relatat joi agenţia rusă de stat RIA, citându-l pe Leonid Sluţki, şeful Comisiei pentru politică externă din Duma de Stat a Rusiei, relatează Reuters.
17:10
Arbitrul Marcel Bîrsan va conduce la centru meciul FC Botoşani - Dinamo, care va avea loc, vineri, în etapa a 26-a din Superligă.
16:50
Baschet masculin: CSO Voluntari va întâlni Legia Varşovia în sferturile European North Basketball League # News.ro
Echipa de baschet masculin CSO Voluntari se va duela cu echipa poloneză Legia Varşovia în sferturile ENBL. În sezonul trecut a jucat finala.
16:40
Mijlocaşul echipei Las Palmas, Kirian Rodriguez, a anunţat joi că va trebui să-şi întrerupă cariera pentru cel puţin câteva luni din cauza unei recidive a cancerului său, relatează AFP.
16:40
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă achiziţia a încă 22 de troleibuze nepoluante, cu fonduri europene. Acestea sunt de 12 metri şi au o autonomie de minim 20 km. Valoarea totală estimată a proiectului este de 71,5 milioane de lei, iar finanţarea provine integral din fonduri europene, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Edilul precizează că în ultimii ani au fost achiziţionate 100 de autobuze electrice, 100 de tramvaie şi 100 de troleibuze, toate contribuind la reducerea emisiilor de carbon şi îmbunătăţirea calităţii vieţii în Capitală
16:40
Iranul nu caută să se doteze cu arma nucleară, îi răspunde preşedintele iranian Massoud Pezeshkian lui Trump, care vrea un ”acord de pace” după ce se declara în favoarea ”presiunii maxime” # News.ro
Preşedintele iranian Massoud Pezeshkian anunţă joi, într-o reuniune cu diplomaţi străini, la Teheran, că Iranul nu vrea să se doteze cu arma nucleară şi că această afirmaţie este ”uşor” de verificat, după ce noul preşedinte american Donald Trump a anunţat miercuri că este în favoarea unui ”acord de pace” dar că Iranul ”nu poate avea arma nucleară”, la o zi după ce se declara în favoarea ”presiunii maxime” împotriva Republicii Islamice, relatează AFP.
16:30
Baschet masculin: CSO Voluntari va întâlni Legia Varşovia în sferturile în European North Basketball League # News.ro
Echipa de baschet masculin CSO Voluntari se va duela cu echipa poloneză Legia Varşovia în sferturile ENBL. În sezonul trecut a jucat finala.
16:30
Bucureşti: Bărbat, reţinut după ce i-a furat 65.000 de lei unui tânăr, în faţa unei săli de jocuri de noroc # News.ro
Un bărbat de 26 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Bucureşti după ce i-ar fi furat unui tânăr suma de 65.000 de lei, în timp ce persoana vătămată se afla în faţa unei săli de jocuri de noroc.
16:30
Kanye West a declarat că a fost diagnosticat greşit cu tulburare bipolară, iar acum a fost diagnosticat ca autist, scrie The Guardian.
16:30
Compania MVM din Ungaria crede că tranzacţia cu E.ON Energie România se va încheia în iunie sau iulie # News.ro
Compania energetică de stat MVM Group din UngarIa se aşteaptă să încheie acordul de cumpărare a unei participaţii majoritare la E.ON Energie România în iunie sau iulie, a declarat joi directorul general al MVM pentru site-ul economic Portfolio.hu, informează Reuters.
16:20
Constantin: Trei proiecte de investiţii care vizează tranziţia verde, de aproape 89 milioane de lei, vor fi finanţate în urma scoaterii la licitaţie a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României de către UE # News.ro
Purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, Trei proiecte de investiţii care vizează tranziţia verde, în valoare totală de aproape 89 milioane de lei, vor fi finanţate din fonduri obţinute în urma scoaterii la licitaţie a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene. Cea mai mare parte din aceşti bani, respectiv 68,3 milioane lei, va fi utilizată pentru asigurarea cheltuielilor neeligibile aferente finanţării obţinute de Metrorex SA prin fondul de modernizare, cel mai important instrument financiar european destinat susţinerii tranziţiei energetice.
16:20
Cristiano Ronaldo nu se gândeşte la retragere în viitorul apropiat. El spune că vrea să devină proprietar de club # News.ro
Cristiano Ronaldo a declarat, într-un interviu acordat canalului de televiziune portughez Canal 11, că încă nu se gândeşte să se retragă în viitorul apropiat şi că s-ar putea vedea într-o bună zi la conducerea unui club.
16:20
Lot de covrigi cu ciocolată vândut în magazinele Lidl, retras întrucât consumul ar putea provoca o senzaţie de arsură şi leziuni la nivelul gurii # News.ro
Un lot de covrigi cu ciocolată cu lapte sau ciocolată neagră vândut în magazinele Lidl din România este retras întrucât consumul ar putea provoca o senzaţie de arsură şi leziuni la nivelul gurii. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume aceste produse şi să le returneze, urmând a primit contravaloarea lor.
16:20
Pianistul şi dirijorul Daniel Barenboim, care a trebuit să renunţe recent la mai multe angajamente profesionale, a anunţat joi că suferă de boala Parkinson.
16:20
Exim Banca Românească anunţă că are trei noi membri în Consiliul de Administraţie: Cătălin Pârvu, în calitate de vicepreşedinte executiv coordonator al Diviziei Corporate şi Trezorerie, şi de Dragoş Popa şi Liviu-George Maha - membri neexecutivi ai Consiliului de Administraţie, în urma autorizării acestora de către Banca Naţională a României (BNR).
Acum 4 ore
16:10
Incendiu la un motel-restaurant din apropierea DN 79, în judeţul Bihor/ Pompierii intervin cu mai multe autospeciale/ În clădire nu erau cazaţi turişti # News.ro
Un incendiu a izbucnit, joi după-amiază, la un motel-restaurant din apropierea DN 79, în judeţul Bihor, flăcările manifestându-se la acoperişul şi mansarda clădirii. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale. La momentul izbucnirii focului, în motel nu erau cazaţi turişti.
16:00
Mihai Constantin: Salariul de bază minim brut pe ţară, garantat în plată, va fi actualizat anual în funcţie de rata inflaţiei şi de productivitatea muncii. Este mecanismul de calcul european, care va fi aplicat şi în România # News.ro
Purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, a anunţat după şedinţa de Guvern că salariul de bază minim brut pe ţară, garantat în plată, va fi actualizat anual în funcţie de rata inflaţiei şi de productivitatea muncii, el precizând că este mecanismul de calcul european, care va fi aplicat şi în România.
15:50
Nouă serie de şapte cutremure de magnitudinea peste 4, unul de magnitudinea 5,2, în Santorini. Cercetătorii, în derută # News.ro
O nouă serie de şapte cutremure succesive de o magnitudine de peste 4 a zguduit insula greacă Santorini începând de miercuri seara şi până joi - inclusiv unul de magnitudinea 5,2 - un val de seisme care-i pune în derută pe cercetători, relatează AFP.
15:50
Covasna: Elevă de 15 ani, la spital cu multiple fracturi după ce a căzut de la etaj, din clădirea unui internat din Târgu Secuiesc/ Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili cum s-a produs incidentul # News.ro
O elevă în vârstă de 15 ani a ajuns la spital, joi, cu fracturi la picioare, după ce a căzut de la etaj, din clădirea internatului unui liceu din Târgu Secuiesc, judeţul Covasna. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili cum s-a produs acest incident.
15:40
Kilowat: Deficitul sever de capacităţi de stocare a energiei reprezintă un obstacol major pentru întregul sector energetic naţional # News.ro
România va obţine un avans fără precedent în domeniul fotovoltaicelor în acest an, însă rămâne extrem de deficitară la stocarea energiei, care reprezintă un obstacol major pentru întregul sector energetic naţional, avertizează Kilowat, companie de soluţii de energie verde. Compania se aşteaptă la un salt tehnologic privind bateriile de stocare în 2025 şi, de asemenea, la scăderea preţurilor pentru aceste baterii.
15:40
Rafila: M-am întâlnit de mai multe ori cu reprezentanţii medicilor din ambulatoriu şi consider perfect îndreptăţite solicitările lor / Nu este normal ca venitul unui medic din ambulatoriu să fie mai mic decât venitul unui medic de familie # News.ro
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că s-a întâlnit de mai multe ori cu reprezentanţii medicilor specialişti din ambulatoriu şi consideră perfect îndreptăţite solicitările lor, el precizând că nu este normal ca venitul unui medic specialist din ambulatoriu să fie mai mic decât venitul unui medic de familie. Ministrul a mai spus că lucrează împreună cu cei de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate la un nou mod de finanţare şi de gândire a sistemului de sănătate în care aceste servicii medicale de ambulatoriu să fie atractive, să se dezvolte.
15:40
Nouă serie de şapte cutremure de magnitudinea peste 4, unul de magnitudinea 5,2. Cercetătorii, în derută # News.ro
O nouă serie de şapte cutremure succesive de o magnitudine de peste 4 a zguduit Insul greacă Santorini începând de miercuri seara şi până joi - inclusiv unul de magnitudinea 5,2 -, un val de seisme care-i pune în derută pe cercetători, relatează AFP.
15:30
Rafila: Monitorizăm în permanenţă stocurile de medicamente. În curând va apărea o listă de medicamente critice. Şi în România şi în UE se lucrează la astfel de liste care să beneficieze de condiţii preferenţiale, să nu dispară de pe piaţă # News.ro
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat joi că Ministerul Sănătăţii, împreună cu Agenţia Naţională a Medicamentului lucrează şi în curând va apărea o listă de medicamente critice, el precizând că şi în România şi în ţările din UE se lucrează la astfel de liste care să beneficieze de condiţii preferenţiale şi care să nu dispară de pe piaţa farmaceutică.
15:30
Managerul de operaţiuni responsabil de curieri al unei firme de livrări la domiciliu, cercetat de DNA pentru luare de mită/ El a fost prins în flagrant, fiind plasat sub control judiciar pe cauţiune # News.ro
Managerul de operaţiuni responsabil de flotele de curieri ale unei firme de livrări la domiciliu este cercetat sub control judiciar pe cauţiune de DNA după ce ar fi primit, în total, 12.000 de lei şi 23.800 de euro, precum şi produse alimentare, de la administratorii unor firme prestatoare pentru acea societate, pentru a-şi îndeplini atribuţiile sau, din contră, pentru a realiza acte care contravin acestor atribuţii. El a fost prins în flagrant când primea 13.200 de euro de la unul dintre administratorii unei societăţi partenere.
15:30
Consiliul Concurenţei a finalizat 18 investigaţii, în 2024, în urma cărora a aplicat amenzi totale de 368,54 milioane lei # News.ro
Consiliul Concurenţei a finalizat, în 2024, 18 investigaţii, cele mai multe din ultimii şapte ani, fiind aplicate amenzi în valoare totală de 368,54 milioane lei (73,7 milioane euro).
15:20
După o carieră de 20 de ani care a inclus un început promiţător la Fluminense, glorie la Real Madrid şi o întoarcere în ţara sa natală, la clubul la care s-a format, Marcelo a decis să se retragă din fotbal la vârsta de 36 de ani, după cum a anunţat, joi, pe reţelele sale de socializare.
15:20
Rafila: Lucrăm şi în curând va apărea o listă de medicamente critice. Şi în România şi în ţările din UE se lucrează la astfel de liste care să beneficieze de condiţii preferenţiale şi care să nu dispară de pe piaţa farmaceutică # News.ro
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat joi că Ministerul Sănătăţii, împreună cu Agenţia Naţională a Medicamentului lucrează şi în curând va apărea o listă de medicamente critice, el precizând că şi în România şi în ţările din UE se lucrează la astfel de liste care să beneficieze de condiţii preferenţiale şi care să nu dispară de pe piaţa farmaceutică.
15:20
FC Botoşani şi portarul Eduard Pap au reziliat, joi, înţelegerea contractuală în condiţii amiabile.
15:10
Rafila: Ne aflăm în continuare pe acelaşi trend ascendent în ceea ce priveşte virozele respiratorii şi cazurile de gripă. Avem un record, sunt peste 170.000 de cazuri înregistrate în această ultimă săptămână de raportare / 35 de decese de gripă # News.ro
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi, că ne aflăm în continuare pe acelaşi trend ascendent în ceea ce priveşte virozele respiratorii şi cazurile de gripă şi avem un record, fiind peste 170.000 de cazuri înregistrate în România în această ultimă săptămână de raportare. Ministrul a mai anunţat că săptămâna trecută au fost înregistrate 13 decese ceea ce a dus la un total de 35 numărul de decese înregistrate prin infecţie gripală, toate cazurile la persoane nevaccinate.
15:10
Festivalul Cântecului Italian de la Sanremo, ediţia 75, va fi transmis, în direct, la TVR 1, între 11 şi 15 februarie. Transmisiunile live de la Teatro Ariston vor începe la ora 21.35, dar, înaintea lor, în fiecare seară, de la ora 21.00, Bogdan Stănescu şi Kyrie Mendél vor realiza un studio special prin care ne vor introduce în atmosfera festivalului.
15:10
”Fâşia Gaza va fi cedată Statelor Unite de către Israel la sfârşitul luptelor”, anunţă Trump # News.ro
Israelul urmează să cedeze Statelor Unite Fâşia Gaza la sfârşitul războiului, anunţă joi pe reţeaua sa Truth Social noul preşedinte american Donald Trump, relateaă AFP.
14:50
Mijlocaşul Eduard Florescu a părăsit FC Botoşani, acceptând oferta celor de la Yelimay Semey, a anunţat site-ul oficial al clubului moldovean.
14:50
Bucureşti: Bărbat reţinut după ce, deghizat în femeie, a furat îmbrăcăminte dintr-un magazin din Sectorul 1 şi a lovit-o şi a ameninţat-o pe angajata care a încercat să îl oprească - VIDEO # News.ro
Un bărbat de 43 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Bucureşti după ce, îmbrăcat în haine de femeie, a furat un articol vestimentar dintr-un magazin din Sectorul 1, lovind-o şi ameninţând-o pe una dintre angajate, care încerca să îl oprească.
14:50
Două adolescente şi un bărbat ucişi într-o maşină, în regiunea rusă Belgrorod, într-un atac ucrainean cu dronă # News.ro
Două adolescente şi un bărbat au fost ucişi într-un atac ucrainean cu dronă în regiunea rusă Belgorod, situată la frontiera cu Ucraina, anunţă joi guvernatorul regional Viaceslav Gladkov, relatează AFP.
14:40
Corpul de Control al premierului a finalizat verificările la Muzeul Naţional de Istorie a României şi la Ministerul Culturii, privind organizarea participării la expoziţia din Olanda, unde au fost furate piesele din Tezaur # News.ro
Corpul de Control al premierului a finalizat verificările la Muzeul Naţional de Istorie a României şi la Ministerul Culturii, privind organizarea participării la expoziţia din Olanda, unde au fost furate piesele din Tezaur, a anunţat joi premierul Marcel Ciolacu, înainte de şedinţa de Guvern.
14:40
CM de schi: Stephanie Venier a câştigat titlul la Super-G / Lindsey Vonn a abandonat după ce a lovit o poartă cu braţul - VIDEO # News.ro
Schioarea austriacă Stephanie Venier a câştigat, joi, proba de super-G de la Campionatele Mondiale de schi alpin de la Saalbach (Austria), devansând-o pe italianca Federica Brignone.
14:30
Bistriţa: Copil de doi ani, transportat la spital cu arsuri pe mai mult de jumătate din suprafaţa corpului, după ce s-a opărit cu apă fierbinte # News.ro
Un copil de doi ani a fost transportat, joi, la UPU Bistriţa, cu arsuri pe mai mult de jumătate din suprafaţa corpului, după ce s-a opărit cu apă fierbinte, în urma unui accident casnic. Copilul ar urma să fie transportat cu un elicopter SMURD la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din Bucureşti.
14:30
Kievul anunţă că a luat prizonieri 909 militari ruşi în Kursk, la marcarea a şase luni de la lansarea ofensivei-surpriză # News.ro
Ucraina a luat prizonieri 909 militari ruşi de la începutul operaţiunii sale în regiunea rusă Kursk - lansată în urmă cu exact şase luni -, anunţă joi Statul Major ucrainean, relatează AFP.
14:20
Primarii USR trag un semnal de alarmă în privinţa unei noi taxe impuse de Guvernul PSD-PNL: taxa pe hărnicie / Dominic Fritz: Timişorenii vor pierde 13 milioane de euro din cauza acestui mecanism # News.ro
Primarii USR atenţionează asupra unei noi taxe impuse de Guvernul PSD-PNL, taxa pe hărnicie, printr-un amendament la legea bugetului votat de majoritatea PSD-PNL. Acesta introduce o taxă suplimentară pe veniturile municipiilor rezultate din impozitul pe venit. Amendamentul a fost votat la ora trei noaptea şi nu mai apare pe înregistrarea video a şedinţei Camerei Deputaţilor, spune USR. Primarul Dominic Fritz atrage atenţia că timişorenii vor pierde 13 milioane de euro din cauza acestui mecanism.
Acum 6 ore
14:10
Primele avioane franceze de vânătoare de tip Mirage 2000-5, livrate joi Ucrainei, anunţă ministrul francez al Apărării Sébastien Lecornu # News.ro
Primele avioane de vânătoare franceze de tip Mirage 2000 au fost livrate joi Ucranei, anunţă ministrul francez al Apărării Sébastien Lecornu, relatează AFP.
14:10
Programul României U21 în preliminariile pentru EURO 2027: Debut pe teren propriu cu Kosovo # News.ro
Selecţionata Under 21 a României şi-a aflat, joi, adversarii din viitoarea campanie de calificare, cea pentru Campionatul European din 2027, găzduit de Albania şi Serbia. Tricolorii mici vor începe campania de calificare cu Kosovo şi vor încheia în deplasare cu Spania.
14:10
Ministerul Sănătăţii publică lista centrelor unde persoanele cu simptome de infecţii respiratorii se pot prezenta pentru evaluare medicală - DOCUMENT # News.ro
Ministerul Sănătăţii (MS) a publicat, joi, lista centrelor din întreaga ţară unde persoanele care au simptome de infecţii respiratorii se pot prezenta pentru a beneficia de evaluare medicală.
14:00
Mai multe arme, găsite în centrul de învăţământ de la Örebro. Atacatorul, Rickard Andersson, în vârstă de 35 de ani, a ascuns puştile într-o cutie de chitară şi s-a îmbrăcat într-o ţinută militară, la toaletă, înainte de masacru # News.ro
Mai multe arme lungi au fost găsite în centrul de formare a adulţilor de la Örebro, în centrul Suediei, în care un bărbat - care avea probleme psihiatrice şi deţinea permis pentru patru arme de vânătoare - a ucis zece persoane marţi, declară joi un purtător de cuvânt al poliţiei AFP.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.